1re-25/17 — art. 264-1 alin 1 CP

Dosarul nr.1re-25/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș și

Nadejda Toma,

a judecat fără citarea părților, recursul în anulare, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 09 noiembrie 2016, declarat de

condamnatul

Onoico Dumitru Andrei, născut la 23 octombrie

1985, originar s. Poneatovka, r-nul

Razdelineanskii, reg. Odesa, Ukraina și locuitor

r-nul Ungheni, s. Semeni.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.06. - 03.08.2016;

Instanța de recurs: 25.08.- 09.11.2016;

Instanța de recurs în anulare: 12.01. - 23.05.2017.

C O N S T A T Ă :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la

amendă în mărime de 400 unități convenționale, în sumă de 8000 lei, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani.

aproximativ la ora 03:05, în timp ce conducea automobilul model „Honda Civic”,

n/î UN BF 705 pe str. Decebal, or. Ungheni, a fost stopat de către colaboratorii INP

al ING al MAI și fiind suspectat de consum de substanțe narcotice, i s-a propus a fi

supus unui examen medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii

acesteia.

În cadrul spitalului raional Ungheni, în urma prelevării probelor biologice de

urină, s-a stabilit, că concentrația de substanțe narcotice „Cannabinoide” urmare a

probei biologice este în cantitate de 38 ng/ml, ceea ce constituie stare de ebrietate

narcotică.

Conform actului nr. 01-12/492 din 22 aprilie 2016, în proba biologică

prelevată de la Onoico Dumitru, s-a stabilit o concentrație de 38 ng/ml de substanțe

„Canabinoide”, fapt prin care a încălcat cerințele pct. 14 lit. a) al Regulamentului

circulației rutiere.

casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că s-a aflat timp

îndelungat într-o încăpere închisă cu personae care fumau cînepă și astfel el a

inhalat aerul din încăpere, nu cunoștea despre faptul, că în organismal său existau

substanțele „Canabinoide”, a condus automobilul timp îndelungat pentru că aceste

substanțe nu au influențat asupra acestuia.

1

La fel, recurentul a considerat, că declarațiile colaboratorului de poliție

Marfiac Emilian privind comportamentul neadecvat al inculpatului sunt

contradictorii, deoarece starea exterioară a inculpatului era datorată faptului că timp

îndelungat nu s-a odihnit, mai mult recurentul a menționat, că face sport, nu este

consumator de substanțe narcotice, ducând un mod de viață sănătos.

Totodată, în instanța de recurs inculpatul a depus o cerere prin care a solicitat

aplicarea actului de amnistie, invocând faptul că recunoaște vinovăția și sincer se

căiește de cele săvîrșite, mai mult, la locul de trai se caracterizează pozitiv, anterior

a fost condamnat, însă antecedentele penale sunt stinse.

2016, au fost respinse ca nefondate recursul declarat de inculpat și cererea acestuia

privind aplicarea amnistiei, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a statuat că, prima instanță

în temeiul art. 101 Cod de procedură penală, a verificat complet sub toate aspectele

și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate apreciere

legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor,

corect încadrînd acțiunile inculpatului și respectiv condamnîndu-l în baza art. 2641

alin. (1) Cod penal.

Mai mult, instanța de recurs a conchis, că în cadrul examinării cauzei în ordine

de recurs nu au fost constatate careva erori procesuale, pedeapsa aplicată

inculpatului corespunde limitelor prevăzute de lege, iar motivele invocate de

recurent sunt nefondate, or, acțiunile inculpatului au fost corect încadrate, iar

pedeapsa aplicată lui Onoico Dumitru de către prima instanță este adecvată și nu

contravine prevederilor legii, dat fiind, că sancțiunea art. 2641 alin. (1) Cod penal

prevede ca pedeapsă principală amenda în mărime de la 400 la 500 unități

convenționale sau munca neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de

ore, în ambele cazuri cu aplicarea pedepsei complementare privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe termen de la 3 la 5 ani.

La capitolul individualizării pedepsei, prima instanță a ținut cont de

prevederile art. art. 61, 75 Cod penal, și anume de gravitatea faptei penale, urmările

prejudiciabile, motivul săvîrșirii infracțiunii, persoana inculpatului, atitudinea

societății față de pedeapsa penală ce urmează a fi stabilită inculpatului pentru fapta

săvîrșită, corect ajungînd la concluzia, că corectarea și reeducarea lui Onoico

Dumitru este posibilă cu aplicarea unei pedepse sub formă de amendă și cu

aplicarea pedepsei complementare prevăzute de articolul incriminat - privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

La fel, instanța de recurs a considerat neîntemeiate cerințele inculpatului

expuse în cererea suplimentară înaintată instanței de recurs, referitor la aplicarea

actului de amnistie în privința sa, or, în conformitate cu art. 1 al Legii nr. 210 din

29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței R. Moldova, procesul penal de învinuire a lui Onoico Dumitru în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, nu poate fi încetat,

deoarece inculpatul Onoico Dumitru nu a recunoscut fapta incriminată atît pe

parcursul urmăririi penale, cît și în ședința primei instanțe, fapt ce nu denotă o

căință activă din partea acestuia.

Mai mult, în instanța de recurs acesta a declarat, că recunoaște vina, însă a

invocat, că s-ar fi aflat în stare de ebrietate narcotică din motiv că ar fi inhalat fumul

2

de marihuană de la persoanele cu care se afla într-o încăpere, iar după ce i-au fost

explicate prevederile actului de amnistie referitor la căința activă, a indicat că ar fi

fumat marihuană cu vre-o două luni pînă la caz în compania unor prieteni cînd s-a

aflat în Marea Britanie.

procedură penală, a declarat recurs în anulare, solicitînd casarea deciziei instanței

de recurs, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri prin care să fie încetat

procesul penal intentat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, în conformitate cu

cerințele art. 1 al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova.

În susținerea cerințelor invocate, condamnatul a menționat că anterior, prin

cerere de recurs a solicitat aplicarea amnistiei, însă instanța de recurs nemotivat a

refuzat solicitarea în sensul dat, încălcînd drepturile inculpatului la un proces

echitabil.

Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele

considerente.

Conform art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile irevocabile pot

fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor

Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea

pronunțată potrivit dispoziției art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală, este o

încălcare esențială a drepturilor și libertăților garantate de CțEDO, de alte tratate

internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale.

Reieșind din dispozițiile art. 449 alin. (2) Cod de procedură penală, decizia

instanței de recurs trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au condus,

după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum și motivele adoptării

soluției.

Colegiul penal constată că aceste prevederi legale, deși sînt obligatorii, nu au

fost cu exactitate respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de recurs.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că amnistia este actul de

clemență al puterii legiuitoare, prin care aceasta, din considerente de ordin politic sau

social, înlătură răspunderea penală și consecințele condamnării pentru infracțiunile

săvârșite până la adoptarea sa.

La 29 iulie 2016 a fost adoptată Legea nr. 210 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 210, în cazul în care persoana, în privința căreia se

judecă cauza penală, întrunește condițiile stabilite de art. 1 și nu cade sub incidența

art. 10, este pasibilă de a i se aplica actul amnistiei, dacă infracțiunea a fost comisă

până la 29 iulie 2016, pentru care Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 sau

Codul penal aprobat prin Legea R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961, prevede, în

calitate de pedeapsă principală maximă o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu

închisoarea, pe termen de 7 ani.

La caz, Onoico Dumitru la 08 aprilie 2016 a comis infracțiunea prevăzută de

art. 2641 alin. (1) Cod penal, iar săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsea cu

3

amendă în mărime de la 750 la 850 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 210 are, prin excelență, efect retroactiv,

aplicându-se infracțiunilor săvârșite până la adoptarea actului de amnistiere.

Procedura de aplicare a amnistiei față de inculpat, reglementată de art. 2 din

Legea nr. 210, stipulează expres că procesul penal încetează la faza de judecare a

cauzei, care include toate instanțele ordinare de judecată, adică atât prima instanță

cât și cea de recurs, dacă sunt întrunite condițiile expuse în lege.

Totodată, în acest punct de analiză se evidențiază că, înainte de a aplica actul

amnistiei, instanța urmează să determine, dacă inculpatul a manifestat căința activă

față de fapta infracțională comisă, care se apreciază în conformitate cu criteriile

stabilite de art. 57 Cod penal.

Din conținutul art. 57 Cod penal, trebuie de înțeles că liberarea de răspundere

penală, în legătură cu căința activă, este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite

următoarele criterii: persoana s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a

reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Totodată, urmează a se reține că, pentru aplicarea amnistiei față de inculpat,

este suficient ca ultimul să întrunească cel puțin unul din criteriile enumerate supra.

În cauza deferită judecății, Colegiul penal lărgit constată că, la etapa

precedentă de judecare a cauzei, inculpatul, prin cerere a solicitat instanței de apel

aplicarea amnistiei, în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, indicând expres că recunoaște vina, se căiește

sincer de cele comise (f.d. 108).

Prin alte cuvinte, inculpatul a manifestat căință față de fapta infracțională

comisă, recunoscând vinovăția pentru cele incriminate.

Cu toate acestea, instanța de recurs a respins solicitarea inculpatului de a-i

aplica amnistia și a consemnat, că nu există temeiuri pentru aplicarea amnistiei,

deoarece pe întreg procesul penal inculpatul a fost pe poziția de nerecunoaștere a

vinovăției solicitând să fie achitat, fapt care în viziunea instanței de recurs contravine

prevederilor art. 57 Cod penal.

Colegiul penal lărgit nu poate ralia la statuările instanței de recurs, considerând

că instanța a dat o interpretare greșită prevederilor Legii nr. 210 privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Într-adevăr, Onoico Dumitru în cadrul urmăririi penale și cercetării

judecătorești nu și-a recunoscut vinovăția, poziția recunoașterii vinovăției fiind

schimbată odată cu înaintarea cererii cu privire la aplicarea în privința inculpatului a

cererii amnistiei la etapa judecării recursului.

Însă, potrivit art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură penală, inculpatul

are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă declarații sau să refuze

de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nici

o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca

mijloace de probă împotriva sa, iarpotrivit art.art.103 alin. (3), 104 alin. (2) Cod de

procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să mărturisească împotriva sa sau

să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de a face

astfel de declarații.

4

Respectiv, argumentul instanței de recurs care vizează poziția inculpatului

privind recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției este neîntemeiat, iar

circumstanța descrisă supra reprezintă un drept al inculpatului, situație ce nu

contravine prevederilor art. 57 Cod penal.

Astfel, avînd în vedere că hotărîrea instanței de recurs este afectată de un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente, prin faptul motivării insuficiente a

deciziei, Colegiul penal lărgit conchide că, soluția reflectată în decizia contestată prin

care au fost respinse ca nefondate recursul inculpatului Onoico Dumitru și cererea

ultimului despre aplicarea actului amnistiei, este prematură și nu poate fi menținută

de către instanța de recurs în anulare, iar recursul de pe rol urmează a fi admis, cu

casarea totală a deciziei instanței de recurs și dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de recurs, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de recurs, având în vedere practica judiciară în

domeniu, urmează să examineze posibilitatea aplicării în privința lui Onoico Dumitru

a actului amnistiei prin prisma prevederilor art. 2 din Legea nr. 210 citată supra,

expunîndu-se asupra tuturor motivelor invocate în recurs, ținînd cont de cele expuse

în prezenta decizie și în dependență de situația constatată să adopte o hotărîre legală

și întemeiată (motivată), care să corespundă prevederilor art. art. 448-449

Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul în anulare, declarat de condamnatul Onoico Dumitru

Andrei, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

09 noiembrie 2016, în propria cauză penală și se dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de recurs, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 06 iulie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

5