1ra-894/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a, 264/1 alin. 3 CP

1ra-894/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a, 264/1 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-894/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Comrat din 20

aprilie 2017 și deciziei Curții de Apel Comrat din 19 decembrie 2017, declarate de

partea vătămată Zotovici Nadejda și de inculpatul

Arabadji Fiodor XXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX, s.

XXXXX, str. XXXXX XXX, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Comrat din 15.07.2016,

în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal la 160 ore muncă

neremunerată în folosul comunității, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de probă de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.01.2014 – 20.04.2017,

instanța de apel: 25.05.2017 – 19.12.2017,

instanța de recurs: 05.04.2018 – 16.05.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

procesul penal în privința lui Arabadji Fiodor pe art. 2641 alin. (3) Cod penal, din

motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Arabadji Fiodor a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal

la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani.

1

Potrivit art. 84 alin. (2) ;i (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor complementare aplicate, inclusiv prin sentința

Judecătoriei Comrat din 15.07.2016, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare i-a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probațiune de 4 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Zotovici Nadejda

prejudiciul moral de 35.000 lei, și în folosul statului cheltuielile de judecată în

mărime de 386 lei și 1317 lei pentru efectuarea expertizelor autotehince și medico-

legale.

Acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului material, înaintată de partea

vătămată Zotovici Nadejda, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

inculpatul Arabadji Fiodor, conducând automobilul „VAZ 21214”, nr. de

înmatriculare XXXXX, și deplasându-se pe str. Kotovskogo din s. Cioc-

Maidan, r-nul Comrat, pe lângă casa nr. 93, a încălcat prevederile Regulamentului

Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357

din 13.05.2009, și anume:

art. 3, conform cărui participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile

de circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și

indicațiile agentului de circulație, și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor

participanți la trafic, să nu-i expună pericolului;

art. 39 alin. (1), conform cărui, înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau

altei schimbări a direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că

această manevră va fi executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți

participanți la trafic;

art. 45 alin. (1) p. d), conform cărui conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

situația rutieră, conducătorul trebuie să conducă vehiculul cu o viteză care să nu

depășească limita, ținând permanent seama de situația rutieră;

a dat dovadă de neatenție, nu s-a descurcat cu conducerea automobilului, a

ieșit la marginea carosabilului, unde a tamponat pietonul Zotovici Nadejda.

În urma loviturii, victima Zotovici Nadejda a primit leziuni corporale sub

formă de: - fractură închisă a ambelor oase a gambei drepte, în treimea inferioară,

cu o deplasare a fracturii pe lungime și lățime, fractură închisă a oaselor sacrum și

pubis în partea stângă cu ruperea a osului coxal de împerechere sacrală, fractura

închisă a osului ulnar a antebrațului stâng și treimei inferioare, cu un mic decalaj a

fracturii, rană în zona stângă a frontotemporalului, trauma cranio-cerebrală închisă

comoție cerebrală, abraziune pe suprafața interioară a gleznei drepte, care a condus

la dezvoltarea de șoc traumatic sever, care este periculos pentru viață și pentru

această calificare criteriile identificate se referă ia vătămarea gravă a sănătății.

2

Prin aceste acțiuni, Arabadji Fiodor a comis infracțiunea prevăzută de art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal, adică încălcarea regulilor de securitate a circulației

de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență vătămarea gravă a integrității corporale și sănătății.

Tot el, la 2 august 2013, aproximativ ora 19:00, aflându-se pe str.

Kotovskogo, s. Cioc-Maidan, r-nul Comrat, fiind șofer al autoturismului VAZ

21214, nr. de înmatriculare XXXXX, cu care a provocat accidentul și anume a

tamponat pietonului Zotovici Nadejda, a refuzat să treacă testarea alcoolscopică, la

solicitarea colaboratorului de poliție IP Comrat.

Astfel, Arabadji Fiodor a comis infracțiunea prevăzută la art. 2641 alin. (3)

Cod penal, ca refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de

transport de la testarea alcoolscopică.

Instanța a reținut că conform rechizitoriului, inculpatul a fost acuzat inițial

de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) și 2641 alin. (3) Cod

penal.

Ulterior, după efectuarea reexaminării medico-legale, dispusă în baza

încheierii judecătoriei Comrat din 19.04.2016, de către procuror la data de

13.10.2016 a fost emisă o ordonanță cu privire la modificarea învinuirii în sensul

agravării ei, în conformitate cu care inculpatul a fost acuzat de comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) și 2641 alin. (3) Cod penal.

Fiind audiat în cadrul urmăririi penale în calitate de bănuit și învinuit,

Arabadji F. a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264

alin. (1) și art. 2641 alin. (3) Cod penal.

În instanță, inculpatul a refuzat să dea declarații, folosindu-se de dreptul

prevăzut la art. 66 alin. (2) p. 8) Cod de procedură penală.

În susținerea învinuirii, acuzarea a înaintat următoarele probe:

declarațiile părții vătămate Zotovici N., că mergea spre casă, împreună cu

soțul și fiica, pe marginea drumului. Ce s-a întâmplat mai departe nu-și amintește,

deoarece și-a pierdut cunoștința. I-a fost cauzată o comoție cerebrală puternică,

fractură la mâna stângă, fractură a piciorului drept, și osului coapsei stângi, rană de

pe față în zona pleoapei, ulterior această rană a fost cusută la spital. După accident,

inculpatul aproape în fiecare zi venea și o ajuta cu ce putea. Înainte de 09.12.2013,

nu l-a mai văzut. Inculpatul a cumpărat medicamente, pelinci, scutece, a plătit

pentru transport, i-a dat 3000 de lei, după prima operație. După a doua operație,

inculpatul i-a dat soțului 200 de dolari SUA și a spus ca ei să împrumute de la

cineva 200 de dolari SUA, iar când el va avea câștig le va întoarce. Bani nu a mai

dat, zicând că datoriile să le restituim singuri. Au fost achiziționate medicamente în

sumă totală de 2000 de lei. Inculpatul nu și-a cerut iertare;

raportul de expertiză medico-legală nr. 137 din 12.09.2016, că lui Zotovici

N. i-au fost provocate următoarele leziuni corporale: - fractură închisă a ambelor

oase a gambei drepte, în treimea inferioară, cu o deplasare a fracturi pe lungime și

lățime; - fractură închisă a oaselor sacrum și pubis în partea stângă cu ruperea a

osului coxal de împerechere sacrală; - fractura închisă a osului ulnar a antebrațului

stâng și treimei inferioare, cu un mic decalaj a fracturii; - rană în zona stângă a

3

frontotemporalului, traumă cranio-cerebrală închisă, comoție cerebrală; - abraziune

pe suprafața interioară a gleznei drepte.

Leziunile corporale specificate, cauzate de acțiunea unui obiect solid sau în

urma coliziunii cu un asemenea obiect, ar fi putut fi formate în condițiilor unui

accident de circulație ce a avut loc pe 02.08.2013, ce au provocat un șoc traumatic

grav, care este periculos pentru viață, și se califică ca vătămare corporală gravă.

În raportul de expertiza medico-legală nr. 125 D din 16.10.2013, concluziile

au fost făcute în baza certificatului medical nr. 5890, a bolnavului din staționarul

secției traumotologice al IMSP SR Comrat, pe numele Zotovici N., fără aprecierea

gravității stării de șoc, respectiv concluzia din raportul nominalizat urmează a fi

considerată neîntemeiată.

Prin urmare, nu se va ține cont de raportul de expertiză medico-legală nr.

125 D din 16.10.2013, în partea ce ține de determinarea gradului de gravitate a

leziunilor corporale depistate la partea vătămată Zotovici N., dar se va lua în

considerație concluzia din raportul de expertiză medico-legală nr. 137 din

12.09.2016.

Probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea faptei

incriminate.

La faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut vina în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, având în vedere învinuirea

care i-a fost înaintată anterior.

Astfel, inculpatul a recunoscut circumstanțele care au fost puse ulterior la

baza învinuirii în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, formulată conform ordonanței procurorului din 13.10.2016 privind

modificarea învinuirii în sensul agravării, după obținerea rezultatelor reexaminării

medico-legale.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea

gravă a integrității corporale și sănătății.

Totodată, instanța a reținut că este dovedită vina inculpatului și în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal, adică refuzul, împotrivirea

sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică,

de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de

la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

Însă, dat fiind că infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (3) Cod penal, este

una ușoară, iar de la comiterea infracțiunii au trecut mai mult de 2 ani, procesul

penal urmează a fi încetat, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de

tragere la răspundere penală, conform art. 60 Cod penal.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, este caracterizat pozitiv, anterior a

fost condamnat în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, prin sentința judecătoriei

Comrat din 15.07.2016, că circumstanțe agravante și atenuante nu au fost stabilite,

4

concluzionând că corectarea și reeducarea ultimului este posibilă fără izolare de

societate.

La fel, instanța a constatat ca fiind suficientă încasarea în beneficiul părții

vătămate Zotovici N. de la inculpat a sumei de 35.000 lei pentru compensarea

prejudiciului moral cauzat prin infracțiune. Mărimea compensației indicate este

proporțională cu suferințele morale și fizice cauzate părții vătămate.

De la inculpat mai urmează a fi încasate cheltuielile judiciare, în favoarea

bugetului de stat, în mărime de 386 lei și 1317 lei, suportate în legătură cu

efectuarea expertizelor autotehnice și medico-legale.

repunerea în termen a apelului, casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să fie încasat de la inculpat prejudiciul material de 11.353,11 lei

și moral de 100.000 lei.

Apelanta a invocat că instanța nu a dat o apreciere suferințelor fizice și

psihice cauzate prin comiterea infracțiunii. În consecință a pierdut sănătatea,

capacitatea de muncă și a devenit invalidă pe tot restul vieții.

Instanța nu a argumentat admiterea doar în principiu a acțiunii civile, în

partea încasării prejudiciului material în mărime de 11.353,11 lei.

3.1. Inculpatul la fel a declarat apel, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie condamnat în baza art. 264 alin. (1)

Cod penal la amendă și să fie admisă în principiu acțiunea civilă în partea

prejudiciului moral.

Apelantul a indicat că nu este de acord cu hotărârea instanței de fond.

părții vătămate privind repunerea în termen a apelului a fost respinsă, iar apelul a

fost respins ca fiind depus peste termen.

Apelul inculpatului Arabadji Fiodor a fost respins ca neîntemeiat.

Instanța de apel a reținut că în conformitate cu art. 402 CPP, partea vătămată

poate declara apel, în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale.

Din materialele cauzei rezultă că la 20.04.2017 instanța de fond a pronunțat

sentința contestată.

Conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 20.04.2015, la

pronunțarea sentinței au fost prezenți toți participanți la proces, inclusiv partea

vătămată Zotovici N. și avocatul acesteia Jecov N.

Potrivit materialelor cauzei, copia sentinței motivate a fost primită de partea

vătămată pe 16.05.2017, iar pe 10.05.2017 și de către reprezentantul ei Jecov N.,

ce se confirmă prin semnăturile de pe avizurile poștale.

Totodată, partea vătămată a depus apel la 29.05.2017, adică peste termenul

de 15 zile prevăzut pentru atacarea sentinței.

Partea vătămată nu a indicat argumente întemeiate privind repunerea în

termenul de declarare a apelului, menționând că pe motivul stării de sănătate ea nu

a participat la examinarea cauzei, precum și nu a fost prezentă la pronunțarea

sentinței, și a primit copia sentinței tocmai la 16.05.2017. Aceste circumstanțe nu

și-au găsit confirmare, deoarece potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată

5

din 20.04.2017, ea a fost prezentă la pronunțarea sentinței, și în cazul dat termenul

de atac al sentinței, conform prevederilor art. 402 CPP, a început să curgă din

momentul pronunțării, și anume de pe 20.04.2017.

Deși partea vătămată a afirmat că nu a fost prezentă la pronunțarea sentinței

pe 20.04.2017, avocatul părții vătămate și personal partea vătămată nu au depus

obiecții asupra procesului-verbal al ședinței de judecată, conform cărui partea

vătămată a fost prezentă la pronunțarea sentinței. Prin urmare, argumentele ultimei

sunt nefondate, or, lipsesc careva probe ce confirmă temeinicia motivelor de

omitere a termenului de declarare a apelului.

Alte motive întemeiate de repunere în termenul de declarare a apelului, nu

au fost prezentate.

Astfel, apelul părții vătămate urmează a fi respins, în legătură cu declararea

acestuia peste termen.

Totodată, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal a fost confirmată pe deplin, iar acțiunile ultimului au

fost calificate corect de către acuzare și de către instanța de fond.

Instanța de fond just a luat în considerație și a apreciat toate circumstanțele

cauzei, inclusiv rezultatele expertizei medico-legale nr. 137 din 12.09.2016,

precum și acțiunile procurorului ce decurg din rezultatele acestei expertize.

Concluzii expertului indicate în raportul de expertiză medico-legală din 12.09.2016

nu au fost combătute prin careva probe, iar chestiunea privind determinarea

gravității vătămării integrității corporale ale părții vătămate nu a fost pusă în

discuție. Prin concluziile raportului de expertiză din 12.09.2016 se combate și se

constată ca fiind incomplet raportul de expertiză medico-legală nr. 125 D în baza

fișei medicale nr. 5890 a bolnavului de la secția traumatologie IMSP SR Comrat,

pe numele Zotovici N., deoarece nu a fost apreciată gravitatea stării de șoc a părții

vătămate, în legătură cu ce concluzia din raportul de expertiză medico-legală nr.

125 D este neîntemeiată.

Ținând cont de aceste circumstanțe, se reține legalitatea modificării

învinuirii, în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) și 2641

alin. (3) Cod penal, ce denotă temeinicia concluziilor instanței de fond.

Participanții la proces luând cunoștința cu rezultatele expertizei din

12.09.2016, nu au solicitat numirea altor expertize, care ar putea combate

concluziile acesteia.

De asemenea, este neîntemeiat argumentul apărării că instanța de judecată a

respins solicitarea despre necesitatea explicării de către expert a întrebării nr. 6,

indicată în încheierea judecătoriei Comrat din 19.04.2016, și anume: dacă

gravitatea leziunilor corporale, depistate la partea vătămată la efectuarea expertizei

medico-legale repetate, diferă de gravitatea leziunilor corporale stabilite în raportul

de expertiză medico-legală nr. 125 D, efectuată în perioada de pe 10.10.2013 până

pe 16.10.2013 de către medicul legist Topal C., atunci oare pot leziunile corporale

depistate la partea la efectuarea expertizei medico-legale repetate, să fie consecința

lecuirii sau îngrijirii necuvenite a acesteia, deoarece nu există niciun temei de a

6

pune la îndoială concluzia referitor la determinarea gravității vătămării integrității

corporale ce a fost cauzată părții vătămate.

La fel sunt nefondate argumentele inculpatului privind recunoașterea

vinovăției în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal, cu

stabilirea pedepsei sub formă de amendă, dat fiind că la materialele cauzei sunt

prezente probe concludente de vătămare gravă a integrității corporale ale părții

vătămate.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată corect a ținut cont de prevederile

art. 61, 75, 90 Cod penal.

Totodată, instanța a luat în considerație prevederile art. 1423 Cod civil,

potrivit cărui mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului,

dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această

compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

casarea parțială a hotărârilor menționate, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

să fie încasat de la inculpat prejudiciul material de 11.353,11 lei și moral de

100.000 lei.

Recurenta a invocat că instanța de apel a ignorat și lăsat fără apreciere

argumentele că în procesul-verbal al ședinței de judecată din 20.04.2017 este greșit

indicată prezența părții vătămate Zotovici N.

Respectivul proces-verbal nu este datat cu 20.04.2017, dar cu 20.04.2015.

Însăși din conținutul procesului-verbal rezultă că a fost făcută o greșeală în

privința prezenții participanților la proces.

Informația privind prezența părții vătămate în instanță este formulată în așa

mod (Zotovici N. a fost citată în modul prevăzut) încât evident se observă că

Zotovici N. nu a participat la ședința de judecată din 20.04.2017.

Totodată, faptul neparticipării ultimei la ședința de judecată nominalizată,

rezultă din recipisa privind primirea sentinței, potrivit cărei hotărârea a primit-o

doar inculpatul, iar părții vătămate i-a fost expediată prin poștă.

Este neîntemeiat argumentul instanței că partea vătămată nu a înaintat

obiecții asupra procesului-verbal al ședinței de judecată din 20.04.2017.

Potrivit art. 336 alin. (5) Cod de procedură penală, președintele ședinței de

judecată, în decursul a 5 zile lucrătoare de la data semnării fixată în procesul-

verbal, înștiințează în scris participanții la proces despre întocmirea și semnarea

procesului-verbal.

Însă, participanții la proces nu au fost înștiințați în modul prevăzut despre

redactarea și semnarea procesului-verbal, în legătură cu ce au fost lipsiți de

posibilitate de a înainta obiecții în termen.

În conformitate cu art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de

apelant, să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei. În cazul dubiilor

despre prezența părții vătămate în instanță, nimic nu a împiedicat instanța de apel

7

să verifice înregistrarea audio a ședinței de judecată din 20.04.2017, și să

soluționeze chestiunea dată pe fond.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

5.1. Inculpatul la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea

hotărârilor menționate, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie condamnat

în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă și să fie admisă în principiu acțiunea

civilă în partea prejudiciului moral.

Recurentul a indicat că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 137

din 12.09.2016, experții nu au dat răspuns la toate întrebările înaintate, și anume la

întrebarea nr. 6 din încheiere, și în legătura cu aceasta a fost înaintată cerere

privind trimiterea materialelor experților pentru completarea raportului, însă

instanța a respins solicitarea dată.

Instanța de apel nu a dat o apreciere raportului de expertiză medico-legală

nr. 137 din 12.09.2016. Respectiva expertiză a fost efectuată în baza raportului de

expertiză nr. 125. Însă comisia de experți a modificat gravitatea vătămărilor

corporale, ce a dus la înaintarea unei învinuiri neechitabile.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 137 din 12.09.2016 este neîntemeiat,

astfel că acțiunile urmează a fi încadrate în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, cu

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute acest articol.

În drept, recursul este fondat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală.

nominalizate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate,

Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din

următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursurile ordinare declarate de partea

vătămată și de inculpat sunt fondate în drept pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod

de procedură penală, care prevăd următoarele temeiuri: instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

8

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța a

pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a

acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde.

Însă, în recursurile respective, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelurile declarate nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare

gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care

ar fi afectat soluția instanței, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii, că

instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. și 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că aceste recursuri nu întrunesc condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al părții vătămate și inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept,

care le-ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal

de recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect și:

a) cu referire la recursul ordinar al părții vătămate (pct. 5. din decizie) se

reține că, potrivit art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de apel este

de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. În corespundere cu art. 230

alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. În conformitate cu

art. 231 alin. (3) și (5) Cod de procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu

se ia în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se

împlinește. Dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul

expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

9

Din materialele cauzei rezultă că sentința integrală a fost pronunțată în

condițiile legii, la 20 aprilie 2017, părții vătămate fiindu-i expediată o copie de pe

hotărârea motivată (v. 2, f.d. 250).

Astfel, termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data

pronunțării sentinței integrale, adică din 20.04.2017, și a expirat la sfârșitul zilei de

10.05.2017.

Or, legislația procesual-penală în vigoare, nu condiționează aceste

circumstanțe în funcție de prezența sau absența unei părți la pronunțarea sentinței

motivate, în cazul în care aceasta a participat la judecarea cauzei pe fond, iar partea

vătămată a participat la judecarea cauzei, ulterior depunând o cere de soluționare a

pricinii în lipsa ei (v. 2, f.d. 10).

Totodată, apelul părții vătămate Zotovici N. a fost depus la 29 mai 2017,

adică peste termenul prevăzut de lege și instanța de apel întemeiat l-a respins ca

fiind declarat peste termen (v. 3, f.d. 6-8, 55-69, pct. 3, 4 din decizie).

Se observă că instanța de apel în mod argumentat și just a constatat că

întârzierea menționată nu a fost determinată de motive întemeiate (pct. 4 din decizie).

Totodată, este de reținut că art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală

prescrie expres că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este

prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Deci, termenul de apel este un termen legal și imperativ, astfel încât

nerespectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și

nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea acestui termen. În același

timp, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen nu implică o verificare

a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel nu poate proceda la o verificare de fapt

și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine

de apel”, pct. 6.).

Pe lângă aceasta, potrivit art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu poate

fi atacată cu recurs ordinar sentința în privința căreia partea vătămată nu a folosit

calea apelului.

Rezultă că recursul ordinar al părții vătămate Zotovici N. nu are niciun

suport legal în aspectul vizat, deoarece apelul tardiv echivalează cu nefolosirea

acestei căi de atac (pct. 3. și 4. din decizie).

Prin urmare, instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele

invocate de partea vătămată, or, hotărârea contestată conține motive clare și legale

pe care se întemeiază soluția, astfel că recursul ordinar nominalizat este unul vădit

neîntemeiat;

b) în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al inculpatului, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5.1. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului,

și încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate

10

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile inculpatului și ale

părții vătămate, raportul de expertiză medico-legală nr. 137 din 12.09.2016

conform cărui părții vătămate i-a fost cauzată în consecința accidentului rutier

vătămare corporală gravă, toate probele fiind apreciate în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele

indicând clar și argumentat motivele pentru care au respins probele și versiunile

apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul inculpatului, probele administrate pe caz demonstrând cu

concludență prezența în acțiunile ultimului a elementelor infracțiunii prevăzute 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de

exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității a

sănătății (pct. 2. - 5.1. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct.

80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul inculpatului este întemeiat doar pe critica modului

în care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei

(pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel

pe care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

11

Mai mult, motivele invocate în recursul inculpatului au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate

în acest sens (pct. 2 – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de inculpat, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

în acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, că și

recursul ordinar menționat este unul vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol, în raport cu motivele invocate,

sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Zotovici

Nadejda și de inculpatul Arabadji Fiodor XXX, împotriva sentinței Judecătoriei

Comrat din 20 aprilie 2017 și deciziei Curții de Apel Comrat din 19 decembrie

2017, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

12