1ra-1207/2018 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1207/2018 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1207/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Djulieta Devder, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 22

noiembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 martie

2018, în privința inculpatului

Boghiu Denis Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxx xxxxx, originar și locuitor al mun. Xxxxxxxx, str.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx xx ap. xx, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 25.07.2017 – 22.11.2017,

instanța de apel: 07.02.2018 – 14.03.2018,

instanța de recurs: 21.05.2018 – 27.06.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Boghiu

Denis a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de

500 unități convenționale, ce constituie 25.000 lei, cu privarea de dreptul de a

conduce mijlocul de transport pe un termen de 1 an și 6 luni.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat a sumei de 320 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare în contul statului, a fost respinsă ca nefondată.

Boghiu Denis, aflându-se în mun. Chișinău, conducând automobilul „Rover 416 SI”,

număr de înmatriculare XXX xxx, pe str. Alba Iulia din direcția șos. Balcani,

ajungând la intersecția cu str. Liviu Deleanu, acționând contrar prevederilor pct. 45

alin. (1) lit. a), b), d) a Regulamentului circulației rutiere, că conducătorul trebuie să

1

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și situația

rutieră și alin. (2) potrivit cărui în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole

care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească,

pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, și pct. 58 alin. (3) a Regulamentului

circulației rutiere, că la apariția semnalului verde al semaforului, conducătorul este

obligat să cedeze trecerea vehiculelor deja angajate în trecerea intersecției, indiferent

de direcția lor de deplasare, precum și pietonilor care finalizează traversarea

carosabilului, nu a ținut cont de factorii ce permit conducerea automobilului în regim

de siguranță și nu a cedat trecerea pietonului Vasilenco T. care traversa regulamentar

str. Alba Iulia, în rezultatul cărui fapt a tamponat-o.

În rezultatul accidentului rutier, lui Vasilenco T. i-au fost cauzate următoarele

vătămări corporale: fractura bazei osului V metatarsal piciorul stâng, edem al

țesuturilor moi pe suprafața laterală a piciorului stâng, care au putut fi cauzate în

rezultatul acțiunii traumatică a unui obiect contondent dur, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, și condiționează dereglarea sănătății de lungă durată, iar în

baza acestui criteriu, conform raportului de expertiză judiciară nr. 1271/D din 15

iunie 2017, se califică ca vătămate medie.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste

probe dovedesc integral vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 264 alin. (1)

Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a

sănătății.

La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal.

Totodată, instanța a statuat că solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea

sumei de 320 lei de la inculpat în contul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru

efectuarea expertizei judiciare nr. 1271/D din 15 iunie 2017, urmează a fi respinsă ca

nefondată. Or, acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

Normele procedural penale nu prevăd expres achitarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de expertiză judiciară.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

încasate de la inculpat în beneficiul statutului cheltuielile judiciare în sumă de 320 lei.

Apelanta a invocat că potrivit art. 227 alin. (1), (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat.

Conform art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate

de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

2

În cauzele penale, în care activitatea judiciară se desfășoară din oficiu, sumele

necesare cheltuielilor de urmărire sau de judecată sunt avansate, de regulă, de stat,

prin organul judiciar în fața căruia se află cauza penală.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi penale și a judecării

cauzei pentru aplicarea legii penale celui care a comis-o, ca urmare, cheltuielile

judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii,

temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii

astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile

judiciare este principială și integrală.

3.1. A declarat apel și avocatul Maxim Roșca, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie exclusă pedepasa

complementară sau acesta să fie liberat de răspundere penală conform art. 55 Cod

penal.

Recurentul a invocat, că pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art. 264 alin.

(1) Cod penal, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport este indicată

doar în cazul pedepsei principale – închisoare.

Totodată, inculpatul întrunește condițiile și criteriile de aplicare a art. 55 Cod

penal.

3.2. Inculpatul, la fel a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să-i fie aplicate prevederile art. 55 Cod penal.

Apelantul a indicat că a recunoscut vinovăția în totalitate și a comis pentru

prima dată o infracțiune mai puțin gravă.

2018, apelul procurorului a fost respins ca nefondat, apelurile inculpatului și

avocatului au fost admise, casată sentința parțial și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Boghiu Denis, recunoscut vinovat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, i-a

fost aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale,

ce constituie 25.000 lei, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că, legiuitorul a stipulat expres în art. 229 alin. (2)

Cod de procedură penală, că instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, fapt care denotă caracterul permisiv al normei legale

respective.

Suportarea cheltuielilor respective de către Stat, constituie o obligație pozitivă

a acestuia, în sensul prevederilor CEDO.

Astfel, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire

penală, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul

mijloacelor bănești ale bugetului de stat, iar în speță, raportul de expertiză judiciară

nr.1271D din 15.06.2017 a fost ordonată de către organul de urmărire penală prin

ordonanța din 05.06.2017, aceasta fiind o acțiune procesuală ce ține de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

Pe lângă aceasta, potrivit art. 264 alin. (1) Cod penal, pedepasa complementară

se aplică doar în cazul stabilirii pedepsei principale cu închisoare.

3

Liberarea inculpatului de răspundere penală cu tragerea la răspundere

contravențională conform art. 55 Cod penal, nu ar fi echitabilă în raport cu fapta

comisă și nu va fi de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze gravitatea celor

săvârșite, fiindu-i cauzate victimei vătămări medii ale sănătății.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a indicat că potrivit prevederilor art. 227 alin. (1), (3) Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă

legea nu prevede altă modalitate. Însă, aceasta este o normă generală și nu obligă

statul să suporte cheltuielile ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita

operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa

termenul rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Totodată, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală

obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat.

Obligația inculpatului condamnat de a suporta cheltuielile judiciare este

principială, având în vedere că săvârșirea infracțiunii atrage în mod inevitabil

desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, inclusiv pentru a i se aplica

infractorului pedepasa, sunt suportate cheltuieli judiciare care îi revin acestuia în

principal.

Prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018, alin. (2) al art.

143 Cod de procedură penală a fost abrogat – prin ce se atestă intenția legiuitorului,

de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului.

Potrivit alin. (1) art. (3) Cod de procedură penală, în desfășurarea procesului

penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării

cauzei în instanța judecătorească.

Trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului, intră în contradicție și cu

prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia, toți cetățenii R. Moldova

sun egali în fața legii și a autorităților publice, iar banii cheltuiți de stat în urma

acțiunilor infracționale a făptașului, care este recunoscut vinovat în modul stabilit de

lege, sunt bani publici ce revin din contribuțiile cetățenilor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

4

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227

alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, care prescriu expres

că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție

trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu

prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu,

pentru constatarea cauzei morții, gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale

statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții

vătămate urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în

aspectul vizat.

Este și de remarcat că recursul, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura cheltuielilor judiciare în

alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

5

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv se

stipulează în legea nouă.

Astfel, argumentele recurentei că: „prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare de la 09.02.2018 alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, a fost

abrogat”, nu au niciun suport juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la

modificările din 09.02.2018, deci prima instanță corect aplicând legea care era în

vigoare în timpul judecării cauzei, iar instanța de apel just s-a condus de prescripția

că respectiva normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv. Mai mult,

instanțele de fond și de apel, la motivarea soluției, nici nu au făcut referire la

prevederile art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală (pct. 1. - 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău

din 22 noiembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14

martie 2018, în privința inculpatului Boghiu Denis Xxxxxxxx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6