1ra-186/2017 — art.220 alin.2 lit.c CP

1ra-186/2017 — art.220 alin.2 lit.c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-186/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

28 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Ursache Petru

judecători Toma Nadejda

Alerguș Constantin

Timofti Vladimir

Moraru Petru

judecând, fără citarea părților la proces, recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Brigai Sergiu, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

03 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Zencenco Inga Vladimir, născută la XXXXXX,

originară și domiciliată în XXXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T:

Zencenco Inga Vladimir a fost achitată de sub învinuirea în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal, deoarece fapta inculpatei nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

de urmărire penală este învinuită Zencenco Inga Vladimir pentru faptul că, la

28.01.2012, aflându-se în mun. Chișinău, acționând de comun acord și împreună

cu persoanele neidentificate de organul de urmărire penală pe nume „Vanea” și

„Tania”, urmând scopul îndemnării și înlesnirii practicării prostituției, a înlesnit

practicarea prostituției prin punerea la dispoziția XXXXXX și XXXXXXa clienților

care vor beneficia de serviciile sexuale acordate de ele contra plată, după care a

organizat acordarea serviciilor sexuale contra plată de către XXXXXX și XXXXXX în

incinta hotelului „Diplomat” amplasat pe str. Lacului 39, mun. Chișinău, însă din

cauze independente de voința acestora servicii sexuale nu au fost acordate.

1

Acțiunile inculpatei au fost încadrate de către organul de urmărire penală în

baza art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal - proxenetism, adică îndemnarea la

practicarea prostituției și înlesnirea la practicarea prostituției de către o altă

persoană acțiuni săvârșite față de două sau mai multe persoane.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Zencenco

Inga Vladimir să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 220 alin. (2)

lit. c) Cod penal la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe o perioadă de probațiune de 4 ani, în temeiul art. 90 Cod penal.

În motivarea apelului a invocat ilegalitatea hotărârii primei instanțe,

considerând că instanța nu a apreciat fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu

- din punct de vedere al coroborării lor. Probatoriul examinat în cadrul cercetării

judecătorești, care instanța l-a interpretat greșit în favoarea inculpatei se

remarcă, că acuzarea adusă privind existența în acțiunile inculpatei a semnelor

componenței acestei infracțiuni se demonstrează prin: depozițiile martorului

XXXXXX., date în cadrul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești,

precum și prin materialele cauzei administrate la dosar.

Totodată, a indicat că nu este de acord cu concluzia instanței în ce privește

faptul, că acuzarea nu a prezentat probe verosimile care ar dovedi faptul că

inculpata a îndemnat ori a înlesnit practicarea prostituției, ori a tras foloase de pe

urma practicării prostituției, nu a prezentat probe care să demonstreze intenția

directă-unică și urmărirea scopului de a exploata două sau mai multe persoane.

A considerat că asemenea apreciere a probelor este nejustificată, care nu

corespunde circumstanțelor cazului în coroborare cu probele prezentate în

cadrul cercetării judecătorești de către partea acuzării și care dovedesc

incontestabil vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii.

Mai mult, apelantul a menționat că în cadrul cercetării judecătorești au fost

prezentate suficiente probe care dovedesc vinovăția inculpatei, fiind realizată

latura obiectivă - îndemnarea practicării prostituției, dar și alt element a laturii

obiective, și anume - înlesnirea practicării prostituției.

În opinia acuzatorului de stat, argumentele sentinței de achitare sunt

nejustificate, deoarece probele au fost acumulate de către organul de urmărire

penală în strictă conformitate cu prevederile legislației procesual penale, de aceea

urmează a fi puse la baza sentinței de condamnare, or probele demonstrează

vinovăția inculpatei și nu contravin prevederilor art. 93, 94 Cod de procedură

penală.

La fel, a mai indicat, că legalitatea probelor obținute cu autorizarea

judecătorului de instrucție nu au fost contestate în modul prevăzut de lege de

către partea apărării la etapele respective ale procesului penal.

În asemenea circumstanțe, apelantul a considerat că instanța de fond eronat

și în mod pripit a ajuns la concluzia că în acțiunile inculpatei lipsesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal.

2

2016, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror, cu menținerea

sentinței.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect ajungând

la concluzia privind achitarea inculpatei Zencenco Inga Vladimir de sub

învinuirea imputată în art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că fapta

inculpatei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

În acest sens, instanța de apel a conchis că probatoriul administrat în cauză

și verificat în ședința de judecată, nu confirma vinovăția inculpatei în comiterea

infracțiunii, concluzie probată prin declarațiile inculpatei, ale martorului XXXXXX,

cât și prin procesul-verbal de documentare a convorbirilor telefonice din

01.02.2012 (f. d. 61, vol. I), întocmit la examinarea unei alte cauze penale cu

XXXXXX pornită la 25.01.2012 cu anexarea stenogramelor; procesul-verbal de

apreciere a importanței informației culese din 01.02.2012 (f. d. 122, vol. I);

procesul-verbal de documentare a convorbirilor telefonice din 01.02.2012 (f. d.

124, vol. I), întocmit la examinarea unei alte cauze penale cu XXXXXX pornită la

25.01.2012; procesul-verbal de apreciere a importanței informației culese din

01.02.2012 (f. d. 134, vol. I), procesul-verbal de documentare a convorbirilor

telefonice din 01.02.2012 (f. d. 135, vol. I), întocmit la examinarea unei alte cauze

penale cu nr. 2012535012 pornită la 25.01.2012; procesul-verbal de apreciere a

importanței informației culese din 01.02.2012 (f. d. 148, vol. I).

Reieșind din cumulul de probe cercetate suplimentar în cadrul ședinței de

apel, instanța de apel a concluzionat că apelul procurorului este neîntemeiat, fiind

bazat pe presupuneri neargumentate și fără a avea vreun suport juridic probant,

deoarece s-a constatat că, nici în cadrul urmăririi penale și nici pe parcursul

cercetării judecătorești, de către organul de urmărire penală nu au fost

prezentate probe privind vinovăția inculpatei.

Instanța de apel, notificând prevederile art. 281 alin. (2) Cod de procedură

penală, precum și norma penală prevăzută de art. 220 Cod penal (latura obiectivă,

latura subiectivă), a relevat că, din conținutul ordonanței de punere sub învinuire

organul de urmărire penală nu a explicat clar prin ce s-a manifestat latura

obiectivă și subiectivă a infracțiunii incriminate inculpatei, totodată, menționând

că, instanța de fond corect a statuat că în speță acuzarea nu a prezentat probe

verosimile care ar dovedi faptul că inculpata a îndemnat ori a înlesnit practicarea

prostituției, ori a tras foloase de pe urma practicării prostituției, nu a prezentat

probe care să demonstreze intenția directă-unică și urmărirea scopului de a

exploata două sau mai multe persoane și în acest sens nu au fost reținute

argumentele invocate de acuzare cu privire la faptul că aprecierea probelor este

nejustificată, care nu corespunde circumstanțelor cazului în coroborare cu

probele prezentate în cadrul cercetării judecătorești de către partea acuzării și

3

care dovedesc incontestabil vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii

imputate.

Instanța de apel nu a reținut argumentul apelantului, precum că la baza

sentinței instanța de fond s-a bazat doar pe declarațiile inculpatei, care urmau a fi

apreciate critic, deoarece nu au fost prezentate probe care ar dovedi vinovăția

inculpatei, iar toate dubiile apărute în cadrul procesului penal s-au interpretat în

favoare inculpatei.

De asemenea, instanța a concluzionat, că nu există probe ce ar confirma

vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii, or interceptările și înregistrările

telefonice efectuate în perioada 28.01.2012 – 31.01.2012 puse la baza învinuirii

inculpatei administrate la etapa urmării penale și examinate în cadrul cercetării

judecătorești, au fost obținute în urma efectuării măsurilor speciale de

investigații în cauză penală cu XXXXXX pornită la 25.01.2012, fără a fi clar în baza

cărei ordonanțe s-a dispus și în baza cărui demers a procurorului s-a solicitat

autorizarea acestor interceptări, în baza cărei încheieri a judecătorului de

instrucție au fost autorizate interceptările și înregistrările convorbirilor

telefonice, care este conținutul acestor interceptări, unde este suportul în original

al acestor interceptări CD-1518 și CD-1578; CD 1600 (ultimele două lipsesc chiar

și în copii de la materialele cauzei penale respective), pe câte file s-au anexat

stenogramele la procesul-verbal de documentare a convorbirilor telefonice, în

baza căror acte procesuale au fost anexate acestea la prezenta cauză penală din

care cauză penală nr. XXXXXX sau nr. XXXXXX.

Prin urmare, instanța de apel nu a reținut argumentul invocat de acuzatorul

de stat, precum că probele au fost acumulate de către organul de urmărire penală

în strictă conformitate cu prevederile legislației procesual penale, or instanța de

fond corect a ajuns la concluzia că acestea nu au fost dobândite în modul stabilit

de Codul de procedură penală și nu puteau fi puse la baza sentinței.

Cât privește declarațiile martorului XXXXXX, instanța de apel a considerat

corectă concluzia primei instanțe care le-a apreciat critic referitor la faptul că, la

una din întrebările procurorului a spus scopul întâlnirii sale a fost acordarea

serviciilor sexuale, serviciile urmau a fi achitate de către clienți, clienții bani nu au

achitat, iar la altă întrebare a procurorului a spus că suma care urma să fia

achitată a fost achitată parțial, că nu ține minte de cine a fost audiată în calitate de

martor, invocând că a fost audiată în calitate de martor la CCTP, or conform

procesului-verbal de audiere a martorului XXXXXX, anexat la materialele

dosarului, aceasta a fost audiată la data de 23.01.2013 în biroul de serviciu al

procurorului secției combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale (f.d.

33- 35, vol. II).

atacată cu recurs ordinar de către procuror la data de 08 noiembrie 2016, care

solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel,

invocând prevederile de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală -

4

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În motivarea recursului invocă următoarele argumente:

 neîntemeiat s-a concluzionat de către instanțele de fond, că ordonanța

de punere sub învinuire este contrară prevederilor art. 281 Cod de procedură

penală, menționând că, învinuirea este clară, fiind descrise modul de săvârșire a

infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei, și semnelor calificative pentru

încadrarea juridică a faptei;

 instanțele de judecată contrar prevederilor art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală au examinat cauza nu în limitele învinuirii formulate în

rechizitoriu, contrar art. 394 alin. (3) Cod de procedură penală nu au indicat

învinuirea corectă pe baza căreia cauza în privința inculpatei a fost trimisă în

judecată;

 consideră că, cumulul de probe administrat de către organul de urmărire

penală și prezentat de către acuzatorul de stat în sprijinul învinuirii

demonstrează vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii imputate, precum

declarațiile martorului XXXXXX, cât și materialele cauzei, cărora instanța de apel

le-a dat o apreciere eronată;

 instanța de apel nu a luat în considerație că acțiunile incriminate prin

rechizitoriu constituie componența de infracțiune prevăzută de art. 220 Cod

penal, persistă latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii;

 instanța de apel și-a întemeiat soluția prin aprecieri informe, cu caracter

generic, prin formule succinte și abstracte, evitând să se pronunțe concret la

motivele invocate în apel.

concluzionează, că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

Recurentul invocă temeiul de drept prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, potrivit căruia „hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel,

dacă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția”.

Colegiul penal, analizând decizia atacată, conchide că temeiul prevăzut de

norma menționată supra, nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în

5

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

În această ordine de idei, Colegiul remarcă că potrivit normelor art. 414

alin.(1) Cod de procedură penală instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Din materialele cauzei penale, Colegiul lărgit constată că Zencenco Inga

Vladimir a fost pusă sub învinuire în baza art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal -

proxenetism, adică îndemnarea la practicarea prostituției și înlesnirea la

practicarea prostituției de către o altă persoană acțiuni săvârșite față de două sau

mai multe persoane, iar prima instanță a pronunțat o sentință de achitare în

privința lui Zencenco Inga Vladimir de sub învinuirea imputată, din motiv că fapta

inculpatei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, soluție menținută

de către instanța de apel, care a reținut, că instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin

рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra

nevinovăției inculpatei de săvârșirea infracțiunii imputate.

Analizând decizia atacată, Colegiul lărgit consideră, că instanța de apel legal

și întemeiat a menținut hotărârea primei instanțe, deoarece la judecarea apelului

declarat de inculpat, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală,

respectând prevederile art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată, așa cum este indicat în pct. 5 din prezenta decizie, soluție pe care

instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Mai mult ca atât, instanța de recurs reține și faptul, că argumentele invocate

de recurent au constituit obiect al examinării la judecarea cauzei în prima

instanță și în instanța de apel, și asupra acestora instanțele judecătorești s-au

expus argumentat în hotărârile pronunțate.

Totodată, Colegiul relevă, că instanța de recurs nu analizează conținutul

mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțe, acestea fiind

atribuții exclusive ale instanțelor de fond.

6

Astfel, Colegiul nu se va expune referitor la argumentul procurorului,

precum că atât prima instanță, cât și instanța de apel nu a reflectat învinuirea

care a fost adusă inculpatei potrivit rechizitoriului, examinând cauza contrar

prevederilor art. 394 alin.(3) pc.1) Cod de procedură penală, deoarece potrivit

art.427 alin. (2) temeiurile menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în

cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Colegiul lărgit consideră necesar de a reitera faptul constatat de către

instanțele de fond, care au concluzionat că, în acțiunile inculpatei Zencenco Inga

Vladimir nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal, iar acuzarea de stat nu a prezentat probe

pertinente și concludente, care apreciate conform prevederilor art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală să dovedească faptul, că inculpata a îndemnat ori a

înlesnit practicarea prostituției, ori a tras foloase de pe urma practicării

prostituției, deoarece, potrivit analizei înfăptuite de către instanțele judecătorești,

probele administrate de către acuzatorul de stat prezintă presupuneri și nu au

fost dobândite în modul stabilit de Codul de procedură penală.

Colegiul penal, de asemenea, ține se atragă atenția asupra prevederilor art. 8

alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, deoarece acuzarea urmează să prezinte probe care ar

confirma vinovăția persoanei de săvârșirea unei culpe, dar nu invers.

În acest sens, Colegiul penal menționează și jurisprudența CtEDO, bazată pe

prevederile art. 6 parag.1 al Convenției, care impune, printre altele, ca, în

îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unui tribunal să nu pornească de la ideea

preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul incriminat; sarcina probei

revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro

reo). În plus, „acuzarea” este cea care trebuie să-i indice persoanei acuzate faptele

ce i se impută, pentru ca, astfel, aceasta să fie în măsură să-și pregătească

apărarea în consecință; ea trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze

o eventuală declarație de culpabilitate (CEDH, 06 decembrie 1988, Berbera,

Messegue et Jabardo c/Espagne).

Colegiul penal consideră de asemenea necesar de a menționa faptul, că la caz

este aplicabilă și jurisprudența în materie penală a Curții Europene, și anume, în

cauza Adrian Constantin vs. România, Hotărârea din 12.04.2011, unde Curtea a

subliniat încă o data, “… rolul fundamental pe care îl are rechizitoriul, ca act de

acuzare, reamintind faptul că paragraful 3 al articolului 6 din Convenție

recunoaște dreptul acuzatului de a fi informat oficial nu numai cu privire la

învinuirile ce i se aduc, ci și cu privire la încadrarea juridica a faptelor sale.

Informarea precisă și completă reprezintă o condiție esențială pentru a se asigura

echitatea procedurilor.”

Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să verifice respectarea în

această parte a exigențelor legale, ținând cont și de prevederile art. 6 paragraful 1

al Convenției Europene, potrivit căruia - „... orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de către o instanță independentă și

7

imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în

materie penală îndreptată împotriva sa”.

În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată

prezența în speța examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de

procuror urmează a fi respins ca inadmisibil.

Colegiul lărgit,

D E C I D E :

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Brigai Sergiu cu menținerea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016, în cauza penală

în privința lui Zencenco Inga Vladimir.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la data de 27 aprilie 2017.

Președinte Ursache Petru

Judecător Toma Nadejda

Judecător Alerguș Constantin

Judecător Timofti Vladimir

Judecător Moraru Petru

8