1ra-83/2016 — art.264 alin.4 CP

1ra-83/2016 — art.264 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra- 83/2016

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

29 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Ursache Petru

judecători Toma Nadejda

Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

Moraru Petru

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar, declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Pasat Liliana, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 august 2015, în cauza penală în

privința lui

Jitariuc Nicolai Fiodor, născut la 18.06.1991, originar și

domiciliat în sat. Buciumeni, r-nul Ungheni.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art. 364/1 Cod de procedură penală,

Jitariuc Nicolai a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 3 ani închisoare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 ani.

Acțiunile civile înaintate de Tcaciuc S., Arseni G., Chilaru V. au fost admise în

principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea

procedurii civile.

29.12.2013, în jurul orei 18:30, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt

confirmat de rezultatele testelor la alcool la care a fost supus și potrivit cărora

concentrația de alcool în aerul expirat de către el constituia 0,43 mg/l, iar concentrația

alcoolului etilic în sînge constituia 1,14 g/l, conducînd automobilul de model „Opel

Vectra” cu n/î TLAJ 353, pe traseul republican R124+450 m., Sculeni-Blîndești, cu

încălcarea prevederilor pct. 14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere al R. Moldova

1

care prevede că: „Conducătorului de vehicul îi este interzis: a) să conducă vehiculul în

stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub

influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav,

traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de

conducere” și prevederile art. 45 alin. (1) lit. a), b), d) din același Regulament care prevăd

că: „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținind permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase și d) situația rutieră”, nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului și

a ieșit pe contrasens, tamponîndu-se cu automobil de model „Skoda Fabia” cu n/î BL DT

195, condus regulamentar de cet. Chilaru Valeriu.

În urma impactului cauzat de Jitariuc Nicolai, pasagerul automobilului „Skoda

Fabia” cu n/î BL DT 195, Tcaciuc S., s-a ales cu vătămări corporale grave periculoase

pentru viață sub formă de traumă cranio-cerebrală închisă cu fractura complexului

zigomatico-maxilar pe stînga, fractura bazei craniului pe stînga, hematom epidural

frontal pe stînga cu contuzii parenchimatoase cerebrale adiacente (fronto-bazală), plagă

contuză a regiunii orbitale stîngi, iar pasagerul Arseni G. s-a ales cu vătămări corporale

grave periculoase pentru viață sub formă de traumă închisă a cutiei toracice cu fractura

coastelor 4-9 pe dreapta, 4 și 5 pe stînga, complicată cu hemopneumotorax pe dreapta și

hemotorax pe stînga, trauma cranio-cerebrală acută cu fractura liniară a osului temporal

stîng și contuzie cerebrală minoră, fractura acetabul dreapta, plăgi contuzionate a

regiunii frontale și genunchiului drept.

Totodată, în urma impactului, conducătorul automobilului de model „Skoda Fabia”

cu n/î BL TD 195, Chilaru V. s-a ales cu vătămări corporale medii cu dereglarea sănătății

de lungă durată sub formă de traumă închisă a cutiei toracice cu fractura coastelor 5, 6, 7

pe linia auxiliară anterioară pe stînga, contuzia plămînului stîng și a cordului, plaga

contuză în regiunea parieto-occipitală stînga, contuzia țesuturilor moi a degetului 3 a

mîinii stîngi și a regiunii meto-tarsofalangiene 3, 4 plata dreaptă.

solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă nonprivativă de libertate.

În motivarea apelului a indicat că, pedeapsa stabilită inculpatului este prea aspră,

reieșind din faptul că el nu are antecedente penale, la locul de trai se caracterizează

pozitiv, a conștientizat consecințele faptelor comise, a comis o infracțiune din

imprudență. La fel, invocă că nu există nici o premisă în aceea că dînsul ar putea prezenta

pericol social.

pronunțată integral la 02 septembrie 2015, apelul declarat a fost admis, casată parțial

sentința, în latura stabilirii pedepsei, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre, prin

care Jitariuc Nicolai a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4), 90 Cod penal, cu aplicarea

prevederilor art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, la 3 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 3 ani.

2

4.1. Instanța de apel și-a motivat soluția prin aceea, că prima instanță corect a

stabilit starea de fapt și de drept, corect a calificat acțiunile inculpatului conform

învinuirii formulate, pe baza probelor administrate la dosar, însă, nu a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal.

Colegiul penal a menționat că pedeapsa stabilită inculpatului este prea aspră, astfel

la individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de cerințele art. 61, 75, 90 Cod penal,

de gravitatea infracțiunii comise, de personalitatea inculpatului, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, cît și de prevederile art. 364/1 Cod de

procedură penală, ajungînd la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă fără izolarea lui de societate, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării acesteia.

De asemenea, instanța a menționat că pedeapsa sub formă de închisoare cu

suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de probă, va asigura

atingerea scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale, corectarea

inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni.

în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, care solicită casarea

acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea cerințelor a invocat, că instanța de apel la individualizarea pedepsei

nu a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de pericolul social al infracțiunii

săvîrșite, astfel neîntemeiat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, fiindu-i stabilită

inculpatului o pedeapsă inechitabilă pentru infracțiunea săvîrșită, ce nu va atinge scopul

pedepsei penale.

concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, judecînd recursul

instanța este în drept să admită recursul, cu casarea parțială sau totală a hotărîrii atacate

și să mențină hotărîrea primei instanțe, cînd apelul a fost greșit admis.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, o hotărîre a instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

În speța de referință, Colegiul lărgit susține că obiect al contestării deciziei

instanței de apel, în instanța de recurs, constituie revocarea aplicării prevederilor art. 90

Cod penal, care reglementează suspendarea condiționată a executării pedepsei la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență.

Deși la o primă vedere, în circumstanțele cauzei sunt întrunite condițiile necesare

pentru a fi aplicată instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, totuși

instanța de apel urma să efectueze o analiză mult mai complexă și minuțioasă a

personalității infractorului, urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială,

înainte și după săvîrșirea infracțiunii și numai în măsura în care s-ar fi dovedit că

comiterea faptei se datorează unui concurs accidental de împrejurări și că, pentru

corectsrea lui, nu este necesară executarea efectivă a pedepsei, or, doar în aceste cazuri

este incidentă instituția suspendării condiționate a executării pedepsei.

3

Așa dar, datorită semnificației deosebite a impactului social pe care îl are săvîrșirea

în societate a unor astfel de infracțiuni, se are în vedere cele din domeniul

transporturilor, nu pot fi valorificate în favoarea inculpaților ca și circumstanțe

atenuante, circumstanțele personale ale acestora deaorece au lezat profund niște valori

sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea lor.

Relevante în sensul vizat sunt și argumentele recurentului, precum că infracțiunea

a fost comisă de inculpat dat fiind că acesta a admis un șir de acțiuni, neglijînd cerințele

legii, încălcînd regulile circulației rutiere, care, în final, au dus la săvîrșirea accidentului

rutier cu cauzarea din imprudență a vătămării grave a integrității corporale și sănătății,

starea de ebrietate alcoolică ce a influențat comportamentul manifestat de inculpat.

Circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea incriminată inculpatului,

determină Colegiul penal lărgit să conchidă asupra incorectitudinii aplicării pedepsei

non-privative de libertate în privința lui Jitariuc Nicolai. Aceasta se statuează avînd în

vedere că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care atentează la valoarea primordială

protejată de legea penală – viața și sănătatea persoanei, cu atît mai mult, că aceasta a fost

săvîrșită în prezența altor factori declanșatori cum sunt, prezența stării de ebrietate a

inculpatului – circumstanță care nu putea fi neglijată de instanța de apel la constatarea

oportunității suspendării executării pedepsei. Totodată, instanța de apel a neglijat și

faptul că prejudiciul cauzat părților vătămate nu a fost recuperat.

În prezenta cauză, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursului

declarat și constată că concluzia instanței de apel, precum că corijarea inculpatului este

posibilă și prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal – condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, a fost una greșită, neîntemeiată și din aceste

considerente va menține hotărîrea primei instanțe, deoarece apelul a fost greșit admis,

nefiind considerat faptul că, prin această soluție se înrăutățește situația inculpatului.

Subsidiar la cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră, că instanța de apel și-a

motivat greșit soluția de individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului și

nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, susținînd o poziție eronată în ce

privește aplicarea față de inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal. Discordanța între cele

reținute de instanță și conținutul real al circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor

aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și

greșit motivate în privința aplicării pedepsei cu suspendarea condiționată a executării ei.

În acest context, instanța de recurs relevă că, potrivit prevederilor art. 75 Cod

penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de

lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o

posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale

și a pedepsei penale, ținînd cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Luînd ca bază aceste prevederi și soluționînd chestiunea cu privire la vinovăția

inculpatului, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să constate dacă s-au

4

confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l supune pe inculpat

răspunderii penale și decide asupra cuantumului pedepsei care urmează a i se stabili.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială a acestuia.

Colegiul penal lărgit remarcă, că principalele elemente de care judecătorul (sau

completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată cînd soluționează cauza

penală și cînd alege categoria de pedeapsă conform normelor generale prevăzute în art.

62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în articolul

respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sînt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în

modul și mijloacele de săvîrșire a faptei și depinde de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul

pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în vedere

persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația

materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii.

Este important de specificat aici că cauza a fost examinată conform rigorilor

stipulate în art. 364/1 Cod de procedură penală, după regulile speciale impuse de

procedura simplificată reglementată de norma nominalizată.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat just de către prima instanță, fiind stabilit inculpatului termenul de pedeapsă

prevăzut de art. 264 alin. (4) Cod penal.

Ulterior, după individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului

acesteia, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub

aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin soluționarea chestiunii dacă

pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să fie executată real ori, în perspectiva

personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că scopul

pedepsei se poate atinge și prin aplicarea suspendării executării pedepsei în privința

vinovatului pe un termen de probă stabilit de instanța de judecată.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada de

probațiune sau, după caz, termenul de probă.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal constituie concluzia

instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și

fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține cont

5

de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește libertatea

instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de

a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze

hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând precis acele motive

pe care s-a întemeiat convingerea ei.

Prin urmare, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea pedepsei

principale, instanța trebuie să dea o motivare suplimentară, din care considerente a

concluzionat că nu este rațional ca inculpatul să execute real termenul pedepsei stabilite.

Analizînd condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei, rezultă că

aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de judecată, care este

liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de apel, se constată că la

stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului, nu a ținut seama de

circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care fiind analizate în cumul nu permit

instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, instanța de recurs apreciază că modalitatea de executare aleasă în privința

inculpatului de către instanța de apel, nu este în acord cu principiul proporționalității

avînd în vedere fapta comisă și urmările grave produse.

Mai mult, Colegiul lărgit specifică că, așa cum rezultă din textul deciziei instanței de

apel, aceasta și-a motivat dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei

aplicate inculpatului menționînd că dînsul se poate corecta fără a executa real pedeapsa

închisorii, ceea ce se consideră de către instanța de recurs drept o concluzie eronată, care

nu poate fi menținută.

În situația expusă, reieșind din cele relevate Colegiul penal lărgit statuează asupra

faptului că în cauza supusă judecării, la etapa examinării apelului instanța a admis

eroarea de drept prevăzută de pct. 10) al alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și a

individualizat eronat pedeapsa stabilită în privința inculpatului.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că în privința lui Jitariuc Nicolai care a

fost condamnat de către prima instanță în baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 3 ani

închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, sentința primei instanțe urmează

a fi menținută, deoarece apelul a fost greșit admis.

Totodată, Colegiul lărgit specifică că, în speță, sunt respectate exigențele art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, privitor la neagravarea situației condamnaților,

menționîndu-se că urmează a fi diferențiată noțiunea de individualizare a pedepsei de

noțiunea de individualizare a executării pedepsei. Prin actul de individualizare a

executării pedepsei cu suspendarea executării instanța pune pe cel condamnat în situația

de „condamnat cu executarea pedepsei condiționat suspendată”.

În acest mod suspendarea condiționată a executării pedepsei este o problemă cu

privire la executarea pedepsei, dat fiind faptul că obiectul suspendării este executarea

pedepsei.

Din considerentele menționate, Colegiul penal lărgit consideră că menținerea

hotărîrii primei instanțe, în raport cu soluția prevăzută la art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a)

Cod de procedură penală, nu poate fi considerată o agravare a situației inculpatului,

6

deoarece nu s-a făcut o altă reîncadrare a faptei în sensul agravării și nici nu s-a dat o altă

individualizare a pedepsei stabilite în același sens.

Ca agravare a situației inculpatului se subînțeleg situațiile de schimbare a soluției

din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau un alt

alineat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsă

prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași

pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicare a

unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în recurs a stării

de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă, situații de

învinuire care esențial, după circumstanțele reale, diferă de cea de la început ori orice

altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor imputate anterior,

imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei

și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare.

Cele menționate în alineatul precedent nu se referă la situația din speță, iar din

considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, recursul declarat urmează a fi

admis, cu casarea totală a deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței primei

instanțe, deoarece apelul a fost greșit admis.

penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de

Apel Bălți, Pasat Liliana, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

19 august 2015, cu menținerea sentinței Judecătoriei Ungheni din 30 martie 2015, prin

care Jitariuc Nicolai Fiodor a fost recunoscut vinovat de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal și stabilită pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 4 (patru) ani.

Termenul executării pedepsei se calculează din data reținerii, cu includerea în

acest termen timpul aflării lui Jitariuc Nicolai Fiodor în stare de arest de la 30 martie

2015 pînă la 19 august 2015.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 aprilie 2016.

Președinte Ursache Petru

Judecători Toma Nadejda

Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

Moraru Petru

7