1ra-786/2016 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-786/2016 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-786/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, declarate de avocatul Sergiu Radu, în numele inculpatului Timuș Nicolae,

și de avocatul Igor Stratan, în numele părților vătămate Sîrbu Viorel și Iacob Igor,

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 18 mai 2015 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 18 septembrie 2015, în privința inculpatului

Timuș Nicolae Alexei, născut la

07 iunie 1971 în or. Strășeni, locuitor al s. Roșcani, r-nul

Strășeni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 08.11.2012 – 19.05.2015,

instanța de apel: 26.06.2015 – 18.09.2015,

instanța de recurs: 03.03.2016– 24.05.2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis, începând din 19 mai 2015.

prin înșelăciune, profitând de relațiile de rudenie și încredere, a însușit de la partea

vătămată Iacob I. suma de 1650 euro, care conform cursului oficial al Băncii

Naționale a Moldovei din 01.08.2009, constituie 26.000 lei.

Tot el, în luna februarie 2009, prin înșelăciune, sub pretextul unui împrumut,

profitând de relațiile de rudenie, a însușit de la Iacob I., suma de 4000 euro, care

conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei din 20.02.2012, constituie

53.544 lei, astfel pricinuind părții vătămate un prejudiciu în sumă totală de 79.544

lei.

Tot el, la 01 noiembrie 2009, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, prezentând un contract de

vânzare – cumpărare a ap. 51, din str. Gavril Muzicescu 2, or. Strășeni, și a lotului

de teren cu nr. cadastral 8001111188, cu suprafața de 0.2141, situat pe str. 31

august 52 ,din aceeași localitate, deținut cu drept de proprietate de către mama sa

1

Dîru P., și sub pretextul că aceste bunuri imobile i-ar aparține inculpatului cu drept

de proprietate, a însușit prin înșelăciune, sub pretextul unui împrumut, suma de

4.000 euro, iar ulterior, la 01 ianuarie 2010, a însușit prin aceeași metodă suma de

2.000 euro, de la partea vătămată Sîrbu V., cauzându-i o daună în proporții

deosebit de mari, în sumă totală de 102.520 lei.

Instanța a concluzionat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului, prin probele

administrate, și a încadrat acțiunile lui în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere săvîrșite în proporții deosebit de mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 6-7, 61-62, 75-

77 Cod penal, că infracțiunea comisă este una gravă, că inculpatul se

caracterizează pozitiv, are la întreținere și educație doi copii minori, că anterior a

mai comis și alte infracțiuni pentru care a fost condamnat, concluzionând că

reeducarea și corectarea lui este posibilă doar prin izolare de societate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii.

Apelantul a invocat, că necătând la prezența a două părți vătămate, diferite

circumstanțe și perioade de timp, fără a ține cont de sumele bănești restituite de

inculpat lui Sîrbu V., instanța de fond nu a individualizat corect, separat, acțiunile

inculpatului, având scopul de a aduna sumele prejudiciului, sub pretextul unic, că

în total, acesta să depășească suma de 100.000 lei, ceea ce influențează esențial

încadrarea juridică a faptei, precum și sancțiunea aplicată.

Instanța de fond, nu a ținut cont de faptul, că părțile vătămate sânt rude

apropiate și se contrazic în declarații.

În loc să califice separat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) sau

190 alin. (4) Cod penal, instanța îl condamnă pe art. 190 alin. (5) Cod Penal.

Este evident că în cazurile lui Iacob I. și la Sîrbu V. este vorba despre

aceeași sumă de 6000 euro, împrumutată de inculpat de la Sîrbu V. contra recipisă,

cu o dobândă de 7,5% lunar, dintre care au fost achitate primele 20 luni câte 450

euro, fără a primi de la Sîrbu V. vreo recipisă, fiindcă Sîrbu V., în cârdășie cu

socrul său Iacob I., este adevăratul escroc, care prin abuz de încredere a însușit

aceste plăți de 9000 euro.

Când inculpatul a împrumutat de la Sîrbu V. suma de 4000 euro, la

01.11.2009, recipisa a fost îndeplinită numai la rubricile din formularul tapat la

calculator, iar a doua parte a recipisei, scrisă cu mâna, nu era scrisă și respectiv,

tranzacția privind împrumutul de 4000 euro din data de 01.11.2009, poartă un

caracter civil incontestabil, și acest litigiu civil a fost soluționat prin hotărârea

Judecătoriei Strășeni nr. 2-1053/2012 din 02.08.2012.

Tragerea inculpatului la răspundere penală în prezența unor hotărâri

neanulate de neîncepere a urmăririi penale și de încetare a urmăririi penale pe

aceleași acuzații, este o gravă încălcare a drepturilor omului, deoarece CEDO

interzice tragerea la răspundere penală de câteva ori a aceleiași persoane, pentru

aceeași faptă.

La 21 ianuarie 2011, Sîrbu V. a primit de la Timuș N., prin intermediul

soției acestuia, suma de 1500 euro, din datoria de 6000 euro și a semnat recipisa

2

respectivă, acest fapt fiind ascuns mult timp de Sîrbu V. de organele de urmărire

penală.

La 15 februarie 2011, Comisarul CRP Strășeni a aprobat prin rezoluție

concluzia din 15.02.2011, pe marginea examinării plângerii din 14.01.2011 a lui

Sârbu V., întocmită de căpitanul Constantin M., potrivit căreia nu există semne

componente de infracțiune și cererea dată urmează a fi depusă în judecată, în

ordine civilă, iar verificarea cererii trebuie de încetat.

Concluzia sus-menționată nu a fost anulată de niciun organ abilitat, dar

ulterior a fost neglijată de organele de urmărire penală.

La materialele dosarului lipsește careva ordonanță, potrivit art. 255 alin. (1)

Cod de procedură penală, prin care această concluzie ar fi fost anulată, nefiind

contestată nici de Sîrbu Viorel în ordinea art. 298 – 299 sau 313 Cod de procedură

penală.

La 15 aprilie 2011, Procuratura Strășeni, nu pronunță nici o ordonanță pe

marginea contestării din 13.04.2011 (peste orice termene legale) de Sîrbu V. a

concluziei din 15.02.2011, iar prin raportul procurorului A. Buzdugan s-a propus

expedierea cererii la CRP Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274 Cod de

procedură penală.

La 19 aprilie 2011, Procuratura Strășeni, expediază plângerea lui Sîrbu V.

din 13.04.2011, prin care acesta solicită verificarea materialul nr. 20113300190

(concluzia din 15.02.2011), la CRP Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274

Cod de procedură penală.

Până în prezent, cererea din 14.01.2011 și plângerea lui Sîrbu V. din

13.04.2011, rămân respinse, pe motiv că nu există semne componente de

infracțiune.

Astfel, necătând la faptul, că există o hotărâre neanulată de neîncepere a

urmăririi penale pe aceleași acuzații, la 27 aprilie 2014, Sîrbu V. a depus la CRP

Strășeni o plângere, prin care solicită tragerea inculpatului la răspundere pentru

faptul dobândirii de la acesta, prin înșelăciune și abuz de încredere, a sumei de

6000 euro, ascunzând că a primit 1500 euro din suma în cauză.

Prin ordonanța din 04.05.2011, ofițerul UP Ursu G. a pornit ilegal urmărirea

penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cauzei fiindu-i atribuit nr. 2011330184.

La 27 mai 2011, CRP Strășeni a expediat la Procuratura Strășeni cauza nr.

2011330184, pentru soluționare conform art. 289 Cod de procedură penală, iar la

23 septembrie 2011, procurorul Nicu Șendrea a pronunțat ordonanța de încetare

a urmăririi penale în baza art. 190 alin. (5) Cod penal din motivul lipsei

infracțiunii.

La 28 mai 2012, procurorul raionului, ilegal, fără temeiuri și abuziv a

pronunțat ordonanța despre anularea ordonanței de încetare din 23.09.2011, cu

reluarea urmăririi penale, motivând că această hotărâre este neîntemeiată,

neexistând cauza, care a determinat luarea deciziei, fără a indica că această

ordonanță ar fi una ilegală, încălcând astfel prevederile art. 287 alin. (1) și (4)

Cod de procedură penală.

Procurorul urma să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au

apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăriri penale precedente a afectat

hotărârea respectivă, care cauză anume, a existat sau nu și care a determinat

3

luarea măsurii respective, care circumstanță a dispărut și pe care se întemeia

încetarea urmăririi penale.

La punerea sub învinuire și condamnarea inculpatului nu s-a ținut cont

nici de Hotărârea Judecătoriei Strășeni nr. 2-1053/2012 din 02.08.2012, potrivit

căreia, de la inculpat s-a încasat în folosul părții vătămate Sîrbu V. suma

datoriei în mărime de 4500 euro, precum și dobânda de întârziere de 751 și 381

euro. Această hotărâre este irevocabilă și pusă în executare la executorul

judecătoresc.

Astfel, relațiile între aceste persoane sunt considerate ca lucru judecat.

La 03 iunie 2011, Comisarul CRP Strășeni a aprobat prin rezoluție,

încheierea pe marginea examinării plângerii lui Iacob I. din 27 mai 2011,

întocmită de locotenentul major Taran N.

Această Încheiere din 03.06.2011 prevede, că cele declarate de Iacob I. nu

și-au găsit confirmare, cazul nu ține de competența Poliției și i se recomandă, să

se adreseze în judecată, iar precăutarea cazului trebuie de încetat.

Încheierea dată nu este anulată de nici un organ abilitat, dar ulterior a

fost neglijată de organele de urmărire penală, la dosar lipsind careva ordonanță,

potrivit art. 255 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care această încheiere ar

fi fost anulată.

La 24 octombrie 2011, Iacob I. a depus la CRP Strășeni declarații

suplimentare, care dovedesc, că el nu a dat bani cu împrumut, tot la aceeași dată,

CRP Strășeni, expediază la Procuratură propunerea de neîncepere a urmăririi

penale pe marginea plângerii lui Iacob I.

La 27 octombrie 2011, procurorul Tețcu I. a pronunțat ordonanța de refuz

de începere a urmăririi penale pe marginea plângerii lui Iacob I., pe motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

La 01 iunie 2012, procurorul raionului, a pronunțat ilegal, abuziv și

neîntemeiat ordonanța despre anularea ordonanței din 27.10.2011 de refuz în

pornirea urmăririi penale, cu pornirea urmăririi penale în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal, atribuirea cauzei nr. 2012330243 și efectuarea urmăririi penale de

procurorul Nicu Șendrea, motivând, că controlul a fost efectuat superficial și nu au

fost verificate toate aspectele, nefiind indicat că ordonanța respectivă este una

ilegală.

Procurorul urma să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au

apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăriri penale precedente a afectat

hotărârea respectivă, care cauză anume, a existat sau nu și care a determinat luarea

măsurii respective, care circumstanță a dispărut și pe care se întemeia încetarea

urmăririi penale.

Toate cele menționate nu sunt indicate în sentință, cu toate că au fost

invocate de apărare.

În cazul părților vătămate Sîrbu V. și Iacob I. persistă scopul unic,

coordonat, de a obține profit bănesc prin depunerea plângerilor și pornirea

urmăririi penale, tragerea la răspundere penală și condamnarea inculpatului, fiind o

influență psihologică similară șantajului, iar Sîrbu V., ca fost polițist eliberat din

funcție din motive compromițătoare, cunoaște foarte bine asemenea proceduri.

4

În conjunctura dreptului penal nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine constituie

una din modalitățile faptice ale infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal,

întrucât dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul imaterial

al infracțiunilor prevăzute de art. 196 Cod penal.

În art. 196 Cod penal, nu se utilizează noțiunile de „bun” și „dreptul asupra

bunului” nu există piedici de ordin terminologic de a susține oportunitatea aplicării

art. 196 Cod penal în ipoteza dobândirii ilicite a dreptului asupra bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Învinuirea înaintată inculpatului este una declarativă, subiectivă,

contradictorie și bazată pe declarațiile rudelor părților vătămate.

La pronunțarea sentinței nu s-au respectat prevederile art. 100, 101 și 385

Cod de procedură penală.

3.1. A declarat apel și avocatul Igor Stratan, în numele părților vătămate

Sîrbu V. și Iacob I., solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 15 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

Apelantul a indicat, că instanța a ignorat cerințele art. 75 Cod penal, de

individualizare a pedepsei, precum și prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal, care

reglementează efectele circumstanțelor atenuante și agravante, și a aplicat

inculpatului o pedeapsă nemotivat de blândă, cu toate că acesta nu a recunoscut

vina în comiterea infracțiunii imputate și nu se căiește de cele comise.

Mai mult, a declarat că între el și părțile vătămate sunt relații civile, această

afirmație însă, urmând a fi apreciată critic în condițiile în care inculpatul nu a

recunoscut însăși obligația de a restitui împrumutul.

septembrie 2015, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că nu există temei de a da o nouă apreciere

probelor, fiind solidară concluziilor primei instanțe privind aprecierea probelor

puse la baza sentinței de condamnare a inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Argumentele apărării sunt neîntemeiate și combătute prin probele prezentate

de procuror în sprijinul învinuirii, relevate și analizate în sentință.

În speță, nu există raporturi juridice civile, acțiunile inculpatului fiind

plasate sub incidența legii penale.

hotărârilor judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care inculpatul să fie achitat din lipsa faptului infracțiunii.

Recurentul a invocat că prin Hotărârea Curții constituționale nr. 12 din

14.05.2015, s-a declarat neconstituțional alin. (1) art. 287 Cod de procedură penală,

iar anume această normă a stat la baza acțiunilor ilegale ale Procuraturii Strășeni și

la baza hotărârilor instanțelor de judecată din prezenta cauză.

Tragerea inculpatului la răspundere penală în prezența unor hotărâri

neanulate de neîncepere a urmăririi penale și de încetare a urmăririi penale pe

aceleași acuzații este o gravă încălcare în drepturilor omului, așa cum CEDO

5

interzice tragerea la răspundere de câteva ori a aceleiași persoane pentru aceeași

faptă.

La 15 februarie 2011, Comisarul CRP Strășeni a aprobat (prin rezoluție )

concluzia din 15.02.2011, pe marginea examinării plângerii din 14.01.2011 a lui

Sîrbu V., întocmită de căpitanul Constantin M. Această concluzie prevede, că nu

există semne componente de infracțiune și cererea dată urmează a fi depusă în

judecată, în ordine civilă și verificarea cererii trebuie de încetat.

Această concluzie nu a fost anulată de nici un organ abilitat, dar ulterior a

fost neglijată de organele de urmărire penală.

La dosar lipsește careva ordonanță, potrivit art. 255 alin. (1) Cod de

procedură penală, prin care această concluzie să fi fost anulată, nefiind contestată

de partea vătămată Sîrbu V. în ordinea art. 298-299 sau 313 Cod de procedură

penală.

La 15 aprilie 2011, Procuratura Strășeni nu a pronunțat nici o ordonanță pe

marginea contestației depuse de Sîrbu V. din 13.04.2011, împotriva concluziei din

15.02.2011, iar prins raportul procurorului A. Buzdugan s-a propus expedierea

plângerii la CRP Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274 Cod de procedură

penală, astfel, la 19 aprilie 2011, contestația respectivă este expediată la CRP

Strășeni, pentru soluționare în baza art. 274 Cod de procedură penală.

Cererea din 14.01.2011 și plângerea lui Sîrbu V. din 13.04.2011, rămân

respinse, pe motiv că nu există semne componente de infracțiune și cererea dată

urmează a fi depusă în judecată, în ordine civilă și verificarea cererii urmează a fi

încetată.

Totodată, necătând că există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi

penale pe aceleași acuzații, la 27 aprilie 2011, partea vătămată Sîrbu V. a depus din

nou la CRP Strășeni o plângere, prin care solicită tragerea inculpatului la

răspundere penală pentru faptul dobândirii de la el, prin înșelăciune și abuz de

încredere a sumei de 6000 euro, ascunzând faptul, că a primit 1500 euro din suma

respectivă.

Cauzei i-a fost atribuit numărul 2011330184 și prin ordonanța din

04.05.2011, ofițerul UP Ursu G. a pornit ilegal urmărirea penală în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, iar la 27 mai 2011, CRP Strășeni a expediat la Procuratura

Strășeni cauza nr.2011330184, la plângerea lui Sîrbu V., pentru soluționare potrivit

art. 289 Cod de procedură penală.

La 23 septembrie 2011, procurorul Nicu Șendrea a pronunțat ordonanța de

încetare a urmăririi penale în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, din motivul lipsei

infracțiunii.

La 28 mai 2012, procurorul raionului Strășeni, ilegal aplicând art. 287 alin.

(1) Cod de procedură penală, declarat neconstituțional, fără temeiuri, abuziv a

pronunțat ordonanța din 28 mai 2012, despre anularea ordonanței de încetare a

urmăririi penale din 23.09.2011, cu dispunerea reluării urmăririi penale, motivând

că această hotărâre este neîntemeiată și nu a existat cauza, care a determinat luarea

deciziei, însă, fără a indica că această decizie este una ilegală. Procedând astfel

vădit neîntemeiat, prin aplicarea incorectă a prevederilor art. 287 alin. (1) și (4)

Cod de procedură penală.

6

La emiterea acestei ordonanțe, procurorul urma să motiveze, care fapte noi

sau recent descoperite au apărut; care viciu fundamental în cadrul urmăririi penale

precedente a afectat hotărârea respectivă; care cauză anume, a existat sau nu și care

a determinat luarea măsurii respective; care circumstanță a dispărut și pe care se

întemeia încetarea urmăririi penale.

Atât la punerea sub învinuire, cât și la condamnarea inculpatului nu s-a ținut

cont, că prin Hotărârea Judecătoriei Strășeni nr. 2-1053/2012 din 02.08.2012, s-a

dispus încasarea de la inculpat, în folosul părți vătămate Sîrbu V., suma datoriei în

mărime de 4500 euro, precum și dobânda de întârziere în mărime de 751 și 391

euro.

Hotărârea respectivă a devenit irevocabilă și se află în executare la

executorul judecătoresc. Deci, circumstanțele descrise privind împrumutul banilor

de către inculpat de la partea vătămată Sîrbu V. au fost deja supuse unei judecăți

legitime și litigiul a fost rezolvat în limitele legale, relațiile existente între aceste

persoane, fiind considerat lucru judecat.

Calificarea infracțiunii este ilegală, absurdă, lipsită de logică și greșită. Or,

necătând la prezența a două părți vătămate, diferite circumstanțe și perioade de

timp, fără a se ține cont de sumele bănești restituite de inculpat părții vătămate

Sîrbu V., instanța de judecată nu a individualizat corect și separat acțiunile

inculpatului, având scopul de a aduna sumele prejudiciului sub pretextul scopului,

ca în total, aceasta să depășească suma de 100.000 lei, ceea ce influențează esențial

la încadrarea juridică a faptei, precum și asupra sancțiunii aplicate.

Instanțele de fond și de apel nu au ținut cont, că părțile vătămate sânt rude

apropiate și se contrazic în declarații.

Acțiunile inculpatului urmau a fi calificate conform art. 190 alin. (2) sau 190

alin. (4) Cod penal, și nicidecum în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Atât în episodul cu partea vătămată Iacob I., cât și la Sîrbu V. este vorba

despre aceeași sumă de 6000 euro, împrumutată de inculpat de la Sîrbu V. contra

recipisă, cu o dobândă de 7,5 % lunar, din care au fost plătite primele 20 de luni

câte 450 euro, fără a primi de la acesta nici o recipisă, aceasta fiind o influență

psihologică similară șantajului folosit de Sîrbu V., ca fost polițist eliberat din

funcție din motive compromițătoare, cunoaște foarte bine asemenea proceduri.

Când inculpatul a împrumutat de la Sîrbu V. suma de 4000 euro, la

01.11.2009, recipisa a fost îndeplinită numai la rubricile din formularul respectiv,

scris la calculator, iar a doua parte a recipisei, scrisă de mână, nu fusese scrisă,

respectiv, această tranzacție poartă un caracter civil incontestabil, fiind soluționat

litigiul în această parte.

Cu referire la episodul privind partea vătămată Iacob I. la 03.06.2011, a fost

emisă încheierea, potrivit căreia, cele declarate de Iacob I. nu și-au găsit

confirmare, cazul nu ține de competența Poliției și se recomandă adresarea în

judecată, în ordine civilă, iar precăutarea cazului trebuie de încetat.

Nu există nici o ordonanță, pronunțată potrivit art. 255 alin. (1) Cod de

procedură penală, prin care această încheiere să fi fost anulată.

La 24 octombrie 2011, CRP Strășeni a expediat la Procuratură propunerea

de neîncepere a urmăririi penale pe marginea plângerii lui Iacob I., iar la

7

27.10.2011, procurorul Ion Tețcu a pronunțat ordonanța de refuz de începere a

urmăririi penale, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Însă, la 01 iunie 2012 procurorul raionului Strășeni, la fel ca în cazul

plângerii părții vătămate Sîrbu V., a pronunțat ilegal, abuziv și neîntemeiat

ordonanța, despre anularea ordonanței 27.10.2011 de refuz în pornirea urmăririi

penale, cu pornirea urmăririi penale în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, cu

atribuirea cauzei nr. 2012330243 și efectuarea urmăririi penale de procurorul Nicu

Șendrea.

Acțiunile procurorului raionului Strășeni sunt vădit ilegale, contrar

Constituției, punând la baza anulării ordonanței din 27.10.2011, motivul, că

„controlul a fost efectuat superficial și nu a fost verificate toate aspectele”, nefiind

specificat că ordonanța din 01.06.2011 ar fi una ilegală.

Deci, potrivit art. 287 alin. (4) Cod de procedură penală, procurorul raionului

urma să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au apărut; care viciu

fundamental în cadrul urmăririi penale precedente a afectat hotărârea respectivă,

care cauză anume, a existat sau nu și care a determinat luarea măsurii respective;

care circumstanță a dispărut și pe care se întemeia încetarea urmăririi penale.

În hotărârile instanței de fond și de apel, nu sunt indicate argumentele

apărării, respectiv nici aprecierea lor juridică.

Conform art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în

ședința de judecată, cu consemnarea în proces verbal.

La fel, potrivit pct. 5 al Recomandării CSJ nr. 53 „Cu privire la procedura de

examinare a apelului conform modificărilor și completărilor din Codul de

procedură penală, introduse prin Legea nr. 66 din 05 aprilie 2012, MO 155-

159/27.07.2012, în vigoare la 27.10.2012”.

La soluționarea apelului în cauză, declarațiile respective nu s-au dat citirii.

Conform art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală, instanța de apel nu este

în drept să-și întemeiate concluziile pe probele cercetate de prima instanță, dacă ele

nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal.

Astfel, decizia instanței de apel este una nelegitimă și urmează a fi casată,

deoarece concluziile sale nu au fost întemeiate pe probele cercetate în ședința de

judecată a instanței de apel.

În conjunctura dreptului penal al R.M., nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine, constituie una

din modalitățile faptice ale infracțiunilor prevăzute de art. 186 Cod penal, întrucât

dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul material al

infracțiunilor prevăzute la art. 196 Cod penal. Cum în art. 196 Cod penal, nu se

utilizează noțiunile „bun” și „dreptul asupra bunului” nu există piedici de ordin

terminologic de a susține oportunitatea aplicării art. 196 Cod penal. În ipoteza

dobândirii ilicite a dreptului asupra bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere.

Învinuirea înaintată este una declarativă, subiectivă și contradictorie, bazată

pe declarațiile rudelor părților vătămate.

8

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8),

11), 14) Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, există o cauză de înlăturare a

răspunderii penale, Curtea Constituțională a recunoscut neconstituțională

prevederea legii aplicate în cauza respectivă.

5.1. A declarat recurs și avocatul Igor Stratan, în numele părților vătămate

Sîrbu V. și Iacob I., solicitând casarea parțială a hotărârilor adoptate, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată

pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 15 ani, cu executare în penitenciar de tip

închis.

Apelantul a indicat, că instanțele au ignorat cerințele art. 75 Cod penal, de

individualizare a pedepsei, precum și prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal, care

reglementează efectele circumstanțelor atenuante și agravante, și a aplicat

inculpatului o pedeapsă nemotivat de blândă, cu toate că acesta nu a recunoscut

vina în comiterea infracțiunii imputate și nu se căiește de cele comise.

Mai mult, a declarat că între el și părțile vătămate sunt relații civile, această

afirmație însă urmând a fi apreciată critic în condițiile în care inculpatul nu a

recunoscut însăși obligația de a restitui împrumutul.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În

corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 385 alin. (1) pct.

1) și 2) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat. În corespundere cu art.

394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

9

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art.384-397 Cod de procedură penală, se

expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte

(Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța

de fond (pct. 1. și 2. din decizie):

a) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate

în rechizitoriu. Nu a motivat în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea

probelor administrate și motivele pentru care a respins probele apărării;

b) în această consecutivitate, instanța nu s-a pronunțat în genere, iar în unele

cazuri evaziv și neclar, asupra tuturor argumentelor apărării, inclusiv a celor

reproduce la pct. 3. și 5. din prezenta decizie, în raport cu prescripțiile de drept

procedural și material ce reglementează măsurile procesuale contestate de apărare.

În special, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului Sîrbu

Viorel de chemare în judecată a pârâtului Timuș Nicolae, întemeiată pe contractul

de împrumut din 01.11.2009 și cel adițional din 01.01.2010, a sumei de 6000 euro

contra dobânzii lunare de 7,5 %, privind încasarea restanței de 4500 euro, (deoarece

Timuș N. i-a restituit doar 1500 euro), dobânzii lunare de 751 euro și a dobânzii de

întârziere de 381,46 euro, cât și a hotărârii irevocabile a Judecătoriei Strășeni, din

02 august 2012, prin care cererea a fost admisă integral; asupra ordonanței

Procurorului raionului Strășeni, Alexandru Rața, din 28.05.2012, privind anularea

ordonanței de încetare a urmăririi penale din 23.09.2011și reluarea urmăririi

penale, procurorul urmând să motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au

apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăriri penale precedente a afectat

hotărârea respectivă, iar prin Hotărârea Curții constituționale nr. 12 din 14.05.2015

s-a declarat neconstituțional alin. (1) art. 287 Cod de procedură penală; asupra

rezoluției Comisarul CRP Strășeni din 15.02.2011 de aprobare a concluziei din

15.02.2011, pe marginea examinării plângerii din 14.01.2011 a lui Sârbu V.,

întocmită de căpitanul Constantin M., potrivit căreia nu există semne componente

de infracțiune și cererea dată urmează a fi depusă în judecată, în ordine civilă, iar

verificarea cererii trebuie de încetat; asupra rezoluției Comisarului CRP Strășeni

din 03.06.2011 de aprobare a încheierii pe marginea examinării plângerii lui Iacob

I. din 27 mai 2011, întocmită de locotenentul major Taran N., că cele declarate de

Iacob I. nu și-au găsit confirmare, cazul nu ține de competența Poliției și i se

recomandă, să se adreseze în judecată, iar precăutarea cazului trebuie de încetat, la

dosar lipsind careva ordonanță, potrivit art. 255 alin. (1) Cod de procedură penală,

prin care aceste acte ar fi fost anulate; asupra ordonanței procurorului raionului

din 01.06.2012 despre anularea ordonanței din 27.10.2011 de refuz în pornirea

urmăririi penale pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu pornirea

10

urmăririi penale în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, procurorul urmând să

motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au apărut, care viciu fundamental în

cadrul urmăriri penale precedente a afectat hotărârea respectivă; asupra invocării

raporturilor civile, cât și a opiniei că în conjunctura dreptului penal nu există nici

un obstacol pentru a considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor

străine constituie una din modalitățile faptice ale infracțiunii prevăzute de art. 196

Cod penal, întrucât dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul

imaterial al infracțiunilor prevăzute de art. 196 Cod penal.

Or, menționarea la general că: ,,apreciind în ansamblu cumulul de probe

administrate la faza urmăririi penale, care au fost cercetate și analizate minuțios

în cadrul ședinței de judecată, călăuzindu-se de lege, instanța de judecată

consideră că, vinovăția inculpatului Timuș N. se dovedește pe deplin, iar

nerecunoașterea vinovăției de către acestea, instanța de judecată o apreciază ca

un mijloc de apărare și o metodă de eschivare de la pedeapsa penală”, nu conține

o analiză întemeiată pe prescripțiile concrete din normele de drept vizate, pe

jurisprudența națională și a CtEDO, coroborate cu circumstanțele precise invocate

de apărare, inclusiv cu conținutul actelor procedurale criticate.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

legale și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (5), (6), 417 alin. (1) pct. 8), 419

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, verifică declarațiile și probele materiale examinate

de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în

procesul-verbal, se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel, nefiind în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele

nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal. Rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță,

care se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie

să se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

11

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelurile declarate, inclusiv

asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1. și 5., 5.1. din decizie, în special asupra

cererii reclamantului Sîrbu Viorel de chemare în judecată a pârâtului Timuș

Nicolae, întemeiată pe contractul de împrumut din 01.11.2009 și cel adițional din

01.01.2010, a sumei de 6000 euro contra dobânzii lunare de 7,5 %, privind

încasarea restanței de 4500 euro, (deoarece Timuș N. i-a restituit doar 1500 euro),

dobânzii lunare de 751 euro și a dobânzii de întârziere de 381.46 euro, cât și a

hotărârii irevocabile a Judecătoriei Strășeni, din 02 august 2012, prin care cererea a

fost admisă integral; asupra ordonanței Procurorului raionului Strășeni,

Alexandru Rața, din 28.05.2012, privind anularea ordonanței de încetare a

urmăririi penale din 23.09.2011și reluarea urmăririi penale, procurorul urmând să

motiveze, care fapte noi sau recent descoperite au apărut, care viciu fundamental în

cadrul urmăriri penale precedente a afectat hotărârea respectivă, iar prin Hotărârea

Curții constituționale nr. 12 din 14.05.2015 s-a declarat neconstituțional alin. (1)

art. 287 Cod de procedură penală; asupra rezoluției Comisarul CRP Strășeni din

15.02.2011 de aprobare a concluziei din 15.02.2011, pe marginea examinării

plângerii din 14.01.2011 a lui Sârbu V., întocmită de căpitanul Constantin M.,

potrivit căreia nu există semne componente de infracțiune și cererea dată urmează

a fi depusă în judecată, în ordine civilă, iar verificarea cererii trebuie de încetat;

asupra rezoluției Comisarului CRP Strășeni din 03.06.2011, de aprobare a

încheierii pe marginea examinării plângerii lui Iacob I. din 27 mai 2011, întocmită

de locotenentul major Taran N., că cele declarate de Iacob I. nu și-au găsit

confirmare, cazul nu ține de competența Poliției și i se recomandă, să se adreseze

în judecată, iar precăutarea cazului trebuie de încetat, la dosar lipsind careva

ordonanță, potrivit art. 255 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care aceste acte

ar fi fost anulate; asupra ordonanței procurorului raionului din 01.06.2012

despre anularea ordonanței din 27.10.2011 de refuz în pornirea urmăririi penale pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu pornirea urmăririi penale în

baza art. 190 alin. (4) Cod penal, procurorul urmând să motiveze, care fapte noi

sau recent descoperite au apărut, care viciu fundamental în cadrul urmăririi penale

precedente a afectat hotărârea respectivă; asupra invocării raporturilor civile, cât

și a opiniei că în conjunctura dreptului penal nu există nici un obstacol pentru a

considera că dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor străine constituie una

din modalitățile faptice ale infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, întrucât

dreptul asupra bunurilor străine poate să reprezinte obiectul imaterial al

infracțiunilor prevăzute de art. 196 Cod penal.

Or, concluziile de felul că în atare situație nu există raporturi juridice

civile, după cum se susține în apel, acțiunile inculpatului fiind plasate sub

incidența legii penale, nu corespund stipulărilor din art. 101 alin. (1) și (4) Cod de

procedură penală.

12

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi probele scrise de la

f.d. 28, 29, 51, 57-59, 134, 204, 205, 206, v.1.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate în raport cu circumstanțele

de fapt și de drept pe care urma să le constate în procedura prevăzută de lege, și că

recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor declarate, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare, declarate de avocatul Sergiu Radu, în numele

inculpatului Timuș Nicolae și de avocatul Igor Stratan, în numele părților vătămate

Sîrbu Viorel și Iacob Igor, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 septembrie 2015, în privința inculpatului Timuș Nicolae Alexei, și

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 14 iunie

2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

13