1ra-341/2017 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-341/2017 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-341/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul BobeicaVasile în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2016 și a sentinței

Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iunie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Nedbailov Alexandr XXXXXX, născut la XXXXXX,

originar și domiciliat mun. XXXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Nedbailov Alexandr XXXXXX, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

în jurul orei 01.30, aflându-se în fața casei de locuit nr. 13, amplasată pe str-la 5 Lvov,

mun. Chișinău, s-a apropiat de Palamarciuc Alexandr și atacându-l, i-a aplicat mai

multe lovituri cu pumnii, inclusiv cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i

ultimului o plagă tăiată penetrantă în peretele abdominal anterior, cu lezarea

diafragmei și cu exteriorizarea omentului mare, plăgi tăiate nepenetrante la nivelul

cutiei toracice, abdomenului și la nivelul cristei iliace, care prezintă pericol pentru

viață și în raza acestui criteriu se califică ca vătămare gravă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Nedbailov A. a fost calificată de drept în baza art. 151 alin. (1) Cod penal

și anume – vătămarea intenționată gravă a integrității corporale și a sănătății, care este

periculoasă pentru viață.

1

inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie recalificate acțiunile

săvârșite de către Nedbailov A. și ale încadra în baza art. 157 Cod penal, cu aplicarea

unei pedepse mai blânde, conform art. 90 Cod penal.

În motivarea apelului a invocat că:

- în partea stabilirii pedepsei instanța de judecată nu a luat în considerație

personalitatea inculpatului, gradul și caracterul pericolului social al infracțiunii,

circumstanțele care atenuează pedeapsa sau o agravează;

- în instanța de judecată a fost solicitată recalificarea acțiunilor lui Nedbailov A.

conform prevederilor art. 157 Cod penal - vătămarea gravă a integrității corporale

din imprudență, însă instanța asupra acestui argument nu s-a expus, respingând

doar obiecția apărătorului;

- instanța de judecată eronat a apreciat declarațiile inculpatului;

- în vederea solicitării suspendării condiționate a pedepsei, instanța de judecată

a menționat, că aceasta nu este posibil de aplicat, ținând cont de circumstanțele

cauzei elucidate, de persoana celui vinovat care anterior a mai fost judecat,

concluzionând că inculpatul poate fi reeducat doar cu executarea pedepsei cu

închisoare, însă instanța urma să aprecieze și faptul că persoana dată are

antecedentele penale stinse, adică s-a corectat, s-a conformat normelor morale din

societate, astfel fiind posibilă aplicarea art. 90 Cod penal.

2016, a fost respins apelul declarat ca nefondat și menținută sentința.

instanță a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării,

just stabilind vinovăția inculpatului, Nedbailov A., în baza art. 151 alin. (1) Cod

penal, ce a fost dovedită cu certitudine, dând faptei săvârșite de către ultimul

încadrare juridică corespunzătoare materialului probator administrat.

Instanța de apel a menționat, că deși inculpatul nu a recunoscut vina, aceasta se

dovedește prin declarațiile părții vătămate Palamarciuc A., martorilor Gangurean A.,

Nesterenco I. date în cadrul cercetării judecătorești, precum și prin probele scrise:

procesul verbal de cercetare la fața locului din 07.01.2016 (f.d. 11-14 v. 1); procesul-

verbal de consemnarea plângerii verbale din 07.01.2016 (f.d. 16 v. 1); raportul de

expertiză medico-legală nr. 357/D din 15.02.2016 (f.d. 25-26 v. 1); raportul de

expertiză psihiatrico-legală nr. 113 din 26.01.2016 (f.d. 43-45 v. 1); raportul de

expertiză psihiatrico-legală nr. 83 a – 2016 (f.d. 49-50 v. 1).

Referitor la argumentul apărătorului, cu privire la calificarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 157 Cod penal, instanța de apel nu l-a reținut, deoarece din

raportul de expertiză psihiatrică-legală ambulatorie efectuată în privința lui

Nedbailov A. s-a constatat că acesta are un caracter nervos, nereținut, irascibil,

încăpăținat, ține ură, menționând în fața experților că a lovit partea vătămată cu un

2

cuțit, înțelegea rolul său infracțional și consecințele posibile, nu regretă cele

întâmplate, partea vătămată meritând ce a primit.

Subsecvent, instanța de apel a analizat circumstanțele iscării conflictului,

reținând faptul că inculpatul după ce a consumat câteva pahare cu șampanie, și-a

amintit despre vorbele spuse de partea vătămată cuiva despre el, s-a dus la o oră

târzie la casa părții vătămate, i-a aplicat lovituri, iar din explicațiile celor interogați

rezultă că inculpatul intenționat s-a dus acasă la partea vătămată să-i aplice vătămări

corporale.

Astfel, instanța de apel a reținut constatările primei instanțe în partea stabilirii

intenției și anume luarea prin surprindere a părții vătămate, aplicarea loviturilor cu

un obiect tăios, asemănător cu cuțitul, zona corpului spre care a fost îndreptată și

exercitată aplicarea loviturilor cu obiectul menționat.

Reieșind din cele expuse, instanța de apel a considerat că prima instanță corect

a constatat că prin acțiunile sale Nedbailov A. a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 151 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a considerat că la determinarea tipului și termenului

pedepsei, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 75-77 Cod penal, de

pericolul social al crimei comise de inculpat, de gravitatea infracțiunii, de faptul că

anterior ultimul a mai avut abateri de la lege, fiind condamnat, deși antecedentele

penale sunt stinse a comis iarăși o infracțiune cu intenție, s-a ținut cont de

comportamentul inculpatului după finisarea urmăririi penale și pe parcursul

examinării cauzei, concluzionându-se just de a-i aplica o pedeapsă reală cu

închisoare, ce este o pedeapsă echitabilă în raport cu cele comise.

De către instanța de apel, s-au respins argumentele părții apărării în vederea

posibilității aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece reieșind din

circumstanțele cauzei, este necesară impunerea inculpatului a unor restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii comise, respectiv aplicarea

unei pedepse neprivativă de libertate în privința inculpatului, nu va fi capabilă să

contribuie la realizarea scopurilor legii penale, prevăzute la art. 61 Cod penal.

Bobeica Vasile, în numele inculpatului, prin care solicită casarea acestora, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie recalificate acțiunile inculpatului,

conform art. 157 Cod penal și stabilirea unei pedepse mai blânde, cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului declarat apărătorul invocă argumente identice cu cele

invocate în apel și nominalizate în pct. 3 al prezentei decizii.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) și 12) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra recursului declarat,

solicitând de a-l respinge ca inadmisibil, deoarece reieșind din circumstanțele cauzei

s-a constatat că încadrarea acțiunilor în baza articolului imputat este una corectă, iar

3

aplicarea unei pedepse cu închisoare și executare reală este pe măsura celor comise,

nefiind stabilite careva circumstanțe atenuante ce ar permite aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Din textul recursului declarat, rezultă că autorul îl întemeiază în baza pct. 6) și

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, unde este prevăzut că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței,

precum și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită. Totodată, deși nu a fost

indicat de către autor expres în recursul declarat, din conținutul acestuia, Colegiul

desprinde și semnalarea temeiului pentru casare prevăzut la pct. 10) al normei

menționate mai sus și anume s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Cu referire la temeiul invocat de recurent și abordat în fața instanței de recurs,

prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal

menționează că, această normă procesuală de fapt stipulează 5 cazuri de casare după

cum urmează:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

- motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii;

- dispozitivul hotărârii este expus neclar;

- instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, din textul recursului declarat nu se atestă o careva argumentare ce ar fi

incidentă vreunui temei pentru recurs din cele prevăzute la norma enunțată mai sus.

Respectiv, invocarea normei menționate ca temei pentru recurs, Colegiul penal o

apreciază ca fiind una formală și nemotivată, ceea ce este inadmisibil la declararea

recursului ordinar.

Mai mult ca atât, analizând hotărârea contestată a instanței de apel, Colegiul

consideră, că în prezenta speță instanța de judecată și-a motivat decizia în

concordanță cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel

aceasta cuprinzând temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la respingerea apelului

declarat în prezenta cauză, fiind motivată just adoptarea unei asemenea soluții.

4

Totodată, Colegiul penal atestă, că instanța de apel a respectat și prevederile art. 414

Cod de procedură penală, expunându-se asupra tuturor motivelor invocate în apel și

prin hotărârea sa a oferit răspunsuri plauzibile, detaliate și argumentate asupra

acestora, în coraport cu probele administrate în prezenta speță, ce au fost verificate

în ședințele de judecată. Prin urmare, instanța de recurs conchide că temeiul pentru

recurs invocat de recurent și prevăzut la pct. 6) alin. (1) Cod de procedură penală nu

și-a găsit confirmarea în prezenta speță.

În partea ce ține de incidența la caz a temeiului de casare - faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, specificat la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, instanța de recurs menționează, că pentru o atare concluzie, trebuie să se țină

cont de fapta săvârșită și cum aceasta a fost stabilită de către instanța de apel, și dacă

această faptă a fost încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat

într-o altă normă penală, rezultă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită. Pe

cale de consecință, instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, doar atunci când se constată comiterea unei erori de

drept, ținându-se seama și de starea de fapt deja constatată prin hotărârea

judecătorească definitivă.

Verificând temeinicia criticilor invocate de recurent în sensul enunțat mai sus,

Colegiul menționează că potrivit materialelor cauzei, organul de urmărire penală, a

sesizat instanța de judecată prin rechizitoriu, în care inculpatului i-a fost încriminat

săvârșirea infracțiunii, tentativa de omor intenționat a unei persoane, care din cauze

independente de voința făptuitorului nu și-a produs efectul, prevăzută de art. art. 27,

145 alin. (1) Cod penal, însă la etapa dezbaterilor judiciare procurorul a solicitat

recalificarea acțiunilor comise de inculpat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal,

deoarece probele administrate la caz nu confirmă intenția inculpatului spre omorul

lui Palamarciuc A., dar indică la vătămarea intenționată gravă a integrității corporale

și sănătății, fapt pentru care a și fost condamnat de către prima instanță, soluția

căreia a fost menținută și de instanța de apel.

Sub aspectul prezenței temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală, din sumarul recursului declarat, se reține că autorul

își exprimă dezacordul în partea ce ține de prezența laturii subiective a infracțiunii

imputate inculpatului, invocându-se că ultimul nu a avut intenția de a-i cauza lui

Palamarciuc A. careva vătămări corporale și nu poate explica cum au ajuns la

lovituri, iar acțiunile făptuitorului urmau a fi calificate în baza art. 157 Cod penal -

vătămarea gravă ori medie a integrității corporale cauzată din imprudență.

Opozant alegațiilor apărătorului, instanța de recurs relevă, că potrivit

considerentelor teoretice, latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 151 Cod

penal, se exprimă în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau

indirectă. În cazul în care făptuitorul manifestă imprudență, răspunderea se va

aplica în baza art. 157 Cod penal. Dacă intenția făptuitorului a fost directă sau

indirectă, ne putem da seama analizând circumstanțele faptice ale celor comise:

obiectul vulnerant folosit; zona corpului spre care au fost îndreptate și exercitate

5

actele de violență; intensitatea actelor de violență; gravitatea leziunilor cauzate;

comportamentul ante- și postagresional al făptuitorului. La fel, urmează a se ține

cont și de semnele secundare ale laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art. 151

Cod penal, motivele infracțiunii în cauză pot fi dintre cele mai variate: răzbunare,

gelozie, invidie, ură, motive huliganice etc.

Analizând circumstanțele faptice stabilite de instanțele de fond, Colegiul penal

reține din declarațiile date de către partea vătămată în ședință de judecată, că la data

de 06.01.2016 ora 24.00 a fost telefonat de către inculpat, cu care s-a certat în urma

convorbirii date și care i-a spus că va veni la domiciliul său. Apoi, aproximativ peste

jumătate de oră inculpatul și încă o persoană au venit la poarta lui și l-a întrebarea

de ce așa de târziu au venit, a simțit o lovitură în abdomen, după care i-au mai fost

aplicate lovituri (f.d. 165-167 v. 1). Prin declarațiile martorului, Nesterenko I.,

concubina părții vătămate, date în cadrul primei instanțe, aceasta a confirmat cele

expuse de victimă, menționând că a ieșit și ea afară după ce a auzit strigăte, apoi l-a

văzut însângerat pe Palamarciuc A., care i-a spus că a fost tăiat, iar ea a chemat

salvarea (f.d. 168 v. 1). De asemenea, din declarațiile martorului, Gangurean A.,

audiat în ședință de judecată, se confirmă că acesta s-a deplasat împreună cu

inculpatul la domiciliul părții vătămate la data menționată, unde pe fundalul unui

conflict mai vechi au făcut schimb de cuvinte necenzurate și s-au lovit reciproc (f.d.

169 v. 1). Însuși inculpatul în cadrul ședinței de judecată a declarat, că la data de

06.01.2016 spre 07.01.2016 în jurul orei 24.00, s-a deplasat la domiciliul părții

vătămate împreună cu Gangurean A., pentru a clarifica de ce a vorbit urât la adresa

sa și nu ține minte cum s-a ajuns la lovituri și de câte ori a lovit (f.d. 170 v. 1). Din

raportul de expertiză medico-legală nr. 357/D din 11.02.2016 efectuat în privința lui

Palamarciuc A. se reține, că la acesta s-au constatat în total 9 plăgi în regiunea

hemitoracelui stâng și drept, abdomenului și regiunea lombară pe stânga, care

prezintă pericol pentru viață și se califică ca vătămare gravă (f.d. 25-26 v. 1). Nu în

ultimul rând, urmează a fi menționat și raportul de expertiză psihiatrico-legală nr.

41a-2016 în privința lui Nedbailov A. (f.d. 43-44 v. 1), în care este indicat de către

experții judiciari, că acesta după caracter se consideră nervos, nereținut, irascibil,

încăpăținat, ține ură. Referitor la fapta pentru care este anchetat din start a refuzat să

vorbească cu examinatorul, declarând că partea vătămată este singur vinovat și a

meritat ceea ce a primit. A recunoscut faptul că a lovit partea vătămată cu cuțitul.

Înțelege corect rolul său infracțional și consecințele posibile, însă nu regretă cele

întâmplate.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele faptice și anume folosirea unui obiect

asemănător cu un cuțit la aplicarea loviturilor în zona toracelui și abdomenului, ce s-

au soldat cu 9 plăgi tăiate și înțepate, care se califică ca periculoase pentru viață,

precum și din comportamentul postinfracțional al inculpatului, care a declarat în fața

experților judiciari, că a lovit partea vătămată cu cuțitul, înțelegând rolul și

consecințele, neregretând de cele întâmplate, deoarece consideră că partea vătămată

a meritat ceea ce a primit. La fel, învederând persoana inculpatului, care se

6

caracterizează ca una nervoasă, irascibilă, nereținută, încăpăținată și care ține ura,

precum și motivul secundar prezent la caz, răzbunarea inculpatului pentru vorbele

rele expuse de partea vătămată la adresa lui, toate acestea în cumul nicidecum nu

indică la acțiuni din imprudență, ce ar duce la calificarea celor săvârșite de

Nedbailov A. în baza art. 157 Cod penal. Ba mai mult ca atât, circumstanțele faptice

menționate supra indică anume la comiterea unei infracțiuni prevăzute de art. 151

Cod penal, respectiv Colegiul penal statuează ca fiind corecte și întemeiate

concluziile instanțelor de fond privind constatarea în acțiunile inculpatului a

intenției directe de a cauza leziuni corporale grave părții vătămate, ceea ce

reprezintă latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat făptuitorul.

În continuare, instanța de recurs nu poate considera ca întemeiate criticile

recurentului desprinse sub aspectul pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, în vederea posibilității stabilirii inculpatului a pedepsei cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

La cele invocate de recurent, Colegiul penal relevă, că potrivit art. 61, 75 Cod

penal, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia. Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un

mijloc de corectare și reeducare a inculpatului, și are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea vinovatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea acestuia, cât și altor persoane.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor de generalizare a

pedepsei (art. 75 Cod penal), continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate

vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de

individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lângă

stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul îndeplinirii

condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu se creează un

7

drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de

individualizare judiciară a pedepsei.

Așadar, Colegiul reține, că în cauza dată inculpatul a fost condamnat în baza

art. 151 alin. (1) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa de la 5 la 10 ani

închisoare, infracțiune care conform art. 16 alin. (4) Cod penal se clasifică ca

infracțiune gravă.

Din textul hotărârilor atacate se atestă, că circumstanțe atenuante și agravante

nu au fost stabilite la caz, însă inculpatul anterior a fost condamnat de mai multe ori,

deși antecedentele penale sunt stinse, totuși se evidențiază faptul că pedepsele

neprivative de libertate nu-și ating scopul de corectare și reeducare a inculpatului,

iar comiterea infracțiunilor, deși diverse, capătă caracter sistematic pentru inculpat,

ceea ce nu este tolerant în societate. În asemenea împrejurări, Colegiul consideră

corecte concluziile instanțelor de fond, referitor la corectarea și reeducarea

inculpatului, ca fiind posibilă doar prin izolarea lui de societate, stabilindu-i

pedeapsă cu închisoare, deoarece rezultă că acesta nu conștientizează caracterul

social periculos al acțiunilor sale, considerându-le firești într-o societate. Mai mult ca

atât, cu toate că în cauza dată nu au fost constatate careva circumstanțe atenuante

sau agravante, totuși instanțele de fond i-au stabilit inculpatului pedeapsa minimă

prevăzută de sancțiunea infracțiunii pentru care a fost condamnat ultimul, adică de 5

ani închisoare, ceea ce în sine deja este o manifestare de indulgență din partea

instanțelor ierarhic inferioare, în raport cu cele săvârșite de către acesta.

Astfel, în opinia instanței de recurs, cumulul de împrejurări constatate la caz, a

permis întemeiat instanțelor de judecată de a nu aplica în privința inculpatului

condamnarea cu suspendarea condiționată a pedepsei, conform art. 90 Cod penal,

dat fiind faptul că pedeapsa penală nu-și va atinge scopul propus, iar inculpatului,

care anterior a fost condamnat la pedepse neprivative de liberate și care a beneficiat

de clemență din partea instanțelor de judecată, acordându-i-se nu o dată șansa

pentru corectare, reeducare și reintegrare în societate, concluzii de rigoare nu și-a

făcut.

Prin urmare instanța de recurs consideră, că temeiul pentru recurs semnalat de

către apărător nu și-a găsit confirmarea în cauza dată, iar pedeapsa a fost stabilită

inculpatului în așa fel ca acesta, să se convingă de necesitatea respectării legii penale

și evitarea pentru viitor de a săvârși fapte prejudiciabile și care răspunde atât

principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal,

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Generalizând cele expuse, Colegiul penal statuează că, în cauza dată nu au fost

admise erorile de drept la care face referire recurentul și nu sânt temeiuri de a

interveni în sensul casării soluției adoptate de către instanța de apel, fiindcă just au

fost calificate acțiunile inculpatului, respectiv fiindu-i stabilită și o pedeapsă

individualizată conform prevederilor legale, adoptând o hotărâre motivată în acest

8

sens. Astfel, se concluzionează inadmisibilitatea recursului ordinar declarat în

prezenta cauză, deoarece acesta este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Bobeica Vasile în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 24 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Nedbailov Alexandr XXXXXX,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 07 martie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9