1ra-1546/2017 — art.151 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.151 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 10 Cod de procedură penală
1ra-1546/2017 — art.151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1ra-1546/2017
Curtea Supremă de Justiție
DECIZIE
29 noiembrie 2017 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte - Ursache Petru,
Judecători - Timofti Vladimir și Alerguș Constantin,
a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către
avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatului Moraru Vadim, prin care se
solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iulie
2017, în cauza penală privindu-l pe
Moraru Vadim Xxxxx, născut la xxxxx, originar și
domiciliat în Xxxxx, Xxxxx.
Datele referitoare la termenul de examinare a
cauzei:
01.09.2016 - 28.10.2016 (prima instanță);
14.11.2016 - 04.07.2017 (instanța de apel);
30.08.2017 - 29.11.2017 (instanța de recurs ordinar).
Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul
penal al Curții Supreme de Justiție,
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 octombrie 2016, în
procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Moraru Vadim a fost
recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal
stabilindu-i pedeapsă sub formă de închisoare pe 5 ani cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip semiînchis.
În baza art. 90 Cod penal executarea pedepsei s-a dispus a fi suspendată
condiționat pe un termen de probațiune de 5 (cinci) ani.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a constatat că, Moraru Vadim la
17 septembrie 2015, aproximativ la orele 01:40, aflându-se lângă barul din str.
Dumitru Râșcanu, 24, mun. Chișinău, în urma unui conflict, 1-a agresat fizic pe cet.
Kovalski Alexandr, și anume după ce cet. Pușco Daniel, aplicându-i ultimului o
lovitură cu pumnul în regiunea feței, de la care Kovalski Alexandr a căzut jos, cet.
Moraru Vadim a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele pe diferite părți ale
1
corpului și în regiunea capului, după care sărea cu picioarele peste corpul acestuia,
cauzând victimei, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2647/D din 13
noiembrie 2015, vătămări corporale grave, exprimate prin fractura deschisă a oaselor
gambei stângi 1/3 medie distale, fractura oaselor nazale fără deplasare, plăgi contuze
în regiunea feței, plagă contuză la nivelul gambei stângi, care prezintă pericol pentru
viață.
Sentința menționată a fost atacată cu apel de către procurorul în Procuratura
Chișinău, oficiul Râșcani, Iuga Gabriela, prin care a solicitat, casarea sentinței, cu
pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Moraru Vadim, recunoscut vinovat de
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal să-i fie numită
pedeapsa penală de 6 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip
semiînchis.
A încasa din contul inculpatului Moraru Vadim în beneficiul statului 57 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei medico-
legale nr. 2647/D din 13.11.2015.
În motivarea apelului procurorul a menționat că instanța de judecată a stabilit
just circumstanțele cauzei și corect a calificat fapta inculpatului în baza art. 151 alin.
(1) Cod penal, însă pedeapsa stabilită inculpatului Moraru Vadim prin sentința
nominalizată este prea blândă, totodată nu au fost încasate cheltuielile judiciare în
sumă de 57 lei din contul inculpatului.
Astfel, la suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea,
instanța de judecată nu a luat în considerație criteriile de individualizare, prevăzute
de art. 75 Cod penal, conform cărora la stabilirea categoriei și termenului pedepsei,
instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,
de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea, de influiența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
vinovatului, precum și condițiile de viață ale familiei acestuia.
La fel, apelantul a menționat, că, la adoptarea sentinței, instanța nu a luat în
considerație faptul, că, inculpatul Moraru Vadim, a comis o infracțiune gravă, după
comiterea infracțiunii a lăsat partea vătămată fără cunoștință la sol, nu a întreprins
nimic pentru acordarea unui ajutor, nu a chemat ambulanța, dar a plecat acasă.
Vizitând partea vătămată la spitalul de urgență, văzând în ce stare este și la
rugămintea ultimului de a-1 ajuta să contribuie la achitarea serviciilor medicale,
ultimul nu 1-a ajutat, dar a părăsit țara, din care motiv a fost anunțat în căutare,
deasemenea ultimul nu este încadrat în câmpul muncii. Procurorul a considerat, că,
pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului Moraru Vadim, cu aplicarea art.
90 Cod penal, nu va restabili echitatea socială și nu va asigura corijarea acestuia.
Acuzarea și-a exprimat convingerea că, pedeapsa sub formă de 6 ani 8 luni
închisoare, va restabili echitatea socială și va preveni comiterea de noi infracțiuni
atât din partea inculpatului cât și din partea altor persoane.
2
De asemenea, în cadrul urmăririi penale, fiind efectuată expertiza medico-
legală în privința părții vătămate Kovalski Alexandr, de către stat au fost suportate
cheltuieli, în sumă de 57 de lei, care urmează a fi încasați de la inculpat în beneficiul
statului, în baza prevederilor art. art. 227-229 Cod de procedură penală, or instanța,
contrar prevederilor art. art. 385 alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod de procedură
penală, nu s-a expus asupra acestei chestiuni.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iulie 2017, a
fost admis apelul procurorului Iuga Gabriela, casată parțial sentința contestată și
anume în partea stabilirii pedepsei și pronunțată în această parte o nouă hotărâre
potrivit modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează:
Lui Moraru Vadim, recunoscut vinovat în temeiul art. 151 alin. (1) Cod penal,
cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală s-a stabilit pedeapsa, sub
formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de
tip semiînchis.
În rest dispozițiile sentinței contestate au fost menținute fără modificări.
4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut, că, în cadrul ședinței
de judecată în instanța de fond, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul,
Moraru Vadim, a recunoscut în totalitate faptele indicate în rechizitoriu, recunoscînd
vina, nesolicitând administrarea de noi probe, a solicitat prin înscris autentic
examinarea cauzei penale în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, pe
care le cunoaște și asupra cărora nu are obiecții.
Ca urmare, instanța de judecată prin încheierea notată în procesul verbal al
ședinței de judecată din data de 11 octombrie 2016 (f. d. 33 verso, vol. II), a admis
cererea inculpatului Moraru Vadim, astfel încât judecarea cauzei penale s-a
desfășurat în procedura simplificată de judecare a cauzei pe baza probelor
administrate la faza de urmărire penală în ordinea art. 3641 Cod de procedură penală.
Instanța de apel a menționat că prezintă relevanță interpretarea reținută în cadrul
pct. 30 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din data de 16
decembrie 2013 „Cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură
penală de către instanțele judecătorești”, potrivit căruia: „în situația aplicării de către
prima instanță a dispozițiilor art. 3641 CPP, instanța de apel este obligată să verifice
în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin.(l) și (4) CPP și nu
poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în
rechizitoriu și de către prima instanță”.
În viziunea instanței de apel la pronunțarea sentinței, instanța de judecată corect
a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că, inculpatul
Moraru Vadim a săvârșit infracțiunea incriminată, iar personalitatea acestuia este
susceptibilă de a fi supusă răspunderii și pedepsei penale.
În ședința instanței de apel, inculpatul Moraru Vadim fiind audiat a susținut
declarațiile date anterior, solicitând respingerea apelului procurorului cu menținerea
3
sentinței instanței de fond.
Astfel, ținând cont de circumstanțele enunțate, instanța de apel a considerat că,
eronat instanța de fond a reținut, posibilă corectarea inculpatului fără izolarea de
societate, or doar condamnarea reală la pedeapsă privativă de libertate, ar atinge
scopul pedepsei penale stabilite în art. 2, 61 Cod penal.
În opinia instanței de apel, instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului
Moraru Vadim nu a ținut cont de prevederile art. 61 Cod penal alin. (1), conform
cărora: „Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de
corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în
numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și
restricții drepturilor lor” și alin. (2) „Pedeapsa are drept scop restabilirea echității
sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni
atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie
să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate”.
La stabilirea pedepsei inculpatului Moraru Vadim instanța de fond nu a ținut
cont de prevederile art. 75 Cod penal și, ca urmare, a fost comisă o eroare de drept
ce a fost corectată de către instanța de apel.
Instanța de fond just a stabilit circumstanțele cauzei și a constatat ca dovedită
vinovăția lui Moraru Vadim în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)
Cod penal, însă incorect a aplicat în privința acestuia prevederile art. 90 Cod penal.
Referitor la stabilirea modului și măsurii de pedeapsă în privința inculpatului
Moraru Vadim, instanța de apel a considerat, că instanța de fond nu a ținut cont de
faptul că, infracțiunea prevăzută la art. 151 alin. (1) Cod penal este una gravă
săvârșită cu intenție, care prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 5 la 10
ani.
Astfel, instanța de apel a apreciat că, modalitatea de executare a pedepsei aleasă
de către prima instanță în privința inculpatului Moraru Vadim, nu este în acord cu
principiul proporționalității având în vedere fapta comisă, urmările produse și
atitudinea inculpatului până la comiterea infracțiunii, în timpul comiterii și după
comiterea infracțiunii. De faptul că, inculpatul nu a acordat primul ajutor părții
vătămate, dar a plecat acasă, iar imediat după ce a fost suspus testării narcologice, la
17 septembrie 2015, a părăsit teritoriul țării, fapt confirmat prin explicația făcută de
Moraru Gheorghe tatăl inculpatului din 27 noiembrie 2015 (f.d. 186, vol. I).
Prin ordonanța din 02 februarie 2015, Moraru Vadim a fost pus sub învinuire în
contumacie, care a fost adusă la cunoștință acestuia la 05 august 2016, (f.d. 187, vol.
I), și dispuse investigații în vederea găsirii învinuitului, (f.d. 189, vol. I), care a fost
reținut la 04 august 2016, (f.d. 196, vol. I).
Instanța de apel, examinând minuțios modul și măsura de pedeapsă care a fost
aplicată inculpatului Moraru Vadim a stabilit că, personalitatea lui este una
complexă și predispusă de a comite noi infracțiuni și greu de influențat în vederea
4
corectării comportamentului antisocial, fapt manifestat de acesta atât la momentul
comiterii infracțiunii, cât și după, chiar și în cadrul examinării cauzei în instanțele
de judecată.
Astfel, instanța de apel a menționat că prin declarațiile martorilor este dovedit
faptul că, aceștia au intervenit întru aplanarea, curmarea acțiunilor criminale, însă
inculpatul Moraru Vadim nu a renunțat la intenția sa criminală și a continuat
acțiunile antisociale față de victima care deja era demult la pământ, aplicând lovituri
cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului, totodată sărind cu toată
greutatea corpului său peste corpul victimei.
Reiterând împrejurările speței date, instanța de apel și-a exprimat ferma
convingere că, pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendarea executării pedepsei
nu este o pedeapsă echitabilă în raport cu fapta comisă și valența socială lezată, nu
este proporțională, fiind inaptă de a influența persoana inculpatului și circumstanțele
cauzei, iar pentru realizarea eficientă a scopului pedepsei penale este necesară
aplicarea unei pedepse mai aspre față de inculpatul Moraru Vadim, care ar determina
conștientizarea de către cel din urmă a gravității faptei săvârșite și a necesității
corijării comportamentului.
Prin urmare, reieșind din cele expuse, instanța de apel a statuat asupra faptului
că, în cauza supusă judecării, la etapa examinării cauzei penale, instanța de fond a
individualizat eronat pedeapsa stabilită în privința inculpatului.
Instanța de apel a considerat că, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate
în cauza penală dată în privința lui Moraru Vadim nu poate fi atins decât prin
aplicarea pedepsei penale sub formă de închisoare, motiv pentru care instanța de apel
a exclus aplicarea art. 90 Cod penal în privința inculpatului Moraru Vadim.
Instanța de apel, la determinarea modului și măsurii de pedeapsă în privința
inculpatului Moraru Vadim, a ținut seama de gravitatea infracțiunii săvârșite care
este una gravă, constituind o infracțiune răspândită și periculoasă, care este o
categorie de infracțiuni, comiterea cărora în ultimul timp a atins un nivel înalt, unul
din motive fiind și blândețea pedepselor aplicate, care de fapt nu sunt percepute real
de către condamnați, la prevenirea acestor categorii de infracțiuni.
Instanța de apel, ținând seama de prescripțiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură
penală, a considerat rațional de aplicat inculpatului Moraru Vadim, o pedeapsă cu
închisoarea pe un termen de 5 ani, din sancțiunea prevăzută la art. 151 alin. (1) Cod
penal.
Procurorul în apelul declarat a solicitat și încasarea din contul inculpatului în
beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în mărime de 57 lei.
Analizând cerința procurorului prin prisma temeiului invocat, instanța de apel a
constatat că aceasta nu și-a găsit confirmarea la judecarea apelului declarat, deoarece
prima instanță în mod just a stabilit, cheltuielile judiciare solicitate de către
acuzatorul de stat în sumă de 57 lei care au fost necesare pentru efectuarea expertizei
5
medico-legală părții vătămate sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în
vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției
inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul
statului, iar normele procedurale nu prevăd achitarea din contul condamnatului a
cheltuielilor judiciare care constituie cheltuieli de expertiză.
Prin urmare, instanța de apel a menționat că în cazurile când expertiza a fost
dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la
solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei în mod
obligatoriu, pentru constatarea : gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor
integrității corporale, vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat
prin prisma prevederilor art. 158 Cod de procedură penală.
La caz, expertiza medico-legală nr. 2647/D din 13.11.2015 a fost ordonată de
către organul de urmărire penală în vederea constatării gradului vătămărilor
corporale depistate la Kovalski Alexandr în urma săvârșirii infracțiunii de către
Moraru Vadim, constituind o măsură procesuală ce ține de administrarea
probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.
În această ordine de idei, instanța de apel a ajuns la concluzia că cheltuielile
suportate în cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului
în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, prin numirea
efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din
bugetul statului.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către avocatul
Dragomir Aliona în numele inculpatului, prin care a indicat temeiul prevăzut de art.
427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei atacate, cu
menținerea sentinței primei instanțe.
În motivarea cererii de recurs recurenta a indicat următoarele motive :
- recurenta indică art.427 alin. (1) pct. 10) CPP RM, conform căruia s-au aplicat
pedepse individualizate contrar prevederilor legale;
- recurenta menționează că inculpatul Moraru Vadim vina a recunoscut-o, și
personal a depus cerere de examinare a cauzei penale în procedura simplificată, în
baza art.3641 CPP. Cererea a fost acceptată de către instanța de judecată;
- partea vătămată Kovalski Alexandr în ședința de judecată a declarat că față de
inculpatul Moraru Vadim nu are careva pretenții nici materiale, nici morale. La
ședința din instanța de apel, partea vătămată nu a fost prezentă;
- motivul indicat de către acuzatorul de stat, că inculpatul a fugit peste hotarele
RM și s-a aflat în căutare, nu este probat prin nici o probă. La momentul plecării
peste hotarele RM, Moraru Vadim nu a avut nici un statut procesual pe cauza dată.
Inculpatul nu a știut în timpul plecării că partea vătămată s-a adresat la organele de
poliție. Cauza penală în privința inculpatului a fost pornită după plecarea în Statele
6
Unite ale Americii, viza a fost deschisă pe numele inculpatului cu două luni pînă la
prezentul conflict;
- partea vătămată în timpul aflării în spitalul de urgență nu a avut la acel
moment pretenții materiale, inculpatul de cîteva ori a vizitat pe ultimul la spital;
- în ceea ce privește personalitatea inculpatului, pînă la reținere nu a fost atras
la răspunderea penală, neoficial a fost angajat în cîmpul muncii, pe cauza dată a fost
și în stare de arest;
- potrivit art.389 CPP RM, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția
în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea
infracțiunii a fost dovedită prin probele cercetate în ședința de judecată.
5.1. La data de 02 octombrie 2017 (conform ștampilei de pe plic) inculpatul
Moraru Vadim a depus o cerere, prin care a solicitat aplicarea prevederilor legii nr.
210 cu privire la amnistie și să fie eliberat de răspundere penală. La fel, inculpatul
solicită să fie respectate prevederile art. 7, 20, 53 din Constituția RM.
Inculpatul Moraru Vadim consideră că în privința lui sunt aplicabile prevederile
art. 2 din legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea
independenței Republicii Moldova nr. 210 din 29.07.2016, conform căruia procesul
penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea de judecare referitor la
infracțiunea săvîrșită pînă la adoptarea prezentei legi pentru care Codul penal nr.
985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat prin legea R.S.S. Moldovenești
din 24 martie 1961 prevede în calitate de pedeapsă principală maximă o pedeapsă
nu mai aspră decît pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani.
Procurorul a depus referință pe marginea recursului declarat, pledând pentru
inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece soluțiile instanțelor
inferioare, referitor la categoria și mărimea pedepsei, au fost reținute în strictă
conformitate cu prevederile art. 6, 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, potrivit cărora
persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni, i se aplică o pedeapsă
echitabilă, în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.
Cu referire la cererea inculpatului, prin care a solicitat aplicarea în privința lui
a Legii nr. 210 din 29 iulie 2016, privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a
de la proclamarea independenței Republicii Moldova, procurorul a menționat că
Moraru Vadim a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151
Cod penal, însă potrivit art. 10 lit. d) al legii sus menționate, prevederile art. 1-9 al
aceleiași norme nu se aplică persoanelor inculpate pentru săvîrșirea infracțiunii
prevăzute la art. 151 Cod penal, din care motiv cererea urmează a fi respinsă.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport
cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, recursul
avocatului fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente.
În speță se constată că recurenta s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de
procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.
7
Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța
de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept
să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este
vădit neîntemeiat.
Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de
recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427
Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.
Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel
pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele
de fond și de apel la judecarea cauzei.
La caz, Colegiul penal reține că recurenta indică ca temei pentru declararea
recursului ordinar, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, în
sensul că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.
Verificând legalitatea hotărârii atacate sub acest aspect, Colegiul penal reține
că motivele din recurs, invocate de recurentă nu s-au confirmat în instanța de recurs
ordinar, argumentând în acest context următoarele.
Cât ține de temeiul care cade sub incidența art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de
procedură penală, Colegiul penal menționează că este unul declarativ, deoarece în
urma examinării materialelor cauzei și a conținutului deciziei instanței de apel, se
constată că instanța de apel în decizia sa (f. d. 81-84, vol. II) corect și-a motivat
soluția în privința vinovăției inculpatului Moraru Vadim și la aplicarea pedepsei a
ținut cont de prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal și totodată a ținut cont și de
criteriile de individualizare a pedepsei penale, prevăzute de art. 75 Cod penal, a luat
corect în considerare, gravitatea infracțiunii săvârșite, care este una gravă, precum
și faptul că cauza a fost examinată în procedura simplificată prevăzută de art. 364¹
Cod de procedură penală, a redus corect pedeapsa în conformitate cu prevederile
alin. (8) a aceluiași articol, aplicîndu-i corect pedeapsa cu închisoarea pe un termen
de 5 ani, din sancțiunea prevăzută la art. 151 alin. (1) Cod penal.
Totodată, Colegiul penal reține că instanța de apel, corect a adoptat soluția în
cauza dată în temeiul art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, a casat parțial
sentința primei instanțe, în partea stabilirii pedepsei și a pronunțat în această parte o
nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care s-a numit
pedeapsa echitabilă aplicată inculpatului, în limitele sancțiunii, cu aplicarea
prevederilor art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală, cu excluderea aplicării art.
90 Cod penal, după cum a dispus prima instanță.
Astfel, instanța de apel reținând circumstanțele de fapt ale cauzei și-a motivat
concluzia prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat o apreciere
justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere
8
al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind
cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.
În continuare, instanța de recurs susține că, pedeapsa aplicată inculpatului
trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă să restabilească echitatea
socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod
penal, și să fie în strictă conformitate cu dispozițiile Părții speciale a Codului penal,
ținîndu-se cont de limitele fixate în sancțiunea infracțiunii incriminate.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie
individualizate în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării
legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.
Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare
a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea
unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Așadar, Colegiul penal statuează că instanța de apel corect a stabilit pedeapsa
inculpatului Moraru Vadim în baza art. 151 Cod penal, conducîndu-se de principiul
individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în coroborare cu criteriile generale de
individualizare a pedepsei, art. 75 alin. (1) Cod penal.
Referitor la argumentul invocat de recurentă precum că „partea vătămată
Kovalski Alexandr în ședința de judecată a declarat că față de inculpatul Moraru
Vadim nu are careva pretenții nici materiale, nici morale”, Colegiul penal îl
consideră neîntemeiat și menționează în acest sens că din materialele cauzei penale
rezultă că partea vătămată Kovalski Alexandr nu a fost prezentă nici în ședința de
judecată a primei instanțe (f.d. 3-4, vol. II) și nici în ședința de judecată a instanței
de apel (f. d. 54, 58, 65, vol. II), iar din declarațiile părții vătămate date în cadrul
urmăriri penale la data de 05 noiembrie 2015, nu rezultă că acesta nu ar avea pretenții
de ordin material sau moral (f. d. 51, vol. I).
Întrucît cauza penală în privința inculpatului Moraru Vadim a fost examinată
în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, acest fapt
limitează atacarea hotărîrii judecătorești doar la chestiunile privind individualizarea
pedepsei. În această situație, Colegiul penal consideră că referirea recurentei la
prevederile art. 389 Cod de procedură penală este neîntemeiată, deoarece vizează
aprecierea probelor privind vinovăția sa.
7.1. Prin cererea depusă la data de 02 octombrie 2017, inculpatul Moraru
Vadim a solicitat aplicarea în privința lui a dispozițiilor Legii nr. 210 din 29 iulie
2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea
independenței Republicii Moldova, prin care a solicitat încetarea în faza de judecare
a cauzei penale pornită în privința lui în baza art.151 Cod penal, în legătură cu
adoptarea legii sus menționate.
Referitor la solicitarea inculpatului ca să fie aplicate în privința lui prevederile
legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de la
9
proclamarea independenței RM, pe art.151 Cod penal, instanța de recurs respinge
ca neîntemeiată solicitarea dată, menționînd în acest sens că conform prevederilor
art. 10 alin. (l) lit. d) al legii vizate, este stipulat că prevederile art. 1-9 nu se aplică
persoanei: d) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru infracțiunea
prevăzută la art.151 Cod penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002.
7.2. Din acest punct de vedere se atestă că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea
de drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală invocată de
avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatului, din care considerente se dispune
inadmisibilitatea recursului ordinar declarat în speța dată, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Dragomir Aliona
în numele inculpatului Moraru Vadim, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții
de Apel Chișinău din 04 iulie 2017, în cauza penală privindu-l pe Moraru Vadim
Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată pronunțată la 28 decembrie 2017.
Președinte Ursache Petru
Judecători Timofti Vladimir
Alerguș Constantin
10