1ra-310/2017 — art. 187 alin. 2 lit. f CP

1ra-310/2017 — art. 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-310/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie

2016, în cauza penală privindu-l pe

Dolghi Vitalie Xxxxxx, născut la xxxxxx, originar și

domiciliat r-nul Xxxxxx s. Xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Vitalie Xxxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f)

Cod penal, la 3 ani închisoare, fără amendă.

În baza art. 90 Cod penal, a fost suspendată condiționat pedeapsa stabilită, pe o

perioadă de probațiune de 1 an, dacă în perioada de probațiune nu va săvârși o nouă

infracțiune și prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea

ce i s-a acordat.

Acțiunea civilă înaintată de către Cucuietu Ion a fost respinsă ca neîntemeiată.

orei 20.00, aflându-se pe str. Braniștei 15, mun. Chișinău, acționând intenționat,

urmărind premeditat scopul însușirii deschise a bunurilor altei persoane, s-a

apropiat de Cucuietu Ion și în mod deschis i-a sustras telefonul mobil de model

„Nokia”, evaluat la prețul de 2.200 lei, cauzându-i astfel părții vătămate prejudiciu

material considerabil, după care cu bunul sustras, a părăsit locul comiterii

infracțiunii.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Dolghi V. a fost calificată de drept în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal și anume – jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

1

parțială a acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Dolghi V. să fie recunoscut vinovat

și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 5 ani închisoare, fără

amendă, cu executare în penitenciar de tip semiînchis și să fie admisă integral

acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, cu încasarea de la inculpat în beneficiul

lui Cucuietu I. a sumei de 9.795 lei.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- instanța de judecată apreciind probele administrate de organul de urmărire

penală, corect l-a condamnat pe Dolghi V. în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal,

însă eronat a stabilit, că în cadrul cercetării judecătorești nu și-au găsit confirmarea

capătul de învinuire adus inculpatului în sustragerea în mod deschis din buzunarul

scurtei părții vătămate a portmoneului în care se aflau mijloace bănești în sumă de

450 euro;

- prima instanță a apreciat ca veridice ultimele declarații ale părții vătămate prin

care ultimul neagă, că inculpatul i-a sustras portmoneul cu bani în sumă de 450 euro,

menționând că banii dați puteau să cadă pe jos sau să îi i-a altă persoană, și nu a

văzut ca inculpatul că-i fi luat banii;

- urmau a fi apreciate ca veridice declarațiile părții vătămate date în cadrul

urmăririi penale și inițial în instanța de judecată, prin care partea vătămată indică, că

a observat că i s-au sustras telefonul mobil, cât și portmoneul în care erau bani în

sumă de 450 euro;

- pedeapsa aplicată este prea blândă în raport cu fapta comisă. Astfel, la

stabilirea pedepsei instanța de judecată nu a ținut cont de faptul, că inculpatul a

comis o infracțiune gravă cu aplicarea violenței, nu a recunoscut vina, astfel nu a

conștientizat periculozitatea acțiunilor sale infracționale, nu a restituit prejudiciul

material cauzat prin infracțiune și nu este angajat în câmpul muncii;

- doar pedeapsa cu închisoarea, poate contribui la prevenirea săvârșirii unor

infracțiuni similare atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane, reeducarea

acestuia, precum și restabilirea echității sociale.

2016, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

fond corect a stabilit starea de fapt, acțiunile inculpatului just fiind încadrate în

dispoziția art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal - jaf, adică sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, săvârșită cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

În opinia instanței de apel, necătând la faptul că inculpatul vina sa în comiterea

infracțiunii încriminate nu a recunoscut-o, vinovăția acestuia se dovedește prin

declarațiile părții vătămate, martorilor Adam O., Banu D., Ivanov I., Șavga N. și prin

filele dosarului și anume: plângerea părții vătămate Cucuietu I. (f.d. 11 v. I); proces-

verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 19.02.2013 (f.d. 30-31 v. I);

ordonanța și procesul-verbal de ridicare din 19.02.2013 (f.d. 39-40 v. I); procesul-

verbal de examinare a obiectului din 20.02.2013 (f.d. 42 v. I); ordonanța de

2

recunoaștere ca corp delict la cauza penală din 20.02.2013 (f.d. 43 v. I); ordonanța și

procesul-verbal de ridicare din 21.02.2013 (f.d. 45 v. I); procesul-verbal de examinare

a obiectului din 23.02.2013 (f.d. 46 v. I); ordonanța de recunoaștere ca corp delict la

cauza penală din 23.02.2013 (f.d. 49 v. I); proces-verbal de recunoaștere a obiectului

din 15.03.3013 (f.d. 50-51 v. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 853/D din

29.04.2012 (f.d. 156-157 v. I); procesul-verbal de reținere și de percheziție corporală

din 19.02.2013 a lui Dolghi V. (f.d. 66-67 v. I).

Cu referire la argumentul acuzării, precum că urmează a fi apreciate veridice

declarațiile părții vătămate date în cadrul urmăririi penale, prin care ultimul a

declarat, că i-a fost sustras portmoneul în care avea suma de 450 euro și telefonul

mobil de model „Nokia” la preț de 2.200 lei, instanța de apel a menționat, că în

faptele lui Dolghi V., nu a fost confirmat faptul sustragerii portmoneului în care se

aflau mijloace bănești în suma de 450 euro, deoarece partea vătămată Cucuietu I.

concretizându-și poziția în acest sens și sub jurământ a declarat, că nu a văzut ca

inculpatul să-i fi sustras în mod deschis portmoneul în care se aflau mijloacele

bănești, adică Dolghi V. nu i-a luat nimic din buzunar și portmoneul putea fi

pierdut. La fel, ultimul a menționat, că a ieșit afară de unde și-a luat scurta, însă

portmoneul nu l-a căutat și de fapt nu are careva pretenții față de Dolghi V.

Astfel, instanța de apel a reținut, că argumentul apelantului nu poate fi reținut,

deoarece în cadrul cercetării judecătorești nu au fost prezentate careva probe

pertinente, concludente și utile privind săvârșirea de către inculpat a sustragerii în

mod deschis din buzunarul scurtei, a portmoneului în care se aflau mijloace bănești

în sumă de 450 euro, echivalentul a 7.233,12 lei și 350 lei.

Având în vedere critica apelantului în partea numirii pedepsei inculpatului,

instanța de apel a menționat, că după cum se constată din materialele cauzei, la

stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, s-a ținut cont de toate circumstanțele

reale și personale privind individualizarea pedepsei, inculpatului fiindu-i aplicată o

pedeapsă corectă, echitabilă și legală, prima instanță acordând deplină eficiență

prevederilor art. 6, 7, 61, 75-77 Cod penal.

Analizând modul în care prima instanță a individualizat pedeapsa, în raport

critica formulată în apel, instanța de apel a constatat, că au fost respectate toate

regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul

acesteia cât și modul de executare, reținându-se că, Dolghi V. a comis o infracțiune

din categoria celor grave, se caracterizează pozitiv, nu figurează la evidența

medicului narcolog și psihiatru, circumstanțe atenuante și agravante nu au fost

stabilite, anterior nu a fost condamnat, este căsătorit, are la întreținere 2 copii minori.

Urmare a celor elucidate, instanța de apel a indicat, că pedeapsa numită

inculpatului este corectă și proporțională în raport cu infracțiunea comisă de către

acesta, răspunzând scopului instituit de legea penală, iar aplicarea unei sancțiuni

mai aspre nu va fi în concordanță cu scopul legal al pedepsei penale.

Instanța de apel a mai reținut, că restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului cât și prevenția vor fi atinse și prin aplicarea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării acesteia, constatând că, în speță în privința

inculpatului sunt aplicabile dispozițiile art. 90 alin. (1) Cod penal.

3

Referitor la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată și care a fost respinsă ca

neîntemeiată, instanța de apel a menționat că soluția primei instanțe este una

corectă, deoarece în cadrul cercetării judecătorești nu s-a confirmat învinuirea adusă

inculpatului în sustragerea în mod deschis din buzunarul scurtei părții vătămate a

portmoneului în care se aflau mijloace bănești în sumă de 450 euro și 350 lei, mai

mult ca atât, partea vătămată a declarat, că nu are pretenții față de Dolghi V., iar

telefonul mobil de model „Nokia”, urmează a fi restituit lui Cucuietu I.

care solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de

apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului invocă:

- prima instanță corect a încadrat acțiunile inculpatului, însă eronat a exclus din

învinuire capătul de acuzare și anume sustragerea sumei de 450 euro, pe motiv că în

cadrul cercetării judecătorești nu și-a găsit confirmare sustragerea în mod deschis

din buzunarul scurtei părții vătămate a portmoneului în care se aflau mijloace

bănești în sumă de 450 euro;

- pronunțând o decizie de condamnare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni cu un grad prejudiciabil sporit, fiind

periclitată ordinea de drept, nu a fost atins scopul principal și anume prevenirea

comiterii de noi infracțiuni de către inculpat, precum și de către alte persoane;

- instanța de apel s-a limitat doar la descrierea art. 7, 61, 75-77, 90 Cod penal,

fără a face referire la argumentele ce au servit la invocarea acestor temeiuri, ignorând

prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală întemeiată și motivată, prevederi ce sunt

valabile și pentru instanța de apel;

- instanța de apel nu a motivat pe deplin concluzia de aplicare a prevederilor

art. 90 alin. (1) Cod penal, greșit concluzionând că corectarea inculpatului este

posibilă fără a fi izolat de societate;

- instanța de judecată urma să acorde o deosebită atenție circumstanțelor

comiterii infracțiunii și consecințele acesteia, în urma cărora, partea vătămată din

anul 2013 până în prezent nu și-a recuperat prejudiciul cauzat de inculpat, de

asemenea inculpatul a fost anunțat în căutare, deoarece imediat ce a fost eliberat din

arest, sub control judiciar, ultimul s-a sustras de la judecată, s-a ascuns și de instanța

de apel, deși conform sentinței avea obligația de a nu părăsi localitatea, pentru că nu

are loc permanent de trai, nu lucrează, a comis o infracțiune gravă cu aplicarea

violenței;

- pe tot parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut vina, nu a dat

dovadă de căință sinceră și nu a conștientizat faptele sale prejudiciabile, fapte ce

caracterizează negativ inculpatul și impune excluderea art. 90 Cod penal, pentru a fi

atins scopul pedepsei penale;

- instanța de judecată urma a pedepsi inculpatul mai aspru pentru a evita

contribuirea la dezvoltarea în rândul cetățenilor a sentimentului că nu pot beneficia

de o protecție adecvată din partea statului și curmarea încrederii infractorilor în

faptul, că vor fi blând pedepsiți.

4

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6), 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Așadar, în prezenta speță, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, ce

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal reține că, autorul recursului critică hotărârea instanței de apel în

partea excluderii eronate din învinuire a faptului sustragerii de către inculpat a

sumei de 450 euro și referitor la aplicarea suspendării condiționate a executării

pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, pe o perioadă de probațiune,

conform art. 90 Cod penal.

Instanța de recurs, studiind textul deciziei atacate constată, că temeiul invocat

de către recurent și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu

și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța

de apel, la adoptarea soluției de respingere a apelului declarat de procuror cu

menținerea sentinței de aplicare în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod

penal, a respectat prevederile legale, adoptând o soluție corectă și întemeiată, luând

în considerație circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat. Totodată, instanța de

recurs consideră, că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea

descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din

art. 6 CEDO.

Cât privește temeiul de casare invocat de recurent, precum că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, așa cum stipulează

dispoziția alin. (5) art. 414 Cod de procedură penală, Colegiul penal statuează, că

instanța de apel adoptat o hotărâre legală, întemeiată și motivată, cuprinzând

argumente fundamentate în fapt și în drept, prezentate în hotărârea atacată, iar

temeiurile pe care s-a bazat procurorul în recursul declarat, nu persistă în cauză,

deoarece din decizia instanței de apel rezultă, că ultima a cercetat obiectiv probele

administrate în sensul dezacordului procurorului cu excluderea din învinuirea

înaintată inculpatului a faptului sustragerii sumei de 450 euro, iar conținutul deciziei

atacate corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală.

5

În același timp, instanța de apel la adoptarea hotărârii a dat eficiență și

prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilită pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, ținând cont în deplină

măsură de aplicabilitatea prevederilor art. 90 Cod penal.

Referitor la motivul invocat de recurent, precum că eronat a fost exclus din

învinuirea înaintată lui Dolghi V. a faptului sustragerii sumei de 450 euro, Colegiul

penal îl consideră nefondat.

Astfel, instanța de recurs constată, că acuzatorul de stat a făcut referire la

declarațiile părții vătămate date în cadrul urmăririi penale, în care ultimul a

menționat că i-a fost sustras portmoneul în care se afla suma de 450 euro și 350 lei, și

telefonul mobil de model „Nokia” la preț de 2.200 lei.

Însă, fiind audiat în cadrul ședinței de judecată, dând declarații sub jurământ

(f.d. 20-22 v. II), partea vătămată a concretizat că nu a văzut ca inculpatul să-i fi

sustras în mod deschis portmoneul în care se aflau mijloacele bănești, Dolghi V. nu i-

a luat nimic din buzunar și portmoneul putea să cadă jos, adică putea fi pierdut, de

asemenea inculpatul nu l-a întrebat și nu a cerut bani de la el. La fel, partea vătămată

a declarat, că a ieșit afară și a luat scurta, dar portmoneul nu l-a căutat și de fapt nu

are careva pretenții față de Dolghi V.

Astfel, ținând cont de constatările expuse mai sus, Colegiul penal consideră, că

instanța de apel corect a reținut, că în cadrul cercetării judecătorești nu au fost

prezentate careva probe pertinente, concludente și utile privind sustragerea de către

inculpat în mod deschis din buzunarul scurtei lui Cucuietu I. a portmoneului în care

se aflau mijloace bănești în sumă de 450 euro și 350 lei.

Din acest punct de vedere se constată că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea

de drept prevăzută în pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu

persistă temei de casare a soluției adoptate de instanța de apel, fiindcă această

instanță just a exclus din învinuirea înaintată lui Dolghi V. a faptului sustragerii în

mod deschis a portmoneului în care se aflau mijloace bănești în sumă de 450 euro și

350 lei. La fel, instanța de apel a motivat desfășurat hotărârea adoptată și în partea

menținerii aplicării în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, adică

aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoare.

Cu privire la temeiul pentru recurs invocat de recurent și prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal remarcă, că autorul critică

hotărârea instanței de apel, nefiind de acord cu aplicarea suspendării condiționate a

executării pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, pe o perioadă de

probațiune, conform art. 90 Cod penal.

Opozant celor invocate de recurent, instanța de recurs remarcă că în cazul

săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis

infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

6

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea

specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod

penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se

aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât

și din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai

aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului scontat.

Sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost

condamnat, prevedea la momentul săvârșirii infracțiunii pedeapsa cu închisoare de

la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unități convenționale.

Această infracțiune, clasificându-se ca gravă, potrivit art. 16 Cod penal.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune, sau după caz termenul de probă,

iar aceste prevederi potrivit dispoziției alin. (4) al aceleiași norme nu se aplică în

cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de

grave, precum și în cazul recidivei.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă, că inculpatul a fost condamnat în

baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 3 ani închisoare fără amendă.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

7

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutare pedepsei aplicate

vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a

pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea

cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate

fi atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunii

prevăzute în alin. (1) și alin. (4) art. 90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora

la prezenta speță și anume că este stabilită o pedeapsă cu închisoare pentru o

infracțiune săvârșită cu intenție ce nu depășește 5 ani, și nu este una ce se atribuie la

infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum nu este prezentă și nici

recidiva.

La circumstanțele cauzei, instanța de recurs reține că careva circumstanțe

atenuante conform art. 76 Cod penal nu au fost stabilite, de asemenea nici

circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, nu au fost constatate în cauza

dată.

Cât privește persoana celui vinovat, din materialele cauzei se atestă că

inculpatul Dolghi V. la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, se

caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat, este căsătorit, are la întreținere

2 copii minori.

O altă condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, este aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia. Astfel, este prerogativa

instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

efectivă a acesteia, ținând cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege la

formarea unei astfel de convingeri. Reieșind din conținutul hotărârilor judecătorești

ale instanțelor de fond, Colegiul penal consideră că acestea întemeiat au

concluzionat despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, învederând

caracteristica pozitivă a inculpatului, anterior nu a fost condamnat, subsidiar ținând

cont și de faptul că are la întreținere 2 copii minori.

Ținând cont de toate împrejurările cauzei, având în vedere atât principiul

umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și prevederile art. 61 alin. (2) Cod

penal, instanța de recurs consideră că nu este rațională executarea pedepsei reale cu

închisoarea de către inculpat, iar instanța de apel just a conchis de a menține

aplicarea în privința acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal, fiindu-i suspendată

condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune, deoarece careva

interdicții la aplicarea acestei norme nu se atestă.

Nu este întemeiat nici următorul motiv de critică din recursul procurorului,

precum că instanța de judecată urma să acorde o deosebită atenție circumstanțelor

comiterii infracțiunii și consecințele acesteia, în urma cărora, partea vătămată din

anul 2013 până în prezent nu și-au recuperat prejudiciul cauzat de inculpat. În acest

sens, Colegiul penal reține, că partea vătămată în cadrul ședinței de judecată a

declarat, că nu are careva pretenții față de inculpat, mai mult ca atât ce ține de

8

telefonul mobil de model „Nokia”, la data de 20.12.2016, instanța de apel a expediat

în adresa părții vătămate solicitare de a se prezenta pentru a primi titlu executoriu

de restituire a corpului delict (f.d. 143 v. II).

Cât privește argumentul recurentului, precum că inculpatul pe tot parcursul

procesului penal nu a recunoscut vina, nu a dat dovadă de căință sinceră și nu a

conștientizat faptele sale prejudiciabile, fapt ce caracterizează negativ inculpatul și

impune excluderea art. 90 Cod penal, Colegiul penal reține, că utilizarea de către

inculpat a dreptului său legal de a nu recunoaște vina în acțiunile imputate, nu poate

fi sancționată de către stat prin aplicarea unei pedepse mai aspre. Mai mult ca atât,

este dreptul inculpatului de a-și formula o tactică de apărare, iar sarcina instanței

este de a verifica și a stabili dacă poziția inculpatului este în concordanță cu probele

administrate în cauză.

Ce ține de argumentele aduse de recurent, în sensul că inculpatul imediat ce a

fost eliberat din arest preventiv, sub control judiciar, s-a sustras de la judecată fiind

anunțat în căutare, la fel s-a ascuns de instanța de apel, deși conform sentinței avea

obligația de a nu părăsi localitatea, Colegiul penal reține, că din declarațiile

inculpatului date în cadrul ședinței primei instanțe, ultimul a menționat că nu s-a

sustras de la judecată dar a plecat la lucru să-și întrețină copiii minori, mai mult ca

atât acesta fiind bolnav de tuberculoză, fapt ce a stat și la baza emiterii de către

prima instanță la data de 28.04.2016 a încheierii de înlocuire a măsurii preventive din

arest, în arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței acesta s-a prezentat în

toate ședințele de judecată. Cu referire la faptul, că inculpatul nu s-a prezentat în

ședința instanței de apel, instanța de recurs reține, că faptul dat nu a restricționat

instanța în examinarea cauzei, aceasta fiind examinată în absența lui, instanța de apel

considerând că în cauză la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința

inculpatului prevalează alte circumstanțe, enumerate mai sus și anume faptul că

inculpatul anterior nu a fost condamnat, are la întreținere 2 copii minori și se

caracterizează pozitiv, astfel dându-i posibilitatea reală să-și dovedească corectarea

prin comportament exemplar și muncă cinstită, nesăvârșind o nouă infracțiune.

Astfel, instanța de recurs apreciază că, la stabilirea modalității de executare a

pedepsei, instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, constatând că pedeapsa aplicată va fi echitabilă faptei infracționale comise, ce

corespunde normelor legale și va atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, ca urmare, nefiind

justificată solicitarea recurentului privind excluderea art. 90 Cod penal.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu și-

a găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sânt

motive de a interveni în soluția adoptată, fiindcă hotărârea instanței de apel

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a

fost individualizată potrivit legii.

Astfel, instanța de recurs conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de procuror, acesta fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

9

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Dolghi

Vitalie Xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 07 martie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

10