1ra-616/2018 — art. 251 CP

1ra-616/2018 — art. 251 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-616/2018

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

04 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie

Judecători – Ghervas Maria și Vascan Nina,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Bargan Iurie în numele inculpatei Tataru Ecaterina, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2017, în cauza penală

privind-o pe

Tataru Ecaterina xxxxx, născută la xxxxx,

originară din xxxxx și domiciliată xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 31.03.2014 – 30.06.2015;

Instanța de apel: 31.07.2015 – 12.11.2015;

07.07.2016 – 20.09.2016;

17.03.2017 – 15.11.2017;

Instanța de recurs: 05.02.2016 – 17.05.2016;

06.12.2016 – 14.02.2017;

16.02.2018 – 04.04.2018.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.251 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate de antreprenoriat pe un termen de un an.

Conform art. 90 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei cu închisoare pe o

perioadă de probațiune de un an.

Acțiunea civilă înaintată în interesele părții vătămate și civile SRL „Bijuliux” și părții

civile Guranda Oxana, a fost admisă parțial, cu încasarea de la Tataru Ecaterina a

prejudiciului material cauzat în beneficiul SRL „Bijuliux” în sumă de 40 000 (patruzeci mii)

lei.

1

Acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului moral în beneficiul lui Guranda Oxana

în mărime de 20 000 (două zeci mii) lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a încasat de la Tataru Ecaterina în folosul SRL „Bijuliux” cheltuielile de judecată în

mărime de 4 000 (patru mii) lei.

deținea calitatea de administrator al SRL „Progrico”, în cadrul procedurii executorii nr.2-

1149/12 din 30.05.2012, inițiată de Judecătoria Centru mun. Chișinău, privind încasarea de la

SRL „Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux” a sumei de 71 450 lei, adică prețul mărfii

livrate. Prin procesul-verbal din 11.04.2013 s-a pus sechestru pe bunurile debitorului în

valoare totală de 40 000 lei aflate pe teritoriul Pieței Centrale, pe adresa str. Mitropolitul

Varlaam nr.63 mun. Chișinău, bloc 18 ghereta 3. Inculpata a primit spre păstrare bunurile

sechestrate, fapt confirmat prin semnătura acesteia din procesul-verbal, fiind totodată

avertizată de răspunderea pe care o poartă pentru tăinuirea, însușirea sau substituirea

bunurilor sechestrate. În pofida faptelor expuse, de către executorul judecătoresc O. Burlacu

la 16.04.2013 pe teritoriul Pieței Centrale, pe adresa str. Mitropolitul Varlaam nr.63 mun.

Chișinău, bloc 18 ghereta 3, s-a constatat că Tataru Ecaterina, cunoscând cu certitudine

despre procedura executorie nr.2-1149/12 din 30.05.2012 și procesul-verbal de sechestru din

11.04.2013 aplicat de către executorul judecătoresc O. Burlacu, a tăinuit și înstrăinat bunurile

sechestrate ce i-au fost încredințate spre păstrare, prin ce a cauzat întreprinderii SRL

„Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în mărime de 40 000 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată prin probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 251 Cod penal, după indicii calificativi: îînsușirea, înstrăinarea în cazurile

nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate ori

utilizarea lor în alte scopuri, săvârșită de o persoană căreia i-au fost încredințate aceste

bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor.

inculpata Tataru Ecaterina și avocatul Bargan Iurie în numele acesteia.

3.1. Inculpata Tataru Ecaterina în motivarea apelului a invocat că învinuirea înaintată

privind comiterea infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal este una abstractă, ceea ce

înseamnă că organul de urmărire penală și acuzatorul de stat au încălcat dreptul la un proces

echitabil garantat inculpatei.

Inculpata a menționat că în procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013,

executorul judecătoresc a indicat superficial și cu caracter general natura unor produse și

valoarea acestora care a fost stabilită incorect.

A mai invocat că prima instanță a expus doar conținutul declarațiilor martorului O.

Burlacu care activează în calitate de executor judecătoresc și care a aplicat sechestrul asupra

bunurilor debitorului în mărime de 40 000 lei, fapt ce se confirmă prin facturile xxxxx,

xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx și xxxxx, însă alte careva mențiuni cu referire la modul de

determinare a valorii bunurilor sechestrate nu au fost indicate.

Totodată, nu a comunicat executorului judecătoresc care este valoarea bunurilor aflate

în ghereta respectivă, însă a afirmat că valoarea acestora este de până la 5 000 lei.

2

Prin urmare, este incert în ce mod a stabilit executorul judecătoresc că valoarea

bunurilor era de 40 000 lei.

Mai mult ca atât, în textul procesului-verbal este indicat că aplicarea sechestrului a

avut loc în lipsa creditorului sau a reprezentantului acestuia. Acest aspect vine în contradicție

directă cu prevederile art.115 alin.(6) Cod de executare, în conformitate cu care este stabilit

că prezența creditorului sau a reprezentantului său la aplicarea sechestrului este obligatorie.

Acest fapt, a fost confirmat în ședință de către reprezentantul părții vătămate Guranda Oxana,

precum și de către executorul judecătoresc Burlacu Oxana.

În susținerea apelului s-a mai invocat că, la materialele cauzei penale lipsesc careva

înscrisuri întocmite de către executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit lipsa

bunurilor respective și anume careva acte constatatoare, deși aceasta a comunicat că a

întocmit asemenea acte.

La denunțul depus de către executorul judecătoresc Burlacu Oxana nu a fost anexat

actul de constatare care a fost întocmit la 16.04.2013, după cum se susține în afirmații.

A considerat că faptul menționat supra, a creat dubii cu privire la temeinicia învinuirii

înaintate, deoarece nu au fost constatate circumstanțele de fapt în care a fost comisă

infracțiunea incriminată.

Prin urmare, inculpata a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit căreia aceasta să fie achitată.

3.2. Avocatul Bargan Iurie a declarat apel în numele inculpatei, prin care a solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia inculpata

Tataru Ecaterina să fie achitată.

În argumentarea apelului, avocatul a invocat că la etapa urmăririi penale de către

acuzatorul de stat și organul de urmărire penală au fost încălcate drepturile persoanei

învinuite, care au dus la încălcare principiilor generale, menite să asigure respectarea

dreptului la un proces echitabil.

A mai indicat că, deși au fost reflectate cu multă claritate aspectele de fapt și de drept

care pun în evidentă existența dubiilor în probarea învinuirii aduse inculpatei, prima instanță

totuși nu a întreprins careva măsuri privind elucidarea și înlăturarea acestora.

În susținerea apelului sa mai invocat că, executorul judecătoresc urma să întocmească

proces-verbal în strictă conformitate cu prevederile art.118 Cod de executare, potrivit cărora

în procesul-verbal se enumeră obiectele și documentele sechestrate, indicându-se numărul,

măsura, greutatea lor, genul, elementele de individualizare, gradul de uzură și, pe cât este

posibil, valoarea lor; executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de sechestru din data

de 11.04.2013 fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica numărul, după

caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor; în procesul-verbal de

sechestru din data de 11.04.2013, executorul judecătoresc a indicat superficial și cu caracter

general numai genul unor produse și valoarea acestora care a fost stabilită într-un mod

inadmisibil și ilegal; din procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 rezultă că valoarea

bunurilor indicate este de 40 000 lei, care a fost stabilită conform documentelor prezentate de

către I. Oprea, pe când la materialele cauzei au fost anexate 6 facturi de expediție, care fiind

3

însumate constituie o sumă totală de doar 4 589 lei și nicidecum 40 000 lei, precum este

indicat în procesul-verbal.

În ședința de judecată, în cadrul examinării cauzei penale în prima instanță a fost

audiat și executorul judecătoresc Burlacu Oxana, care a menționat că la momentul întocmirii

procesului-verbal nu a întreprins careva acțiuni în vederea determinării cantității bunurilor

aflate în ghereta respectivă și s-a limitat doar la determinarea valorii acestora în baza

facturilor prezentate și din cele comunicate de către inculpata Tataru Ecaterina și vânzătorul

care a fost prezent la fața locului.

A accentuat că anume aceste aspecte relatate de către executorul judecătoresc audiat în

calitate de martor urmau a fi puse de către instanța de judecată la baza achitării inculpatei.

Prin urmare, se ajunge la concluzia evidentă că nu au fost îndeplinite acțiunile necesare de

sechestrare a bunurilor și transmitere a acestora inculpatei în vederea asigurării integrității

lor.

Apărătorul a mai invocat că, inculpata Tataru Ecaterina a adus la cunoștința instanței

că nu a comunicat executorului judecătoresc care este valoarea bunurilor aflate în ghereta

respectivă, ci doar a afirmat că valoarea bunurilor care se aflau nemijlocit în această gheretă

este de până la 5 000 lei și astfel este incert cum executorul judecătoresc a stabilit că valoarea

bunurilor constituie suma de 40 000 lei.

apelurile declarate au fost respinse, ca fiind nefondate, iar sentința atacată a fost menținută,

fără modificări.

invocate în apelurile declarate în ceea privește nevinovăția inculpatei Tataru Ecaterina în

comiterea infracțiunii prevăzute la art.251 Cod penal, au constituit obiect al cercetării

judecătorești în cadrul examinării cauzei în prima instanță, care s-a desfășurat sub toate

aspectele, complet și obiectiv, prin prisma principiului contradictorialității și nemijlocirii.

Instanța de apel a menționat că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de probe

prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

veridicității și coroborării reciproce, prin urmare just a adoptat o sentința de condamnare în

privința inculpatei Tataru Ecaterina în baza art.251 Cod penal.

În urma verificării probelor de către instanța de apel, aceasta a constatat că vinovăția

inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate a fost pe deplin dovedită, iar declarațiile date

de către inculpată au fost apreciate critic de către instanța de apel, deoarece acestea constituie

o modalitate de eschivare de la răspunderea penală.

Instanța de apel a conchis că prima instanță corect a apreciat critic declarațiile

martorilor Oprea Ion și Talpă Maria, conform cărora ghereta era dată în subarendă și că

ultima a deschis ghereta sigilată cu cheia primită de la executorul judecătoresc. Aceste

declarații au fost combătute cu faptele expuse de către Guranda Oxana și executorul

judecătoresc Burlacu Oxana, care a negat totalmente că a transmis cheia de la gheretă lui

Talpă Maria și i s-a permis realizarea bunurilor sechestrate.

Mai mult ca atât, prima instanță corect a ajuns la concluzia că în declarațiile lui Oprea

Ion, Talpă Maria și Tataru Ecaterina sunt contradicții care pun la îndoială veridicitatea lor.

4

Totodată, instanța de apel a mai statuat că prima instanță just a reținut că Tataru

Ecaterina a semnat procesul verbal de aplicare a sechestrului și urma să asigure integritatea

bunurilor încredințate, iar în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, acestea

urmau să fie contestate în modul prevăzut de lege, însă ultima nu le-a contestat.

La fel, s-a remarcat și faptul că asupra argumentelor invocate de către inculpată și

avocatul acesteia s-a expus prima instanță, iar la judecarea cauzei în ordine de apel acestea nu

și-au găsit confirmare, din care considerente instanța de apel a conchis că sentința adoptată

este una legală, motivată și întemeiată.

acesteia Bargan Iurie au atacat-o cu recursuri ordinare, solicitând casarea acesteia și remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel.

În motivarea recursurilor declarate ambii recurenți au invocat aceleași argumente și s-

au bazat pe aceleași temeiuri de drept.

Astfel, în recursurile ordinare este invocat că în speța dată, obiectul material al

infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal pot fi bunurile sechestrate în conformitate cu

exigențele art.115-119 Cod de executare. Prin urmare, executorul judecătoresc era obligat să

întocmească un proces-verbal în strictă conformitate cu prevederile art.118 Cod de executare.

Potrivit acestor reglementări legale, în procesul-verbal se enumeră obiectele și documentele

sechestrate, indicându-se numărul, măsura, greutatea lor, genul, elementele de

individualizare, gradul de uzură și, pe cât este posibil, valoarea lor.

Așadar, ca obiect material al acestei componente de infracțiune apar bunurile materiale

sechestrate în mod legal. Contrar acestor prevederi legale, în speță, executorul judecătoresc a

întocmit procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013, fără a enumera cu exactitate

obiectele sechestrate, fără a indica numărul, după caz greutatea lor, elementele de

individualizare și valoarea lor.

Atât prima instanță, cât și cea de apel a expus conținutul declarațiilor martorului

Burlac Oxana ce activează în calitate de executor judecătoresc și anume că s-a aplicat

sechestrul asupra bunurilor debitorului în mărime de 40 000 lei, fapt care este confirmat prin

facturile nr.0092631, nr.0092630, nr.0092629, nr.0092628, nr.0092627, nr.0092626, alte

careva mențiuni cu referire la modul de determinare a existenței în natură cât și a valorii

bunurilor sechestrate nu au fost indicate.

Nemijlocit la materialele cauzei penale au fost anexate 6 facturi de expediție și anume:

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 10.02.2013, eliberata pentru furnizarea

mărfii în suma de 768 lei;

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 10.02.2013, eliberată pentru furnizarea

mărfii în suma de 318 lei;

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 10.02.2013, eliberată pentru furnizarea

mărfii în suma de 459 lei;

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 10.02.2013, eliberată pentru furnizarea

mărfii în suma de 1953 lei;

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 10.02.2013, eliberată pentru furnizarea

mărfii în suma de 612 lei;

5

- Factura de expediție seria xxxxx nr.xxxxx din 11.02.2013, eliberată pentru furnizarea

mărfii în suma de 479 lei.

Sumând valorile indicate în aceste facturi rezultă că valoarea bunurilor respective este

de 4 589 lei și nicidecum de 40 000 lei, după cum a indicat executorul judecătoresc, și cum au

stabilit instanțele de fond.

În drept, recurenții și-au întemeiat cererile de recurs pe temeiurile prevăzute la art.427

alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală.

recursurile declarate au fost admise, decizia a fost casată total cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, într-un alt complet de judecată.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a reținut că înaintarea învinuirii în

prezenta cauză penală este incorectă prin sintagma „prin ce a cauzat întreprinderii SRL

„Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în mărime de 40 000 lei”, din aceleași

considerente sunt greșite și constatările primei instanțe care a reținut în fapta incriminatoare

cauzarea unui prejudiciu material în mărime de 40 000 lei.

În opinia instanței de recurs prin înstrăinarea bunurilor ce constituie proprietatea

inculpatei, nu poate exista un prejudiciu material cauzat SRL „Bijuliux”, deoarece reieșind

din specificul infracțiunii, pericolul social al acesteia constă în imposibilitatea de a valorifica

un drept patrimonial de către partea vătămată, iar prin neglijarea interdicțiilor pe care le

presupune procedura de aplicare a sechestrului, făptuitorul este tras la răspundere penală în

baza art.251 Cod penal, astfel instanța de apel greșit a soluționat acțiunea civilă, în partea

încasării prejudiciului material.

Instanța de recurs a menționat, că instanța de apel nu a analizat și nu a combătut

argumentele de bază din apelurile inculpatei și a avocatului său, astfel nu s-a expus referitor

la critica precum, că suma exprimată în facturi constituie 4 589 lei și nicidecum 40 000 lei,

precum a declarat martorul Burlac Oxana, executorul judecătoresc care a întocmit procesul-

verbal de sechestru din data de 11.04.2013. Acest argument a fost reținut în partea

constatatoare a deciziei, însă a rămas fără un răspuns în partea motivatoare a hotărârii

pronunțate pe caz (f.d.196 vol. I).

La fel, instanța de recurs a constatat, că instanța de apel a expus în decizia adoptată

criticile formulate în apelurile inculpatei și al apărătorului său, însă din cauze nejustificate a

evitat a se expune detaliat asupra acestora, indicând în mod generic că: „În general,

argumentele aduse de către inculpată și avocatul acesteia, Bargan Iurie în apelurile declarate

au fost obiectul cercetării în instanța de fond și nu și-au găsit confirmarea în instanța de apel,

sentința fiind una legal motivată și întemeiată.”

Nu în ultimul rând, instanța de recurs a apreciat critic constatarea instanței de apel prin

care aceasta s-a expus asupra încălcărilor privind legalitatea întocmirii procesului-verbal din

11.04.2013 invocate în apelurile declarate, și anume că executorul judecătoresc a indicat

superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea acestora care a fost

stabilită într-un mod inadmisibil (din facturi ce reflectă o altă valoare), expunând următoarele

concluzii: „Instanța de judecată mai reține că inculpata Tataru Ecaterina a semnat procesul

verbal de aplicare a sechestrului și urma să asigure integritatea bunurilor încredințate. În

6

același timp în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, acestea urmau să fie

contestate în modul prevăzute de lege însă ultima nu le-a contestat.” (f.d.164 vol. I).

În viziunea instanței de recurs o asemenea motivare succintă și abstractă asupra

argumentelor invocate nu a putut fi reținută, deoarece, obiectul infracțiunii prevăzute de

art.251 Cod penal îl constituie relațiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a

bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate, iar ca obiect material apar

bunurile gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.

Astfel, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul, că

executorul judecătoresc urma să întocmească procesul-verbal de sechestru în conformitate cu

exigențele art.115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art.118 Cod de executare.

Necesitatea respectării acestor reglementări legale se impune anume pentru a fi posibilă

determinarea obiectului material al componenței infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal

și ca urmare, pentru o încadrare juridică justă a faptei infracționale.

În urma celor expuse, instanța de recurs a reținut că în speță, se atestă încălcarea

normelor procedurale indicate mai sus, care constituie erori de drept prescrise în art.427

alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală și nu pot fi corectate de către instanța de recurs.

fost admise apelurile declarate, fiind casată sentința în partea constatării cauzării și încasării

daunei materiale, și pronunțată în această parte o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă înaintată de către

SRL „Bijuliux” și Guranda Oxana de încasare de la inculpată a daunei materiale în sumă de

40 000 lei, excluzând din învinuire sintagma „prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux”

un prejudiciu material considerabil în mărime de 40 000 lei.” În rest sentința a fost menținută.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a constatat, că Tataru Ecaterina, având

calitatea de administrator al SRL „Progrico”, în cadrul procedurii executorii nr.2-1149/12 din

30.05.2012, inițiată de Judecătoria Centru mun. Chișinău, privind încasarea de la SRL

„Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux” a sumei de 71 450 lei, cu titlu de preț al mărfii

livrate, prin procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 pe bunurile debitorului în valoare

totală de 40 000 lei, aflate pe teritoriul Pieței Centrale, pe adresa str. Mitropolitul Varlaam 63

mun. Chișinău, bloc 18 ghereta 3, a primit spre păstrare bunurile sechestrate, fapt confirmat

prin semnătura acesteia din procesul-verbal, fiind totodată avertizată de răspunderea pe care o

poartă pentru tăinuirea, însușirea sau substituirea bunurilor sechestrate. În pofida faptelor

expuse, de către executorul judecătoresc Burlacu Oxana, la 16.04.2013 pe teritoriul Pieței

Centrale, pe adresa str. Mitropolitul Varlaam nr.63 mun. Chișinău, bloc 18 ghereta 3, s-a

constatat, că Tataru Ecaterina, cunoscând cu certitudine despre procedura executorie nr.2-

1149/12 din 30.05.2012 și procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 aplicat de către

executorul judecătoresc Burlac Oxana, a tăinuit și înstrăinat bunurile sechestrate ce i-au fost

încredințate spre păstrare.

În opinia instanței de apel, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de

drept, just ajungând la concluzia că Tataru Ecaterina a săvârșit infracțiunea imputată.

În opinia instanței de apel cu toate că inculpata nu a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii, vinovăția acesteia se dovedește prin totalitatea de probe pertinente și concludente

7

ce coroborează între ele și combat argumentele apelurilor, precum că învinuirea adusă

inculpatei este una abstractă, și anume declarațiile reprezentantului SRL „Bijuliux”, O.

Guranda, martorului Burlac Oxana, și prin materialele cauzei și anume: copia titlului

executoriu și a procesului-verbal de sechestru din 11.04.2013 (f.d.10, 30, 31 v. I); facturi

(f.d.32-37 v. I); proces verbal de examinare a obiectului (f.d.40 v. I).

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile martorilor Oprea Ion și Talpă Maria,

conform cărora ghereta era dată în subarendă și că ultima a deschis ghereta sigilată cu cheia

primită de la executorul judecătoresc, deoarece aceste declarații vin în contradicție cu

declarațiile reprezentantului SRL „Bijuliux”, Guranda Oxana și martorului Burlac Oxana,

care a declarat că careva chei de la ghereta sigilată nu a transmis nimănui.

Instanța de apel a respins acțiunea civilă înaintată de către SRL „Bijuliux” și Guranda

Oxana de încasare de la inculpată a daunei materiale în sumă de 40 000 lei, pe motiv că în

baza titlului executoriu nr.2-1149/12 din 30.05.2012, a fost deja dispusă încasarea sumei de

71 450 lei din contul SRL „Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux”, excluzând din învinuire

sintagma „prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un prejudiciu material considerabil

în mărime de 40 000 lei.

Referitor la argumentele invocate în apeluri, precum că suma exprimată în facturi

constituie 4 589 lei și nicidecum suma de 40 000 lei indicată în procesul-verbal de sechestru

din 11.04.2013, instanța de apel le-a considerat nefondate, deoarece aceasta nicidecum nu

duce la nulitatea actului întocmit de executorul judecătoresc sau lipsa unui element al

infracțiunii imputate inculpatei. Pentru calificarea faptelor incriminate în baza art.251 Cod

penal nu are relevanță suma bunurilor sechestrate, ce au fost tăinuite sau înstrăinate.

Ce ține de argumentele apelanților, precum că la etapa urmăririi penale, au fost

încălcate drepturile persoanei învinuite, la materialele cauzei penale lipsind careva înscrisuri

întocmite de executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit lipsa bunurilor și anume

careva acte constatatoare, deși aceasta a comunicat, că a întocmit asemenea acte, instanța de

apel a reținut după luarea cunoștinței de materialele urmăririi penale, Tataru Ecaterina și

apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la ilegalitatea efectuării urmăririi penale,

invocând anumite încălcări ale organului de urmărire penală, însă prin ordonanța procurorului

în Procuratura sect. Centru mun. Chișinău din 26 martie 2014, a fost refuzat în satisfacerea

cererii.

La fel, instanța de apel a menționat, că inculpata și avocatul său nu au abordat nulitatea

cărorva acte procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege, iar

instanța de apel, potrivit art.251 Cod de procedură penală, nici nu are temei și suport legal

pentru a le declara nule aceste acte procedurale, deoarece verificarea legalității acestora ține

de competenta procurorului ierarhic superior, iar potrivit art.313 alin.(1) Cod de procedură

penală, plângerile împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală, și

ale organelor care exercită activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de

instrucție.

Totodată, instanța de apel a constatat, că deși infracțiunea imputată inculpatei a fost

săvârșită de ultima la data de 16.04.2013, în privința acesteia nu poate fi aplicată Legea

nr.210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

8

independenței Republicii Moldova, pentru că nu întrunește condițiile necesare pentru

aplicarea actului de amnistie sus-indicat, deoarece după cum s-a constatat prin sentința

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 30 iunie 2015, de la Tataru Ecaterina s-a încasat în

folosul SRL „Bijuliux” cheltuielile de judecată în sumă de 4 000 lei, iar ultima nu a reparat

acest prejudiciu.

9.1. Avocatul Arhiliuc Ion în numele inculpatei, prin care solicită casarea acestora, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care Tataru Ecaterina să fie achitată pe motiv că în

acțiunile acesteia lipsesc elementele infracțiunii.

În motivarea recursului declarat, recurentul a indicat că instanța de apel nu a îndeplinit

indicațiile instanței de recurs, iar modul în care mijloacele de probă au fost obținute a avut loc

prin procedee contrare Codului de procedură penală și jurisprudenței CEDO, astfel procesul

penal în privința inculpatei, în sensul prevederilor art.6 CEDO, nu a fost unul echitabil.

Soluția primei instanțe a fost preluată greșit de către instanța de apel, care a refuzat să

se pronunțe asupra celor mai esențiale motive invocate în apelul părții apărării, în final

adoptând o decizie nemotivată și contrară unui proces echitabil.

Instanța de apel analizând probatoriul în cauză, a pus la baza deciziei contestate, în

calitate de probe decisive, cele 6 facturi de expediție cu evaluarea mărfii, în privința cărora

instanța de recurs s-a expus că de-facto sunt viciate ca probe.

La fel, instanța de apel, a ignorat și indicațiile instanței de recurs cu privire la

verificarea ilegalității procesului-verbal de sechestru în conformitate cu exigențele art.115-

119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art.118 Cod de executare, nu a verificat și

cele 6 facturi de expediție cu evaluarea mărfii și procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013.

Instanța de apel, în sensul art.6 pct.111 Cod de procedură penală, a comis o eroare

gravă de fapt, prin stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea

în considerare a probelor ce le confirmă sau prin denaturarea conținutului acestora.

Ignorând indicațiile instanței de recurs, instanța de apel s-a expus în mod eronat în

privința ilegalității procesului-verbal de sechestru a bunurilor din data de 11.04.2013,

întocmit de executorul judecătoresc.

În decizia adoptată de instanța de apel, este remarcat că, „... după luarea cunoștinței de

materialele urmăririi penale, Tataru Ecaterina și apărătorul său au avut anumite obiecții

referitor la ilegalitatea efectuării urmăririi penale invocând anumite încălcări ale organului de

urmărire penală, însă prin ordonanța procurorului în Procuratura sect. Centru mun. Chișinău

din 26 martie 2014, aceste obiecții au fost respinse... ”, însă în continuare instanța de apel a

ajuns la o concluzie diametral opusă, precum că, „ ...avocatul și inculpata nu au abordat

nulitatea a unor acte procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de

lege, adică la terminarea urmăririi penale, (...) or verificarea legalității acestora ține de

competența procurorului ierarhic superior, iar potrivit art.313 alin.(1) Cod de procedură

penală, plângerile împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și

ale organelor care exercită activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de

instrucție.”

9

Este greșită deducția instanței de apel că învinuita și apărătorul, erau obligați să se

adreseze după competentă procurorului ierarhic superior și ulterior la judecătorul de

instrucție, în cazul în care dosarul penal, fiind expediat cu rechizitoriul în instanța de

judecată, erau aplicabile prevederile art.297 alin.(4) Cod de procedură penală, precum că

toate cererile, plângerile și demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se

soluționează de către instanța care judecă cauza.

Rechizitoriul în privința lui Tataru Ecaterina, ca act de sesizare a instanței este contrar

art.6 § 1, § 2 , § 3 lit. a) CEDO, deoarece instanța de apel a exclus din rechizitoriu un capăt de

acuzare „prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în

mărime de 40 000 lei”, iar al doilea capăt de acuzare „Tataru Ecaterina contrar procesului-

verbal de sechestru din 11.04.2013 aplicat de către executorul judecătoresc O. Burlacu, a

tăinuit și înstrăinat bunurile sechestrate”, nu se încadrează în dispoziția art.251 Cod penal,

lipsind condiția ca bunurile să fie sechestrate în mod legal.

Instanța de apel a dat o interpretare eronată art.10 alin.(1) lit. k) din Legea privind

amnistia nr.210 din 29.07.2016, deoarece prin sentință s-a încasat doar cheltuielile de

judecată în sumă de 4 000 lei, nefiind încasat nici un prejudiciu, în speță neexistând o careva

pagubă morală, fizică sau materială.

În drept, apărătorul și-a întemeiat recursul în baza art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de

procedură penală.

9.2 Avocatul Bargan Iurie a declarat recurs ordinar în numele inculpatei, prin care a

solicitat casarea deciziei, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet

de judecată.

În motivarea recursului declarat, recurentul a invocat că la rejudecarea cauzei instanța

de apel nu a respectat prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură penală.

Executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de sechestru din data de

11.04.2013, fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica numărul, după

caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor, indicând superficial și cu

caracter general numai genul unor produse și valoarea acestora, care a fost stabilită într-un

mod inadmisibil.

Instanța de apel a evitat a se pronunța motivat și în detaliu asupra indicațiilor instanție

de recurs, și-a motivat soluția în temeiul unor reglementări legale care nu sunt aplicabile

cauzei și anume art.203 Cod de procedură penală, care reglementează aspectele de aplicare a

sechestrului în cauza penală și nicidecum la faza de executare a unei hotărâri civile.

Instanțele de fond au expus conținutul declarațiilor martorului Burlac Oxana ce

activează în calitate de executor judecătoresc și anume, că s-a aplicat sechestru asupra

bunurilor debitorului în mărime de 40 000 lei, fapt care este confirmat prin facturile nr.xxxxx,

nr.xxxxx, nr.xxxxx, nr.xxxxx, nr.xxxxx și nr.xxxxx, alte careva mențiuni cu referire la modul

de determinare a existenței în natură, cât și a valorii bunurilor sechestrate nu au fost indicate.

Instanța de apel nu s-a expus asupra argumentului, precum că la baza achitării

inculpatei urmau a fi puse aspectele relatate de către executorul judecătoresc că la momentul

întocmirii procesului-verbal nu a întreprins nemijlocit acțiuni în vederea determinării

cantitative a bunurilor aflate în ghereta respectivă, dar s-a limitat numai la deducerea valorii

10

acestora în baza facturilor prezentate și din cele comunicate de inculpată și vânzătorul prezent

la fața locului.

În speță lipsește obiectul material al componenței de infracțiune incriminate inculpatei

și anume bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal, iar sintagma

„sechestrate sau confiscate în mod legal”, presupune faptul că executorul judecătoresc urma a

întocmi procesul verbal de sechestru în conformitate cu exigențele art.115-119 Cod de

executare și cu respectarea art.118 Cod de executare.

Organul de urmărire penală nu a întreprins careva măsuri în vederea determinării

obiectului material al infracțiunii incriminate inculpatei, limitându-se numai la procesul-

verbal de sechestru, denunțul executorului judecătoresc și declarațiile acestuia.

Necontestarea procesului-verbal de sechestru nu exonerează instanțele de judecată de a

determina exact prezența elementelor componenței de infracțiune în acțiunile inculpatei și

mai exact a obiectului material.

În drept, apărătorul și-a întemeiat recursul în baza art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de

procedură penală.

recursurile declarate au fost admise, decizia instanței de apel a fost casată total cu dispunerea

rejudecării cauzei.

În motivarea soluției, instanța de recurs a indicat că la adoptarea soluției Colegiului

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a indicat explicit că „apreciază critic constatarea

instanței de apel prin care aceasta s-a expus asupra încălcărilor privind legalitatea întocmirii

procesului-verbal din 11.04.2013 invocate în apelurile declarate .... expunând următoarele

concluzii: „Instanța de judecată mai reține că inculpata Tataru Ecaterina a semnat procesul

verbal de aplicare a sechestrului și urma să asigure integritatea bunurilor încredințate. În

același timp în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, acestea urmau să fie

contestate în modul prevăzute de lege însă ultima nu le-a contestat.” (f.d.164 vol. I). O

asemenea motivare succintă și abstractă asupra argumentelor invocate în apelurile inculpatei

și a apărătorului său nu poate fi menținută de către instanța de recurs…”

Instanța de apel la rejudecarea cauzei, fără a ține cont de aceste dispoziții ale instanței

de recurs a reținut din nou aceleași concluzii menționate de către instanța de apel anterior

(f.d.199 v. I), care a preluat concluziile în cauză din sentință (f.d.164 v. I) și care au fost

apreciate critic de către instanța de recurs, limitându-se repetat la argumentul precum că

„Tataru Ecaterina semnând procesul verbal de aplicare a sechestrului, ultima și-a asumat

obligația să asigure integritatea bunurilor încredințate, iar în caz de dezacord cu acțiunile

executorului judecătoresc, ultima a avut tot dreptul de a le contesta în modul prevăzute de

lege și termenul de contestare fiind indicat în procesul-verbal de sechestru, însă ultima nu le-a

contestat” (f.d.26 v. II), repetând eroarea admisă de către instanță de apel la examinarea

anterioară a cauzei.

La fel, instanța de recurs a reținut, că instanța de apel nu a examinat indicațiile cu

privire la sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal”, neverificând dacă procesul-

verbal de sechestru din 11.04.2013 a fost întocmit în conformitate cu exigențele art.115-119

11

Cod de executare și cu respectarea prevederilor art.118 Cod de executare, fapt obligatoriu

pentru confirmarea obiectului material al infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal.

În acest context, instanța a evidențiat că una din indicațiile Colegiului penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție, menționate în decizia din 17 mai 2016 a fost: „...precum au indicat

și recurenții în recursurile ordinare de pe rol, obiectul infracțiunii prevăzute de art.251 Cod

penal îl constituie relațiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a bunurilor

gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate, iar ca obiect material apar bunurile

materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.

Astfel, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul că

executorul judecătoresc urma să întocmească procesul-verbal de sechestru în conformitate cu

exigențele art.115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art.118 Cod de executare.

Necesitatea respectării acestor reglementări legale se impune anume pentru a fi

posibilă determinarea obiectului material al componenței infracțiunii prevăzute de art.251

Cod penal și ca urmare, pentru o încadrare juridică justă a faptei infracționale.”

În pofida faptului dat, indicația menționată a fost de asemenea ignorată de către

instanța de apel și ca urmare, rejudecând cauza, această instanță iarăși nu s-a expus dacă

procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 a fost întocmit în conformitate cu exigențele

art.115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art.118 Cod de executare,

neverificând plenitudinea procesului-verbal în cauză, care este o probă decisivă în

confirmarea obiectului material al infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal. Din aceste

considerente, se atestă faptul ignorării totale a prevederilor art.436 alin.(2) Cod de procedură

penală, unde este stipulat că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sânt

obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea

recursului”.

Alt aspect ce necesită a fi nominalizat la analiza hotărârii contestate, este faptul că la

rejudecarea cauzei instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor mai esențiale motive

invocate de inculpată și avocatul său în ordine de apel, neexaminând cauza sub toate

aspectele, cu toate că instanța de recurs a atenționat că „în cadrul rejudecării cauzei instanța

de apel urmează să acorde o atenție sporită argumentelor formulate în apelurile declarate, să

se expună pe deplin asupra acestora…”.

În acest context, instanța de apel nu s-a expus referitor la critica invocată în apeluri

unde se indică, că potrivit art.art.281 alin.(2), 296 alin.(2) Cod de procedură penală,

procurorul a avut obligația să indice în ordonanța de punere sub învinuire și în rechizitoriu

formularea exactă a învinuirii.

Din textul deciziei, instanța de recurs a constatat că acest argument reflectat în apeluri

a rămas fără răspuns în partea motivatoare a hotărârii instanței de apel, această instanță

neverificând dacă învinuirea înaintată inculpatei în baza art.251 Cod penal, prin ordonanța de

punere sub învinuire și rechizitoriu corespunde exigențelor art.art.281 alin.(2), 296 alin.(2)

Cod de procedură penală.

De asemenea, din partea motivată a hotărârii, instanța de apel dezbătând argumentele

apelanților, precum că la etapa urmăririi penale, de către acuzatorul de stat și organul de

urmărire penală au fost încălcate drepturile persoanei învinuite, a fost specificat de către

12

această instanță, că „...după luarea cunoștinței de materialele urmăririi penale, Tataru

Ecaterina și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la ilegalitatea efectuării urmăririi

penale, invocând anumite încălcări ale organului de urmărire penală, însă prin ordonanța

procurorului în Procuratura sect. Centru mun. Chișinău din 26 martie 2014, a fost refuzat în

satisfacerea cererii”.

În continuare, tot în partea motivată, instanța de apel ajunge la o altă concluzie

diametral opusă, indicând că „avocatul și inculpata nu au abordat nulitatea cărorva acte

procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege, adică la

terminarea urmăririi penale, (...) or verificarea legalității acestora ține de competența

procurorului ierarhic superior, iar potrivit art.313 alin.(1) Cod de procedură penală, plângerile

împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și ale organelor care

exercită activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de instrucție.”

Astfel, instanța de recurs a atestat, că conform motivării menționate, instanța de apel se

contrazice în concluziile sale, ceea ce generează neclaritate, pe de o parte în hotărâre

conchide, că inculpata Tataru Ecaterina și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la

ilegalitatea efectuării urmăririi penale, însă ulterior menționează, că avocatul și inculpata nu

au abordat nulitatea cărorva acte procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul

prevăzut de lege.

În opinia instanței de recurs, argumentele enunțate mai sus constituie fondul apelului și

asupra cărora instanța de apel era obligată să se pronunțe motivat fără careva concluzii

contradictorii, deoarece în viziunea inculpatei și avocatului său, aceste motive ar putea

răsturna soluția adoptată de prima instanță și afecta temeinicia acestei hotărâri.

apelurile declarate au fost respinse ca fiind nefondate cu menținerea sentinței primei instanțe.

În motivarea soluției, instanța de apel a indicat că prima instanță corect a constatat că

în acțiunile inculpatei Tataru Ecaterina se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art.251 Cod penal.

Așadar, instanța de apel a constatat că declarațiile martorilor Oprea Ion și Talpă Maria

au fost corect apreciate critic de către prima instanță or, Talpă Maria este fiica inculpatei și nu

are nici un interes de a contribui la atragerea la răspundere a mamei sale, iar Oprea Ion a avut

relații economice, în particular de subarendă, cu inculpata Tataru Ecaterina. Respectiv, au

fost considerate neîntemeiate declarațiile martorilor Oprea Ion și Talpă Măria, precum că,

ghereta era dată în subarendă și că ultima a deschis ghereta sigilată cu cheia primită de la

executorul judecătoresc or, declarațiile martorilor respectivi sunt în contradicție cu

declarațiile reprezentantului părții vătămate SRL „Bijuliux”, Guranda Oxana și ale martorului

Burlac Oxana, ultima declarând că n-a transmis nimănui chei de la ghereta sigilată și n-a

permis nimănui comercializarea bunurilor sechestrate.

De asemenea, în ședința de judecată a primei instanțe, inculpata Tataru Ecaterina a dat

declarații diferite de cele date la urmărirea penal. În instanța de apel, inculpata a revenit la

declarațiile date la urmărirea penală și a declarat că, nu a înțeles semnificația actelor semnate,

invocând și faptul că, nu a știut că, a avut un litigiu cu SRL „Bijuliux” și că nu a fost citată

legal, litigiu în legătură cu care a și fost eliberat titlul executoriu nr.2-1149/12 din

13

30.05.2012, emis de către Judecătoria Rîșcani mun.Chinău, deși invocase la urmărirea penală

că, lucrătorii SRL „Bijuliux” au venit la gheretă, de unde și-au luat bunurile care le aparțin. În

același context, în prima instanță, inculpata a declarat că, ghereta a deschis-o fiica sa.

În continuare, instanța de apel a conchis că aceste contradicții urmează a fi apreciate ca

o tentativă a se evita atragerea la răspunderii penale, or probele cercetate demonstrează

faptul, confirmat chiar și de către inculpată, că la data aplicării sechestrului ea era

administratoarea SRL „Progrico”, iar marfa care era în gheretă, conform facturilor era a SRL

„Progrico”.

În ceea ce privește alegația că inculpata nu ar fi cunoscut despre litigiul dintre SRL

„Progrico” și SRL „Bijuliux”, aceasta este puțin veridică, or după cum s-a stabilit,

administratoarea SRL „Progrico” era inculpata Tataru Ecaterina, care deși a invocat că nu a

fost citată legal în cadrul litigiului respectiv, partea apărării nu a prezentat probe care să ateste

că, ar fi contestat titlul executoriu respectiv sau că, ar fi înaintat cerere de revizuire împotriva

hotărârii emise în litigiul dat.

Cu referire la întrunirea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal

în acțiunile inculpatei Tataru Ecaterina, instanța de apel a reținut că, inculpata a semnat

procesul-verbal de aplicare a sechestrului și s-a obligat să asigure integritatea bunurilor

încredințate spre păstrare, fapt care nu a avut loc și nu poate fi pus în seama circumstanțelor

invocate de către inculpată. În acest sens, instanța de apel a considerat că în caz de dezacord

cu acțiunile executorului judecătoresc, inculpata urma să le conteste în modul prevăzut de

lege, fapt care nu a avut loc. Or, conform prevederilor art.118 alin.(5) Cod de executare,

procesul-verbal de sechestrare și/sau de ridicare a bunurilor poate fi contestat în instanța de

judecată în termen de 7 zile de la data întocmirii sau comunicării lui, după caz.

În speță, chiar dacă în cadrul prezentei cauze penale, apelanta a invocat ilegalitatea

procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 11.04.2013, instanța de apel a constatat că, la

materialele dosarului nu sunt probe care să confirme că, în termenul specificat de art.118

alin.(5) Cod de executare, Tataru Ecaterina ar fi contestat acest proces-verbal. În ședința

instanței de apel, Tataru Ecaterina a recunoscut că, semnătura de pe procesul-verbal de

aplicare a sechestrului din 11.04.2013 îi aparține, ea l-a semnat, dar nu i-ar fi înțeles

conținutul. Această alegație este apreciată critic de către instanța de apel, ca fiind puțin

credibilă or, însăși inculpata a declarat că, a activat în calitate de administrator al SRL

„Progrico”, funcție care exclude „neînțelegerea” obligațiilor asumate în interesele entității

conduse.

Referitor la argumentele invocate în apelurile inculpatei și al apărătorului său unde se

afirmă că suma exprimată în facturi constituie 4 589 lei și nicidecum suma de 40 000 lei

indicată în procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013, instanța de apel le-a considerat

nefondate, deoarece aceste circumstanțe nu duc la nulitatea actului întocmit de executorul

judecătoresc sau lipsa unui element al infracțiunii imputate inculpatei Tataru Ecaterina.

Obiectul infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal îl constituie relațiile sociale care asigură

respectarea regulilor de păstrare a bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și

confiscate, iar ca obiect material apar bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în

14

mod legal, valoarea cărora nu este obligatorie la calificarea infracțiunii prevăzute de art.251

Cod penal.

Subsecvent celor enunțate supra, instanța de apel a mai reținut și faptul că, pentru

calificarea faptelor incriminate ca fiind infracțiunea prevăzută de art.251 Cod penal, nu are

relevanță suma bunurilor sechestrate care au fost tăinuite sau înstrăinate.

În ceea ce privește alegația părții apărării invocată în cererea de apel precum că, la

denunțul depus de către executorul judecătoresc Burlac Oxana la 16.04.2013, nu a fost anexat

actul de constatare a lipsei bunurilor sechestrate instanța de apel a reținut că, în baza

denunțului depus de către executorul judecătoresc Burlac Oxana la 16.04.2013, organul de

urmărire penală, prin ordonanța din 01.07.2013 a dispus începerea urmăririi penale conform

semnelor componentei de infracțiune prevăzute de art.251 Cod penal.

La 26.03.2014, prin ordonanța procurorului în Procuratura sect. Centru mun. Chișinău,

Pavalachi Olga, a fost pusă sub învinuire Tataru Ecaterina, încriminându-i-se comiterea

infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal.

Conform procesului-verbal de prezentare învinuitului și apărătorului său a materialelor

urmăririi penale din 26.03.2014, după luarea cunoștinței cu materialele urmăririi penale,

inculpata Tataru Ecaterina și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la efectuarea

urmăririi penale, invocând încălcări ale organului de urmărire penală (f.d.69 vol. I).

Prin ordonanța procurorului în Procuratura sect. Centru mun. Chișinău, Pavalachi

Olga, din 26.03.2014, a fost refuzat satisfacerea cererii învinuitei Tataru Ecaterina și a

apărătorului acesteia, Sochircă Stela.

Prin urmare, instanța de apel a indicat că, partea apărării nu a abordat, în termenul

prevăzut de lege, adică la terminarea urmăririi penale, nulitatea unor acte procedurale ale

organului de urmărire penală, prezumându-se că, inculpata și apărătorul său au acceptat

modul în care s-a desfășurat respectivul proces penal, iar instanța de apel, potrivit art.251 Cod

de procedură penală, nici nu are temei și suport legal pentru a le declara nule aceste acte

procedurale, or verificarea legalității acestora, potrivit art.313 alin.(1) Cod de procedură

penală, ține de competența procurorului ierarhic superior.

Cu referire la individualizarea pedepsei de către prima instanță, având în vedere lipsa

circumstanțelor agravante sau atenuante, ținând cont de faptul că, inculpata nu a fost anterior

judecată, nu și-a recunoscut vina în privința comiterii infracțiunii imputate și întrucât la

materialele cauzei nu există probe care ar atesta că, pedeapsa cu închisoarea, dar cu

suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.251 Cod penal, nu ar duce la corectarea inculpatei, instanța de apel a considerat că, prima

instanță a conchis just și echitabil că, în privința inculpatei Tataru Ecaterina este rațională

aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

acesteia, această pedeapsă fiind una de natură să restabilească echilibrul social perturbat prin

comiterea infracțiunii și să asigure, totodată, realizarea scopului legii penale.

În cadrul examinării cauzei, reprezentantul părții civile SRL „Bijuliux” a înaintat o

acțiune civilă împotriva inculpatei Tataru Ecaterina cu privire la încasarea de la ultima a

prejudiciului material cauzat în mărime de 40 000 lei și a celui moral în beneficiul Oxanei

15

Guranda în mărime de 20 000 lei, cu solicitarea de aplicare a sechestrului asupra bunurilor

inculpatei și încasarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, dat fiind că, partea vătămată este SRL „Bijuliux”, instanța de apel a considerat

că, prima instanță a conchis corect de a respinge pretenția din acțiunea civilă privind

încasarea prejudiciului moral de 20 000 lei în beneficiul Oxanei Guranda or, prin infracțiune,

prejudiciul i-a fost cauzat companiei „Bijuliux” SRL.

cu recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia cu transmiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel.

În motivarea recursului, recurentul menționează că obiectul material al infracțiunii

prevăzute de art.251 Cod penal pot fi bunurile sechestrate în conformitate cu exigențele

art.115-119 Cod executare.

Potrivit acestor reglementări legale, în procesul-verbal se enumeră obiectele și

documentele sechestrate, indicându-se numărul, măsura, greutatea lor, genul, elementele de

individualizare, gradul de uzură și, pe cât este posibil, valoarea lor.

Prin urmare, ca obiect material al acestei componențe de infracțiune apar bunurile

materiale sechestrate în mod legal.

Contrar acestor prevederi legale, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de

sechestru din data de 11.04.2013, fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără a

indica numărul, după caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor, însă a

indicat superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea acestora care a

fost stabilită într-un mod inadmisibil.

Așadar, recurentul menționează că instanța de apel a evitat a se pronunța motivat și în

detaliu asupra acestor aspecte deosebit de importante în prezenta cauză, a dat o motivare

succintă și abstractă asupra argumentelor invocate în apelurile declarate.

Instanța de apel, s-a limitat întru a indica că inculpata Tataru Ecaterina, semnând

procesul-verbal de aplicare a sechestrului și-a asumat obligația să asigure integritatea

bunurilor încredințate, iar în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, a avut

dreptul să-1 conteste în modul prevăzut de lege, modul și termenul de contestare fiind indicat

în procesul-verbal de sechestru, însă ultima nu 1-a contestat.

De fapt, instanța de apel nici nu a supus unei analize corespunzătoare aceste argumente

și în mod evident a neglijat indicațiile instanței de recurs.

De asemenea, avocatul mai menționează că un alt argument care a fost invocat în

cererea de apel atât de către apărare cât și de inculpată a fost că în ședința de judecată, fiind

audiată în calitate de martor executorul judecătoresc Burlacu Oxana, a menționat că la

momentul întocmirii procesului-verbal nu a întreprins nemijlocit acțiuni în vederea

determinării cantitative a bunurilor aflate în ghereta respectivă și s-a limitat numai la

determinarea valorii acestora în baza facturilor prezentate și din cele comunicate de către

inculpată și vânzătorul care a fost prezent la fața locului. Mai mult ca atât, martorul Burlacu

Oxana a mai indicat că urma a determina cantitativ bunurile respective numai în momentul în

care urma să le ridice de la debitor.

16

Astfel, obiectul infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal, îl constituie relațiile

sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a bunurilor gajate și a celor care sunt

sechestrate și confiscate, iar ca obiect material apar bunurile materiale gajate, sechestrate sau

confiscate în mod legal.

Recurentul punctează că, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal”

presupune faptul că executorul judecătoresc urma a întocmi procesul - verbal de sechestru în

conformitate cu exigențele art.115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art.118

Cod de executare.

Necesitatea respectării acestor reglementări legale se impune anume pentru a fi

posibilă determinarea obiectului material al componenței de infracțiune prevăzute de art.251

Cod penal și ca urmare incriminarea faptei infracționale inculpatei.

Astfel, prin procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013, executorul

judecătoresc a indicat superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea

acestora care a fost stabilită după cum rezultă într-un mod inadmisibil (din facturi ce reflectă

o altă valoare).

De către organul de urmărire penală nu au fost întreprinse careva măsuri în vederea

determinării obiectului material al infracțiunii incriminate inculpatei Tataru Ecaterina,

limitându-se numai la acel proces-verbal de sechestru, denunțul executorului judecătoresc și

declarațiile acestuia.

Instanța de fond și de apel au preluat în soluțiile pronunțate aceste aspecte fără a

elucida circumstanțele privind determinarea exactă a prezenței obiectului material al

componenței de infracțiune ce a fost incriminată inculpatei.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 8)

Cod de procedură penală.

argumentele indicate nu se prescriu erorilor de drept prevăzute la art.427 Cod de procedură

penală, din care considerent solicit declararea inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit

neîntemeiat.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, în vederea acestei statuări fiind prezente următoarele considerente de fapt și de

drept.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Prevederile art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, stipulează că hotărârile instanței

de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel la judecarea cauzei.

17

Reieșind din conținutul recursului declarat de către inculpat, Colegiul penal atestă că

acesta critică decizia instanței de apel sub aspectul modalității aprecierii probelor, indicând că

instanțele de fond eronat au apreciat circumstanțele de fapt stabilite la caz, invocând

temeiurile prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală.

Art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, prevede cazurile când „instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția”, iar pct. 8) al aceluiași articol stipulează situația când

„fapta săvârșită nu întrunește elementele infracțiunii”.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține că

temeiul invocat de recurent și motivele specificate în susținerea acestuia nu s-au confirmat în

urma cercetării materialelor cauzei, din următoarele considerente.

În privința temeiului de recurs invocat de recurent, prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6)

Cod de procedură penală, sub aspectele menționate supra, Colegiul penal constată că nu și-a

găsit confirmarea în urma cercetării materialelor cauzei, nefiind identificate careva

circumstanțe care ar justifica incidența temeiului menționat, dat fiind faptul că, instanța de

apel, la judecarea apelului și adoptarea deciziei a respectat prevederile art.414 alin.(1), (5),

417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, s-a expus detaliat și argumentat asupra

motivelor relevante invocate, fiind reflectate clar motivele pe care se întemeiază soluția

instanței, bazate pe cumulul de probe, cercetate, verificate și apreciate just prin prisma

prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, de către instanța de recurs ordinar nefiind identificate temeiuri de a interveni

în hotărârile instanțelor de fond și apel sub aspectele invocate de recurent.

Tot aici, Colegiul penal menționează că argumentele expuse în cererea de recurs, au

fost invocate de către apărătorul inculpatei în cadrul examinării cauzei în ordine de apel,

asupra cărora instanța de apel s-a expus motivat și detaliat privitor la respingerea acestora,

poziție care este susținută de către prezentul Colegiu.

În acest context, se indică că instanța de apel a oferit explicații juste asupra

argumentului privind nulitatea procesului-verbal din 11.04.2013, și anume „instanța de apel

a considerat că în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, inculpata urma să

le conteste în modul prevăzut de lege, fapt care nu a avut loc. Or, conform prevederilor

art.118 alin.(5) Cod de executare, procesul-verbal de sechestrare și/sau de ridicare a

bunurilor poate fi contestat în instanță de judecată în termen de 7 zile de la data întocmirii

sau comunicării lui, după caz.

În speță, deși în cadrul prezentei cauze penale, apelanta a invocat ilegalitatea

procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 11.04.2013, instanța de apel a constatat că,

la materialele dosarului nu sunt probe care să confirme că, în termenul specificat de art.118

alin.(5) Cod de executare, Tataru Ecaterina ar fi contestat procesul-verbal respectiv (…).”

Totodată, Colegiul penal nu poate reține argumentul recurentului, precum că instanța

de ape nu a ținut cont de indicațiile instanței de recurs expuse anterior și nu s-a expus asupra

facturilor indicate în procesul verbal din 11.04.2013, deoarece acest argument este lipsit de

suport probatoriu, or contrar celor invocate, Colegiul penal va puncta explicațiile instanței de

18

apel oferite în acest sens, și anume: „Referitor la argumentele invocate în apelurile inculpatei

și al apărătorului său unde s-a indicat că, suma exprimată în facturile nr.0092631,

nr.0092630, nr.0092629, nr.0092628, nr.0092627 și nr.0092626 constituie 4 589 lei și

nicidecum suma de 40 000 lei indicată în procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013,

instanța de apel le-a considerat nefondate, deoarece aceste circumstanțe nu duc la nulitatea

actului întocmit de executorul judecătoresc sau lipsa unui element al infracțiunii imputate

inculpatei Tataru Ecaterina.”

În continuare, Colegiul penal referindu-se la argumentul indicat de recurent privitor la

lipsa elementelor infracțiunii în acțiunile inculpatei Tataru Ecaterina, și anume a obiectului

infracțiunii, remarcă că instanța de apel corect a indicat că obiectul infracțiunii prevăzute la

art.251 Cod penal, îl constituie relații sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a

bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate, iar ca obiect material apar

bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal, valoarea cărora nu este

obligatorie la calificarea infracțiunii prevăzute de art.251 Cod penal.

Subsecvent celor enunțate supra, se punctează și faptul că, pentru calificarea faptelor

incriminate ca fiind infracțiunea prevăzută de art.251 Cod penal, nu are relevanță suma

bunurilor sechestrate care au fost tăinuite sau înstrăinate.

Prin urmare, analizând textul deciziei recurate în coraport cu motivele invocate de

recurent în prezentul recurs ordinar, ce țin de prezența în acțiunile inculpatei Tataru Ecaterina

a elementelor infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal, precum și faptul că prezența

obiectului infracțiunii a fost demonstrat prin probele administrate de organul de urmărire

penală, Colegiul penal atestă că instanța de apel s-a expus argumentat și suficient de detaliat

asupra acestor aspecte esențiale, contestate și în prezentul recurs ordinar, bazând-și soluția pe

cumulul de probe, descris și analizat în decizia instanței de apel, care au fost apreciate de

instanțele de judecată corect, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, iar instanța de

recurs ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări date de instanța de apel, pentru a

evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența

CtEDO, care în pct.37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează

că art.6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile sale, acest fapt nu poate

fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda,

19 aprilie 1994, pct.61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Totodată, ce ține de alegația recurentului, precum că instanța de apel nu a analizat

corespunzător argumentele invocate în cererea de apel, și s-a expus în mod general asupra

acestora, Colegiul penal conchide că și această afirmație este neîntemeiată, or instanța de apel

corect a menținut soluția instanței de fond fără modificări și a respins ca nefondat apelurile

declarate.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate de

recurent, ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, soluția adoptată de către

instanța de apel fiind legală și întemeiată, iar recursul ordinar declarat este inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat.

19

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat avocatul Bargan Iurie în numele

inculpatei Tataru Ecaterina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 15 noiembrie 2017, în cauza penală privind-o pe Tataru Ecaterina xxxxx, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 04 mai 2018.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Ghervas Maria

Vascan Nina

20