1ra-707/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-707/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-707/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 21 noiembrie 2017, declarate de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Radu Sîli, și de avocatul Chilat Nicolae în numele

inculpatului

Vornicescu Ion Xxxxx, născut la

xx xxx xxxx, originar și locuitor al mun. Xxxxxxxx, or.

Xxxxxxx, s. Xxxxxxx, str. X. Xxxxxxxx x, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 12.07.2017 – 29.06.2017,

instanța de apel: 29.08.2017 – 21.11.2017,

instanța de recurs: 28.02.2018 – 18.04.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Vornicescu Ion a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 1 an.

De la Vornicescu Ion s-a încasat, în beneficiul părții vătămate Bujac Leonid

prejudiciul moral în mărime de 5000 lei, prejudiciul material în sumă de 5481 lei,

cheltuielile pentru asistența juridică, în mărime de 9900 lei, în rest, acțiunea civilă

fiind respinsă ca nefondată.

1

Cerința procurorului de încasare a cheltuielilor de judecată, în mărime de 1374

lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

13.27, inculpatul Vornicescu Ion a comis încălcarea regulilor de securitate a

circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat

din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale și sănătății în următoarele

circumstanțe: deplasându-se cu automobilul „Mercedes Benz 313”, număr de

înmatriculare X XX xxx, pe str. Chișinăului, or. Sîngera, mun. Chișinău din direcția

or. Anenii Noi, ajungând în perimetrul imobilului nr. 58 din str. Chișinăului, or.

Sîngera, nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a ținut cont de totalitatea

factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, intensitatea și nivelul de organizare a

traficului rutier, de care trebuie să țină cont fiecare conducător la determinarea

vitezei, benzii de circulație și modalității de conducere a vehiculului, prin ce a

încălcat prevederile pct. 45 alin. 1), 2) a Regulamentului Circulației Rutiere conform

căruia „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să

prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile

încărcăturii; d) situația rutieră; 2) în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole

care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească

pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”, cerințele art. 22 alin. (4) din Legea

nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier, că participanții la trafic

sunt obligați să manifeste un comportament care să sigure fluența și siguranța

traficului, să nu pericliteze siguranța altor participanți la trafic, nu a apreciat corect

situația reală pe carosabilul în care se afla vehiculul la momentul respectiv prin ce a

încălcat cerințele pct. 4) al Regulamentului Circulației Rutiere, potrivit căruia, orice

participant la trafic care respectă prezentul Regulament este în drept să conteze pe

faptul că și ceilalți participanți la trafic execută cerințele acestuia, la fel, a încălcat și

pct. 3 din Regulamentul Circulației Rutiere care stipulează, că participanții la trafic

sunt obligați să respecte regulile de circulație, semnificația mijloacelor de

semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de circulație, condițiile tehnice

ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor

participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu creeze neîntemeiat

obstacole circulației care ar depăși pe acele care sunt provocate de circumstanțe

iminente, continuând deplasarea și ieșind pe contrasens a comis tamponarea

automobilului „Toyota Camry”, număr de înmatriculare XX XX xxx, care era condus

de către Bujac L., ce se deplasa pe str. Chișinăului, or. Sîngera mun. Chișinău în

direcția or. Anenii Noi.

În rezultatul impactului, unitățile de transport fiind tehnic deteriorate,

conducătorului auto Bujac L., conform raportului de expertiză medico-legală nr.78/D

din 31.03.2016, i-au fost cauzate vătămări corporale exprimate prin fractura tasată a

vertebrei cervicale VI, subluxația vertebrei cervicale VII posterior fără comprimarea

canalului medular, echimoză la nivelul cutiei toracice pe stânga cu dimensiunile 16x7

și direcție oblic vertical din proiecția claviculei din stânga până la nivelul proiecției

coastei IV, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect

2

contondent dur sau la lovire de acesta, posibil în timpul și circumstanțele indicate, se

califică ca vătămării corporale grave.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe au confirmat integral vinovăția inculpatului, instanța i-a

încadrat acțiunile în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcarea regulilor de

securitate a circulației rutiere, de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare corporală gravă a integrității

corporale a unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75-77 Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, că s-au stabilit circumstanțele atenuante –

recunoașterea vinovăției și căința sinceră, circumstanțe agravante nefiind stabilite, că

inculpatul se caracterizează pozitiv, anterior nefiind judecat, că a solicitat examinarea

cauzei în procedură simplificată și beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzută de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, concluzionând că

scopul pedepsei penale de corectare, reeducare și resocializare a inculpatului, va fi

atins prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate și cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de an.

Totodată, instanța a conchis că, reieșind din caracterul faptei prejudiciabile

săvârșite, urmează a încasa de la inculpat suma de 5000 lei în beneficiul părții

vătămate Bujac L., cu titlu de prejudiciu moral, constatând că suma solicitată de

42.700 lei, este una exagerată, ținând cont de practica CtEDO privind modul de

încasare a prejudiciului moral.

La fel, inculpatul urmează să restituie părții vătămate prejudiciul material în

mărime totală de 5481 lei și cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 9900 lei,

cheltuieli confirmate prin bonurile de plată a serviciilor avocatului suportate de către

Bujac L.

Solicitarea procurorului de încasare de la inculpat în beneficiul statului a

cheltuielilor pentru efectuarea expertizei în mărime de 1374 lei, urmează a fi

respinsă, deoarece acestea, prin prisma art. 143 Cod de procedură penală, sunt din

contul mijloacelor bugetului de stat.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie condamnat la 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani, și încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în mărime de 1374 lei,

suportate de către Centrul de Medicină Legală, la efectuarea expertizei medico-

legale.

Apelantul a invocat, că pedepasa aplicată inculpatului nu corespunde gradului

și caracterului socialmente periculos al faptei săvârșite, nu va atinge scopul impus de

restabilire a echității sociale, corectare a lui și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Or, iresponsabilitatea participanților la trafic generează comiterea accidentelor

rutiere, care deseori se soldează cu cauzarea vătămării integrității corporale sau a

sănătății, ori cu decesul persoanelor.

3

Astfel, sentința emisă nu este decât o încurajare a inculpatului de a comite noi

infracțiuni, cât și încurajarea altor persoane de a comite infracțiuni similare.

noiembrie 2017, apelul a fost admis, casată sentința parțial și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Vornicescu Ion, condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, i-a

fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare i-a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului,

a ținut cont de unele circumstanțe reale și personale, că infracțiunea comisă este una

gravă, de personalitatea infractorului, că nu are antecedente penale, a comis pentru

prima dată o infracțiune, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, că s-

au stabilit circumstanțele atenuate – recunoașterea vinei și căința sinceră, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor acumulate în faza urmăririi penale în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod procedură penală, partea vătămată nu are

careva pretenții față de inculpat, că circumstanțe agravante n-au fost stabilite.

Însă, prima instanță a ignorat prevederile art. 75 Cod penal, privind gravitatea

infracțiunii săvârșite, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, numindu-i o pedeapsă prea blândă în coraport cu fapta săvârșită de

inculpat.

Instanța de fond, nu a luat în considerare că infracțiunea săvârșită face parte

din categoria celor care atentează asupra securității circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport, având un pericol deosebit pentru societate și faptul, că

inculpatul, conducând automobilul, nu a redus viteza, nu s-a oprit reieșind din starea

carosabilului, nu a stopat și a tamponat automobilul „Toyota Camry” condus de către

Bujac L., care s-a ales cu vătămări corporale grave sub formă de fractura tasată a

vertebrei cervicale VI, subluxația vertebrei cervicale VII posterior fără comprimarea

canalului medular, echimoză la nivelul cutiei toracice pe stânga cu dimensiunile 16x7

și direcție oblic vertical din proiecția claviculei din stânga până la nivelul proiecției

coastei IV.

Astfel, cu certitudine, pedeapsa numită de instanța de fond sub formă de 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de

doar 1 an, cu suspendarea executării pedepsei închisorii, în temeiul art. 90 Cod penal,

pe un termen de probă de doar 1 an, este insuficientă pentru îndreptarea și corectarea

inculpatului, or, pedeapsa complementară și termenul de 1 an de probațiune nu-l v-a

îndrepta și corecta.

Totodată, reieșind din scopul pedepsei penale - restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane - faptul că în privința acestuia a fost

aplicată o pedeapsă blândă, poate doar să încurajeze comiterea pe viitor a altor

infracțiuni.

4

Astfel, reeducarea și corectarea inculpatului va fi posibilă doar prin aplicarea

unei pedepse de 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii, pe un termen de probațiune de 3 ani, cu obligarea, ca în perioada de

probațiune, să nu-și schimbe locul domiciliului sau reședinței fără permisiunea

organului competent, să participe la programe probaționale.

Cu referire la solicitarea apelantului privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizei medico-legale în mărime de

1374 lei, se reține că potrivit art. 229 alin. (1), (2) și (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului,

instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu

excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul

asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci

când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele

necesare.

Potrivit prevederilor art. 227 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, cheltuieli

judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal. Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă

legea nu prevede altă modalitate.

Aceasta fiind o normă generală nu obligă statul să suporte cheltuielile, ci să le

achite la momentul necesar pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului de

urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul rezonabil prin încasarea

cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Însă, sunt unele situații și împrejurări, în prezența cărora, cheltuielile judiciare

sunt suportate de către stat și nici într-un caz de către inculpat și anume, potrivit art.

143 Cod de procedură penală, expertiza se dispune și se efectuează, în mod

obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, iar plata expertizelor judiciare efectuate în asemenea caz se face

din contul mijloacelor bugetului de stat.

Deci, solicitarea procurorului cu privire la încasarea de la inculpat, în

beneficiul statului, a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei medico-legale

în mărime de 1374 lei este una eronată, nu are suport juridic legal, urmând a fi

respinsă ca nefondată.

recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei

de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat, că instanțele de fond și de apel la aplicarea pedepsei, nu

au acordat deplină eficiență art. 61, 65, 75 Cod penal.

Mai mult, instanța de apel nu a luat în considerație că inculpatul, fiind la

volanul mijlocului de transport, a comis accidentul rutier soldat cu cauzarea

vătămărilor grave.

Iresponsabilitatea unor șoferi aduce zilnic victime, prejudicii morale și

materiale și o frică generală a populației de a circula pe drumurile publice.

Astfel, persoanele care conduc automobilul, care este un izvor de pericol social

sporit, nu percep toată amploarea problemei, lipsa de respect și a culturii rutiere a

5

participanților la trafic, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate,

iresponsabilitatea la volan, zilnic aduce victime.

Numărul îngrijorător de mare al accidentelor, reflectă o problemă majoră legată

de reprezentările, percepția și poziționarea conducătorilor auto față de risc.

Opinia publică incriminează iresponsabilitatea conducătorilor auto. Or, aceste

situații se petrec de cele mai multe ori fără ca șoferii să realizeze gradul de risc.

Acest tip de comportament este cu atât mai periculos, cu cât asumarea riscului

nu este petrecut, iar atenția conducătorului nu este îndreptată spre acest fenomen.

Este oportună și necesară aplicarea pedepsei penale principale cu închisoarea

cât și complementare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport în vederea prevenirii comiterii unei recidive din partea inculpatului.

Instituția suspendării condiționate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj

acordat de lege infractorilor, ci ca un mijloc preventiv de apărare socială, care derivă

din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

Instanțele de fond și de apel nu au luat în considerare că în cadrul cauzei

penale, de către stat au fost suportate cheltuielile indicate în raportul de expertiză

medico-legală, în sumă de 1374 lei, care urma a fi încasată de la inculpat, conform

prevederilor art. 227-229 Cod de procedură penală, iar instanțele, contrar prevederilor

art. 385 alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod de procedură penală, nu au dispus acest

fapt.

Totodată, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură

penală obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat.

Or, prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează direct că

inculpatul suportă cheltuielile judiciare, soluția instanțelor privind respingerea

încasării acestor cheltuieli din contul inculpatului, este una greșită.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Nicolae Chilat, în care solicită casarea

hotărârilor adoptate, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care procesul penal în

privința inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, să fie încetat în

temeiul aplicării art. 2 al Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Recurentul a invocat, că potrivit Legii nr. 210 din 29.07.2016, privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, în baza căreia a

fost condamnat inculpatul, cade sub incidența acestei legi, iar procesul penal în

privința acestuia urma a fi încetat de către instanța de apel, din oficiu.

Or, conform art. 409 și 411 Cod de procedură penală, instanța de apel era

obligată ca în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să

examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, precum și având dreptul ca prin

extindere cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă,

de a hotărî și în privința lor, fără să creeze acestor părți o situație mai gravă.

Cu referire la recuperarea prejudiciului părții vătămate, la 25.07.2017 de către

partea vătămată Bujac L., a fost întocmită recipisa, prin care acesta confirmă că a

6

primit suma de 20.381 lei – cuantumul prejudiciului stabilit de către instanță, iar în

cadrul ședinței instanței de apel, partea vătămată a declarat că nu are pretenții

materiale față de inculpat, fapt stabilit drept circumstanță atenuantă de către instanța

de apel.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală - există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a

fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când aplicarea pedepsei a fost înlăturată de un

act de amnistie.

Dar, conform art. 420 alin. (4), 427 alin. (2) Cod de procedură penală, nu poate

fi atacată cu recurs sentința în privința căreia inculpatul nu a folosit calea apelului. În

recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel sau încălcarea

a avut loc în instanța de apel.

În sensul vizat, se reține că argumentele specificate în recursul ordinar al

avocatului (pct. 5.1. din decizie) privind aplicarea față de inculpat a actului de amnistie

nu au fost invocate și în apel, nefiind în genere utilizată de către apărare această cale

de atac, inculpatul acceptând sentința de condamnare integral, deci nu au niciun

suport juridic (pct. 2.- 5.1. din decizie).

În același timp, potrivit art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant,

să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăți situația

apelantului.

Însă, conform art. 2 alin. (1), (2) al Legii nr. 210 din 29.07.2016, privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, încetarea procesului penal are loc doar cu acordul scris al persoanei

inculpate și cu condiția recuperării pagubei stabilite de instanță.

Totodată, în ședința instanței de apel inculpatul nu a prezentat o cerere scrisă

de aplicare a amnistiei, cu referire la careva probe privind despăgubirea părții

vătămate. Dimpotrivă, declarând că nu este de acord cu apelul acuzării, a solicitat

menținerea sentinței instanței de fond (vol. I, f.d. 234-237).

Deci, nefiind sesizată în modul prevăzut de lege asupra chestiunii de aplicare a

actului de amnistie, instanța de apel nu a avut temei juridic de a se pronunța în

aspectul vizat.

Prin urmare, recursul nominalizat este unul vădit neîntemeiat (pct. 5.1. din

decizie).

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

7

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu respectivele circumstanțe invocate în recursul

ordinar al procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de

prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2), alin.

(2) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța

de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească

cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal,

care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate,

expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea cauzei

morții, gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, iar

plata acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță,

cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a fi

făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Pe lângă aceasta, instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

înăsprind-o la apelul procurorului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a ținut cont de

prevederile art. 61, 75 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare aplicate

inculpatului dacă, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

8

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să o execute, indicând numaidecât

în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei,

iar instanțele de fond și de apel au reținut asemenea împrejurări, precum

recunoașterea vinovăției de către inculpat, caracterizarea pozitivă, că inculpatul

anterior nu a fost condamnat, la evidența medicului psihiatru sau narcolog nu se află,

just concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de

societate, cu suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de

probațiune (pct. 4. din decizie).

Prin urmare, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

În același timp, recursul procurorului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei

și cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2),

instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul,

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în

urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare și a pedepsei penale în alt sens decât cel pe

care îl propune acuzarea, este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în acest recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că decizia contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i s-au

aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare

sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a fi

declarate inadmisibile.

9

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de Circumscripție Chișinău, Radu Sîli și de avocatul Chilat Nicolae, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017, în

privința inculpatului Vornicescu Ion Xxxxx, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 mai 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10