1ra-280/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-280/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-280/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 24 octombrie 2017, declarat de avocatul Ștefan Orbu, în numele

inculpatului

Burlacu Nicolae Xxxxxxxx, născut la

xx xxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxx, r-nul

Xxxxxx, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Strășeni din 25.06.2014 și

decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

05.11.2014, în baza art. 187 alin. (2), 90 Cod penal la 3

ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii pe un termen de probațiune

de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.04.2017 – 27.06.2017,

instanța de apel: 14.07.2017 – 24.10.2017,

instanța de recurs: 04.01.2018 – 31.01.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Burlacu Nicolae a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 7 luni închisoare.

Conform art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite

prin decizia Curții de apel Chișinău din 05.11.2014, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 3 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 3 ani cu obligarea acestuia să presteze

150 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

1

Burlacu Nicolae, neavând permis de conducere, fiind la volanul motocicletei „IJ

Planeta 5”, fără numere de înmatriculare, se deplasa pe traseul R-1, km 10, or. Vatra,

mun. Chișinău.

În timpul deplasării, cunoscând cu certitudine că acționează cu încălcarea

prevederilor pct. 14 a Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că

„conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate,

sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor

medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o

stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere”, fiind în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, a fost stopat de către inspectorii de

patrulare rutieră Matvei I. și Tabacaru S.

Ulterior, în procesul verificării actelor, colaboratorii de poliție au simțit din

cavitatea bucală a lui Burlacu N. miros puternic de alcool, ca urmare acesta fiind

escortat la IP Buiucani, mun. Chișinău, pentru constatarea faptului de consumare a

alcoolului, a fost supus testării alcoolscopice cu alcooltestul „Drager”, fiind stabilit că

în aerul expirat de acesta, concentrația de alcool constituia 0,82 mg/l, ceea ce în

conformitate cu art. 134/12 Cod penal, se califică drept stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului

de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat și care nu deține permis de conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 16, 61, 75, 90

Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că circumstanțe agravante și

atenuante nu s-au stabilit, că infracțiunea comisă este una ușoară, că inculpatul

anterior a mai fost condamnat, săvârșind o nouă infracțiune în termenul de probă, că

el a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, și astfel, beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoarea, concluzionând ca fiind irațională aplicarea unei pedepse privative de

libertate față de acesta, urmând a fi suspendată condiționat executarea pedepsei

aplicate pe o perioadă de probațiune.

În acest sens, instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat la 05.11.2014

prin decizia Curții de Apel Chișinău, în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f), 90 Cod penal

la 3 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate pentru un termen de probă de 3 ani. Totodată, în conformitate cu art. 90 alin.

(10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei în perioada de probațiune a comis o nouă infracțiune intenționată,

instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85, dacă, după caz, nu

sunt aplicabile prevederile alin. (11) care prevede, că în cazul în care cel condamnat

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, săvârșește în perioada de

probațiune o infracțiune intenționată mai puțin gravă, problema anulării sau

2

menținerii condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se

soluționează de către instanța de judecată, la propunerea organului care exercită

supravegherea asupra comportamentului celor condamnați cu suspendarea executării

pedepsei.

Astfel, în privința inculpatului nu poate fi dispusă anularea suspendării

executării pedepsei stabilite prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05.11.2014,

deoarece prezenta infracțiune se atribuie la categoria celor ușoare potrivit art. 16 Cod

penal.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4), 85 alin. (1) Cod

penal, la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat, că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului

și caracterului socialmente periculos al faptei săvârșite, nefiind atins scopul de

restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare numai îl va

favoriza pe inculpat să săvârșească pe viitor acțiuni similare, iar de către alte

persoane va fi apreciată ca o atitudine tolerantă din partea statului a

comportamentului prejudiciabil și va diminua încrederea societății în eficacitatea și

echitatea sistemului de justiție. În conformitate cu art. 61 alin. (2) Cod penal,

pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților cât și a

altor persoane.

Totodată, prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 05.11.2014 inculpatul a fost

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f), 90 Cod penal, fiindu-i aplicată

pedeapsa 3 ani și 6 luni închisoare, executarea pedepsei aplicate fiindu-i suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 3 ani. Însă acesta, în perioada de

probațiune a săvârșit o nouă infracțiune. Cu toate că i-a fost acordată posibilitatea să

se corecteze, acesta nu a îndreptățit încrederea acordată, nu a făcut concluzii

necesare, nu și-a schimbat comportamentul și a continuat să admită un comportament

prejudiciabil.

Tolerarea comportamentului inculpatului prin aplicarea pedepsei neefective, în

continuare este inadmisibilă. Conștientizând, că nu este pedepsit efectiv și

proporțional faptei săvârșite, inculpatul va deveni mult mai încrezut în impunitatea sa

și ca urmare, va continua să mai săvârșească infracțiuni. Statul și sistemul de justiție

este obligat să asigure protecția necesară comunității, însă instanța de judecată,

aplicând inculpatului pedeapsa non-privativă de libertate, a mers în contradicție cu

obligațiunile statului față de societate.

Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor părții vătămate, a

statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune, astfel că corectarea și

reeducarea inculpatului va avea loc numai în condiții privative de libertate.

3

În cadrul examinării acestei cauze penale nu au fost stabilite careva motive

care ar impune iraționalitatea aplicării inculpatului a unei pedepse cu executare.

octombrie 2017, apel a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Burlacu Nicolae, recunoscut vinovat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal,

i-a fost aplicată pedeapsa de 7 luni închisoare.

Conform art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite

prin decizia Curții de apel Chișinău din 05.11.2014, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut, că la aplicarea pedepsei inculpatului, instanța de fond

nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 85, 90 Cod penal, pedeapsa-i

aplicată nefiind în limitele legii.

Partea descriptivă a sentinței nu cuprinde considerente temeinice și legale

privind aplicarea art. 90 Cod penal.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05.11.2014

Burlacu N. a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f), 90 Cod penal, la 3

ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de probațiune de 3 ani.

Astfel, se constată cazul când inculpatul, condamnat fiind cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, săvârșește o nouă infracțiune intenționată.

Potrivit art. 90 alin. (11) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune o

infracțiune mai puțin gravă, problema anulării sau menținerii condamnării cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei se soluționează de către instanța de

judecată, la propunerea organului care exercită supravegherea asupra

comportamentului celor condamnați cu suspendarea executării pedepsei - lucru care

nu s-a făcut.

Prin urmare, în partea pedepsei, sentința este lovită de nulitate absolută.

Soluționând chestiunea cu privire la pedeapsa penală, se va ține cont de

dispozițiile art. 7, 61, 75 și 85 Cod penal, precum și cele ale articolului 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală.

Scopul pedepsei fiind atât corectarea condamnatului, cât și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil,

infracțiunea săvârșită de inculpat are un impact negativ asupra societății.

Inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog, infracțiunea este comisă

cu intenție, iar, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) Cod penal, se clasifică

ca fiind ușoară.

Totodată, la judecarea cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sunt

aplicabile prevederile alin. (8) al aceluiași articol, potrivit căror inculpatul beneficiază

de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare.

4

Dat fiind că în speță există cazul unui cumul de sentințe, în conformitate cu

art. 85 Cod penal, se va adăuga parțial la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie a

părții neexecutate a pedepsei stabilite prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05.11.2014.

care solicită casarea parțială a acestei decizii, cu menținerea sentinței.

Recurentul a indicat, că încă de la faza incipientă a urmăririi penale, inculpatul

și-a recunoscut vina și s-a căit de cele comise. Până la începerea cercetării

judecătorești, prin cerere scrisă, și-a recunoscut vina și a solicitat ca judecarea cauzei

să se facă în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală.

Inculpatul este angajat în câmpul muncii, fiind căsătorit, soția sa este

însărcinată, astfel reeducarea inculpatului poate fi făcută fără executarea pedepsei cu

închisoarea.

La fel, infracțiunea săvârșită, potrivit art. 16 Cod penal, este una ușoară, iar

prima instanță corect a ținut cont de prevederile art. 85 Cod penal și a dispus

executarea pedepsei cu închisoare aplicată inculpatului în temeiul art. 90 alin. (1) și

(2) Cod penal, or în speță nu sunt incidentale prevederile statuate la art. 90 alin. (9) și

(11) Cod penal.

Privarea de libertate a inculpatului, în raport cu infracțiunea comisă și

gravitatea acesteia nu va contribui la reeducarea lui.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală – s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, în temeiul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei penale aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, just luând în considerare personalitatea inculpatului și

gradul sporit de pericol social al infracțiunii săvârșite de el, ținând corect cont de

prevederile art. 61, 75, 85 alin. (1), (3), 90 alin. (10) Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

5

cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. În cazul în

care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în

perioada de probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi

stabilește o pedeapsă în condițiile art.85. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte

de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune,

instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua

sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa

definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa

stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei

pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Or, soluția instanței de apel este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit

cărei recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii simplificate, nu poate

fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f)

Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă

valență juridică (pct. 35, Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013,

„Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”).

În consecutivitatea enunțată, se mai reține că inculpatul a comis infracțiunea în

perioada termenului de probațiune stabilit prin sentința anterioară, iar în asemenea

caz, art. 90 alin. (10) Cod penal prescrie imperativ că pedeapsa se stabilește în

condițiile art. 85 Cod penal, care prevede clar în alin. (3) că pedeapsa definitivă în

cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru

săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin

sentința anterioară. Deci, în speță - mai mare decât 3 ani și 6 luni închisoare.

Astfel, pedeapsa definitivă de 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Este de menționat că prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal nu sunt aplicabile

la caz, deoarece acestea se referă la o altă procedură, cea de soluționare a problemei

anulării sau menținerii condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

la propunerea organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor

condamnați cu suspendarea executării pedepsei – circumstanță improprie cauzei de

pe rol.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

6

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. – 5. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul menționat este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ștefan Orbu,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie

2017, în privința inculpatului Burlacu Nicolae Xxxxxxxx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 februarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7