1reab-10/2018 — art. 58-10 alin. 2 CP al RSFSR
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 58-10 alin. 2 CP al RSFSR
- Temei legal
- art.453 al. 1 CPP
1reab-10/2018 — art. 58-10 alin. 2 CP al RSFSR (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 1reab-10/2018 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 06 martie 2018 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Ursache Petru, Judecători – Timofti Vladimir, Alerguș Constantin, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de către Procurorul General Adjunct, Roșioru Mircea, prin care solicită casarea sentinței Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, în cauza penală privindu-l pe Timoșin Ivan Xxxxx, născut în anul xxxx, originar în s. xxxxx, raionul xxxx, xxx. Asupra recursului în anulare, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, A C O N S T A T A T :
Prin sentința Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, Timoșin Ivan a fost condamnat în baza art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, cu aplicarea art. 58-2 Cod penal al RSFSR la 10 ani privațiune de libertate cu interdicție în drepturi pe un termen de 5 ani.
Potrivit sentinței, inculpatul Timoșin Ivan a fost declarat vinovat și condamnat pentru faptul că, fiind ostaș al armatei roșii, la 14 august 1942 a desfășurat agitație antisovietică printre militarii subdiviziunii sale, îndreptată spre slăbirea potențialul militar al armatei roșii. Prin acțiunile sale, inculpatul Timoșin Ivan a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, adică desfășurarea unei activități orientată spre lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii de stat ori săvârșirea unor infracțiuni contrarevoluționare. În cadrul ședinței de judecată în Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, inculpatul Timoșin Ivan și-a recunoscut parțial vinovăția în cele incriminate și a declarat că, în convorbirile sale cu ostașii subdiviziunii, la 14 august 1942, posibil și-a permis afirmații antisovietice, însă nu ține minte, deoarece a fost în stare de ebrietate. A mai susținut că, de 5 ori s-a aflat în încercuirea inamicului și niciodată nu a avut intenția să părăsească unitatea militară pentru a trece de partea inamicului.
Procurorul General Adjunct, Roșioru Mircea, a declarat recurs în anulare, prin care, invocând prevederile art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, a solicitat casarea sentinței Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, cu încetarea procesului penal în privința lui Timoșin Ivan, în baza art. 58-10 alin. 1 (2) Cod penal al RSFSR, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea inculpatului la răspundere penală și cu reabilitarea lui. În susținerea celor menționate în textul recursului în anulare, Procurorul General Adjunct invocă faptul că în materialele dosarului nu sunt probe ce ar confirma că inculpatul Timoșin Ivan ar fi desfășurat o activitate orientată spre lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii de stat ori săvârșirea unor infracțiuni contrarevoluționare după cum prevede dispoziția art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR. Sentința de condamnare a fost pronunțată luându-se la bază doar declarațiile inculpatului, nefiind cercetate și alte mijloace de probă. Afară de aceasta, instanța de judecată a încălcat în mod flagrant dreptul inculpatului la apărare, examinând cauza penală în lipsa apărătorului, a cărui participare în cazul dat era obligatorie. Astfel, procurorul consideră că, condamnarea inculpatului Timoșin Ivan pentru activitatea orientată spre lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii de stat ori săvârșirea unor infracțiuni contrarevoluționare constituie un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, întrucât a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Din acest motiv, hotărârea judecătorească în cauză urmează a fi casată, cu încetarea procesului penal în privința lui Timoșin Ivan în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, întrucât există circumstanțe care exclud tragerea inculpatului la răspundere penală. Prin urmare, inculpatul Timoșin Ivan în conformitate cu art. 3 al Legii RM nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, urmează a fi reabilitat.
Judecând recursul în anulare declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat urmează a fi admis din următoarele considerente. Potrivit art. 6 pct. 44), art. 22 alin. (3), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare de către Procurorul General și adjuncții săi în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră încălcarea esențială a drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului. Hotărârea judecătorească definitivă împiedică reluarea examinării procesului penal în privința aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea pronunțată. La 30 decembrie 1992, a intrat în vigoare Legea nr. 1225-XII din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit art. 3 lit. a) al Legii nominalizate, sunt declarate nevinovate și urmează a fi reabilitate în fața societății și reintegrate în drepturi, indiferent de locul de trai în prezent, toate persoanele care, în perioada dintre 7 noiembrie 1917 și 23 iunie 1990, au fost supuse 2 represiunilor politice în baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extrajudiciare pentru „activitate contrarevoluționară”. Sub acest aspect, instanța de recurs în anulare reține că, Timoșin Ivan a fost condamnat, prin sentința Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, pentru activitatea orientată spre lichidarea, subminarea sau slăbirea puterii de stat ori săvârșirea unei infracțiuni contrarevoluționare. Conform art. 53 alin. (2) al Legii nr. 1225-XII din 08.12.1992, recursurile în anulare se examinează de către Curtea Supremă de Justiție în modul stabilit de Codul de procedură penală pentru examinarea recursurilor în anulare. Ținând cont de cele constatate și de prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit constată prezența în speță a motivelor întemeiate de a interveni în hotărârea judecătorească irevocabilă de condamnare a lui Timoșin Ivan în baza art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, cu casarea acesteia și în temeiul prevederilor art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cu încetarea procesului penal, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea persoanei la răspundere penală, și cu reabilitarea condamnatului. Prin urmare, în temeiul circumstanțelor nominalizate, recursul în anulare urmează a fi admis, cu casarea totală a hotărârii irevocabile contestate, ca fiind afectată de un viciu fundamental și cu dispunerea încetării procesului penal, pe motiv că sunt prezente circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.
În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b), art. 453 alin. (1), art. 457 alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General Adjunct, Roșioru Mircea, casează sentința Tribunalului militar al armatei nr. 9 din 17 august 1942, cu încetarea procesului penal în privința lui Timoșin Ivan Xxxxxx, în baza învinuirii pe art. 58-10 alin. (2) Cod penal al RSFSR, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea lui la răspundere penală și dispune reabilitarea acestuia, în conformitate cu art. 3 lit. a) a Legii Republicii Moldova nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 martie 2018. Președinte Ursache Petru Judecători Timofti Vladimir Alerguș Constantin Țurcan Anatolie Cobzac Elena 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.