1ra-1297/18 — art.287 alin.2 lit.b CP

1ra-1297/18 — art.287 alin.2 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1297/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 iulie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, declarat de

către avocatul Trifan Gheorghe în numele inculpaților

Mocanu Maxim XXX, născut la

XXX, originar și domiciliat în XXX

și

Stratan Ion XXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Mocanu Maxim și Stratan Ion au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza

art.287 alin.(2) lit.b) Cod penal la amendă în mărime de 400 unități convenționale,

fiecare.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, dispunându-se încasarea din contul lui

Mocanu Maxim și Stratan Ion în beneficiul lui Oaserele Alexandru a prejudiciului

material în mărime de câte 3066 lei de la fiecare și a prejudiciului moral în mărime de

câte 3500 lei de la fiecare.

procedură penală, a constatat că Mocanu Maxim împreună cu Stratan Ion, la 23

octombrie 2016, ora 05.05, aflându-se pe teritoriul pieții agricole din s.Hoginești, r-

nul Călărași, împreună și prin înțelegere prealabilă cu o altă persoană în privința

căreia cauza penală a fost disjunsă în procedură separată, toți fiind în stare de

ebrietate, urmărind scopul perturbării ordinii publice, unde săvârșind acțiuni

intenționate care în mod grosolan au încălcat ordinea publică, fără a ține cont de cele

mai elementare norme de conduită și morală, demonstrând supremație și dispreț,

având o lipsă totală de respect față de persoanele care se aflau la acel moment pe

teritoriul pieții agricole, fără nici un motiv și cu expresii injurioase a început să-i

acosteze pe Oaserele Alexandru, Spînu Tudor și Tănăsescu Vasile, cerând să le predea

bani pentru așa zisă „protecție” de a vinde la piața agricolă din localitate, apoi

intenționat și în mod obraznic, toți trei, i-au aplicat lui Spînu Tudor și Tănăsescu

Vasile lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului cauzându-le

dureri fizice, iar lui Oaserele Alexandru - multiple lovituri cu pumnii și picioarele

1

peste diferite părți ale corpului, cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-

legală nr.247D din 11.11.2016, vătămări corporale ușoare, manifestate prin fractura

dinților 3 și 4 de pe maxilă pe dreapta și echimoză în jurul ochiului stâng cu trecere pe

obrazul stâng.

care a solicitat casarea acesteia în latura civilă, rejudecarea cauzei în partea casată și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

să fie dispusă încasarea în mod solidar de la inculpați în beneficiul lui A.Oaserele a

prejudiciului material în mărime de 9198 lei pentru tratamentul primar, 70400 lei

pentru tratamentul stomatologic și protezarea cavității bucale, a prejudiciul moral în

mărime de 100000 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 2000 lei,

invocând că inculpații au declarat că sunt de acord să repare prejudiciului cauzat prin

infracțiune, iar la materiale dosarului sunt anexate toate înscrisurile necesare care

certifică sumele solicitate.

apelul declarat de către avocatul M.Buzu în numele părții vătămate a fost admis,

casată sentința în latura civilă, rejudecată cauza în această parte și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care s-a dispus încasarea

în mod solidar de la M.Mocanu și I.Stratan în beneficiul lui A.Oaserele a prejudiciului

material în mărime de 9198 lei și 70400 lei pentru tratamentul stomatologic, a

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 2000 lei și a prejudiciului moral în

mod separat de la fiecare câte 20000 lei. În rest, sentința a fost menținută.

În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a reținut că sentința a fost

contestată doar în latura civilă.

Astfel, verificând argumentele invocate în apel sub acest aspect, prin prisma

art.219 și 221 Cod de procedură penală și ținând cont de prevederile art.1398, 1422 și

1423 Cod civil, a conchis că prima instanță a soluționat greșit acțiunea civilă, or, având

în vedere că, prin săvârșirea infracțiunii partea vătămată a fost supusă suferințelor

fizice și psihice, pretențiile de ordin financiar înaintate de aceasta împotriva inculpaților

sunt întemeiate și că urmează a fi acceptate, cu excepția sumei solicitate pentru

repararea prejudiciului moral, care, în opinia instanței, este doar parțial întemeiată.

În sensul celor indicate supra, instanța de apel a reținut gravitatea suferințelor

psihice și fizice, impactul asupra stării de sănătate a părții vătămate, faptul că părții

vătămate, prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți

ale corpului, i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare, manifestate prin fractura

dinților 3 și 4 de pe maxilă pe dreapta și echimoză în jurul ochiului stâng cu trecere pe

obrazul stâng, fiind necesară efectuarea tratamentului medical, gradul de vinovăție,

rolul și comportamentul inculpaților.

Consecvent, instanța de apel a considerat că încasarea în beneficiul părții

vătămate a prejudiciului moral în mărime de câte 20000 lei de la fiecare inculpat va

constitui o satisfacție echitabilă pentru suferințele fizice și psihice suportate de către

partea vătămată, precizând totodată, că suma solicitată de 100000 lei este exagerată.

Cu referire la prejudiciul material, instanța de apel a indicat că sumele de 9198

lei și 70400 lei solicitate pentru tratamentul stomatologic și protezare sunt întru totul

justificate prin înscrisurile anexate la materialele cauzei. Pe aceleași motive, instanța de

apel a considerat justificată încasarea din contul inculpaților în beneficiul părții

vătămate a cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 2000 lei.

2

Gh.Trifan în numele inculpaților care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia în latura civilă și menținerea

sentinței în această parte, pe motiv că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; - instanța a soluționat greșit acțiunea civilă, apreciind arbitrar

probele care au fost puse la baza justificării prejudiciului material; - instanța eronat a

reținut drept probă certificatul eliberat de medicul dentist al SRL „Djavelea dent”, pe

acesta nefiind indicată data adresării părții vătămate la medicul dentist – până la

comiterea infracțiunii imputate inculpaților sau după, fiind imposibilă stabilirea

legăturii dintre fapta ilicită și prejudiciul solicitat; - nu a fost stabilit cuantumul corect

necesar pentru tratamentul stomatologic, or, medicul dentist doar presupune că pentru

tratamentul respectiv va fi nevoie de suma de 70400 lei; - instanța nu a luat în

considerare că, în ședința primei instanțe, avocatul S.Secui în numele părții vătămate a

solicitat încasarea din contul inculpaților doar câte 3066 lei de la fiecare, cu titlu de

prejudiciu material; - instanța a dispus încasarea prejudiciului moral în mărime

exagerată, disproporționată în raport cu fapta comisă de către inculpați și nu a ținut cont

că de la a treia persoană inculpată, în privința căreia cauza a fost disjunsă, s-a dispus

încasarea prejudiciului moral în aceiași mărime, fapt ce va duce la îmbogățirea fără

justă cauză a părții vătămate.

ținând cont de opinia procurorului, a părții vătămate și a avocatul acesteia expuse în

referințe, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursului, Colegiul penal

conchide că recursul urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform art.424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul

numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu calitatea

pe care aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427 Cod

de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără însă

a i se agrava situația inculpatului.

În conformitate cu prevederile art.427 alin.(1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

Reieșind din textul recursului, recurentul invocă că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, temei ce se regăsește în pct.6) alin.(1) art.427

Cod de procedură penală.

Colegiul penal reține că, întru susținerea recursului declarat, recurentul a invocat

că instanța de apel greșit a dispus încasare prejudiciului material pentru tratamentul

stomatologic în mărimea solicitată de partea vătămată, cuantumul acestuia nefiind unul

cert; - nu a luat în considerare că, în ședința primei instanțe, avocatul S.Secui în numele

părții vătămate a solicitat încasarea din contul inculpaților doar câte 3066 lei de la

fiecare, cu titlu de prejudiciu material; - instanța a dispus încasarea prejudiciului moral

într-o mărime exagerată.

Cu referire la cel din urmă pasaj, Colegiul penal menționează că, potrivit art.219

alin.(1) și (4) Cod de procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal se intentează

prin depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanței de judecată, de către

persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale

nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în legătură

cu săvârșirea acesteia. La evaluarea cuantumului prejudiciului moral, instanța de

3

judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau

estetic, pierderea speranței în viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele

psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.

Consecvent, conform art.1423 Cod civil, mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de

măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată,

luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul

social al persoanei vătămate.

Instanța de recurs ține să enunțe că unul din criteriile orientative generale de

apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația

trebuie să prezinte o justă despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel

încât acesta să aibă efect compensatoriu, ținând cont că acesta să nu constituie nici sume

excesive pentru autorii daunelor, dar nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Respectiv, ținând cont de suferințele fizice și psihice raportate la consecințele

infracțiunii săvârșite de către inculpați față de partea vătămată, Colegiul penal

consideră că prejudiciul moral în mărime de câte 20000 lei de la fiecare inculpat,

dispus spre încasare de către instanța de apel este echitabil pentru suferințele psihice

suportate de către partea vătămată și în limitele legislației pertinente, citate supra.

Complementar, cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța de

apel nu a ținut cont că de la a treia persoană inculpată, în privința căreia cauza a fost

disjunsă într-o procedură penală separată, s-a dispus încasarea prejudiciului moral în

aceiași mărime, fapt ce va duce la îmbogățirea fără justă cauză a părții vătămate,

Colegiul penal menționează că, potrivit textului deciziei instanței de apel, cuantumul

prejudiciului moral a fost apreciat, nu ca un cuantum general pentru cauzarea

prejudiciului prin infracțiune, ci personal, fiind raportat la fiecare inculpat în parte,

ținându-se cont de rolul fiecăruia în comiterea infracțiunii imputate, încasarea

prejudiciului fiind dispusă separat.

Mai mult, potrivit cererii de concretizare a acțiunii civile, partea vătămată, având

în vedere că în privința celui de al treilea inculpat cauza penală a fost disjunsă într-o

procedură penală separată, a solicitat încasarea de la inculpați a prejudiciului moral de

la fiecare a câte 33000 lei.

Respectiv, stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu depășește suma

solicitată de partea civilă, fiind luat în vedere, inclusiv faptul că în privința celui de al

treilea inculpat cauza penală a fost disjunsă și premise de a considera că în cauză ar fi

prezentă situația îmbogățirii fără justă cauză a părții vătămate nu sunt.

La acest capitol, Colegiul penal sesizează că instanța de apel, la aprecierea

cuantumului prejudiciului moral, a dat deplină eficiență normelor precitate, probelor

și circumstanțelor cauzei, examinându-le, inclusiv sub aspectul invocat în recurs, și

dându-le o apreciere corespunzătoare, conform art.414, 417 Cod de procedură penală,

s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra motivelor care au dus la stabilirea anume a

cuantumului de câte 20000 lei de la fiecare inculpat în contul prejudiciului moral,

indicând temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului declarat de

către avocatul M.Buzu în numele părții vătămate, precum și motivele adoptării

soluției în această parte.

4

Având în vedere acest aspect, instanța de recurs își însușește în întregime

alegațiile instanței de apel (f.d.73-75 vol.2), redate succint la pct.4 al prezentei decizii

și consideră că o expunere repetată asupra lor este inutilă, fapt ce este în deplină

concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului,

care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat că,

dacă art.6 § 1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk

împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994). Cu toate acestea, noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în

mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme

pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997).

Cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța nu a luat în

considerare că, în ședința primei instanțe, avocatul S.Secui în numele părții vătămate a

solicitat încasarea din contul inculpaților doar câte 3066 lei de la fiecare, cu titlu de

prejudiciu material, Colegiul penal menționează că, potrivit art.221 alin.(1) Cod de

procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal se intentează în baza cererii scrise

a părții civile sau a reprezentantului ei în orice moment de la pornirea procesului

penal până la terminarea cercetării judecătorești.

Potrivit art.376 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, după cercetarea tuturor

probelor din dosar și a celor prezentate la judecarea cauzei, președintele ședinței de

judecată întreabă părțile dacă doresc să dea explicații suplimentare ori să formuleze

cereri sau, după caz, demersuri noi pentru completarea cercetării judecătorești. Dacă

nu au fost formulate cereri sau demersuri noi sau după soluționarea cererilor și

demersurilor formulate și îndeplinirea în cazurile necesare a acțiunilor procesuale

suplimentare, președintele ședinței de judecată declară cercetarea judecătorească

terminată.

Potrivit art.413 alin.(1) Cod de procedură penal, la judecarea apelului se aplică

regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile prevăzute

în Partea specială titlul II capitolul IV secțiunea 1.

Respectiv, în cazul contestării sentinței cu apel, cercetarea judecătorească ia

sfârșit conform prevederilor art.376 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, adică la

terminarea cercetării judecătorești.

Subsecvent, Colegiul penal constată că, în ședința de judecată a primei instanțe

din 21.12.2018, avocatul S.Secui în numele părții vătămate a înaintat cerere de

intentare a acțiunii civile, concretizată la aceiași dată de către partea vătămată, prin

care solicită încasarea din contul inculpaților a prejudiciului material în mărime de

câte 3066 lei fiecare (f.d.2-12, 18 verso vol.II), fiind respectate prevederile citate

supra. Prin aceiași cerere a fost solicitat și prejudiciul moral.

Prin sentință, acțiunea civilă a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea din

contul inculpaților în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în mărimea

solicitată - a câte 3066 lei de la fiecare, iar a prejudiciului moral în mărime de doar

câte 3500 lei de la fiecare.

Nefiind de acord cu sentința, avocatul M.Buzu în numele părții vătămate a

solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii civile, stabilindu-i de această dată o

valoare mai mare, și anume: încasarea în mod solidar de la inculpați în beneficiul

5

părții vătămate a prejudiciului material pentru tratamentul primar - în mărime de 9198

lei și pentru transplant dentar – în mărime de 70400 lei, a prejudiciul moral în mărime

de 100000 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 2000 lei.

Având în vedere cele expuse, Colegiul penal consideră oportun să precizeze că,

în virtutea art.221 alin.(3), art.376 alin.(1) și (2) și art.413 alin.(1) Cod de procedură

penală, dacă este necesar, partea civilă își poate concretiza pretențiile în orice fază a

examinării cauzei penale, de la pornirea procesului penal și până la momentul în care

președintele ședinței de judecată, inclusiv cea de apel declară cercetarea

judecătorească terminată.

Prin urmare, coraportând evenimentele și legislația procesual penală descrise,

argumentul recurentului, precum că instanța nu a luat în considerare că în ședința

primei instanțe avocatul S.Secui în numele părții vătămate a solicitat încasarea din

contul inculpaților doar câte 3066 lei de la fiecare, cu titlu de prejudiciu material,

Colegiul penal îl consideră pur declarativ. Or, așa cum se distinge din recursul

declarat, recurentul nu a indicat vreo normă legală, care să limiteze partea civilă la

solicitările și valoarea acestora formulate exclusiv până la declararea de către

președintele ședinței de judecată din prima instanță a terminării cercetării

judecătorești.

Cu referire la prejudiciul material reieșit din necesitatea efectuării tratamentului

stomatologic, instanța de recurs precizează următoarele.

Potrivit art.219 alin.(3) Cod de procedură penală, prejudiciul material se

consideră legat de săvârșirea acțiunii interzise de legea penală dacă el se exprimă în

cheltuieli pentru tratamentul părții vătămate și îngrijirea acesteia.

Reieșind din materialele incontestabile ale cauzei și anume, din raportul de

expertiză medico-legală nr.247D din 11.11.2016, părții vătămate i-au fost cauzate prin

infracțiune vătămări corporale ușoare, manifestate prin fractura dinților 3 și 4 de pe

maxilă pe dreapta și echimoză în jurul ochiului stâng cu trecere pe obrazul stâng, fiind

necesară efectuarea tratamentului medical.

Consecvent, potrivit art.387 alin.(1) și (3) Cod de procedură penală, o dată cu

sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și

mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o

respinge.

În cazuri excepționale când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite

părții civile, ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să admită, în principiu,

acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască

instanța civilă.

Totodată, potrivit art.118 alin.(1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie

să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor

sale dacă legea nu dispune altfel.

Astfel, deși partea vătămată a prezentat în instanță certificatul eliberat de către

medicul dentist a „Djavelea Dent” SRL, potrivit căruia pentru tratament stomatologic

partea vătămată are nevoie de 70400 lei, acest act nu este unul probator. Or, suma

indicată este doar una care se presupune că va fi cheltuită în viitor și nu una care deja a

fost consumată. Or, actul prezentat de partea vătămată nu este un bon de plată eliberat

în condițiile legislației de rigoare și nu certifică faptul că procedurile stomatologice de

transplant au fost efectuate și că au costat 70400 lei, precum și că medicul dentist a

încasat anume această sumă.

6

Prin urmare, în virtutea normelor pre-citate, Colegiul penal consideră că instanța

de apel corect a dedus că părții vătămate în urma acțiunilor innculpaților i-a fost cauzat

un prejudicu material pentru procedura de transplant dentar, însă suma solicitată nu a

fost probată în cuantumul stabilit.

În consecință, Colegiul penal consideră că decizia instanței de apel în această

parte este pasibilă casării, acțiunea civilă în partea prejudiciului material pentru

tratamentul stomatologic urmând a fi admisă în principiu, lăsând ca asupra

cuantumului prejudiciului să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Trifan Gheorghe în numele

inculpaților Mocanu Maxim și Stratan Ion, casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018 în latura civilă, în partea încasării

prejudiciului material pentru tratamentul stomatologic în mărime de 70400 lei, în

cauza penală în privința lui Mocanu Maxim și Stratan Ion, rejudecă cauza și pronunță

în această parte o nouă hotărâre, prin care cerința înaintată de Oaserele Alexandru

privind încasarea prejudiciului material pentru tratamentul stomatologic se admite în

principiu, urmând ca asupra cuantumului prejudiciului să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

Celelalte dispoziții ale hotărârii contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

7