1ra-1240/2017 — art. 217 alin. 3 lit. c CP

1ra-1240/2017 — art. 217 alin. 3 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1240/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 01 iulie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 17 octombrie 2016, declarate de avocatul Cristin Chiriac și de inculpatul

Curmoiarțev Serghei Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxx xxxx, originar și locuitor al mun. Xxxxxxxx,

str-la Xxxxxxxxxx xx/x, ap. xx, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău

din 19.09.2012, în baza art. 187 alin. (2) lit. d), f), 2171

alin. (3) lit. c), f), 322 alin. (1), 84, 90 Cod penal, la 5

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.12.2016 – 13.02.2017,

instanța de apel: 16.03.2017 – 26.04.2017,

instanța de recurs: 16.06.2017 – 06.09.2017.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

Curmoiarțev Serghei a fost condamnat în baza art. 217 alin. (2), 34 alin. (1), 82

Cod penal la 8 luni închisoare.

Conform art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, prin adăugirea parțială a

pedepsei numite prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 19.09.2012,

i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani și 2 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 3 ani, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, începând de la 01.07.2016, deducându-se durata

aflării în arest la domiciliu de la 26.06.2012 până la 19.09.2012.

1

S., aflându-se la stația din str. Ciuflea, mun. Chișinău, a găsit o cutie de chibrituri,

în care se afla un pachețel din folie de staniol, care conținea un praf de culoare

cafenie-deschisă – heroină. Înțelegând că este substanță narcotică – heroină, a

păstrat-o asupra sa, pentru consum personal.

Ulterior, la aceeași dată și circumstanțe, având un comportament neadecvat,

a fost reținut de colaboratorii de poliție și condus la IP Centru, mun. Chișinău,

unde i s-a efectuat percheziția corporală, în rezultatul cărei, în buzunarul drept al

scurtei în care era îmbrăcat, a fost depistat și ridicat un pachețel din folie de staniol,

care conținea un praf de culoare cafenie-deschisă, care conform raportului de

expertiză nr. 3144 din 10.04.2015, reprezintă heroină - substanță narcotică, inclusă

în tabelul nr. 1 al substanțelor narcotice neutilizate în scopuri medicale, lista nr. 1

aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1088 din 05.10.2004.

Masa totală a heroinei constituie 0,068 gr., se referă la substanțe narcotice și

este inclusă în lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin

astfel de substanțe, depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr. 79 din 23.01.2006, și care se atribuie la cantități

mari.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a găsit în

stație, lângă scaune, o cutie cu chibrituri. În cutie nu se afla nici un pachețel. În

câteva minute de el s-au apropiat colaboratorii de poliție, l-au întrebat dacă anterior

a fost condamnat și dacă deține lucruri interzise, droguri, arme. A fost însoțit la

inspectorat pentru verificări și i s-a cerut să prezinte lucrurile personale. Știind că

nu are nimic interzis a arătat ce avea, iar unul din colaboratori a scos un pachețel

din folie și l-a întrebat dacă este al lui. A răspuns că nu. Acesta a deschis

pachețelul, în care era un praf de culoare cafenie, l-a întrebat dacă cunoaște ce se

conține în el. A răspuns că este heroină. La solicitarea colaboratorilor a fost de

acord să scrie o declarație că aceasta este heroină. I-a fost dictat cum să scrie și

dacă va avea obiecții să le comunice.

Totodată, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate este

dovedită integral prin probele administrate.

Astfel, martorii Rudian A. și Ghenciu V., ofițeri de investigație în grupa

operativă a traficului ilicit de droguri în cadrul IP Centru, au declarat similar că

dețineau informații că în regiunea str. Ciuflea se distribuie droguri de tip heroină.

Câteva zile s-au deplasat acolo pentru a verifica situația, iar la 02.04.2015 au

observat că inculpatul a ridicat o cutie cu chibrituri de lângă scaunul pe care se afla

și le-a părut că are un comportament suspect. S-au apropiat de acesta, s-au

prezentat și i-au propus să meargă cu ei la comisariat. Aici, la solicitarea lor,

inculpatul a scos din buzunarul drept al scurtei cutia cu chibrituri și a arătat

conținutul ei. În cutie era un pachețel mic din hârtie de staniol, în care se afla un

praf de culoare cafeniu deschis. Fiind întrebat, inculpatul a spus că cunoaște că

substanța constituie droguri și că el se află la programa cu metadon. Pachețelul a

fost sigilat în plic și trimis la expertiză.

2

Conform procesului-verbal de percheziție corporală din 02.04.2015, asupra

inculpatului a fost depistată o cutie de chibrituri în care se afla un pachețel de

culoare cafenie, în care se afla un praf de culoare cafenie, fiind împachetate și

sigilate, adeverite prin semnătura participanților.

Potrivit raportului de expertiză nr. 3144 din 10.04.2015, substanța cu aspect

de praf, de culoare cafenie-deschisă, prezentată la examinare într-un pachețel din

folie de staniol, depistată și ridicată la data de 02.04.2015 în urma efectuării

percheziției corporale a lui Curmoiarțev S., reprezintă heroină, care se atribuie la

substanțele narcotice. Cantitatea substanței narcotice - heroină constituie 0,068 gr.

Astfel, probele administrate dovedesc că în acțiunile inculpatului au fost

întrunite elementele infracțiunii de păstrare ilegală a substanțelor narcotice în

proporții mari, fără scop de înstrăinare, obiectului juridic special constituindu-l

relațiile sociale cu privire la circulația legală de substanțe narcotice, apărate

împotriva păstrării ilegale a acestei substanțe, săvârșită în proporții mari, fără scop

de înstrăinare, obiectului juridic material fiind substanța narcotică - heroina,

caracterizată prin proporții mari, latura obiectivă fiind manifestată prin acțiunea de

păstrare ilegală, exprimată prin aflarea ilicită a substanței interzise în posesia

inculpatului în buzunarul drept al scurtei, în care era îmbrăcat. Circumstanțele

comiterii faptei demonstrează în acțiunile acestuia intenția directă, fiind constatată

acțiunea de păstrare a substanței narcotice - heroină, în proporții mari și fără scop

de înstrăinare, iar infracțiunea s-a consumat în momentul realizării păstrării

substanței narcotice.

Declarațiile inculpatului prin care neagă comiterea faptei sunt irelevante, iar

versiunea apărării privind achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii este neîntemeiată, or probele administrate denotă cert

comiterea faptei și anume, păstrarea substanțelor narcotice, în proporții mari și fără

scop de înstrăinare, realizând latura obiectivă a infracțiunii, constituind o versiune

îndreptată spre eschivarea de la răspunderea penală.

În baza probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în

baza art. 217 alin. (2) Cod penal, ca păstrarea substanțelor narcotice în proporții

mari, fără scop de înstrăinare.

La fel, instanța a decis să excludă din învinuire calificativul „utilizarea

substanțelor narcotice a căror circulație în scopuri medicinale este interzisă”, ca

fiind neprobat.

Or, păstrarea acestor substanțe nu echivalează cu utilizarea lor în sensul art.

217 alin. (3) lit. c) Cod penal, iar acest semn calificativ nu întrunește trăsăturile

obligatorii, fiind formulat într-un mod abstract și declarativ în învinuirea adusă

inculpatului.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, că nu au fost stabilite

circumstanțe atenuante și agravante, că anterior a fost judecat prin sentința

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 19.09.2012 în baza art. 187 alin. (2) lit.

d), f), 217 alin. (3) lit. (c) și (f), 322 alin. (1), 84 Cod penal, la 5 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani, cu

3

suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 90 Cod penal pe un

termen de probă de 5 ani și, având antecedente penale nestinse, a săvârșit o

infracțiune intenționată, concluzionând că reeducarea și corectarea acestuia este

imposibilă fără izolare de societate, urmând a-i fi aplicată pedeapsă pentru

recidivă de infracțiuni, conform art. 34 alin. (1), 82 Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că potrivit informației de la inspectoratul de poliție,

dispensarul narcologic și organizația non-guvernamentală „Viața Nouă”, inculpatul

este o persoană cu calități pozitive și de o perioadă de timp nu consumă substanțe

narcotice, aflându-se la tratament. Acesta a înaintat o cerere, în cazul în care va fi

recunoscut vinovat, să-i fie aplicat tratament medical în cadrul organizației non-

guvernamentale „Viața Nouă”, iar instanța a omis să se expună asupra motivului

neaplicării tratamentului.

Totodată, în acțiunile inculpatului nu se regăsește păstrarea substanțelor

narcotice ce ar reda continuarea procurării sau a preparării acestora, înstrăinarea

ilegală de substanțe narcotice ce reprezintă orice acțiune în urma căreia posesor al

substanțelor respective devine o altă persoană, precum și transportarea de substanțe

narcotice, adică deplasarea acestora dintr-un loc în altul, inclusiv în limitele

aceleiași localități.

octombrie 2016, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Curmoiarțev Serghei, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute la art. 217 alin. (2) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 6 luni

închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite prin

sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 19.09.2012, i-a fost stabilită

pedeapsă definitivă de 5 ani și 1 lună închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, începând din 17.10.2016, deducându-se durata aflării în arest preventiv

și arest la domiciliu de la 26.06.2012 până la 19.09.2012 și de la 01.07.2016 până

la 17.10.2016.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a constatat starea de fapt

și de drept ca fiind în concordanță deplină cu materialele cauzei, dând o apreciere

justă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând probele administrate

din punct de vedere al utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și

obiectiv și întemeiat a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 217 alin. (2) Cod

penal, ca păstrarea ilegală a substanțelor narcotice, săvârșită în proporții mari, fără

scop de înstrăinare.

Vinovăția inculpatului se confirmă prin probele administrate, și anume:

declarațiile martorilor Rudian A. și Ghenciu V., procesul-verbal de percheziție

corporală din 02.04.2015 și raportul de expertiză nr. 3144 din 10.04.2015.

4

Or, prin acțiunile inculpatului s-au periclitat relațiile sociale cu privire la

circulația legală de substanțe narcotice, apărate împotriva păstrării ilegale a acestor

substanțe, săvârșită în proporții mari și fără scop de înstrăinare. Obiectul material

al infracțiunii îl constituie substanța narcotică - heroina.

Afirmațiile apărării că în acțiunile inculpatului nu se regăsesc acțiunile de

păstrare ale substanțelor narcotice sunt nefondate, fapta prejudiciabilă de păstrare a

substanței narcotice fiind probată prin probele administrate.

Mai mult, în cadrul procesului-verbal de constatare din data de 02.04.2015,

inculpatul a declarat că a văzut în cutia de chibrituri un pachețel de folie de staniol

și a înțeles ce se poate afla acolo or, anterior a consumat heroină și acum urmează

un tratament.

În același timp, în speță nu se regăsește nici una din acțiunile socialmente

utile descrise la art. 217 alin. (5) Cod penal, substanța narcotică fiind depistată la

inculpat în rezultatul percheziției.

În speță nu sunt întrunite condițiile de liberare de răspundere penală, care

poate avea loc doar în cazurile: a) persoana a comis o infracțiune ușoară sau mai

puțin gravă; b) persoana a săvârșit infracțiunea pentru prima dată; c) persoana sau

fapta săvârșită, datorită schimbării situației, nu mai prezintă pericol social.

Mai mult, inculpatul a comis infracțiunea în interiorul perioadei de

probațiune.

Cerințele alternative invocate de apărare, cum ar fi achitarea inculpatului sau

liberarea acestuia de răspundere penală, sunt inadmisibile, un act urmând să

corespundă caracteristicilor de certitudine și claritate.

Totodată, instanța de fond, la aplicarea pedepsei incorect a reținut în privința

inculpatului starea de recidivă, deoarece la stabilirea stării de recidivă nu se ține

cont de antecedentele penale în cazul condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Astfel, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont că nu au fost

stabilite circumstanțe atenuante și agravante, că lipsesc circumstanțe excepționale,

că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, că acesta nu are antecedente penale, însă

anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, este angajat în câmpul muncii

și urmează un curs de reabilitare și resocializare a persoanelor dependente de

droguri, concluzionând că scopul pedepsei penale poate fi atins doar prin aplicarea

unei pedepse privative de libertate.

Solicitarea apărării privind aplicarea unei pedepse cu amenda este

neîntemeiată și inoportună or, inculpatul anterior a fost condamnat pentru

infracțiuni similare și a comis infracțiunea în perioada de probațiune, iar aplicarea

unei sancțiuni penale nu a avut efectul scontat, acesta continuându-și activitatea

ilegală, dovedind că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul și, aflându-se la

libertate, nu a conștientizat prejudiciabilitatea acțiunilor sale și importanța valorilor

lezate.

Faptul că inculpatul la moment urmează un tratament împotriva narcomaniei

și este încadrat în câmpul muncii urmează a fi apreciate de instanța de apel la

stabilirea mărimii pedepsei.

5

Totodată, este inoportună aplicarea unei pedepse cu muncă neremunerată în

folosul comunității or, potrivit Regulilor 31 și 35 din Recomandarea nr. R 16(92) a

Comitetului de Miniștri al Coe, adoptată la 19.10.1992 de către statele membre

referitoare la Regulile Europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate, spre

deosebire de pedepsele cu închisoare sau amendă, care pot fi aplicate coercitiv

indiferent de voința infractorului, sancțiunile și măsurile comunitare necesită

cooperarea acestuia pentru a-și atinge scopurile, de aceea munca neremunerată în

folosul comunității poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o

asemenea pedeapsă.

Însă, inculpatul nu și-a manifestat opțiunea în vederea aplicării în privința sa

a unei sancțiuni sub forma muncii neremunerate în folosul comunității.

Totodată, este oportună aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului,

prin ce s-ar atinge scopul de reeducare al acestuia, dar și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

Mai mult, inculpatul a comis o infracțiune ce atentează la circulația ilegală a

substanțelor narcotice, iar criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de

ordin social, economic, medical, cultural și politic, cauzează prejudicii

considerabile nu numai intereselor de stat, dar și celor ale societății, ale multor

persoane particulare, traficul ilicit de droguri fiind o activitate criminală foarte

lucrativă, cu caracter supranațional, este o problemă majoră a societății, ceea ce

presupune în mod justificat apărarea sănătății persoanelor și salvarea valorilor

socio-morale.

Prin urmare aplicarea unei pedepse alternative închisorii, sub formă de

amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității, nu-și va atinge scopul

pedepsei penale.

Componența de infracțiune prevăzută de art. 217 alin. (2) Cod penal prescrie

o pedeapsă sub formă de închisoare de până la 1 an, iar la individualizarea și

stabilirea termenului pedepsei, instanța de apel va ține cont că inculpatul a comis o

infracțiune ușoară, că nu și-a recunoscut vina, anterior a fost condamnat, inclusiv

pentru infracțiuni similare, la moment urmează un tratament de reabilitare

împotriva narcomaniei, în cadrul căreia este caracterizat pozitiv.

Afirmațiile apărării că instanța de fond nu s-a expus asupra faptului

neaplicării tratamentului medical în cadrul AO „Viața Nouă” sunt neîntemeiate or,

potrivit art. 103 alin. (1) Cod penal, în caz de săvârșire a infracțiunii de către un

alcoolic sau un narcoman, dacă există avizul medical corespunzător, instanța de

judecată, din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire

a sănătății, concomitent cu pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită, poate să aplice

acestei persoane tratamentul medical forțat.

Or, la materialele cauzei nu există vreun aviz medical în care s-ar indica că

inculpatul ar necesita tratament împotriva narcomaniei.

hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare

a inculpatului sau încetare a procesului penal.

6

Recurentul a invocat că inculpatul a înaintat o cerere prin care solicită, în

cazul în care va fi recunoscut vinovat, să-i fie aplicat tratament medical în cadrul

organizației non-guvernamentale „Viața Nouă”, iar instanța a omis să se expună

asupra motivului neaplicării tratamentului.

Astfel, în prezența unei caracteristici pozitive, este dubios faptul că

instanțele de fond și de apel au constatat că inculpatul a comis infracțiunea

respectivă or, potrivit celor invocate și materialelor cauzei, acțiunile lui nu se

încadrează în comiterea infracțiunii respective, de ce nu s-a aplicat dispozițiile art.

85 alin. (1) Cod penal care prevede că, dacă după pronunțarea sentinței, dar înainte

de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune,

instanța de judecată adaugă parțial la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea

neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară.

În acțiunile inculpatului nu se regăsește păstrarea substanțelor narcotice, ce

ar reda continuarea firească a procurării sau a preparării acestora și nici

înstrăinarea ilegală de substanțe narcotice, ce reprezintă orice acțiune în urma

căreia posesor al substanțelor respective devine o altă persoană, precum și

transportarea de substanțe narcotice, adică deplasarea acestora dintr-un loc în altul,

inclusiv în limitele aceleiași localități.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 CPP.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, în care solicită casarea hotărârilor

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie

achitat, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de el, că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

Recurentul a indicat că instanța de apel nu a admis cererea de audiere

suplimentară a martorilor acuzării Rudian A. și Ghenciu V., declarațiile lor

constituind o mărturie acuzatorie pe care instanțele de fond și de apel și-au

întemeiat sentința de condamnare or, avea întrebări suplimentare către martori, iar

depozițiile lor în unele aspecte erau contradictorii.

Instanța de apel a ignorat foarte multe aspecte importante, fiind dată o

apreciere părtinitoare și nejustificată probelor. Or, vinovăția sa în comiterea

infracțiunii nu a fost probată, iar instanța în mod ilicit a dat o apreciere absolut

greșită atât declarațiilor sale cât și declarațiilor martorilor.

Instanța de judecată, în lipsa oricăror probe, a constatat că el cunoștea că în

cutia de chibrituri se află o substanță narcotică și a păstrat-o pentru consum

personal, nefiind stabilit în baza căror probe instanța a ajuns la asemenea concluzii.

Totodată, nu există probe care ar demonstra că la 02.04.2015 el păstra asupra

sa substanțe narcotice, din declarațiile lui și ale martorilor fiind evident că cutia de

chibrituri în care se presupune că se afla substanță narcotică nu-i aparținea lui, nu o

avea asupra sa și a ridicat-o de jos.

Or, însăși martorii acuzării au recunoscut că cutia de chibrituri nu a fost

găsită asupra sa dar a fost ridicată de el de jos.

Astfel, nu au fost întrunite elementele componenței de infracțiune prevăzute

de art. 217 alin. (2) Cod penal, lipsind latura obiectivă, substanța narcotică nefiind

păstrată de el, dar găsită într-un spațiu public, la o stație în oraș.

7

Nu a fost dată o evaluare a faptului că a fost văzut de colaboratorii de poliție

ca fiind o persoană suspectă, nefiind clare acțiunile prin care se denotă

comportamentul suspect.

Instanța nu a dat nicio apreciere legalității efectuării acțiunii procesuale de

percheziție corporală or, fiind stabilită identitatea sa nu mai era necesară efectuarea

percheziției corporale.

Percheziția corporală efectuată la 02.04.2015 este ilegală și contravine

exigențelor prevederilor codului de procedură penală or, el nu a fost adus la sediul

IP Centru fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni dar pentru a i se stabili

identitatea, percheziția a fost efectuată deși nu a fost reținut, nu i-au fost aplicate

măsuri preventive, colaboratorii de poliție nu puteau presupune că păstrează

obiecte ce ar fi avut careva importanță pentru o cauză penală, deoarece nu exista la

acel moment nici o cauză penală.

Totodată, cutia de chibrituri în care se afla substanța narcotică nu a fost

procurată/păstrată de el, dar găsită, prin urmare, nu-i aparține și nu poate fi declarat

vinovat în faptul că a păstrat ceva interzis deoarece nu cunoștea ce se află în cutia

cu chibrituri și nici nu avea intenția de a consuma substanțe narcotice.

Este angajat în câmpul muncii, lunar se prezintă la biroul de probațiune și

are un comportament exemplar, este inclus în programul cu substituție cu

metadonă și nu mai consumă droguri de mulți ani, la moment urmând un curs de

reabilitare.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 pct. 5), 6) și 8) Cod

de procedură penală - cauza a fost judecată în primă instanță sau în apel fără citarea

legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și

de a înștiința instanța despre această imposibilitate, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

nominalizate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate,

Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din

următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

8

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că în recursul declarat de avocatul Cristin Chiriac,

în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate

în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea

unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest

sens (pct. 5. din decizie).

Totodată, recursul inculpatului este fondat în drept și temeiurile din art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

asupra căror motive concrete invocate în apelul declarat nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel și care ar fi esența circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt,

raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care a afectat

soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens (pct. 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile declarate nu întrunesc

condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursurile ordinare ale avocatului și inculpatului cu circumstanțe în fapt și

în drept, care le-ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri

neargumentate legal de recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în

recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că argumentele din recursul inculpatului, că:

„Instanța de judecată, în lipsa oricăror probe, a constatat că el cunoștea că în

cutia de chibrituri se află o substanță narcotică și a păstrat-o pentru consum

personal, nefiind stabilit în baza căror probe instanța a ajuns la asemenea

concluzii.

Totodată, nu există probe care ar demonstra că la 02.04.2015 el păstra

asupra sa substanțe narcotice, din declarațiile lui și ale martorilor fiind evident că

cutia de chibrituri în care se presupune că se afla substanță narcotică nu-i

aparținea lui, nu o avea asupra sa și a ridicat-o de jos.

Or, însăși martorii acuzării au recunoscut că cutia de chibrituri nu a fost

găsită asupra sa dar a fost ridicată de el de jos.

9

Astfel, nu au fost întrunite elementele componenței de infracțiune prevăzute

de art. 217 alin. (2) Cod penal, lipsind latura obiectivă, substanța narcotică

nefiind păstrată de el, dar găsită într-un spațiu public, la o stație în oraș.

Nu a fost dată o apreciere faptului că a fost văzut de colaboratorii de poliție

ca fiind o persoană suspectă, nefiind clare acțiunile prin care se denotă un

comportament suspect.

Instanța nu a dat nicio apreciere legalității efectuării acțiunii procesuale de

percheziție corporală or, fiind stabilită identitatea sa nu mai era necesară

efectuarea percheziției corporale.

Percheziția corporală efectuată la data de 02.04.2015 este ilegală și

contravine exigențelor prevederilor codului de procedură penală or, el nu a fost

adus la sediul IP Centru fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni dar pentru a i se

stabili identitatea; percheziția a fost efectuată deși nu a fost reținut; nu i-au fost

aplicate măsuri preventive; colaboratorii de poliție nu puteau presupune că

păstrează obiecte ce ar fi avut careva importanță pentru o cauză penală, deoarece

nu exista la acel moment nici o cauză penală.

Totodată, cutia de chibrituri în care se afla substanța narcotică nu a fost

procurată/păstrată de el, dar găsită, prin urmare nu-i aparține și nu poate fi

declarat vinovat în faptul că a păstrat ceva interzis deoarece nu cunoștea ce se

află în cutia cu chibrituri și nici nu avea intenția de a consuma substanțe

narcotice.

Mai mult, a fost stabilit că e angajat în câmpul muncii, lunar se prezintă la

biroul de probațiune și are un comportament exemplar, este inclus în programul

cu substituție cu metadonă și nu mai consumă droguri de mulți ani, la moment

urmând un curs de reabilitare.”, nu au fost invocate și în apel, deci nu au niciun

suport juridic, fiind neîntemeiate, astfel (pct. 3. - 5.1. din decizie).

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de

procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu

au fost întrunite elementele infracțiunii, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare,

în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5., 5.1. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a

acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de

probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile martorilor Rudian A. și Ghenciu V.,

10

procesul-verbal de percheziție corporală din 02.04.2015 și raportul de expertiză nr.

3144 din 10.04.2015, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-

se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol, indicând

motivele pentru care a respins dovezile și versiunile apărării (pct. 3. – 5.1. din decizie),

probele administrate pe caz demonstrând concludent prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunilor prevăzute la art. 217 alin. (2) Cod penal

(pct. 4. din decizie).

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel, just și argumentat a luat

în considerare prevederile art. 7, 61, 75, 90 alin. (10), 85 alin. (1) și (3) Cod penal,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În

cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

săvârșește în perioada de probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de

judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal. Dacă, după

pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul

a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial,

la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de

sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să

fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât

partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de

judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată, aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale și corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui,

cât și altor persoane (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

11

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. și 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul și inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 3. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

Totodată, temeiul invocat în recursul ordinar al inculpatului, fondat pe art.

427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, că cauza a fost judecată în primă

instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate, adică că: “instanța de apel nu a admis cererea de audiere

suplimentară a martorilor acuzării Rudian A. și Ghenciu V.”, este absolut

neîntemeiat or, martorul nu are calitatea de parte în dosar (pct. 5.1. din decizie).

În același timp, potrivit art. 336 alin. (6) și (7) Cod de procedură penală, în

termen de 3 zile lucrătoare de la data anunțării semnării procesului-verbal,

participanții la proces au dreptul să formuleze obiecții asupra lui, indicând

inexactitățile și motivele pentru care îl consideră incomplet. Obiecțiile la procesul-

verbal se examinează de către președintele ședinței de judecată care, pentru

anumite concretizări, poate chema persoana care le-a formulat. Rezultatul

examinării obiecțiilor, în caz de acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluție pe

textul obiecțiilor, iar în caz de respingere – prin încheiere motivată. Obiecțiile și

încheierea asupra lor se anexează la procesul-verbal.

12

În conformitate cu prescripțiile art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală, în

cazul în care declarațiile persoanelor care au fost audiate în prima instanță se

contestă de către părți, la solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi

audiate în instanța de apel conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor

în primă instanță.

Potrivit procesului-verbal al ședinței, în instanța de apel inculpatul nu a

solicitat în genere audierea martorilor Rudian A. și Ghenciu V. (f.d. 193-196, vol. II)

și nu a solicitat aplicarea tratamentului medical, după cum invocă avocatul în

recursul declarat.

Asupra acestor procese-verbale nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel,

informațiile înserate în actele procedurale vizate sunt prezumate a fi veridice.

Prin urmare, argumentele inculpatului că: „instanța de apel nu a admis

cererea de audiere suplimentară a martorilor acuzării Rudian A. și Ghenciu V.” și

ale avocatului că inculpatul ”a înaintat o cerere, în cazul în care va fi recunoscut

vinovat, să-i fie aplicat tratament medical în cadrul organizației non-

guvernamentale „Viața Nouă”, sunt absolut neîntemeiate (pct. 5. și 5.1. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au fost

întrunite elementele infracțiunii, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt vădit

neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a

fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Cristin Chiriac

și de inculpatul Curmoiarțev Serghei Xxxxxxx, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2016, pe motiv că sunt vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 octombrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

13