1ra-1558/2016 — art. 165 alin. 2 lit. d CP

1ra-1558/2016 — art. 165 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1558/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 10 mai 2016, declarat de avocatul Marian Suduc, în numele inculpatului

Friptu Vitalie Vasile, născut la

25 august 1965 în s. Izvoare, r-nul Fălești, locuitor al s.

Cojușna, r-nul Strășeni, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 23.12.2014 – 10.12.2015,

instanța de apel: 18.01.2016 – 10.05.2016,

instanța de recurs: 15.07.2016 – 24.08.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

Friptu Vitalie a fost condamnat în baza art. 302 alin. (2) lit. b) Cod penal la 1 an

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 1 an.

Prin aceeași sentință au fost condamnați Mavroian Iuri și Botnari Liubovi, dar

în privința lor hotărârile judecătorești nu se contestă.

Vitalie, acționând împreună și de comun acord cu o altă persoană, în scopul

organizării practicării cerșetoriei de către Svistilinîi Valentin, l-au adăpostit la

domiciliul lor din s. Cojușna, r-nul Strășeni.

Tot el, pe parcursul lunii aprilie 2013, acționând împreună și de comun acord

cu o altă persoană, urmărind scopul realizării în continuare a intențiilor sale

infracționale privind practicarea cerșetoriei de către Svistilinîi Valentin, îl

transportau zilnic la locul destinat pentru a cerși și anume pe străzile din or. Strășeni,

unde Svistilinîi Valentin în timpul cerșitului era supravegheat de către Vitalie Friptu

și o altă persoană, iar o parte din banii cîștigați de pe urma practicării cerșetoriei, erau

luați de către ultimii. Astfel, în circumstanțele indicate, Friptu Vitalie, acționând

1

împreună și de comun acord cu o altă persoană, urmărind scopul realizării intențiilor

sale infracționale privind organizarea practicării cerșetoriei de către Svistilinîi

Valentin, l-au adăpostit pe ultimul în cerșetorie până la sfârșitul lunii aprilie 2013.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

incriminate.

Partea vătămată a declarat că inculpatul l-a adăpostit și a fost dus să cerșească

în centul or. Strășeni, unde câștiga nu mai mult de 400 lei pe zi. În casa inculpatului a

fost ținut închis timp de o săptămână, banii obținuți de pe urma cerșitului îi

transmitea benevol soției inculpatului. Aflând că urmează să fie dus în Italia, pentru a

se ocupa cu cerșitul, în momentul când soții Friptu erau plecați de acasă, cu un taxi a

plecat de la ei.

Instanța a stabilit că o parte considerabilă din banii obținuți în urma practicării

cerșetoriei de către Svistilinîi Valentin, rămâneau la ultimul, circumstanță ce exclude

prezența semnului obligatoriu al traficului de ființe cum este ,,exploatarea”, și a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 302 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca

organizarea cerșetoriei de două sau mai multe persoane cu scopul de a obține pentru

sine sau pentru altul foloase materiale injuste.

noi hotărâri, prin care Friptu V. să fie condamnat în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod

penal la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita careva activități pe un

termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că instanța nu a ținut cont că infracțiunea de trafic de

persoane este una formală și realizarea măcar al unui element/acțiuni a laturii

obiective este suficient pentru a incrimina comiterea acestei infracțiuni.

De asemenea, instanța nu s-a expus asupra calificativului „prin abuz de poziție

de vulnerabilitate”, deoarece în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cu

certitudine că inculpatul cunoștea foarte bine poziția de vulnerabilitate a părții

vătămate, ce se exprimă prin deficiențele fizice ale acestuia (lipsa ambelor picioare),

nu are familie, nu are loc de trai etc.

Probele administrate coroborează între ele și confirmă vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța incorect a apreciat probelor administrate și nu a ținut cont că

infracțiunea respectivă este de o rezonanță socială sporită, ce atentează la sănătatea,

integritatea corporală, libertatea, cinstea și demnitatea persoanei, pronunțând o

sentință ilegală, deoarece în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal.

2016, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Friptu Vitalie a fost condamnat în baza art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal la 7

ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activități și ocupa funcții

legate de turism pe un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, de la

reținere.

Instanța de apel a constatat că în perioada lunilor martie-aprilie 2013,

inculpatul Friptu V., aflându-se în s. Cojușna r-nul Strășeni, acționând împreună și de

comun acord cu o altă persoană, în scopul exploatării prin cerșetorie a lui Svistilinîi

Valentin, profitând de poziția de vulnerabilitate a acestuia, manifestată prin situația

precară din punct de vedere a supraviețuirii sociale și faptul prezenței unei deficiențe

2

fizice (lipsa ambelor picioare), l-au adăpostit la domiciliul lor din s. Cojușna, r-nul

Strășeni.

Tot el, pe parcursul lunii aprilie 2013, acționând împreună și de comun acord

cu o altă persoană, urmărind scopul realizării în continuare a intențiilor sale

infracționale privind exploatarea prin cerșetorie a lui Svistilinîi Valentin, îl

transportau pe ultimul zilnic la locul destinat pentru a cerși și anume pe străzile din

or. Strășeni, unde Svistilinîi Valentin în timpul cerșitului era supravegheat de către

Vitalie Friptu și o altă persoană, iar toți banii câștigați de pe urma practicării

cerșetoriei, erau luați de către ultimii. Astfel, în circumstanțele indicate, Friptu

Vitalie, acționând împreună și de comun acord cu o altă persoană, urmărind scopul

realizării intențiilor sale infracționale privind exploatarea prin cerșetorie a lui

Svistilinîi Valentin, l-au adăpostit și exploatat pe ultimul în cerșetorie până la

sfârșitul lunii aprilie 2013, când Svistilinîi Valentin a reușit să fugă de sub controlul

inculpatului Vitalie Friptu și a celeilalte persoane.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a fost rugat

să primească cu chirie o familie, Valentin Svistilinîi fiind adus pe timp de noapte,

ultimul comunicându-i că va rămâne aproximativ două săptămâni. Peste o săptămâna,

la rugămintea lui Valentin Svistilinîi a fost dus la piață, iar la solicitarea soției, Olga

Friptu, care avea grijă de el a fost adus înapoi. Nu cunoaște când a plecat Valentin de

la ei. Bani pentru chirie de la Valentin Svistilinîi nu a solicitat și nu l-a impus să

cerșească. Banii pe care Valentin Svistilinîi îi obținea din cerșit erau transmiși soției,

Olga Friptu, ultima transmițându-i lui pentru procurarea benzinei. Partea vătămată

contribuia financiar pentru chirie, medicamente și motorină. Soția transporta partea

vătămată la Strășeni și înapoi.

Totodată, vina inculpatului este dovedită pe deplin prin probele administrate, și

anume:

declarațiile părții vătămate Svistilinîi Valentin, că în perioada lunii aprilie-mai

2013, a domiciliat în s. Cojușna, r-nul Strașeni, la soții Vitalie și Olga Friptu. Aceștia

îl scoteau în fața magazinului din or. Strășeni, unde îl puneau să cerșească. Toți banii

câștigați de pe cerșit îi transmitea lui Vitalie și Olgăi. Ulterior, a strâns careva sume

bănești și a plecat la Chișinău;

procesul-verbal de confruntare între bănuitul Friptu Vitalie și partea vătămată,

din care rezultă că inculpatul îl scotea pe Svistilnîi Valentin în centrul or. Strășeni,

unde ultimul se ocupa cu cerșitul. Totodată, banii câștigați în urma cerșitului Valentin

îi transmitea lui Vitalie și Olgăi, din motiv că aceștia aveau grijă de el;

Instanța de fond eronat a recalificat acțiunile inculpatului în baza art. 302 alin.

(2) lit. b) Cod penal, fără un suport probatoriu în acest sens.

Or, prin probele administrate este dovedită vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal, adică transportarea,

adăpostirea unei persoane, cu consimțământul acesteia, pentru cerșetorie, prin abuz

de poziție de vulnerabilitate, acțiuni săvârșite de mai multe persoane.

Prin transportare se înțelege deplasarea cu un mijloc de transport a unei

persoane dintr-un loc în altul, în aceleași scopuri.

Prin adăpostire se înțelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită

făptuitorului a o folosi în scopurile infracțiunii menționate.

Abuzul de poziție de vulnerabilitate presupune traficul de ființe umane prin

utilizarea părții slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.

3

Instanța de fond neîntemeiat nu s-a expus asupra calificativului „prin abuz de

poziție de vulnerabilitate”.

Declarațiile inculpatului care indică că, partea vătămată a fost adusă la

domiciliul său de o terță persoană, la gazdă, urmează a fi respinse, deoarece sunt

combătute prin însuși declarațiile acestuia și ale părții vătămată, că inculpatul cu soția

sa îl însoțeau în centrul or. Strășeni, unde îl puneau să cerșească, supraveghindu-l, iar

seara îi luau banii și mergeau împreună acasă.

Instanța de fond, recalificând acțiunile inculpatului, nu a luat în considerație că

această infracțiune este de o rezonată socială sporită, ce atentează la sănătatea,

integritatea corporală, libertatea, cinstea și demnitatea persoanei.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că infracțiunea săvârșită este una

deosebit de gravă, constituind o infracțiune răspândită și periculoasă, ce atentează la

integritatea corporală și demnitatea persoanei, și care deseori conduce la săvârșirea

altor infracțiuni, inculpatul fiind supus răspunderii penale pentru prima data, este

caracterizat pozitiv, are doi copii minori la întreținere.

acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că instanța de apel eronat a concluzionat că acțiunile

inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 165

alin. (2) lit. b) Cod penal, deoarece nu a identificat careva acțiuni de recrutare a

persoanelor pentru cerșetorie, de întoarcere a vreunei datorii, prin abuz de poziție de

vulnerabilitate, prin înșelăciune, ori inculpatul nu a căutat victime sau alte persoane

ba din contra partea vătămată a fost adusă de către Rafiev S. pentru a locui o perioadă

de timp la el acasă, iar inculpatul nu a urmărit careva scopuri infracționale.

Indiferent de poziția de vulnerabilitate, partea vătămată era determinată de a

cerși benevol.

Inculpatul nu a selectat partea vătămată în scopul exploatării prin muncă.

Nu a fost stabilită comiterea de către inculpat a acțiunilor care ar putea fi

calificate ca recrutare prin înșelăciune sau abuz de poziție de vulnerabilitate, în scop

de exploatare prin muncă sau servicii forțate.

Nu și-a găsit confirmare, în acțiunile inculpatului, existența elementului de

transportare prin înșelăciune a victimei în scop de exploatare prin muncă.

Partea vătămată în nici un fel nu a fost înșelat de inculpat, el singur l-a rugat pe

acesta să-l ducă în or. Strășeni să cerșească peste o perioadă de timp.

Faptele invocate în învinuire nu și-au găsit confirmare prin probele

administrate și anume prin declarațiile părții vătămate și a martorilor care de fapt sunt

și unicile probe ale acuzării pe care se bazează învinuirea, iar instanța de apel eronat

a concluzionat că acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de

art. 165 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Probele acuzării sunt niște presupuneri și nu pot fi apreciate ca probe utile și

concludente.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

4

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că recursul declarat este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete invocate în apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat instanța de

apel, în situația în care apărarea în genere nu a declarat apel, și care ar fi esența

erorilor concrete de drept și a circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 3., 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și încadrarea juridică

corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de

probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Svistilinîi Valentin,

5

procesul-verbal de confruntare între Friptu Vitalie și Svistilinîi Valentin, toate

probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanța de apel indicând argumentat și detaliat

motivele pentru care a respins probele apărării, probele administrate pe caz

demonstrând prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la

art. 165 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Soluția instanței de apel este conformă jurisprudenței naționale, conform cărei

adăpostirea victimei este plasarea acesteia într-un loc ferit pentru a nu fi descoperită

de către reprezentanții organelor de stat sau de terțe persoane care ar putea denunța

traficantul. Prin transportare se înțelege deplasarea unei persoane dintr-un loc în altul

în perimetrul unui stat, folosind diferite mijloace de transport. Abuzul de poziție de

vulnerabilitate constă în utilizarea de către traficant a stării speciale în care se găsește

o persoană datorită situației sale precare din punct de vedere al supraviețuirii sociale,

situației create de o boală, deficiență fizică. Starea de vulnerabilitate poate fi

condiționată de diferiți factori cum ar fi izolarea victimei, situația ei economică grea,

psihică, lipsa de resurse sociale. Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimei

constituie element al traficului. Prin situația de vulnerabilitate a victimei urmează de

înțeles orice tip de vulnerabilitate, fie ea psihică, afectivă, familială, socială sau

economică. Se are în vedere ansamblul de situații disperate care poate face un om să

accepte abuzarea sa. Traficul de persoane în scopul practicării cerșetoriei prevăzut de

art.165 CP, esențial se deosebește de organizarea cerșetoriei, stipulată în art.302 CP.

Criteriul de diferențiere îl constituie existența sau absența elementului de viciere -

constrângerea. În cazul traficului de persoane prin practicarea cerșetoriei,

constrângerea apare sub diferite aspecte și în diverse forme, constituind un element

obligatoriu (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 22.11.2004, nr.37 - Cu privire la practica

aplicării legislației în cauzele despre traficul de ființe umane și traficul de copii).

Prezența împrejurărilor enunțate, în speță și în acțiunile infracționale ale

inculpatului, este demonstrată concludent prin probele administrate pe caz.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Totodată, art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument ( hotărârea CtEDO, pct.

80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

6

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul, este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală, și

invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal

(pct. 5. din decizie).

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct.

2.-5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza hotărârii de

condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Este de reținut și faptul că argumentele recurentului sunt neîntemeiate și în

virtutea faptului că și-a fondat criticele pe circumstanțe de fapt și drept neincriminate

inculpatului în rechizitoriu, cum ar fi lit. b) din art. 165 alin. (2) Cod penal, acțiuni de

recrutare..., de întoarcere a vreunei datorii.., de exploatare prin muncă sau servicii

forțate (pct. 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată

cuprinde motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în acțiunile

inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii incriminate, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol, în raport cu motivele invocate, este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Marian Suduc,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 mai 2016, în

privința inculpatului Friptu Vitalie Vasile, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7