1ra-1117/2018 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1117/2018 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1117/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018, în privința inculpatului

Cheptănaru Dumitru XXX, născut la

XX XXXX XXX în s. XXXX, r-nul XXXX, locuitor al mun.

XXXXX, str. XXXXX XXX, XXX, cetățean al

R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.10.2017 – 07.02.2018,

instanța de apel: 26.02.2018 – 14.03.2018,

instanța de recurs: 10.05.2018 – 13.06.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Cheptănaru Dumitru a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la

amendă în mărime de 487,5 unități convenționale, ce constituie 24.375 lei, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Cernavca T.

prejudiciul material de 5522 lei și moral de 1000 lei.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 320

lei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

1

07.30, inculpatul Cheptănaru D., aflându-se la volanul autovehiculului „Audi A6”,

n.î. XXXXX, deplasându-se în mun. Chișinău, pe str. Sfatul Țării, din direcția str.

Alexandru cel Bun în direcția bd. Ștefan cel Mare, nu a manifestat atenție sporită la

circulație și ignorând cerințele pct. 45 al Regulamentului circulației rutiere care

prevede că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care

i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) condițiile rutiere, precum și cerințele pct. 59 alin.

(2) al RCR potrivit căruia, la intersecția drumurilor de semnificație neechivalentă,

conducătorul vehiculului care se deplasează pe drumul fără prioritate trebuie să

cedeze trecerea vehiculelor ce se apropie de intersecție pe drumul cu prioritate, a

comis ciocnire cu autoturismul de model „Renault Megane”, n.î. XXXXX,

condus de către Cernavca M., care se deplasa regulamentar pe str. Columna, din

direcția str. S. Lazo în direcția str. M. Cebotari.

În rezultatul accidentului de circulație, ambele unități de transport au fost

tehnic deteriorate, iar pasagerei autovehiculului „Renault Megane”, n.î. XXXXX,

Cernavca T., conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2086/D din

25.09.2017, i-au fost cauzate vătămări corporale medii, exprimate prin fractura

cominutivă oblic spiralată humerus drept cu deplasarea fragmentelor, tumefierea

țesuturilor moi la acest nivel.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele

indicate în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, ca încălcarea regulilor de

securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență

o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, a recunoscut vina și s-a

căit sincer, anterior nu a fost condamnat, este student și are o vârstă fragedă, că nu

au fost stabilite circumstanțe agravante, în calitate de circumstanță atenuantă fiind

reținută săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, precum și

de faptul că limita maximă prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal, determinată

potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, de 487,5 unități convenționale este sub

limita minimă prevăzută de art. 64 Cod penal și, interpretând situația în favoarea

inculpatului, ghidându-se de prevederile art. 78 alin. (1) lit. b) Cod penal,

concluzionând ca fiind echitabilă stabilirea unei pedepse sub formă de amendă în

mărime de 487,5 unități convenționale.

Totodată, cu referire la cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor

judiciare în sumă de 320 lei, instanța a statuat că potrivit art. 143 alin. (1) pct. 2),

2

alin. (2) Cod de procedură penală prevede că expertiza se dispune și se efectuează,

în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului

vătămărilor integrității corporale, iar plata expertizelor judiciare efectuate în

cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Astfel, cheltuielile privind constatarea gradului de gravitate și a caracterului

vătămărilor integrității corporale sunt suportate de către stat și, în temeiul art. 227,

228 Cod de procedură penală, nu constituie cheltuieli judiciare care urmează a fi

suportate de către inculpat.

Valentina Ciobanu, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 264

alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 500 unități convenționale, fără privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport și să fie încasate de la inculpat

cheltuielile judiciare în mărime de 320 lei, suportate la efectuarea expertizei

medico-legale a părții vătămate.

Apelanta a invocat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond a omis

prevederile art. 64 alin. (3) Cod penal, conform căruia mărimea amenzii pentru

persoanele fizice se stabilește în limitele de la 500 unități convenționale la 3000

unități convenționale.

A fost ignorat și faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă

și nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, iar pedeapsa aplicată poate doar

să-l încurajeze la comiterea pe viitor a altor infracțiuni.

Potrivit art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

Or, obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală, deoarece săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de suporta cheltuielile judiciare revenindu-i în principal acestuia.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să nu-i fie aplicată pedeapsă

complementară.

Apelantul a indicat că sentința instanței de fond este nefondată în partea

stabilirii pedepsei complementare, aceasta fiind prea aspră și neîntemeiată,

existând temeiuri legale pentru anularea acesteia.

2018, apelurile au fost admise, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Cheptănaru Dumitru, recunoscut vinovat în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal, i-a fost aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 unități

convenționale, ce constituie 25.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel, reieșind din circumstanțele cauzei că inculpatul a

recunoscut vina și s-a căit sincer, că infracțiunea comisă face parte din categoria

3

celor mai puțin grave, iar judecarea cauzei a avut loc în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, precum și de scopul pedepsei penale, a reținut că, deși

instanța de fond corect a concluzionat ca fiind rezonabilă aplicarea pedepsei penale

sub formă de amendă, la stabilirea acesteia a ținut cont doar de prevederile art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, ignorând dispozițiile art. 64 alin. (3) Cod

penal, care stipulează că pedeapsa minimă sub formă de amendă pentru persoane

fizice nu poate fi mai mică de 500 unități convenționale.

Totodată, instanța de fond a aplicat în mod eronat pedeapsa complementară

sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

1 an.

Potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală prescrie că cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

Astfel, nu este justificată cererea acuzării privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei judiciare în sumă de 320 lei or,

acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

Mai mult, art. 228 alin. (4) Cod de procedură penală stipulează că expertul,

specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă pentru executarea

obligațiilor, afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei însărcinări de

serviciu.

Or, cheltuielile judiciare pentru efectuarea expertizei judiciare nu pot fi

invocate, deoarece norma procesual penală expres prevede că sumele date ar putea

fi încasate, cu excepția cazurilor când le-au executat în cadrul unei însărcinări de

serviciu, fapt neinfirmat de către acuzare și nesusținut prin careva probe

concludente.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în partea ce ține de

neîncasarea cheltuielilor judiciare și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează

direct că inculpatul suportă cheltuielile judiciare, iar soluția instanțelor

judecătorești de a respinge încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată

Obligația inculpatului condamnat de a suporta cheltuielile judiciare este

principală, de vreme ce săvârșirea infracțiunii atrage, în mod inevitabil,

desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, inclusiv pentru a i se aplica

infractorului pedeapsa.

În același timp, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul

Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală a

4

fost abrogat - prin ce se atestă intenția legiuitorului de a pune cheltuielile judiciare

în sarcina inculpatului.

Potrivit art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, în desfășurarea procesului

penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării

cauzei în instanța judecătorească.

Totodată, trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului intră în

contradicție și cu prevederile art. 16 alin. (3) din Constituția RM, care statuează că

toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice,

iar banii cheltuiți de stat în urma acțiunilor inculpatului, recunoscut vinovat în

modul stabilit de lege, sunt bani publici ce provin din contribuțiile cetățenilor.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227

alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, care prescriu expres

că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție

trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea

nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod

obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței

legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale

a părții vătămate urmează a fi făcută din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în

apelul acuzării în aspectul vizat.

5

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în latura cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv

se stipulează în legea nouă.

Astfel, argumentele recurentului că: „prin Legea nr. 316 din 22.12.2017

(publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143

Cod de procedură penală a fost abrogat - prin ce se atestă intenția legiuitorului,

de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului”, nu au niciun suport

juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la modificările din 09.02.2018, deci

prima instanță corect a aplicat legea care era în vigoare în timpul judecării cauzei,

iar instanța de apel just s-a condus de prescripția că respectiva normă procesuală

penală nouă nu are efect ultraactiv (pct. 1. - 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârea contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

6

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018, în privința inculpatului Cheptănaru

Dumitru XXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7