1ra-341/2018 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-341/2018 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-341/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

29 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

Președinte – Nadejda Toma,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Victor Boico, Elena Cobzac

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Arhiliuc

Ion în numele inculpatului Staicu Iurie, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, în cauza penală

în privința lui

Staicu Iurie XXXXX, născut la XXXXX,

domiciliat în mun. XXXXX, str. XXXXX, XXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 29.05.2014 - până la 08.07.2015 (instanța de fond);

25.10.2017 (instanța de apel);

29.05.2018 (instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Iurie a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții sau de a exercita activități în domeniul gestionării bunurilor

materiale pe un termen de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

Zamșa O. suma de 8000 euro, echivalent în valută națională conform cursului

valutar stabilit de BNM la data executării hotărârii.

la 17.07.2012, aflându-se la domiciliul lui Zamșa Oleg din mun. XXXXX, str.

XXXXX, având intenția dobândirii ilicite a bunurilor lui Zamșa Oleg prin

înșelăciune, i-a solicitat ultimului transmiterea sumei de 10 000 euro pentru o

perioadă de o lună pentru a procura un camion. În vederea inducerii în eroare a

lui Zamșa Oleg și pentru realizarea scopului său criminal, Staicu Iurie i-a promis

că, în caz nu va restitui suma menționată, va transmite în proprietate lui Zamșa

Oleg un camion, deși în realitate nu avea în proprietate asemenea bunuri.

Astfel, Staicu Iu., știind că se află într-o stare financiară extrem de precară și

1

că nu va avea posibilitatea de a restitui suma de 10000 euro, a însușit-o, cauzând

părții vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în mărime de

150500 lei.

3.Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Kușnir M. în numele

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, pronunțarea unei noi hotărâri de

achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În susținerea apelului a invocat următoarele argumente:

- acuzarea nu a prezentat probe concludente și pertinente, care ar demonstra

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate;

- acțiunile lui Staicu Iurie nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece nu a fost stabilită intenția inculpatului de a

însuși banii precum și abuzul de încredere;

- Staicu Iu. a fost învinuit de săvârșirea unei infracțiuni inexistente - doar

pentru faptul că nu a avut posibilitatea de a restitui suma împrumutată la timp

părții vătămate, ceea ce în opinia apărării sunt relații civile, confirmate prin

recipisa eliberată de inculpat;

- inculpatul nu a împrumutat suma pentru a procura un camion, dar pentru a

repara un camion, fapt confirmat prin certificatele eliberate de întreprinderea

ucraineană „Rusev Serghei Valerivici”, astfel că, Staicu Iurie nici nu avea

posibilitate de a-i propune în schimbul sumei de 10 000 Euro transmiterea lui

Zamșa O. a unui camion, valoarea căruia este minim 40 000 Euro;

11 decembrie 2015 apelul declarat a fost respins ca nefondat.

Chironachi Vl. în numele inculpatului, care, a solicitat casarea acesteia și

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare.

În argumentarea recursului declarat s-au invocat aceleași motive, expuse în

cererea de apel, iar suplimentar a menționat că, la momentul înaintării cererii de

recurs Staicu Iu. a confirmat că a restituit în întregime suma împrumutată părții

vătămate, care printr-o recipisă confirmă că nu mai are pretenții față de inculpat.

13 aprilie 2016 s-a dispus inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, ca fiind

vădit neîntemeiat.

fost demonstrată intenția inculpatului cu privire la dobândirea ilicită a banilor

părții vătămate, prin înșelăciune, în proporții deosebit de mari prin: a) situația

2

financiară neprielnică a inculpatului la momentul transmiterii și primirii banilor; b)

caracterul irealizabil al angajamentului asumat față de partea vătămată și imitarea prin

diverse căi achitarea sumei de bani primiți de inculpat.

Inculpatul în relațiile cu partea vătămată, a prezentat vădit fals realitatea, a

ascuns faptele și circumstanțele care trebuiau comunicate în cazul săvârșirii cu

bună-credință a presupusului împrumut de bani.

Arhiliuc I. în numele inculpatului, care a solicitat casarea hotărârilor judecătorești

cu pronunțarea unei hotărâri de achitare de sub învinuirea imputată,

argumentând că în speță a fost încălcate prevederile art. 6 § 1 al CțEDO în aspectul

acuzațiilor imprecise, depășirii limitelor învinuirii și lipsei de motivare a

hotărârilor.

2017 recursul în anulare declarat a fost admis, casată total deciziile Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2015 și Colegiului penal al

Curții Supreme de Justiție din 13 aprilie 2016 și dispusă rejudecarea cauzei în

Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată.

judecătorești nu au exercitat un control efectiv al învinuirilor aduse prin prisma

prevederilor legale și a jurisprudenței CtEDO privind claritatea, caracterul concret

și previzibilitatea acestora, dar dimpotrivă au admis o constatare defectuoasă a

circumstanțelor de fapt și de drept, fapt ce condiționează încălcarea dreptului

inculpatului la un proces echitabil, stipulat la art. 6 CEDO.

avocatul Arhiliuc I. în numele inculpatului, care a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei hotărâri de achitare argumentând:

- învinuirea înaintată este imprecisă și contradictorie;

- învinuirea este bazată pe presupuneri;

- instanța de fond a completat omisiunile grave comise de acuzator la

înaintarea învinuirii;

- prin sentință lui Staicu Iu. i s-au incriminat noi calificative, prin ce a încălcat

limitele învinuirii înaintate;

- constatările făcute prin decizia Plenului Colegiului penal al CSJ din

29.06.2017 sunt suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de achitare.

2017 apelurile declarate de avocații Kușnir M. și Arhiliuc I. în numele inculpatului

3

au fost admise, casată sentința, inclusiv din oficiu în temeiul art. 409 alin. (2) Cod

penal și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care Staicu Iu. a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la

8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități în domeniul gestionării

bunurilor materiale pe un termen de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

prejudiciul material în sumă de 8000 Euro, echivalentul în lei moldovenești la data

executării hotărârii.

17 iulie 2012, aflându-se la domiciliul lui Zamșa O. din mun. Chișinău, str.

P. Movilă, nr. 41, având intenția dobândirii ilicite a bunurilor lui Zamșa O. prin

înșelăciune, i-a solicitat ultimului transmiterea sumei de 10 000 Euro pentru o

perioadă de o lună pentru a procura un camion. În vederea inducerii în eroare a

lui Zamșa O. și pentru realizarea scopului său criminal, Staicu Iu. i-a promis că, în

caz că nu va restitui suma menționată, va transmite în proprietate lui Zamșa O. un

camion, deși în realitate nu avea în proprietate asemenea bunuri.

Astfel, Staicu Iu., știind că se află într-o stare financiară extrem de precară și

că nu va avea posibilitatea de a restitui suma de 10000 Euro, a însușit-o, cauzând

părții vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în mărime de

150500 lei.

În argumentarea deciziei adoptate instanța de apel a reținut că prin probele

prezentate de acuzare cu certitudine s-a dovedit că inculpatul prin înșelăciune a

primit de la Zamșa O. suma de 10000 euro, garantându-i părții vătămate că în caz

de nerestituire a datoriei va înregistra pe numele acestuia un autocamion.

Totodată, Colegiul a reținut că Staicu Iu. din start a acționat cu scopul de a obține

prin înșelăciune banii părții vătămate, or acesta știind cu certitudine despre

situația financiară neprielnică pe care o avea și anume avea contractat un credit în

sumă de XXXXX dolari, precum și de faptul că avea datorii și față de alți creditori

cum ar fi Stefu V. și ÎCS „Easy Credit” a solicitat o sumă impunătoare pe un

termen de o lună, fără a aduce la cunoștința lui Zamșa O. despre aceste

circumstanțe, asumându-și obligații pe care știa cu certitudine că nu le putea

executa.

Instanța de apel a respins ca nefondate alegațiile apărării referitor la faptul că

învinuirea nu este clară, iar Staicu Iu. a fost învinuit doar pentru simplul fapt că

nu –și poate onora obligațiile contractuale asumate, or ordonanța de punere sub

4

învinuire corespunde prevederilor art. 281 alin. (2) Cod de procedură penală, și în

conținutul acesteia sunt specificate toate împrejurările în care a fost comisă fapta

infracțională fiind indicată data, ora precum și împrejurările importante pentru

constatarea corectă și justă a circumstanțelor identificate în cursul urmăririi

penale, circumstanțe care s-au adeverit pe parcursul cercetării judecătorești.

Argumentele referitor la necesitatea aprecierii critice a depozițiilor părții

vătămate Colegiul la fel le-a respins, indicând că declarațiile acestuia pe tot

parcursul urmăririi penale cât și cercetării judecătorești au fost consecutive fiind

confirmate și prin alte probe cum ar fi procesul verbal de confruntare între Zamșa

V. și Staicu Iu., unde partea vătămată și-a susținut declarațiile date anterior

referitor l-a faptul că Staicu Iu. i-a garantat că în cazul în care nu-i va restitui banii

în temenii indicați va înregistra pe numele lui un autocamion.

Colegiul penal a considerat ca fiind neîntemeiat argumentul avocatului

Arhiliuc I. referitor la existența relațiilor civile între inculpat și partea vătămată,

deoarece circumstanțele constatate și anume metoda în care a acționat inculpatul,

prezența intenției directe, de la bun început, dar și nemijlocit intenția de înșelare a

părții vătămate despre circumstanțele reale ale activității economice a

întreprinderii pe care o gestiona, având activat un credit în valoare de 60 000

dolari SUA, dar și pe numele său personal având emise câteva documente

executorii privind încasarea de datorii în diverse sume bănești.

Referitor la faptul că lui Staicu Iu. i s-a incriminat comiterea infracțiunii de

escrocherie prin „înșelăciune”, însă instanța de fond a incriminat comiterea

infracțiunii de escrocherie și prin „abuz de încredere”, Colegiul penal a remarcat

că eroarea dată urmează a fi corectată prin decizia adoptată de instanța de apel,

conform căreia, s-a constatat comiterea escrocheriei de către inculpatul Staicu Iu.,

anume prin metoda înșelăciunii, în acest sens fiind efectuată și analiza de rigoare,

astfel că anume circumstanța în cauză, constatată și prin decizia Plenului CSJ din

29.07.2017, a servit temei pentru casarea integrală a sentinței primei instanțe și

constatarea corectă a tuturor circumstanțelor de fapt, raportate la norma de drept

nemijlocit incriminată și comisă de către Staicu Iu.

Arhiliuc I. în numele inculpatului, care invocând temeiurile de drept prevăzute la

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare pe motiv că în acțiunile inculpatului

lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate.

5

- instanța de apel în decizia adoptată a făcut concluzii dubioase și diametral

opuse, care cad sub incidența unor erori grave de drept și servesc temei pentru

admiterea recursului;

- deși instanța de apel a constatat că escrocheria a fost săvârșită prin

„înșelăciune" dar și-a argumentat concluzia prin existența calificativului

escrocheriei „prin abuz de încredere", fapt care denotă că instanța a depășit limitele

învinuirii incriminându-i acestuia capete de acuzare noi;

- concluzia instanței referitor la faptul că eliberarea recipisei a fost o metodă

de însușire a banilor părții vătămate, este eronată, or existența acestui înscris

servește temei de pronunțare a unei hotărâri de achitare, aceasta fiind prezumată a

fi un contract de împrumut;

- depozițiile inculpatului pe tot parcursul procesului penal au fost

consecutive și urmau a fi luate în considerație de instanța de apel;

- la diferite etape ale procesului penal partea vătămată a depus declara

contradictorii, fapt care a fost ignorat de instanța de apel;

- instanța de apel a trecut cu vederea falsificarea depozițiilor părții vătămate

făcute în declarația de sesizare a poliției din 26.12.2013 (f.d. 11, vol. I) și în

procesul-verbal de audiere din 18.01.2014 de unde rezultă că la el acasă s-a

prezentat inculpatul și martorul Trandafir V. care au solicitat transmiterea sumei

de 10 000 Euro. Staicu Iu. folosindu-se de încrederea pe care o avea Zamșa O. față

de Trandafir V. a primit suma solicitată pe care nu avea intenția să o restituie;

- deși prin decizia Plenului CSJ din 29.06.2017 s-a constatat că ordonanța de

punere sub învinuire și rechizitoriul nu corespund prevederilor art. 281 alin. (2) și

296 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece „dispozitivul rechizitoriului nu

cuprinde date concrete și precise cu privire la formularea învinuirii care i se incriminează

cu încadrarea juridică a acțiunilor lui", instanța de apel la pag. 22 alin. 2,3

manifestându-se în favoarea acuzării în detrimentul inculpatului a completat

lipsurile din rechizitoriu prin incriminarea mai precisă și mai clară a unor capete

noi de acuzare lui Staicu Iu.;

- la baza deciziei adoptate instanța de apel contrar prevederilor art. 414 alin.

(6) Cod de procedură penală a făcut trimitere la cinci probe, care nu au fost

cercetate în cadrul ședinței de judecată și nu au fost consemnate în procesul

verbal;

- în textul recipisei eliberate de inculpat nu este specificat pentru ce a fost

primit împrumutul, or din materialele cauzei s-a stabilit că împrumutul a fost luat

6

pentru reparația unui camion și nu pentru procurarea unui camion și respectiv

Staicu Iu. nici nu și-a luat angajamentul să-i transmită în schimbul sumei de 10 000

Euro lui Zamșa O. cu drept de proprietate un camion a cărui valoare este de

minim 40 000 Euro;

- hotărârea contestată este contrară prevederilor art. 1 din Protocolul 4 al

CțEDO, Staicu Iu. fiind condamnat doar pentru simplul fapt că nu-și poate onora

obligațiile contractuale;

- la caz sunt relevante decizia CSJ nr. lra-284/16 privindu-1 pe Tîrșu E., unde

Colegiul penal a menționat, că instanța de apel n-a dat apreciere textului recipisei

unde inculpatul s-a obligat să ramburseze suma de 20500 Euro în termen de 6 luni,

nefiind indicat cu ce scop au fost împrumutați bani și decizia CSJ nr. lra-371/16 în

privința lui Teodor C. în care Colegiul lărgit a specificat că principala dovadă care

face diferența dintre relațiile civile și fapta infracțională imputată inculpatului sunt

declarațiile martorilor or restul probelor a fost dovezi indirecte, care nu a putut

duce nemijlocit la condamnarea inculpatului, prin urmare, declarațiile martorilor

și greutatea dată lor erau de o mare importanță pentru determinarea cauzei.

- instanța de apel a făcut referire la declarațiile unui singur martor Trandafir

V., care nu a asistat la întocmirea recipisei și nu cunoaște nimic despre negocierea

împrumutului și clauzele contractului;

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, menționând că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece

instanța de apel judecând cauza s-a pronunțat argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și just a constatat circumstanțele de fapt și de drept și

ținând cont de dispozițiile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală a înlăturat

omisiunile reținute de instanța de recurs în anulare.

Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins, din următoarele

considerente.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

7

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă temei de recurs pct.

6),8) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, când instanța de apel nu s-a pronunța asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția instanței; nu

au fost întrunite elementele e.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aspectele invocate, Colegiul penal

reține că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în speța dată.

Astfel, Colegiul penal relevă, că instanța de apel, respectând prevederile art.

414-419 Cod de procedură penală, judecând apelurile declarate, ținând cont de

prevederile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, a verificat minuțios

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, fiind cercetate suplimentar probele

administrate de instanța de fond, astfel ajungând la concluzia corectă enunțată

supra, la pct. 13, și pe larg motivată în pct.14, din prezenta decizie.

La fel, în sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept și

motivele adoptării soluției.

Deși recurentul invocă temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală, din conținutul recursului ordinar declarat, Colegiul

penal constată, că recurentul de fapt își exprimă dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor înfăptuită de către instanța de apel, invocându-se faptul că

acestea demonstrează că între inculpat și partea vătămată de fapt au existat relații

civile, astfel că acțiunile lui Staicu Iu. nu întrunesc elementele infracțiunii

incriminate.

Colegiul lărgit reține, că, instanța de apel, analizând probele administrate de

către organul de urmărire penală, cercetate și verificate de către instanța de apel,

cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o

apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia corectă

cu privire la condamnarea lui Staicu Iu. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Astfel, argumentele recurentului enunțate la pct. 15 al prezentei decizii, prin

care susține, că inculpatul Staicu Iu. nu a comis infracțiunea ce i se incriminează,

iar depozițiile părții vătămate sunt contradictorii și urmau a fi apreciate critic au

8

format obiect de examinare la judecarea cauzei în apel și, cărora, instanța de apel

le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și expusă în prezenta decizie la

pct. 13, soluție, pe care instanța de recurs o însușește și a cărei reluare consideră că

nu se mai impune.

Prin urmare, temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și veridicitatea

soluției instanței de apel privind condamnarea lui Staicu Iu. de sub învinuirea

adusă în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, instanța de recurs nu a constatat, fiind

solidară în acest sens cu concluziile instanței de apel.

Mai mult decât atât, Colegiul consideră necesar de a menționa, că potrivit

prevederilor art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, judecătorul

apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, că aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei așa cum îl

propune recurentul este o competență și prerogativă legală a instanțelor de fond și

aceasta nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală, prin urmare, invocarea acestei chestiuni drept temei

de casare în recursul ordinar este lipsită de suport legal.

Alegațiile recurentului ce ține de faptul că instanța de apel în decizia

adoptată a făcut concluzii dubioase și diametral opuse, care, în opinia apărării cad

sub incidența unor erori grave de drept și servesc temei pentru admiterea

recursului Colegiul le respinge ca neîntemeiate și declarative, or concluziile

instanței de apel sunt consecutive, logice și argumentate.

Referitor la argumentele invocate că, deși instanța de apel a constatat că

escrocheria a fost săvârșită prin „înșelăciune”, însă concluzia și-a argumentat-o prin

existența calificativului „prin abuz de încredere”, la fel este neîntemeiat, or în decizia

adoptată la (f.d.200-201 vol. II), instanța de apel a reparat eroarea comisă de

instanța de fond și a constatat fapta comisă, indicând că Staicu Iu. a săvârșit

infracțiunea de escrocherie anume prin metoda înșelăciunii, și deci în speță nu au

fost depășite limitele învinuirii, acestuia nefiindu-i incriminate careva capete noi

de învinuire. Lecturând decizia la acest capitol, se remarcă că instanța de apel a

reținut, că prin înșelăciune se înțelege dezinformarea conștientă a victimei, care

constă în prezentarea vădit falsă a realității sau în trecerea sub tăcere a realității,

9

când sunt ascunse faptele sau circumstanțele care trebuiau comunicate în cazul

săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției patrimoniale.

Totodată instanța de apel în decizia sa făcând referire și la doctrina penală,

corect a ajuns la concluzia ca inculpatul și-a organizat și a voalat acțiunile sale

camuflându-le prin prisma legislației civile pentru a obține suma de 10 000 euro.

La acest capitol Colegiul penal atestă, că instanța de apel corect a reținut

situația financiară neprielnică a inculpatului la momentul primirii banilor de la

partea vătămată, or la acel moment dânsul avea contractat un credit în valoare de

XXXXX dolari SUA, iar pe numele său erau eliberate titluri executorii privind

încasarea unor datorii.

Prin urmare reieșind din ansamblul circumstanțelor descrise mai sus

Colegiul reține că inculpatul, care avea mai multe obligații față de alți debitori, a

trecut sub tăcere faptul dat și a cerut de la pătimit sub forma unui împrumut o

sumă impunătoare 10 000 euro, pe un termen foarte scurt (o lună), or din însăți

depozițiile inculpatului rezultă că venitul care îl aduceau autocamioanele lunar

era de aproximativ XXXXX dolari (f.d.167, vol. I). Astfel, se atestă, că Staicu Iu.

fiind conștient că firma pe care o administra la 11 iunie 2012 a contractat un credit

în valoare de XXXXX dolari SUA, peste o lună a solicitat suma de 10000 euro sub

pretextul unui împrumut de la Zamșa O., conștientizând faptul că în decurs de o

lună (termenul indicat în recipisă) nu-și va putea onora obligațiile asumate, or

suma împrumuturilor raportată la venitul lunar era mult mai mare.

Referitor la alegațiile apărării prin care se invocă că Staicu Iu. a fost

condamnat contrar prevederilor art. 1, Protocolul nr. 4 CEDO pentru simplul fapt

că nu a avut posibilitatea de a restitui datoria, Colegiul penal relevă, că potrivit

prevederilor indicate, “nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv

că nu este în măsură să execute o obligațiune contractuală”, însă, se reține, că în sensul

acestei norme, persoana nu poate fi privată de libertate în cazul în care se va

demonstra că la momentul asumării anumitor obligațiuni cît și pe parcurs acesta a

întreprins măsuri reale pentru a-și onora obligațiunile contractuale.

Aceste prevederi nu pot fi atribuite la cazul lui Staicu Iu.

Instanța menționează că, în cazul când una din părți, asumându-și

angajamente, nu are posibilitate și nici dorință să le execute (în prealabil fiindu-i

transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel își pierde dreptul de proprietate

asupra lor), este necesară intervenția legii penale.

Astfel, din materialele cauzei rezultă, că banii i-au fost transmiși lui Staicu Iu.

la 17.07.2012 pentru o perioadă de o lună, iar inculpatul atât în perioada indicată

10

în recipisă cât și ulterior pe parcursul la 1 an și 4 luni, până la adresarea lui Zamșa

O. cu plângere la organele de drept (26.12.2013) nu a întreprins nici o măsură în

vederea restituirii măcar parțiale a banilor, iar recipisele cu sumele restituite la

care face referire avocatul Arhiliuc I. sunt datate cu lunile februarie, aprilie 2015 –

moment în care cauza era pe rol în instanța de fond. Faptul că inculpatul a restituit

parțial prejudiciul cauzat nu-l dezvinovățesc pe acesta și nu influențează nici de

cum la calificarea faptei, corect fiind luat în considerație de instanța de apel doar la

soluționarea acțiunii civile.

În continuare Colegiul va respinge ca neîntemeiate alegațiile recurentului

referitor la faptul că ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul nu

corespund prevederilor art. 281 alin. (2) și 296 alin. (2) Cod de procedură penală,

deoarece, actele de sesizare a instanței cuprind date cu indicarea datei, locului,

mijloacele și modul de săvârșire a infracțiunii, consecințele ei, caracterul vinei,

motivele și semnele calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

Mai mult ca atât, lui Staicu Iu. în prezența avocatului i-au fost aduse la

cunoștință atât ordonanța de punere sub învinuire, cât și rechizitoriul, i-au fost

explicate drepturile și obligațiile, însă careva demersuri referitor la neclaritatea

învinuirii nu au fost formulate, precum și nu a fost înaintată nici o cerere privind

concretizarea învinuirii, or potrivit procesului verbal al ședinței de judecată în

cadrul instanței de fond la întrebarea președintelui ședinței Staicu Iu. a declarat

„copia rechizitoriului mi-a fost înmânată, cu materialele cauzei am făcut

cunoștință. Îmi sunt clare actele date”.

Mai mult, în textul susținerilor verbale ale inculpatului și avocatului acestuia

Kușnir M., la etapa examinării cauzei în instanța de fond, acest argument de

asemenea nu a fost invocat (f.d.172-173, vol. I).

Așadar, ținând cont de cele menționate mai sus și analizând materialele

cauzei și anume – ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul, Colegiul

penal conchide că, învinuirea înaintată inculpatului este clară și concretă, cu

descrierea tuturor elementelor obligatorii prevăzute de normele de drept care

reglementează întocmirea și adoptarea acestora.

În continuare instanța de recurs constată că în speță nu și-a găsit confirmare

nici temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de procedură

penală, invocat de recurent, deoarece deciziile care sunt menționate de avocatul

Arhiliuc I. nu sunt relevante speței, or în cauza penală nr. 1ra-284/16 din

12.04.2016, privindu-l pe Teodor C. Colegiul penal lărgit a constatat că instanța de

11

apel judecând cauza după o sentință de achitare a pronunțat o hotărâre de

condamnare fără a fi respectată procedura prevăzută de art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală, or în speța dată instanța de apel din 3 părți vătămate și 13

martori, a audiat pe viu doar o singură parte vătămată și 2 martori, iar decizia nu

cuprindea analiza probelor pe care s-a bazat instanța pronunțând hotărârea și nu a

indicat din care motive au fost reapreciate ori respinse probele.

Cât privește decizia CSJ nr. 1ra-371/2016 din 24.05.2016 Colegiul lărgit

menționează că și în acest caz instanța de recurs a constatat că instanța de apel a

comis încălcări de procedură și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, fapt ce echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, deoarece instanța

de apel judecând cauza nu a ținut cont de faptul că fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, iar decizia

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea

apelului, precum și motivele adoptării soluției

Tot, aici Colegiul lărgit relevă că prin deciziile menționate de recurent

instanța de recurs constatând mai multe încălcări a dispus rejudecarea cauzelor,

dar nu achitarea inculpaților pe motiv că între părți au existat relații civile.

În altă ordine de idei, instanța reiterează că recurentul, făcând trimitere la

decizia CSJ 1ra-361/2016, a transcris în recurs selectiv doar fragmente din textul

acesteia care în viziunea acestuia sunt în favoarea inculpatului, astfel afirmația că

„Colegiul lărgit a specificat că principala dovadă care face diferența dintre relațiile civile și

fapta infracțională imputată inculpatului sunt declarațiile martorilor or restul probelor a

fost dovezi indirecte, care nu a putut duce nemijlocit la condamnarea inculpatului, prin

urmare, declarațiile martorilor și greutatea dată lor erau de o mare importanță pentru

determinarea cauzei.” de către instanța de recurs a fost invocată în susținerea

concluziei referitor la necesitatea audierii pe viu a martorilor și nu doar citirea

depozițiilor acestora de către instanța care a decis condamnarea.

În cauza diferită judecării instanța de apel a casat sentința de condamnare și

în temeiul art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, a pronunțat o nouă hotărâre

în vederea reparării erorilor comise de instanța de fond.

Generalizând cele expuse mai sus, Colegiul penal conchide că hotărârea

contestată este legală și întemeiată, argumentele avocatului Arhiliuc I. privind

nevinovăția inculpatului Staicu Iu. urmând a fi respinse ca fiind declarative,

iar cele referitoare la încălcările procedurale, ca fiind neîntemeiate.

12

Așa dar, Colegiul lărgit conchide că, în cauză nu s-au comis erorile de drept

prevăzute în pct. 6), 8) și 16) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală la care se

face trimitere deci, nu persistă temeiuri de casare a deciziei adoptate, din care

considerente se impune respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Arhiliuc Ion

în numele inculpatului Staicu Iurie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui Staicu

Iurie, cu menținerea hotărârii contestate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 28 iunie 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Victor Boico

Elena Cobzac

13