1cs-61/2017 — art.313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.313 CPP
- Temei legal
- art.46-49 CPP
1cs-61/2017 — art.313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1cs-61/17 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 10 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, examinând cererea declarată de petiționarul Duca Valeriu, privind strămutarea judecării plângerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală din Judecătoria Soroca, la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a cauzei: de la 02 mai 2017 - până la 10 mai 2017. C O N S T A T Ă : 1. Petiționarul Duca Valeriu a înaintat cerere prin care solicită strămutarea judecării plângerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, din Judecătoria Soroca la altă instanță egală în grad.
În motivarea cererii petiționarul indică că la 24 martie 2017, a depus plângere, prin care a solicitat anularea ordonanței privind refuzul în începerea urmăririi penale din 04 februarie 2017 și a ordonanței procurorului-șef al Procuraturii r-lui Soroca, S. Cebotari, privind respingerea plângerii lui Duca V. din 07 martie 2017, cu examinarea minuțioasă și stabilirea tuturor circumstanțelor invocate, corectarea neajunsurilor și începerea urmăririi penale conform art. 27, 190 și 361 Cod penal. Totodată, ținând cont că în cazul dat se cercetează și legalitatea acțiunilor angajaților judecătoriei Soroca, consideră că plângerea depusă va fi examinată de către aceiași instanță nominalizată, care, în opinia sa, trezesc temei de îndoială în obiectivitatea hotărârii ce urmează a fi adoptată pe marginea cauzei.
Astfel, solicită strămutarea cauzei date. 2. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Petiționarul Duca V. a depus cerere de strămutare a judecării plângerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, pe motiv că în cadrul 1 examinării plângerii urmează să fie verificată legalitatea acțiunilor angajaților judecătoriei Soroca.
Colegiul penal menționează că, motivele invocate de autor în cerere, nu pot servi temei de strămutare a cauzei date, deoarece în cerere nu sunt indicate careva argumente concrete ce ar confirma necesitatea strămutării cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad cu Judecătoria Soroca și care ar duce la o examinare obiectivă, rapidă și completă a acesteia. La fel, din conținutul cererii de strămutare, petiționarul Duca V., pune la îndoială o posibilă imparțialitate a judecătorului Judecătoriei Soroca, care va examina plângerea, însă, Colegiul penal menționează că în cazul când există circumstanțele prevăzute de art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul poate fi recuzat de către părțile la proces.
Recuzarea trebuie să fie motivată și poate fi propusă, de regulă, înainte de începerea procesului. Mai mult ca atât, conform prevederilor art. 26 Cod de procedură penală, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale în baza legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă în condiții care exclud orice presiune asupra lor. Justiția penală se înfăptuiește fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influența emiterea hotărârii judecătorești atrage răspundere conform legii.
Reieșind din circumstanțele constatate, Colegiul penal ajunge la concluzia că cererea de strămutare urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată. 3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49, 341 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea petiționarului Duca Valeriu privind strămutarea judecării plângerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, din Judecătoria Soroca la o altă instanță egală în grad, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 10 mai 2017. Președinte Petru Ursache Judecătorii Constantin Alerguș Vladimir Timofti 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.