1ra-665/2017 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-665/2017 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-665/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Valentina Bradu, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

21 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Timuș Nicolae

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 08.11.2012 - 18.05.2015;

instanța de apel: 26.06.2015 - 18.09.2015,

17.06.2016 - 21.12.2016;

instanța de recurs: 03.03.2016 - 24.05.2016,

16.02.2017 - 27.06.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

2008, Timuș N., prin înșelăciune, profitând de relațiile de rudenie și încredere, a

însușit de la partea vătămată, Iacob Ig., suma de 1 650 euro, care conform

cursului oficial al BNM din 01.08.2009, constituia 26 000 lei.

Tot el, în luna februarie 2009, prin înșelăciune, sub pretextul unui

împrumut, profitând de relațiile de rudenie, a însușit de la Iacob Ig., suma de

4 000 euro, care conform cursului oficial al BNM din 20.02.2012, constituia 53 544

lei, astfel pricinuind părții vătămate un prejudiciu în sumă totală de 79 544 lei.

Tot el, la 01.11.2009, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, prezentând un contract de

vânzare-cumpărare a ap. 51, din str. Gavril Muzicescu, 2, or. Strășeni și a lotului

1

de teren cu nr. cadastral 8001111188, cu suprafața de 0.2141, situat pe str. 31

August 1989, 52, din aceeași localitate, deținut cu drept de proprietate de către

mama sa, Dîru P. și, sub pretextul că aceste bunuri imobile i-ar aparține

inculpatului cu drept de proprietate, a însușit prin înșelăciune, sub pretextul

unui împrumut, suma de 4 000 euro, iar ulterior, la 01.01.2010, a însușit prin

aceeași metodă suma de 2 000 euro, de la partea vătămată Sîrbu V., cauzându-i o

daună în proporții deosebit de mari, în sumă totală de 102 520 lei.

inculpatului și avocatul Stratan Ig., în numele părților vătămate Sîrbu V. și Iacob

Ig., care au solicitat:

- avocatul Radu S., casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de

achitare a inculpatului, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea apelului declarat, avocatul, a invocat că, la pronunțarea

sentinței nu s-au respectat prevederile art. 100, 101 și 385 Cod de procedură

penală.

Instanța de fond nu a individualizat corect, separat, acțiunile inculpatului,

având scopul de a aduna sumele prejudiciului, sub pretextul unic, că în total,

acesta să depășească suma de 100 000 lei, ceea ce influențează esențial încadrarea

juridică a faptei, precum și sancțiunea aplicată.

Instanța de fond, nu a ținut cont de faptul, că părțile vătămate sânt rude

apropiate și se contrazic în declarații.

În loc să califice separat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) sau

190 alin. (4) Cod penal, instanța l-a condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, în cazurile lui Iacob Ig. și Sîrbu V. este vorba despre aceeași sumă de 6 000

euro, împrumutată de inculpat de la Sîrbu V. contra recipisă, cu o dobândă de

7,5% lunar, dintre care au fost achitate primele 20 luni câte 450 euro, fără a primi

de la Sîrbu V. vreo recipisă, fiindcă ultimul, în cârdășie cu socrul său, Iacob Ig.,

este adevăratul escroc, care prin abuz de încredere a însușit aceste plăți de 9 000

euro. Când inculpatul a împrumutat de la Sîrbu V. suma de 4 000 euro, la

01.11.2009, recipisa a fost îndeplinită numai la rubricile din formularul tapat la

calculator, iar a doua parte a recipisei, scrisă cu mâna, nu era scrisă și respectiv,

tranzacția privind împrumutul de 4 000 euro din 01.11.2009, poartă un caracter

civil incontestabil și acest litigiu a fost soluționat prin Hotărârea Judecătoriei

Strășeni, nr. 2-1053/2012 din 02.08.2012.

Tragerea inculpatului la răspundere penală în prezența unor hotărâri

neanulate de neîncepere a urmăririi penale și de încetare a urmăririi penale pe

aceleași acuzații, este o gravă încălcare a drepturilor omului, deoarece CoEDO

interzice tragerea la răspundere penală de câteva ori a aceleiași persoane, pentru

aceeași faptă.

2

La 21.01.2011, CRP Strășeni a primit de la Timuș N., prin intermediul soției

acestuia, suma de 1 500 euro, din datoria de 6 000 euro și a semnat recipisa

respectivă, acest fapt fiind ascuns de Sîrbu V.

La 15.02.2011, CRP Strășeni a aprobat prin rezoluție concluzia din

15.02.2011, pe marginea examinării plângerii din 14.01.2011 a lui Sârbu V.,

întocmită de căpitanul, Constantin M., potrivit căreia nu există semne

componente de infracțiune și cererea dată urmează a fi depusă în judecată, în

ordine civilă, iar verificarea cererii urmează a fi încetată.

Concluzia sus-menționată nu a fost anulată de niciun organ abilitat, dar

ulterior a fost neglijată de organele de urmărire penală.

La materialele dosarului lipsește careva ordonanță, potrivit art. 255 alin. (1)

Cod de procedură penală, prin care această concluzie ar fi fost anulată, nefiind

contestată nici de Sîrbu V. în ordinea art. 298 - 299 sau 313 Cod de procedură

penală.

La 15.04.2011, Procuratura Strășeni, nu pronunță nici o ordonanță pe

marginea contestării din 13.04.2011 (peste orice termen legal), de Sîrbu V. a

concluziei din 15.02.2011, iar prin raportul procurorului, Buzdugan A., s-a

propus expedierea cererii la CRP Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274

Cod de procedură penală.

La 19.04.2011, Procuratura Strășeni, expediază plângerea lui Sîrbu V. din

13.04.2011, prin care acesta solicită verificarea materialului nr. 20113300190

(concluzia din 15.02.2011), la CRP Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274

Cod de procedură penală.

Până în prezent, cererea din 14.01.2011 și plângerea lui Sîrbu V. din

13.04.2011, rămân respinse, pe motiv că nu există semne componente de

infracțiune.

Astfel, necătând la faptul, că există o hotărâre neanulată de neîncepere a

urmăririi penale pe aceleași acuzații, la 27.04.2014, Sîrbu V. a depus la CRP

Strășeni o plângere, prin care solicită tragerea inculpatului la răspundere pentru

faptul dobândirii de la acesta, prin înșelăciune și abuz de încredere, a sumei de

6 000 euro, ascunzând că a primit 1 500 euro din suma în cauză.

Prin ordonanța din 04.05.2011, OUP, Ursu G., a pornit ilegal urmărirea

penală (nr. 2011330184), în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

La 27.05.2011, CRP Strășeni a expediat la Procuratura Strășeni cauza nr.

2011330184, pentru soluționare conform prevederilor art. 289 Cod de procedură

penală, iar la 23.09.2011, Procurorul, Șendrea N., a pronunțat ordonanța de

încetare a urmăririi penale în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, din motivul lipsei

infracțiunii.

La 28.05.2012, procurorul raionului, ilegal, fără temeiuri și abuziv a

pronunțat ordonanța despre anularea ordonanței de încetare din 23.09.2011, cu

reluarea urmăririi penale, motivând că această hotărâre este neîntemeiată,

3

neexistând cauza, care a determinat luarea deciziei, fără a indica că această

ordonanță ar fi una ilegală, încălcând astfel prevederile art. 287 alin. (1) și (4) Cod

de procedură penală.

Procurorul urma să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au

apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăririi penale precedente a afectat

hotărârea respectivă, care cauză anume, a existat sau nu și care a determinat

luarea măsurii respective, care circumstanță a dispărut și pe care se întemeia

încetarea urmăririi penale. La punerea sub învinuire și condamnarea

inculpatului nu s-a ținut cont nici de hotărârea Judecătoriei Strășeni, nr. 2-

1053/2012 din 02.08.2012, potrivit căreia, de la inculpat s-a încasat în folosul părții

vătămate, Sîrbu V., suma datoriei în mărime de 4 500 euro, precum și dobânda

de întârziere de 751 și 381 euro. Această hotărâre este irevocabilă și pusă în

executare la executorul judecătoresc. Astfel, relațiile între aceste persoane sunt

considerate ca lucru judecat.

La 03.06.2011, CRP Strășeni a aprobat prin rezoluție, încheierea pe

marginea examinării plângerii lui Iacob Ig. din 27.05.2011, care prevede că, cele

declarate de către ultimul nu și-au găsit confirmare, cazul nu ține de competența

Poliției și i se recomandă, să se adreseze în judecată, iar precăutarea cazului

urmează a fi încetat.

Încheierea dată nu este anulată de nici un organ abilitat, dar ulterior a fost

neglijată de către organele de urmărire penală, la dosar lipsind careva ordonanțe,

potrivit art. 255 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care această încheiere ar

fi fost anulată. La 24.10.2011, Iacob Ig. a depus la CRP Strășeni declarații

suplimentare, care dovedesc, că el nu a dat bani cu împrumut, tot la aceeași dată,

CRP Strășeni, expediază la Procuratură propunerea de neîncepere a urmăririi

penale pe marginea plângerii lui Iacob Ig.

La 27.10.2011, procurorul, a pronunțat ordonanța de refuz de începere a

urmăririi penale pe marginea plângerii lui Iacob Ig., pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

La 01.06.2012, procurorul raionului, a pronunțat ilegal, abuziv și

neîntemeiat ordonanța despre anularea ordonanței din 27.10.2011, de refuz în

pornirea urmăririi penale, cu pornirea urmăririi penale în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal, atribuirea cauzei nr. 2012330243 și efectuarea urmăririi penale de

către procurorul, Șendrea N., motivând, că controlul a fost efectuat superficial și

nu au fost verificate toate aspectele, nefiind indicat că ordonanța respectivă este

una ilegală.

Procurorul urma să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au

apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăririi penale precedente a afectat

hotărârea respectivă, care cauză anume, a existat sau nu și care a determinat

luarea măsurii respective, care circumstanță a dispărut și pe care se întemeia

4

încetarea urmăririi penale. Toate cele menționate nu sunt indicate în sentință, cu

toate că au fost invocate de către partea apărării.

În cazul ambelor părți vătămate, persistă scopul unic, coordonat, de a

obține profit bănesc prin depunerea plângerilor și pornirea urmăririi penale,

tragerea la răspundere penală și condamnarea inculpatului, fiind o influență

psihologică similară șantajului.

În conjunctura dreptului penal nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine constituie

una din modalitățile faptice ale infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal,

întrucât dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul imaterial al

infracțiunilor prevăzute de art. 196 Cod penal.

În art. 196 Cod penal, nu se utilizează noțiunile de „bun” și „dreptul

asupra bunului” nu există piedici de ordin terminologic de a susține

oportunitatea aplicării art. 196 Cod penal, în ipoteza dobândirii ilicite a dreptului

asupra bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Învinuirea înaintată inculpatului este una declarativă, subiectivă,

contradictorie, bazându-se pe declarațiile rudelor părților vătămate.

- avocatul Stratan Ig., casarea parțială a acesteia și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 15 ani închisoare, cu executare

în penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului declarat, avocatul a indicat, că instanța a ignorat

cerințele art. 75 Cod penal, de individualizare a pedepsei, precum și prevederile

art. 78 alin. (3) Cod penal, care reglementează efectele circumstanțelor atenuante

și agravante, și a aplicat inculpatului o pedeapsă nemotivat de blândă, cu toate

că acesta nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii imputate și nu se căiește

de cele comise.

Mai mult, a declarat că între el și părțile vătămate sunt relații civile, această

afirmație urmând a fi apreciată critic în condițiile în care inculpatul nu a

recunoscut obligația de a restitui împrumutul.

18 septembrie 2015, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, cu

menținerea sentinței fără modificări.

probelor, fiind solidară concluziilor primei instanțe privind aprecierea probelor

puse la baza sentinței de condamnare a inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal. Argumentele apărării sunt neîntemeiate și combătute prin probele

prezentate de procuror în sprijinul învinuirii, relevate și analizate în sentință. În

speță, nu există raporturi juridice civile, acțiunile inculpatului fiind plasate sub

incidența legii penale.

5

avocatul Radu S., în numele inculpatului și avocatul Stratan Ig., în numele

părților vătămate Sîrbu V. și Iacob Ig., care au solicitat:

- avocatul Radu S., invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8), 11), 14) Cod de procedură penală, casarea acestora, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului din lipsa faptului

infracțiunii.

În motivarea recursului declarat, avocatul a invocat argumente similare

celor indicate anterior în apel (descrise în pact. 3 al prezentei decizii), suplimentar

menționând că, prin hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 14.05.2015, s-a

declarat neconstituțional art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală, iar anume

această normă a stat la baza acțiunilor ilegale ale Procuraturii Strășeni și la baza

hotărârilor instanțelor de judecată din prezenta cauză.

Tragerea inculpatului la răspundere penală în prezența unor hotărâri

neanulate de neîncepere a urmăririi penale și de încetare a urmăririi penale pe

aceleași acuzații este o încălcare gravă a drepturilor omului, așa cum CtEDO

interzice tragerea la răspundere de câteva ori a aceleiași persoane pentru aceeași

faptă.

În hotărârile instanței de fond și de apel, nu sunt indicate argumentele

apărării, respectiv nici aprecierea lor juridică.

Conform art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de apel

verifică declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea

lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

La fel, potrivit pct. 5 al Recomandării CSJ nr. 53 „Cu privire la procedura

de examinare a apelului conform modificărilor și completărilor din Codul de

procedură penală, introduse prin Legea nr. 66 din 05 aprilie 2012, MO 155-

159/27.07.2012, în vigoare la 27.10.2012”.

La soluționarea apelului în cauză, declarațiile respective nu s-au dat citirii.

Conform art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală, instanța de apel nu

este în drept să-și întemeiate concluziile pe probele cercetate de prima instanță,

dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au

fost consemnate în procesul-verbal.

Astfel, decizia instanței de apel este una nelegitimă și urmează a fi casată,

deoarece concluziile sale nu au fost întemeiate pe probele cercetate în ședința de

judecată.

În conjunctura dreptului penal al RM, nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine, constituie

una din modalitățile faptice ale infracțiunilor prevăzute de art. 186 Cod penal,

întrucât dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul material al

infracțiunilor prevăzute la art. 196 Cod penal. Cum în art. 196 Cod penal, nu se

utilizează noțiunile „bun” și „dreptul asupra bunului” nu există piedici de ordin

6

terminologic de a susține oportunitatea aplicării art. 196 Cod penal. În ipoteza

dobândirii ilicite a dreptului asupra bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere.

- avocatul Stratan Ig., invocând temei de drept prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 10) Cod de procedură penală, casarea parțială a acestora, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată

pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 15 ani, cu executare în penitenciar de

tip închis.

În motivarea recursului declarat, recurentul a indicat, că instanțele au

ignorat cerințele art. 75 Cod penal, de individualizare a pedepsei, precum și

prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal, care reglementează efectele

circumstanțelor atenuante și agravante, și a aplicat inculpatului o pedeapsă

nemotivat de blândă, cu toate că acesta nu a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii imputate și nu se căiește de cele comise.

Mai mult, a declarat că între el și părțile vătămate sunt relații civile, această

afirmație însă urmând a fi apreciată critic în condițiile în care inculpatul nu a

recunoscut obligația de a restitui împrumutul.

24 mai 2016, au fot admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia

instanței de apel și dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, în alt

complet de judecată.

instanța de a fond în pofida prevederilor art. 101 alin. (1) și (4), 384 alin. (3), 385

alin. (1) pct. 1), 2), 394 alin. (1) pct. 1) și 2), 397 Cod de procedură penală, nu a

apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în

rechizitoriu. Nu a motivat în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea

probelor administrate și motivele pentru care a respins probele apărării.

De asemenea, instanța de recurs a mai menționat că, instanța nu s-a

pronunțat în genere, iar în unele cazuri evaziv și neclar, asupra tuturor

argumentelor apărării, în raport cu prescripțiile de drept procedural și material

ce reglementează măsurile procesuale contestate de apărare. În special, instanța

nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului Sîrbu V. de chemare în judecată a

pârâtului Timuș N., întemeiată pe contractul de împrumut din 01.11.2009 și cel

adițional din 01.01.2010, a sumei de 6 000 euro contra dobânzii lunare de 7,5 %,

privind încasarea restanței de 4 500 euro, (deoarece Timuș N. i-a restituit doar

1 500 euro), dobânzii lunare de 751 euro și a dobânzii de întârziere de 381,46

euro, cât și a hotărârii irevocabile a Judecătoriei Strășeni, din 02.08.2012, prin care

cererea a fost admisă integral; asupra ordonanței Procurorului raionului Strășeni,

Al-dru Rața, din 28.05.2012, privind anularea ordonanței de încetare a urmăririi

7

penale din 23.09.2011 și reluarea urmăririi penale, procurorul urmând să

motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au apărut, care viciu fundamental

în cadrul urmăririi penale precedente a afectat hotărârea respectivă, iar prin

hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 14.05.2015 s-a declarat

neconstituțional alin. (1) art. 287 Cod de procedură penală; asupra rezoluției

Comisarului CRP Strășeni din 15.02.2011 de aprobare a concluziei din 15.02.2011,

pe marginea examinării plângerii din 14.01.2011 a lui Sârbu V., întocmită de

căpitanul Constantin M., potrivit căreia nu există semne componente de

infracțiune și cererea dată urmează a fi depusă în judecată, în procedură

contencioasă, iar verificarea cererii urmează a fi încetată; asupra rezoluției

Comisarului CRP Strășeni din 03.06.2011 de aprobare a încheierii pe marginea

examinării plângerii lui Iacob Ig. din 27.05.2011, întocmită de locotenentul major

Taran N., că cele declarate de Iacob Ig. nu și-au găsit confirmare, cazul nu ține de

competența Poliției și i se recomandă, să se adreseze în judecată, iar precăutarea

cazului trebuie de încetat, la dosar lipsind careva ordonanțe, potrivit art. 255 alin.

(1) Cod de procedură penală, prin care aceste acte ar fi fost anulate; asupra

ordonanței procurorului raionului din 01.06.2012, despre anularea ordonanței

din 27.10.2011 de refuz în pornirea urmăririi penale pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii, cu pornirea urmăririi penale în baza art. 190

alin. (4) Cod penal, procurorul urmând să motiveze, care fapte noi sau recent

descoperite au apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăririi penale

precedente a afectat hotărârea respectivă; asupra invocării raporturilor civile, cât

și a opiniei că în conjunctura dreptului penal nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine constituie

una din modalitățile faptice ale infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal,

întrucât dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul imaterial al

infracțiunilor prevăzute de art. 196 Cod penal.

Or, menționarea la general că: ,,apreciind în ansamblu cumulul de probe

administrate la faza urmăririi penale, care au fost cercetate și analizate minuțios în

cadrul ședinței de judecată, călăuzindu-se de lege, instanța de judecată consideră că,

vinovăția inculpatului Timuș N. se dovedește pe deplin, iar nerecunoașterea vinovăției de

către acestea, instanța de judecată o apreciază ca un mijloc de apărare și o metodă de

eschivare de la pedeapsa penală”, nu conține o analiză întemeiată pe prescripțiile

concrete din normele de drept vizate, pe jurisprudența națională și a CtEDO,

coroborate cu circumstanțele precise invocate de apărare, inclusiv cu conținutul

actelor procedurale criticate. Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în

conformitate cu rigorile legale și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motivele

legale pe care se întemeiază soluția.

Totodată, instanța de recurs a conchis că, instanța de apel la examinarea

prezentei cauze nu a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), (6), 417 alin. (1)

pct. 8), 419 Cod de procedură penală, nu a reacționat în modul prevăzut de lege

8

asupra erorilor de drept comise de instanța de fond, nominalizate supra,

repetându-le întocmai, nu a desființat sentința și nu a rejudecat cauza potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o

sentință nemotivată și neîntemeiată legal.

Astfel, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în

apelurile declarate, întemeindu-și concluziile pe probe neverificate în ședința de

judecată a instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi probele

scrise (f.d. 28, 29, 51, 57-59, 134, 204, 205, 206, v. I).

Prin urmare, ambele instanțe nu au judecat cauza penală în condițiile legii,

deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive legale pe care se întemeiază

soluția. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apelurile declarate în raport cu circumstanțele de fapt și de drept pe care urma să

le constate în procedura prevăzută de lege și că recursurile ordinare sunt

întemeiate.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmând să țină cont de

împrejurările expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă

conformitate cu legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată

21 decembrie 2016, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către avocatul

Sîrbu V. în numele părților vătămate, iar cel declarat de către avocatul Radu S. în

numele inculpatului, admis, fiind dispusă casarea sentinței, cu pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care procesul

penal cu privire la învinuirea lui Timuș N. în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, a fost încetat din motiv că există o hotărâre în privința

aceleiași persoane, cu privire la aceleași acuzații.

încetare a procesului penal și anume existența unor hotărâri de încetare a

examinării plângerilor părților vătămate pe motivul existenței unor relații civile,

de încetare și de refuz în pornirea urmăririi penale în privința lui Timuș N. ca

urmare a încălcării dreptului inculpatului de a nu fi urmărit, judecat sau

pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă a emis o sentință de condamnare

în privința inculpatului.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, în cauza dată și-au găsit

reflectare erorile de drept invocate de partea apărării care afectează soluția

instanței de fond, care pripit, fără a le reține, incorect a pronunțat o sentință de

condamnare, fiind în situația când acesta a fost urmărit de mai multe ori pentru

aceeași faptă și menținut în calitate de bănuit cu încălcarea termenului prevăzut

de lege astfel fiind încălcate esențial drepturile inculpatului garantate atât de

Constituția RM, CoEDO, cât și de Codul de procedură penală, iar această

încălcare de lege echivalează cu o eroare judiciară, ceea ce atrage casarea actului

de dispoziție a primei instanțe.

9

Instanța de apel a reținut că, potrivit hotărârii Curții Constituționale din

14.05.2015, a fost declarată drept neconstituțională dispoziția art. 287 alin. (1)

Cod de procedură penală, care a stat la baza emiterii ordonanței Procurorului

raionului Strășeni, Al-dru Rața, din 28.05.2012 de reluare a urmăririi penale în

privința lui Timuș N.

Potrivit art. 7 alin. (6) Cod de procedură penală, hotărârile Curții

Constituționale privind interpretarea Constituției sau privind

neconstituționalitatea unor prevederi legale sânt obligatorii pentru organele de

urmărire penală, instanțele de judecată și pentru persoanele participante la

procesul penal.

Conform art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor

legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului

procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale

penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act.

Nulitatea prevăzută în alin. (2) nu se înlătură în niciun mod, poate fi

invocată în orice etapă a procesului de către părți, și se i-a în considerare de

instanță, inclusiv din oficiu, dacă anularea actului procedural este necesară

pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Instanța de apel a constatat că ordonanța Procurorului raionului Strășeni,

Al-dru Rața, din 28.05.2012 de reluare a urmăririi penale în privința lui Timuș N.

este lovită de nulitate, deoarece odată ce în privința persoanei a fost încetată

urmărirea penală în mod corect, aceasta nu poate fi pusă repetat sub urmărire

penală. În acest context, urmează a fi menționat că ordonanța de încetare a

urmăririi penale emise în privința lui Timuș N. la 23.09.2011, nu a fost contestate

de nimeni, în virtutea prevederii art. 313 Cod de procedură penală.

Or, concluzia făcută din ordonanța Procurorului raionului Strășeni, din

28.05.2012 prin faptul că „organul de urmărire penală nu a luat toate măsurile

prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a

circumstanțelor cauzei, nu a administrat pe dosar toate probele pertinente, concludente și

suficiente”, încalcă dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe ori pentru

una și aceeași faptă, reglementat de art. 4 Protocolul 7 CoEDO.

Totodată, instanța de apel a notat că, la 04.05.2011 prin ordonanța

ofițerului de urmărire penală a CPR Strășeni, Gh. Ursu, a fost pornită urmărirea

penală în privința lui Timuș N. în baza art. 190 alin.(5) Cod penal, fără a fi

anulată concluzia privitor la rezultatele în urma verificării cererii (plângerii) din

14.01.2011, emisă de către Insp.S.P.C. a CPR Strășeni, căpitan de poliție,

Constantin M. și aprobată de către Comisarul CPR Strășeni la 15.02.2011.

Ca urmare, instanța de apel a conchis că, în privința inculpatului, s-a

pornit urmărirea penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, pe episodul privind

dobândirea ilicită a bunurilor lui Sîrbu V. în prezența existenței unei hotărâri

neanulate.

10

În același context, instanța de apel a notat că, pe episodul privind

dobândirea ilicită de către Timuș N., a bunurilor părții vătămate Iacob Ig. prin

înșelăciune și abuz de încredere în condițiile existenței unei hotărâri neanulate

(încheierea privitor la rezultatele în urma verificării cererii, informației REI-2 din

13.06.2016, emisă de către OOS a sectorului de poliție or. Strășeni, Taran N.), la

data de 01.06.2012, s-a pornit urmărirea penală în privința acestuia în baza art.

190 alin. (4) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut că, ordonanța Procurorului raionului

Strășeni, Al-dru Rața, din 01.06.2012 prin care s-a anulat ordonanța de refuz în

pornirea urmăririi penale din data de 27.10.2011, este ilegală.

Or, în virtutea art. 274 alin. (7) Cod de procedură penală, dacă ulterior se

constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanța pe care se baza

propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează

ordonanța pe care a emis-o și dispune începerea urmăririi penale.

În actul de procedură sus indicat este precizat faptul că, ,, ... nu s-au verificat

sub toate aspectele complet și obiectiv toate circumstanțele cauzei, în special nu au fost

apreciate juridic corect acțiunile cet. Timuș Nicolae”.

Ca urmare, instanța de apel a reiterat că, în opinia CtEDO, simpla părere

că investigațiile într-o anumită cauză ar fi fost „incomplete și neobiective”, nu

poate, în sine, în absența unor erori jurisdicționale, încălcări grave ale procedurii

de judecată sau abuzuri de putere, să releve erori în aplicarea dreptului material

sau din ale motive considerabile care decurg din interesele justiției să indice

prezența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente (cauza

Radchikov vs. Rusia, par. 48).

Astfel, reclamantul ar fi cel care va suporta consecințele omisiunilor

autorităților în cadrul investigațiilor prealabile, iar simpla afirmație despre o

deficiență sau omisiune în cadrul anchetei, deși minoră și nesemnificativă, ar

crea o posibilitate nelimitată pentru organele de urmărire penală să comită un

abuz de natură procedurală prin solicitarea redeschiderii procedurilor finalizate.

În acest context, instanța de apel a reținut că, omisiunile sau erorile

organului de urmărire penală urmează să fie suportate de către stat, iar

corectarea acestora nu trebuie să fie pusă în sarcina persoanei în cauză.

Raționând prin prisma circumstanțelor citate supra, instanța de apel a

conchis asupra ilegalității și ca urmare a nulității ordonanței Procurorului

raionului Strășeni, Al-dru Rața, din 01.06.2012.

În acest sens, instanța de apel a considerat incorectă soluția pronunțată de

către prima instanță de condamnare a lui Timuș N. în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, în prezența unor hotărâri neanulate de încetare a urmăririi penale și de

refuz în pornirea urmăririi penale.

Referitor la solicitarea avocatului în numele inculpatului Timuș N., privind

achitarea acestuia, învinuit în baza art. 190 alin. (5) Cod penal și motivele

11

invocate în cererea de apel asupra nevinovăției acestuia, instanța de apel nu s-a

expus, dat fiind faptul că în cauza penală pe faptul dobândirii ilicite de la părțile

vătămate, Iacob Ig. și Sîrbu V. a unor sume de bani prin înșelăciune sau abuz de

încredere există un act cu caracter definitiv și executoriu asupra învinuirii aduse

lui Timuș N.

Din considerentele enunțate supra, instanța de apel a respins alegațiile

avocatul Stratan Ig. cu referire la individualizarea incorectă a pedepsei aplicate

în privința inculpatului de către instanța de fond și anume, existența unor

hotărâri definitive pe aceleași fapte de care a fost învinuit și condamnat în

prezenta cauză penală.

care, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, menționând în acest sens că,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Astfel, în argumentarea soluției adoptate, instanța de apel, în partea

descriptivă a deciziei, face referire la învinuirea lui Timuș N., în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și analizează probele, însă de

fapt, în pct. 94. din decizia vizată și în partea dispozitivului deciziei, instanța de

apel indică la art. 190 alin. (5) Cod de procedură penală și dispune încetarea

procesului penal în privința lui Timuș N., făcând referire la norma art. 190 din

Codul de procedură penală.

Ca urmare, în speță, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de apel greșit a reținut că, ordonanțele emise de către Procurorul

raionului Strășeni, Al-dru Rața, privind reluarea urmăririi penale și anularea

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale contravin prevederilor art. 21

din Constituția RM, art. 4 Protocolul 7 al CoEDO, art. 7 alin. (2) Cod penal, art. 22

alin. (2), 287 alin. (4) Cod de procedură penală.

Raportând prevederile menționate supra la actele cauzei, instanța de apel

a indicat că, reieșind din ordonanța Procurorului raionului Strășeni, Al-dru Rața,

din 28.05.2012, temei pentru redeschiderea procesului penal în privința lui Timuș

N. a servit faptul că „organul de urmărire penală nu a audiat în calitate de martor cet.

Mura Șt. pentru care învinuitul pretinde că a luat cu împrumut mijloacele bănești de la

partea vătămată, Sîrbu V., nu a fost efectuată confruntarea dintre partea vătămată, Sîrbu

V. și învinuitul, Timuș N., pentru înlăturarea divergențelor dintre declarațiile acestora și

în special nu au fost verificate existența altor cazuri unde învinuitul, Timuș N., ar fi fost

implicat la însușirea mijloacelor bănești prin astfel de modalități”.

În plus, s-a indicat că, ”organul de urmărire penală nu a luat toate măsurile

prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a

12

circumstanțelor cauzei, nu a administrat pe dosar toate probele pertinente, concludente și

suficiente”.

Astfel, pentru a trage la răspundere penală persoana vinovată, a fost

anulată ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Strășeni, Șendrea N., s-a

încetat urmărirea penală pe cauza penală în privința învinuitului, Timuș N., din

motiv că nu există faptul infracțiunii.

În acest context, potrivit dispoziției art. 6 a hotărârii Curții Constituționale

nr. 26 din 23.11.2010, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală, principiul constituțional de a nu fi

urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă impune în

linii mari autorităților publice competente nu numai interdicția de a judeca

repetat persoana, dar și interdicția de a fi urmărit de mai multe ori pentru aceeași

faptă. Totodată, Curtea Constituțională a statuat că pentru a nu transforma

dreptul de a nu fi urmărit sau judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru

aceeași faptă într-un drept absolut, ceea ce ar împiedica descoperirea

infracțiunilor, sistemele de drept, inclusiv Convenția, au reglementat expres

derogările admisibile. Aceste derogări oferă organelor de urmărire penală

posibilitatea de a relua urmărirea și sunt formulate, în termeni aproape identici,

în art. 22 și 287 Cod de procedură penală, precum și în art. 4 din Protocolul nr. 7

la Convenție, potrivit cărora, reluarea urmăririi penale se admite doar dacă, apar

fapte noi, ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Prin urmare, reieșind din textul ordonanței Procurorului raionului

Strășeni, Al-dru Rața, din 28.05.2012 de reluare a urmăririi penale în privința lui

Timuș N. menționate supra, instanța de apel a atestat că, la caz, nu au fost

constatate careva circumstanțe noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental, care ar fi condiționat reluarea urmăririi penale în cauza dată. Or,

din conținutul ordonanței Procurorului raionului Strășeni, din 28.05.2012 rezultă

că, ca temei de reluare a urmăririi penale a servit omisiunile organului de

urmărire penale în efectuarea cărorva acțiuni de urmărire penală, fapte care nu

se atribuie nici la fapte noi ori recent descoperite și nici la capitolul viciu

fundamental.

La fel, instanța de apel a reținut că, potrivit hotărârii Curții Constituționale

din 14.05.2015, a fost declarată drept neconstituțională dispoziția art. 287 alin. (1)

Cod de procedură penală, care a stat la baza emiterii ordonanței Procurorului

raionului Strășeni, din 28.05.2012, de reluare a urmăririi penale în privința lui

Timuș N. Instanța de apel a notat că, la 04.05.2011, prin prdonanța ofițerului de

urmărire penală a CPR Strășeni, Gh. Ursu, a fost pornită urmărirea penală în

privința lui Timuș N. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, fără a fi anulată

concluzia privitor la rezultatele în urma verificării cererii (plângerii) din

13

14.01.2011, emisă de Insp.S.P.C. a CPR Strășeni, căpitan de poliție, Constantin M.

și aprobată de Comisarul CPR Strășeni la 15.02.2011.

Ca urmare, instanța de apel a conchis că, în privința inculpatului, Timuș

N., s-a pornit urmărirea penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, pe episodul

privind dobândirea ilicită a bunurilor lui Sîrbu V. în prezența existenței unei

hotărâri neanulate.

În același context, instanța de apel a notat că, pe episodul privind

dobândirea ilicită de către inculpatul Timuș N., a bunurilor părții vătămate,

lacob Ig., prin înșelăciune și abuz de încredere în condițiile existenței unei

hotărâri neanulate (încheierea privitor la rezultatele în urma verificării cererii,

informației REI-2 din data de 13.06.2016 emisă de OOS a sectorului de poliție or.

Strășeni, Taran N.), la 01.06.2012, s-a pornit urmărirea penală în privința acestuia

în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

Totodată, instanța de apel eronat a reținut că, ordonanța Procurorului

raionului Strășeni, din 01.06.2012, prin care s-a anulat Ordonanța de refuz în

pornirea urmăririi penale din 27.10.2011, este ilegală.

Hotărârea adoptată de către instanța de apel este contrară și prevederilor

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind una neîntemeiată.

Verificând probele pe dosar, invocate de către instanța de apel în

motivarea soluției dispuse, ultima le-a dat o apreciere greșită, fără a ține cont atât

de norma materială cât și cea procedurală.

Toate probele care au fost administrate de către partea acuzării au fost

acumulate legal și sunt admisibile, însă, instanța de apel le-a dat o apreciere

incorectă și nu le-a apreciat multilateral și obiectiv, care în ansamblu dovedesc cu

certitudine vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunilor imputate.

Inculpatul în ședința de judecată în instanța de apel, nu s-a prezentat, fiind

anunțat în căutare.

Instanța de apel a încălcat și cerințele art. 394 alin. (4) Cod de procedură

penală, conform cărora, partea descriptivă a sentinței de încetare trebuie să

conțină descrierea și motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal.

motivele invocate, Colegiul penal consideră că recursul urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială a

hotărârii atacate, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în

cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, sau cercetează suplimentar probele

14

administrate în instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar și poate administra, la cererea părților, orice probe noi pe care

le consideră necesare, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la

toate motivele invocate.

Colegiul penal constată că aceste prevederi legale deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauzei în ordine de apel.

După cum rezultă din materialele cauzei, prin sentința Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 18.05.2015, Timuș N. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

Contrar, instanța de apel, prin decizia din 21.12.2016 a dispus casarea

sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care procesul penal cu privire la

învinuirea lui Timuș N., a fost încetat din motiv că, există o hotărâre în privința aceleiași

persoane cu privire la aceleași acuzații, fiind reținut în acest sens că, ”(...) în privința

inculpatului, Timuș N., s-a pornit urmărirea penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

pe episodul privind dobândirea ilicită a bunurilor lui Sîrbu V. în prezența existenței unei

hotărâri neanulate.

Totodată, instanța de apel a mai reținut că, ”(<) pe episodul privind

dobândirea ilicită de către inculpatul Timuș N., a bunurilor părții vătămate, Iacob Ig.,

prin înșelăciune și abuz de încredere în condițiile existenței unei hotărâri neanulate

(încheierea privitor la rezultatele în urma verificării cererii, informației REI-2 din data de

13.06.2016 emisă de OOS a sectorului de poliție or. Strășeni, Taran N.), la data de

01.06.2012, s-a pornit urmărirea penală în privința acestuia în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal”.

Colegiul penal lărgit consideră pripite concluziile instanței de apel, prin care

s-a considerat ca fiind incorectă soluția primei instanțe, în sensul condamnării lui

Timuș N. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, în prezența unor hotărâri neanulate

de încetare a urmăririi penale și de refuz în pornirea urmăririi penale.

În acest sens, Colegiul penal consideră că instanța de apel a omis de a da o

apreciere corespunzătoare materialelor cauzei, în lumina faptului că dispozițiile

15

”hotărârilor” adoptate de către Organul de urmărire penală, la care face trimitere

instanța de apel, nu guvernează situația de fapt. În speță nefiind întru totul

incidentă autoritatea de lucru judecat, care este considerat un principiu, exprimat

prin non bis in idem.

12.1. Așadar, raportând prevederea menționată supra la actele cauzei se

constată că, potrivit concluziei privitor la rezultatele în urma verificării cererii

(plângerii) din 14.01.2011, emisă de către Insp.S.P.C. a CP Strășeni, căpitan de

poliție, Constantin M. și aprobată de către comisarul CP Strășeni la 15.02.2011, s-

a dispus încetarea verificării cererii în cauză deoarece nu există semnele

componenței de infracțiune, cererea urmând a fi depusă în instanța de judecată,

în procedură contencioasă (vol. I, f.d. 11)

La 13.04.2011, partea vătămată, Sîrbu V. a depus o plângere în cadrul

Procuraturii r-lui Strășeni, prin care a solicitat verificarea materialelor nr.

20113300190 și pornirea urmăririi penale în privința lui Timuș N. în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, pe faptul sustragerii prin escrocherie a sumei de 6 000 euro

(vol. I, f.d. 7,8).

Prin scrisoarea nr. 1572 din 19.04.2011, Procurorul r-lui Strășeni, Rața Al-

dru, a expediat pentru înregistrare în R-1 și organizarea examinării în baza art.

274 Cod de procedură penală, materialul R-2 20113300190 și plângerea lui Sîrbu

V. (vol. I, f.d. 9).

La 27.04.2011, partea vătămată, Sîrbu V., a mai depus o plângere împotriva

lui Timuș N. pe faptul dobândirii de la acesta a sumei în mărime de 6 000 euro

(vol. I, f.d. 6).

Ca urmare, prin ordonanța ofițerului de urmărire penală a CPR Strășeni din

04.05.2011, Ursu Gh., a fost pornită urmărirea penală în privința lui Timuș N. în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal (vol. I, f.d. 1).

Prin ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Strășeni din 28.07.2011,

Șendrea N., Timuș N. a fost pus sub învinuire în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

pe faptul însușirii de la Sîrbu V. a sumei de 6 000 euro (vol. I, f.d. 81).

Prin ordonanța procurorului Procuraturii r-lui Strășeni, Șendrea N., din

23.09.2011, s-a încetat urmărirea penală în privința învinuitului, Timuș N., din

motiv că nu există faptul infracțiunii (vol. I, f.d. 109-111).

Ulterior, prin prdonanța procurorului r-lui Strășeni, Rața Al-dru, din

28.05.2012, a fost dispus anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale emisă

la 23.09.2011, cu reluarea urmăririi penale (vol. I, f.d. 118).

12.2. Totodată, Colegiul penal reține că, la 31.05.2011, în adresa

Procuraturii r-lui Strășeni, Iacob Ig., a depus o cerere înregistrată în Registrul de

evidență a altor informații referitoare la infracțiuni la 02.06.2011, în care a

solicitat tragerea la răspundere a lui Timuș N. pentru faptul nerambursării

împrumutului luat de la acesta în sumă de 7 000 euro (vol. I, f.d. 150, 151).

16

Prin încheierea privitor la rezultatele în urma verificării cererii, informației

REI-2 din 13.06.2011 emisă de OOS a sectorului de poliție or. Strășeni, Taran N.,

s-a încetat verificare de mai departe a plângerii cet. Iacob Ig. deoarece cazul dat

nu ține de competența organelor de urmărire penale, fiindu-i recomandat să se

adreseze în procedură contencioasă în instanța de judecată (vol. I, f.d. 149).

Prin răspunsul procurorului r-lui Strășeni, Rața Al-dru, din 10.10.2011, s-a

indicat că plângerea părții vătămate, urmează a fi înregistrată în REI-1 pentru

examinare în ordinea art. 274 Cod de procedură penală (vol. I, f.d. 147).

Ca urmare, prin ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Strășeni,

Tețcu I., din 27.10.2011, s-a refuzat în pornirea urmăririi penale, privind oferirea

cu împrumut a sumei de 7 000 euro, de către Iacob Ig. din motiv că fapta nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii (vol. I, f.d. 162, 163).

În motivarea ordonanței sus enunțate s-a indicat că, soluționarea litigiului

dintre Iacob Ig. și Timuș N. urmează a fi efectuat pe cale amiabilă sau prin

intermediul instanței (vol. I, f.d. 162, 163).

Prin ordonanța procurorului r-lui Strășeni, Rața Al-dru, din 01.06.2012, a

fost dispusă anularea ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din

27.10.2011 și s-a pornit urmărirea penală în baza art. 190 alin. (4) Cod penal (vol.

I, f.d. 123).

12.3. Prin ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Strășeni, Șendrea N.

din 24.08.2012, a fost dispusă conexarea la cauza penală nr. 2011330184, a cauzei

penale nr. 201233243, într-o procedură unică, cu conferirea cauzei penale a

numărului de ordine - 2011330184 (vol. I, f.d. 141).

Prin ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Strășeni, Șendrea N. din

24.08.2012, Timuș N. a fost pus sub învinuire, incriminându-se săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal (vol. I, f.d. 215).

12.4. Analizând ordonanțele sus menționate, Colegiul penal constată că,

ordonanța procurorului r-lui Strășeni, Rața Al-dru, din 28.05.2012, prin care s-a

dispus anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale, emisă la 23.09.2011, cu

reluarea urmăririi penale pe episodul însușirii sumelor bănești de la Sîrbu V.,

contravin prevederilor art. 6 pct. 44), art. 22 alin. (2), 287 alin. (4) Cod de

procedură penală, art. 4 Protocolul 7 al CoEDO și art. 7 alin. (2) Cod penal,

deoarece, reieșind din textul ordonanței din 28.05.2012, în privința lui Timuș N.,

Colegiul penal atestă că, la caz, nu au fost constatate careva circumstanțe noi ori

recent descoperite sau un viciu fundamental, care ar fi condiționat reluarea

urmăririi penale în cauza dată pe episodul menționat, astfel persoana în cauză, a

”beneficiat” de o repetare a urmăririlor, iar principiul non bis in idem consacrat în

art. 4 din Protocolul nr. 7, vizează și cazul dublelor urmăriri (cauza Franz Fisher vs

Austria).

Or, potrivit jurisprudenței CtEDO, după ce s-a închis definitiv o procedură

penală, „chiar și simpla formulare a unor bănuieli cu privire la nevinovăția unei

17

persoane este nelegală„ (cauza Asan Rushiti vs Austria din 21.03.2000, cauza Vostic vs.

Austria din 17.10.2002).

12.5. Totodată, Colegiul penal reține ca fiind eronată concluzia instanței de

apel cu referire la încetarea urmăririi penale pe episodul privind dobândirea

ilicită de către inculpatul, Timuș N., a bunurilor părții vătămate, Iacob Ig. prin

înșelăciune și abuz de încredere, în condițiile existenței unei hotărâri neanulate

(încheierea privitor la rezultatele în urma verificării cererii, informației REI-2 din

13.06.2016, emisă de OOS a sectorului de poliție or. Strășeni, Taran N., f.d. 149,

vol. I), or, încheierea menționată, nu poate fi interpretată ca circumstanță care

exclude urmărirea penală, în sensul prevederilor art. 275 pct. 8), 9) Cod de

procedură penală.

Astfel, pe episodul menționat, Colegiul penal conchide că, nu a avut loc

încălcarea prevederilor art. 22, 63, 287 alin. (4) Cod de procedură penală, or,

încheierea emisă de către OOS a sectorului de poliție or. Strășeni locotenent

major de poliție, Taran N., nu reprezintă un act procedural și nu produce careva

consecințe juridice, fiind distinctă de situația descrisă de legiuitor în art. 391 alin.

(1) pct. 5) Cod de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, concluzia instanțe de apel este

incorectă în ce privește încetarea procesului penal în privința lui Timuș N. pe

faptul dobândirii ilicite a bunurilor prin abuz de încredere și înșelăciune de la

partea vătămată Iacob Ig., pe motiv că există o hotărâre neanulată.

Generalizând cele menționate mai sus, instanța de recurs constată că, în

speță, instanța de apel și-a motivat insuficient decizia pronunțată și aceasta nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar argumentele acuzatorului de

stat referitor la faptul că instanța de apel nu a îndeplinit cerințele stipulate în

prevederile art. 101, 394 alin. (4), 414 Cod de procedură penală, nu a soluționat și

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, și-au găsit

confirmare.

Așadar, Colegiul constată, că la examinarea cauzei, instanța de apel nu a

respectat cerințele de judecare a apelului prevăzute în art. 414 Cod de procedură

penală, precum și nu a ținut cont de dispozițiile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, prin urmare temeiul invocat de recurent, prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, persistă în cauză.

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația să înlăture

erorile menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de

casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o

apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în vedere prevederile

art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor

18

invocate în apel și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre

legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală, argumentându-și clar concluziile în decizia adoptată.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Valentina Bradu, casează total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Timuș Nicolae și dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeași instanță,

în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 27 iulie

2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

19