1ra-1290/2018 — art. 171 alin. 2 lit. b CP

1ra-1290/2018 — art. 171 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1290/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 februarie 2018, declarat de avocata Ludmila Bîrcă, în numele

inculpatului

Cerguța Vitalii XXXX, născut la

XX XXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.11.2015– 28.11.2017,

instanța de apel: 27.12.2017 – 13.02.2018,

instanța de recurs: 30.05.2018 – 04.07.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

Cerguța V., având scopul de a întreține un raport sexual prin constrângere fizică și

psihică, fiind conștient de faptul că prin acțiunile sale săvârșește acte ilegale cu

caracter sexual, cu intenție directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările acestora, în timp ce se afla în odaia din casa lui

1

Luca I., în s. XXXX, r-nul XXXX, a ținut-o forțat de mâini și a amenințat-o, apoi a

lovit-o cu pumnul în spate pe minora XXXXX și a întreținut cu ea un raport sexual

forțat.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 248 din 20.10.2015, în

rezultatul examinării medico-legale, la XXXXX s-au depistat vătămări corporale sub

formă de echimoze a coapsei stângi, care s-au format sub acțiunea traumatică a unui

corp contondent, posibil în timpul și circumstanțele indicate, ce duc la dereglarea

sănătății pe un termen de până la 6 zile și care se califică ca vătămări corporale

neînsemnate.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial și a declarat că a intrat

cu partea vătămată în altă odaie, unde i-a propus să întrețină un raport sexual și ea

acceptat. Nu cunoștea vârsta ei și nici nu a întrebat-o despre acesta. Considera că ea

are 19 ani. Nu poate să explice apariția echimozelor pe coapsele părții vătămate și nu

știe de ce ea a declarat la poliție că a fost bătută.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată XXXXX a declarat că împreună cu prietena sa

Cristina, la propunerea inculpatului, au mers în s. XXXX, r-nul XXXXX, la Radu.

Acolo au consumat alcool, apoi inculpatul și Radu au început să strige la ele, le-au

luat telefoanele și au aplicat forța fizică asupra lor. Ulterior, ea s-a simțit rău și a

adormit în automobil, iar când s-a trezit, a auzit gălăgie în casă. A intrat și a văzut că

inculpatul s-a repezit cu un băț asupra Cristinei, amenințând-o cu moartea. Aceasta a

fugit și a spus că Radu a violat-o și ea îi va povesti despre cele întâmplate tatălui său.

Atunci, inculpatul a apucat-o pe ea de mână și a dus-o într-o odaie, unde i-a propus să

întrețină relații sexuale, iar dacă va refuza îl va chema pe Radu. Ea a început să

plângă, inculpatul a lovit-o cu pumnul în spate și a împins-o pe pat, a urcat peste ea,

a dezbrăcat-o și a întreținut un raport sexual forțat cu dânsa. În acest timp ea plângea

și încerca să împingă inculpatul, însă acesta o ținea de mâini. După consumarea

actului sexual, a cerut telefonul pentru a suna acasă, însă inculpatul i-a spus să

rămână peste noapte. Dimineața, acesta i-a cerut să facă ordine, apoi împreună cu el

și Radu au mers la bunica ultimului, unde a fost impusă să consume alcool. Ulterior,

a fost telefonată de un polițist, acesta a întrebat-o unde se află și, în scurt timp, au

venit angajații poliției care i-au condus la comisariat. Numărul ei de telefon l-au luat

de la Cristina. Inculpatul a recunoscut că a violat-o. Ulterior, acesta i-a propus să se

căsătorească, pentru ca ea să-și retragă cererea de la poliție, însă ea a refuzat.

Inculpatul cunoștea ce vârstă are, ea spunându-i câți ani are în momentul când s-au

cunoscut.

Martorul XXXXX a relatat că, în timp ce se plimbau prin oraș împreună

cu partea vătămată, s-au întâlnit cu inculpatul și acesta le-a propus să meargă la o zi

de naștere, la o rudă a sa, în s. XXXX, r-nul XXXX. Însă, acesta le-a mințit, având

scopul de a întreține relații sexuale cu ele. Astfel, ea l-a sunat pe fratele său și l-a

rugat să vină după dânsa. Inculpatul, văzând că a făcut un apel telefonic, i-a luat

telefonul, iar când ea a insistat să i-l întoarcă, a lovit-o de câteva ori cu palma. Acesta

nu-i permitea părții vătămate să plece. Ultima era în stare avansată de ebrietate și nu-

2

și dădea seama ce vorbește. Inculpatul, împreună cu Beșliu R. au amenințat-o că, în

cazul în care va refuza să consume alcool, îi vor turna vinul în cap. Ulterior, fiind

dusă în garaj, nu a fost în stare să opună rezistență și Beșliu R. a întreținut cu ea un

raport sexual. Apoi, a venit inculpatul și partea vătămată, iar ultima plângea și spunea

că îi este frică de tatăl său. A intrat și Beșliu I., care văzând-o că plânge, a lovit-o pe

aceasta peste față. L-a sunat pe fratele și pe tatăl său spunându-le că a fost violată.

După ce a ajuns acasă, i-a povestit tatălui său despre cele întâmplate, iar acesta a mers

la părinții părții vătămate. Poliția a fost sesizată de către tatăl său. Partea vătămată a

ajuns la poliție în timp ce ea se afla acolo și a comunicat că a fost impusă să consume

vin și să întrețină relații sexuale. De la aceasta cunoaște că inculpatul a forțat-o să

întrețină un raport sexual, că a lovit-o de câteva ori cu palma și i-a propus să se

căsătorească. În seara incidentului, partea vătămată nu vroia să rămână, însă îi era

frică de inculpat și nu era în stare să fugă.

Martorul XXXXX a indicat că în jurul orelor 02.00, noaptea, l-a telefonat

fiica sa Cristina, care i-a spus că cineva o bate și vrea să o omoare. Aceasta era

agitată și plângea, totodată, se auzeau vocile unor băieți care vorbeau brutal. Ulterior,

fiica sa i-a spus că aceștia nu-i permiteau să vorbească la telefon, că inculpatul le lua

în derâdere și le lovea.

Vinovăția inculpatului se probează și prin procesul-verbal de cercetare la fața

locului din 20.10.2015 și raportul de expertiză medico-legală nr. 284 din 20.10.2015,

conform cărui la XXXXX s-au depistat vătămări corporale sub formă de echimoze

a coapsei stângi, care s-au format sub acțiunea traumatică a unui corp contondent,

posibil în timpul și circumstanțele indicate, ce duc la dereglarea sănătății pe un

termen de până la 6 zile și care se califică ca vătămări corporale neînsemnate.

Acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 171 alin. (2) lit. b)

Cod penal, ca violul săvârșit cu bună-știință asupra unui minor, fiind stabilit că la 19

octombrie 2015, inculpatul, având scopul întreținerii unui raport sexual, prin

constrângere fizică și psihică, fiind conștient de faptul că prin acțiunile sale săvârșește

acte cu caracter sexual, cu intenție directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil

al acțiunilor sale, prevăzând urmările acestora, în timp ce se afla în odaia din casa lui

Luca I., în s. XXXX, r-nul XXXX, a ținut-o forțat de mâini și a amenințat-o, apoi a

lovit-o cu pumnul în spate pe minora XXXXX și a întreținut cu aceasta un raport

sexual forțat.

Circumstanțele constatate au fost confirmate prin declarațiile părții vătămate și

ale martorului XXXXX.

Totodată, nerecunoașterea vinovăției de către inculpat este apreciată drept o

poziție de apărare, luată cu scopul de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă

și nu constituie un temei de achitare a acestuia.

Or, declarațiile lui că partea vătămată a întreținut un raport sexual benevol cu

el și că nu cunoștea vârsta acesteia, sunt irelevante, din depozițiile părții vătămate și

ale martorului fiind evident că ele i-au comunicat acestuia vârsta lor reală.

Mai mult, la momentul comiterii violului, partea vătămată era minoră, având

vârsta de 16 ani și, prin urmare, ea a reacționat diferit față de cum ar fi făcut-o un

adult, iar percepția acesteia față de situația dată este cu totul alta decât o văd alte

3

persoane. Astfel, minora, deși fusese violată, a rămas în casa unde se afla inculpatul,

a făcut ordine și la cererea acestuia, l-a însoțit în ospeție, fiind clar că ea avea frică de

inculpat și a perceput amenințările lui ca fiind reale.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a săvârșit o infracțiune

gravă, se caracterizează pozitiv, nu are antecedente penale, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, că lipsesc circumstanțe agravante, ca circumstanțe

atenuante fiind reținute săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni de către un

minor, concluzionând că acestuia urmează a-i fi aplicată pedeapsa maximă prevăzută

de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, luând în calcul circumstanța excepțională

prezentă – minoratul persoanei care a săvârșit infracțiunea.

Instanța a statuat că, pedeapsa cu închisoare va asigura atingerea scopului

pedepsei penale, prin restabilirea echității, reeducarea și corectarea inculpatului,

acesta urmând să înțeleagă că este obligat să respecte legile și normele de conviețuire

socială, că are îndatoriri față de colectivitate și este supus îngrădirilor stabilite de lege

doar în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și

libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, opiniei

publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Or, pedeapsa cu închisoare va constitui nu doar o pedeapsă echitabilă în raport

cu consecințele acțiunilor sale ilegale, dar și va forma un remediu eficient pentru

prevenirea unor asemenea cazuri pe viitor.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

Apelantul a invocat că instanța de fond nu a apreciat fiecare probă separat, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele

în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de

fapt și de drept invocate în rechizitoriu, precum și nu a motivat în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea lor și motivele pentru care a respins probele

apărării.

Or, instanța de fond, la emiterea sentinței, a fost părtinitoare și s-a manifestat în

favoarea acuzării, limitându-se la transcrierea declarațiilor martorilor și, în ansamblu,

invocând și alte înscrisuri în calitate de probe ce dovedesc vinovăția inculpatului.

Totodată, învinuirea înaintată inculpatului este incertă, nefiind formulată cu

maximă precizie și claritate.

Prin urmare, a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil, dreptul

la apărare, dreptul la contradictorialitatea procesului penal și termenul rezonabil de

judecare a cauzei.

2018, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Cerguța Vitalii, recunoscut vinovat în baza art. 171 alin. (2) lit. b) Cod

penal, i-a fost numită pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 70 și 79 Cod penal, de 4

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

13.02.2018.

4

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, și just a conchis că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată,

împrejurările fiind constatate din totalitatea probelor administrate, apreciate cu

respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor.

Astfel, cu toate ca inculpatul nu și-a recunoscut vina, indicând că a avut un

raport sexual benevol cu partea vătămată și n-a știut că aceasta este minoră, vinovăția

lui se probează, cu certitudine, prin probele administrate, și anume:

declarațiile părții vătămate XXXXX care în instanța de fond a relatat că

inculpatul a apucat-o de mână, a dus-o într-o odaie și i-a propus să întrețină cu el

relații sexuale, iar dacă va refuza îl va chema pe Radu. Ea a început să plângă, iar

inculpatul a apucat-o strâns de mână, a lovit-o cu pumnul în spate și a împins-o pe

pat, a urcat peste ea, a dezbrăcat-o și a întreținut cu ea un raport sexual forțat.

Inculpatul cunoștea vârsta ei or, atunci când au făcut cunoștință, i-a spus câți ani are;

declarațiile martorului XXXXX, care a indicat că băieții erau în stare de

ebrietate, inculpatul a lovit partea vătămată cu palma. Ulterior, fiind afară, s-au

apropiat inculpatul și partea vătămată, ultima plângea și spunea că îi este frică de tatăl

său. De la ultima a aflat că inculpatul a întreținut cu ea un raport sexual forțat, că i-a

aplicat lovituri cu palma, că, după, i-a propus să se căsătorească. Inculpatul cunoștea

cea vârstă are partea vătămată;

declarațiile martorului XXXXXX, potrivit căror, fiica Cristina l-a telefonat

și era agitată, plângea, se auzeau și vocile unor băieți care vorbeau brutal;

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 20.10.2015;

raportul de expertiză medico-legală nr. 284 din 20.10.2015.

Totodată, declarațiile inculpatului că a întreținut cu partea vătămată un raport

sexual benevol și n-a știut că aceasta este minoră, nu corespund adevărului, sunt

mincinoase, făcute cu scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru faptele

comise, fiind contrare probelor administrate, apreciate prin prisma prevederilor art.

101 Cod de procedură penală și care demonstrează integral vinovăția acestuia.

Or, nerecunoașterea vinovăției în săvârșirea infracțiunii incriminate nu

echivalează cu achitarea inculpatului, fiind constatat că circumstanțele stabilite și

probele administrate dovedesc comiterea de către acesta a infracțiunii, negarea

vinovăției fiind calificată ca o metodă de apărare, deoarece persoana care pe

parcursul procesului penal are calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat nu poate fi

urmărită penal pentru depunerea declarațiilor intenționat false, decât în cazurile

expres prevăzute de legea procesul penală, nerecunoașterea vinovăției fiind apreciată

ca un drept al acestuia și un mijloc de apărare.

Prin urmare, probele administrate, apreciate prin prisma prevederilor art. 101

Cod de procedură penală, demonstrează faptul comiterii de către inculpat a

infracțiunii prevăzute la art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, ca violul, adică raportul

sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică, săvârșit cu bună-știință asupra unui

minor.

5

Deci, instanța de fond și-a motivat amplu și temeinic sentința adoptată cu

privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu

fapta incriminată prin rechizitoriu inculpatului, aceasta fiind în corespundere cu

exigențele art. 6 din CEDO.

În același timp, urmează a fi admis apelul în latura pedepsei, deoarece instanța

de fond a reținut că inculpatul, la momentul comiterii violului, era minor, însă la

stabilirea pedepsei, nu a aplicat în privința lui prevederile art. 79 Cod penal.

Astfel, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de faptul că

inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție, că se caracterizează pozitiv, nu are

antecedente penale, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, că lipsesc

circumstanțe agravante, în calitate de circumstanță atenuantă fiind reținută săvârșirea

pentru prima dată a unei infracțiuni, iar ca circumstanță excepțională – minoratul

persoanei, concluzionând că urmează a-i fi stabilită inculpatului o pedeapsă cu

aplicarea prevederilor art. 70, 79 Cod penal, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, deoarece la momentul condamnării inculpatul a atins majoratul.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurenta a invocat că afirmațiile acuzării că inculpatul a adus victima în stare

de neputință, impunând-o să consume alcool, pentru ca ulterior să întrețină un act

sexual contrar voinței acesteia, nu și-au găsit confirmare. Deci, nu a fost dovedită

concluzia instanței că inculpatul a profitat de starea de neputință a victimei și a

întreținut un raport sexual contrar voinței ei.

Nu a fost stabilit nici faptul că inculpatul cunoștea vârsta părții vătămate, el nu

știa câți ani are aceasta și nu putea să aprecieze vârsta ultimei.

Or, probele prezentate de acuzare în partea incriminării semnului agravant

prezent la art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal sunt insuficiente, irelevante și pe alocuri

contradictorii.

Acuzarea nu a prezentat probe suficient de doveditoare pentru a condamna

inculpatul pentru o infracțiune gravă or, alin. (3) se aliniază la această categorie de

infracțiuni.

Prin urmare, vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin probe pertinente,

iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, dubiile în probarea

învinuirii urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului, acesta urmând a fi achitat

pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

Mai mult, în cadrul procesului de judecată nu a fost stabilită cu certitudine,

săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

6

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și încadrarea juridică corectă a

acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate XXXXX, ale martorilor

XXXXXX și XXXXXX, procesul-verbal de cercetare la fața locului din

20.10.2015, raportul de expertiză medico-legală nr. 284 din 20.10.2015 că la XXXX

s-au depistat vătămări corporale sub formă de echimoze a coapsei stângi, care s-au

format sub acțiunea traumatică a unui corp contondent, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, ce duc la dereglarea sănătății pe un termen de până la 6 zile

și care se califică ca vătămări corporale neînsemnate, toate probele fiind apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele

de fond și de apel indicând argumentat și detaliat motivele pentru care au respins

versiunile și dovezile apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol, probele administrate pe caz

demonstrând cu concludență prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunilor prevăzute la art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca violul, adică raportul

sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică a persoanei, săvârșit cu bună-știință

asupra unui minor (pct. 2. - 5. din decizie).

Totodată, la stabilirea pedepsei instanța de apel just și argumentat a ținut cont

de prevederile art. 7, 61, 70, 75, 79 Cod penal, pedeapsa respectivă a fost motivată,

individualizată și aplicată inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4.

din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

7

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei

legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Este de reținut și că motivele invocate în recursul ordinar că: „nu a fost

dovedită concluzia instanței că inculpatul a profitat de starea de neputință a

victimei..., probele prezentate de acuzare în partea incriminării semnului agravant

prezent la art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal sunt insuficiente, irelevante și pe alocuri

contradictorii..., acuzarea nu a prezentat probe suficient de doveditoare pentru a

condamna inculpatul pentru o infracțiune gravă or, alin. (3) se aliniază la această

categorie de infracțiuni...” sunt absolut nefondate, or sunt improprii cazului de pe rol,

deoarece inculpatului nu i-au fost incriminate asemenea circumstanțe de fapt și de

drept prin rechizitoriu, acestea nefiind prezente nici în descrierea faptelor criminale

comise de inculpat, considerate ca fiind dovedite, conform prevederilor art. 394 alin.

(1) pct. 1) Cod de procedură penală.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

8

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar al apărării este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Ludmila Bîrcă,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2018,

în privința inculpatului Cerguța Vitalii XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9