1ra-875/2017 — art. 187 alin. 2 lit. e CP

1ra-875/2017 — art. 187 alin. 2 lit. e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-875/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Arcadie Șchiopu în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Strășeni din 10 octombrie 2016 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2017, în cauza penală în privința lui

Lungu Ion Xxxxx, născut la xx xxxxxxx

xxxx, originar și domiciliat s. Xxxxxxx,

r-nul Xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 18.01.2016 - 10.10.2016;

Instanța de apel: 06.12.2016 - 02.02.2017;

Instanța de recurs: 19.04.2017 - 05.07.2017.

A C O N S T A T A T :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal, la

5 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, iar potrivit art. 90

Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru perioada de

probațiune de 2 ani.

15 septembrie 2015 aproximativ la ora 21:00, aflându-se în stradă și în apropiere

de poarta gospodăriei cet. Andrei Gușan situată în s. Xxxxxxx, r-nul Xxxxxxx,

având intenția sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, în vederea realizării

scopului său criminal s-a apropiat de cetățeanul Denis Lozan care se afla la poarta

gospodăriei cet. Andrei Gușan, având în mână câteva chei confecționate din fier,

care nu au fost stabilite de organul de urmărire penală, aplicându-i lui

Denis Lozan multiple lovituri cu pumnii în regiunea feței, doborându-l pe ultimul

la pământ, în rezultatul cărora i-a cauzat acestuia, conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 228 din 16 noiembrie 2015, vătămări corporale neînsemnate,

după care i-a sustras în mod deschis din buzunarul pantalonilor suma de 800 lei,

pe care i-a însușit și cu care a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, plecând într-o

direcție necunoscută, cauzându-i astfel părții vătămate Denis Lozan o daună

materială în sumă totală de 800 lei.

sentința solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

1

În motivarea apelului a invocat că, soluția primei instanțe este ilegală și

neîntemeiată, or din examinarea probelor, audierea participanților la proces și a

martorilor a fost constatat faptul că, partea vătămată în seara incidentului era în

stare de ebrietate avansată, toată seara servind băuturi alcoolice acasă, în

vecinătate, după care la magazinul din sat.

Aceasta nu ține minte cele întâmplate, mai mult indică că de ea s-ar fi

apropiat inculpatul cu o mașină de culoare sură, l-ar fi lovit în față și i-ar fi sustras

suma de 800 lei și un telefon mobil model „Nokia”.

Referitor la suma de 800 lei, apelantul a indicat că este o situație incertă,

deoarece doar partea vătămată susține că avea asupra sa această sumă, însă

martorul Vasile Gușan, care s-a aflat împreună cu aceasta în ziua când s-a petrecut

incidentul, nu a putut confirma acest fapt deoarece nu a văzut banii, iar telefonul

mobil model „Nokia”, la care se face trimitere, din materialele cauzei se constată

că a fost găsit a doua zi jos, deteriorat.

Apărarea a mai indicat că, prima instanță nu a luat în considerație

declarațiile inculpatului care a menționat că, în seara când a avut loc incidentul se

afla la muncă pe deal, acasă s-a întors pe alt drum decât cel în care partea

vătămată ar fi fost lovită, fapt confirmat și de soția inculpatului.

2017, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției, instanța de apel a indicat că, prima instanță a stabilit

corect că, starea de fapt și acțiunile inculpatului se încadrează în dispoziția

art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Deși, inculpatul nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii imputate,

instanța de apel a stabilit că vinovăția acestuia se confirmă prin probele acumulate

de organul de urmărire penală, cercetate de către prima instanță și verificate de

instanța de apel, și anume: declarațiile părții vătămate Denis Lozan; martorilor

Victor Lozan, Ion Lozan, Irina Lungu, Zinaida Pleșca și Vasile Gușan;

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 05 noiembrie 2015, cu planșa

fotografică (f.d.23-31, vol. I); procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 19 noiembrie 2015 (f.d.58-59, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 228 din 16 noiembrie 2015, potrivit căruia la Denis Lozan s-a

constatat excoriații pe cotul drept, echimoze a feței care duc la dereglarea sănătății

până la 6 zile și se califică ca vătămări corporale neînsemnate (f.d.66, vol. I).

Urmare a probelor elucidate, instanța de apel a conchis că, vina lui Ion

Lungu în săvârșirea infracțiunii imputate a fost demonstrată pe deplin, declarațiile

părții vătămate Denis Lozan coroborând cu celelalte probe prezentate de partea

acuzării.

Respingând apelul, instanța a relevat că, nu pot fi reținute alegațiile apărării

precum că suma de 800 lei indicată de partea vătămată reprezintă o situație

incertă, din motiv că martorul Vasile Gușan, care s-a aflat împreună cu aceasta în

ziua când s-a petrecut incidentul, nu a putut confirma acest fapt, deoarece potrivit

declarațiilor martorului Ion Lozan, ultimul a indicat că i-a dat suma de 1000 lei

fratelui său Denis Lozan pentru a achita serviciile comunale, iar partea vătămată

Denis Lozan a relatat că, inculpatul i-a sustras din buzunarul de la pantaloni suma

de 800 lei, care i-a fost dată de fratele său pentru a achita serviciile comunale.

Tot aici, instanța de apel a reținut și declarațiile martorului Vasile Gușan

2

care a menționat, că Denis Lozan a scos o sută de lei din buzunar și a cumpărat

băuturi alcoolice și deci, chiar dacă ultimul nu a confirmat suma de 800 lei, faptul

dat nu certifică că partea vătămată nu a avut această sumă de bani la el.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță corect a constatat că vina

inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cadrul urmăririi

penale și cercetate în prima instanță, mai mult că partea vătămată și în cadrul

instanței de apel a confirmat faptul că anume Ion Lungu este persoana care l-a

atacat la 15 septembrie 2015 și i-a sustras suma de 800 lei din buzunar.

Concomitent, instanța de apel a remarcat că, corect de către prima instanță

au fost puse la baza sentinței ca veridice declarațiile părții vătămate, deoarece

aceste declarații nu trezesc dubii, iar anterior între partea vătămată și inculpat nu a

avut loc un conflict.

Mai mult, instanța de apel a atestat că vina inculpatului este dovedită și prin

declarațiile martorului Vasile Gușan care a comunicat că, Denis i-a spus că Ion

Lungu i-a sustras suma de 800 lei și telefonul mobil în timp ce îl lovea; prin

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie partea vătămată l-a

recunoscut pe Ion Lungu ca persoană care l-a bătut și l-a jefuit, cât și prin raportul

de expertiză medico-legală care confirmă faptul prezenței la partea vătămată a

leziunilor corporale neînsemnate care corespund datei și circumstanțelor săvârșirii

infracțiunii.

Astfel, față de lucrul judecat de primă instanță, instanța de apel a constatat

motivarea amplă și temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de

evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu faptele reținute în

sarcina inculpatului, astfel fiind în corespundere cu exigențele art. 6 Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Criticele cu privire la aprecierea probelor efectuată de instanța de judecată

exprimă opinia subiectivă a apelantului, care nu are suport temeinic.

De asemenea, instanța de apel a indicat că, nu are temei de a interveni în

sentința primei instanțe nici în partea stabilirii pedepsei inculpatului, deoarece la

capitolul individualizării pedepsei s-a ținut cont de toate circumstanțele reale și

personale privind individualizarea pedepsei, prima instanță aplicându-i

inculpatului o pedeapsă corectă, echitabilă și legală.

Totodată, instanța de apel la ajuns la concluzia că, restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

vor fi atinse și prin aplicarea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării

acesteia, constatând că, în speță în privința inculpatului sunt aplicabile dispozițiile

art. 90 alin. (1) Cod penal, deoarece sancțiunea aplicată față de aceasta este sub

nivelul stabilit de norma dată, instanța de apel considerând că, încarcerarea

inculpatului va avea un efect negativ asupra persoanei lui, dându-i posibilitate

reală acestuia să-și dovedească corectarea prin comportament exemplar și muncă

cinstită, fără a săvârși o nouă infracțiune.

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile,

solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei hotărâri de achitare din motiv că

fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele de fond nu au luat în

considerație faptul că acuzarea adusă inculpatului este neîntemeiată și nefondată,

3

bazată pe presupuneri, în lipsa probelor ce ar demonstra cu certitudine vinovăția

acestuia în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Declarațiile părții vătămate Denis Lozan date la urmărirea penală și în

cadrul ședințelor de judecată sunt contradictorii și nu sunt veridice, nu există

garanție că partea vătămată a declarat adevărul.

Consideră că, declarațiile inculpatului date atât la urmărirea penală, cât și în

instanțele de fond sunt veridice și corespund realității, totodată inculpatul fiind în

calitate de bănuit, învinuit și inculpat nu a recunoscut vina, din motiv că nu a

săvârșit fapta incriminată.

inadmisibilitatea acestuia, deoarece criticele formulate de autorul recursului nu

sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate ca fiind ilegală, or

reaprecierea probelor nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură

penală.

Consideră procurorul că, recursul nu conține argumentele ilegalității

deciziei instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de importanță

generală abordată în cauza penală – cerințe obligatorii stipulate în dispoziția

art. 430 alin. (4) Cod de procedură penală, fapt ce echivalează cu nemotivarea

recursului în sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal constată că

titularul acestuia invocă temeiurile pentru recurs stipulate la pct. 8), 12) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel când instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă

faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, precum

și când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă Colegiul reține că, recurentul nu a indicat concret care este fapta pentru

care instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, alta decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire și în care normă urma a fi încadrată juridic

fapta săvârșită de inculpat, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu

4

recursul recurentului prin constatări subiective constituie o derogare de la

principiul contradictorialității în condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, recurentul a invocat temeiul pentru recurs stipulat la pct. 8) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

respingere a apelului cu menținerea sentinței, a respectat prevederile legale,

adoptând o soluție corectă și întemeiată.

În susținerea concluziei formulate, Colegiul penal se expune în felul

următor.

În primul rând, Colegiul penal ține să menționeze că la această etapă,

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor

instanțe.

Prin urmare, instanța de recurs nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea condamnării inculpatului în baza faptelor imputate prin

rechizitoriu.

Respectiv, cu referire la situația de fapt relatată de recurent în cererea de

recurs, care în opinia acestuia denotă nevinovăția inculpatului în săvârșirea

faptelor incriminate, Colegiul penal stabilește, că judecând apelul, instanța a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție

corectă, care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate

și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod

de procedură penală și, totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității,

concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu

certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2)

lit. e) Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs menționează că sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, prevăzută de art. 187 Cod penal, se consideră fapta ce se

derulează în prezența proprietarului sau altui posesor, ori în prezența unor

persoane străine, făptuitorul fiind conștient că persoanele prezente înțeleg

caracterul ilegal al acțiunilor lui, indiferent de faptul că, ele au întreprins ori nu

careva măsuri de curmare a acestor acțiuni.

Latura obiectivă a infracțiunii de jaf se exprimă prin fapta prejudiciabilă

care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită, urmările prejudiciabile sub

5

formă de prejudiciu patrimonial efectiv, legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, modul deschis.

Infracțiunea de jaf este o infracțiune materială.

Ea se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține

posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria dorință.

Latura subiectivă a infracțiunii de jaf se manifestă în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă.

La calificare este obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de

cupiditate.

Astfel, instanța de recurs menționează că, instanța de apel, în urma

cercetării probelor, corect a stabilit prezența tuturor elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal.

În consecință, raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, și, prin urmare, se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Arcadie Șchiopu în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 02 februarie 2017, în cauza penală în privința lui Lungu Ion Xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 august 2017.

Președinte /semnătura/ Petru Ursache

Judecătorii /semnătura/ Petru Moraru

/semnătura/ Ghenadie Nicolaev

Copia corespunde originalului,

Judecător Petru Moraru

6