1ra-1677/2018 — art.220 alin.1 CP

1ra-1677/2018 — art.220 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1677/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

18 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând, fără citarea părților la proces, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, în cauza penală în

privința lui

Bîzgu Alexandr XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Bîzgu Alexandr a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 220 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

urmărire penală, inculpatul Bîzgu Alexandr este învinuit de faptul că, la 11 septembrie

2014, aflându-se în Chișinău, urmărind scopul îndemnării prostituției de către alte

persoane, fiind contactat de către un client care a solicitat o persoană de gen feminin

pentru prestarea serviciilor sexuale contra plată, a selectat-o în acest scop pe XXXXX.

Astfel inculpatul Bîzgu Alexandr, cunoscând cu certitudine despre existența

clientului care i-a solicitat o persoană de gen feminin pentru prestarea serviciilor

sexuale contra plată, acționând cu scopul realizării intențiilor sale infracționale, în

cadrul convorbirii avute cu XXXXX, i-a trezit interesul ultimei pentru practicarea

prostituției, prin convingeri că va fi bine plătită, prin ce a îndemnat-o la practicarea

acestei activități.

1

Totodată, în cadrul aceleiași discuții inculpatul, care acționa întru realizarea

intențiilor infracționale, i-a comunicat XXXXX, că a doua zi o va contacta telefonic,

pentru a indica locul unde urmează acesta să se deplaseze pentru acordarea serviciilor

sexuale contra plată, însă din motive necunoscute Bîzgu Alexandr, nu a contactat-o pe

XXXXX.

Acțiunile inculpatului Bîzgu Alexandr au fost încadrate de către organul de

urmărire penală în baza art. 220 alin.(1) Cod penal, după indicii calificativi: îndemnul la

prostituție, dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit, pentru prima instanță, prin care Bîzgu Alexandr să fie recunoscut vinovat în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 alin.(1) Cod penal și stabilită pedeapsă sub

formă de amendă în mărime de 850 unități convenționale. La fel, a solicitat și încasarea

de la inculpat în contul statului cheltuielile judiciare în mărime de 519,65 lei.

În motivare a invocat că, prima instanță eronat a apreciat probele administrate și

prezentate în sprijinul învinuirii aduse inculpatului Bîzgu Alexandr, care incontestabil

dovedesc vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate în baza art. 220 alin.(1)

Cod penal.

fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea hotărârii atacate.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe

prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra achitării lui

Bîzgu Alexandr de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220

alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În această ordine de idei, instanța de apel a notificat elementele constitutive ale

infracțiunii de proxenetism și în raport cu circumstanțele cauzei, a conchis că probele

administrate în speță și prezentate de acuzatorul de stat în sprijinul învinuirii, nu pot

servi ca probe care ar demonstra vinovăția inculpatului Bîzgu Alexandr în comiterea

infracțiunii imputate, or, nici una din ele nu indică la inculpatul Bîzgu Alexandr, care ar

fi îndemnat-o, determinat-o pe XXXXX la prostituție, fiind constatat faptul că, XXXXX

practica mai de mult timp prostituția, și chiar din spusele ultimei, Bîzgu Alexandr

cunoștea despre aceasta, și în acest caz, dânsul nu mai putea deja s-o îndemne, s-o

determine să practice prostituția, deoarece îndemnul la prostituție poate avea loc față

de o persoană care până la acel moment, n-a practicat prostituția și doar în urma

acțiunilor făptuitorului s-a decis să practice prostituția...

Totodată, instanța de apel a menționat că, la înaintarea învinuirii, acuzatorul de

stat nu a ținut cont de faptul că, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri și că toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, nefiind

astfel acumulate careva probe pertinente și concludente, care ar demonstra faptul că

Alexandr Bîzgu a acționat cu intenția de a o îndemna pe XXXXX să practice prostituția în

interes material. Prin urmare, susținerea învinuirii de către acuzatorul de stat, poartă

2

doar un caracter declarativ și se bazează doar pe presupuneri, care nu pot fi puse la

baza unei sentințe de condamnare.

Astfel, declarațiile martorului XXXXX nu demonstrează vina inculpatului Bîzgu

Alexandr, din considerentul că ele nu confirmă elementele componenței de infracțiune

reținute de acuzatorul de stat prin ordonanța de punere sub învinuire (f.d. 53), adică

infracțiunea de proxenetism săvârșită prin îndemnul la prostituție, or, din declarațiile

XXXXX, ea personal declară că practica activitatea de prostituție până al cunoaște pe

inculpat, de asemenea acest fapt se dovedește și de faptul că în urma discuției avute

Bîzgu Alexandr nu a mai telefonat-o, cu atât mai mult, din cuprinsul declarațiilor avute

dintre XXXXX și Bîzgu Alexandr nu se confirmă prin ce acțiuni s-a realizat îndemnul la

practicare prostituției.

De asemenea, Colegiul a subliniat că, în ședința instanței de apel, acuzatorul de

stat n-a prezentat nici o probă, care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului Bîzgu

Alexandr în comiterea infracțiunii imputate în baza art. 220 alin.(1) Codul penal, or,

conform art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, judecând apelul declarat împotriva

sentinței de achitare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de

condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și a martorilor acuzării solicitați

de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care declarațiile lor constituie o

mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea

inculpatului.

la 29 decembrie 2017, cu recurs ordinar de către procuror, care, invocând temeiul de

drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării

cauzei în instanța de apel în alt complet de judecată.

În motivare acuzatorul de stat își exprimă dezacordul său cu soluția instanțelor de

fond privind pronunțarea unei hotărâri de achitare în privința lui Bîzgu Alexandr de

sub învinuirea imputată în baza art. 220 alin. (1) Cod penal, indicând aceleași

argumente, care au fost expuse în cererea de apel, considerând că instanța de apel nu a

supus verificării probele prezentate în sprijinul învinuirii, nu a dat o apreciere fiecărei

probe în parte, fiind ignorate prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

concluzionează, că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

7.1. Lecturând recursul declarat, Colegiul lărgit reține că, recurentul invocă

temeiul de drept prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, potrivit

3

căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, dacă instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, fiind expuse aceleași argumente care au fost indicate în cererea de

apel, or, sub aspectul neexpunerii asupra chestiunii cu privire la cheltuielile judiciare,

se contestă sentința primei instanțe (f.d.188).

Așadar, analizând decizia atacată, instanța de recurs conchide că temeiul prevăzut

de norma menționată supra, nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat,

dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414

alin. (1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

În această ordine de idei, Colegiul remarcă că potrivit normelor art. 414 alin.(1)

Cod de procedură penală instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța de apel

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia instanței de

apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Din materialele cauzei penale, Colegiul lărgit constată că Bîzgu Alexandr a fost

pusă sub învinuire în baza art. 220 alin. (1) Cod penal - îndemnul la prostituție, dacă

fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane, iar prima instanță a pronunțat

o sentință de achitare în privința lui Bîzgu Alexandr de sub învinuirea imputată, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, soluție menținută de

către instanța de apel, care a reținut, că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și

coroborării lor, corect concluzionând asupra nevinovăției inculpatului de săvârșirea

infracțiunii de prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal.

Analizând decizia atacată, Colegiul penal consideră, că instanța de apel legal și

întemeiat a menținut hotărârea primei instanțe, deoarece la judecarea apelului declarat

de procuror, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, respectând

prevederile art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat,

aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este

indicat în pct. 5 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și

reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Mai mult ca atât, Colegiul menționează, că temeiurile invocate de către recurent,

au constituit obiect de examinare la judecarea cauzei în instanța de apel, și asupra

acestora instanța judecătorească s-a expus argumentat în hotărârea pronunțată.

4

Subsidiar, Colegiul penal subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se mai

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

7.2. Referitor la temeiul invocat de către partea acuzării, precum că, instanța de

apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul lărgit reliefă

că, recurentul își exprimă dezacordul său cu aprecierea probelor de către instanțele de

fond, și în acest sens, Colegiul menționează că, eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în

sensul atribuit de legiuitor în art. 6 pct. 11) Cod de procedură penală și anume, ca

stabilire eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de

fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să

rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

Reieșind din sensul acestor prevederi legale, Colegiul penal conchide, că în speță

nu a fost admisă o eroare gravă de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției

cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Totodată, instanța de recurs reiterează, că eroarea gravă de fapt nu privește

dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Luând în considerație cele expuse supra, Colegiul lărgit ajunge la concluzia, că în

speță nu s-a constatat existența erorilor de drept, prevăzute de pct.6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, invocate în recursul depus.

7.3. Colegiul lărgit, de asemenea, ține se atragă atenția asupra prevederilor art. 8

alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, deoarece acuzarea urmează să prezinte probe care ar

confirma vinovăția persoanei de săvârșirea unei culpe, dar nu invers.

În acest sens, se menționează și jurisprudența CtEDO, bazată pe prevederile art. 6

parag.1 al Convenției, care impune, printre altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor lor,

membrii unui tribunal să nu pornească de la ideea preconcepută că cel trimis în

judecată a comis actul incriminat; sarcina probei revine acuzării, iar de situația

îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo). În plus, „acuzarea” este cea care

trebuie să-i indice persoanei acuzate faptele ce i se impută, pentru ca, astfel, aceasta să

fie în măsură să-și pregătească apărarea în consecință; ea trebuie să ofere suficiente

probe care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate (CEDH, 06

decembrie 1988, Berbera, Messegue et Jabardo c/Espagne).

În cauza dedusă judecății, Colegiul lărgit subliniază că, instanța de apel în

hotărârea sa a făcut referire la jurisprudența CtEDO, art.6 din Convenție și a indicat că:

„..în ședința instanței de apel, acuzatorul de stat n-a prezentat nici o probă care ar fi

demonstrat vinovăția inculpatului Bîzgu Alexandr în comiterea infracțiunii imputate lui,

5

în baza art.220 alin.(1) Codul penal, or, conform art. 415 CPP: (21) Judecînd apelul

declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărîre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și a martorilor

acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.

Martorul XXXXX nu s-a prezentat, iar procurorul n-a asigurat prezența ei în instanța

de apel, astfel dânsa n-a fost audiată în cadrul examinării apelului.” (f.d.155).

Mai mult ca atât, Colegiul lărgit menționează că, potrivit procesului-verbal al

ședinței de judecată din 07 noiembrie 2017 întocmit în instanța de apel, procurorul

R. Sîli la întrebarea instanței a răspuns: „Consideră că putem finaliza, este vorba de

apreciere a acestor probe”. (f.d.147)

7.4. În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată

prezența în speța examinată a unei erori de drept, care ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-

419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de procuror urmează

a fi respins ca inadmisibil.

lărgit,

D E C I D E:

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Bîzgu Alexandr

XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la data de 17 ianuarie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Cobzac Elena

Judecător Boico Victor

6