1ra-300/2017 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-300/2017 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-300/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

15 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpatul Larionov Alexei și avocatul acestuia, Căpățînă Ion, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Dubăsari din 07 iulie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2016, în cauza penală în

privința lui

Larionov Alexei

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 07.10.2015 - 07.07.2016;

instanța de apel: 12.09.2016 - 13.10.2016;

instanța de recurs: 23.12.2016 - 15.03.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, la pedeapsă sub formă de amendă

în mărime de 200 unități convenționale, ceea ce constituie 4 000 lei.

jurul orei 1700, Larionov Al. având scopul de a pătrunde și rămâne ilegal în

domiciliul cet. Dicusar A. situat în s. Coșnița, r-nul Dubăsari, fără

consimțământul ultimului a pătruns ilegal în acesta și numindu-l cu cuvinte

necenzurate pe proprietar a aplicat violență fizică față de el, bruscându-l și

aplicându-i lovituri peste corp, cauzându-i conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 296 D din 14.09.2015, vătămări corporale neînsemnate.

vătămată, prin care au solicitat:

procurorul, casarea parțială a acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Larionov Al. să fie

condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, la pedeapsă sub formă de amendă

în mărime de 500 unități convenționale, echivalentul a 10 000 lei.

În motivarea apelului declarat, procurorul a invocat că, pedeapsa stabilită

de către instanța de fond este prea blândă, indicând că, inculpatul la locul de trai

se caracterizează negativ, a fost anterior judecat, chiar și a executat pedeapsa cu

1

închisoarea, nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate cât și

existența conflictelor permanente cu partea vătămată, există riscul real să

recidiveze, fapt confirmat prin multitudinea sesizărilor parvenite la IP Dubăsari,

pe faptul acțiunilor inculpatului.

Adițional, procurorul a menționat că, instanța de judecată nu s-a condus

de principiul proporționalității aplicându-i o pedeapsă vădit neproporțională

faptei săvârșite, ori achitarea amenzii timp de 72 ore, ar permite inculpatului

achitarea doar 2 000 lei, ceea ce este practic echivalentul unei amenzi

contravenționale.

- inculpatul, casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motivul lipsei faptei infracționale.

În motivarea apelului declarat, inculpatul a invocat că, instanța de fond nu

a luat în considerație faptul neexistenței deciziei prin care s-a eliberat titlul de

proprietate pe numele lui Dicusar A., la fel nu există nici procesul-verbal al

Consiliului local prin care i s-a repartizat teren sub construcție.

La 20.07.2016, a solicitat să facă cunoștință cu dosarul și să-i elibereze

copiile proceselor-verbale, însă i-a fost refuzat din motive necunoscute, indicând

în sensul dat că a fost lipsit de dreptul de a formula obiecții conform art. 275 CPC

și totodată i-a fost încălcat dreptul la justiție.

Judecătorul Suciu V. nu era în drept să examineze cauza, deoarece

cunoștea cazul, iar anterior a participat pe alte cauze care îl vizează pe el, precum

și partea vătămată.

Mai mult ca atât, nu exista decizia Consiliului local Coșnița de modificare

întru stabilirea hotărârilor, nu exista decizia de majorare a suprafeței de teren pe

numele lui Dicusar A., iar, lucrătorii primării Moisei N. și inginerul cadastral

Ciobuc A. în declarațiile sale puse în sentința din 30.07.2010, au confirmat faptul

că măsurările masive au fost efectuate greșit și titlul lui Dicusar A. a fost emis cu

greșeli.

Astfel, organul de urmărire penală era obligat să efectueze confruntări

între declarațiile martorilor și persoanei sus-numite.

- partea vătămată Dicusar A., casarea parțială a acesteia în partea stabilirii

pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Larionov Al. să fie

condamnat în baza art. 179 alin.(2) Cod penal, la pedeapsă sub formă de amendă

în mărime de 600 unități convenționale, ceea ce constituie suma de 12 000 lei.

În motivarea cererii declarate, apelantul a indicat că, inculpatul anterior a

fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor similare, nu și-a recunoscut

vinovăția, încercând prin diferite modalități să ducă instanța în eroare.

Inculpatul a comis cazuri reale de recidivă, fapt care se demonstrează prin

plângerile depuse la 11.04.2016 și 22.04.2016 de către el și membrii familiei sale la

IP Dubăsari, care la moment se examinează.

Instanța de judecată nu s-a condus de principiul proporționalității

aplicându-i inculpatului o pedeapsă vădit neproporțională faptei săvârșite, adică

2

achitarea amenzii timp de 72 ore, fapt ce ar permite inculpatului achitarea doar a

2 000 lei ceea ce este practic echivalentul unei amenzi contravenționale.

2016 apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, admise apelurile declarate de

către procuror și partea vătămată, casată parțial sentința în latura pedepsei cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru primă instanță,

prin care Larionov Al. a fost condamnat în baza art. 179 alin.(2) Cod penal, la

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, adică

echivalentul a 10 000 lei. În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

administrate de către instanța de fond și apreciindu-le din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor, călăuzindu-se de propria convingere, instanța de

apel a constatat că, instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și acțiunile

inculpatului au fost încadrate în dispoziția art. 179 alin. (2) Cod penal.

În opinia instanței de apel, necătând la faptul că inculpatul vina în

comiterea infracțiunii nu a recunoscut-o, aceasta se probează prin: - declarațiile

părții vătămate Dicusar A; - martorilor: Dicusar P., Zacuțel V., Todica A., Dicusar Al-

dru, Cibuc Al. și Mîțu Ion, precum și prin probele materiale: - raportul de înregistrare în

R-1 al IP Dubăsari (f.d. 3); - plângerea depusă de către partea vătămată la 31.07.2015, în

privința lui Larionov Al., pe faptul săvârșirii de către ultimul a acțiunilor de violare a

domiciliului (f.d. 5); - procesul-verbal de cercetare la fața locului din 30.07.2015 (f.d. 10);

- copia titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren cu nr. cadastral

3818113354, cu suprafața de 0,1511 ha, eliberat pe numele lui Dicusar A. (f.d. 41); -

copia hotărârii irevocabile a Judecătoriei Dubăsari din 19.06.2013 (f.d.43); - copia

planului cadastral al bunului imobil cu nr. cadastral 3818113354, amplasat în s. Coșnița

r-nul Dubăsari, str. Dubăsari, 80, ce aparține cu drept de proprietate lui Dicusar A.

(f.d.55-56); - copia actului de predare-primire, întocmit la 08.05.2015, conform căruia

prestatorul SRL „IVDI-PROIECT”, inginerul geodezist Mîțu I. a transmis în

beneficiarului Dicusar A. actul de transpunere a punctelor pe teren în baza contractului

nr. 21 din 08.05.2015, în care este indicat faptul, că punctele transpuse au fost

consolidate cu bârne metalice (f.d. 58); - raportul de expertiză medico-legală nr. 296 D

din 14.09.2015 (f.d. 89); - procesele-verbale din 29.09.2015, de ridicare și de examinare a

suportului de date electronice în forma de: DVD+R, 4,7 GB, 16x, 120 min, marea

„Verbatim” (f.d. 92-93).

Astfel, în urma analizei ansamblului de probe administrat și cercetat,

instanța de apel a considerat că, prima instanță a constatat cu certitudine și fără

nici un dubiu rezonabil că, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza

art. 179 alin. (2) Cod penal.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul inculpatului cu referire la

faptul că, el nu ar fi intrat pe terenul lui Dicusar A. și că nu ține minte ca ultimul

să-i fi cerut să părăsească terenul, or, vina inculpatului privind violarea de

3

domiciliu și-a găsit confirmare prin declarațiile martorilor Dicusar Al. și Todica

A.

Concomitent, instanța de apel a menționat că, nu poate fi reținut nici

argumentul inculpatului, precum că, instanța de fond nu a luat în considerație

faptul neexistenței deciziei prin care s-a eliberat titlu de proprietate pe numele

lui Dicusar A., or, studiind materialele cauzei, instanța a constatat că, inculpatul

la 29.06.2010 a depus cerere de chemare în judecată privind anularea actelor prin

care a solicitat recunoașterea nulității titlului de proprietate cu nr. cadastral

3818113354, eliberat de către Primăria s. Coșnița, r-nul Dubăsari, pe numele lui

Dicusar A., însă la 07.06.2011 a renunțat la acțiune, cererea fiind admisă de

instanța de judecată. Pe aceeași cauză civilă, la data de 13.12.2010, Dicusar A. a

depus cerere reconvențională, care prin hotărârea judecătoriei Dubăsari din

19.06.2013 a fost admisă parțial și s-a dispus obligarea lui Larionov A. și

Larionov V. să nu-i creeze piedici lui Dicusar A. în exercitarea dreptului de

proprietate asupra terenului menționat, hotărârea în cauză devenind irevocabilă

la 18.12.2013.

Referitor la motivul invocat de inculpat precum că, judecătorul raportor

Suciu V. nu era în drept ca să examineze cauza, deoarece cunoaște cazul iar

anterior a participat pe alte cauze care îl vizează pe el și partea vătămată, instanța

de apel la respins, considerându-l neîntemeiat, or, pe parcursul examinării cauzei

penale atât inculpatul cât și apărătorul acestuia nu au înaintat careva cereri de

recuzare a judecătorului.

Cât privește argumentul inculpatului precum că, nu au fost efectuate

confruntări între martori și ultimul, iar OUP era obligat pentru a afla adevărul să

efectueze confruntări, instanța de apel la fel la respins ca fiind nefondat, or,

potrivit art. 298 Cod de procedură penală, plângerea împotriva acțiunilor,

inacțiunilor și actelor organului de urmărire penală și ale organului care exercită

activitate specială de investigații, se adresează procurorului care conduce

urmărirea penală și se depune fie direct la acesta, fie la organul de urmărire

penală, prescripții legale care nu au fost respectate, nefiind invocate de către

învinuit și avocat în modul stabilit de procedura penală.

La aprecierea categoriei și măsurii pedepsei, instanța de apel a conchis că,

inculpatului i se incriminează săvârșirea unei infracțiuni grave, circumstanțe

atenuante și agravante nu au fost stabilite, la locul de trai se caracterizează

negativ, a fost anterior judecat chiar și a executat pedeapsa cu închisoarea, nu și-

a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate cât și existența

conflictelor permanente cu partea vătămată Dicusar A., mai mult existând și

riscul real să recidiveze, fapt confirmat prin multitudinea sesizărilor pertinente

în IP Dubăsari, pe faptul acțiunilor inculpatului, instanța de apel a considerat

posibilă corectarea și corijarea inculpatului prin aplicarea pedepsei cu amenda în

mărime de 500 unități convenționale, constatând că, în speță instanța de judecată

a aplicat inculpatului o pedeapsă vădit neproporțională faptei săvârșite.

4

Astfel, având în vedere atât principiul prevăzut în art. 4 Cod penal și

acordând deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, instanța de

apel a ajuns la concluzia că, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului va fi atinsă prin aplicarea pedepsei sub formă de amendă în

mărime de 500 unități convenționale, echivalent a 10 000 lei.

și avocatul acestuia, Căpățînă I., care solicită:

inculpatul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2), 6),

8), 10), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora cu remiterea cauzei

la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului ordinar, recurentul invocă argumente similare cu

cele indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând:

- prezenta cauză a fost examinată în prima instanță de către judecătorul

Suciu V., care conform art. 33 Cod de procedură penală nu era în drept să o

examineze, deoarece anterior, la 30.07.2010 a examinat cauza penală nr. 1-2/10

intentată în privința acestuia în baza art. 193 Cod penal, iar ulterior la 08.08.2014

a examinat procesul contravențional intentat în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional;

- obiectul de atentare a conflictului iscat între acesta și Dicusar A. a

constituit apărarea dreptului de proprietate asupra lotului ocupat de pietrele

depozitate pentru construcția casei fiicei Larionov V. și respectiv este diferit de

obiectul de atentare a infracțiunii privind violarea de domiciliu, cu alte cuvinte

relațiile de inviolabilitate a vieții private a lui Dicusar A., or, potrivit adeverinței

din 26.03.2008, eliberată de Primăria Coșnița, se confirmă că Dicusar A. dispune

de teren cu suprafața de 0,12 ha pentru construcția casei de locuit, iar conform

informației Primăriei Coșnița din 26.10.2009, careva decizii a Consiliului local

privind majorarea suprafeței terenului lui Dicusar A. de la 0,12 ha la 0,15 ha nu

există, prin urmare, dânsul nu a violat domiciliul părții vătămate;

- anterior în privința sa a fost intentată o cauză penală în baza art. 193 Cod

penal, iar prin sentința Judecătoriei Dubăsari din 30.07.2010 (judecător Suciu V.),

a fost achitat;

- în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, ultima a respins

nefondat cererea de a anexa la materialele cauzei copia procesului-verbal nr. 3

din 11.05.1999, al Consiliului local Coșnița, prin care s-a decis alocarea loturilor

pentru construcția casei de locuit cu suprafața de până la 0,12 ha, astfel, fiindu-i

încălcat dreptul la apărare;

- instanțele inferioare nu au dat nici o apreciere raportului de constatare

medico-legală nr. 250 din 31.07.2016, potrivit căruia i-au fost cauzate vătămări

neînsemnată, fapt care urma a fi tratat ca circumstanță atenuantă;

- instanța de apel greșit a apreciat și faptul precum că, anterior ar fi fost

condamnat și ar fi executat pedeapsa cu închisoare, or, potrivit sentinței

5

Judecătoriei Dubăsari din 18.08.2005, pedeapsa închisorii a fost suspendată

condiționat;

- de către instanțele inferioare din motive necunoscute i-a fost refuzat în

luarea de cunoștință cu conținutul suportului de date electronice în format DVD,

care conține fișiere cu înregistrarea din 30.07.2015, anexat la materiale cauzei ca

probă și decizia nr. 29/6 din 28.03.1993, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un

proces echitabil (art. 6. § 1 CoEDO);

- la 27.05.2011, Procurorul r-nul Dubăsari, și-a cerut scuze oficiale pentru

acțiunile ilegale a procurorului Rusu S., care a folosit copiile deciziei menționate

drept probă de învinuire prin care a fost eliberat titlul pe numele lui Dicusar A. și

care a fost proba de bază prin care a fost recunoscut vinovat în baza art. 193 Cod

penal și care prin urmare a fost respins ca probă de învinuire de către instanța de

judecată.

avocatul Căpățînă I., invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 2), 10), 12), alin. (2) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora și

pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, cu tragerea acestuia la

răspundere contravențională conform prevederilor art. 78 alin. (1) Cod

contravențional, iar potrivit art. 30 alin. (2) Cod contravențional, de încetat

procesul contravențional în legătură cu survenirea termenului de prescripție de

tragere la răspundere contravențională, invocând că, instanțele inferioare eronat

au stabilit starea de fapt și că асțiunile inculpatului se încadrează în dispoziția

art. 179 alin. (2) Cod penal, or, acestea urmau a fi încadrate potrivit prevederilor

art. 78 alin. (1) Сod contravențional.

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal,

urmează a fi săvârșită cu vinovăție manifestată prin intenție directă, astfel, urma

a fi constatat cu certitudine faptul că, făptuitorul a fost conștient de caracterul

ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimțământul stăpânului, în domiciliul

său, în reședința acestuia, încălcând astfel dreptul acestuia la inviolabilitatea

domiciliului.

Astfel, potrivit declarațiilor inculpatului, el nu a avut intenția de a provoca

conflictul cu partea vătămată, la fața locului, mai mult ca atât pe terenul fiicei lui

erau mai multe rude ale părții vătămate, ultimul preventiv s-a pregătit să-l

filmeze, să-l bată și să-l alunge de pe teren.

De asemenea, inculpatul nu a participat la măsurările terenului, nu

cunoștea în baza cărui act au fost efectuate și nu a văzut careva bârne instalate, or

potrivit măsurărilor vechi, conform căror au fost inițial repartizate terenurile, se

vede care este terenul lui Dicusar A. și care este al lui Larionov V. și între

terenuri este gard, de aceea consideră că s-a deplasat pe terenul fiicei sale,

deoarece nu se vede până unde este terenul părții vătămate.

La 08.08.2014, prin decizia Judecătoriei Dubăsari a fost încetat procesul

contravențional de învinuirea a lui Larionov Al. în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional, în legătură cu faptul că lipsește semnele de contravenție, tot de

6

unul și același judecător și tot pe același obiect ca și în sentința judecătoriei

Dubăsari din 30.07.2010, astfel, judecătorul raportor nu era în drept să examineze

cauza.

Declarațiile martorilor din partea părții vătămate, urmează a fi apreciate

critic și nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare, ori toate sunt

persoane cunoscute care au dat declarații similare.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra

recursurilor ordinare declarate menționând că, acestea urmează a fi declarate

inadmisibile, cel declarat de inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat, iar cel

suplimentar și cel al avocatului Căpățînă I. în numele inculpatului, ca fiind

declarate peste termenul legal prevăzut.

în raport cu materialele cauzei, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul

penal conchide că acestea sunt inadmisibile, recursul inculpatului, fiind vădit

neîntemeiat, iar cel suplimentar și cel al avocatului în numele inculpatului, ca

fiind declarate peste termenul legal orevăzut, din următoarele considerente.

7.1. Cu referire la recursul inculpatului Larionov Alexei

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sunt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel.

Precum a fost menționat supra, recurentul invocă drept temeiuri pentru

recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2), 6), 8), 10), 12) Cod de procedură

penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul

când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31

și 33; instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite

elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă

faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde; s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale; faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

7

Raportând normele nominalizate la situația în cauză, Colegiul penal

constată că, temeiurile la care se referă autorul recursului nu sunt aplicabile din

punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelurile declarate, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele

administrate de instanța de fond, astfel ajungând la concluzia corectă enunțată în

pct. 4. al prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelului declarat de inculpat, precum și motivele admiterii

apelurilor declarate de către procuror și partea vătămată, ceea ce se încadrează în

prevederile art. 417 - 418 Cod de procedură penală, iar temei pentru casarea

acesteia lipsesc.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus casarea parțială a sentinței,

expunându-se argumentat din motivul cărei erori de drept urmează a fi casată

soluția primei instanțe în partea stabilirii pedepsei inculpatului, motivându-și

detaliat și clar soluția adoptată.

Colegiul penal conchide că, temeiul invocat de către inculpat și prevăzut la

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod

de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția

adoptată.

Colegiul penal reține că, instanțele de fond, în baza probelor administrate

legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu

respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-au dat o

apreciere justă, potrivit art. 101, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept. Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este

analizată în textele sentinței și deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit.

În cazul dat, instanța de apel a verificat și a apreciat conținutul probelor și

valoarea lor probatorie, cu expunerea analizei desfășurate și minuțioase a

acestora în textul deciziei adoptate.

Astfel, analizând probele descrise în pct. 5. al prezentei decizii și expuse în

decizia instanței de apel, Colegiul penal conchide că, instanța a concluzionat

8

corect că, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 179

alin. (2) Cod penal, este pe deplin dovedită.

Colegiul ține să remarce că, Curtea de Apel a respins întemeiat afirmațiile

inculpatului precum că, instanța de fond nu a luat în considerație faptul

neexistenței deciziei prin care s-ar fi eliberat titlul de proprietate pe numele lui

Dicusar A. asupra terenului cu nr. cadastral 3818113353 și dânsul nu ar fi venit

intenționat, dar a fost chemat de către partea vătămată.

Ambele instanțe de judecată au motivat concluzia de vinovăție a lui

Larionov Al. și corect au calificat acțiunile acestuia în baza art. 179 alin. (2) Cod

penal, ca violare de domiciliu, adică rămânerea ilegală în domiciliu fără

consimțământul persoanei și refuzul de a-l părăsi la cererea ei, cu aplicarea

violenței.

Temeiurile invocate de recurent referitor la nevinovăția lui în săvârșirea

infracțiunii imputate sunt neîntemeiate, deoarece atât prima instanță, cât și

instanța de apel au motivat condamnarea prin faptul că, învinuirea a prezentat

suficiente probe, care cert dovedesc vinovăția lui în săvârșirea infracțiunii

imputate.

În acest context instanța de recurs menționează că, sub aspectul situației de

„neîntrunire a elementelor infracțiunii” se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

După cum rezultă din teoria dreptului penal, latura obiectivă a violării de

domiciliu include fapta prejudiciabilă care i-a forma acțiunii sau inacțiunii -

pătrunderea fără consimțământul victimei, rămânerea ilegală, refuzul de a-l

părăsi, la cererea victimei.

În speță cert s-a constatat că, inculpatul a pătruns ilegal, fără

consimțământul părții vătămate, în domiciliul acestuia (teren), situat în s. Coșnița

r-nul Dubăsari, unde l-a înjurat, aplicând violență fizică față de el, bruscându-l și

aplicându-i lovituri peste corp, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate și

martorilor Dicusar P., Zacuțel V., Todica A. și Discusar Al-dru, care au relatat că,

la 30.07.2015, în timpul instalării unui gard între gospodăria lui Dicusar A. și a

lui Larionov V. a venit Larionov L., care a început a înjura, a trage de stâlpi și de

ață, peste câteva minute s-a apropiat și Larionov Al., care luând un instrument cu

care ei lucrau, s-a îndârjit la partea vătămată, vrând să intre pe teritoriul

ultimului, însă acesta nu i-a permis, după care inculpatul a început înjure și să-l

lovească pe Dicusar A. peste față, peste corp, trântindu-l jos. Tot inculpatul, a

început să rupă stâlpii și a intrat pe terenul părții vătămate printre sârme.

În sensul dat Colegiul penal reține că, prin acțiunile sale inculpatul a

realizat latura obiectivă a infracțiunii de care a fost recunoscut vinovat, adică

pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul, fără consimțământul victimei.

9

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 179 Cod penal se

caracterizează prin intenție directă, motivul infracțiunii poate fi diferit. În speță,

se atestă cu certitudine intenția inculpatului de a pătrunde fără consimțământul

părții vătămate în domiciliul acestuia (pe teren), urmărind scopul de al maltrata.

Varianta agravantă a violării de domiciliu, prevăzută la alin. (2) art. 179 Cod

penal, presupune săvârșirea acestei infracțiuni cu aplicarea violenței sau cu

amenințarea aplicării ei. Pentru a fi aplicată răspunderea în baza normei

menționate, este necesar ca violența sau amenințarea cu violența să urmărească

scopul violării de domiciliu și să se aplice înainte de a se consuma violarea de

domiciliu. Din circumstanțele de fapt reținute de instanțele de fond, din

declarațiile părții vătămate și martorilor, rezultă că inculpatul a aplicat violență

față de partea vătămată, bruscându-l și aplicându-i lovituri peste corp.

Prin urmare, se constată că, în cauză s-au stabilit toate elementele

componente ale infracțiunii, inclusiv vinovăția lui Larionov Al., după cum

rezultă din sentința primei instanțe și decizia instanței de apel, care s-au

pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, și-au motivat concluzia prin cumulul

de probe pertinente și concludente, administrate pe parcursul judecării cauzei și

ulterior apreciate în mod obiectiv.

Cu referire la afirmația inculpatului precum că, conform adeverinței din

26.03.2008, eliberată de Primăria Coșnița (f.d. 7, vol. III), se confirmă că Dicusar

A. dispune de teren cu suprafața de 0,12 ha pentru construcția casei de locuit, iar

conform informației Primăriei s. Coșnița, r-nul Dubăsari, din 26.10.2009 (f.d. 8,

vol. III), careva decizii a Consiliului local privind majorarea suprafeței terenului

lui Dicusar A. de la 0,12 ha la 0,15 ha nu există, prin urmare, dânsul nu ar fi

violat domiciliul părții vătămate, instanța de recurs menționează că, potrivit

materialelor cauzei penale, se constată, că inculpatul la 29.06.2010 a depus cerere

de chemare în judecată privind anularea actelor prin care a solicitat

recunoașterea nulității titlului de proprietate cu nr. cadastral 3818113354 (f.d. 41,

vol. II), eliberat de către Primăria s. Coșnița r-nul Dubăsari, pe numele lui

Dicusar A., însă la 07.06.2011 a renunțat la acțiune, cererea fiind admisă de

instanța de judecată. Pe aceeași cauză civilă, la 13.12.2010, Dicusar A. a depus

cerere reconvențională, care prin hotărârea judecătoriei Dubăsari din 19.06.2013 a

fost admisă parțial și s-a dispus obligarea lui Larionov A. și a Larionov V. să nu-i

creeze piedici lui Dicusar A. în exercitarea dreptului de proprietate asupra

terenului cu nr. cadastral 3818113354, cu destinația pentru construcție, situat pe

str. Dubăsari 80, din s. Coșnița r-nul Dubăsari, și să nu-i împiedice la stabilirea

hotarului și zidirea gardului pe linia de hotar între terenul menționat și terenul

cu nr. cadastral 3818113353, cu destinația pentru construcție situat pe str.

Dubăsari 82, s. Coșnița r-nul Dubăsari, ce aparține cu drept de proprietate lui

Larionov V., hotărârea menționată devenind irevocabilă la data de 18.12.2013

(f.d.43-48, vol. II).

10

Cu referire la temeiul prevăzut de pct. 12) alin. (1) a art. 427 Cod de

procedură penală, invocat în recursul ordinar declarat, Colegiul atestă că, o astfel

de eroare în speța dată nu se constată, deoarece, supunând verificării decizia

instanței de apel prin prisma erorii de drept invocată de recurent în baza pct. 8)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul a statuat ca fiind legală și

întemeiată concluzia instanței de apel privind recunoașterea vinovăției

inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal,

concluzie pe care instanța de recurs și-a însușit-o și în acest sens nefiind necesară

o reinterpretare.

Mai mult ca atât, recursul ordinar declarat de inculpat nu conține o

motivare în baza cărei norme urmau a fi încadrate acțiunile sale, decât cea

incriminată, enunțată supra, respectiv în situația în care inculpatul nu recunoaște

vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate, Colegiul penal nu întrevede

necesitatea expunerii asupra reîncadrării acțiunilor într-o altă normă penală.

Reieșind din argumentele sus-menționate, Colegiul penal conchide că în

speța dată nu se constată eroarea de drept prevăzută de pct. 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatului Larionov Al. a elementelor

constitutive ale infracțiunii imputate, faptele acestuia corect fiind încadrate în

prevederile art. 179 alin. (2) Cod penal. Prezența în acțiunile inculpatului atât a

elementelor care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și a

celor care caracterizează latura subiectivă ale acestei infracțiuni, au fost

demonstrate prin probele descrise în pct. 5. al prezentei decizii, acumulate la faza

urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor instanțelor de fond.

Or, la 08.05.2015, la solicitarea părții vătămate, de către inginerul geodezist

a fost efectuată transpunerea hotarelor terenului cu nr. cadastral 3818113354, ce

aparține cu drept de proprietate lui Dicusar A., de aceea inculpatul, pătrunzând

fără consimțământul proprietarului peste hotarul dintre terenurile în litigiu,

transpus cu piloni speciali în baza titlului de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, pe terenul părții vătămate, aplicând față de ultimul

violență fizică, a violat domiciliul (terenul) persoanei, refuzându-l de a-l părăsi la

cererea ei, conform pct. 11) art. 6 Cod de procedură penală, prin noțiunea de

domiciliu avându-se în vedere și orice teren privat.

Cu privire la, alegațiile recurentului sub aspectul individualizării pedepsei

de către instanța inferioară, Colegiul penal reține ca fiind întemeiată soluția

instanței de apel privind casarea sentinței în latura pedepsei și pronunțării unei

noi hotărâri în partea respectivă, or, prima instanță a aplicat inculpatului o

pedeapsă vădit neproporțională faptei săvârșite, iar neconștientizarea de către

acesta a faptei săvârșite, cât și negarea cu vehemență a faptelor incriminate,

denotă neglijarea vădită a scopului pedepsei penale, care nu este alt ceva decât

apărarea societății de atentate infracționale, prevenirea de noi infracțiuni,

11

restabilirea ordinii de drept și a echității în societate, iar aplicarea unei amenzi

minime prevăzute de sancțiunea art. 179 alin. (2) Codul penal, ar încuraja

săvârșirea genului dat de infracțiuni.

Din aceste considerente, instanța de recurs va respinge aserțiunile

inculpatului precum că, instanța de apel în decizia adoptată ar fi reținut greșit

că, dânsul anterior fiind recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 151 alin. (1) Cod penal, a executat real pedeapsa, cu închisoare, or, la

individualizarea pedepsei de către instanța de apel nu au fost stabilite careva

circumstanțe agravante conform prevederilor art. 77 Cod penal, iar raportul de

expertiză nr. 250 din 31.07.2016, potrivit căruia inculpatului i-au fost cauzate

vătămări neînsemnate, fapt care în viziunea acestuia urma a fi reținut de către

instanța de apel ca circumstanță atenuantă în sensul art. 76 Cod penal, instanța de

recurs menționează că, aceste vătămări rezultă din actul de violență aplicat

asupra părții vătămate, inițiator al conflictului fiind însăși inculpatul.

La capitolul incidenței temeiului invocat de recurent și prevăzut de pct. 2)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal relevă că, potrivit alin.

(2) pct. 5) art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul nu poate participa la

judecarea cauzei și urmează a fi recuzat: dacă el a luat în această cauză hotărâri

anterioare judecății în care și-a expus opinia asupra vinovăției sau nevinovăției

inculpatului.

Astfel, în viziunea Colegiului penal, în prezenta speță, temeiul sus

menționat nu este incident casării hotărârilor judecătorești atacate, deoarece pe

parcursul examinării cauzei penale atât inculpatul cât și apărătorul acestuia nu

au înaintat careva recuzări judecătorului - raportor, Suciu V., mai mult, studiind

materialele cauzei Colegiul penal constată că, judecătorul - raportor a declarat

abținere (f.d. 6, vol.II), iar la 13.10.2015, acuzatorul de stat a depus recuzare (f.d.

11/verso, vol.II), iar prin încheierea judecătorească din 14.10.2015, a fost respinsă

atât declarația de abținere cât și recuzarea declarată de procuror, totodată,

Colegiul reține că, în încheierea menționată, la pct. 5 și 6, atât inculpatul cât și

apărătorul acestuia, au pledat pentru respingerea abținerii și cererii de recuzare,

invocând că, decizia anterioară a fost luată pe o altă cauză, iar inculpatul nu este

rudă cu judecătorul.

Generalizând cele menționate mai sus, Colegiul conchide că temeiurile de

drept prevăzute la pct. 2), 6), 8), 10), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, invocate de recurent în textul recursului, nu sunt prezente în speță, or,

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nefiind

admisă o anumită eroare gravă de fapt, care ar fi afectat soluția instanței, iar în

acțiunile inculpatului se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, astfel fapta fiind încadrată corect în baza art. 179 alin. (2) Cod penal.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, argumentele invocate de recurent

nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate.

12

Prezența circumstanțelor nominalizate, permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe motiv că acesta este

vădit neîntemeiat.

7.2. Cu referire la recursul suplimentar declarat de către inculpatul Larionov

Alexei și cel declarat de către avocatul acestuia, Căpățînă Ion

Colegiul penal concluzionează că, acestea sunt declarate peste termenul

legal prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală, care indică expres că

termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Instanța de recurs menționează că prevederile legale cu privire la termenul

de recurs au un caracter imperativ, deoarece recursul declarat după expirarea

termenului se consideră tardiv și nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual, dat fiind faptul că legea procesual-penală nu prevede

posibilitatea de repunere în termen a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Unul dintre scopurile legii procesual-penale este asigurarea egalității

pentru toate părțile interesate în procesul penal, însă acest deziderat impune

disciplinarea activității procesuale, inclusiv și prin stabilirea unor termene

peremptorii.

În acest sens art. 230 al. (2) Cod de procedură penală impune obligația

îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din

exercițiul dreptului. Astfel, neexecutarea în termen a unui drept procesual,

conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Potrivit prevederilor art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală și practica

judiciară constantă, la calcularea termenului de apel se aplică sistemul de unități

libere (zile libere) cu posibilitatea prelungirii termenului până la prima zi

lucrătoare, dacă acesta urmează să se sfârșească într-o zi nelucrătoare. La

calcularea termenului de apel, nu se ia în calcul ziua de la care începe să curgă

termenul, nici ziua în care acesta se împlinește.

Din materialele dosarului se constată că, dispozitivul deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 13 octombrie 2016,

comunicându-li-se inculpatului Larionov Al. și avocatului acestuia, Căpățînă I.

că, decizia motivată va fi pronunțată în ședința publică la 03 noiembrie 2016

(f.d. 175 - 179, vol. II).

La 03 noiembrie 2016, instanța de apel a pronunțat în ședința de judecată,

decizia motivată, în prezența inculpatului și în lipsa avocatului acestuia, care,

cunoscând despre data pronunțării deciziei motivate, nu s-a prezentat și nu a

comunicat instanței motivele neprezentării (f.d. 179 vol. II). La aceeași dată

13

inculpatului i-a fost înmânată copia de pe decizie, fapt confirmat prin recipisa

anexată la dosar (f.d. 195, vol. II).

Reieșind din prevederile legale enunțate supra, termenul de declarare a

recursului a expirat la 05 decembrie 2016, dar recursul ordinar a fost declarat de

avocatul Căpățînă I. la 12 decembrie 2016 (f.d. 16, 17 vol. III), iar inculpatul a

declarat recursul ordinar (suplimentar) la 13 ianuarie 2017 (f.d. 30, 31, vol. III).

Prin urmare, Colegiul penal conchide, că recursul ordinar declarat de

avocatul Căpățînă I. și cel suplimentar declarat de inculpat, sunt inadmisibile, ca

fiind declarate peste termen.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Larinov

Alexei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

13 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Larinov Alexei, ca fiind vădit

neîntemeiat, iar cel suplimentar și cel al avocatului Căpățînă Ion în numele

inculpatului, ca fiind declarate peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 aprilie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

14