1ra-209/2017 — art. 251 CP

1ra-209/2017 — art. 251 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-209/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

14 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către avocații

Arhiliuc Ion și Bargan Iurie în numele inculpatei, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2016 și a sentinței

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 30 iunie 2015, în cauza penală privind-o pe

Tataru Ecaterina Xxxxxxxx, născută la xxxxxxxx, originară

din s. Xxxxxxxx r-nul Xxxxxxxx, domiciliată or. Xxxxxxxx

str. Xxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

07.07.2016-20.09.2016

06.12.2016 - 14.02.2017

A C O N S T A T A T :

Ecaterina Xxxxxxxx a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 251 Cod

penal, la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de

antreprenoriat pe un termen de un an.

În baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 1 an.

Acțiunea civilă înaintată în interesele părții vătămate și civile SRL „Bijuliux” și

părții civile Guranda O., a fost admisă parțial, fiind încasat de la Tataru E. în

beneficiul SRL „Bijuliux” prejudiciului material cauzat în sumă de 40.000 lei.

Acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului moral în beneficiul lui Guranda

O. în mărime de 20.000 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a încasat de la Tataru E. în folosul SRL „Bijuliux” cheltuielile de judecată în

sumă de 4.000 lei.

al SRL „Progrico”, în cadrul procedurii executorii nr. 2-1149/12 din 30.05.2012,

inițiată de Judecătoria Centru, mun. Chișinău, privind încasarea de la SRL

„Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux” a sumei de 71.450 lei, cu titlu de preț al mărfii

livrate, prin procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 pe bunurile debitorului în

1

valoare totală de 40.000 lei, aflate pe teritoriul Pieții Centrale, pe adresa str.

Xxxxxxxxxxxxxxxx mun. Xxxxxxxx, bloc xxxxxxxxxx, a primit spre păstrare bunurile

sechestrate, fapt confirmat prin semnătura acesteia din procesul-verbal, fiind

totodată avertizată de răspunderea pe care o poartă pentru tăinuirea, însușirea sau

substituirea bunurilor sechestrate. În pofida faptelor expuse, de către executorul

judecătoresc Burlacu O. la 16.04.2013 pe teritoriul Pieții Centrale, pe adresa str.

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx mun. Xxxxxxxx, bloc xxxxxxxxxx, s-a constatat, că Tataru E.,

cunoscând cu certitudine despre procedura executorie nr. 2-1149/12 din 30.05.2012 și

procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 aplicat de către executorul judecătoresc

Burlacu O., a tăinuit și înstrăinat bunurile sechestrate ce i-au fost încredințate spre

păstrare, prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un prejudiciu material

considerabil în mărime de 40.000 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

fapta inculpatei Tataru E., a fost calificată de drept în baza art. 251 Cod penal și

anume – însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate,

luate în leasing, sechestrate sau confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri, săvârșită de o

persoană căreia i-au fost încredințate aceste bunuri sau care era obligată, conform legii, să

asigure integritatea lor.

3.1 Inculpată, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie

achitată.

În motivarea apelului a invocat că:

- învinuirea înaintată privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod

penal este una abstractă, ceea ce înseamnă că organul de urmărire penală și

acuzatorul de stat au încălcat dreptul la un proces echitabil garantat inculpatei;

- instanța a neglijat faptul că potrivit art. 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod de

procedură penală, procurorul a avut obligația să indice în ordonanța de punere sub

învinuire și în rechizitoriu formularea exactă a învinuirii;

- executorul judecătoresc urma a întocmi procesul-verbal de sechestru din data

de 11.04.2013 în conformitate cu art. 118 Cod de executare, însă ultimul nu a

enumerat cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica numărul, după caz

greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor, menționând superficial și

cu caracter general natura unor produse și valoarea acestora care a fost stabilită

incorect;

- din procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 rezultă, că valoarea bunurilor

indicate este de 40.000 lei, care a fost stabilită conform documentelor prezentate de

către Oprea I., pe când la materialele cauzei au fost anexate 6 facturi de expediție,

care constituie o sumă totală de 4.589 lei și nicidecum 40.000 lei, precum este indicat

în procesul-verbal;

- prima instanță a expus conținutul declarațiilor martorului Burlacu O. ce

activează în calitate de executor judecătoresc și care a aplicat sechestru asupra

bunurilor debitorului în mărime de 40.000 lei, fapt ce se confirmă prin facturile nr.

2

0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626, alte careva

mențiuni cu referire la modul de determinare a valorii bunurilor sechestrate nu au

fost indicate;

- în cadrul examinării cauzei penale în prima instanță executorul judecătoresc,

Burlacu O., a menționat că la momentul întocmirii procesului-verbal nu a întreprins

careva acțiuni în vederea determinării cantității bunurilor aflate în ghereta respectivă

și s-a limitat doar la determinarea valorii acestora în baza facturilor prezentate și din

cele comunicate de către inculpată și vînzătorul care a fost prezent la fața locului:

- anume aceste aspecte relatate de către executorul judecătoresc audiat în

calitate de martor urmau a fi puse de către instanța de judecată la baza achitării

inculpatei. Prin urmare, nu au fost îndeplinite acțiunile necesare de sechestrare a

bunurilor și transmitere a acestora inculpatei în vederea asigurării integrității lor;

- nu a comunicat executorului judecătoresc care este valoarea bunurilor aflate în

ghereta respectivă, însă doar a afirmat că valoarea bunurilor ce se aflau nemijlocit în

această gheretă este de până la 5.000 lei, astfel este incert cum executorul

judecătoresc a stabilit că valoarea bunurilor constituie suma de 40.000 lei;

- în textul procesului-verbal este indicat, că aplicarea sechestrului a avut loc în

lipsa creditorului sau a reprezentantului acestuia. Acest fapt, a fost confirmat în

ședință de către reprezentantul părții vătămate Guranda O., precum și de către

executorul judecătoresc Burlacu O.;

- la materialele cauzei penale lipsesc careva înscrisuri întocmite de către

executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit lipsa bunurilor respective și

anume careva acte constatatoare, deși aceasta a comunicat că a întocmit asemenea

acte;

- la denunțul depus de către executorul judecătoresc nu a fost anexat actul de

constatare care a fost întocmit, după cum se susține, la 16.04.2013;

- nu au fost constatate circumstanțele de fapt în care a fost comisă infracțiunea

incriminată.

3.2 Avocatul Bargan I. în numele inculpatei, prin care a solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia inculpata

să fie achitată. În motivarea apelului declarat a invocat aceleași motive pe care le-a

menționat inculpata în apel.

2015, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.

invocate în apelurile declarate în ceea privește nevinovăția inculpatei Tataru E. în

comiterea infracțiunii prevăzute la art. 251 Cod penal, au constituit obiect al

cercetării judecătorești în cadrul examinării cauzei în prima instanță, care s-a

desfășurat sub toate aspectele, complet și obiectiv, prin prisma principiului

contradictorialității și nemijlocirii.

În opinia instanței de apel cu toate că inculpata nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii, vinovăția acesteia se dovedește prin declarațiile

reprezentantului SRL „Bijuliux”, Guranda O., martorului Burlac O. și prin

3

materialele cauzei și anume: ordonanța de începere a urmăririi penale (f.d. 1 v. I);

denunț (f.d. 9 v. I); copia titlului executoriu (f.d. 10 v. I); facturi (f.d. 12-15 v. I);

proces verbal de sechestru (f.d. 39 v. I); proces verbal de examinare a obiectului (f.d.

40 v. I); proces verbal de audiere a bănuitului (f.d. 49 v. I).

Instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a apreciat critic declarațiile

martorilor Oprea I. și Talpă M., conform cărora ghereta era dată în subarendă și că

ultima a deschis ghereta sigilată cu cheia primită de la executorul judecătoresc.

Aceste declarații au fost combătute cu faptele expuse de către Guranda O. și

executorul judecătoresc Burlacu O., care a negat totalmente, că a transmis cheia de la

gheretă lui Talpă M. și i s-a permis realizarea bunurilor sechestrate.

Mai mult ca atât, instanța de apel a indicat, că prima instanță corect a ajuns la

concluzia că în declarațiile lui Oprea I., Talpă M. și Tataru E. sunt contradicții ce pun

la îndoială veridicitatea lor, iar asemenea probe nu pot fi puse la baza unei hotărâri

de condamnare.

Totodată, instanța de apel a mai menționat, că prima instanță just a reținut, că

inculpata Tataru E. a semnat procesul verbal de aplicare a sechestrului și urma să

asigure integritatea bunurilor încredințate, iar în caz de dezacord cu acțiunile

executorului judecătoresc, acestea urmau să fie contestate în modul prevăzut de lege,

însă ultima nu le-a contestat.

La fel, s-a remarcat și faptul că asupra argumentelor invocate de către inculpată

și avocatul acesteia s-a expus prima instanță, iar în instanța de apel acestea nu și-au

găsit confirmare, din care considerente instanța de apel a conchis, că sentința

adoptată este una legală, motivată și întemeiată.

6.1 Avocatul Bargan I. în numele inculpatei, prin care a solicitat casarea

acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în alt complet de

judecată.

În motivarea recursului a invocat că:

a) instanța de apel a dat o apreciere unilaterală probelor, neexpunându-se

asupra unui șir de argumente invocate în apel ce prezintă o importanță deosebită la

stabilirea prezenței obiectului componenței de infracțiune, ce a fost incriminată

inculpatei și anume:

- în speță, obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal pot

fi bunurile sechestrate în conformitate cu exigențele art. 115-119 Cod de executare.

Așadar, executorul judecătoresc era obligat să întocmească un proces-verbal în

strictă conformitate cu prevederile art. 118 Cod de executare. Prin urmare, ca obiect

material al acestei componențe de infracțiune apar bunurile materiale sechestrate în

mod legal;

- în speță, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de sechestru din

data de 11.04.2013, fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica

numărul, după caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor;

- la materialele cauzei penale au fost anexate 6 facturi de expediție,

astfel fiind sumate valorile indicate în aceste facturi rezultă, că valoarea bunurilor

4

respective este de 4.589 lei și nicidecum de 40.000 lei, după cum a indicat executorul

judecătoresc;

- la baza achitării inculpatei urmau a fi puse aspectele relatate de către

executorul judecătoresc, precum că la momentul întocmirii procesului-verbal nu a

întreprins nemijlocit acțiuni în vederea determinării cantitative a bunurilor aflate în

ghereta respectivă, dar s-a limitat numai la determinarea valorii acestora în baza

facturilor prezentate, și din cele comunicate de inculpată și vânzătorul prezent la fața

locului, la fel a menționat că urma a determina cantitativ bunurile respective numai

în momentul în care urma să le ridice de la debitor;

- executorul judecătoresc a întreprins simple măsuri de sigilare a acestei

încăperi, cu eventuala determinare cantitativă a mărfurilor;

- la materialele cauzei penale lipsesc careva înscrisuri întocmite de către

executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit lipsa bunurilor respective și

anume careva acte constatatoare, deși în declarațiile sale Burlac O. a indicat, că a

întocmit. La denunțul depus către organul de urmărire penală, executorul

judecătoresc nu a anexat actul de constatare care a fost întocmit după cum se susține

la 16.04.2013, fapt ce creează dubii la temeinicia învinuirii înaintate inculpatei,

deoarece nu au fost constatate circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea;

b) instanțele de fond au expus conținutul declarațiilor martorului Burlac O. ce

activează în calitate de executor judecătoresc și anume că s-a aplicat sechestru asupra

bunurilor debitorului în mărime de 40.000 lei, fapt ce este confirmat prin facturile nr.

0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626, alte careva

mențiuni cu referire la modul de determinare a existenței în natură cât și a valorii

bunurilor sechestrate nu au fost indicate;

c) în speță lipsește obiectul material al componenței de infracțiune incriminată

inculpatei, astfel obiectul infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal, îl constituie

relațiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a bunurilor gajate și a

celor care sunt sechestrate, și confiscate, iar ca obiect material apar bunurile gajate,

sechestrate sau confiscate în mod legal;

d) sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul că

executorul judecătoresc urma a întocmi procesul verbal de sechestru în conformitate

cu exigențele art. 115-119 Cod de executare;

e) în speță, prin procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013,

executorul judecătoresc a indicat superficial și cu caracter general numai genul unor

produse și valoarea acestora, care a fost stabilită într-un mod inadmisibil (din facturi

ce reflectă o altă valoare);

f) organul de urmările penală nu a întreprins careva măsuri în vederea

determinării obiectului material al infracțiunii incriminate inculpatei, limitându-se

numai la procesul-verbal de sechestru, denunțul executorului judecătoresc și

declarațiile acestuia;

g) necontestarea procesului-verbal nu exonerează instanțele de judecată de a

determina exact prezența elementelor componenței de infracțiune în acțiunile

inculpatei și mai exact în speță a obiectului material.

5

6.2 Inculpată, prin care a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării

cauzei în instanța de apel în alt complet de judecată, invocând aceleași motive pe

care le-a indicat avocatul Bargan I. în numele acesteia.

2016, au fost admise recursurile ordinare declarate, fiind casată total decizia instanței

de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță în alt complet de

judecată.

învinuirii în prezenta cauză penală este incorectă prin sintagma „prin ce a cauzat

întreprinderii SRL „Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în mărime de 40.000 lei.”,

din aceleași considerente sunt greșite și constatările primei instanțe care a reținut în

fapta incriminatoare cauzarea unui prejudiciu material în mărime de 40.000 lei.

În opinia instanței de recurs prin înstrăinarea bunurilor ce constituie

proprietatea inculpatei, nu poate exista un prejudiciu material cauzat SRL „Bijuliux”,

deoarece reieșind din specificul infracțiunii, pericolul social al acesteia constă în

imposibilitatea de a valorifica un drept patrimonial de către partea vătămată, iar prin

neglijarea interdicțiilor pe care le presupune procedura de aplicare a sechestrului,

făptuitorul este tras la răspundere penală în baza art. 251 Cod penal, astfel instanța

de apel greșit a soluționat acțiunea civilă, în partea încasării prejudiciului material.

Instanța de recurs a menționat, că instanța de apel nu a analizat și nu a

combătut argumentele de bază din apelurile inculpatei și a avocatului său, astfel nu

s-a expus referitor la critica precum, că suma exprimată în facturile nr. 0092631, nr.

0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626 constituie 4.589 lei și

nicidecum 40.000 lei, precum a declarat martorul Burlac O., executorul judecătoresc

care a întocmit procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013. Acest argument

a fost reținut în partea constatatoare a deciziei, însă a rămas fără un răspuns în

partea motivatoare a hotărârii pronunțate pe caz (f.d. 196, vol. I).

La fel, instanța de recurs a constatat, că instanța de apel a expus în decizia

adoptată criticile formulate în apelurile inculpatei și al apărătorului său, însă din

cauze nejustificate a evitat a se expune detaliat asupra acestora, indicând în mod

generic că: „În general, argumentele aduse de către inculpată și avocatul acesteia, Iurie

Bargan în apelurile declarate au fost obiectul cercetării în instanța de fond și nu și-au găsit

confirmarea în instanța de apel, sentința fiind una legal motivată și întemeiată.”

Nu în ultimul rând, instanța de recurs a apreciat critic constatarea instanței de

apel prin care aceasta s-a expus asupra încălcărilor privind legalitatea întocmirii

procesului-verbal din 11.04.2013 invocate în apelurile declarate, și anume că

executorul judecătoresc a indicat superficial și cu caracter general numai genul unor

produse și valoarea acestora care a fost stabilită într-un mod inadmisibil (din facturi

ce reflectă o altă valoare), expunând următoarele concluzii: „Instanța de judecată mai

reține că inculpata Tataru E. a semnat procesul verbal de aplicare a sechestrului și urma să

asigure integritatea bunurilor încredințate. În același timp în caz de dezacord cu acțiunile

executorului judecătoresc, acestea urmau să fie contestate în modul prevăzute de lege însă

ultima nu le-a contestat.” (f.d. 164, vol. I).

6

În viziunea instanței de recurs o asemenea motivare succintă și abstractă asupra

argumentelor invocate nu a putut fi reținută, deoarece, obiectul infracțiunii

prevăzute de art. 251 Cod penal îl constituie relațiile sociale care asigură respectarea

regulilor de păstrare a bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate,

iar ca obiect material apar bunurile gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.

Astfel, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul, că

executorul judecătoresc urma să întocmească procesul-verbal de sechestru în

conformitate cu exigențele art. 115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor

art. 118 Cod de executare. Necesitatea respectării acestor reglementări legale se

impune anume pentru a fi posibilă determinarea obiectului material al componenței

infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal și ca urmare, pentru o încadrare juridică

justă a faptei infracționale.

În urma celor expuse, instanța de recurs a reținut că în speță, se atestă

încălcarea normelor procedurale indicate mai sus, care constituie erori de drept

prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și nu pot fi corectate de

către instanța de recurs.

2016, au fost admise apelurile declarate, fiind casată sentința în partea constatării

cauzării și încasării daunei materiale, și pronunțată în această parte o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost respinsă ca nefondată

acțiunea civilă înaintată de către SRL „Bijuliux” și Guranda O. de încasare de la

inculpată a daunei materiale în sumă de 40.000 lei, excluzând din învinuire sintagma

„prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în

mărime de 40.000 lei.” În rest sentința a fost menținută.

având calitatea de administrator al SRL „Progrico”, în cadrul procedurii executorii

nr. 2-1149/12 din 30.05.2012, inițiată de Judecătoria Centru, mun. Chișinău, privind

încasarea de la SRL „Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux” a sumei de 71.450 lei, cu

titlu de preț al mărfii livrate, prin procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 pe

bunurile debitorului în valoare totală de 40.000 lei, aflate pe teritoriul Pieții Centrale,

pe adresa str. Xxxxxxxxxxxxxxxx mun. Xxxxxxx bloc xxxxxxxxxx, a primit spre

păstrare bunurile sechestrate, fapt confirmat prin semnătura acesteia din procesul-

verbal, fiind totodată avertizată de răspunderea pe care o poartă pentru tăinuirea,

însușirea sau substituirea bunurilor sechestrate. În pofida faptelor expuse, de către

executorul judecătoresc Burlacu O., la 16.04.2013 pe teritoriul Pieții Centrale, pe

adresa str. Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx mun. Xxxxxxx bloc xxxxxxxxxx, s-a constatat, că

Tataru E., cunoscând cu certitudine despre procedura executorie nr. 2-1149/12 din

30.05.2012 și procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 aplicat de către executorul

judecătoresc Burlac O., a tăinuit și înstrăinat bunurile sechestrate ce i-au fost

încredințate spre păstrare.

În opinia instanței de apel, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, just ajungând la concluzia că Tataru E. a săvârșit infracțiunea

imputată.

7

În opinia instanței de apel cu toate că inculpata nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii, vinovăția acesteia se dovedește prin totalitatea de probe

pertinente și concludente ce coroborează între ele și combat argumentele apelurilor,

precum că învinuirea adusă inculpatei este una abstractă, și anume declarațiile

reprezentantului SRL „Bijuliux”, Guranda O., martorului Burlac O., și prin

materialele cauzei și anume: copia titlului executoriu și a procesului-verbal de

sechestru din 11.04.2013 (f.d. 10, 30, 31 v. I); facturi (f.d. 32-37 v. I); proces verbal de

examinare a obiectului (f.d. 40 v. I).

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile martorilor Oprea I. și Talpă M.,

conform cărora ghereta era dată în subarendă și că ultima a deschis ghereta sigilată

cu cheia primită de la executorul judecătoresc, deoarece vin în contradicție cu

declarațiile reprezentantului SRL „Bijuliux”, Guranda O. și martorului Burlac O.,

care a declarat că careva chei de la ghereta sigilată nu a transmis nimănui.

Instanța de apel a respins acțiunea civilă înaintată de către SRL „Bijuliux” și

Guranda O. de încasare de la inculpată a daunei materiale în sumă de 40.000 lei, pe

motiv că în baza titlului executoriu nr. 2-1149/12 din 30.05.2012, a fost deja dispusă

încasarea sumei de 71.450 lei din contul SRL „Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux”,

excluzând din învinuire sintagma „prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un

prejudiciu material considerabil în mărime de 40.000 lei.

Referitor la argumentele invocate în apeluri, precum că suma exprimată în

facturi constituie 4.589 lei și nicidecum suma de 40.000 lei indicată în procesul-verbal

de sechestru din 11.04.2013, instanța de apel le-a considerat nefondate, deoarece

aceasta nicidecum nu duce la nulitatea actului întocmit de executorul judecătoresc

sau lipsa unui element al infracțiunii imputate inculpatei. Pentru calificarea faptelor

incriminate în baza art. 251 Cod penal nu are relevanță suma bunurilor sechestrate,

ce au fost tăinuite sau înstrăinate.

Ce ține de argumentele apelanților, precum că la etapa urmăririi penale, au

fost încălcate drepturile persoanei învinuite, la materialele cauzei penale lipsind

careva înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit

lipsa bunurilor și anume careva acte constatatoare, deși aceasta a comunicat, că a

întocmit asemenea acte, instanța de apel a reținut după luarea cunoștinței de

materialele urmăririi penale, Tataru E. și apărătorul său au avut anumite obiecții

referitor la ilegalitatea efectuării urmăririi penale, invocând anumite încălcări ale

organului de urmărire penală, însă prin ordonanța procurorului în Procuratura sect.

Centru, mun. Chișinău din 26 martie 2014, a fost refuzat în satisfacerea cererii.

La fel, instanța de apel a menționat, că inculpata și avocatul său nu au abordat

nulitatea cărorva acte procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul

prevăzut de lege, iar instanța de apel, potrivit art. 251 Cod de procedură penală, nici

nu are temei și suport legal pentru a le declara nule aceste acte procedurale, deoarece

verificarea legalității acestor ține competența procurorului ierarhic superior, iar

potrivit art. 313 alin. (1) Cod de procedură penală, plângerile împotriva acțiunilor și

actelor ilegale ale organului de urmărire penală, și ale organelor care exercită

activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de instrucție.

8

Totodată, instanța de apel a constatat, că deși infracțiunea imputată inculpatei a

fost săvârșită de ultima la data de 16.04.2013, în privința acesteia nu poate fi aplicată

Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, pentru că nu întrunește condițiile

necesare pentru aplicarea actului de amnistie sus-indicat, deoarece după cum s-a

constatat prin sentința Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 30 iunie 2015, de la

Tataru E. s-a încasat în folosul SRL „Bijuliux” cheltuielile de judecată în sumă de

4.000 lei, iar ultima nu a reparat acest prejudiciu.

recursuri ordinare de către:

11.1 Avocatul Arhiliuc I. în numele inculpatei prin care solicită casarea acestora,

cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care Tataru E. să fie achitată pe motiv că în

acțiunile acesteia lipsesc elementele infracțiunii.

În motivarea recursului declarat invocă:

- instanța de apel nu a îndeplinit indicațiile instanței de recurs, iar modul în

care mijloacele de probă au fost obținute a avut loc prin procedee contrare Codului

de procedură penală și jurisprudenței CEDO, astfel procesul penal în privința

inculpatei, în sensul art. 6 CEDO, nu a fost echitabil;

- soluția primei instanțe a fost preluată greșit de către instanța de apel, iar

această instanță a refuzat să se pronunțe asupra celor mai esențiale motive invocate

în apelul părții apărării, în final adoptând o decizie nemotivată contrară unui proces

echitabil;

- instanța de apel analizând probatoriul în cauză, a pus la baza deciziei

contestate, în calitate de probe decisive, cele 6 facturi de expediție cu evaluarea

mărfii, în privința cărora instanța de recurs s-a expus că de-facto sunt viciate ca

probe;

- instanța de apel, a ignorat și indicațiile instanței de recurs cu privire la

verificarea ilegalității procesului-verbal de sechestru în conformitate cu exigențele

art. 115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art. 118 Cod de executare;

- instanța de apel nu a verificat și cele 6 facturi de expediție cu evaluarea

mărfii și procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013;

- instanța de apel, în sensul art. 6 pct. 111 Cod de procedură penală, a comis o

eroare gravă de fapt, prin stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența

lor, prin neluarea în considerare a probelor ce le confirmă sau prin denaturarea

conținutului acestora;

- instanța de apel, ignorând indicațiile instanței de recurs s-a expus în mod

eronat în privința ilegalității procesului-verbal de sechestru a bunurilor din data de

11.04.2013, întocmit de executorul judecătoresc;

- instanța de apel, a conchis că, „... după luarea cunoștinței de materialele urmăririi

penale, Tataru E. și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la ilegalitatea efectuării

urmăririi penale invocând anumite încălcări ale organului de urmărire penală, însă prin

ordonanța procurorului în Procuratura sect. Centru, mun. Chișinău din 26 martie 2014,

aceste obiecții au fost respinse... ", dar, în continuare instanța de apel a ajuns la o altă

concluzie diametral opusă, precum că, „ ...avocatul și inculpata nu au abordat nulitatea

9

cărorva acte procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege,

adică la terminarea urmăririi penale, (...) or verificarea legalității acestor ține de competența

procurorului ierarhic superior, iar potrivit art. 313 alin. (1) CPP, plângerile împotriva

acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și ale organelor care exercită

activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de instrucție.”;

- este greșită deducția instanței de apel că învinuita și apărătorul, erau obligați

să se adreseze după competență procurorului ierarhic superior și ulterior la

judecătorul de instrucție, în cazul în care dosarul penal, fiind expediat cu

rechizitoriul în instanța de judecată, erau aplicabile prevederile art. 297 alin. (4) Cod

de procedură penală, precum că toate cererile, plângerile și demersurile înaintate

după trimiterea cauzei în judecată se soluționează de către instanța care judecă

cauza;

- rechizitoriul în privința lui Tataru E., ca act de sesizare a instanței este

contrar art. 6 § 1, § 2 , § 3 lit. a) CEDO, deoarece instanța de apel a exclus din

rechizitoriu un capăt de acuzare „prin ce a cauzat întreprinderii SRL „Bijuliux” un

prejudiciu material considerabil în mărime de 40.000 lei”, iar al doilea capăt de

acuzare „Tataru E. contrar procesului-verbal de sechestru din 11.04.2013 aplicat de

către executorul judecătoresc Burlacu O., a tăinuit și înstrăinat bunurile sechestrate”,

nu se încadrează în dispoziția art. 251 Cod penal, deoarece nu există condiția că

bunurile să fie sechestrate în mod legal;

- instanța de apel a dat o interpretare eronată lit. k) alin. (1) art. 10 din Legea

privind amnistia nr. 210 din 29.07.2016, deoarece prin sentință s-a încasat doar

cheltuielile de judecată în sumă de 4.000 lei, nefiind încasat nici un prejudiciu, în

speță neexistând o careva pagubă morală, fizică sau materială.

În drept, apărătorul și-a întemeiat recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală.

11.2 Avocatul Bargan I. în numele inculpatei, prin care solicită casarea deciziei,

cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat invocă:

- la rejudecarea cauzei instanța de apel nu a respectat prevederile art. 436 alin.

(2) Cod de procedură penală;

- în speță, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de sechestru din

data de 11.04.2013, fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica

numărul, după caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor,

indicând superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea

acestora care a fost stabilită într-un mod inadmisibil;

- instanța de apel a evitat a se pronunța motivat și în detaliu asupra

indicațiilor instanței de recurs;

- instanța de apel și-a motivat soluția în temeiul unor reglementări legale care

nu sunt aplicabile cauzei și anume art. 203 Cod de procedură penală, care

reglementează aspectele de aplicare a sechestrului în cauza penală și nicidecum la

faza de executare a unei hotărâri civile;

- instanțele de fond au expus conținutul declarațiilor martorului Burlac O. ce

activează în calitate de executor judecătoresc și anume, că s-a aplicat sechestru

10

asupra bunurilor debitorului în mărime de 40.000 lei, fapt care este confirmat prin

facturile nr. 0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626,

alte careva mențiuni cu referire la modul de determinare a existenței în natură, cât și

a valorii bunurilor sechestrate nu au fost indicate;

- instanța de apel nu s-a expus asupra argumentului, precum că la baza

achitării inculpatei urmau a fi puse aspectele relatate de către executorul

judecătoresc că la momentul întocmirii procesului-verbal nu a întreprins nemijlocit

acțiuni în vederea determinării cantitative a bunurilor aflate în ghereta respectivă,

dar s-a limitat numai la deducerea valorii acestora în baza facturilor prezentate și din

cele comunicate de inculpată și vânzătorul prezent la fața locului;

- în speță lipsește obiectul material al componenței de infracțiune incriminate

inculpatei și anume bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod

legal, iar sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal”, presupune faptul că

executorul judecătoresc urma a întocmi procesul verbal de sechestru în conformitate

cu exigențele art. 115-119 Cod de executare și cu respectarea art. 118 Cod de

executare;

- organul de urmărire penală nu a întreprins careva măsuri în vederea

determinării obiectului material al infracțiunii incriminate inculpatei, limitându-se

numai la procesul-verbal de sechestru, denunțul executorului judecătoresc și

declarațiile acestuia;

- necontestarea procesului-verbal de sechestru nu exonerează instanțele de

judecată de a determina exact prezența elementelor componenței de infracțiune în

acțiunile inculpatei și mai exact în speță a obiectului material.

În drept, apărătorul și-a întemeiat recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate,

considerând că acestea urmează a fi respinse, deoarece concluzia instanței de apel

privind vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod

penal, este una corectă și întemeiată, iar motivele invocate de recurenți au format

obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel și cărora instanța le-a dat o

motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în decizie.

penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a

hotărârii instanței de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit alin. (1) art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate

11

de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sânt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel.

Revenind la textul recursului ordinar declarat de către inculpați se constată, că

recurenții invocă temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, evidențiind faptul că prin decizia instanței de apel nu s-a dat

răspuns la argumentele specificate de către inculpată și avocatul său în apelurile

declarate, ignorând și indicațiile instanței de recurs la rejudecarea cauzei în ordine

de apel.

Verificând criticile expuse în recursurile declarate, în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal lărgit constată, că acestea sânt întemeiate, deoarece instanța de apel a

ignorat indicațiile stipulate de instanța ierarhic superioară. Astfel, Colegiul atestă că,

prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2016, au

fost admise recursurile ordinare declarate, în prezenta speță, fiind casată decizia

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

La adoptarea soluției Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a

indicat explicit că „apreciază critic constatarea instanței de apel prin care aceasta s-a

expus asupra încălcărilor privind legalitatea întocmirii procesului-verbal din

11.04.2013 invocate în apelurile declarate .... expunând următoarele concluzii:

„Instanța de judecată mai reține că inculpata Tataru E. a semnat procesul verbal de aplicare a

sechestrului și urma să asigure integritatea bunurilor încredințate. În același timp în caz de

dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, acestea urmau să fie contestate în modul

prevăzute de lege însă ultima nu le-a contestat.” (f.d. 164, vol. I). O asemenea motivare

succintă și abstractă asupra argumentelor invocate în apelurile inculpatei și a

apărătorului său nu poate fi menținută de către instanța de recurs<”

Instanța de apel la rejudecarea cauzei, fără a ține cont de aceste dispoziții ale

instanței de recurs a reținut din nou aceleași concluzii menționate de către instanța

de apel anterior (f.d. 199 v. I), care a preluat concluziile în cauză din sentință (f.d. 164

v. I) și care au fost apreciate critic de către instanța de recurs, limitându-se repetat la

argumentul precum că „Tataru E. semnând procesul verbal de aplicare a sechestrului,

ultima și-a asumat obligația să asigure integritatea bunurilor încredințate, iar în caz de

dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, ultima a avut tot dreptul de a le contesta în

modul prevăzute de lege și termenul de contestare fiind indicat în procesul-verbal de

sechestru, însă ultima nu le-a contestat.” (f.d. 26 v. II), repetând eroarea efectuată de

către instanța de apel la examinarea cauzei anterioare.

Aici, Colegiul remarcă că, deși jurisprudența CEDO admite însușirea

concluziilor instanțelor ierarhic inferioare de către instanțele ierarhic superioare, însă

numai în cazul când constatările date sunt fundamentate în fapt și în drept, amplu

prezentate în hotărârea atacată, constatându-se că la administrarea probelor nu au

fost încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces și

12

probele puse la baza hotărârilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența

autenticitatea concluziilor, fapt neincident la cazul supus judecării. Instanța de apel

prin efectul devolutiv al căii de atac urma să dea o apreciere mai amplă aspectelor de

fapt și de drept, prin prisma motivelor principale invocate în apel, ceea ce însă nu a

fost efectuat în prezenta speță de către instanța de al doilea grad de jurisdicție.

La fel, Colegiul penal lărgit reține, că instanța de apel nu a examinat și

indicațiile instanței de recurs cu privire la sintagma „sechestrate sau confiscate în

mod legal”, neverificând dacă procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 a fost

întocmit în conformitate cu exigențele art. 115-119 Cod de executare și cu respectarea

prevederilor art. 118 Cod de executare, fapt obligatoriu pentru confirmarea

obiectului material al infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal.

În acest context, Colegiul evidențiază că una din indicațiile Colegiului penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție, menționate în decizia din 17 mai 2016 a fost:

„...precum au indicat și recurenții în recursurile ordinare de pe rol, obiectul infracțiunii

prevăzute de art. 251 Cod penal îl constituie relațiile sociale care asigură respectarea regulilor

de păstrare a bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate, iar ca obiect

material apar bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.

Astfel, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul că

executorul judecătoresc urma să întocmească procesul-verbal de sechestru în conformitate cu

exigențele art. 115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art. 118 Cod de

executare.

Necesitatea respectării acestor reglementări legale se impune anume pentru a fi posibilă

determinarea obiectului material al componenței infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal

și ca urmare, pentru o încadrare juridică justă a faptei infracționale.”

Însă în pofida faptului dat, indicația menționată a fost de asemenea ignorată de

către instanța de apel, ca urmare, rejudecând cauza, această instanță iarăși nu s-a

expus dacă procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013 a fost întocmit în

conformitate cu exigențele art. 115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor

art. 118 Cod de executare, neverificând plenitudinea procesului-verbal în cauză, care

este o probă decisivă în confirmarea obiectului material al infracțiunii prevăzute de

art. 251 Cod penal. Din care considerent, se atestă faptul ignorării totale a

prevederilor art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, unde este stipulat că pentru

instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sânt obligatorii în măsura în care

situația de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului”.

Alt aspect ce necesită a fi nominalizat la analiza hotărârii contestate, este faptul

că la rejudecarea cauzei instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor mai esențiale

motive invocate de inculpată și avocatul său în ordine de apel, neexaminând cauza

sub toate aspectele, cu toate că instanța de recurs a atenționat că „în cadrul rejudecării

cauzei instanța de apel urmează să acorde o atenție sporită argumentelor formulate în

apelurile declarate, să se expună pe deplin asupra acestora<”

În acest context, instanța de apel nu s-a expus referitor la critica invocată în

apeluri unde se indică, că potrivit art. 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod de procedură

penală, procurorul a avut obligația să indice în ordonanța de punere sub învinuire și

în rechizitoriu formularea exactă a învinuirii.

13

Din textul deciziei, Colegiul penal constată că acest argument reflectat în

apeluri a rămas fără răspuns în partea motivatoare a hotărârii instanței de apel,

această instanță neverificând dacă învinuirea înaintată inculpatei în baza art. 251

Cod penal, prin ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriu corespunde

exigențelor art. 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod de procedură penală.

De asemenea, din partea motivată a hotărârii, instanța de apel dezbătând

argumentele apelanților, precum că la etapa urmăririi penale, de către acuzatorul de

stat și organul de urmărire penală au fost încălcate drepturile persoanei învinuite, a

fost specificat de către această instanță, că „...după luarea cunoștinței de materialele

urmăririi penale, Tataru E. și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la ilegalitatea

efectuării urmăririi penale, invocând anumite încălcări ale organului de urmărire penală,

însă prin ordonanța procurorului în Procuratura sect. Centru, mun. Chișinău din 26 martie

2014, a fost refuzat în satisfacerea cererii”

În continuare, tot în partea motivată, instanța de apel ajunge la o altă concluzie

diametral opusă, indicând că „avocatul și inculpata nu au abordat nulitatea cărorva acte

procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege, adică la

terminarea urmăririi penale, (...) or verificarea legalității acestora ține de competența

procurorului ierarhic superior, iar potrivit art. 313 alin. (1) CPP, plângerile împotriva

acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală și ale organelor care exercită

activitate specială de investigații pot fi înaintate judecătorului de instrucție."

Astfel, Colegiul penal lărgit atestă, că conform motivării menționate, instanța de

apel se contrazice în concluziile sale, ceea ce generează neclaritate, pe de o parte în

hotărâre conchide, că Tataru E. și apărătorul său au avut anumite obiecții referitor la

ilegalitatea efectuării urmăririi penale, însă ulterior menționează, că avocatul și

inculpata nu au abordat nulitatea cărorva acte procedurale ale organului de urmărire

penală, în termenul prevăzut de lege.

În opinia Colegiului penal lărgit, argumentele enunțate mai sus constituie

fondul apelului și asupra cărora instanța de apel era obligată să se pronunțe motivat

fără careva concluzii contradictorii, deoarece în viziunea inculpatei și avocatului său,

aceste motive ar putea răsturna soluția adoptată de prima instanță și afecta

temeinicia acestei hotărâri.

În aceeași ordine de idei, instanța de recurs reiterează că obligația instanței de a-

și motiva hotărârea face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui

proces echitabil, iar potrivit considerentelor CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6

al Convenției, s-a conchis că o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost

auzite în cadrul procesului penal (Suominen c. Finlandei (2003) § 37, Kuznețov și

alții c. Rusiei (2007) § 85).

Deci, Colegiul penal lărgit notează, pentru a demonstra că părțile au fost auzite

în prezenta cauză, instanța de apel urmează să dea răspunsuri argumentate în

hotărârea sa asupra motivelor decisive invocate de apelanți și nu este suficient doar

a prelua motivele hotărârii primei instanțe, dar și a efectua propriile completări în

sensul aprecierii temeiniciei acestei hotărârii, prin prisma criticilor invocate de părți,

care în viziunea lor ar putea afecta într-o măsură oarecare legalitatea soluției

adoptate la caz.

14

Așadar, în decizia sa instanța de apel urmează să analizeze argumentele

importante invocate de apelanți și menționate mai sus, motivându-și temeiurile de

fapt și de drept, ce conduc la admiterea sau la respingerea fiecăruia din aceste

motive invocate de apelanți. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor

motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz,

decizia urmează a fi casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum cer prevederile

art. 435 Cod de procedură penală, întrucât o asemenea eroare judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs (pct. 14.7 introdus prin Hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 10 din 24.12.2010).

Din considerentele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit constată că instanța de

apel nu și-a motivat soluția adoptată în conformitate cu dispozițiile legale și nu a dat

răspuns alegațiilor de bază invocate de către inculpată și avocatul acesteia, care în

opinia lor au importanță în cauză, prin ce a admis eroarea de drept prevăzută de pct.

6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit consideră că, decizia instanței de

apel în cauza dată urmează a fi casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece erorile comise de către

această instanță, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură,

neavând atribuții de a judeca cauza pe fond și substitui instanța ce a judecat apelul

cu încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă obligatoriu de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra motivelor esențiale invocate în cererile de

apel și recurs, nominalizate și în prezenta decizie; să cerceteze amănunțit aspectele

învinuirii înaintate, să verifice și să aprecieze profund probele administrate și

examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii, să le dea o evaluare

cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate, să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa elementelor infracțiunii

imputate inculpatei, să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată,

inclusiv în partea individualizării și stabilirii pedepsei, în caz de adoptare sau

menținere a unei soluției de condamnare, ținând cont de motivele casării deciziei

atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de practica relevantă a

CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile

art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admit recursurile ordinare declarate de către avocații Arhiliuc Ion și Bargan

Iurie în numele inculpatei, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 septembrie 2016, în cauza penală privind-o pe Tataru Ecaterina

15

Xxxxxxxx și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la data de 14 martie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

16