1ra-628/2015 — art. 165 alin. 1 lit. b, c CP

1ra-628/2015 — art. 165 alin. 1 lit. b, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-628/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Ghenadie Nicolaev și Petru Moraru,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Lepădatu Tatiana în numele inculpatei Țurcan Victoria, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, în cauza

penală în privința lui

Țurcan Victoria Serghei, născută la 24 aprilie

1979, originară din s. Echimăuți, r-nul Rezina și

domiciliată în or. Șoldănești, str. Miciurin, nr. 16.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 09.08.2013 – 22.10.2014;

Instanța de apel: 13.11.2014 – 10.02.2015;

Instanța de recurs: 29.04.2015 – 03.06.2015.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 165 alin. (l) lit. b) și c) Cod penal,

la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate în domeniul turismului și angajării forței de muncă pe un termen de 2

ani, iar în baza art. 90 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei stabilite lui Țurcan

V., pe un termen de probă de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Odainic S. a fost admisă în principiu,

urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

lunii decembrie 2007, Țurcan V., aflîndu-se în s. Pohoarna din r-nul Șoldănești,

intenționat, din interes material, urmărind scopul exploatării sexuale comerciale a

persoanei, prin înșelăciune, manifestată prin promisiunea de angajare la un serviciu bine

1

plătit în calitate de dădacă în or. Antalia din Turcia și prin abuz de poziție de

vulnerabilitate, manifestată prin situația precară din punct de vedere al supraviețuirii

sociale, în cadrul unei discuții, a recrutat-o pe Odainic S. cu consimțămîntul acesteia.

La 07.12.2007, Țurcan V., acționînd întru atingerea scopului său infracțional, a

organizat transportarea lui Odainic S. la locul de destinație, în Turcia, procurîndu-i din

cont propriu bilet de călătorie la ruta aeriană pentru data de 07.12.2007 și însoțind-o pe

parcursul deplasării, însă, ajungînd în Turcia, din cauze independente de voința sa,

Odainic S. a fost reîntoarsă de organele competente ale Turciei în Republica Moldova.

Ulterior, Țurcan V., aflîndu-se în Turcia, întru atingerea scopului său infracțional, a

organizat perfectarea altui document de identitate pe numele victimei Odainic S. prin

suportarea cheltuielilor și a organizat transportarea ultimei în Turcia prin procurarea

biletului de călătorie pe ruta aeriană Chișinău- Istambul pentru data de 14.12.2007, însă

ajungînd în Turcia din cauze independente de voința sa Odainic S. a fost reîntoarsă de

organele competente ale Turciei în Republica Moldova.

Continuîndu-și acțiunile infracționale, Țurcan V., aflîndu-se în Turcia a organizat

transportarea lui Odainic S. în țara respectivă prin procurarea biletului de călătorie la rută

aeriană Chișinău-Istambul-Antalia pentru data de 15.12.2007.

Astfel, la 15.12.2007, Țurcan V., aflîndu-se în or. Antalia din Turcia a întîlnit-o pe

Odainic S., apoi a adăpostit-o într-un apartament, unde privînd-o de pașaport, deținînd

controlul asupra victimei care era în stare de vulnerabilitate determinată de aflarea într-o

țară străină, de lipsa de acte de identitate și de mijloace financiare strict necesare pentru

supraviețuire și în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu a fost stabilită în mod

rezonabil, prin amenințarea cu aplicarea violenței fizice a fost impusă să acorde servicii

sexuale contra plată mai multor bărbați, acțiuni care au durat pînă la 26.04.2008.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. b) și c) Cod penal, traficul de ființe umane adică

recrutarea, transportarea și adăpostirea persoanei, cu consimțămîntul acesteia, în scop

de exploatare sexuală comercială săvîrșită prin înșelăciune, abuz de poziție de

vulnerabilitate, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu a fost stabilită în mod

rezonabil.

de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către acuzatorul de

stat, care a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi

hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, stabilindu-i lui Țurcan V.

pedeapsa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 165 alin. (l) lit. b) și c) Cod penal

de 6 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar pentru femei și cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o activitate în domeniul turismului și

angajării forței de muncă pe un termen de 2 ani.

În esență, procurorul a criticat soluția adoptată de prima instanță în partea stabilirii

pedepsei inculpatei considerînd că, la caz, nu este incidentă aplicarea instituției

2

reglementate de art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

apelul declarat de acuzatorul de stat a fost admis, cu casarea sentinței în partea stabilirii

pedepsei lui Țurcan V. și pronunțarea, în această parte, a unei noi hotărîri potrivit căreia

Țurcan V., a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 165 alin. (1) lit. b) și c)

Cod penal la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip

semiînchis și cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul turismului și

angajării forței de muncă pe un termen de 2 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

participanții la proces, raportînd situația de fapt la cea de drept, cercetînd argumentele

invocate de părți, în coraport cu materialele dosarului penal, s-a ajuns la concluzia că

apelul declarat de acuzatorul de stat este întemeiat și necesită a fi admis, în partea stabilirii

pedepsei inculpatei.

Astfel, instanța de apel, a specificat că inculpata, prin înșelăciune și abuz de poziție

de vulnerabilitate, a recrutat-o pe Odainic S. în scop de exploatare sexuală comercială,

ultima fiind impusă să practice prostituția la insistența lui Țurcan V., dar nu la dorința

părții vătămate.

Mai mult ca atît, inculpata a organizat și transportarea părții vătămate în Turcia, fapt

recunoscut chiar de către inculpată. Totodată, conform declarațiilor părții vătămate,

aceasta a dat consimțămîntul de a pleca în Turcia, însă nu pentru a practica prostituția, dar

pentru a activa în calitate de bonă a copilului inculpatei, ceea ce denotă caracterul de

înșelăciune în acțiunile inculpatei, faptul dat și-a regăsit confirmarea prin declarațiile

părții-vătămate și a martorilor, Namolovan Vl., Chiriac D. și Turta L., precum și alte

materiale ale dosarului.

Prin urmare, starea de fapt stabilită în cauza deferită judecății și încadrarea juridică

reținută de prima instanță în sarcina inculpatei corespunde probatorului administrat și

cercetat.

Însă, în partea ce ține de chestiunea individualizării pedepsei, instanța de apel a

statuat că instanța de fond incorect i-a stabilit lui Țurcan V. o pedeapsă sub formă de 5 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate în domeniul turismului și angajării forței de muncă pe un termen de 2 ani, iar în

baza art. 90 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru un

termen de probă de 4 ani.

Or, pedeapsa aplicată nu poate fi menținută de instanța de apel întrucît inculpata a

săvîrșit o infracțiune gravă, nu a recunoscut vina, fapt ce denotă că nu a perceput pericolul

social al acțiunilor sale și poate continua acțiunile infracționale, mai mult că aceasta nu va

atinge nici scopul de corectare și reeducare a persoanei și nu va fi restabilită echitatea

socială, tulburată prin acțiunile inculpatei.

De asemenea, s-a reținut că, anterior, inculpata a fost condamnată pentru o

infracțiune similară, și anume: prin sentința judecătoriei Șoldănești din 25.05.2013 a fost

3

recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii de proxenetism - art. 220 alin. (l) Cod

penal fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unități

convenționale.

Din considerentele menționate supra, instanța de apel a conchis că instanța de fond la

stabilirea pedepsei inculpatei nu a ținut cont de cerințele legislației în vigoare și a aplicat

față de aceasta o pedeapsă prea blîndă, în raport cu circumstanțele obiective sus-indicate,

iar argumentele procurorului invocate în acest sens sunt întemeiate.

instanței de apel cu recurs ordinar solicitînd casarea parțială a acesteia cu rejudecare

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care executarea pedepsei pentru inculpată să

fie amînată în baza art. 96 Cod penal.

În susținerea celor invocate, recurenta menționează că instanța de apel eronat a

individualizat pedeapsa în privința lui Țurcan V. și a ales o pedeapsă prea severă și

nejustificată pentru ultima, dat fiind că persoana care a săvîrșit o infracțiune poate fi

liberată de la executarea reală, totală sau parțială a pedepsei, conform art. 89 alin. (2) lit.

g) Cod penal, prin amînarea executării ei de către femeile gravide sau care au copii în

vîrstă de pînă la 8 ani.

Astfel, conform art. 96 alin. (l) Cod penal, femeilor condamnate gravide și celor care

au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, cu excepția celor condamnate la închisoare pe un termen

mai mare de 5 ani pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave

împotriva persoanei, instanța de judecată le poate amîna executarea pedepsei pînă la

atingerea de către copil a vîrstei de 8 ani.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 10) Cod de procedură penală.

acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de către

apărătorul inculpatei, menționînd că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece

criticele recurentei nu au fost argumentate conform exigenților stipulate de art. 427 din

Codul de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de apărătorul inculpatei se conchide că

recurenta invocă ca temei de drept pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

4

penală, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În același context, instanța de recurs constată că, recurenta este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

făptuitoarei, însă hotărîrea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 februarie

2015, totuși este criticată referitor la stabilirea pedepsei, care se consideră a fi prea aspră

și, din care considerente, se solicită aplicarea unei pedepse prin prisma art. 96 Cod penal.

În această ordine de idei, se amintește că pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal,

este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor

persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, Colegiul penal specifică că, în conformitate cu principiul

individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în coroborare cu criteriile generale de

individualizare a pedepsei, art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă

luînd în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea art. 165 alin. (1) Cod penal, în baza căruia a

fost condamnată inculpata. Individualizarea pedepsei constă din obligațiunea instanței de

a stabili măsura pedepsei concrete infractorului, la caz, lui Țurcanu V. necesară și

suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și pedepsei penale.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite de inculpată, care se

stabilește în dependență de cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd

ca celelalte două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a

format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale

săvîrșite, și anume, la caz, trebuie avute în vedere că în urma acțiunilor inculpatei partea

vătămată, contrar voinței sale, a fost exploatată sexual în scop comercial.

5

Astfel, Colegiul penal menționează că, pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta

impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

La fel, pedeapsa este echitabilă și atunci cînd este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît de către condamnat, precum și de alte persoane.

Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blîndă nu este suficientă pentru

corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, iar o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de

neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Din atare considerente, instanța de recurs apreciază că instanța de apel corect a ajuns

la concluzia că instanța de fond a individualizat greșit pedeapsa aplicată inculpatei Țurcan

V., pentru infracțiunea săvîrșită și neîntemeiat a dispus suspendarea executării pedepsei

pe un termen de probă de 4 ani.

Așadar, inculpata a săvîrșit o infracțiune gravă, anterior, a fost condamnată pentru o

infracțiune similară, și anume prin sentința Judecătoriei Șoldănești din 25.05.2013 a fost

recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii de proxenetism - art. 220 alin. (l) Cod

penal fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unități

convenționale, fapt ce denotă că nu a perceput pericolul social al acțiunilor sale și poate

continua acțiunile infracționale.

Or, reieșind din cele menționate supra, se conchide că instanța de apel just a statuat

că instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatei nu a ținut cont de exigențele legii și a

aplicat față de Țurcan V. o pedeapsă prea blîndă, în raport cu circumstanțele obiective

sus-indicate, care sunt incidente cauzei.

Prin urmare, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs invocat de recurentă

nu este relevant cauzei, iar instanța ierarhic inferioară și-a motivat just soluția adoptată,

acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 din Codul penal la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatei, stabilite conform

sancțiunii articolului incriminat acesteia prin rechizitoriu.

Severitatea pedepsei aplicate inculpatei este justificată de modalitatea în care aceasta

a conceput și derulat activitatea infracțională, gravitatea concretă a faptelor comise,

pluralitatea actelor executate, care dovedesc perseverența infracțională ridicată întru

atingerea scopului urmărit. De asemenea și lipsa oricărui efort al inculpatei de a înlătura

sau diminua consecințele faptelor sale, poziția procesuală a acesteia fiind de

nerecunoaștere a săvîrșirii infracțiunii imputate, refuzînd practic să își asume răspunderea

pentru propriile acțiuni, perseverînd în a considera că modalitatea în care a acționat ar fi

fost una legală, așadar o conduită de negare a acțiunilor ilicite penale sau de încercare de

diminuare a contribuției infracționale ori a elementelor esențiale angajării răspunderii

penale, nonșalanța infracțională a inculpatei, care a manifestat o totală indiferență față de

6

posibilele consecințe ale faptelor sale au dus, în consecință la aplicarea pedepsei privative

de libertate.

Totodată, se conchide că și aspectele care țin de aprecierea concretă a pericolului

social al faptelor comise de inculpată, au fost avute în vedere de către instanța de apel în

procesul individualizării pedepsei, prin stabilirea unei pedepse orientate spre minimul

special prevăzut de lege, prin analiza corelativă cu aspectele care țin de antecedentele

penale ale ultimei și comportamentul și atitudinea ei față de cele comise.

Prin urmare, săvîrșirea infracțiunii de trafic de ființe umane și modul în care a fost

sancționată Țurcan V. trebuie să reprezinte o ripostă fermă și dură a societății față de

persoanele care comit infracțiuni similare. De altfel, corect magistrații instanței de apel au

avut în vedere și faptul că Țurcan V. nu se află la prima încălcare a valorilor sociale

ocrotite de legea penală, aceasta fiind, anterior, amendată de instanța de judecată pentru

săvîrșirea infracțiunii de proxenetism, aspecte care dovedesc perseverența infracțională a

inculpatei și care justifică aplicarea pedepsei privative de libertate în limitele stabilite.

Subsidiar, se reține că executarea pedepsei în regim privativ de libertate este singura

modalitate de reeducare a inculpatei și constituie singura modalitate în care societatea

poate avea o reacție adecvată în scopul reducerii fenomenelor infracționale de acest gen.

În cauza deferită judecării, instanța de apel a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, fiind o infracțiune gravă, de personalitatea celei vinovate, că a fost anterior

condamnată pentru săvîrșirea unei infracțiuni conexe, proxenetism, se caracterizează

pozitiv, prezența copiilor minori la întreținere, fiind reținute ca circumstanțe atenuante, cît

și de lipsa circumstanțelor agravante. Apreciind aceste împrejurări per ansamblu instanța,

a dispus întemeiat aplicarea unei pedepse privative de libertate, în cuantum de 5 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis și cu

privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul turismului și angajării forței de

muncă pe un termen de 2 ani.

Or, Colegiul penal consideră că temei pentru aplicarea unei pedepse mai blînde nu se

constată, iar pedeapsa, astfel cum a fost individualizată de instanța de apel, răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal,

restabilirea echității sociale, corectarea inculpatei, precum și prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni atît din partea acesteia, cît și a altor persoane.

Totodată, cu referire la alegațiile recurentei precum că executarea pedepsei de 5 ani

închisoare stabilite în privința lui Țurcan V. urmează a fi amînată în baza art. 96 Cod

penal, instanța de recurs apreciază aceste critici ca fiind vădit neîntemeiate menționînd că

sancțiunea art.165 alin. (1) Cod penal, în baza căruia inculpata a fost declarată vinovată și

condamnată, în redacția actuală, prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen

de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 3000 la

5000 de unități convenționale, cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate,

sau cu lichidarea persoanei juridice.

7

Însă, potrivit actelor dosarului, infracțiunea de trafic de ființe umane a fost comisă de

Țurcanu V. în decembrie 2007, adică pînă la modificările operate în Codul penal prin

Legea nr. 270 din 07.11.2013 pentru modificarea și completarea unor acte legislative

//Monitorul Oficial 290/794, 10.12.2013, prin care în sancțiunea de la art. 165 alin. (1)

textul “de la 5 la 12 ani” s-a substituit cu textul “de la 6 la 12 ani”, în sensul agravării

situației inculpatei.

Așadar, amintim că prin decizia instanței de apel din 10 februarie 2015, lui Țurcan

V. i-a fost stabilită pedeapsa de 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții în domeniul turismului și angajării forței de muncă pe un termen de 2 ani,

adică la limita minimă prevăzută de sancțiunea legii penale pentru care aceasta a fost

condamnată.

Potrivit art. 96 alin. (1) Cod penal, femeilor condamnate gravide și celor care au

copii în vîrstă de pînă la 8 ani, cu excepția celor condamnate la închisoare pe un termen

mai mare de 5 ani pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave

împotriva persoanei, instanța de judecată le poate amîna executarea pedepsei pînă la

atingerea de către copil a vîrstei de 8 ani.

Or, reieșind din sensul normei date, amînarea executării pedepsei pentru femeile

nominalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvîrșit infracțiuni ușoare sau mai

puțin grave, indiferent de categoria de pedeapsă, însă această măsură nu poate fi aplicată

femeilor care au săvîrșit infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave

împotriva persoanei, pentru care ele au fost condamnate la închisoare pe un termen de

peste 5 ani.

Potrivit extrasului din Registrul de Stat a populației anexat la fila dosarului 105, vol.

I se constată că Țurcan V. are la întreținere doi copii minor, Țurcan K. și Țurcan Kaan,

ambii fiind născuți la 10 septembrie 2005, adică cu vîrsta de 9 ani și 10 luni.

Respectiv, avînd în vedere că dispoziția art. 96 Cod penal reglementează exhaustiv

cazurile cînd urmează a fi amînată executarea pedepsei, și anume, pînă la atingerea de

către copil a vîrstei de 8 ani, în cauza deferită judecății copii minori ai inculpatei nu cad

sub incidența temeiului specificat în norma nominalizată.

Cu privire la faptul că inculpata, potrivit ultrasonografiei anexate la fila dosarului nr.

253 din vol. I și celor invocate în cererea de recurs este însărcinată, aceasta nu duce la

aplicarea nemijlocită și obligatorie în privința sa, a amînării executării pedepsei în baza

art. 96 Cod penal.

Mai mult, pe aceiași linie de considerente se impune a fi menționată și chestiunea că

raționamentul de aplicare a prevederilor art. 96 Cod penal, este facultativ, fiind o

apreciere proprie a instanței de judecată, în baza materialelor și probelor aduse, în acest

sens, dar nu o obligație a acesteia, după cum pretinde recurenta.

Totodată, se specifică că în baza prevederilor art. 96 Cod penal, amânarea executării

reale a pedepsei stabilite pentru femei gravide și femei care au copii în vârstă de până la 8

ani poate fi dispusă în faza:

8

- adoptării sentinței de condamnare (pct. 2) alin.(3) art. 389 Cod de procedură

penală);

- executării de fapt a pedepsei (pct. 4) alin.(1) art. 469 Cod de procedură penală),

indiferent de termenul executat al pedepsei în instituția penitenciară, importantă este

survenirea condițiilor legale.

Deci, inculpata este, în continuare, în drept de a solicita aplicarea prevederilor art. 96

Cod penal, în privința sa, reieșind din cele stipulate supra, iar chestiunea respectivă se va

soluționa în conformitate cu prevederile titlului II, capitolul VI al Părții Speciale din

Codului de procedură penală „Punerea în executare a hotărârilor judecătorești” (articolele

469-471 și 472), precum și cu prevederile art. 173, 258-259, 263-264 Cod de executare.

În consecință, Colegiul penal statuează că modalitatea de executare aleasă și

cuantumul pedepsei aplicate inculpatei Țurcanu V., pentru infracțiunea imputată acesteia,

este în acord cu principiul proporționalității avînd în vedere fapta comisă și urmările

produse.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 10) a alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se face

referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de apel,

pedeapsa stabilită inculpatei fiind aplicată în limitele legii, din care considerente se

dispune inadmisibilitatea recursului declarat.

Avînd în vedere considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la

prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că

la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale

relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele din recursul

declarat de avocata Lepădatu T. sunt vădit neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Lepădatu Tatiana în numele

inculpatei Țurcan Victoria, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 februarie 2015, în cauza penală în privința lui Țurcan Victoria Serghei, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 03 iulie 2015.

Președinte Judecător Judecător

Petru Ursache Ghenadie Nicolaev Petru Moraru

9