1ra-604/2018 — art. 264 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-604/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Vitalie Călugăreanu, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 27

septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05

decembrie 2017, în privința inculpatului

Savin Alexandru XXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 02.06.2017 – 27.09.2017,

instanța de apel: 23.10.2017 – 05.12.2017,

instanța de recurs: 15.02.2018 – 21.03.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Savin

Alexandru a fost condamnată în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în

mărime de 500 unități convenționale, ce constituie 25.000 lei, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul lui Savin

Alexandru în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 1204 lei, pentru

efectuarea expertizelor judiciare, a fost respinsă.

1

inculpatul Savin Alexandru, fiind treaz, posedând permis de conducere pentru

mijlocul de transport pe care-l conducea, conducând autovehiculul de marca „Seat”,

model „Inca”, n/î XXXXX, pe traseul R1 (Chișinău-Ungheni), ajungând la o

distanță de aproximativ 224 metri până la intersecția drumului spre c. Trușeni,

tronson de drum pe care sunt instalate indicatoarele de circulație rutieră: 1.23 -

„lucrări de drum”; 3.27 - „viteză maximă limitată 50 km/h”; 3.22 -„spațiu minim

limitat 70 metri”; acționând contrar prevederilor pct. 45 subpct. (1) lit. a), b), d) a

Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr. 357 din 13.05.2009 care stipulează: „conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori:starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; dexteritatea

în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii; situația rutieră”, alin. (2) care stipulează

„în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului”, nu a ținut cont de situația rutieră, nu a manifestat

prudență sporită, a depășit limita de viteză stabilită pentru tronsonul de drum pe care

se deplasa, nu a ținut cont de indicatoarele de circulației rutieră instalate și valabile

pentru segmentul de drum, în rezultatul cărui fapt a tamponat din spate biciclistul

Arfir Petru, care se deplasa pe linia marcajului rutier, temporar care delimitează

benzile de circulație, în aceiași direcție în care se deplasa automobilul condus de

inculpat.

În rezultatul impactului, pietonului Arfir Petru i-au fost cauzate leziuni

corporale în formă de traumă craneo-cerebrală închisă manifestată prin comoție

cerebrală, plăgi contuze multiple lacerate pe față, fractura oaselor nazale, fractura

colului femural drept cu deplasare GardenIV, care au fost cauzate în rezultatul

acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele

indicate, condiționează dereglarea sănătății de lungă durată, și care conform

raportului de expertiză medico-legală nr.3438/D din 01.12.2016, se califică ca

vătămare medie.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste

probe dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie

a integrității corporale și a sănătății.

La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul a recunoscut vina și

s-a căit sincer, a comis o infracțiune mai puțin gravă, anterior nu a fost condamnat, a

reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, că circumstanțe agravante nu s-au stabilit,

concluzionând că corectarea lui este posibilă prin stabilirea pedepsei sub formă de

amendă, cu aplicarea pedepsei complementare.

2

Totodată, instanța a statuat că normele procesual-penale nu prevăd expres

achitarea din contul condamnatului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

expertizei judiciare.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care să fie încasate de la inculpat în beneficiul statutului cheltuielile judiciare în

sumă de 1204 lei.

Apelantul a invocat că potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Aliniatul (2) al aceluiași articol stipulează că instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer

interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală, întrucât

săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale si a

judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și

partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli, de asemenea,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile

necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

3.1. Avocatul Ghenadie Pavliuc și inculpatul la fel au declarat apel, solicitând

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care ultimului să-i fie stabilită

o pedeapsă mai blândă, fără aplicarea pedepsei complementare.

Apelanții au indicat că, instanța de judecată nu i-a aplicat inculpatului o

pedeapsă echitabilă și nu a ținut cont de circumstanțele care atenuează răspunderea

lui, or, ultimul pentru prima dată a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, a

recunoscut vina pe deplin, se căiește de cele săvârșite, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii și benevol a reparat paguba pricinuită prin infracțiune, a fost

de acord cu toate probele prezentate de procuror în instanța de judecată, sperând la o

pedeapsă mai blândă.

decembrie 2017, apelurile au fost admise, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Inculpatului Savin Alexandru pe art. 264 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită

pedeapsa cu amendă în mărime de 500 unități convenționale, ce constituie 25.000 lei.

În rest, sentința și încheierea din 27 septembrie 2017, au fost menținute.

Instanța de apel a reținut că la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de

judecată nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, potrivit căruia persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale.

Astfel, infracțiunea comisă de inculpat este atribuită, conform art.16 Cod penal,

la categoria infracțiunilor mai puțin grave, ultimul a recunoscut vina și sincer regretă

cele comise. Circumstanțe agravante n-au fost reținute.

3

Instanța de fond n-a ținut cont că pedeapsa complementară - privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport în cazul dat nu este aplicabilă, aceasta putea fi

aplicată doar dacă inculpatului i-ar fi fost stabilită pedeapsa cu închisoare.

Totodată, conform prevederilor art. 143 CPP, intitulat - Cazurile cînd

efectuarea expertizei este obligatorie: (1) Expertiza se dispune și se efectuează, în

mod obligatoriu, pentru constatarea: 1) cauzei morții; 2) gradului de gravitate și a

caracterului vătămărilor integrității corporale; iar art. 143 alin. (2) CPP, prevede

expres, că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se

face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Astfel, solicitarea acuzării cu privire la încasarea de la inculpat în beneficiul

statului, a cheltuielilor judiciare în mărime de 1204 lei este una eronată, nu are suport

juridic legal, și astfel, urmează a fi respinsă ca nefondată.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în parte ce ține de

neîncasarea cheltuielilor judiciare și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că în situația când art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile judiciare, soluția instanțelor

judecătorești de a respinge încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată.

Astfel, avansarea cheltuielilor judiciare de către stat își are temeiul în

necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu

rămână nepedepsit.

Inculpatul condamnat urmează să suporte aceste cheltuieli în baza culpei sale

infracționale, deoarece fără săvârșirea infracțiunii, astfel de cheltuieli nu s-ar fi

realizat, adică inculpatul urmează să suporte numai acele cheltuieli, care sunt în culpă

procesuală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul de pe rol, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind soluția încasării cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

4

normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct.

14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 6), alin. (2) Cod de procedură penală,

care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și

în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în

mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale și în alte cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză, iar plata acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului

de stat, instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în

speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare urmează a fi făcute din

contul mijloacelor bugetului de stat.

Deci, legea procesual-penală, cât și jurisprudența națională, la data adoptării

hotărârilor contestate, prevedea clar și expres că plata pentru expertizele judiciare

menționate, se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Este și de remarcat, că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5.

din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura cheltuielilor judiciare în

alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

5

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vitalie Călugăreanu, împotriva sentinței Judecătoriei

Chișinău din 27 septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 decembrie 2017, în privința inculpatului Savin Alexandru XXX, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 aprilie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6