1ra-1063/18 — 172 alinn 3 lit. a CP

1ra-1063/18 — 172 alinn 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1063/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

judecători –Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, de către

avocatul Polivenco Victor în numele inculpatului Manoli Ion, de către avocatul

Axinte Andrei în numele inculpatului Manoli Ion și de către inculpatul Manoli

Ion cu reprezentantul legal Manoli Tudor, prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

Manoli Ion XXX născut la XXX, originar și domiciliat

în XXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

2017, cauza fiind examinată în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod

de procedură penală, inculpatul Manoli Ion a fost recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, i-a fost

stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 79 alin. (1) Cod penal, sub

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, ceea ce constituie

10000 lei.

1.1 Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, la 14 iulie 2016

în jurul orei 18:00, Manoli Ion, aflându-se pe teritoriul fostei brigăzi de tractoare

din s. XXX, r. XXX, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale, cunoscând

cu certitudine că, minorul XXX a. n XXXX nu a împlinit vârsta de 14 ani, având

scopul satisfacerii sexuale în forme perverse, prin constrângere psihică, profitând

de imposibilitatea acestuia de a se apăra și exprima voința din cauza vârstei

fragede, a întreținut cu acesta un raport sexual în formă orală.

Astfel, prima instanță a încadrat acțiunile inculpatului Manoli Ion conform

prevederilor:

- art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu indicii calificativi „satisfacerea poftei

sexuale în forme perverse, săvârșită prin constrângerea psihică asupra unei

persoane despre care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani”.

2.1 Procurorul în procuratura r-l Nisporeni, Caragia Gheorghe, prin care a

solicitat casarea integrală a sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit de prima instanță, prin care inculpatul Manoli Ion să fie

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a)

Cod penal, cu condamnarea acestuia în conformitate cu prevederile art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, ținând cont de prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal,

la închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru

minori, argumentând prin faptul că:

- instanța de judecată, nu a ținut cont de faptul că pentru infracțiunea

incriminată lui Manoli Ion, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cu închisoare de la

10 la 20 de ani sau detențiune pe viață;

- necătând la faptul că limitele minime și maxime stabilite de instanță și

prevăzute de legea procesual penală au fost 6 ani și 8 luni și respectiv 10 ani,

instanța a motivat sentința și a aplicat o sancțiune sub formă de amendă în mărime

de 500 unități convenționale, bazându-se pe prevederile art. 79 alin. (l) Cod penal,

catalogând minoratul, drept o circumstanță excepțională;

- în cadrul dezbaterilor judiciare, a invocat faptul că minoratul persoanei,

este o situație excepțională, de aceia, a solicitat o pedeapsă sub limita admisibilă

și anume închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei într-un

penitenciar pentru minori;

- potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal, „ pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cit și a altor

persoane ”;

- la aplicarea pedepsei de 500 unități convenționale față de inculpatul

Manoli Ion, care este minor, instanța de judecată nu a ținut cont de faptul că acesta

nu are un loc de muncă și nu are un patrimoniu personal care să facă posibilă

executarea unor obligații, respectiv fiind în imposibilitate de a executa sentința;

- pedeapsa aplicată, este prea blândă și inadmisibilă, or, rolul acesteia în

aceste circumstanțe va fi ignorant, prin faptul că condamnatul nu a suferit nici un

dezavantaj, ținând cont de faptul că nu el a achitat amenda, ci părinții lui, în acest

context menționând faptul că potrivit art. 50 Cod penal, „ se consideră

răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor

infracționale și a persoanelor care le-au săvârșit, condamnare ce poate fi

precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege, iar scopul răspunderii

penale, fiind cel de a preveni săvârșirea unor infracțiuni similare atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane, reeducarea acestuia, precum și

restabilirea echității sociale ”.

2018, a fost admis apelul declarat de către procuror, casată parțial sentința, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care:

- inculpatul Manoli Ion a fost condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a)

Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 70 alin. (2), art. 79 Cod penal, art. 3641

Cod penal, fiindu-i stabilit o pedeapsă sub formă de 4 ani închisoare cu executarea

pedepsei în penitenciar pentru minori.

Cu respingerea cerințelor procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor

judiciare.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță în

baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate

în ședința de judecată cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de

procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură

penală din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția lui Manoli Ion în baza art.

172 alin. (3) lit. a) Cod penal, fapt ce nu a fost contestat de părți, apelul fiind

declarat în privința pedepsei aplicate inculpatului. Judecarea cauzei având loc în

procedura simplificată, în baza prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Reieșind din circumstanțele stabilite pe caz, instanța de apel a considerat

întemeiate argumentele acuzatorului de stat privind aplicarea eronată pe caz a

prevederilor art. 79 Cod penal și aplicarea în privința inculpatului minor Manoli

Ion a unei pedepse de altă categorie decât cea prevăzută pentru infracțiunea

încriminată acestuia.

În cadrul examinării cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a

reținut ca fiind o circumstanță excepțională faptul că infracțiunea a fost săvârșită

de un minor, însă aceasta nu a dat o apreciere corespunzătoare motivelor pentru

care a aplicat inculpatului o pedeapsă de altă categorie decât cea prevăzută de

sancțiunea articolului corespunzător, prin prisma prevederilor art. 61, 75, 77 Cod

penal, or infracțiunea în baza căreia a fost condamnat Manoli Ion face parte din

categoria celor excepțional de grave.

Totodată instanța de apel a remarcat faptul că, prima instanță nu a verificat

în modul cuvenit toate argumentele invocate de acuzatorul de stat în cadrul

dezbaterilor judiciare și nu a clarificat obiectiv toate circumstanțele cauzei supuse

judecării, adoptând o sentință pripită în latura individualizării pedepsei lui Manoli

Ion, or, pedeapsa este echitabilă atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului

și prevenirea comiterii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de alte

persoane.

Instanța de apel a reținut faptul că, la adoptarea sentinței de condamnare,

prima instanță soluționând chestiunea privind categoria și termenul de pedeapsă

ce urmează a fi stabilită inculpatului, a fost obligată să motiveze aplicarea acesteia

ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Instanța de apel a conchis că prima instanță, nu și-a motivat suficient

soluția în partea stabilirii pedepsei sub formă de amendă, din care considerente

instanța de apel a ajuns la concluzia că în privința inculpatului Manoli Ion urma

a fi aplicată pedeapsa sub formă de închisoare, cu executarea reală a acesteia,

luându-se în considerație gravitatea infracțiunii săvârșite.

Totodată instanța de apel a considerat relevant la aplicarea pedepsei de a

ține cont de circumstanțele cauzei și prevederile legale, ajungând la concluzia

asupra aplicării pedepsei inculpatului sub limita minimă prevăzută de sancțiunea

art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, având în vedere minoratul inculpatului Manoli

Ion, ținând cont de prevederile art. 61 Cod penal.

Instanța de apel a considerat întemeiate și aplicabile speței prevederile art.

79 Cod penal, în latura aplicării pedepsei sub limita minimă, prevăzută de legea

penală pentru infracțiunea respectivă, reținând circumstanța care este atribuită la

categoria celor excepționale, și anume faptul că inculpatul la data comiterii

infracțiunii avea vârsta de 14 ani.

În această odine de idei, instanța de apel a luat în considerație

circumstanțele cauzei, și anume că inculpatul a recunoscut pe deplin vinovăția sa,

anterior nu a fost condamnat, a comis infracțiunea fiind minor, precum și vârsta

fragedă a acestuia, totodată infracțiunea comisă se atribuie infracțiunilor

excepțional de grave, ajungând la concluzia ca fiind rațional ca acesta să execute

pedeapsa cu închisoare, însă sub limita minimă prevăzută de sancțiunea art. 172

alin. (3) lit. a) Cod penal, considerând că scopul pedepsei penale se va obține doar

prin izolarea inculpatului de societate, care va avea efectul scontat contribuind la

corectarea inculpatului Manoli Ion.

Instanța de apel a mai conchis că prima instanță la adoptarea sentinței nu

s-a expus în dispozitiv referitor la cheltuielile judiciare solicitate de către

procuror.

În așa mod, instanța de apel, a menționat faptul că prima instanță legal și

întemeiat a statuat în partea descriptivă a sentinței, că cheltuielile suportate pentru

efectuarea acțiunilor de urmărire penală, conform calculelor și sumei indicate de

procuror, nu urmează a fi încasate de la inculpat, deoarece sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii încriminate,

cheltuieli ce sunt trecute în contul statului, instanța de apel întemeindu-și

respectiva concluzie pe dispozițiile art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

4.1 Procurorul în procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena care

indică temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, solicită casarea decizie, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași

instanță, în alt complet de judecată, invocând faptul că:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

- este neargumentată excluderea încasării din contul inculpatului Manoli Ion

în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 1 907 lei, or aceasta a

fost suportată de către stat pentru efectuarea expertizei judiciare nr. 14a din 27

martie 2017;

- art. 142 alin. (l) Cod de procedură penală, indică expres, că expertiza se

dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea

circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală sânt

necesare cunoștințe specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului

sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoștințe specializate de către

persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude

necesitatea dispunerii expertizei judiciare. Dispunerea expertizei judiciare se

face, la cererea părților, de către organul de urmărire penală, procuror sau de către

instanța de judecată, precum și din oficiu de către organul de urmărire penală sau

de procuror;

- astfel, conform art. 228 alin. (3) Cod de procedură penală, expertul și

specialistul li se recuperează, de asemenea, costul materialelor care le aparțin și

care au fost utilizate pentru executarea însărcinării respective. Conform art. 229

alin. (l) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului;

- este neargumentată poziția instanței de apel de trecere în contul statului a

cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei sus-menționate. Conform art.

227 alin. (l) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile

suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal;

- prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative nr. 316

din 22 decembrie 2017, în vigoare de la 09 februarie 2018 art. 143 alin. (2) Cod

de procedură penală, care prevedea, că plata expertizelor judiciare efectuate în

cazurile (obligatorii) prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului

de stat, a fost abrogat. Or, în circumstanțele descrise, conchidem, că cheltuielile

judiciare care au fost suportate de Stat în prezenta speță, urmează a fi încasate de

la inculpat, care și-a recunoscut pe deplin vinovăția în comiterea infracțiunii

încriminate.

4.2 Avocatul Polivenco Victor în numele inculpatului Manoli Ion fără a

indica vreun temei prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, dar din

text rezultă temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, solicită casarea deciziei cu menținerea sentinței, argumentând

prin faptul că:

- inculpatul fiind audiat în calitate de bănuit, învinuit cât și în instanța de

judecată a recunoscut vinovăția integral și a depus cerere de examinare a cauzei

penale în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală pe motiv că

recunoaște probele administrate la faza de urmărire penală și nu solicită anexarea

de noi probe;

- partea vătămată fiind legal citată la examinarea cauzei în instanța de fond

și în instanța de apel nu a depus acțiune civilă prin care ar reclama existența

prejudiciului material sau moral cauzat de inculpat;

- circumstanțele de fapt menționate denotă faptul că inculpatul a

conștientizat gradul social periculos al infracțiunii comise de către acesta și a

reparat prejudiciul cauzat părții vătămate benevol fără a fi constrâns în acest sens

prin act judecătoresc;

- potrivit pct. 20 din Hotărârea Planului Curții Supreme de Justiție nr. 39

din 22 noiembrie 2004 la individualizarea pedepsei minorului, pe lângă criteriile

enunțate în art. 75 Cod penal ( gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia,

persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, condițiile de viață ale familiei acestuia) este necesar de a ține cont și

de circumstanțele enunțate în art. 475 Cod de procedură penală, stabilite de

instanța de judecată. Conform art. 76 lit. b) Cod penal, la stabilirea pedepsei,

săvârșirea infracțiunii de către un minor se consideră circumstanță atenuantă;

- consideră că la pronunțarea deciziei, instanța nu a ținut cont de faptul că

Manoli Ion a comis infracțiunea fiind minor fără a avea careva antecedente

penale;

- sancțiunea aplicată prin decizie, este una prea aspră și deținerea

inculpatului în penitenciar va influența negativ asupra dezvoltării acestuia;

- consideră că corijarea inculpatului poate fi asigurată cu aplicarea unei

sancțiuni neprivative de libertate.

4.3 Avocatul Axinte Andrei în numele inculpatului Manoli Ion, invocând

drept temei prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10 Cod de procedură penală, solicită

casarea deciziei în partea stabilirii și individualizării pedepsei, cu menținerea în

vigoare a sentinței ca fiind una legală și întemeiată, argumentând prin faptul că:

- principiul interesului superior al minorului trebuie să prevaleze în toate

deciziile care îl privesc pe minor, prima instanță în speță a uzat corect de

facultatea pe care legea penală i-a oferit-o și anume în temeiul art. 79 Cod penal,

dispunând aplicarea unei pedepse mai blânde și de altă categorie în privința

inculpatului;

- aplicarea pedepsei cu închisoarea, este o măsură care prin natura sa nu

poate să atingă scopul educativ și de reintegrare socială a inculpatului ca minor,

având în vedere particularitățile personalității acestuia, care în virtutea vârstei

care se caracterizează printr-o insuficientă formare și dezvoltare psiho-fizică;

- pentru a se realiza efectul dorit a atragerii la răspundere penală a

minorului, instanța de judecată cu prioritate urmează a lua în considerație că

funcția de bază a oricărei sancțiuni aplicate acestuia este reeducarea și

reintegrarea în societate;

- de asemenea, la luarea unei asemenea decizii și anume aplicarea unei

pedepse privative de libertate față de inculpatul minor, instanța de apel ar fi trebuit

să respecte principiul de proporționalitate, raportându-se nu doar la gravitatea

infracțiunii ca atare, ci și la circumstanțele personale ale minorului, precum

situația sa familială, poziția sa socială, situațiile anterioare de conflict cu legea

penală, precum și dorința acestuia de a reveni la o stare de respectare a normelor

de drept penal;

- în scopul evitării încălcării drepturilor fundamentale ale inculpatului

minor, instanța de apel urma a atribui o soluție proporțională în acord cu legea,

care să pună în balanță atât circumstanțele proprii ale minorului, cât și pe cele ale

cauzei penale în ansamblu;

- nu mai puțin important este a se menționa că în procesul de

individualizare a pedepselor penale luate față de infractorii minori, accentul

trebuie să cadă pe funcția de reeducare, de responsabilizare a minorului cu privire

la conduita sa viitoare, pentru promovarea coeziunii minorului cu societatea,

preeminența având funcția de reintegrare;

- la individualizarea pedepsei în cazul minorului Manoli Ion, instanța de

apel, urma să țină seama de nevoile speciale și variate ale minorilor și de

diversitatea măsurilor posibile, prevăzute de lege de aplicare a pedepsei copilului.

O asemenea atitudine față de minorii delincvenți este prevăzută în ansamblul de

reguli minime ale Organizației Națiunilor Unite pentru minori (regulile de la

Beijing). Punctul 17 din ansamblul de reguli minime reglementează principiile

directoare ce guvernează judecata și luarea hotărârii. Astfel instanțele la

adoptarea hotărârii în privința minorilor trebuie să se inspire din următoarele

principii: a) hotărârea trebuie să fie întotdeauna proporțională, nu numai cu

împrejurările și gravitatea delictului, ci și cu circumstanțele și nevoile

delincventului ca și cu cele ale societății; b) nu vor fi aduse restricții libertății

personale a minorului - și acestea limitate la un minim necesar decât după

examinarea minuțioasă a cauzei; c) privațiunea de libertate va fi impusă minorului

numai dacă acesta este considerat vinovat de un delict săvârșit prin promovarea

de daune împotriva altei persoane sau pentru recidivă, dacă nu există altă soluție

convenabilă; d) bunăstarea minorului trebuie să constituie criteriul hotărâtor în

examinarea cauzei lui;

- numai dacă se constata că scopurile pedepsei penale ( art. 61 alin. (2) Cod

penal) nu pot fi atinse prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter

educativ ( art. 104 Cod penal), instanța de judecată va individualiza pedeapsa (

categoria, termenul sau mărimea ei), care urmează a fi aplicată minorului

utilizând criteriile prevăzute de art. 75 Cod penal;

- instanța de apel urma să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege

pentru a aplica inculpatului minor pedeapsa non-privativă de libertate sau pentru

a-i stabili o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege (art. 79 Cod penal),

ori pentru a dispune suspendarea condiționată a pedepsei în conformitate cu

dispozițiile art. 90 Cod penal (pct. 19 al hotărârii Plenului CSJ nr. 39 din

22.11.2004 „cu privire la practica judiciară in cauzele penale privind minorii”);

- o cerință obligatorie ce urma a fi luată în calcul de instanța de apel este

cea prevăzută de art. 75 Cod penal, care prevede că la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată trebuie să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia;

- în special, pentru minori legiuitorul a prevăzut la art. 475 Cod de

procedură penală, circumstanțe suplimentare care urmează a fi stabilite în cauzele

privind minorii, cum ar fi: 1) condițiile în care trăiește și este educat minorul,

gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă și psihologică a lui, particularitățile

caracterului și temperamentului, interesele și necesitățile lui; 2) influența adulților

sau a altor minori asupra minorului; 3) cauzele și condițiile care au contribuit la

săvârșirea infracțiunii și pentru a stabili aceste circumstanțe, urmează a fi în mod

obligatoriu dispusă întocmirea referatului presentențial de evaluare psiho-socială

a minorului;

- la stabilirea pedepsei minorului, instanța în hotărârea sa urmează să

argumenteze fiecare din aceste circumstanțe cu indicarea probelor care le

confirmă sau, după caz, le infirmă, să dea apreciere referatului presentențial de

evaluare psihosocială a minorului și în cazul în care nu este de acord cu

concluziile și propunerile din referat, instanța urmează să motiveze respingerea

acestora;

- la aplicarea pedepsei cu închisoarea față de inculpat, instanța de apel urma

să motiveze de ce a aplicat o pedeapsă mai gravă din șirul celor alternative și care

sunt argumentele care au dus la concluzia instanței că o pedeapsă mai blândă din

cele prevăzute de lege nu va asigura atingerea scopului pedepsei;

- lipsa acestor concluzii nereflectate în decizia contestată, face ca această

pedeapsă să devină inechitabilă să nu corespundă scopului individualizării pentru

care a fost aplicată;

- în spiritul individualizării corecte a pedepsei față de inculpat,

menționează că infracțiunea pentru care este acuzat inculpatul, se califică ca o

circumstanță excepțională, întrucât aceste circumstanțe micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, gradul sau pericolul social al minorului

Manoli Ion. În acest caz sunt îndeplinite condițiile aplicării art. 79 Cod penal,

pentru aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege întrucât

prezența circumstanțelor excepționale ale cauzei care micșorează esențial

gravitatea faptei și a consecințelor ei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul

celui vinovat în săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după

consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe; contribuirea activă la descoperirea

acesteia.

4.4 Inculpatul Manoli Ion împreună cu reprezentantul legal Manoli Tudor,

invocând drept temei prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10 Cod de procedură

penală, drept motive invocând similare la pct. 4.3 de către avocatul Axinte Andrei

și care solicită menținerea sentinței.

lărgit constată că acestea urmează a fi respinse ca inadmisibile din următoarele

considerente.

În speță se constată că recurenții s-au conformat prevederilor art. 422 Cod

de procedură penală și au declarat recursurile ordinare în termen.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

5.1. Cu referire la recursul ordinar înaintat de către procuror în

Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena.

La caz, se reține că recurentul contestă decizia instanței de apel, indicând

temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

criticând decizia instanței de apel anume în partea motivării soluției acesteia

privind respingerea apelului declarat de procuror, prin care a fost solicitată

încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei judiciare în prezenta

cauză penală din contul inculpatului.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține că temeiul și motivele invocate de recurent în susținerea acestui temei

nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei, argumentând în acest

context următoarele.

Colegiul penal lărgit analizând textul deciziei recurate (f.d. 147-150) în

coraport cu motivele invocate de recurent, atestă că instanța de apel s-a expus

argumentat și motivat asupra aspectelor contestate și în prezentul recurs ordinar,

bazându-și just soluția privind respingerea apelului și solicitării părții acuzării de

a dispune încasarea cheltuielilor pentru efectuarea expertizelor din contul

inculpatului în baza prevederilor legale stipulate în art. 227 Cod de procedură

penală, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări,

pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în corespundere

cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele

să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.

61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să

fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Mai mult, se relevă că prevederile alin. (3) a art. 75 din Legea nr. 68 din

14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

stipulează expres că: „În cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei

sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală

al Republicii Moldova”.

În această ordine de idei, se reține că potrivit prevederilor art. 142 alin. (2)

Cod de procedură penală, - „Părțile, din inițiativă proprie și pe cont propriu, sunt

în drept, prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al

instanței de judecată, să înainteze instituției publice de expertiză

judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind efectuarea expertizei

judiciare pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia lor, vor putea fi

utilizate în apărarea intereselor lor”.

În acest context, se atestă că în prezenta cauză penală ordonatorul

expertizei judiciare a fost organul de urmărire penală (f. d. 45-46, 49-52), fără a

exista o asemenea cerere din partea părții apărării.

Colegiul penal lărgit invocă că potrivit prevederilor art. 143 alin. (2) Cod

de procedură penală (red. 05.04.2012), care erau în vigoare la data efectuării

expertizei nr. 14a din 27.03.2017, „plata expertizelor judiciare efectuate în

cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat”.

În consecință, Colegiul penal lărgit nu a constatat prezența erorilor de

drept invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele

contestate, deoarece soluția adoptată de instanța de apel, este legală și întemeiată,

iar recursul ordinar declarat este inadmisibil.

5.2. Cu referire la recursurile ordinare înaintate de către Polivenco

Victor în numele inculpatului Manoli Ion, avocatul Axente Andrei în numele

inculpatului Manoli Ion, inculpatul Manoli Ion cu reprezentantul legal

Manoli Tudor.

La caz se reține, că potrivit textului recursurilor ordinare declarate de

recurenți, aceștia invocă temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală și anume că „ s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale”.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține că motivele invocate de recurenți în susținerea acestui temei de recurs

nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei, dat fiind faptul că,

instanța de apel, la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1),

417 alin. (1) pct. 8), art. 419 Cod de procedură penală și prin hotărârea adoptată

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor relevante, invocate în apelul declarat,

întemeindu-și soluția în baza probelor cercetate de prima instanță, verificate și

apreciate corect de instanța de apel prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

soluția instanței nefiind afectată de o eroare gravă de fapt, iar decizia instanței de

apel cuprinde motivele pe care își întemeiază soluția, motivarea soluției fiind în

corespundere cu dispozitivul deciziei, din care considerent, temeiuri de a

interveni în decizia instanței de apel nu se identifică de instanța de recurs ordinar.

Cu referire la motivele invocate de recurenți descrise la pct. 4.2-4.4 a

prezentei decizii, prin care aceștia își manifestă dezacordul în legătură cu

pedeapsa aplicată față de inculpatul Manoli Ion, și anume că aceasta este una prea

aspră și neechitabilă, Colegiul penal lărgit consideră aceste motive neîntemeiate,

or la judecarea apelului instanța de apel s-a expus motivat în privința pedepsei

aplicate lui Manoli Ion, față de acesta fiind aplicată o pedeapsă echitabilă, cu

respectarea prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal, art. 70 alin. (3) Cod penal,

ținându-se cont de criteriile de individualizare a pedepsei penale, prevăzute de

art. 75 Cod penal, art. 79 Cod penal, precum și faptul că cauza a fost examinată

în procedura simplificată prevăzută de art. 364¹ Cod de procedură penală, a redus

corect pedepsele în conformitate cu prevederile alin. (8) a aceluiași articol.

Totodată, Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel, corect a adoptat

soluția în cauza dată în temeiul art. 415 alin. (1) pct. 2) și art. 419 Cod de

procedură penală, casând parțial sentința primei instanțe, stabilindu-i inculpatului

o pedeapsă echitabilă aplicată în limitele sancțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3)

Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală,

art. 70 alin. (3) Cod penal și art. 79 Cod penal, ținând cont de circumstanțele

cauzei și prevederile legii penale ce reglementează individualizarea pedepsei.

Cu referire la argumentul invocat de către avocatul Polivenco Victor în

numele inculpatului Manoli Ion, precum că „inculpatul a conștientizat gradul

social periculos al infracțiunii comise de către acesta și a reparat prejudiciul

cauzat părții-vătămate benevol, fără a fi constrâns în acest sens printr-un act

judecătoresc”, Colegiul penal lărgit îl apreciază ca declarativ, or, la materialele

cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra că inculpatul Manoli Ion ar fi reparat

prejudiciul cauzat prin infracțiune părții-vătămate, acest argument având un

caracter declarativ fiind lipsit de suport probant.

Ce ține de argumentul avocatului Polivenco Victor precum că „ sancțiunea

aplicată prin decizie este una prea aspră, iar deținerea inculpatului în

penitenciar va influența negativ asupra dezvoltării acestuia”, Colegiul penal

lărgit nu poate să-l rețină având în vedere faptul că la stabilirea pedepsei, de către

instanța de apel s-au luat în calcul toate circumstanțele cauzei, s-a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite și impactul acesteia asupra părții-vătămate

minore, astfel pedeapsa aplicată este una echitabilă, proporțională infracțiunii

săvârșite, care va atinge scopul de reeducare și corectare a inculpatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului cât și a altor

persoane.

Referitor la argumentul avocatului Axente Andrei susținut de inculpatul

Manoli Ion și reprezentantul legal Manoli Tudor, precum că „ de către instanța

de judecată urma a fi verificat dacă scopul pedepsei penale poate fi atins prin

aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ în baza art. 104 Cod

penal față de inculpat, ulterior urmând a fi aplicate prevederile art. 75 Cod

penal”, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat, or conform art. 54 alin. (1) și alin.

(2) Cod penal „ persoana în vîrstă de pînă la 18 ani care a săvîrșit pentru prima

oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere

penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că

corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor

liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica

măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104”, în atare

circumstanțe se atestă că inculpatul Manoli Ion a fost recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, care se

pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață și care

face parte din categoria infracțiunilor excepțional de grave, prin urmare față de

acesta, în speța dată nu pot fi aplicate prevederile art. 54, art. 104 Cod penal.

Totodată, Colegiul penal lărgit apreciază drept neîntemeiat argumentul

avocatului Axente Andrei, precum că „ instanța de apel urma să întreprindă toate

măsurile prevăzute de lege pentru ai aplica inculpatului minor o pedeapsă non-

privativă de libertate sau pentru a-i stabili o pedeapsă mai blândă decât cea

prevăzută de lege, ori de a dispune suspendarea condiționată a pedepsei în

conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal”, or, analizând decizia instanței de

apel, se atestă faptul că la stabilirea pedepsei s-au respectat întru totul prevederile

art. 61 alin. (2) Cod penal, art. 70 alin. (3) Cod penal, criteriile individualizare a

pedepsei penale, prevăzute de art. 75 Cod penal, art. 79 Cod penal, precum și

faptul că cauza a fost examinată în procedura simplificată prevăzută de art. 364¹

Cod de procedură penală, referitor la aplicarea art. 90 Cod penal, Colegiul penal

lărgit subliniază faptul că nu este posibilă dispunerea suspendării condiționate a

executării pedepsei în privința persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni excepțional de grave, or prevederile art. 90 Cod penal, stabilesc clar și

cert în care condiții și circumstanțe poate fi suspendată executarea pedepsei, iar

inculpatul Manoli Ion nu cade sub incidența acestor prevederi.

drept invocate de recurenți ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele

contestate, deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și

întemeiată, urmând a fi menținută, iar recursurile declarate sunt inadmisibile.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de către procurorul

în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, de către avocatul Polivenco

Victor în numele inculpatului Manoli Ion, de către avocatul Axinte Andrei în

numele inculpatului Manoli Ion și de către inculpatul Manoli Ion cu

reprezentantul legal Manoli Tudor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Manoli Ion

XXX, cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 04 octombrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

04 septembrie 2018 Dosarul nr. 1ra-1063/2018

O P I N I E S E P A R A T Ă

în conformitate cu prevederile art. 339 alin (7), 340 alin (3) Cod de

procedură penală (în cauza Manoli Ion XXX)

1.Prin decizia Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 04

septembrie 2018 a fost adoptată în cadrul judecării recursului ordinar în cauza

indicată următoarea soluție: „Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare

declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena,

de către avocatul Polivenco Victor în numele inculpatului Manoli Ion, de către

avocatul Axinte Andrei în numele inculpatului Manoli Ion și de către inculpatul

Manoli Ion cu reprezentantul legal Manoli Tudor, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Manoli Ion XXX, cu menținerea deciziei atacate”.

2.1. Prin sentința Judecătoriei Ungheni, cauza penală fiind examinată pe

baza probelor administrate la faza de urmărire penală conform prevederilor art.

364/1 Cod de procedură penală, a fost recunoscut vinovat Manoli Ion XXX în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin (3) lit. a) Cod penal și i-a fost

stabilită pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale

(10000 lei).

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018 a

fost admis apelul procurorului, casată sentința și stabilită inculpatului Manoli Ion

XXX o pedeapsă de 4 ani închisoare în penitenciar pentru minori.

Recurs ordinar a declarat inculpatul Manoli Ion în comun cu reprezentantul

său legal Manoli Tudor, care, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală, considera că instanța de apel a individualizat incorect

pedeapsa prin : 1) neaplicarea prevederilor art. 79 Cod penal prin neluarea în

considerație a minoratului inculpatului în calitate de circumstanță excepțională;

2)neaplicând principiul proporționalității la stabilirea pedepsei prin neluarea în

considerație a mai multor aspecte legate de personalitatea inculpatului și a

consecințelor acțiunilor ilegale ale acestuia; 3) neluarea în considerație a

scopurilor pedepsei penale, precum și a prevederilor art. 75 Cod penal; 4)

nemotivarea soluției de stabilire a pedepsei închisorii.

În susținerea argumentelor sale recurenții au invocat încălcarea drepturilor

fundamentale ale inculpatului, prin neluarea în considerație de către instanța de

apel a principiilor general recunoscute în practica internațională de respectare a

interesului superior al minorului la examinarea cauzelor penale în privința

acestora și nemotivarea soluției sale de stabilire a pedepsei închisorii.

2.2. Consider, că argumentele recursului sunt întemeiate și recursul urma a

fi admis, casată decizia instanței de apel în partea stabilirii pedepsei cu remiterea

cauzei la rejudecare din motivul nemotivării deciziei instanței de apel în această

parte.

Astfel, analizând materialele dosarului, constat, că decizia instanței de apel

(f. d. 148 verso -149) doar conține referirile la art. 7,61,75,79 Cod penal,

prevederile practicii judiciare constante ( Hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr.39 din 22.11.2004), dar nu și motivarea aplicării acestor prevederi

legale la circumstanțele concrete ale cauzei, rezumându-se la indicarea unor

concluzii sumare și generale.

Decizia instanței de apel nu conține motivarea de ce inculpatului i-a fost

stabilită pedeapsa închisorii anume de 4 ani, deoarece nu se face referire nici la

prevederile art. 70 alin. (3) Cod penal, nici la art. 364/1 Cod de procedură penală,

care stabilesc alte limite ale sancțiunii pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, n-

a indicat instanța nici care sunt aceste limite noi, astfel nefiind clar, cum instanța

de apel a ajuns la concluzia, că pedeapsa aplicată inculpatului urmează a fi de 4 ani

închisoare, dacă aceasta a fost stabilită cu sau fără aplicarea prevederilor art. 79

Cod penal, precum și care a fost reducerea pedepsei de care a beneficiat inculpatul

minor.

Vreau să menționez, că o hotărâre penală a instanței de judecată trebuie să

fie clară, astfel ca justițiabilul să înțeleagă de ce instanța a stabilit o anumită

pedeapsă, o asemenea hotărâre nu este scrisă pentru instanța ierarhic superioară,

ci, în primul rând, pentru justițiabil, care trebuie să înțeleagă raționamentele

instanței cu privire la stabilirea pedepsei pentru ca să-și poată realiza dreptul său

la apărare, să-și expună opinia cu privire la concluziile instanței și să poată formula

contraargumente.

În aceste condiții consider, că nemotivarea deciziei de către instanța de

apel în partea stabilirii și individualizării pedepsei constituie o încălcare a

dreptului inculpatului la un proces echitabil, deoarece CtEDO în jurisprudența sa

a statuat că judecătorii trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care

își întemeiază deciziile, căci numai astfel, de exemplu, un acuzat poate exercita

căile de atac prevăzute de legislația națională (CEDH 16 decembrie 1992,

Hadjianastassiou vs Grecia).

De asemenea consider, că instanța de recurs nu poate motiva la etapa

judecării recursului decizia de aplicarea a pedepsei închisorii inculpatului Manoli

Ion XXX în defavoarea inculpatului, deoarece recursul a fost declarat de inculpat și

astfel instanța de recurs va admite înrăutățirea situației inculpatului în propriul

recurs.

Judecător Nadejda Toma