1ra-1315/2017 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-1315/2017 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1315/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

05 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma,

Anatolie Țurcan,

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de către

avocatul Prepelița Nicolai în numele inculpaților Cebotarean Liviu și Gherman

Mihail, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 26 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui

Cebotarean Liviu

Gherman Mihail

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 20.07.2016-23.01.2017;

instanța de apel: 13.02.2017-26.04.2017;

instanța de recurs: 19.07.2017-05.12.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, la 1 an și 6 luni închisoare, iar

în temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, la pedeapsa

stabilită i-a fost adăugată parțial pedeapsa neexecutată, stabilită prin sentința

Judecătoriei Soroca din 20 mai 2015, fiind condamnat definitiv la 3 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții și a exercita activități în

domeniul administrării bunurilor materiale pe un termen de 1 an, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Prin aceiași sentință, Gherman M. a fost condamnat în baza art. 179 alin.

(2) Cod penal, la 1 an și 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 85 alin. (1) Cod

penal, pentru cumul parțial de sentințe, la pedeapsa stabilită i-a fost adăugat

1

parțial pedeapsa neexecutată, stabilită prin sentința Judecătoriei Soroca din 01

decembrie 2014, fiind condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

jurul orei 0130, Cebotarean L. fiind sub influența băuturilor alcoolice, intenționat,

prin înțelegere prealabilă, împreună și de comun acord cu Gherman M., ilegal

fără consimțământul proprietarului XXXXX, au pătruns în casa ultimului,

amplasată în s. XXXXX, r-nul Soroca și la cerințele proprietarului de a părăsi

domiciliu, a refuzat, numindu-l pe ultimul cu cuvinte obscene apoi îmbrâncindu-

l, i-a pus o piedică, doborându-l la pământ, aplicând astfel violență asupra cet.

XXXXX.

2.1. Aceleași acțiuni au fost reținute și-n privința lui Gherman M.

Cebotari A. și Prepelița N., care au solicitat:

avocatul Cebotari A., casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri de

achitare a inculpaților pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de către aceștia.

În motivarea apelului declarat, apelantul a invocat că, acuzarea și-a

întemeiat învinuirea doar în baza declarațiilor părții vătămate și a concubinei

sale.

Adițional, partea apărării a menționat că, prezenta cauză a fost pornită în

baza indicilor art. 179 alin. (2) și 186 alin. (2) Cod penal, iar ulterior, organul de

urmărire penală a clasat cauza pe episodul de furt, deoarece, fapta nu a putut fi

dovedită, prin urmare inculpații nu au fost în acea seară la domiciliu părții

vătămate.

avocatul Prepelița N., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit, pentru prima instanță

prin care procesul penal în privința inculpaților să fie încetat în temeiul art. 2 al

Legii Nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței RM, invocând că, inculpații întrunesc condițiile aplicării

prevederilor legii menționate.

apelurile declarate au fost respinse ca fiind nefondate.

de fond a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale,

examinând probele administrate din punctul de vedere al utilității, veridicității și

coroborării, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, ajungând astfel la

concluzia că, vina inculpaților Cebotarean L. și Gherman M. în comiterea

infracțiunii imputate a fost dovedită.

Astfel, cercetând probele anexate la materialele cauzei instanța de apel a

conchis că, prima instanță a încadrat corect acțiunile inculpaților conform

2

prevederilor art. 179 alin. (2) Cod penal, iar afirmația apelanților referitor la

dezacordul cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din 19.02.2016, admisă

ca probă, nu este probată și poartă un caracter declarativ.

Cât privește veridicitatea declarațiilor părții vătămate XXXXX și a

martorului Vicol S., instanța de apel a conchis că, acestea coroborează cu probele

administrate și anexate la materialele cauzei, iar inculpații fiind prezenți la

judecarea cauzei în prima instanță au avut posibilitatea de a le adresa întrebări.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a dat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75, 76, 85 Cod penal și corect a conchis că scopul pedepsei

penale va fi atins prin stabilirea pedepsei cu închisoare, reieșind din caracterul și

gradul prejudiciabil al faptei, de circumstanțele atenuante și agravante, de

personalitatea inculpaților, care anterior au fost condamnați, se caracterizează

negativ la locul de trai, de condițiile de viață ale acestora.

În același context, instanța de apel a conchis că, în privința inculpaților nu

poate fi aplicată Legea Nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței RM, din considerentul că lipsește

căința activă a inculpaților pe parcursul întregului proces penal.

Adițional, instanța de apel a menționat că, reieșind din conținutul

apelurilor declarate rezultă cert faptul că, inculpații au înaintat argumente

declarative și formale de recunoaștere a vinovăției doar cu scopul de a fi eliberați

din penitenciar, or, recunoașterea sinceră a vinei nu poate fi condiționată.

Prin urmare, analizând poziția inculpaților de la diferite faze ale

procesului penal instanța de apel a constatat lipsa unei recunoașteri sincere a

vinei, a unei căințe sincere active, a unor regrete și a unei conștientizări sincere și

efective a acțiunilor pe care le-au comis.

Prepelița N. în numele inculpaților, care, invocând temei de drept prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit,

pentru prima instanță prin care procesul penal în privința inculpaților să fie

încetat în temeiul art. 2 al Legii Nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură

cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței RM.

În motivarea recursului ordinar, autorul invocă argumente similare cu cele

indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, instanța de apel neîntemeiat a constatat faptul lipsei căinței

sincere în poziția inculpaților, or, în apelul declarat și prin declarațiile date în

cadrul examinării cauzei în instanța de apel, aceștia au recunoscut pe deplin

comiterea faptelor incriminate, și-au cerut scuze de la partea vătămată, ultima

declarând că nu dorește ca inculpații să fie pedepsiți cu închisoarea.

3

Astfel, reieșind din faptul că examinarea cauzei penale în ordine de apel,

este continuitatea examinării cauzei în fond, nerecunoașterea vinovăției în

instanța de fond nu poate fi un impediment în aplicare prevederilor Legii Nr. 210

din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței RM.

În cadrul procesului penal partea vătămată nu a înaintat vreo acțiune

civilă, iar cu referire la episodul incriminat inculpaților în baza art. 179 alin. (2)

Cod penal, a declarat că, careva prejudiciu nu i-a fost cauzat, vătămări corporale

nu a primit, tratament nu a administrat.

Astfel, instanța de apel, eronat a stabilit existența prejudiciului nerecuperat

care ar constitui un impediment în aplicarea art. 2 al Legii nr. 210 din 29.07.2016.

Instanța de apel mai invocă faptul că inculpații nu au întreprins măsuri de

remediere a situației cu partea vătămată, or, aceștia fiind în stare de arest, au fost

în imposibilitate de a întreprinde careva acțiuni în acest sens.

Partea vătămată în instanța de apel, a invocat faptul că inculpații urmează

să-i restituie banii furați, însă învinuirea adusă lui Cebotarean L. și Gherman M.

este pe art. 179 alin. (2) Cod penal, episodul privind sustragerea bunurilor fiind

încetat în cadrul desfășurării urmăririi penale de către procuror, fiind disjunsă

cauza penală în acest sens. Tot partea vătămată a declarat faptul că prin faptul

violării de domiciliu, careva prejudiciu nu i-a fost cauzat, vătămări corporale nu

a primit, tratament nu a administrat.

Mai mult, în ședința instanței de apel, inculpații și-au cerut scuze de la

partea vătămată.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța este în drept să admită recursul, cu casarea

totală sau parțială a hotărârii atacate și cu dispunerea rejudecării de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Colegiul penal lărgit consideră că concluziile instanței de apel, expuse

asupra cererii inculpaților de a le fi aplicată actul amnistiei, sunt pripite.

În acest sens, Colegiul penal constată că instanța de apel, statuând asupra

faptului că inculpații au stat ferm pe poziția de nerecunoaștere a vinovăției până

4

la etapa judecării apelului, nu a apreciat în mod corespunzător poziția ultimilor,

care de fapt denotă contrariul.

Sub acest aspect, Colegiul penal constată că inculpații Gherman M. și

Cebotarean L. în apelurile suplimentare declarate, au menționat că, ”(...)recunosc

în totalitate săvârșirea faptelor pentru care mă învinuiesc (...)” (f.d. 192-195), ulterior,

fiind audiați în ședința de judecată din cadrul instanței de apel au menționat

”Onorată instanță, regret cele întâmplate și rog să aplice actul cu privire la

amnistie(…)” (f.d. 208, verso).

În aceste circumstanțe, contrar celor reținute de către instanța de apel,

Colegiul penal constată că inculpații au stat ferm pe poziția de recunoaștere a

vinovăției pe parcursul examinării cauzei în cadrul instanței de apel. Faptul că

”Lipsește căința activă a inculpaților pe parcursul întregului proces penal. Inculpații

vizați de la pornirea procesului penal și până la încheierea cercetărilor judecătorești în

instanța de fond nu sau autodenunțat de bună voie după săvârșirea infracțiunii, n-au

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, n-au colaborat cu organul de urmărire

penală, nu și-au recunoscut vina, nu sau căit sincer, n-au regretat cele comise (...)” (f.d.

217, verso), nu echivalează cu nerecunoașterea vinovăției, or, recunoașterea

vinovăției poate fi valorificată la orice etapă a procesului penal.

În sensul dat, Colegiul penal menționează că potrivit art. 1 alin. (1) din

Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016, legea menționată se

aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă

căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate care sânt caracterizate

pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de probațiune sau termenului de probă

și sânt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste

persoane cad sub incidența prevederilor art. 2–9, 11 și 12. Totodată, art. 1 alin. (2) al

aceleiași legi stabilește că căința activă a persoanei se determină în conformitate cu

criteriile stabilite la art. 57 din Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002, fără a ține

cont de criteriul gravității faptei comise.

La rândul său, art. 57 alin. (1) Cod penal prevede că persoana care pentru

prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de

răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a

contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate

sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

În contextul circumstanțelor existente în cauză, Colegiul penal relevă că

recunoașterea vinovăției de către persoană constituie o formă de contribuire

activă la descoperirea infracțiunii, care la rândul său reprezintă, în sensul art. 57

alin. (1) Cod penal, o modalitate de manifestare a căinței active.

În acest sens, Colegiul penal consideră că instanța de apel a concluzionat

pripit asupra faptului că în cauză recunoașterea vinovăției de către inculpți, la

5

etapa judecării apelurilor, nu reprezintă o manifestare a căinței active, apreciere

care în consecință a dus la respingerea cererii acestora de aplicare a amnistiei în

privința lor. Totodată, Colegiul penal consideră că instanța de apel urma să dea o

apreciere corespunzătoare poziției inculpaților la examinarea cauzei în ordine de

apel, fără a se baza, după cum s-a arătat în mod neîntemeiat, pe poziția

exprimată de inculpați la diferite etape ale procesului penal, or, recunoașterea

vinovăției poate fi reținută la orice etapă a procesului penal.

La fel ca fiind neîntemeiată, Colegiul penal va reține și concluzia instanței

de apel precum că, ”Pe parcursul întregului proces penal inculpații n-au întreprins

acțiuni de restabilire a echității sociale față de victima, partea vătămată XXXXX aceasta

având pretenții față de inculpați până în instanța de apel. Nici în ședința instanței de

apel inculpații n-au întreprins măsuri de remediere a situației față de victimă, partea

vătămată.”, or, conform declarațiilor părții vătămate, XXXXX date la etapa

judecării apelurilor, acesta a menționat că, ”(...) nu doresc ca inculpații să fie închiși.

Eu doresc să-mi fie restituit ceea ce mi-a fost luat (…)” (f.d. 209).

Astfel, partea vătămată pretinde recuperarea prejudiciului cauzat pe

episodul sustragerii bunurilor, urmărirea penală în privința căruia a fost disjunsă

în gestiune separată, prin ordonanța procurorului din 29.03.2016 (f.d.87a), iar prin

ordonanța procurorului din aceiași dată, a fost dispusă scoaterea parțială a lui

Cebotarean L. și Gherman M., pe capătul de comitere a infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal (f.d. 86, 87).

Astfel, pe episodul violării de domiciliu, părții vătămate careva prejudiciu

de către inculpați nu i-a fost cauzat.

Din aceste considerente, Colegiul penal apreciază că constatările instanței

de apel sunt pripite și, în parte, în contradicție cu materialele cauzei, fiind omisă

o apreciere obiectivă și multilaterală a faptului că inculpații și-au recunoscut

vinovăția integral în fața instanței de apel.

Din acest motiv, Colegiul penal lărgit conchide că recursul ordinar,

declarat în cauza deferită prezentei judecări, urmează a fi admis, cu casarea

totală a deciziei atacate și cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Prepelița Nicolai în

numele inculpaților Cebotarean Liviu și Gherman Mihail, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 26 aprilie 2017, în cauza penală în

6

privința lui Cebotarean Liviu și Gherman Mihail și dispune rejudecarea cauzei

în ordine de apel în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la

04 ianuarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

7