1ra-1334/2017 — art.264 alin. 3, lit. a CP

1ra-1334/2017 — art.264 alin. 3, lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-1334/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

15 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Ghenadie Nicolaev,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de Circumscripție Bălți, Pasat Liliana și de avocatul

Țaulean Vitalie în numele inculpatului Rusu Fiodor, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 mai 2017, în cauza penală

în privința lui

Rusu Fiodor XXXXX,

născut la XXXXX, originar și domiciliat în s. XXXXXXX,

r-nul XXXXXX

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Rusu Fiodor a fost

condamnat în baza art.264 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, fără privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a

fost suspendată pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

XXXXXX, prejudiciul material în sumă de XXXXX lei, prejudiciul moral în sumă

de XXXXX lei și XXXXX lei cheltuieli pentru asistență juridică .

Solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul inculpatului

a cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu instrumentarea cauzei penale a

fost respinsă.

02 noiembrie 2015, la ora 1730, conducând autocamionul de model XXXX cu nr/î

XXXXXX pe traseul Strășeni – Bălți, km 60/940 în localitatea Ratuș, r-nul Telenești

1

direcția mun. Bălți, încălcând cerințele pct. 10 alin. (1) lit. b),11 lit. f), 34 alin. (2) lit.

b), 45 alin. (1) lit. a), b), c), d), 47 alin.(1) lit. a), 94 alin. (1), (2) din Regulamentul

circulației Rutiere, a tamponat frontal pe trecerea de pietoni pe minora XXXXXXX,

care traversa regulamentar traseul de la stânga spre dreapta. În urma impactului

părții vătămate i-au fost cauzate conform raportului de expertiză medico-legală nr.

268 „D” din 16.12.2015, vătămări corporale grave, periculoase pentru viață.

casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare conform

învinuirii formulate la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip deschis. Încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a

cheltuielilor judiciare în sumă de 1198,76 lei. Admiterea integrală a acțiunii civile

înaintate de partea vătămată.

În argumentarea soluției solicitate s-au menționat următoarele:

- instanța de fond eronat a aplicat prevederile art. 79 Cod penal, deoarece în

speță nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale;

- argumentele la care s-a referit instanța pentru aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, nu sunt plauzibile și suficiente;

- individualizând pedeapsa instanța nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii

și consecințele survenite în urma acesteia, precum și nu a luat în considerație

comportamentul inculpatului, care nu a întreprins careva măsuri în vederea

recuperării prejudiciului cauzat;

3.1 Legalitatea și temeinicia sentinței a fost contestată și de avocatul

Stegărescu N. în numele părții vătămate, care a solicitat casarea acesteia cu

pronunțarea unei noi hotărâri, stabilirea unei pedepse privative de liberate și

admiterea integrală a acțiunii civile.

În motivarea apelului declarat apelanta a invocat că pedeapsa stabilită este

extrem de blândă, fiind aplicate neîntemeiat prevederile art. 79 și 90 Cod penal,

or comportamentul inculpatului după săvârșirea infracțiunii nu a micșorat cu

nimic gravitatea acesteia, de către ultimul nefiind întreprinse careva măsuri în

vederea recuperării prejudiciului material și moral.

apelurile declarate au fost admise, casată parțial sentința în partea stabilirii

pedepsei și în latura civilă cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care, Rusu Fiodor a fost condamnat în baza

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de

2

tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate

minore XXXXXX suma de XXXXXXX lei cu titlu de prejudiciu moral.

În rest sentința a fost menținută.

fond just a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, iar acțiunile inculpatului

corect au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, pedeapsa numită

inculpatului cu aplicarea prevederilor art. 79 și 90 Cod penal, este nejustificată, la

stabilirea căreia instanța nu a ținut cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal,

precum și de circumstanțele de fapt ale cauzei, de persoana inculpatului, de

consecințele survenite, în speță lipsind careva circumstanțe excepționale sau

motive pentru a suspenda executarea pedepsei numite.

Referitor la criticile apelanților în partea ce ține de soluționarea acțiunii civile

înaintate de partea vătămată, Colegiul a reținut, că acestea sunt întemeiate, or

suma de XXXX lei acordată cu titlu de prejudiciu moral, este insuficientă ținând

cont de suferințele fizice și psihice suportate de victimă.

Solicitarea procurorului privind încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare legate de efectuarea expertizei medico-

legale, auto-tehnice și prevalarea probelor biologice în sumă de 1198,76 lei

Colegiul a respins-o, argumentând că acestea sunt acțiuni de urmărire penală

efectuate în vederea demonstrării vinovăției inculpatului. Prin urmare, este

obligația acuzării în calitate de autoritate a statului de a acumula probele necesare

ce demonstrează vinovăția și identifică persoana vinovată în comiterea unei

infracțiuni. La acest capitol, Colegiul a mai reținut, obligația pozitivă a statului de

a colecta probe necesare în vederea constatării faptei penale, identificării

făptuitorului și implicit asumarea cheltuielilor aferente procesului din contul

statului.

contestat-o cu recurs ordinar, prin care solicită casarea parțială a acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri și dispunerea încasării din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de XXXX lei, argumentând

că aceste cheltuieli au fost suportate de către stat pentru efectuarea expertizei

medico-legale a părții vătămate și expertiza auto tehnică, probe necesare pentru

dovedirea vinovăției inculpatului. Consideră, că ținând cont de prevederile art.

3

229 alin. (1) Cod de procedură penală aceste cheltuieli urmau a fi încasate din

contul inculpatului;

6.1 Exprimându-și dezacordul cu decizia instanței de apel, avocatul Țaulean

Vitalie în numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, care, menționând

prevederile pct. 10), 11), 13) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită,

casarea hotărârii instanței de apel cu menținerea sentinței, invocând următoarele:

- argumentele privind necesitatea executării de către Rusu F. a pedepsei

stabilite sunt neîntemeiate, ilegale și eronate;

- excluzând prevederile art. 90 Cod penal, instanța de apel nu a ținut cont

de vârsta înaintată a inculpatului, care a împlinit 65 de ani, încălcând în mod

flagrant principiul umanismului și democratismului;

- la fel nu a ținut cont instanța de apel nici de faptul că infracțiunea a fost

săvârșită din imprudență, de personalitatea inculpatului, care se caracterizează

pozitiv, a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise .

în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat, împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate

în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent.

7.1Cu referire la recursul declarat de acuzatorului de stat.

Analizând textul recursului declarat Colegiul reține că, recurentul își

întemeiază recursul pe temeiul de drept prevăzut de pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod

de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel,

în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

În esență, însă, recurentul critică decizia instanței de apel doar în partea

respingerii solicitărilor înaintate de acuzatorul de stat referitor la încasarea

cheltuielilor judiciare din contul inculpatului în mărime de XXXXX lei.

4

Verificând materialele cauzei în raport cu motivele invocate în cererea de

recurs, Colegiul penal conchide că acestea sunt vădit neîntemeiate din următoarele

considerente.

Recurentul solicită în baza art. 229 Cod de procedură penală, încasarea

cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei medico-legale nr. 269 D din

16.12.2016 în vederea depistării leziunilor corporale pe corpul cet. XXXXX și

stabilirea gravității acestora și expertizei auto-tehnice nr. 416 din 31.03.2016

motivând că cheltuielile pentru efectuarea expertizelor menționate au fost

suportate de către stat, însă, în opinia sa, ținând cont de norma de drept sus

menționată acestea urmau a fi încasate din contul inculpatului.

În această ordine de idei, Colegiul penal menționează că argumentele

invocate de către recurent în susținerea solicitării înaintate sunt neîntemeiate,

deoarece art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că expertiza se

dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor

enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu

poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală).

Tot aici, Colegiul penal consideră necesar de a face trimitere la prevederile

alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, care stipulează că plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de

stat.

Drept urmare celor invocate, se indică că în cazurile când expertiza a fost

dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la

solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi

achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Astfel, se reține că expertizele medico-legală și auto-tehnică au fost ordonate

de către organul de urmărire penală în vederea constatării caracterului și gravității

leziunilor corporale depistate la partea vătămată, și în vederea stabilirii vitezei de

deplasare a autovehiculului și posibilitatea tehnică a acestuia de a evita accidentul

prin frânare, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului

și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În sensul dat, Colegiul penal constată, că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

5

Prin urmare, instanța de recurs conchide că Curtea de apel corect a ajuns la

concluzia, de a respinge solicitările acuzatorului de stat privind încasarea în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare din contul inculpatului.

Așadar, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate de

către acuzatorul de stat în cererea de recurs ordinar, respectiv se decide

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

7.2 Cu referire la recursul declarat de avocatul Țaulean Vitalie

în numele inculpatului.

Drept temei pentru declararea recursului ordinar, avocatul Țaulean V. a

invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10),11),13) Cod de procedură penală, din

care rezultă că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale, persoana condamnată a fost

judecată anterior în mod definitiv pentru aceiași faptă sau există o cauză de

înlăturare a răspunderii penale, sau a intervenit o lege penală mai favorabilă

condamnatului.

Lecturând textul recursului declarat Colegiul conchide că, deși recurentul

face trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10),11),13) Cod de procedură

penală și solicită menținerea sentinței instanței de fond, din motivarea recursului

avocatului Țaulean V. rezultă, că de fapt acesta critică decizia instanței de apel

nefiind de acord cu excluderea prevederilor art. 90 Cod penal - condamnarea

cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Colegiul, consideră că temeiurile pentru recurs semnalate de recurent

nu sunt aplicabile în prezenta speță, iar instanța de apel la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea executării pedepsei stabilite

inculpatului și-a argumentat soluția adoptată, acordând deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75.

Or, efectuând o verificare a materialelor din dosar Colegiul conchide, că la

judecarea apelurilor declarate de procuror și avocatul Stegărescu N. în numele

părții vătămate minore XXXXXX, instanța a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă, atât în partea individualizării

pedepsei în privința lui Rusu F. în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cât și în

partea soluționării acțiunii civile.

În vederea susținerii acestei concluzii instanța de recurs rezultă din aceea că,

pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de constrângere statală

și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop

6

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane. Or, ca

măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate

de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în baza

căreia a fost recunoscut vinovat.

Astfel, Rusu F. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal,

sancțiunea căruia prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

Acestea fiind menționate, Colegiul penal reține, că pedeapsa se consideră

echitabilă când aceasta impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui

proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale.

De asemenea, urmează a se consemna că, la individualizarea pedepsei în

privința lui Rusu F. trebuie de avut în vedere și circumstanțele în care a avut loc

accidentul și anume că inculpatul a admis încălcarea regulilor de circulație rutieră,

pe trecerea de pietoni și ca consecință a fost tamponată o minoră, care

regulamentar traversa strada. Acesteia i s-au cauzat vătămări corporale grave, în

urma cărora a fost imobilizată o perioadă îndelungată la pat și a suportat mai multe

intervenții chirurgicale, prin ce s-a pus în pericol viața.

Din acest considerent, Colegiul penal ține să mai specifice că, raționamentul

care poate condiționa aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal într-o cauză penală,

întotdeauna are la origine persoana inculpatului și comportamentul acestuia până

la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a lui în fazele de

urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își

apreciază fapta social periculoasă, conduita bună; stăruința depusă pentru a

înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită și

comportarea sinceră în cursul procesului.

La fel, este important de a menționa că este prerogativa instanței de judecată

să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins de inculpat fără executarea efectivă

a acesteia.

7

La caz, se constată că instanța de apel, în partea descriptivă a deciziei, a

menționat că inculpatul a comis o infracțiune gravă din imprudență și deși acesta

a recunoscut vina în comiterea infracțiunii nu poate fi neglijat faptul că inculpatul

pe parcursul examinării cauzei atât în instanța de fond cât și în cea de apel nu

a recuperat măcar parțial prejudiciul material și moral, fapt ce denotă

atitudinea indiferentă a acestuia față de consecințele care au survenit din cauza

acțiunilor sale și din atare considerente pedeapsa stabilită de prima instanță

nu-și va atinge scopul de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului,

precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru toate argumentele anterior prezentate, Colegiul penal la fel consideră

că, în cauza deferită judecății, prima instanță nu a ținut seama de prevederile

expuse supra și, ca rezultat, a individualizat greșit pedeapsa în privința lui

Rusu F. pripit aplicând prevederile art. 79 și 90 Cod penal, or, în speța dată, careva

circumstanțe excepționale după cum a menționat instanța de apel nu au fost

stabilite, iar instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, nu poate fi

aplicată, reieșind din împrejurările săvârșirii infracțiunii descrise detaliat în actul

de sesizare a instanței, precum și ținând seama de statuările instanței de apel

privitor la atitudinea inculpatului față de urmările ce s-au produs .

Totodată, luând în considerație, după cum a fost specificat mai sus,

prezența circumstanțelor atenuante, la care fac referire avocatul Țaulean V. în

recursul declarat, (săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni, se

caracterizează pozitiv, vârsta înaintată) precum și faptul că prezenta cauză a

fost examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală (art.

3641 CPP), instanța de recurs consideră că aceste împrejurări au determinat

corect instanța de apel, de a-i stabili inculpatului pedeapsa închisorii mai

aproape de limita minimă prevăzută de sancțiunea normei penale în baza căreia

a fost condamnat. La acest capitol, Colegiul ține să menționeze, că în cazul în care

instanțele de judecată au constatat circumstanțe atenuante și au redus pedeapsa,

după caz până la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a

prevederilor art. 90 Cod penal.

Drept urmare, Colegiul penal găsește neîntemeiate alegațiile titularului

dreptului de recurs în partea solicitării de a menține sentința și constată că

concluzia instanței de apel, privitor la faptul că corijarea inculpatului este

posibilă doar prin aplicarea față de Rusu F. a unei pedepse sub formă de

închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip deschis, este una legală,

corectă, motivată și întemeiată.

8

Pe cale de consecință, Colegiul penal conchide că argumentele invocate în

cererea de recurs privind greșita individualizare a pedepsei nu sunt prezente în

speță, iar instanța ierarhic inferioară și-a motivat just soluția adoptată, acordând

deplină eficiență prevederilor din art. 61 și 75 Cod penal la soluționarea chestiunii

cu privire la stabilirea pedepsei în privința inculpatului, aplicându-i acestuia o

pedeapsă proporțională faptei săvârșite și consecințelor survenite.

Rezumând cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar afecta hotărârea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la

concluzia că recursul este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de Circumscripție Bălți, Pasat Liliana și de avocatul Țaulean Vitalie în numele

inculpatului Rusu Fiodor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 24 mai 2017, în cauza penală în privința lui Rusu Fiodor, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 14 decembrie 2017.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

9