1ra-616/2016 — art. 251 CP

1ra-616/2016 — art. 251 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-616/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

17 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache

judecători – Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Constantin Alerguș și Nadejda Toma,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de inculpata Tataru

Ecaterina și de avocatul Bargan Iurie în numele inculpatei, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2015 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015, în cauza penală privind-o pe

Tataru Ecaterina Gheorghe, născută

la 22 mai 1965, originară din s. Rădeni, r-nul

Călărași, domiciliată în or. Ialoveni, str.

Ișnovăț nr. 16.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 31.03.2014 – 30.06.2015;

Instanța de apel: 31.07.2015 – 12.11.2015;

Instanța de recurs: 05.02.2016 – 17.05.2016.

Colegiul penal lărgit asupra recursurilor în cauză

C O N S T A T Ă:

fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 251 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate de antreprenoriat pe un termen de un an.

Conform art. 90 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei cu închisoare pe o

perioadă de probațiune de un an.

Acțiunea civilă înaintată în interesele părții vătămate și civile SRL ’’Bijuliux” și

părții civile Guranda O., a fost admisă parțial, cu încasarea de la Tataru E. a prejudiciului

material cauzat în beneficiul SRL „Bijuliux” în sumă de 40 000 (patruzeci mii) lei.

Acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului moral în beneficiul lui Guranda O. în

mărime de 20000 (două zeci mii) lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a încasat de la Tataru E. în folosul SRL „Bijuliux” cheltuielile de judecată în

mărime de 4 000 (patru mii) lei.

1

calitatea de administrator al SRL „Progrico”, în cadrul procedurii executorii nr.2-1149/12

din 30.05.2012, inițiată de Judecătoria Centru, mun. Chișinău, privind încasarea de la SRL

„Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux” a sumei de 71 450 lei, adică prețul mărfii livrate.

Prin procesul-verbal din 11.04.2013 s-a pus sechestru pe bunurile debitorului în valoare

totală de 40 000 lei aflate pe teritoriul Pieții Centrale, pe adresa str. Mitropolitul Varlaam,

63 mun. Chișinău, bloc 18 ghereta 3. Inculpata a primit spre păstrare bunurile sechestrate,

fapt confirmat prin semnătura acesteia din procesul-verbal, fiind totodată avertizată de

răspunderea pe care o poartă pentru tăinuirea, însușirea sau substituirea bunurilor

sechestrate. În pofida faptelor expuse, de către executorul judecătoresc Burlacu O. la

16.04.2013 pe teritoriul Pieții Centrale, pe adresa str. Mitropolitul Varlaam, nr. 63 mun.

Chișinău, bloc 18 ghereta 3, s-a constatat că Tataru E., cunoscînd cu certitudine despre

procedura executorie nr. 2-1149/12 din 30.05.2012 și procesul-verbal de sechestru din

11.04.2013 aplicat de către executorul judecătoresc Burlacu O., a tăinuit și înstrăinat

bunurile sechestrate ce i-au fost încredințate spre păstrare, prin ce a cauzat întreprinderii

SRL „Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în mărime de 40 000 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată prin probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 251 Cod penal, după indicii calificativi: însușirea, înstrăinarea în cazurile

nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate

ori utilizarea lor în alte scopuri, săvîrșită de o persoană căreia i-au fost încredințate aceste

bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor.

inculpata Tataru E. și avocatul Bargan I. în numele acesteia.

3.1. Inculpata în motivarea apelului a invocat că învinuirea înaintată privind

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 251 Cod penal este una abstractă, ceea ce înseamnă

că organul de urmărire penală și acuzatorul de stat au încălcat dreptul la un proces echitabil

garantat inculpatei.

Inculpata a menționat că în procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013,

executorul judecătoresc a indicat superficial și cu caracter general natura unor produse și

valoarea acestora care a fost stabilită incorect.

A mai invocat că prima instanță a expus conținutul declarațiilor martorului Burlacu

O. ce activează în calitate de executor judecătoresc, și care a aplicat sechestrul asupra

bunurilor debitorului în mărime de 40 000 lei, fapt ce se confirmă prin facturile nr.

0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626, alte careva

mențiuni cu referire la modul de determinare a valorii bunurilor sechestrate nu au fost

indicate.

A mai susținut că, nu a comunicat executorului judecătoresc care este valoarea

bunurilor aflate în ghereta respectivă, însă a afirmat că valoarea acestora este de pînă la 5

000 lei.

Prin urmare, este incert în ce mod a stabilit executorul judecătoresc că valoarea

bunurilor era de 40 000 lei.

2

Mai mult ca atît, în textul procesului-verbal este indicat că aplicarea sechestrului a

avut loc în lipsa creditorului sau a reprezentantului acestuia. Acest aspect vine în

contradicție directă cu prevederile art. 115 alin. (6) Cod de executare, în conformitate cu

care este stabilit că prezența creditorului sau a reprezentantului său la aplicarea sechestrului

este obligatorie. Acest fapt, a fost confirmat în ședință de către reprezentantul părții

vătămate Guranda O., precum și de către executorul judecătoresc Burlacu O.

Tot în susținerea apelului a mai invocat că, la materialele cauzei penale lipsesc

careva înscrisuri întocmite de către executorul judecătoresc la momentul în care a stabilit

lipsa bunurilor respective și anume careva acte constatatoare, deși aceasta a comunicat că a

întocmit asemenea acte.

La denunțul depus de către executorul judecătoresc Burlacu O. nu a fost anexat actul

de constatare care a fost întocmit, după cum se susține, la 16.04.2013.

A considerat că faptul menționat supra, a creat dubii cu privire la temeinicia

învinuirii înaintate, deoarece nu au fost constatate circumstanțele de fapt în care a fost

comisă infracțiunea incriminată.

Prin urmare, inculpata solicită casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărîri potrivit căreia aceasta să fie achitată.

3.2. Avocatul Bargan I. a declarat apel în numele inculpatei, prin care a solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit căreia

inculpata Tataru E. să fie achitată.

În argumentarea apelului a invocat că la etapa urmăririi penale de către acuzatorul de

stat și organul de urmărire penală au fost încălcate drepturile persoanei învinuite, care au

dus la încălcare principiilor generale, care au menirea să asigure respectarea dreptului la un

proces echitabil.

A mai indicat că deși au fost reflectate cu multă claritate aspectele de fapt și de drept

care pun în evidență existența dubiilor în probarea învinuirii aduse inculpatei, prima

instanță nu a întreprins careva măsuri privind elucidarea și înlăturarea acestora.

Tot în susținerea apelului a mai invocat că, executorul judecătoresc urma să

întocmească proces-verbal în strictă conformitate cu prevederile art. 118 Cod de executare,

potrivit cărora în procesul-verbal se enumeră obiectele și documentele sechestrate,

indicîndu-se numărul, măsura, greutatea lor, genul, elementele de individualizare, gradul de

uzură și, pe cît este posibil, valoarea lor; executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal

de sechestru din data de 11.04.2013 fără a enumera cu exactitate obiectele sechestrate, fără

a indica numărul, după caz greutatea lor, elementele de individualizare și valoarea lor; în

procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013, executorul judecătoresc a indicat

superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea acestora care a fost

stabilită într-un mod inadmisibil și ilegal; din procesul-verbal de sechestru din 11.04.2013

rezultă că valoarea bunurilor indicate este de 40 000 lei, care a fost stabilită conform

documentelor prezentate de către Oprea I., pe cînd la materialele cauzei au fost anexate 6

facturi de expediție, care fiind însumate constituie o sumă totală de 4589 lei și nicidecum

40 000 lei, precum este indicat în procesul-verbal.

3

În ședința de judecată, în cadrul examinării cauzei penale în prima instanță a fost

audiat și executorul judecătoresc, Burlacu O., care a menționat că la momentul întocmirii

procesului-verbal nu a întreprins careva acțiuni în vederea determinării cantității bunurilor

aflate în ghereta respectivă și s-a limitat doar la determinarea valorii acestora în baza

facturilor prezentate și din cele comunicate de către inculpata Tataru E. și vînzătorul care a

fost prezent la fața locului.

A accentuat că anume aceste aspecte relatate de către executorul judecătoresc audiat

în calitate de martor urmau a fi puse de către instanța de judecată la baza achitării

inculpatei. Prin urmare, se ajunge la concluzia evidentă că nu au fost îndeplinite acțiunile

necesare de sechestrare a bunurilor și transmitere a acestora inculpatei în vederea asigurării

integrității lor.

A mai invocat că, inculpata Tataru E. a adus la cunoștința instanței că nu a

comunicat executorului judecătoresc care este valoarea bunurilor aflate în ghereta

respectivă, ci doar a afirmat că valoarea bunurilor care se aflau nemijlocit în această

gheretă este de pînă la 5 000 lei, astfel este incert cum executorul judecătoresc a stabilit că

valoarea bunurilor constituie suma de 40 000 lei.

apelurile declarate au fost respinse, ca fiind nefondate, iar sentința atacată a fost menținută,

fără modificări.

invocate în apelurile declarate în ceea privește nevinovăția inculpatei Tataru E. în

comiterea infracțiunii prevăzute la art. 251 Cod penal, au constituit obiect al cercetării

judecătorești în cadrul examinării cauzei în prima instanță, care s-a desfășurat sub toate

aspectele, complet și obiectiv, prin prisma principiului contradictorialității și nemijlocirii.

Instanța de apel a menționat că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de probe

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării reciproce, prin urmare just a adoptat o sentința de

condamnare în privința inculpatei Tataru E. în baza art. 251 Cod penal.

În urma verificării probelor de către instanța de apel, aceasta a constatat că vinovăția

inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate a fost pe deplin dovedită, iar declarațiile

date de către inculpată au fost apreciate critic de către instanța de apel, deoarece acestea

constituie o modalitate de eschivare de la răspunderea penală.

Instanța de apel a conchis că prima instanță corect a apreciat critic declarațiile

martorilor Oprea I. și Talpă M., conform cărora ghereta era dată în subarendă și că ultima a

deschis ghereta sigilată cu cheia primită de la executorul judecătoresc. Aceste declarații au

fost combătute cu faptele expuse de către Guranda O. și executorul judecătoresc Burlacu

O., care a negat totalmente că a transmis cheia de la gheretă cet. Talpă M. și i s-a permis

realizarea bunurilor sechestrate.

Mai mult ca atît, prima instanță corect a ajuns la concluzia că în declarațiile lui

Oprea I., Talpă M. și Tataru E. sunt contradicții care pun la îndoială veridicitatea lor, iar

asemenea probe nu pot fi puse la baza unei hotărîri de condamnare.

4

Totodată, instanța de apel a mai statuat că prima instanță just a reținut că inculpata

Tataru E. a semnat procesul verbal de aplicare a sechestrului și urma să asigure integritatea

bunurilor încredințate, iar în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc, acestea

urmau să fie contestate în modul prevăzut de lege, însă ultima nu le-a contestat.

La fel, s-a remarcat și faptul că asupra argumentelor invocate de către inculpată și

avocatul acesteia s-a expus prima instanță, iar în instanța de apel acestea nu și-au găsit

confirmare, din care considerente instanța de apel a conchis că sentința adoptată este una

legală, motivată și întemeiată.

acesteia Bargan I. au atacat-o cu recursuri ordinare, solicitînd casarea acesteia și remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursurilor declarate ambii recurenți au invocat aceleași argumente și

s-au bazat pe aceleași temeiuri de drept.

Astfel, aceștia indică faptul că în speță, obiectul material al infracțiunii prevăzute de

art. 251 Cod penal pot fi bunurile sechestrate în conformitate cu exigențele art. 115-119

Cod de executare. Așadar, executorul judecătoresc era obligat să întocmească un proces-

verbal în strictă conformitate cu prevederile art. 118 Cod de executare. Potrivit acestor

reglementări legale, în procesul-verbal se enumeră obiectele și documentele sechestrate,

indicîndu-se numărul, măsura, greutatea lor, genul, elementele de individualizare, gradul de

uzură și, pe cît este posibil, valoarea lor.

Prin urmare, ca obiect material al acestei componențe de infracțiune apar bunurile

materiale sechestrate în mod legal. Contrar acestor prevederi legale, în speță, executorul

judecătoresc a întocmit procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013, fără a enumera

cu exactitate obiectele sechestrate, fără a indica numărul, după caz greutatea lor, elementele

de individualizare și valoarea lor.

Atît prima instanță, cît și cea de apel a expus conținutul declarațiilor martorului

Burlac Oxana ce activează în calitate de executor judecătoresc și anume că s-a aplicat

sechestrul asupra bunurilor debitorului în mărime de 40 000 lei, fapt care este confirmat

prin facturile nr. 0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr.

0092626, alte careva mențiuni cu referire la modul de determinare a existenței în natură cît

și a valorii bunurilor sechestrate nu au fost indicate.

Nemijlocit la materialele cauzei penale au fost anexate 6 facturi de expediție

și anume:

- Factura de expediție sena PB nr. 0092626 din 10.02.2013, eliberata pentru

furnizarea mărfii în suma de 768 lei;

- Factura de expediție seria PB nr. 0092627 din 10.02.2013, eliberată pentru

furnizarea mărfii în suma de 318 lei;

- Factura de expediție seria PB nr. 0092628 din 10.02.2013, eliberată pentru

furnizarea mărfii în suma de 459 lei;

- Factura de expediție seria PB nr. 0092629 din 10.02.2013, eliberată pentru

furnizarea mărfii în suma de 1953 lei;

5

- Factura de expediție seria PB nr. 0092630 din 10.02.2013, eliberată pentru

furnizarea mărfii în suma de 612 lei;

- Factura de expediție seria PB nr. 0092631 din 11.02.2013, eliberată pentru

furnizarea mărfii în suma de 479 lei;

Sumînd valorile indicate în aceste facturi rezultă că valoarea bunurilor respective

este de 4589 lei și nicidecum de 40 000 lei, după cum a indicat executorul judecătoresc, și

cum au stabilit instanțele de fond.

În drept, recurenții își întemeiază cererile de recurs pe temeiurile prevăzute la art.

427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală.

procuratura de nivelul Curții Supreme de Justiție, care a solicitat respingerea acestora cu

menținerea deciziei contestate.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră că acestea urmează a fi admise, cu

dispunerea rejudecării cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată,

din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală o hotărîre a

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul cînd

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar conform pct.

8) al aceluiași articol atunci cînd – nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În primul rînd, instanța de recurs consideră necesar de a evidenția faptul că în speța

dată, au existat relații civile, iar litigiul dat a fost soluționat de către instanța civilă prin

hotărîre, în temeiul căreia a fost intentată procedura de executare în baza titlului de

executare nr. 2-1149/12 din 30.05.2012, fiind dispusă încasarea sumei de 71 450 lei din

contul SRL „Progrico” în beneficiul SRL „Bijuliux”, cu titlu de preț al mărfii livrate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 203 Cod de procedură penală este stipulat că punerea

sub sechestru a bunurilor este o măsură procesuală de constrîngere, care constă în

inventarierea bunurilor și în interzicerea proprietarului sau posesorului acestora de a

dispune de ele, iar, în caz de necesitate, a se folosi de aceste bunuri. Prin urmare, rezultă că

între persoana căreia bunurile îi sunt încredințate în legătură cu sechestrarea bunurilor, și

autoritățile statului se stabilesc relații îndreptate spre asigurarea realizării actului oficial de

aplicare a sechestrului. Făcînd referință la specificul speței în cauză, ținînd cont că între

părți – creditorul SRL „Bijuliux” și debitorul SRL „Progrico” există deja o hotărîre prin

care a fost soluționat litigiul privind încasarea datoriei de 71 450 lei cu titlu de preț al

mărfii livrate, este incorectă constatarea privind cauzarea unui alt prejudiciu material în

mărime de 40 000 lei, cauzat între aceleași părți, însă cu alt statut procesual (inculpat/parte

vătămată) în cadrul procedurii de executare a încasării datoriei de 71 450 lei. Din aceste

considerente, instanța de recurs subliniază că în speța dată, infracțiunea prevăzută la art.

251 Cod penal este una formală și nu are victimă.

În aceeași ordine de idei, este necesar de a menționa că înaintarea învinuirii în

prezenta cauză penală este incorectă prin sintagma „prin ce a cauzat întreprinderii SRL

„Bijuliux” un prejudiciu material considerabil în mărime de 40 000 lei.”, din aceleași

6

considerente sunt greșite și constatările primei instanțe care a reținut în fapta incriminatoare

cauzarea unui prejudiciu material în mărime de 40 000 lei.

În al doilea rînd, avînd în vedere specificul cauzei deduse judecății, Colegiul penal

lărgit constată din materialele cauzei că, conducătorul SRL „Progrico” este Tataru

Ecaterina (f.d. 24, vol. I), și de aici rezultă că aceasta deține dreptul de proprietate asupra

bunurilor sechestrate, nefiind nici posesor, nici depozitar al acestor bunuri. În atare

împrejurări, este cert faptul că prin înstrăinarea bunurilor ce constituie proprietatea

inculpatei, nu poate exista un prejudiciu material cauzat lui SRL „Bijuliux”. Or, reieșind

din specificul infracțiunii, pericolul social al acesteia constă în imposibilitatea de a

valorifica un drept patrimonial de către partea vătămată, iar prin neglijarea interdicțiilor pe

care le presupune procedura de aplicare a sechestrului, făptuitorul este tras la răspundere

penală în baza art. 251 Cod penal.

Pornind de la aceleași considerente reflectate supra, și anume – imposibilitatea părții

vătămate de a valorifica un drept patrimonial, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că

în speța dată poate fi cauzat un prejudiciu moral. Astfel, se conchide că instanța de apel

greșit a soluționat acțiunea civilă, în partea încasării prejudiciului moral.

În al treilea rînd, analizînd partea motivatoare a deciziei contestate, instanța de recurs

a ajuns la concluzia că instanța de apel nu a analizat și nu a combătut argumentele de bază

din apelurile inculpatului și a avocatului său – poziție care contravine cu desăvîrșire

prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, unde se stipulează că instanța de apel,

judecînd apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Astfel, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate deoarece,

nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra criticilor invocate de către apelanți,

trecînd prin revistă doar probele administrate pe caz, expunînd în principiu partea

motivatoare a sentinței primei instanțe.

În acest context, instanța de apel nu s-a expus referitor la critica invocată în apelurile

inculpatei și al apărătorului său unde se indică expres că suma exprimată în facturile nr.

0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr. 0092628, nr. 0092627, nr. 0092626 constituie 4589

lei, și nicidecum 40 000 lei, precum a declarat martorul Burlac Oxana, executorul

judecătoresc care a întocmit procesul-verbal de sechestru din data de 11.04.2013.

Din textul deciziei, Colegiul penal lărgit constată că acest argument a fost reținut în

partea constatatoare a deciziei contestate, însă a rămas fără un răspuns în partea

motivatoare a hotărîrii pronunțate pe caz (f.d. 196, vol. I). Mai mult de atît, instanța de apel

a verificat facturile sus-menționate și a reținut și declarațiile martorului Burlac Oxana, care

a afirmat că: „...la 11.04.2013, s-a prezentat în Piața centrală, amplasată în str.

Mitropolitul Varlaam, 63 mun. Chișinău , la ghereta nr. 3, bloc 18, unde în baza titlului

executoriu nr. 2 – 1149/12 din 30.05.2012, emis de Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău

privind încasarea de la SRL „Progrico” în beneficiul „Bijuliux” suma de 71 450 lei cu

titlu de preț a mărfii livrate, a aplicat sechestru pe bunurile debitorului în valoare totală –

40000 lei, fapt confirmat prin facturile nr. 0092631, nr. 0092630, nr. 0092629, nr.

0092628, nr. 0092627, nr. 0092626.” (f.d. 198, vol. I)

La fel, instanța de recurs constată că instanța de apel a expus în decizia adoptată

criticile formulate în apelurile inculpatei și al apărătorului său, însă din cauze nejustificate

7

instanța de apel a evitat a se expune detaliat asupra acestora, indicînd în mod generic că:

„În general, argumentele aduse de către inculpată și avocatul acesteia, Iurie Bargan în

apelurile declarate au fost obiectul cercetării în instanța de fond și nu și-au găsit

confirmarea în instanța de apel, sentința fiind una legal motivată și întemeiată.” (f.d. 199,

vol. I).

Nu în ultimul rînd, Colegiul penal lărgit apreciază critic constatarea instanței de apel

prin care aceasta s-a expus asupra încălcărilor privind legalitatea întocmirii procesului-

verbal din 11.04.2013 invocate în apelurile declarate, și anume că executorul judecătoresc a

indicat superficial și cu caracter general numai genul unor produse și valoarea acestora care

a fost stabilită într-un mod inadmisibil (din facturi ce reflectă o altă valoare), expunînd

următoarele concluzii: „Instanța de judecată mai reține că inculpata Tataru Ecaterina a

semnat procesul verbal de aplicare a sechestrului și urma să asigure integritatea bunurilor

încredințate. În același timp în caz de dezacord cu acțiunile executorului judecătoresc,

acestea urmau să fie contestate în modul prevăzute de lege însă ultima nu le-a contestat.”

(f.d. 164, vol. I).

O asemenea motivare succintă și abstractă asupra argumentelor invocate în apelul

inculpatei și al apărătorului său nu poate fi menținută de către instanța de recurs, deoarece,

precum au indicat și recurenții în recursurile ordinare de pe rol, obiectul infracțiunii

prevăzute de art. 251 Cod penal îl constituie relațiile sociale care asigură respectarea

regulilor de păstrare a bunurilor gajate și a celor care sunt sechestrate și confiscate, iar ca

obiect material apar bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.

Astfel, sintagma „sechestrate sau confiscate în mod legal” presupune faptul că

executorul judecătoresc urma să întocmească procesul-verbal de sechestru în conformitate

cu exigențele art. 115-119 Cod executare și cu respectarea prevederilor art. 118 Cod de

executare.

Necesitatea respectării acestor reglementări legale se impune anume pentru a fi

posibilă determinarea obiectului material al componenței infracțiunii prevăzute de art. 251

Cod penal și ca urmare, pentru o încadrare juridică justă a faptei infracționale.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală în cazul în care

eroare judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează hotărîrea

atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În speța de referință, se atestă încălcarea normelor procedurale indicate mai sus, care

constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și nu

pot fi corectate de către instanța de recurs.

Astfel, se impune soluția admiterii recursurilor de pe rol, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

În cadrul rejudecării cauzei instanța de apel urmează să acorde o atenție sporită

argumentelor formulate în apelurile declarate, să se expună pe deplin asupra acestora, să

înlăture eroarea de drept reflectată în învinuirea înaintată, precum și eroarea ce vizează

acțiunea civilă și să adopte în acest sens, o hotărîre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

8

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de inculpata Tataru Ecaterina și de avocatul

Bargan Iurie în numele inculpatei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 12 noiembrie 2015, în cauza penală privind-o pe Tataru Ecaterina

Gheorghe, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 01 iulie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

9