1reab-58/2017 — art.58-10 alin.2 CP al RSFSR
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.58-10 alin.2 CP al RSFSR
- Temei legal
- art. 453, 457 CPP
1reab-58/2017 — art.58-10 alin.2 CP al RSFSR (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1reab-58/2017 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 19 decembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit în următoarea componență: Președinte: Ursache Petru, Judecători: Toma Nadejda, Alerguș Constantin, Timofti Vladimir și Țurcan Anatolie, a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, prin care solicită casarea sentinței Tribunalului militar al diviziei nr. 132 pușcași din 26 ianuarie 1945, privindu-l pe Crețu Hariton XXXXX, născut în anul XXXXX, originar din s. XXXXX, r-nul XXXXX, RSSM. A C O N S T A T A T :
Prin sentința Tribunalului militar al diviziei nr. 132 pușcași din 26 ianuarie 1945, Crețu Hariton a fost condamnat în baza art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, cu aplicarea sancțiunii art. 58-2 Cod penal al RSFSR la 8 ani privațiune de libertate cu interdicție în drepturi pe un termen de 5 ani.
Potrivit sentinței, Crețu Hariton a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru faptul că, la începutul lunii ianuarie a anului 1945, fiind ostaș al armatei roșii și având atitudine ostilă față de puterea sovietică, a desfășurat agitație antisovietică de ordin contrarevoluționar printre militari, și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile și alimentarea ostașilor armatei roșii, în același timp, a lăudat ordinea și serviciul militar în armata statelor capitaliste, de asemenea, a avut intenții să-l omoare pe sergentul Tuseev și să treacă de partea inamicului.
Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, a declarat recurs în anulare, invocând temeiul prevăzut de art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea sentinței Tribunalului militar al diviziei nr. 132 pușcași din 26 ianuarie 1945 cu încetarea procesului penal și reabilitarea condamnatului. În motivarea recursului în anulare, Adjunctul Procurorului General a invocat că, în cadrul examinării cauzei în judecată nu a fost dovedit caracterul contrarevoluționar al acțiunilor inculpatului Crețu Hariton, deoarece afirmațiile lui nu conținea chemări la lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii de stat ori la săvârșirea unor infracțiuni contrarevoluționare, așa cum prevede dispoziția art. 58-10 alin. (1) Cod penal al RSFSR. A mai menționat recurentul că, instanța de judecată a încălcat în mod flagrant dreptul inculpatului la apărare, examinând cauza penală în lipsa apărătorului, a cărui participare în cazul dat era obligatorie. Adjunctul Procurorului General a reținut că, condamnarea lui Crețu Hariton, pentru agitație antisovietică, constituie un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, întrucât a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Judecând recursul în anulare în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele considerente. Potrivit art. 452 alin. (1), coroborat cu art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, Procurorul General și adjuncții lui, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac. Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Articolul 6 alin. (1) pct. 44) Cod de procedură penală, stipulează că prin viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată se înțelege încălcarea esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale. Potrivit prevederilor art. 3 lit. a) al Legii nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în vigoare de la 30 septembrie 1992, sunt declarate nevinovate și urmează a fi reabilitate în fața societății și reintegrate în drepturi, indiferent de locul de trai în prezent, toate persoanele care, în perioada dintre 07 noiembrie 1917 și 23 iunie 1990, au fost supuse represiunilor politice în baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extrajudiciare pentru „trădare de patrie”. Astfel, hotărârea de condamnare a lui Crețu Hariton, pentru trădare de patrie este afectată de un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, deoarece a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil. Din acest motiv, hotărârea judecătorească menționată urmează a fi casată, cu încetarea procesului penal în privința lui Crețu Hariton în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece există circumstanțe care exclud tragerea persoanei la răspundere penală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, Crețu Hariton urmează a fi reabilitat. Prin urmare, în temeiul circumstanțelor nominalizate, recursul în anulare urmează a fi admis, cu casarea totală a hotărârii irevocabile de condamnare a lui Crețu Hariton, pentru trădare de patrie, ca fiind afectată de un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, deoarece inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, urmează a fi încetat procesul penal în privința lui Crețu Hariton, deoarece există circumstanțe care exclud tragerea persoanei la răspundere penală. Reieșind din cele menționate și potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, instanța de recurs găsește prezente în speța dată motive întemeiate de a interveni în hotărârea judecătorească de condamnare în privința lui Crețu Hariton, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea lui la răspundere penală, cu încetarea procesului penal în baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și reabilitarea lui. În contextul celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis.
În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b), art. 453 alin. (1), art. 457 alin.(3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Admite recursul în anulare declarat de Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, casează sentința Tribunalului militar al diviziei nr. 132 pușcași din 26 ianuarie 1945 în privința lui Crețu Hariton XXXXX condamnat în baza art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, cu încetarea procesului penal și reabilitarea acestuia. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 decembrie 2017. Președinte Ursache Petru Judecători Toma Nadejda Alerguș Constantin Timofti Vladimir Țurcan Anatolie
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.