URFA c. TÜRKİYE

Publicat la 27 februarie 2023 A DOUA RĂSPUNSURI NR 14788/22 Șeriful Özgür URFA împotriva Türkiye introdusă la 4 martie 2022, comunicată la 10 februarie 2023 DE L Această manifestare a constat într-un grup de peste 100 de avocați care au avut loc la 11 iunie 2013 la prânz, în fața intrării clădirii Palatului Justiției d … În iunie 2013, s-a constatat că au fost constatate leziuni pe corpul său, printr-o decizie din 24 aprilie 2018, procurorul Republicii Istanbul, R.I., a emis o decizie de nejudiciare a acuzațiilor reclamantului întemeiate pe articolele 3 și 11 din convenție. Această decizie a fost confirmată de instanța de corecție din 11 iunie 2018. În octombrie 2021, Curtea Constituțională, compusă din cinci judecători, dintre care F.F., a constatat o neîncălcare a componentelor substanțiale și procedurale ale articolului 3. Reclamantul susține că a fost supus violenței din partea forțelor de ordine care l-au înfundat cu scuturile și care l-au lovit cu piciorul.

Raportul medical întocmit în această privință indică faptul că are leziuni pe picior. Acesta susține, de asemenea, că ancheta efectuată nu a fost efectivă sau promptă în măsura în care elementele de probă materiale nu au fost reunite și că, la cinci ani de la depunerea plângerii sale, ancheta nu a fost încheiată printr-o hotărâre de refuz al urmăririi penale. Reclamantul susține, de asemenea, din perspectiva articolului 11 din convenție, o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pașnică din cauza participării sale la demonstrația care are loc la 11 iunie 2013 în fața intrării în clădirea Palatului Justiției din Istanbul.

Reclamantul susține, de asemenea, că cauza sa nu a fost examinată în mod echitabil de către o instanță independentă, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, deoarece formarea Curții Constituționale care a examinat acțiunea sa individuală a fost compusă din cinci judecători ai căror judecători au fost judecați de către instanța judecătorească.F. El susține că judecătorul În noiembrie 2020, la data de 24 aprilie 2018, când s-a pronunțat hotărârea de nesoluționare a procedurii, a fost numit procuror general al Curții Constituționale la 22 ianuarie 2021. Întrebările adresate părților a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, unor tratamente inumane sau degradante?

În special, având în vedere raportul medical din 13 iunie 2013 emis de institutul medico-legal, ancheta efectuată de procurorul districtual al Republicii Republica Moldova a oferit o explicație plauzibilă, și anume că tratamentul denunțat era necesar pentru comportamentul reclamantului (Buyid c. Belgia [GC], n 23380/09, § 101, CEDH 2015, Kop c. Turcia, 12728/05, § 39-41, 20 octombrie 2009 și Mete și alții c. Turcia, n 294/08, § 106, 4 octombrie 2011), în sensul articolului 3 din convenție, având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV și Bouyid , citată anterior, §§ 114-123), ancheta efectuată în speță de către autoritățile interne competente a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 3 din Convenție S-a încălcat dreptul reclamantului la libertatea de întrunire pașnică, în sensul articolului 11 din Convenție, având în vedere participarea sa la evenimentul care are loc la 11 iunie 2013 în fața intrării în clădirea Palatului de Justiție al statului de pavilion (comparament Kemal zeretin c. Turcia, nr. 3704/13, §§ 40-56, 26 mai 2020 și Varo 368/lu Atik și alții c. Turcia, n 76061/14, § 27-41, 14 ianuarie 2020) Curtea Constituțională care a cunoscut cauza reclamantului era o instanță imparțială, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție, din cauza prezenței judecătorului F.F.

având în vedere funcția de procuror general din Jurisdicția de către F.A., înainte de numirea sa în calitate de judecător la Curtea Constituțională și în vederea componenței sale, aceaceasta a fost o instanță imparțială ( MOrice c. Franța [GC], n 29369/10, § 76-78, CEDH 2015), în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție pe durata exercitării funciei sale de procuror general al statului de drept, a luat judecătorul .F.

decizii sau acte cu ocazia examinării plângerii penale depuse de reclamant în fața procurorului Republicii ś ś ś înainte de a se afla în fața Curții Constituționale de natură să pună în discuție imparțialitatea obiectivă a Curții Constituționale ( Morel c. Franța, nr. 34130/96, § 45, CEDO 2000-VI și Toziczka c. Polonia, n 29995/08, § 36, 24 iulie 2012) Regulamentul intern al Curții Constituționale prevede că un judecător de care se poate teme în mod legitim o lipsă de imparțialitate din cauza funcțiilor sale anterioare exercitate în cadrul unei cauze pe care a trebuit deja să o cunoască (compararea Micallef c. Malta [GC], n 17056/06, §§ 98-99, CEDO 2009 și Scerri c. Malta, n 36318/18, § 78-79, 7 iulie 2020), în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție

Publié le 27 février 2023

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 14788/22 Șerif Özgür URFA contre la Türkiye introduite le 4 mars 2022 communiquée le 10 février 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne des allégations de mauvais traitements subis par le requérant – avocat de son état – au cours de l’intervention de la police pour disperser une manifestation. Cette manifestation consistait en un groupement d’une centaine d’avocats qui se tint, le 11 juin 2013 à midi, devant l’entrée du bâtiment du palais de Justice d’Istanbul en raison du placement en garde à vue de deux confrères à cause de leur participation aux évènements du parc Gezi, place Taksim (Istanbul). Le rapport médical établi au nom du requérant, le 13 juin 2013, indique que des lésions furent constatées sur son corps. Par une décision du 24 avril 2018, le procureur de la République d’Istanbul, R.I., rendit une décision de non-lieu à poursuivre pour les allégations du requérant tirés des articles 3 et 11 de la Convention.

Cette décision fut confirmée par le tribunal correctionnel d’Istanbul le 11 juin 2018. Par une décision du 6 octobre 2021, la Cour constitutionnelle, composé de cinq juges dont İ.F., constata une non-violation des volets substantiel et procédural de l’article 3. Elle rejeta le grief du requérant tiré de l’article 11 de la Convention pour défaut manifeste de fondement. Le requérant allègue avoir subi des violences de la part des forces de l’ordre qui l’ont bousculé avec leurs boucliers et qui l’ont frappé à coup de pieds. Le rapport médical établi à cet égard indique qu’il a des lésions sur sa jambe. Il allègue également que l’enquête menée n’a pas été effective ni prompte dans la mesure où les éléments de preuves matériels n’ont pas été réunis et que, cinq ans après le dépôt de sa plainte, l’enquête s’est close par une décision de non-lieu à poursuivre.

Il allègue une violation des volets substantiel et procédural de l’article 3 de la Convention. Le requérant allègue également, sous l’angle de l’article 11 de la Convention, une violation de son droit à la liberté de réunion pacifique en raison de sa participation à la manifestation qui se tint le 11 juin 2013 devant l’entrée du bâtiment du palais de Justice d’Istanbul. Le requérant allègue en outre que sa cause n’a pas été examinée équitablement par un tribunal indépendant, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, car la formation de la Cour constitutionnelle qui a examiné son recours individuel était composée de cinq juges dont le juge İ.F. Il soutient que le juge İ.F. exerça les fonctions de procureur général d’Istanbul du 16 janvier 2015 au 27 novembre 2020. Lorsque la décision de non-lieu à poursuivre fut rendue, le 24 avril 2018, İ.F.

était procureur général d’Istanbul. Il fut nommé comme juge à la Cour constitutionnelle le 22 janvier 2021.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants ? 2. En particulier, à la lumière du rapport médical du 13 juin 2013 délivré par l’institut médico-légal, l’enquête menée par le procureur de la République d’Istanbul a-t-elle donnée une explication plausible, c’est-à-dire que le traitement dénoncé était rendu nécessaire par le comportement du requérant ( Bouyid c. Belgique [GC], n o 23380/09, § 101, CEDH 2015, Kop c. Turquie , n o 12728/05, §§ 39-41, 20 octobre 2009, et Mete et autres c. Turquie , n o 294/08, § 106, 4 octobre 2011), au sens de l’article 3 de la Convention ? 3. Eu égard à la protection procédurale contre des traitements inhumains ou dégradants ( Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV, et Bouyid , précité, §§ 114-123), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes compétentes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? 4. Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté de réunion pacifique, au sens de l’article 11 de la Convention, en raison de sa participation à la manifestation qui se tint le 11 juin 2013 devant l’entrée du bâtiment du palais de Justice d’Istanbul (comparer Kemal Çetin c. Turquie , n o 3704/13, §§ 40-56, 26 mai 2020 et Varoğlu Atik et autres c. Turquie , n o 76061/14, §§ 27-41,

14 janvier 2020) ? 5. La Cour constitutionnelle qui a connu de la cause du requérant était-il un tribunal impartial, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de la présence du juge İ.F. : a) compte tenu de la fonction de procureur général d’Istanbul exercé par İ.F., avant sa nomination en tant que juge à la Cour constitutionnelle et au vue de sa composition, celle-ci était-elle un tribunal impartial ( Morice c. France [GC], n o 29369/10, §§ 76-78, CEDH 2015), au regard de l’article 6 § 1 de la Convention ? b) pendant la durée de l’exercice de ses fonctions de procureur général d’Istanbul, le juge İ.F.

a-t-il pris des décisions ou des actes lors de l’examen de la plainte pénale déposée par le requérant devant le procureur de la République d’Istanbul avant qu’il siège à la Cour constitutionnelle de nature à mettre en cause l’impartialité objective de celle-ci ( Morel c. France , n o 34130/96, § 45, CEDH 2000-VI, et Toziczka c. Pologne , n o 29995/08, § 36, 24 juillet 2012) ? c) le règlement interne de la Cour constitutionnelle prévoit-elle le déport d’un juge dont on peut légitimement craindre un manque d’impartialité en raison de ses précédentes fonctions exercées dans le cadre d’une affaire qu’il a déjà eu à connaître (comparer Micallef c. Malte [GC], n o 17056/06, §§ 98-99, CEDH 2009, et Scerri c. Malte , n o 36318/18, §§ 78-79, 7 juillet 2020), au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?