1ra-306/2019 — art. 320/1 Cod penal

1ra-306/2019 — art. 320/1 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-306/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Devder Djulieta, prin care sa solicitat casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2018, în cauza penală în

privința lui

Bîzgu Aurel XXXXX, născut la

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 20.04.2018 - 26.06.2018

instanța de apel: 20.07.2018 - 10.10.2018

instanța de recurs ordinar: 08.12.2018 – 09.04.2019

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

Bîzgu Aurel, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 3201 Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 6 luni.

În temeiul art. 90 Cod penal a fost dispusă suspendarea executării

pedepsei cu închisoare stabilite lui Bîzgu Aurel, pe un termen de probă de

1 an.

S-a aplicat față de Bîzgu Aurel, măsura preventivă – obligarea de a

nu părăsi țara până la rămânerea definitivă a sentinței, cu anularea

ulterioară a acesteia.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cerința procurorului cu privire la

includerea în termenul de pedeapsă și pedeapsa complementară aplicată și

neexecutată integral prin sentința Judecătoriei Căușeni, sediul central, din

1

23 mai 2017, prin care Bîzgu Aurel a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Cod penal.

procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, în sentință a

constatat că, Bîzgu Aurel la XXXXX, aproximativ la ora XXXXX, fiind în

stare de ebrietate, contrar interdicțiilor impuse prin încheierea Judecătoriei

Căușeni din XXXXX și prin ordonanța de protecție XXXXX, executorie din

momentul emiterii, prin care, pentru o perioadă de 30 zile, a fost obligat de

a părăsi locuința și de a sta departe de locul aflării victimei violenței în

familie, XXXXX, la o distanță de 100 m, de a nu o contacta inclusiv și

telefonic și fiindu-i interzis de a vizita locul de trai și de muncă al victimei,

contrar prevederilor art. 16 Cod de procedură civilă, conform cărora -

ordonanțele ale instanței judecătorești sunt obligatorii pentru toate

autoritățile publice, inclusiv și pentru persoanele fizice, deși cunoștea

despre caracterul executoriu al obligațiilor impuse de către instanța de

judecată prin ordonanța de protecție din XXXXX, deoarece la XXXXX, în

ședința de judecată i-a fost înmânată și explicate consecințele neexecutării

obligațiunilor și interdicțiilor impuse, a venit la domiciliul victimei

violenței în familie, XXXXX de pe XXXXX și bătea la ușa apartamentului,

strigând cu vorbe necenzurate să i se deschidă.

procurorul în Procuratura Căușeni, Șchiopu Tatiana, la 06 iulie 2018, prin

care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei și emiterea unei

noi decizii în această parte, prin care a-i aplica inculpatului o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 7 luni, cu executare în penitenciar de

tip semiînchis, cu includerea părții neexecutate a pedepsei complementare

– privare de dreptul de a conduce mijloace de transport.

3.1. În motivarea apelului, procurorul a invocat că, pedeapsa aplicată

este prea blândă, iar instanța nu a ținut cont de faptul că, inculpatul a fost

condamnat prin sentința Judecătoriei Căușeni, sediul central, din XXXXX,

prin care Bîzgu Aurel a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară nefiind

executată integral, fapt care în opinia procurorului, generează starea de

recidivă, astfel acesta a considerat că doar o pedeapsă privativă de libertate

ar putea corecta comportamentul inculpatului.

octombrie 2018, apelul procurorului a fost respins ca nefondat, cu

menținerea sentinței fără modificări.

2

4.1. În motivarea soluției emise, instanța de apel a menționat că,

prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

tras concluzia că, inculpatul Bîzgu Aurel a săvârșit anume infracțiunea

prevăzută la art. 3201 Cod penal, împrejurări constatate din totalitatea de

probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectându-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, motiv pentru care, vinovăția

inculpatului nici nu a fost contestată.

În ceea ce privește argumentele părții acuzării precum că, în privința

inculpatului Bîzgu Aurel a fost aplicată o pedeapsă prea blândă, instanța

de apel a considerat că pedeapsa aplicată de către prima instanță este una

corectă, echitabilă și rațională, menită să asigure realizarea scopului legii

penale.

Astfel, cu referire la argumentele menționate, instanța de apel a

constatat că, prima instanță a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite

– aceasta este una mai puțin gravă; de prezența circumstanței agravante –

săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate; de personalitatea vinovatului și

anume că, inculpatul și-a recunoscut vina, s-a căit sincer de fapta comisă și

că nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, dar anterior a

fost condamnat: prin sentința Judecătoriei Căușeni din 17.01.2015 în baza

art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal, la 140 de ore de muncă neremunerată în

folosul comunității, cu antecedentele penale stinse și prin sentința

Judecătoriei Căușeni din 23.05.2017, în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la

370 de unități convenționale de amendă, cu privarea de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 4 ani.

Instanța de apel a conchis că partea acuzării nu a anexat la

materialele dosarului probe care să confirme că, Bîzgu Aurel nu a executat

pedeapsa principală sub formă de amendă aplicată în privința sa prin

sentința Judecătoriei Căușeni, sediul central, din 23.05.2017, motiv pentru

care, reieșind din faptul că, orice dubiu urmează a fi interpretat în favoarea

inculpatului, instanța de apel a reținut că, Bîzgu Aurel nu a comis

infracțiunea prevăzută la art. 3201 Cod penal în stare de recidivă, or,

pedeapsa complementară nu se ia în considerație la stabilirea stării de

recidivă în sensul dedus din prevederile art. 34 alin. (1) și ale art. 111 alin.

(1) lit. e) Cod penal.

Reieșind din cele constatate, instanța de apel a concluzionat că, prima

instanță a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului Bîzgu Aurel,

instanța de apel fiind convinsă că pedeapsa sub formă de închisoare pe un

3

termen de 6 luni, cu suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de

probă de 1 an v-a asigura realizarea scopului legii penale.

În ceea ce privește cerința procurorului de cumulare la pedeapsa

aplicată prin sentința supusă examinării a părții neexecutate a pedepsei

complementare – privarea de a conduce mijloace de transport aplicată lui

Bîzgu Aurel prin sentința Judecătoriei Căușeni din 23.05.2017, instanța de

apel a considerat că, prima instanță a conchis corect de a o respinge, or, art.

3201 Cod penal nu prevede pedeapsă complementară, iar legea penală nu

conține nici o reglementare privind modul de stabilire a pedepsei

complementare la pedeapsa definitivă, fapt pentru care pedepsa

complementară se va executa de sine stătător, nefiind aplicabile prevederile

art. 84 alin. (2) Cod penal.

a fost atacată cu recurs ordinar de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, la 16 noiembrie 2018, prin care,

indicând în calitate de temeiuri pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și pct. 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei

atacate în partea ce ține de individualizarea pedepsei, cu remiterea cauzei

în această parte la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

5.1. În motivarea recursului ordinar, procurorul a menționat că:

- decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

astfel încât soluția în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului,

este una vădit neîntemeiată, aplicându-se pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, erori de drept care pot fi reparate, doar prin casarea

parțială a deciziei;

- instanța de apel verificând cauza sub aspectul legalității pedepsei

penale, urma să țină cont de toate prevederile ce reglementează pedeapsa

penală, individualizarea pedepsei, precum și alte criterii ce țin de

tratamentul juridic penal;

- la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunea comisă,

instanța de apel, nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75

Cod penal, în speță incorect a ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse

neprivative de libertate;

- instanța de apel a omis faptul că deși inculpatul anterior s-a aflat în

conflict cu Legea, executând pedeapsa sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității, pentru infracțiune de violență în familie, nu a

conștientizat caracterul acțiunilor sale, ci dimpotrivă în mod intenționat a

încălcat măsurile de protecție aplicate de instanța de judecată, prin

neexecutarea măsurilor din ordonanța de protecție a victimei violenței în

4

familie. Aceste circumstanțe relevă faptul că unica și indiscutabila metodă

de reeducare și corijare, este condamnarea inculpatului, la pedeapsa reală,

or, argumentele invocate la adoptarea soluției prin care instanța de apel s-a

mizat pe circumstanțe ce reiese din personalitatea inculpatului, acceptarea

opțiunii privind examinarea cauzei în procedură simplificată conform

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, nu pot substitui gradul

prejudiciabil ai faptei comise, motivul, rezonanța infracțiunii și impactul

acesteia asupra victimei;

- deși inculpatul a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

încriminate, totuși aceasta circumstanță relevantă la stabilirea pedepsei nu

poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă ce ar condiționa aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, or, legiuitorul prevede expres că la

stabilirea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării se admite

numai luând în considerație comportamentul vinovatului până la

săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea acesteia;

- inculpatul Bîzgu Aurel, în perioada anilor 2016-2018 a comis 21

contravenții din diferite domenii, inclusiv fiind condamnat și de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, fapt ce denotă că

acesta nu și-a revizuit atitudinea față de valorile sociale și comportamentul

lui față de membrii societății;

- concluziile instanței de apel în partea individualizării pedepsei

stabilite inculpatului sunt greșite și neconforme scopului legii penale și

principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, fapt ce

indică la faptul că decizia adoptată în prezenta cauză penală, la motivarea

stabilirii pedepsei nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei cu

suspendare condiționată a executării ei.

inculpatul Bîzgu Aurel, prin care a solicitat respingerea recursului declarat

de către procuror deoarece instanțele de fond au examinat cauza în

întregime, emițând hotărâri întemeiate și legale.

penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis cu casarea parțială

a sentinței și a deciziei instanței de apel, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul instanța este în drept să admită recursul, să

caseze total sau parțial hotărârea atacată, cu rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se agravează situația

condamnatului.

5

Din dispoziția legală menționată mai sus rezultă că, instanța de

recurs poate să intervină în soluția instanței de apel și de fond, inclusiv și

să le caseze parțial, în cazul constatării comiterii erorilor de drept, care au

dus la adoptarea unei hotărâri neîntemeiate.

Reieșind din prevederile alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute de art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Temeiurile de drept invocate de către recurent, Colegiul penal lărgit

le regăsește incidente speței, astfel fiind invocate prevederile pct. 6) și 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și apel, în cazul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, și a fost aplicată pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își

exprimă dezacordul aplicării de către instanțele de fond a prevederilor art.

90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilit

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, adoptând soluții eronate în acest

sens, deoarece pedeapsa numită ultimului este neproporțională

circumstanțelor stabilite la caz, fiind una blândă, ce nu va atinge scopul

pedepsei penale de restabilire a echității sociale, corectarea persoanei

vinovate și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și altor persoane.

Analizând hotărârile judecătorești atacate sub aspectul menționat, în

raport cu circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul penal consideră

că, soluțiile instanțelor de fond în latura stabilirii modului de executare a

pedepsei sunt neîntemeiate, la adoptarea cărora nu s-a ținut cont în deplină

măsură de dispoziția alin. (1) art. 75 Cod penal, ce prevede că persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții Generale a Codului penal

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs relevă că, prin

criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite

de lege, de care sunt obligate să se conducă instanțele de judecată la

aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Instanțelor de judecată, legea penală le acordă o posibilitate largă de

aplicare în practică a principiului individualizării pedepsei penale, luând

în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

6

persoana celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea, ținând cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul notează că, persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza

căreia persoana a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a

aplica și prevederile Părții Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90

Cod penal, în cazul în care nu sunt careva impedimente.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului

și se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite

lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea și resocializarea acestuia, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și din partea

altor persoane.

Prin urmare, termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii

săvârșite, se stabilește luând în considerație și de personalitatea

infractorului, care include date privind gradul de dezvoltare psihică,

situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor

penale, comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea

infracțiunii.

În prezenta cauză supusă judecării, se atestă că inculpatul Bîzgu

Aurel a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru săvârșirea unei

infracțiuni mai puțin grave, prevăzute de art. 3201 Cod penal.

Din conținutul părții descriptive a sentinței, la capitolul stabilirii

tipului și termenului pedepsei inculpatului, prima instanță examinând

personalitatea inculpatului a stabilit că, ultimul anterior a fost atras la

răspundere penală, antecedentele penale fiind stinse, nu se află la evidența

medicului psihiatru și narcolog, la locul de trai se caracterizează

satisfăcător, ca circumstanță atenuantă reținând căința sinceră iar ca

agravantă săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate.

În pofida faptului că prima instanță a stabilit că fapta inculpatului

Bâzgu Aurel, potrivit art. 16 Cod penal, constituie o infracțiune ușoară,

Colegiul a stabilit că dispoziția infracțiunii prevăzute de art. 3201 Cod

penal, prevede în calitate de pedeapsă maximă închisoare până la 3 ani,

astfel respectiva infracțiune face parte din categoria celor mai puțin grave,

astfel instanța de apel eronat a stabilit categoria infracțiunii, eroare ce a fost

menținută și de instanța de apel.

7

După efectuarea procedurii de individualizare și stabilire a

termenului pedepsei cu închisoare, instanțele de judecată urmează să

continue operațiunea de individualizare a acesteia, dar în aspectul de

executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și

soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, urmează a fi

pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și

resocializa se poate de concluzionat că, scopul pedepsei poate fi atins prin

suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe o perioadă de

probațiune.

În speța dată, prima instanță, cercetând personalitatea inculpatului

Bâzgu Aurel, în pofida faptului că ultimul anterior s-a aflat în conflict cu

Legea, executând pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, pentru infracțiune de violență în familie, a comis o infracțiune

cu intenție, la locul de trai se caracterizează satisfăcător, în perioada anilor

2016-2018 a comis 21 contravenții din diferite domenii, inclusiv fiind

condamnat și de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod

penal, a conchis că este posibil de a-i stabili pedeapsă cu aplicarea art. 90

Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei, concluzii

care eronat au fost susținute și de către instanța de apel.

Studiind minuțios lucrările dosarului, în raport cu concluziile

instanțelor de fond, Colegiul penal lărgit consideră, că instanțele ierarhic

inferioare, la adoptarea soluțiilor în partea stabilirii pedepsei inculpatului,

nu au ținut cont de toate criteriile de individualizare a pedepsei și incorect

au conchis de a aplica prevederile art. 90 Cod penal în privința vinovatului.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu

reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

condamnaților prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ei este

un incident în viața acestora.

În același rând, Colegiul notează că, în textul art. 90 alin. (1) Cod

penal, lexemul „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de

judecată de a aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice

etapă a procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa

anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei

instanța după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea

concretă a acesteia în baza criteriilor generale de individualizare,

8

completează acest rezultat printr-un act de individualizare a executării

pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a

executării pedepsei numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de

condamnare de a suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei

aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei, prevăzute de art. 90 Cod penal, se referă la: pedeapsa aplicată și

natura infracțiunii; circumstanțele cauzei și persoana infractorului;

aprecierea instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia. În

viziunea Colegiului lărgit, prima instanță și cea de apel insuficient au

abordat condițiile ce vizează natura infracțiunii și faptul că scopul pedepsei

poate fi atins fără executarea acesteia.

În susținerea raționamentelor sale, instanța de recurs notează că,

potrivit lucrărilor dosarului, inculpatul Bâzgu Aurel, fiind condamnat prin

sentința Judecătoriei Căușeni din 17.01.2015 în baza art. 2011 alin. (2) lit. a)

Cod penal și prin sentința Judecătoriei Căușeni din 23.05.2017 în baza art.

2641 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complimentară a ultimei urmând a

expira la 05.07.2021, a comis la 07.12.2017 cu intenție o nouă infracțiune

diferită examinării, iar prima instanță a concluzionat posibilitatea corijării

acestuia cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, concluzie care în

opinia instanței de recurs nu este în concordanță cu materialele cauzei se

caracterizează personalitatea inculpatului Bîzgu Aurel și cursul acțiunilor

acestuia care nu au o tendință de diminuare a interacțiunilor cu legea

penală și contravențională, ci din contra neglijarea vădită a restricțiilor

aplicate prin acte cu putere juridică, fapt ce generează concluzia Colegiului

că puterea de convingere nu are efect asupra schimbării comportamentului

inculpatului Bîzgu Aurel, fiind impusă la caz necesitatea aplicării puterii

de constrângere.

Prin urmare, Colegiul reține, că instanțele de fond nu au învederat în

măsură deplină tendința și consecințele produse de către acțiunile

inculpatului Bîzgu Aurel.

În opinia Colegiului, deși la caz au fost reținută circumstanța

atenuantă de căință sinceră, și judecare a cauzei în procedura prevăzută de

art. 3641 Cod de procedură penală, circumstanțe ce au stat și la baza

stabilirii pedepsei minimale sub formă de închisoare, prevăzută de legea

penală, totuși aceste circumstanțe sunt incomensurabile, în raport cu

tendința inculpatului de a comite infracțiuni, respectiv aplicarea

9

prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării

pedepsei cu închisoare, nu este rațională și nu va atinge scopul legii penale.

Astfel, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate

argumentele invocate în recursul declarat de procuror precum că,

inculpatul Bîzgu Aurel nu a conștientizat caracterul acțiunilor sale, ci

dimpotrivă în mod intenționat a încălcat măsurile de protecție aplicate de

instanța de judecată, prin neexecutarea măsurilor din ordonanța de

protecție a victimei violenței în familie, iar aceste circumstanțe relevă faptul

că unica și indiscutabila metodă de reeducare și corijare, este condamnarea

inculpatului, la pedeapsa reală, or, argumentele invocate la adoptarea

soluției prin care instanța de apel s-a mizat pe circumstanțe ce reiese din

personalitatea inculpatului, acceptarea opțiunii privind examinarea cauzei

în procedură simplificată conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, nu pot substitui gradul prejudiciabil ai faptei comise, motivul,

rezonanța infracțiunii și impactul acesteia asupra societății ce respectă

regulile unanim recunoscute, prin urmare se constată că concluzia

instanțelor de fond, precum că scopul legii penale poate fi atins și fără

executarea pedepsei reale cu închisoare, aplicând prevederile art. 90 Cod

penal, este eronată și neîntemeiată, urmând a fi exclusă.

Totodată, Colegiul consideră necesar de a menționa că nu se va

considera faptul că, prin această soluție se înrăutățește situația

condamnatului, deoarece ca agravare a situației condamnatului se

subînțelege situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare,

de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou,

literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsa

prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea

cuantumului aceleiași pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a

pedepsei complementare, de aplicarea unor măsuri de siguranță la care nu

fusese inițial condamnat, de reținere în recurs a stării de recidivă, a

concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă, situații de

învinuire care esențial, după circumstanțe reale, diferă de cea de la început

sau orice altă modificare a învinuirii, ce afectează dreptul inculpatului la

apărare, întrucât prin excluderea art. 90 Cod penal, instanța de recurs

schimbă modul de executare a pedepsei numite către instanțele de judecată

prin hotărâre de condamnare constatând neîntrunirea condițiilor pe

aplicare a acesteia.

În temeiul celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, recursul

declarat de procuror cu privire la schimbarea modului de executare a

pedepsei urmează a fi admis, cu casarea parțială a sentinței și deciziei, în

10

această parte, rejudecând cauza și pronunțând o nouă hotărâre, prin care

va fi exclusă aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, casează decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2018 și sentința

Judecătoriei Căușeni, sediul central din 26 iunie 2018, în cauza penală în

privința lui Bîzgu Aurel XXXXX, în partea modului de executare a

pedepsei, rejudecă cauza în această parte și pronunță o nouă hotărâre, prin

care se exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Bîzgu Aurel XXXXX, se consideră condamnat în baza art. 3201 Cod

penal, la 6 (șase) luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Termenul executării pedepsei cu închisoare stabilite lui Bîzgu Aurel

XXXXX, urmează a fi calculat din momentul reținerii, cu includerea în

acest termen a perioadei aflării în stare de arest de la 02.04.2018 până la

05.04.2018.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză,

se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 08 mai 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

11

Cobzac Elena

12