1ra-857/18 — art.190 alin.5 CP

1ra-857/18 — art.190 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-857/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 mai 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16

noiembrie 2017, declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Tăut Dorina, în cauza penală în privința inculpatului

Sandu Dumitru XXXXX,

născut la XXXXX, originar și

domiciliat în XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

11.09.2017 - 16.11.2017;

28.03.2018 - 02.05.2018.

C O N S T A T Ă:

Dumitru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(5) Cod penal

la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a exercita activități în domeniul comercializării

autovehiculelor pe un termen de 2 ani.

Prin aceiași sentință, procesul penal intentat în privința lui Cucu Anatolie în

baza art.190 alin.(5) Cod penal a fost încetat, pe motiv că a intervenit decesul

inculpatului, în privința căruia sentința nu se contestă.

aflându-se în mun.Chișinău la Centru „Mercedes Benz” de pe str.Acad.

S.Rădăuțanu 1, fiind în înțelegere prealabilă și împreună cu Cucu Anatolie,

urmărind scopul însușirii automobilului de model „BM 328i”, cu n/î XXXXX, a/f

1996, cod VIN WBABK710X0ER58024, care aparținea cu drept de proprietate lui

Șumila Galina, repartizând în prealabil rolurile, acționând intenționat, sub pretextul

schimbului automobilului nominalizat pe un alt automobil de marcă „BMW seria

7”, înșelând-o pe Șumila Galina că schimbul va avea loc după înregistrarea

automobilului pe numele lui Sandu Dumitru, abuzând de încrederea acordată, au

organizat și realizat înregistrarea automobilului de model „BMW 328i”, cu n/î

XXXXX, a/f 1996, cod VIN WBABK710X0ER58024 pe numele lui Sandu

1

Dumitru, iar după intrarea în posesie a automobilului, ultimul a plecat de la locul

infracțiunii cu automobilul sustras. În rezultatul acțiunilor sale intenționate Cucu

Anatolie și Sandu Dumitru i-au cauzat lui Șumila Galina un prejudiciu material

considerabil în mărime de 8500 euro, care conform ratelor oficiale de schimb ale

Băncii Naționale a Moldovei constituie suma de 142137,85 lei.

inculpatului D.Sandu, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, conform

procedurii stabilite pentru prima instanță, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care D.Sandu să fie achitat, pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de către acesta,

invocând că instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei; - în

acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii imputate -

latura obiectivă și cea subiectivă; - instanța eronat a conchis că partea vătămată

G.Șumila nu cunoștea că încheie cu D.Sandu contract de vânzare-cumpărarea a

automobilului și că acesta din urmă era în înțelegere prealabilă cu A.Cucu; -

instanța eronat a reținut în acțiunile inculpatului elementele „înșelăciune” și „abuz

de încredere”; - reieșind din actele cauzei însăși inculpatul a fost indus în eroare de

către A.Cucu, iar probe care ar dovedi vinovăția lui D.Sandu în comiterea

infracțiunii incriminate, nu sunt.

2017, apelul declarat de către avocatul R.Crivenco în numele inculpatului D.Sandu

a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a conchis că starea de fapt și de drept stabilită prin sentință

concordă cu probele administrate și apreciate de prima instanță, vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate fiind cert dovedită prin probatoriul

administrat în cadrul procesului penal.

Consecvent, instanța de apel a indicat că criticile invocate în apel cu privire

la aprecierea probelor administrate în cauză efectuată de instanța de judecată,

reprezintă opinia subiectivă a părții apărării, iar argumentul, precum că caracterul

faptelor imputate inculpatului este de natura relațiilor civile, instanța l-a considerat

ca fiind lipsit de plauzibilitate, or, primirea bunului cu condiția îndeplinirii unui

angajament se califică drept escrocherie, inculpatul, încă la momentul intrării în

stăpânire a bunului, urmărea scopul sustragerii lui și nu avea intenția să-și execute

angajamentul asumat.

V.Pruteanu în numele inculpatului D.Sandu care, invocând temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acestora,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe motiv că instanțele

au apreciat arbitrar probele; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; - nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

2017, recursul declarat de către avocatul V.Pruteanu în numele inculpatului

D.Sandu a fost admis, casată decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei

în aceiași instanță de apel.

Instanța de recurs a constatat că instanța de apel, judecând apelul declarat de

2

către partea apărării, nu a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv,

adoptând o soluție pripită și insuficient motivată.

Astfel, instanța a ignorat obiecțiile apărării cu referire la probele prezentate

de partea acuzării, acestea nefiind redate în decizie, analizate, apreciate, admise sau

respinse, cu argumentarea concluziei sale.

În concluzie, instanța de recurs a menționat că instanța de apel nu a apreciat

probele conform prevederilor art.101 alin.(1) Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

2017, apelul declarat de către avocatul R.Crivenco în numele inculpatului D.Sandu

a fost admis, casată sentința în partea ce-l vizează de D.Sandu, rejudecată cauza în

această parte și pronunțată o nouă hotărâre, prin care D.Sandu a fost achitat de sub

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal, pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. În rest, dispozițiile sentinței au

fost menținute.

Instanța de apel a reținut că Sandu Dumitru, prin rechizitoriu este învinuit de

faptul că, la 26 noiembrie 2009, aflându-se în mun.Chișinău la Centru „Mercedes

Benz” de pe str.Acad. S.Rădăuțanu 1, fiind în înțelegere prealabilă și împreună cu

Cucu Anatolie, urmărind scopul însușirii automobilului de model „BM 328i”, cu

n/î XXXXX, a/f 1996, cod VIN WBABK710X0ER58024, care aparținea cu drept

de proprietate lui Șumila Galina, repartizând în prealabil rolurile, acționând

intenționat, sub pretextul schimbului automobilului nominalizat pe un alt

automobil de marcă „BMW seria 7”, înșelând-o pe Șumila Galina că schimbul va

avea loc după înregistrarea automobilului pe numele lui Sandu Dumitru, abuzând

de încrederea acordată, au organizat și realizat înregistrarea automobilului de

model „BMW 328i”, cu n/î XXXXX, a/f 1996, cod VIN WBABK710X0ER58024

pe numele lui Sandu Dumitru, iar după intrarea în posesie a automobilului, ultimul

a plecat de la locul infracțiunii cu automobilul sustras. În rezultatul acțiunilor sale

intenționate Cucu Anatolie și Sandu Dumitru i-au cauzat lui Șumila Galina un

prejudiciu material considerabil în mărime de 8500 euro, care conform ratelor

oficiale de schimb ale Băncii Naționale a Moldovei constituie suma de 142137,85

lei.

În motivarea soluției date instanța a indicat că prima instanță, la examinarea

cauzei, nu a dat deplină eficiență prevederilor art.101 alin.(1), 384 alin.(3) și 385

alin.(1) Cod de procedură penală, dând o apreciere eronată probelor administrate

de organul de urmărire penală și eronat a constatat starea de fapt, astfel greșit

considerând dovedită vinovăția lui D.Sandu în comiterea infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(5) Cod penal, în acțiunile inculpatului lipsind elementele constitutive

ale infracțiunii imputate.

Probe care să dovedească întrunirea tuturor elementelor infracțiunii imputate

inculpatului, la materialele cauzei nu sunt, iar în conformitate cu prevederile art.24

Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea și judecarea cauzei sunt

separate și se efectuează de diferite organe și persoane. Instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

3

nu exprimă alte interese decât interesele legii. Consecvent, potrivit art.26 alin.(3)

Cod de procedură penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine

procurorului.

În context, instanța de apel a precizat că din materialelor cauzei reiese că

inculpatul și partea vătămată au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a

automobilului de model „BMW 328i”, între aceștia existând raporturi juridice

civile. Faptul că între D.Sandu și G.Șumila au existat relații civile, existând

drepturi și obligații reciproce, G.Șumila având calitate de vânzător, iar D.Sandu

calitatea de cumpărător, reiese inclusiv din declarațiile martorilor I.Șumila,

E.Glavanari, care au declarat că cunosc despre faptul că, G.Șumila i-a vândut lui

D.Sandu automobilul de model ,,BNW 328i”.

Mai mult, instanța de apel a precizat că în cauză exiată și o hotărâre a

instanței civile - Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău din 07.02.2011, prin care s-a

dispus rezolvirea contractului de vânzare-cumpărare a automobilului de model

„BMW 328i”, nr/î XXXXX, încheiat la 26.11.2009 între G.Șumila și D.Sandu, pe

motiv că ultimul nu și-a onorat obligația de a achita prețul automobilului, cu

obligarea acestuia să-i restituie lui G.Șumila unitatea de transport menționată.

Instanța de apel a mai reținut că, din cauză că D.Sandu nu a executat benevol

hotărârea indicată supra, la data de 03.02.2012, de către executorul judecătoresc a

fost efectuată deplasarea la locul aflării unității de transport, unde în prezența

creditorului G.Șumila și debitorului D.Sandu s-a constatat lipsa unor componente

ale unității de transport și anume: numărul de înmatriculare, cheile, pașaportul

tehnic, capota, aripile stânga și dreapta, bara de protecție, ușa de la portbagaj, fapt

confirmat prin procesul-verbal din 03.02.2012. Din motiv că G.Șumila a refuzat să

primească unitatea de transport din cauza stării tehnice în care se afla, prin

încheierea Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău din 19.07.2012, a fost admis parțial

demersul executorului judecătoresc cu privire la schimbarea modului de executare

a hotărârii judecătorești și s-a dispus încasarea de la D.Sandu în beneficiul lui

G.Șumila echivalentul costului unității de transport „BMW 328i”, nr/î XXXXX în

sumă de 7000 euro, convertită în monedă națională la rata de schimb din momentul

plății.

Având în vedere cele reținute, instanța de apel a precizat că potrivit

legislației în vigoare, practicii judiciare, cât și doctrinei penale, instanțele de

judecată trebuie să ia în considerare că temeiul aplicării răspunderii prevăzute de

art.190 Cod penal, apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin

mijloacele justiției civile. Or, atunci când este vorba de două subiecte ale unui

raport juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi.

Intervenția legii penale este justificată numai dacă există indici care exced limitele

încălcării normelor dreptului civil.

A indicat instanța de apel că, în speță, în acțiunile lui D.Sandu și G.Șumila

există egalitate în drepturi, primul fiind obligat prin hotărâre judecătorească să-i

restituie părții vătămate contravaloarea automobilului, în mărime de 7000 euro, iar

faptul că D.Sandu nu a executat această hotărâre până în prezent nu se califică

drept infracțiune de escrocherie, precum nici acțiunile acestuia la momentul

încheierii contractului respectiv, or, partea vătămată a cunoscut despre efectele

4

juridice ale contractului de vânzare-cumpărare încheiat, a fost de acord cu suma

introdusă în contract, a semnat contractul benevol, fără a fi înșelată sau fără a

exista vreun abuz de încredere din partea lui D.Sandu, pe care nici nu-l cunoștea.

Complementar, instanța de apel a menționat că limita dintre un raport civil,

care are la bază un contract de vânzare-cumpărare și un raport penal, care are la

bază componența de escrocherie este latura subiectivă, care în cadrul relațiilor

civile este caracterizată prin buna-credință a părților, iar în cazul escrocheriei este

caracterizată prin rea-credință din partea inculpatului, adică prin înșelăciune față de

părțile vătămate, fapt care în prezenta speță nu s-a constatat.

În context, instanța a reținut declarațiile martorului E.Glavanari, care a

declarat instanței că nu a observat careva acțiuni ilicite din partea lui D.Sandu la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părților le-a fost explicat cu lux de

amănunte, că se încheie o tranzacție de vânzare-cumpărare, în contract fiind

indicată și suma tranzacției, la fel le-a fost adus la cunoștință efectele juridice a

acestui contract, procedură care este cunoscută pentru încheierea tuturor actelor

juridice, pentru care fapt partea vătămată a și înscris semnătura.

Subsecvent, instanța de apel a menționat că în speță cert s-a constat că

relațiile dintre partea vătămată și inculpat sunt de natură juridico-civile, or, în

faptele inculpatului D.Sandu lipsește latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie,

care se caracterizează prin intenție directă, în scop cupidant, iar în cauză acțiunile

inculpatului nu au avut un scop de profit, în sensul dat, prejudiciul fiind examinat

potrivit prevederilor Codului civil.

Astfel, instanța de apel a conchis că partea acuzării nu a prezentat probe

admisibile, pertinente, concludente și utile care ar demonstra prezența în acțiunile

lui D.Sandu a laturii obiective și subiective a infracțiunii prevăzute de art.190

alin.(5) Cod penal.

care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia și menținerea sentinței, pe motiv că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța a apreciat arbitrar

probele și circumstanțele cauzei și eronat a conchis că acțiunile inculpatului nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod

penal, și anume latura obiectivă și subiectivă; - instanța și-a întemeiat concluzia

privind achitarea inculpatului în principal pe declarațiile acestuia și nu a luat în

considerare că acesta intenționat i-a creat părții vătămate impresia falsă privind

posibilitatea efectuării schimbului de automobile; - instanța nu a ținut cont de

starea financiară precară a inculpatului și lipsa mijloacelor financiare pentru

realizarea angajamentului asumat, prezentarea la încheierea tranzacției a unor

documente false, încheierea tranzacției în numele unei persoane juridice

inexistente sau înregistrată pe numele unei persoane de care se folosește o altă

persoană pentru a-și atinge interesele; - instanța nu a luat în considerare că A.Cucu

i-a promis părții vătămate că după transferul de proprietate asupra automobilului

din speță pe numele lui D.Sandu va fi posibilă efectuarea schimbului cu un

automobilul de model „BMW” seria 7, însă după realizarea primei acțiuni, A.Cucu

a dispărut și nu a mai fost accesibil la telefon, partea vătămată fiind lipsită de

5

contravaloarea automobilului predat; - instanța nu a ținut cont că prin hotărârea

Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău din 07.02.2011, devenită irevocabilă,

contractul de vânzare-cumpărare a automobilului în cauză a fost rezolvit; - instanța

eronat a constatat că caracterul faptelor imputate inculpatului este de natura

relațiilor civile din cauză că între ei a fost încheiat un contract de vânzare-

cumpărare a automobilului; - instanța a omis faptul că prin aceiași sentință a fost

condamnat de săvârșirea aceleiași infracțiuni și A.Cucu, însă achitându-l pe

D.Sandu nu s-a expus asupra faptei prejudiciabile, care a rămas a fi incriminată lui

A.Cucu.

către procuror în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont

de opinia avocatului V.Scutelnic în numele inculpatului expusă în referință, prin

care se solicită declararea inadmisibilității recursului ordinar declarat, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de

fond ori de apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

Analizând respectivul temei în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului.

Astfel, în susținerea recursului, procurorul a invocat, precum că instanța a

apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei și eronat a conchis că acțiunile

inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(5) Cod penal, hotărârea instanței fiind nemotivată în acest aspect.

Colegiul penal reține că, având în vedere specificul infracțiunii de

escrocherie, aceasta are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă: dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările

prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv și 3) legătura de

cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Prin „înșelăciune” (or, potrivit învinuirii, se invocă anume această metodă de

comitere a infracțiunii), se înțelege dezinformarea conștientă a victimei, care

constă în prezentarea vădit falsă a realității sau în trecerea cu tăcere a realității,

când are loc ascunderea faptelor și a circumstanțelor care trebuie comunicate în

cazul săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției

patrimoniale.

Colegiul penal precizează că înșelăciunea se referă la circumstanțe precum: -

persoana făptuitorului sau a altcuiva, și anume este denaturată informația despre

identitatea acestora, despre calitățile lor personale etc.; - bunurile care formează

obiectul material al escrocheriei - este denaturată informația privind cantitatea,

mărimea, calitatea bunurilor etc.; - acțiuni sau evenimente anumite (de exemplu,

6

boala, cazul asigurat, câștigarea potului într-o loterie etc.); - promisiuni - atunci

când făptuitorul ia de la victimă banii, angajându-se să presteze un anumit serviciu,

să execute o lucrare, când ia bunuri în chirie, promițându-i că le va întoarce, sau ia

bani cu împrumut etc., cu toate că, de facto, nu are intenția să execute lucrarea, să

presteze serviciul, să întoarcă bunurile închiriate sau să stingă datoria) etc.

Deseori înșelăciunea se prezintă sub formă de oferire victimei a unor

documente false.

La calificare nu au relevanță mijloacele care au fost utilizate pentru

săvârșirea escrocheriei: documente sau instrumente de măsurat false; uniforma

specială sau alte însemne de apartenență la un anumit rol social; computerul etc.

Important este de a stabili că aceste mijloace au fost folosite pentru sustragere, și

nu pentru facilitarea accesului la bunurile respective, nici pentru crearea unor

condiții întru luarea ulterioară a bunurilor pe altă cale.

Latura subiectivă a infracțiunii analizate se manifestă, în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, la calificarea faptei este

obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de cupiditate (profit). Primirea

bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie

doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra

acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage, și nu avea intenția să-și onoreze

angajamentul asumat.

Subsecvent, având în vedere circumstanțele faptei, invocată a fi infracțională

și cumulul de probe administrat în prezenta cauză, nu încadrează acțiunile

inculpatului în prevederile art.190 Cod penal.

Or, instanța de apel, dând deplină eficiență prevederilor art.414, 385 și 101

Cod de procedură penală, corect a stabilit că în acțiunile inculpatului lipsesc

elementele constitutive ale infracțiunii imputate, vinovăția acestuia nefiind

dovedită.

Totodată, instanța de recurs apreciază ca fiind juste alegațiile instanței de

apel, descrise la pct.7 al prezentei decizii, prin care a constatat că între inculpat și

partea vătămată, de fapt, au existat raporturi juridice civile, comportamentul

inculpatului față de aceasta, reieșind din clauzele contractului de vânzare-

cumpărare a automobilului de model „BMW 328i”, fiind obiectul unui litigiu civil,

soluționarea căruia ține de competența instanței civile și nu penale. Astfel că

existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de comun acord între

D.Sandu și G.Șumila exclude încadrarea acțiunilor inculpatului în infracțiunea

imputată.

Circumstanța în care între partea vătămată și inculpat a fost încheiat un

contract civil în condițiile speței, adică: de comun acord, fiindu-i explicate părții

vătămate clauzei contractului, efectele juridice ale acestuia și indicate obiectul și

suma tranzacției (costul bunului), este opusă modalităților de realizare a

infracțiunii de escrocherie - „prin înșelăciune și abuz de încredere” și „intenție

directă a inculpatului de a dobândi ilicit bunul părții vătămate”, noțiuni explicate

mai sus, astfel că instanța de apel corect a ajuns la concluzia că prezența acestor

două elemente ale componenței infracțiunii nu au fost probate de către partea

acuzării, instanța de judecată neavând competența organului de urmărire penală.

7

În context, Colegiul penal reține că recurentul a invocat în recurs că instanța

de apel a apreciat eronat probele administrate la cauză, însă acest argument nu

constituie temei pentru reexaminarea cazului în aspectul reaprecierii

circumstanțelor de fapt și de drept deja stabilite. Or, modul de apreciere a probelor

și circumstanțelor cauzei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art.427

alin.(1) Cod de procedură penală, aprecierea probelor fiind obiectul examinării

cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond, fie în instanța de apel, iar

dezacordul unei părți în acest sens, nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de

casare a unei hotărâri legale și întemeiate.

Complementar, instanța de recurs, contrar celor afirmate de către recurent,

constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt

și de drept care au dus la emiterea soluției contestate, precum și motivele adoptării

ei, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile

art.394 Cod de procedură penală.

Având în vedere cele expuse, instanța de recurs conchide că decizia instanței

de apel este legală și, în scopul evitării repetării inutile a alegațiilor instanței, își

însușește argumentele enumerate în decizia instanței de apel, fapt ce este în deplină

concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului,

care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al hotărârii a statuat că,

dacă art.6 § 1 din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). Cu toate

acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a

motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie

prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției

sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe

inferioare (Helle împotriva Finlandei, 19 decembrie 1997, pct. 60, Culegere de

decizii și hotărâri 1997-VIII).

Totodată, Colegiul penal menționează că, prin sentință procesul penal în

privința lui A.Cucu, învinuit în săvârșirea aceleiași infracțiuni, a fost încetat în

legătură cu faptul că a intervenit decesul acestuia, iar sentința în această parte nu a

fost contestată de partea acuzării și nu a fost obiect de examinare în cadrul

apelului.

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea

hotărârii judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

procuror nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care

ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate

și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, fiind vădit neîntemeiat.

8

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017, în cauza penală în privința

lui Sandu Dumitru, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 mai 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

9