1ra-1160/17 — art. 152 alin. 2 lit. e, 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-1160/17 — art. 152 alin. 2 lit. e, 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1160/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecătorii – Petru Moraru, Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin

Alerguș,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut și de avocatul Iurie

Tabarcea în numele inculpatului Vladimir Mardar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 februarie 2017, în

cauza penală în privința lui

Mardar Vladimir XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX, XXXXX,

Pascar Adrian XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX, XXXXX

și

Gîdilica Ruslan XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX, XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.08.2014 - 09.11.2015;

Instanța de apel: 19.02.2016 - 07.02.2017;

Instanța de recurs: 16.06.2017 - 07.11.2017.

A C O N S T A T A T :

au fost recunoscuți vinovați și condamnați:

Vladimir Mardar în baza:

- art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 5 ani închisoare, iar potrivit art. 90

Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru perioada de

probațiune de 3 ani;

- art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la amendă în mărime de 700 unități

convenționale, echivalentul a 14000 lei.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru perioada de probațiune de

3 ani și amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14000 lei,

iar conform art. 87 alin. (2) Cod penal, a fost menționat că pedepsele urmează a fi

executate de sine stătător;

Adrian Pascar în baza:

- art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 5 ani închisoare, iar potrivit art. 90

1

Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru perioada de

probațiune de 3 ani;

- art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la amendă în mărime de 700 unități

convenționale, echivalentul a 14000 lei.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru perioada de probațiune de

3 ani și amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14000 lei,

iar conform art. 87 alin. (2) Cod penal, a fost menționat că pedepsele urmează a fi

executate de sine stătător;

Ruslan Gîdilica în baza:

- art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 5 ani închisoare, iar potrivit art. 90

Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru perioada de

probațiune de 3 ani;

- art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la amendă în mărime de 700 unități

convenționale, echivalentul a 14000 lei.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru perioada de probațiune de

3 ani și amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14000 lei,

iar conform art. 87 alin. (2) Cod penal, pedepsele urmează a fi executate de sine

stătător.

Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, la 29 august 2012, aproximativ la ora

23:30, de comun acord și prin înțelegere prealabilă, s-au deplasat toți pe

str. XXXXX, XXXXX, unde au intrat cu toții în apartamentul XXXXX, în care

locuiește Ana Revencu, la care în ospeție se afla Diana Bivol și Nicolae Revencu,

care venise să-și aducă fiul, încălcând grosolan ordinea publică, însoțită de

aplicarea violenței, demonstrând cinism și obrăznicie deosebită, în prezența

copiilor minori, din intenții huliganice, au inițiat o ceartă cu Nicolae Revencu,

după care intenționat i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste

diferite regiuni ale corpului lui Nicolae Revencu, cauzându-i conform raportului

de expertiză medico-legală nr. 2631/D din 01 octombrie 2012, vătămări corporale

medii.

În continuarea realizării intențiilor infracționale, în timp ce Vladimir

Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, încercau să iasă din scara blocului

amplasat pe adresa str. XXXXX, XXXXX, în fața blocului se aflau Alexandru

Preguza și Mihail Stelea, care veniseră la fața locului în scopul curmării acțiunilor

huliganice ale primilor, din intenții huliganice, încălcând în continuare ordinea

publică, demonstrând obrăznicie deosebită, intenționat, au aplicat multiple lovituri

cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului lui Alexandru Preguza și

Mihail Stelea, după care Ruslan Gîdilica a scos arma model „CZ 110” seria A

368778, pe care o avea asupra sa, efectuând trageri din armă.

Ca urmare a violenței fizice aplicate, lui Alexandru Preguza i-au fost

cauzate, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2470/D din

14 septembrie 2012, vătămări corporale neînsemnate, iar lui Mihail Stelea,

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2469/D din 14 septembrie

2

2012, i-au fost cauzate vătămări corporale neînsemnate.

acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Vladimir Mardar și Adrian Pascar să fie condamnați în baza

art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la câte 4 ani închisoare fiecare, art. 152 alin. (2)

lit. e) Cod penal, la câte 6 ani închisoare fiecare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, să fie stabilită pentru ambii pedeapsa definitivă

8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Ruslan Gîdilica să fie condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod

penal, la 5 ani închisoare, art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 6 ani închisoare

fiecare, iar potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, să-i fie stabilită pedeapsa definitivă 9 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea cerințelor sale acuzatorul de stat a invocat că, deși prima

instanță corect a calificat acțiunile inculpaților Vladimir Mardar și Adrian Pascar,

sentința este nefondată sub aspectul blândeții pedepsei, instanța examinând în

mod superficial circumstanțele în care s-a produs fapta și personalitatea celor

condamnați, eronat a determinat criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal, nu a indicat circumstanțe care ar atenua

răspunderea penală a inculpaților, mai mult, nu a ținut cont de pericolul faptei

săvârșite, precum și de comportamentul inculpaților pe tot parcursul judecării

cauzei.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpaților Vladimir Mardar și Adrian Pascar la

limita minimă, nu va atinge scopul pedepsei penale de corijare a acestora.

În privința inculpatului Ruslan Gîdilica, procurorul a opinat că, sentința este

ilegală atât sub aspectul recalificării faptei, cât și sub aspectul blândeții pedepsei.

Prima instanță eronat a recalificat acțiunile inculpatului Ruslan Gîdilica de

la prevederile art. 287 alin. (3) Cod penal la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal,

prin excluderea calificativului dacă au fost săvârșite cu aplicarea sau cu

încercarea aplicării armei, fără a ține cont de explicațiile conținute în pct. 11 a

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4 din 19 iunie 2006 ,,Cu privire

la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”.

Or, inculpatul prin tragerea de focuri din armă, a creat un pericol real pentru

viața și sănătatea persoanelor din jur.

A considerat apelantul că, este lipsită de logică argumentarea instanței de

judecată precum că Ruslan Gîdilica a utilizat arma fiind în legitimă apărare,

deoarece celelalte persoane nu dețineau careva obiecte la sine, iar înainte de a

folosi arma, inculpatul nu a avertizat despre intenția de a folosi arma, dar a recurs

direct la demonstrarea și aplicarea armei.

Instanța de judecată contrazice propriile sale concluzii, deoarece în partea

descriptivă constată că, Ruslan Gîdilica nu a avut intenția de a aplica arma de foc

pentru vătămarea integrității corporale sau de a pune în pericol viața și sănătatea

persoanelor, utilizând-o în scop de legitimă apărare, iar în dispozitiv a indicat că

„Corpul delict - pistolul model ,,CZT 110” cu calibrul 9 mm, care se află la

camera de păstrare a corpurilor delicte a CPs Rîșcani, de confiscat”, soluție care

este aplicată doar în situațiile când se constată ilegalitatea aplicării armei de foc,

3

în calitate de mijloc de săvârșire a infracțiunii.

3.1. Avocatul Alla Pelevaniuc în numele inculpaților Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica, a contestat cu apel sentința, solicitând casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că faptele nu întrunesc elementele

infracțiunilor, cu restituirea lui Ruslan Gîdilica a corpului delict – pistolul model

,,CZT 110”, seria A 368778 cu calibrul 9 mm.

În motivarea apelului a invocat că, în acțiunile inculpaților Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica lipsește latura obiectivă și subiectivă a infracțiunilor prevăzute de

art. art. 287, 152 Cod penal.

Mai mult, din probatoriul administrat rezultă cert lipsa obiectului juridic

special al infracțiunii de huliganism care îl constituie „ordinea publică”, cât și

latura subiectivă, care este caracterizată prin „intenția directă”, și anume persoana

conștientizează că încalcă grosolan ordinea publică, dorind acest fapt.

Totodată, nu a fost stabilit și faptul cauzării leziunilor corporale medii părții

vătămate Nicolae Revencu anume de către inculpații Adrian Pascar și Ruslan

Gîdilica.

A indicat apelantul că, în cadrul urmăririi penale și în ședința de judecată,

Ana Revencu a declarat că, dânsa cu Nicolae Revencu, fiind pe scări, s-au împins

unul pe altul, astfel fiind confirmat faptul că Nicolae Revencu în rezultatul

împingerii s-a rostogolit pe scări, însă prima instanță neîntemeiat a apreciat critic

aceste declarații.

Apărarea a invocat și dezacordul cu motivarea primei instanțe care a reținut

ca veridice declarațiile martorului Dorin Belanov, deoarece nu era în stare de

ebrietate și a văzut conflictul de la început și până la sfârșit, însă reieșind din

declarațiile acestui martor, rezultă că el nu a avut posibilitatea să vadă conflictul

de la început până la sfârșit, deoarece în momentul conflictului s-a aflat la intrare

în scara blocului.

Mai mult, dacă ar fi fost fracturată mâna părții vătămate Nicolae Revencu,

Dorin Belanov fiind în apartament împreună cu primul, urma să apeleze ,,903”

pentru a solicita asistență medicală, însă în ședința de judecată s-a stabilit că

Nicolae Revencu a solicitat ajutor medical când se afla în sediul CPs Rîșcani,

mun. Chișinău, adică peste o perioadă de timp după ce a plecat din casă.

A considerat apelantul că, învinuirea se bazează numai pe presupuneri,

deoarece nu se exclude faptul că leziunile corporale medii, stabilite la Nicolae

Revencu, puteau fi provocate în rezultatul căderii de pe scări sau prin căderea de

la propria înălțime.

A menționat apelantul că, din declarațiile colaboratorilor de poliție rezultă

că, din momentul coborârii din automobil și până a fi condus în CPs Rîșcani,

mun. Chișinău, Alexandru Preguza s-a aflat în vizorul polițiștilor, cărora le-a opus

rezistență fizică și i-a agresat, aplicându-le lovituri cu capul, iar ca rezultat a

primit și singur leziuni corporale neînsemnate, deci această parte a acuzării adusă

inculpaților Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica în cauzarea leziunilor corporale lui

Alexandru Preguza, de asemenea, nu s-a confirmat.

Nu s-a stabilit și cauza provenienței leziunilor corporale neînsemnate la

partea vătămată Mihail Stelea, deoarece acest moment nu a fost văzut de cineva.

Din declarațiile martorilor Alexandru Ținea, Gheorghe Nacu și Vasile

Ivanov, rezultă că, la fața locului erau mai multe persoane în stare de ebrietate,

4

totodată cei mai activi și agresivi s-au bătut între ei și s-au exprimat cu cuvinte

necenzurate.

Deci, din declarațiile martorilor, rezultă că ordinea publică a fost încălcată

nu de către inculpații Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, dar de către prietenii și

cunoscuții părții vătămate, care au venit la fața locului în stare de ebrietate după

ce au sărbătorit ziua de naștere a lui Viorel Revenco și s-au comportat foarte

agresiv față de inculpați.

Astfel, a accentuat avocatul că, cele relatate confirmă versiunea inculpaților

precum că persoanele agresive au creat o situație periculoasă și din acest motiv

Ruslan Gîdilica a scos arma avertizându-i să nu se apropie de el și văzând că nu

au reacționat, a efectuat în aer două împușcături, în scopul legitimei apărări și nu

din intenții huliganice.

Mai mult, acest fapt a fost constatat și de către prima instanță, care a indicat

în partea descriptivă a sentinței că „acțiunile inculpatului nu au fost îndreptate cu

intenția de a aplica arma de foc pentru vătămarea integrității corporale sau de a

pune în pericol viața și sănătatea oamenilor, dar pentru că s-a simțit în pericol,

fiind depășit numeric de persoanele care au venit la fața locului și s-au implicat în

conflict. Prezența persoanelor care au venit în apărarea părții vătămate și starea de

ebrietate a acestora, agresivitatea lor, a fost percepută ca un pericol iminent și real

la persoana sa”.

3.2. Avocatul Iurie Tabarcea în numele inculpatului Vladimir Mardar, a

contestat cu apel sentința, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare a lui Vladimir Mardar de sub învinuirile înaintate.

În motivarea apelului a invocat că, în speță, prima instanță a respins toate

argumentele părții apărării, a dat apreciere critică atât declarațiilor inculpatului

Vladimir Mardar, cât și declarațiilor martorilor Ana Revencu și Diana Bivol,

luând ca bază declarațiile martorului Dorin Belanov, care în opinia instanței sunt

veridice și acest martor a văzut conflictul de la început până la sfârșit, însă

declarațiile acestui martor, urmau a fi apreciate critic, deoarece acesta se află în

relații de prietenie cu partea vătămată Nicolae Revencu, iar declarațiile acestuia

sunt contradictorii, fapt constatat în cadrul cercetării judecătorești.

Mai mult, martorul dat nu a asistat la derularea conflictului din momentul

inițierii și până la sfârșit.

Apelantul a considerat eronată și neîntemeiată opinia primei instanțe

referitor la faptul că, în apartament se afla doar partea vătămată Nicolae Revencu

și nu era necesară intervenția a trei persoane, care depășeau numeric pericolul pe

care îl reprezenta Nicolae Revencu, deoarece este o presupunere.

Părțile vătămate Alexandru Preguza și Mihail Stelea au declarat că pe

inculpatul Vladimir Mardar îl cunosc doar vizual și nu pot confirma că acesta le-a

aplicat lovituri și le-a provocat leziuni corporale la 29 august 2012.

A indicat apelantul că, urmează să fie atrasă atenția asupra faptului că,

inculpatul Vladimir Mardar fiind audiat în ședința de judecată a dat declarații

similare celor depuse de către martorii Ana Revencu și Diana Bivol, fapt care

impune aprecierea critică a declarațiilor părții vătămate Nicolae Revencu, care nu

coroborează cu alte probe și incontestabil pun la îndoială survenirea leziunilor

corporale ca urmare a conflictului cu Vladimir Mardar.

Mai mult, fiind audiat în ședința de judecată, expertul care a dat concluziile

5

medico-legale, a declarat că leziunile corporale medii, depistate la partea vătămată

Nicolae Revencu puteau fi rezultatul căderii lui de la propria înălțime, deci

concluzia medicală nu a fost una certă, în raportul medico-legal fiind menționat că

posibil consecințele au survenit în circumstanțele indicate în ordonanță.

Avocatul a accentuat că inculpații Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica la fel

confirmă declarațiile inculpatului Vladimir Mardar.

A susținut apelantul că, procesele-verbale de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 05 septembrie 2012 și 06 septembrie 2012, nu pot fi admise ca

probe, ținând cont de prevederile art. 94 pct. 8) Cod de procedură penală,

deoarece au fost întocmite cu încălcarea normelor procesuale penale, nefiind

respectată procedura efectuării unor astfel de acțiuni procesuale conform art. 116

pct. (6) Cod de procedură penală.

Procesul-verbal de cercetare la fața locului din 30 august 2012, atașat la

cauza penală de către acuzator, de asemenea în opinia apărării este o probă inutilă,

nepertinentă și neconcludentă, deoarece nu reprezintă informație utilă ce ar

dovedi circumstanțele săvârșirii huliganismului sau vătămării integrității

corporale medii de către Vladimir Mardar.

În astfel de circumstanțe, declarațiile părții vătămate Nicolae Revencu au

constituit unica probă pe care s-a bazat învinuirea, probă ce nu coroborează cu

alte probe administrate, fapt care impune concluzia că învinuirea este bazată pe

presupuneri, fără careva probe pertinente și concludente, care ar dovedi vinovăția

lui Vladimir Mardar.

Avocatul a mai invocat că, în materialele cauzei penale nu au fost

constatate prin probe directe, concludente, pertinente și utile existența acțiunilor

întreprinse de către Vladimir Mardar, care ar cădea sub incidența cumulului de

acțiuni caracteristice pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod

penal.

Partea acuzării nu a prezentat instanței de judecată un complex de probe

prin care ar fi dovedit faptul că anume Vladimir Mardar a fost persoana care i-a

cauzat vătămări corporale lui Nicolae Revencu.

Condamnarea lui Vladimir Mardar în baza 287 alin. (2) Cod penal, nu

rezistă criticii, deoarece chiar în pretinsa versiune a acuzării, de săvârșire a

infracțiunii de către inculpat, nu este posibil teoretic a presupune executarea

laturii obiective a huliganismului prin prisma probelor administrate, deoarece

această infracțiune, cu titlu de semn obligatoriu al laturii obiective, poate fi

săvârșită doar în loc public, la care un apartament nu poate fi atribuit, cu

tulburarea sau încălcarea ordinii publice, fapt care la fel nu s-a constatat.

Or, în instanța de judecată acuzarea nu a prezentat martori care să confirme

tulburarea ordinii publice de către Vladimir Mardar la 29 august 2012.

Mai mult, declarațiile martorilor combat categoric și incontestabil versiunea

învinuirii de implicare a lui Vladimir Mardar la săvârșirea infracțiunii incriminate,

precum nu confirmă această versiune și celelalte probe examinate în cadrul

cercetării judecătorești, deoarece în curtea casei amplasată pe adresa

str. XXXXX, XXXXX, Vladimir Mardar a avut un comportament care nu cade

sub incidența semnelor descrise supra, iar rezistență violentă reprezentantului

autorității publice a opus una dintre părțile vătămate.

6

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror, admise apelurile

declarate de avocații Alla Pelevaniuc în numele inculpaților Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica și Iurie Tabarcea în numele inculpatului Vladimir Mardar, casată

parțial sentința în partea condamnării inculpaților în baza art. 152 alin. (2) lit. e)

Cod penal și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica au fost

achitați de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2)

lit. e) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica recunoscuți vinovați

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, le-a fost

stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de câte 700 unități

convenționale, ce constituie 14000 lei, pentru fiecare.

În rest, sentința a fost menținută.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a indicat că, prima instanță just a

stabilit starea de fapt și de drept ce corespunde probelor din dosar în privința

învinuirii aduse în săvârșirea huliganismului și a adoptat corect o soluție de

condamnare a lui Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica în baza

art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, însă a ajuns la soluția greșită de condamnare a

inculpaților în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal.

În acest context, instanța de apel a reținut că, vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și

nevinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2)

lit. e) Cod penal, se confirmă prin probele cercetate de către prima instanță și

suplimentar cercetate și verificate în ședința instanței de apel, și anume:

declarațiile părților vătămate Nicolae Revencu (f.d.110-111, vol. II, f.d.42,

vol. IV); Mihail Stelea (f.d.109, vol. II) și Alexandru Preguza (f.d.108, vol. II);

martorilor Diana Bivol (f.d.1-3, vol. IV); Viorel Revenco (f.d.4-6, vol. IV); Dorin

Belanov (f.d.7-9, vol. IV); Gheorghe Nacu (f.d.10, vol. IV); Alexandru Ținea

(f.d.11-12, vol. IV); Vasile Ivanov (f.d.13-14, vol. IV); Artur Roșioru (f.d.15-17,

vol. IV); Ana Revencu (f.d.20-22, vol. IV); Serghei Ghilețchi (f.d.23-24, vol. IV);

Ion Rusu (f.d.18-19, vol. IV); expertului Iurie Scurtu (f.d.25, vol. IV);

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 30 august 2012 (f.d.5-6, vol. I);

plângerea depusă de Nicolae Revencu la 31 august 2012 (f.d.45, vol. I);

procesele-verbale de recunoaștere a persoanei după fotografie din 05 septembrie

2012, 06 septembrie 2012 (f.d.65, 83, 85, vol. I); ordonanță de recunoaștere și de

anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 24 septembrie 2012 (f.d.152,

vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2469/D din 24 septembrie 2012

(f.d.188, vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2470/D din 19 septembrie

2012 (f.d.195, vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2631/D din

03 octombrie 2012 (f.d.201-202, vol. I); procesul-verbal de confruntare din

24 octombrie 2012, dintre partea vătămată Nicolae Revencu și martorul Ana

Revencu (f.d.210, vol. I); chitanța nr. 0017089 potrivit căreia corpul delict - un

pistol model „CZ 110” cu calibrul de 9 mm se află la păstrare în Camera pentru

corpuri delicte a CPs Rîșcani, mun. Chișinău (f.d.153, vol. I); plângerea depusă de

Nicolae Revencu la 13 august 2014 (f.d.3, vol. III); procesul-verbal de ridicare din

14 august 2014, a copiilor actelor din cauza penală nr. 2014028114 (f.d.11,

vol. III).

7

Instanța de apel a respins solicitarea avocaților Iurie Tabarcea și Alla

Pelevaniuc privind achitarea inculpaților de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii, deoarece declarațiile inculpaților privind

nevinovăția lor în săvârșirea faptei incriminate se combat prin totalitatea de probe

pertinente, concludente, utile și veridice cercetate în ședința de judecată.

La fel, instanța de apel a respins argumentul apărării precum că inculpații

urmează să fie achitați din motiv că aceștia nu și-au recunoscut vinovăția la nici o

etapă a procesului penal, deoarece nerecunoașterea vinei de către inculpat,

instanța de apel a apreciat-o ca o metodă de apărare și un drept de a nu se

autoincrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6 CțEDO.

Totodată, instanța de apel a indicat că, din declarațiile părții vătămate

Nicolae Revencu rezultă cu certitudine că Vladimir Mardar, împreună cu Adrian

Pascar și Ruslan Gîdilica, au încălcat grosolan ordinea publică, au inițiat cearta cu

Nicolae Revencu și i-au aplicat părții vătămate multiple lovituri.

Deci, ținând cont că anume Vladimir Mardar este cel care a fost apelat de

către Diana Bivol și care a venit cu intenția să o ia acasă pe ultima împreună cu

copiii, instanța de apel a stabilit că, este lipsită de credibilitate versiunea precum

că inculpatul nu a participat la acțiunile huliganice și nu s-a implicat în conflict, or

Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica nu îl cunoșteau pe Nicolae Revencu la acel

moment, în timp ce Mardar Vladimir era cumătru cu partea vătămată.

Instanța de apel a reținut că, în timpul convorbirii telefonice, Diana Bivol

i-a comunicat lui Vladimir Mardar că este agresată de Nicolae Revencu, care are

un comportament scandalos, prin urmare Vladimir Mardar cunoștea că în

apartamentul în care se afla Diana Bivol cu copiii era partea vătămată care avea o

conduită agresivă.

În opinia instanței de apel, vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii

de huliganism se demonstrează și prin declarațiile părților vătămate Mihail Stelea

și Alexandru Preguza.

De asemenea, faptul că Vladimir Mardar a fost implicat în conflict rezultă

din declarațiile martorului Ana Revencu și Diana Bivol, care au auzit că cearta a

avut loc între Nicolae Revencu și Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan

Gîdilica.

Instanța de apel a respins și argumentul avocatului Iurie Tabarcea precum

că, prima instanță în mod eronat a pus la baza sentinței de condamnare declarațiile

martorului Dorin Belanov, deoarece soluția de recunoaștere a vinovăției lui

Vladimir Mardar nu s-a axat exclusiv pe declarațiile martorului menționat, dar pe

un ansamblu de probe care dovedește cu certitudine culpabilitatea inculpatului în

săvârșirea infracțiunii de huliganism.

Astfel, în opinia instanței de apel, declarațiile părților vătămate și a

martorilor coroborează și cu probele scrise, și anume cu procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 05 septembrie 2012, în cadrul căruia

partea vătămată Nicolae Revencu a recunoscut fotografia nr. 2 (Adrian Pascar) ca

fiind persoana care la 29 august 2012 l-a agresat fizic în apartamentul amplasat pe

adresa str. XXXXX, XXXXX (f.d.65, vol. I); raportul de expertiză medico-legală

nr. 2469/D din 24 septembrie 2012, prin care se confirmă că lui Mihail Stelea i-au

fost cauzate leziuni corporale sub formă de echimoză cu edem al țesuturilor moi

8

adiacente pe față, care au fost produse în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, și care se

califică ca vătămare neînsemnată (f.d.188, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 2470/D din 19 septembrie 2012, prin care se confirmă că lui

Alexandru Preguza i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de excoriația

țesuturilor moi ale feței, care a fost produsă la acțiunea traumatică a unui obiect

contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, și care se califică ca

vătămare neînsemnată (f.d.195, vol. I); raportul de expertiză medico-legală

nr. 2631/D din 03 octombrie 2012 în cadrul căruia la Nicolae Revencu s-a stabilit

următoarele leziuni: fractura os ulnar a antebrațului stâng cu deplasare, fractura

oaselor nazale, fără deplasare, traumă cranio-cerebrală, ce se manifestă prin

contuzie cerebrală de grad I, excoriații pe față, care puteau fi produse prin

acțiunea unui corp contondent și dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate,

care au provocat o dereglare a sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu

în comun se califică ca vătămare corporală medie (f.d.201-202, vol. I);

procesul-verbal de confruntare din 24 octombrie 2012, dintre partea vătămată

Nicolae Revencu și martorul Ana Revencu, în cadrul căruia Ana Revencu a

declarat că la 29 august 2012 cearta cu Nicolae Revencu s-a iscat de la faptul că a

agresat-o verbal pe Diana Bivol și că a lovit-o pe aceasta cu mâna în cap, ultima

l-a chemat pe Vladimir Mardar, iar când inculpatul a venit, s-a iscat un conflict,

afirmând totodată că ea pe scări l-a bruscat pe Nicolae Revencu și ultimul a căzut

jos (f.d.210, vol. I).

La fel, a fost respinsă alegația apărării precum că, prima instanță a dat

apreciere critică declarațiilor martorilor Ana Revencu și Diana Bivol, instanța de

apel menționând că, prima instanță a analizat în detaliu declarațiile acestor martori

și le-a dat apreciere corespunzătoare, or martorul Ana Revencu a indicat că era

zgomot în antreu, unde erau Nicolae Revencu, Vladimir Mardar, Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica, care se întindeau ... ea de asemenea s-a implicat..., iar Diana

Bivol a comunicat că altercațiile propriu-zise nu le-a văzut, deoarece a mers în

camera unde se aflau copiii.

Alegația precum că părțile vătămate Alexandru Preguza și Mihail Stelea au

declarat că pe inculpatul Vladimir Mardar îl cunosc doar vizual și nu pot confirma

că acesta i-a lovit și le-a provocat careva leziuni corporale la 29 august 2012, a

fost respinsă ca irelevantă, deoarece acțiunile de huliganism au fost săvârșite de

către Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, violența fiind aplicată de

către toți trei inculpați.

De către instanța de apel a fost respins ca neîntemeiat argumentul avocaților

referitor la nulitatea proceselor-verbale de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 05 septembrie 2012 și 06 septembrie 2012, fiindcă aceste probe nu

se referă la inculpatul Vladimir Mardar, pe care, spre deosebire de Pascar Adrian

și Ruslan Gîdilica, majoritatea participanților la încăierarea cu pricina îl

cunoșteau.

În același context, a fost respinsă și afirmația precum că procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 30 august 2012, atașat la cauza penală de către

acuzator, este o probă inutilă, or, cercetarea la fața locului este o acțiune de

urmărire penală obligatorie și de prim ordin la cercetarea infracțiunilor de acest

tip.

9

Cu trimitere la literatura juridică de specialitate, instanța de apel a notat că,

în ședința de judecată s-a stabilit cu certitudine că conflictul, cearta, numirea cu

cuvinte necenzurate, întinderea, lovirea între inculpați și partea vătămată Nicolae

Revencu, a început în apartamentul XXXXX situat pe adresa str. XXXXX,

XXXXX, unde erau prezenți Ana Revencu, fiul ei în vârstă de 5 ani, Diana Bivol

și doi copii ai ei de 3 și 5 ani, încălcând grosolan ordinea publică, însoțită de

aplicarea violenței, demonstrând cinism și obrăznicie deosebită, în prezența

copiilor minori, care au continuat în scara blocului locativ și în curtea casei în

timp ce inculpații Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, încercau să

iasă din scara blocului, în fața blocului la intrare în scară se aflau Alexandru

Preguza și Mihail Stelea, încălcând în continuare ordinea publică, demonstrând

obrăznicie deosebită, intenționat, au aplicat lovituri lui Alexandru Preguza și

Mihail Stelea cauzându-le leziuni corporale neînsemnate.

Astfel, instanța de apel a stabilit că, fapta inculpaților a fost auzită si văzută

de către persoanele aflate în apartament, de locatarii blocului și aceasta a produs

efectul față de mai multe persoane, iar inculpații își dădeau seama că acțiunile lor

ajung la cunoștința publicului, ceea ce demonstrează cert că fapta a fost săvârșită

în public.

La fel, instanța de apel a indicat că, în acțiunile lui Adrian Pascar și Ruslan

Gădilica sunt întrunite atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă a infracțiunii

de huliganism, fapt confirmat prin probele administrate la cauză.

Alegația apărării precum că nu a fost prejudiciată ordinea publică ca

valoare socială ce ține de obiectul juridic al infracțiunii de huliganism, a fost

respinsă ca nefondată, deoarece a fost creat zgomot pe timp de noapte atât în

apartament, cât și în scara blocului, în fața blocului, iar ca urmare, vecinii au

apelat la poliție.

4.2. Cu referire la apelul declarat de procuror, instanța de apel a indicat că,

prima instanță a statuat corect că s-a dovedit cu certitudine existența unui conflict

în fața blocului, între mai multe persoane aproximativ 15-20 persoane care au fost

telefonate și chemate de către fratele lui Nicolae Revencu, Viorel Revenco, care

își sărbătorise ziua de naștere, consumaseră băuturi spirtoase, erau agresive și au

venit cu scop de a se răzbuna pe persoanele care l-au bătut pe Nicolae Revencu.

Ajungând în fața blocului Alexandru Preguza și Mihail Stelea au dorit să

intre în scara blocului, iar restul persoanelor l-au înconjurat pe Ruslan Gîdilica,

ultimul s-a speriat și cu arma de foc pe care o avea, a efectuat în aer câteva

împușcături pentru a-i avertiza ca să nu se apropie de el.

A fost reținută ca justă și concluzia primei instanțe referitor la faptul că, din

șirul evenimentelor descrise, acțiunile inculpatului nu au fost îndreptate cu

intenția de a aplica arma de foc în scopuri huliganice, pentru vătămarea integrității

corporale sau a pune în pericol viața și sănătatea peroanelor, dar pentru că s-a

speriat, s-a simțit în pericol, fiind depășit numeric de persoanele care au venit la

fața locului și s-au implicat în conflict.

Prezența persoanelor care au venit în apărarea părții vătămate Nicolae

Revencu, starea de ebrietate a acestora, agresivitatea lor, a fost percepută ca un

pericol iminent și la persoana sa, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului

Ruslan Gîdilica și martorului Diana Bivol.

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile martorului Viorel Revenco

10

precum că intenția lui Ruslan Gîdilica a fost de a aplica arma în privința lor,

deoarece acesta a relatat că nu poate spune de unde împușcau, dar bănuia că

împușcau înspre dânșii..., adică reprezintă o simplă presupunere.

Totodată, declarațiile inculpaților în acest sens coroborează și cu

declarațiile martorilor polițiști veniți la fața locului, și anume: Gheorghe Nacu,

Alexandru Ținea, Vasile Ivanov și Serghei Ghilețchi.

Faptul că în curtea casei au venit multe persoane, agresive, în stare de

ebrietate, cu mai multe automobile se confirmă și prin declarațiile persoanelor din

grupul lui Viorel Revenco, și anume prin declarațiile martorilor Ion Rusu și Artur

Roșioru.

Totodată, este relevant faptul că, Ruslan Gîdilica, la sosirea colaboratorilor

de poliție, nu a opus rezistență și a predat arma benevol, însă persoanele care au

venit cu Viorel Revenco, fiind în stare de ebrietate, au exprimat agresivitate față

de colaboratorii de poliție, iar Alexandru Preguza a opus rezistență și a lovit

colaboratorii de poliție Serghei Ghilețchi și Vasile Ivanov.

Astfel, instanța de apel a respins ca neîntemeiate alegațiile acuzatorului de

stat precum că Ruslan Gîdilica prin tragerea de focuri din armă, a creat un pericol

real pentru viața și sănătatea persoanelor din jur, or, împușcăturile au fost

efectuate în aer, arma nu a fost îndreptată față de careva din persoane.

4.3. Cu referire la învinuirea adusă inculpaților Vladimir Mardar, Adrian

Pascar și Ruslan Gîdilica în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, instanța de

apel a indicat că, prima instanță a stabilit eronat circumstanțele de fapt și de

drept, situația de fapt reținută nu corespunde probelor din dosar, care au fost

apreciate incorect concluzionând greșit că s-a dovedit în afara oricăror dubii

vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală medie.

În acest context, instanța de apel a stabilit că, prin probele prezentate de

procuror și cercetate de instanța de apel nu a fost dovedit cu certitudine că anume

prin acțiunile inculpaților a fost cauzată vătămare corporală medie părții vătămate

Nicolae Revencu, or procurorul nu a prezentat probe verosimile care ar demonstra

că vătămarea corporală medie a fost cauzată prin acțiunile inculpaților.

Cu trimitere la doctrina juridică, instanța de apel a indicat că, vătămarea

intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății este o infracțiune contra

sănătății, care poate deregla integritatea țesuturilor sau funcționarea normală a

organelor, însă nu poate condiționa un pericol pentru viață.

O astfel de vătămare poate antrena un prejudiciu sesizabil funcțiilor

organelor umane, însă nu poate fi urmată de pierderea unui organ, nici de

încetarea funcționării acestuia, de provocarea unei boli psihice sau de pierderea

stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă, de întreruperea sarcinii sau

de desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente.

În ședința de judecată, a fost constatat din declarațiile martorilor Ana

Revencu și Diana Bivol și inculpaților, că Nicolae Revencu a fost împins de Ana

Revencu și a căzut jos pe scări.

Astfel instanța de apel a indicat că, în speță, vătămările corporale medii

depistate la partea vătămată Nicolae Revencu, constituie elementul fundamental al

laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 152 Cod penal, ce se certifică prin

raportul de expertiză medico-legală nr. 2631/D din 03 octombrie 2012

(f.d.201-202, vol. I).

11

Fiind audiat în ședința de judecată expertul medico-legist Iurie Scurtu a

relatat cu certitudine că, fractura osului ulnar provoacă o dereglare de lungă

durată a sănătății, mai mult de 21 zile și în baza acestui criteriu se califică ca

vătămare medie. Iar osul ulnar este pe partea medială a antebrațului.

Leziunile corporale care au fost depistate, poate să presupună că au fost

produse de un obiect dur, deoarece fractura osului ulnar nu poate fi produsă ca

de exemplu de o pernă. Nu se poate să afirme cu certitudine că leziunile au fost

provocate după căderea pe scări a persoanei, dar nu se exclude aceasta.

Fractura osului ulnar provoacă o dereglare de lungă durată a sănătății,

mai mult de 21 zile și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare medie.

Celelalte leziuni corporale se califică ca fracturi ușoare și neînsemnate.

Nu poate răspunde cu certitudine dacă a fost provocată fractura osului

lunar din căderea de pe poziția ortostatică, deoarece este necesar de examinat

locul faptei.

Răspunsurile din expertiză sunt cu probabilitate (f.d.24-25, vol. IV).

Astfel, instanța de apel a stabilit că, din declarațiile participanților la proces

și martorilor care au participat la altercația din seara de 29 august 2012, rezultă că

inculpații Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica au aplicat lovituri

părții vătămate Nicolae Revencu, la fel s-a constatat că Ana Revencu în timpul

altercației l-a bruscat, l-a împins pe Nicolae Revencu pe scări, iar ultimul fiind în

stare de ebrietate alcoolică a căzut pe scări rostogolindu-se.

Deci, organul de urmărire penală nu a prezentat probe veridice și certe care

ar demonstra că vătămarea corporală medie a fost produsă prin acțiunile

inculpaților, or, aceasta a fost cauzată în rezultatul căderii părții vătămate pe scări

după ce a fost împins de către Ana Revencu, circumstanțe care nu au fost

verificate de partea acuzării.

La fel, instanța de apel a indicat că, celelalte leziuni corporale depistate la

Nicolae Revencu se califică ca fracturi ușoare și neînsemnate, prin urmare

componența de infracțiune prevăzută de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, se

manifestă anume prin fractura osului ulnar a antebrațului stâng cu deplasare, care

se califică ca vătămare corporală medie, iar „fractura oaselor nazale, fără

deplasare, traumă cranio-cerebrală, ce se manifestă prin contuzie cerebrală de

grad I, excoriații pe față se califică ca fracturi ușoare și neînsemnate”.

Reieșind din circumstanțele expuse, instanța de apel a reținut că, învinuirea

adusă inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e)

Cod penal, este bazată pe presupuneri, nefiind demonstrată latura obiectivă a

infracțiunii și cu trimitere la prevederile art. 8 Cod de procedură penală, a dispus

achitarea inculpaților de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală medie.

4.4. Potrivit textului apelului declarat de procuror, instanța de apel a stabilit

că, acesta își exprimă dezacordul cu sentința primei instanțe și în partea

individualizării incorecte a pedepselor aplicate inculpaților, considerând că

pedepsele aplicate inculpaților în săvârșirea infracțiunii de huliganism sunt prea

blânde, inculpaților urmând să le fie stabilită pedeapsa închisorii.

În acest context, instanța de apel a constatat că, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei inculpaților Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan

Gîdilica, prima instanță ținând cont de prevederile art. art. 7, 75, 76-78, Cod

12

penal, și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, care, prin prisma art. 16 Cod

penal, face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, de motivul acesteia -

motive huliganice, de personalitatea inculpaților - Vladimir Mardar și Adrian

Pascar anterior nu au fost judecați, iar Ruslan Gîdilica a fost anterior condamnat,

dar antecedentele penale sunt stinse, toți trei inculpați nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, de influența pedepsei aplicate în privința

inculpaților, de condițiile de viață ale acestora, de comportamentul agresiv al

părții vătămate la momentul conflictului, de faptul că Vladimir Mardar și Ruslan

Gîdilica au copii minori la întreținere, de lipsa circumstanțelor agravante, a

stabilit inculpaților o pedeapsă echitabilă în raport cu fapta săvârșită, acordându-le

inculpaților șansa de a-și corecta comportamentul în sensul respectării legii

penale.

În consecință, instanța de apel nu a constatat temeiuri pentru aplicarea unei

pedepse mai aspre în privința inculpaților Vladimir Mardar, Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica, indicând că pedeapsa, astfel cum a fost stabilită de către prima

instanță, corespunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în

art. 61 alin. (2) Cod penal, de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpaților, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestora, cât și a altor persoane.

penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că, instanța la examinarea apelurilor nu a

respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală precum și nu a ținut cont

de explicațiile conținute în pct. 14 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție

nr. 22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în

ordine de apel”.

Mai mult, în cazul în care instanța de apel nu este de acord cu calificarea

infracțiunii de către procuror și a ajuns la concluzia de a achita inculpații, urma să

dezvăluie această concluzie, fapt ce pe caz nu a avut loc, fiind prezentă o

apreciere incorectă și formală de ordin general a probelor și circumstanțelor

cauzei penale, nefiind indicat în decizie nici un motiv plauzibil de ce în acțiunile

inculpaților nu sunt prezente elementele infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2)

lit. e) Cod penal, iar în acțiunile inculpatului Ruslan Gîdilica de ce nu sunt

prezente elementele infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal.

Consideră recurentul că, instanța de apel a dat apreciere incorectă probelor

prezentate de acuzare și nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate,

care în cumul dovedesc cu certitudine vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor incriminate, fără a se expune asupra tuturor motivelor indicate în

apelul procurorului și a celor ce au stat la baza emiterii sentinței de condamnare a

inculpaților în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Decizia instanței de apel de menținere a sentinței de condamnare a

inculpatului Ruslan Gîdilica în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și de

achitare a inculpaților de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 152 Cod penal, o consideră neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece este

contrară stării de fapt stabilite în baza probelor examinate în cadrul cercetării

judecătorești și contravine prevederilor art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală.

13

În speță instanțele de judecată au omis aceste prevederi legale și au dat

apreciere numai la unele probe care în opinia lor dovedesc nevinovăția

inculpaților, fiind astfel încălcate prevederile art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de

procedură penală.

Susține recurentul că, instanța de apel nu s-a expus, nu a cercetat și nu a

apreciat la justa valoare următoarele probe expuse în apelul procurorului, și

anume: declarațiile părților vătămate Nicolae Revencu (f.d.110-111, vol. II,

f.d.42, vol. IV); Mihail Stelea (f.d.109, vol. II) și Alexandru Preguza (f.d.108,

vol. II), martorilor Viorel Revenco (f.d.4-6, vol. IV); Dorin Belanov (f.d.7-9,

vol. IV); Gheorghe Nacu (f.d.10, vol. IV); Alexandru Ținea (f.d.11-12, vol. IV);

Vasile Ivanov (f.d.13-14, vol. IV); Artur Roșioru (f.d.15-17, vol. IV); expertului

Iurie Scurtu (f.d.25, vol. IV); procesul-verbal de cercetare la fața locului din

30 august 2012 (f.d.5-6, vol. I); plângerea depusă de Nicolae Revencu la

31 august 2012 (f.d.45, vol. I); procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 05 septembrie 2012 (f.d.65, vol. I); procesul-verbal de recunoaștere

a persoanei după fotografie din 06 septembrie 2012 (f.d.83, vol. I);

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 06 septembrie

2012 (f.d.85, vol. I); ordonanța de recunoaștere și anexare a corpurilor delicte la

cauza penală din 24 septembrie 2012 (f.d.152, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 2469/D din 24 septembrie 2012 (f.d.188, vol. I); raportul de

expertiză medico-legală nr. 2470/D din 19 septembrie 2012 (f.d.195, vol. I);

raportul de expertiză medico-legală nr. 2631/D din 03 octombrie 2012

(f.d.201-202, vol. I); procesul-verbal de confruntare din 24 octombrie 2012, dintre

partea vătămată Nicolae Revencu și martorul Ana Revencu (f.d.210, vol. I);

chitanța nr. 0017089 (f.d.153, vol. I); plângerea depusă de Nicolae Revencu la

13 august 2014 (f.d.3, vol. III); procesul-verbal de ridicare din 14 august 2014, a

copiilor actelor din cauza penală nr. 2014028114 (f.d.11, vol. III).

La fel, acuzarea de stat consideră că, instanțele de judecată eronat au

recalificat acțiunile inculpatului Ruslan Gîdilica de la art. 287 alin. (3) Cod penal

la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, prin excluderea calificativului: dacă au fost

săvârșite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei, fără a ține cont de

prevederile pct. 11 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4 din

19 iunie 2006 ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre

huliganism”, or inculpatul Ruslan Gîdilica prin tragerea de focuri din armă a creat

un pericol real pentru viața și sănătatea persoanelor din jur.

Consideră procurorul că, este lipsită de logică argumentarea instanței de

judecată precum că, Ruslan Gîdilica a utilizat arma fiind în legitimă apărare,

deoarece celelalte persoane nu dețineau careva obiecte la sine, iar inculpatul

Ruslan Gîdilica înainte de a trage din armă nu a atenționat verbal despre intenția

sa de a folosi arma, dar a recurs direct la demonstrarea și aplicarea armei.

Instanța de judecată contrazice propriile sale concluzii, deoarece în partea

descriptivă constată că, Ruslan Gîdilica nu a avut intenția de a aplica arma de foc

pentru vătămarea integrității corporale sau de a pune în pericol viața și sănătatea

peroanelor, utilizând-o în scop de legitimă apărare, iar în dispozitiv a indicat că

„Corpul delict - pistolul model ,,CZT 110” cu calibrul 9 mm, care se află în

Camera de păstrare a corpurilor delicte a CPs Rîșcani, de confiscat”, soluție care

este aplicată doar în situațiile când se constată ilegalitatea aplicării armei de foc,

14

în calitate de mijloc de săvârșire a infracțiunii.

Referitor la motivele achitării inculpaților de către instanța de apel de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod

penal, acuzarea consideră că, prin decizia pronunțată nu au fost combătute

motivele sentinței în partea ce ține de condamnarea inculpaților pe acest episod.

Astfel, prima instanță corect a apreciat critic poziția inculpaților, care au

declarat că partea vătămată Nicolae Revencu a primit leziunile în rezultatul

căderii de pe scări fiind împins de către soția acestuia Ana Revencu,

considerând-o a fi o metodă de apărare, deoarece Ana Revencu fiind audiată în

ședința de judecată, nu a confirmat cu certitudine că a întreprins acțiuni în

rezultatul cărora Nicolae Revencu ar fi căzut pe scări, declarațiile acesteia fiind

evazive, indicând că o perioadă nu s-a aflat în aceeași odaie cu inculpații și cu

soțul său, dar a auzit gălăgie, zgomot, îmbulzeală.

La fel, prima instanță corect a considerat, că declarațiile martorului Dorin

Belanov sunt veridice, deoarece nu era în stare de ebrietate și a văzut conflictul de

la început până la sfârșit.

Acuzarea consideră că, atât martorul Diana Bivol, care este rudă cu

inculpatul Vladimir Mardar, cât și inculpații încearcă să se eschiveze de la

răspundere penală, or aceștia au exagerat pericolul pe care îl reprezinta partea

vătămată Nicolae Revencu. Declarațiile martorului dat sunt contradictorii și se

combat prin probele menționate.

În susținerea acestei opinii, acuzarea indică că, Ana Revencu a coborât și a

deschis ușa de la scara blocului, respectiv nu existau impedimente în a părăsi

apartamentul, după cum au remarcat inculpații.

În apartament se afla doar partea vătămată Nicolae Revencu și atunci nu era

necesară intervenția a trei persoane, care din start depășeau numeric pericolul care

îl putea prezenta Nicolae Revencu, mai mult, inculpații au venit înarmați.

Prima instanță a stabilit cu certitudine, că inculpații au acționat cu intenție

directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al faptelor sale, prevăzând

urmările, aplicând violența, or părții vătămate i-au fost aplicate lovituri, cu

cauzarea intenționată a vătămărilor corporale, iar inculpații au acționat în grup,

deoarece toți au aplicat lovituri părții vătămate.

Declarațiile inculpaților în privința căzăturii părții vătămate, corect au fost

apreciate critic de către prima instanță, fiind considerate drept o metodă de

apărare, cu scopul de a se eschiva de la răspundere penală, deoarece sunt

combătute prin probele administrate în cadrul ședinței de judecată, îndeosebi prin

declarațiile părților vătămate și a martorilor, care sunt analogice, consecutive și se

completează reciproc, fiind depuse sub jurământ, cu avertizarea de răspundere

penală pentru declarații false, mai mult, declarațiile acestora fiind confirmate prin

probele materiale.

Subsidiar recurentul a invocat că, la capitolul individualizării pedepsei,

instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 Cod penal,

limitându-se la descrierea prevederilor art. art. 7, 75 Cod penal, fără a face referire

la argumentele care au servit la invocarea acestor temeiuri, ignorând prevederile

art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală.

Consideră procurorul că, instanța de apel la stabilirea pedepsei inculpaților

nu a luat în considerație că aceștia au săvârșit o infracțiune mai puțin gravă,

15

pentru care legea penală prevede pedeapsă cu închisoarea pe termen de până la

5 ani, precum și faptul că inculpații, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul

cercetării judecătorești au dat dovadă de un comportament arogant și au negat

săvârșirea infracțiunii imputate.

Pedeapsa cu amendă va duce la încurajarea pe viitor a săvârșirii

infracțiunilor similare și de către alte persoane.

5.1. Avocatul Iurie Tabarcea în numele inculpatului Vladimir Mardar, în

temeiul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs

decizia solicitând casarea parțială a acesteia, în partea menținerii condamnării lui

Vladimir Mardar în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, cu pronunțarea unei

hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea cerințelor sale apărătorul a invocat că, declarațiile martorului

Dorin Belanov urmează a fi apreciate critic, deoarece este prietenul părții

vătămate Nicolae Revencu, totodată declarațiile acestuia fiind contradictorii, fapt

constatat în cadrul cercetării judecătorești, mai mult, acesta nu a asistat la conflict

din momentul inițierii și până la sfârșit.

Consideră eronată și neîntemeiată opinia instanței de judecată, precum că în

apartament se afla doar partea vătămată Nicolae Revencu și atunci nu era necesară

intervenția a trei persoane, care din start depășeau numeric pericolul care îl putea

reprezenta Nicolae Revencu. De asemenea, faptul că inculpații au venit înarmați,

reprezintă o presupunere, fiindcă la materialele cauzei penale nu au fost anexate

probe care să confirme acest fapt.

Partea vătămată Nicolae Revencu a declarat instanței că, în apartamentul

soției sale Ana Revencu, a avut loc un conflict cu inculpații Vladimir Mardar,

Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica, însă nu a confirmat faptul că a fost lovit anume

de către Vladimir Mardar, exprimând presupunerea că a fost lovit de către toți

trei, fiind la podea nu a văzut cine anume l-a lovit.

La fel, a declarat că era în stare de ebrietate și nu ține minte cum a ajuns din

apartamentul situat pe str. XXXXX, XXXXX, la stația Peco de pe str. Studenților

și presupune că leziunile corporale identificate de către medicii legiști i-au fost

cauzate când a fost lovit peste corp de către inculpați în apartamentul amplasat pe

str. XXXXX.

Susține apărarea că, instanța de apel nu a luat în considerare că în acțiunile

inculpatului lipsește intenția directă, ca semn obligatoriu al laturii subiective a

componenței de infracțiune incriminată.

Părțile vătămate Alexandru Preguza și Mihail Stelea au declarat că pe

inculpatul Vladimir Mardar îl cunosc doar vizual și nu pot confirma că acesta le-a

aplicat lovituri și le-a provocat careva leziuni corporale la 29 august 2012.

Indică recurentul că, urmează să fie atrasă atenția asupra faptului că,

inculpatul Vladimir Mardar fiind audiat în ședința de judecată a dat declarații

similare celor depuse de către martorii Ana Revencu și Diana Bivol, fapt care

impune aprecierea critică a declarațiilor părții vătămate Nicolae Revencu, care nu

coroborează cu alte probe și incontestabil pun la îndoială survenirea leziunilor

corporale ca urmare a conflictului cu Vladimir Mardar.

Declarațiile inculpaților Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica la fel confirmă

declarațiile inculpatului Vladimir Mardar.

Avocatul accentuează că, procesele-verbale de recunoaștere a persoanei

16

după fotografie din 05 septembrie 2012 și 06 septembrie 2012, nu pot fi admise ca

probe, ținând cont de prevederile art. 94 pct. 8) Cod de procedură penală,

deoarece au fost întocmite cu încălcarea normelor procesuale penale, nefiind

respectată procedura efectuării unor astfel de acțiuni procesuale conform art. 116

pct. (6) Cod de procedură penală, care prevede că efectuarea recunoașterii după

fotografie poate fi doar în cazurile în care persoana nu poate fi prezentată, fapt

care nu a fost imposibil, reieșind din materialele cauzei penale.

Procesul-verbal de cercetare la fața locului din 30 august 2012, atașat la

cauza penală de către acuzator, de asemenea în opinia apărării este o probă inutilă,

nepertinentă și neconcludentă, deoarece nu reprezintă o informație utilă care ar

dovedi circumstanțele săvârșirii huliganismului sau vătămării integrității

corporale medii de către Vladimir Mardar.

În astfel de circumstanțe, declarațiile părții vătămate Nicolae Revencu au

fost unica probă pe care se bazat învinuirea, necoroborând cu alte probe

administrate, fapt care impune concluzia că învinuirea este bazată pe presupuneri,

fără careva probe pertinente și concludente, care ar dovedi vinovăția lui Vladimir

Mardar.

Partea acuzării nu a prezentat instanței de judecată un complex de probe

prin care ar fi dovedit faptul că anume Vladimir Mardar a fost persoana care i-a

cauzat leziuni corporale lui Nicolae Revencu.

Consideră recurentul că, problema de drept de importanță generală abordată

în cauză constă în faptul că instanța de apel a condamnat inculpatul în lipsa

componenței de infracțiune, împrejurare ce generează pericol pentru întreg

sistemul de drept penal și care prin urmare instituie o practică judecătorească

defectuoasă care inevitabil va duce la o aplicare neuniformă a legii penale.

Astfel, în decizia instanței de apel nu se identifică referiri la probe din

materialele cauzei penale, care ar demonstra cu certitudine că inculpatul Vladimir

Mardar a săvârșit infracțiunea de huliganism, deoarece astfel de probe nu au fost

administrate.

În astfel de circumstanțe nu poate o persoană să fie condamnată pentru o

astfel de infracțiune, soluția de condamnare fiind bazată în exclusivitate pe

presupuneri, derivate în pretinse probe ale acuzării care nu sunt nici concludente,

nici pertinente și nici utile.

La fel, decizia instanței de apel, în partea condamnării lui Vladimir Mardar

în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, nu corespunde întru totul exigențelor

legale în privința unei decizii clare, certe și exprese, precum și nici nu este

convingătoare în privința corectitudinii soluției date.

Din decizie rezultă că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra

circumstanțelor formulate și probelor, în partea condamnării lui Vladimir Mardar

pentru săvârșirea infracțiunii de huliganism.

Indică recurentul că, declarațiile martorilor combat incontestabil versiunea

învinuirii de implicare a lui Vladimir Mardar în săvârșirea infracțiunii

incriminate, precum nu confirmă această versiune și celelalte probe examinate în

cadrul cercetării judecătorești, deoarece în curtea casei amplasată pe adresa

str. XXXXX, XXXXX, Vladimir Mardar a avut un comportament care nu cade

sub incidența semnelor infracțiunii de huliganism, mai mult, rezistență violentă

reprezentantului autorității publice a opus partea vătămată Alexandru Preguza.

17

Cu trimitere la prevederile art. art. 8, 389 alin. (1) Cod de procedură penală,

apărarea susține că, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în

urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a

fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată, fapt

care la caz, în limitele învinuirii înaintate, nu-și găsește confirmarea.

cu motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul declarat de

procuror, urmează a fi respins, ca inadmisibil, iar cel declarat de avocatul Iurie

Tabarcea în numele inculpatului Vladimir Mardar urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

6.1. Referitor la recursul declarat de procuror.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului, pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate în acest articol.

Din textul recursului, se constată că recurentul invocă drept temei de

declarare a acestuia prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură

penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar sau faptei săvârșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

Raportând materialele dosarului la criticele recurentului, Colegiul penal

lărgit conchide că erorile semnalate nu sunt prezente la caz și sunt invocate

neîntemeiat de titular, iar pentru a statua astfel s-a rezultat din raționamentele ce

urmează.

În primul rând, cu referire la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, instanța de recurs ține să remarce că, la această etapă a procedurilor nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele

de fond, or aceasta fiind atributul exclusiv al acestor instanțe.

Deci, Colegiul nu examinează criticele referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci

verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel,

corectitudinea soluției de achitare adoptată în privința lui Vladimir Mardar,

Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal lărgit

subsidiar verificând materialele dosarului, specifică că instanța de apel, pe capătul

de învinuire prevăzut de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, a examinat cauza sub

toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de achitare a

inculpaților, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În atare circumstanțe, nu pot fi considerate admisibile argumentele

procurorului privitor la faptul că din probele cercetate de instanță se dovedește

indubitabil vinovăția lui Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, odată ce

acestea nu susțin învinuirea incriminată ultimilor prin rechizitoriu.

Or, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și

18

i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Respectiv, instanța de apel corect a statuat că, din declarațiile martorilor

Ana Revencu și Diana Bivol și inculpaților, rezultă că Nicolae Revencu a fost

împins de Ana Revencu și a căzut jos pe scări.

Mai mult, potrivit procesului-verbal de confruntare din 24 octombrie 2012,

dintre partea vătămată Nicolae Revencu și martorul Ana Revencu, la care face

trimitere acuzarea în recurs, Ana Revencu a declarat că cearta cu Nicolae

Revencu, la 29 august 2012, s-a iscat de la faptul că a agresat-o verbal pe Diana

Bivol, o alunga acasă și că a lovit-o cu mâna în cap, afirmând că l-a bruscat pe

Nicolae Revencu pe scări și ultimul a căzut jos (f.d.210, vol. I).

Astfel, vătămările corporale medii depistate la partea vătămată Nicolae

Revencu, certificate prin: raportul de expertiză medico-legală nr. 2631/D din

03 octombrie 2012 (f.d.201-202, vol. I), care constituie elementul fundamental al

laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 152 Cod penal, au fost cauzate în

rezultatul căderii părții vătămate pe scări după ce a fost împins de către Ana

Revencu.

Deci, organul de urmărire penală nu a prezentat probe veridice, certe care ar

demonstra că vătămarea corporală medie a fost produsă prin acțiunile inculpaților.

În acest context, Colegiul lărgit consideră oportun de a consemna că,

instanța de apel a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate pe

parcursul procesului penal, ajungând la concluzia corectă că acestea nu dovedesc

vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e)

Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanța de apel.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru

a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârile CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Totodată, art. 6 din CțEDO impune în sarcina instanței, obligația de a

efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația

motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CțEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârile CtEDO, pct. 80-81 Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

În legea procesuală penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între

regulile de bază ale procesului penal, în art. 8 statuându-se că persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu

îi va fi dovedită în modul prevăzut de lege, într-un proces judiciar public, în

cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale și nu va fi

constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa.

Concluziile despre vinovăția persoanei în săvârșirea infracțiunii nu pot fi

19

întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, se interpretează

în favoarea inculpatului.

Astfel, având în vedere că, la formularea concluziei despre vinovăția lui

Vladimir Mardar, Adrian Pascar și Ruslan Gîdilica în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, instanța trebuie să-și întemeieze

convingerea asupra vinovăției pe baza unor probe sigure, certe și întrucât în cauză

probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete,

lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, se impune a se da

eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este apreciată în favoarea ultimilor.

Pentru toate considerentele ce preced, Colegiul penal lărgit subliniază că

soluția instanței de apel privitor la achitarea lui Vladimir Mardar, Adrian Pascar și

Ruslan Gîdilica pe capătul de acuzare incriminat acestora în baza art. 152 alin. (2)

lit. e) Cod penal, este corectă.

Cu referire la temeiul pentru recurs prevăzut de pct. 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, prin prisma căruia recurentul critică hotărârile

instanțelor de fond privind recalificarea acțiunilor inculpatului Ruslan Gîdilica din

art. 287 alin. (3) Cod penal în art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, instanța de recurs

ține să menționeze că acesta nu este prezent la caz, deoarece instanțele de fond

corect au reținut că, acțiunile inculpatului nu au fost îndreptate cu intenția de a

aplica arma de foc în scopuri huliganice, pentru vătămarea integrității corporale

sau a pune în pericol viața și sănătatea peroanelor, dar pentru că s-a speriat și s-a

simțit în pericol.

Prezența persoanelor care au venit în apărarea părții vătămate Nicolae

Revencu, starea de ebrietate a acestora, agresivitatea lor, a fost percepută ca un

pericol iminent și la persoana sa, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului

Ruslan Gîdilica care coroborează cu declarațiile martorilor Diana Bivol,

Gheorghe Nacu, Alexandru Ținea, Vasile Ivanov și Serghei Ghilețchi.

În consecință, Colegiul penal lărgit statuează că nu există careva temeiuri

pentru admiterea recursului ordinar în sensul declarat de procuror.

6.2. Referitor la recursul declarat de avocatul Iurie Tabarcea în numele

inculpatului Vladimir Mardar.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărârii

atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a

inculpatului, atunci când eroarea judiciară poate fi corectată de către instanța de

recurs la etapa judecării acestuia.

Astfel, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, cu dispunerea achitării inculpatului, atunci când se

constată comiterea unei erori de drept.

Analizând motivele invocate în recursul ordinar, în raport cu soluția

adoptată de către prima instanță și instanța de apel, precum și actele cauzei,

instanța de recurs conchide că în speță se constată erori de drept, care sunt

20

cuprinse în temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția în

partea constatării vinovăției inculpatului Vladimir Mardar în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Potrivit art. 1 alin. (2) Cod de procedură penală, procesul penal are ca scop

protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni, precum și protejarea

persoanei și societății de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de răspundere în

activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca

orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale

și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată.

Alineatul (3) al aceluiași articol stabilește că organele de urmărire penală și

instanțele judecătorești în cursul procesului sunt obligate să activeze în așa mod

încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată și ca

nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor

procesuale de constrângere.

Reieșind din aceste prevederi legale, care sunt principii unanim

recunoscute, inclusiv de tratatele internaționale în domeniul drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte,

jurisprudența națională a stabilit o practică judiciară potrivit căreia vinovăția

persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul, când instanța

de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând

nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind

interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat

răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală.

În această ordine de idei, Colegiul menționează și prevederile art. 389

alin. (1) Cod de procedură penală, care stabilesc că, sentința de condamnare se

adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sentința

de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri.

În sensul cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai

imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în

ce împrejurări a fost comisă; în ce constă participația, contribuția materială a

fiecărui participant; dacă există circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele

corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod

de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de

apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea

a fost corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă

normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

rejudecarea cauzei.

În speța supusă judecării prima instanță a dispus condamnarea lui Vladimir

21

Mardar în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, soluție care a fost menținută de

instanța de apel, conchizând că probele prezentate de acuzare demonstrează

vinovăția inculpatului pe acest capăt de învinuire.

În această ipoteză, Colegiul lărgit reține, că apelul are caracterul unei căi de

atac de reformare, deci la examinarea acestuia, instanța de apel urmează să țină

cont de faptul că instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se

manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii, iar sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și

în instanța de apel îi revine acuzatorului de stat, acesta fiind investit cu funcția

acuzării.

Verificând argumentele invocate în recursul supus judecării, în raport cu

materialele cauzei, Colegiul constată că instanțele de fond examinând cauza și

pronunțând soluția au ignorat prevederile legale sus menționate, fapt care, cu

certitudine determină necesitatea casării parțiale a acestor hotărâri în partea

condamnării lui Vladimir Mardar pe capătul de învinuire prevăzut de art. 287

alin. (2) lit. b) Cod penal.

În acest context Colegiul penal ține să menționeze că, potrivit declarațiilor

părții vătămate Nicolae Revencu depuse în cadrul ședinței de judecată în prima

instanță din 12 februarie 2013, acesta a indicat că ,,…primul m-a lovit Pascari

Adrian cu pumnul în regiunea capului, eu am căzut jos și din toate părțile toți trei

mă băteau cu picioarele…”, însă ulterior fiind audiat suplimentar în ședința din

21 ianuarie 2015 a indicat că ,,…am căzut jos, țin minte prima lovitură primită în

cap, apoi nu mai țin minte, dar au fost multe lovituri, deoarece simțeam

picioarele din toate părțile…”.

Totodată, martorul Dorin Belanov, în ședința de judecată a primei instanțe a

indicat că, nu a văzut cum i-au aplicat lovituri lui Nicolae Revencu, dar bănuiește

că au fost aplicate de Adrian Pascari deoarece avea mâinile murdare de sânge,

iar martorul Artur Roșioru a indicat doar că, l-a văzut de Nicolae Revencu la

Inspectoratul de Poliție sect. Rîșcani, care era bătut și avea dureri de cap, iar din

spusele acestuia, a înțeles că a fost bătut de niște persoane.

Astfel, din declarațiile părții vătămate Nicolae Revencu și martorilor Dorin

Belanov și Artur Roșioru, nu rezultă cert că Vladimir Mardar i-a aplicat lovituri

lui Nicolae Revencu.

La fel, din declarațiile celorlalți martori audiați în cadrul procesului penal,

precum și din restul probatoriului administrat la dosar nu rezultă că părții

vătămate Nicolae Revencu i-au fost aplicate lovituri de către Vladimir Mardar.

Deci, este greșită concluzia instanței de apel care a indicat, în confirmarea

vinovăției lui Vladimir Mardar, că din declarațiile participanților la proces și

martorilor care au participat la altercația din seara de 29 august 2012, rezultă că

Vladimir Mardar i-a aplicat lovituri părții vătămate Nicolae Revencu.

De asemenea, în opinia instanței de recurs este neîntemeiat argumentul

instanței de apel care în confirmarea vinovăției inculpatului Vladimir Mardar a

indicat că ,,este lipsită de credibilitate versiunea precum că inculpatul nu a

participat la acțiunile huliganice și nu s-a implicat în conflict, or Adrian Pascar

și Ruslan Gîdilica nu îl cunoșteau pe Nicolae Revencu la acel moment, în timp ce

Mardar Vladimir era cumătru cu partea vătămată”, deoarece concluzia

respectivă se bazează pe presupuneri.

22

Colegiul penal lărgit reține că, potrivit declarațiilor părților vătămate

Alexandru Preguza și Mihail Stelea, acestea nu au văzut cine le-a aplicat lovituri

în seara incidentului.

Din declarațiile martorilor Viorel Revenco, Dorin Belanov, Gheorghe

Nacu, Alexandru Ținea, Vasile Ivanov, Artur Roșioru, Ion Rusu și Serghei

Ghilețchi, nu rezultă că cineva din aceștia a văzut ca Vladimir Mardari să fi

aplicat lovituri părților vătămate Alexandru Preguza și Mihail Stelea sau să se fi

exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa acestora.

În același context, Colegiul lărgit reține că, prin materialele cauzei, și

anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 30 august 2012 (f.d.5-6,

vol. I), plângerea depusă de Nicolae Revencu la 31 august 2012 (f.d.45, vol. I);

procesele-verbale de recunoaștere a persoanei după fotografie din 05 septembrie

2012, 06 septembrie 2012 (f.d.65, 83, 85, vol. I); ordonanța de recunoaștere și de

anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 24 septembrie 2012 (f.d.152, vol.

I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2469/D din 24 septembrie 2012

(f.d.188, vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2470/D din 19 septembrie

2012 (f.d.195, vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2631/D din

03 octombrie 2012 (f.d.201-202, vol. I), nu se confirmă aplicarea loviturilor

părților vătămate de către Vladimir Mardar.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal concluzionează, că instanțele de

fond nu au apreciat, conform art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare

probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Acuzarea înaintată inculpatului în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal nu

a fost confirmată prin probe concludente, pertinente, veridice, utile și suficiente și

în consecință instanțele de fond greșit au interpretat probatoriul administrat în

cauză, în final, inculpatul fiind condamnat neîntemeiat pe acest capăt de învinuire.

Or, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și

i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit prevederilor art. 8 Cod de procedură penală, persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa

nu va fi dovedită, în modul prevăzut de Codul de procedură penală, printr-o

hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Alin. (2) al aceluiași articol, stipulează că, nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile

prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Luând în considerație cele notate mai sus, Colegiul penal lărgit ajunge la

concluzia de a admite recursul declarat de avocatul Iurie Tabarcea în numele

inculpatului Vladimir Mardar, cu casarea parțială a sentinței Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 09 noiembrie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 07 februarie 2017, în privința lui Vladimir Mardar, în partea

condamnării pe art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, cu dispunerea achitării acestuia

pe acest capăt de învinuire, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

23

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut.

Se admite recursul ordinar declarat de avocatul Iurie Tabarcea în numele

inculpatului Vladimir Mardar, se casează parțial sentința Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 09 noiembrie 2015 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 07 februarie 2017, în privința lui Vladimir Mardar, în partea

condamnării pe art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și se dispune achitarea lui

Mardar Vladimir XXXXX de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de

inculpat.

În rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2017.

Președinte /semnătura/ Ghenadie Nicolaev

Judecătorii /semnătura/ Petru Moraru

/semnătura/ Vladimir Timofti

/semnătura/ Nadejda Toma

/semnătura/ Constantin Alerguș

Copia corespunde originalului,

Judecător Petru Moraru

24