1ra-369/2017 — art. 166 alin. 2 lit. d, 352 alin. 3 lit. d CP

1ra-369/2017 — art. 166 alin. 2 lit. d, 352 alin. 3 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-369/2017

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

14 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

ALERGUȘ Constantin

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, de avocatul Constantinov V. și

partea vătămată Sturza Andrei și de avocatul Istrate Anatolie și inculpatul Carajia Ion, prin

care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Anenii Noi din 26 iulie 2016 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-

l pe

CARAJIA Ion Tudor, născut la XXX, originar și

domiciliat în XXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.04.2015 – 26.07.2016;

Instanța de apel: 18.08.2016 – 16.11.2016;

Instanța de recurs: 10.01.2017 – 14.02.2017.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

vinovat și condamnat în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 4 ani închisoare și în baza

art. 352 alin. (3) lit. d) la 5 ani închisoare.

În conformitate cu art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumularea parțială a pedepselor, lui Carajia I. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 7 ani

închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 225 alin.(4) Cod de procedură penală, a fost admisă în principiu acțiunea

civilă înaintată de Sturza A., urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

decembrie 2014, aproximativ la orele 15:00, aflîndu-se în s. Speia, r-nul Anenii Noi, pe

teritoriul GȚ „Sturza Andrei”, acționând de comun acord cu două persoane neidentificate de

1

organul de urmărire penală, în scopul intimidării lui Sturza A. și pentru comiterea unei alte

infracțiuni, ilegal l-au privat pe ultimul de libertate pe o perioadă de aproximativ 20 min.,

împedicîndu-1 să iasă din casa paznicului aflată pe teritoriul GȚ „Sturza Andrei”.

Ulterior, Carajia I., continuîndu-și acțiunile infracționale, la 03 decembrie 2014,

aproximativ la orele 15:20, aflîndu-se în s. Speia, r-nul Anenii Noi pe teritoriul GȚ „Sturza

Andrei”, acționând în calitate de administrator al SRL „Crismiana-com”, știind cu certitudine

că prunele uscate depozitate pe teritoriul GȚ „Sturza Andrei”, nu-i aparțin, sub pretextul

restituirii unei presupuse datorii în valoare de 7810 dolari SUA, pe care o avea Sturza A. față

de el, considerând nejustificat că-și poate ridica datoria în mod arbitrar încălcând ordinea

stabilită, în scopul restituirii datoriei presupuse, a acționat pe bunul său plac și samavolnic,

fiind ajutat de persoane nestabilite de organul de urmărire penală, a încărcat într-un camion

de model „Mercedes” cu n/î NS AP 458, 7150 kg de prune uscate, pe care le-a dus într-o

direcție necunoscută, cauzîndu-i proprietarului Sturza A. o daună materială în proporții

deosebit de mari, în valoare de 214 500 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, privațiunea ilegală de libertate a unei

persoane, dacă acțiunea nu este legată de răpirea acesteia, comisă de mai multe persoane și

art. 352 alin.(3) lit. d) Cod penal samavolnicia, adică exercitarea unui drept presupus în mod

arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, care a cauzat daune în proporții deosebit de mari

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice.

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către avocatul Istrate A. în

comun cu inculpatul Carajia I., solicitînd rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de

achitare în privința lui Carajia I. pe ambele capete de acuzare, din motiv că în acțiunile

acestuia nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În argumentarea apelului depus, avocatul Istrate A. a invocat că sentința de condamnare

este ilegală și neîntemeiată din următoarele motive:

- instanța de fond nu a stabilit cert în acțiunile inculpatului Carajia I. toate elementele

constitutive ale infracțiunilor incriminate acestuia prin rechizitoriu și anume existența laturii

obiective și subiective;

- la începutul urmării penale partea vătămată Sturza A. nu a depus careva plângeri în

adresa OUP privitor la faptul privării sale de libertate de către Carajia I. Despre

circumstanțele presupusei privării Sturza A. a menționat abia la 07.04.2015, adică după 4 luni

de la data comiterii infracțiunii, atunci când procurorul a dispus prin ordonanță pornirea

procesului penal în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal;

- în speța dată, Carajia I. la 03.12.2014 nu a comis careva acțiuni ce țin de privarea de

libertate a lui Sturza A., aceștia au intrat benevol în căsuța paznicului unde au purtat o

discuție privitor la relațiile de afaceri și datoriile existente între întreprinderile lor, iar Carajia

I. nu a întreprins careva acțiuni care ar putea fi calificate drept privarea de libertate;

- instanța nu a indicat probele care justifică proporțiile deosebit de mari ale prejudiciului

cauzat părții vătămate pe capătul de acuzare în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal;

2

- instanța trebuia să aprecieze relațiile stabilite între inculpat și partea vătămată ca fiind

de natură civilă. Or, faptul existenței datoriei lui Sturza A. față de Carajia I. s-a confirmat prin

însăși declarațiile părții vătămate Sturza A. și a soției acestuia Sturza Aliona;

- s-a reținut drept probă certificatul contabil semnat de partea vătămată, prin care se

indică suma prejudiciului cauzat în mărime de 214 500 lei, însă aceasta nu a fost confirmată

prin acte contabile primare, acte de achiziții, dări de seamă contabile, revizie contabilă sau

revizia judiciară;

- prin recipisa eliberată de către Carajia I. cu certitudine s-a confirmat ridicarea de către

acesta a 80 saci de prune uscate și nu 200 saci din GȚ „Sturza Andrei”. Astfel, cantitatea

prunelor uscate ridicate era de 2220 kg, ceea ce se confirmă prin declarațiile martorilor

Guțanu P. și Rusu I.;

- în privința lui Carajia I. organul de urmărire penală nu a pornit careva cauză penală în

baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, în conformitate cu prevederile art. 255, 274 Cod de

procedură penală, motiv pentru care toate acțiunile de urmărire penală efectuate sunt ilegale.

admis apelul comun al avocatului Istrate A. și al inculpatului Carajia I., cu casarea parțială a

sentinței, în partea individualizării pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit ordinii

stabilite pentru prima instanță, prin care Carajia I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 ani închisoare și în baza art. 352 alin. (3) lit. d)

Cod penal la 4 ani închisoare. În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal lui Carajia I. i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul parțial a pedepselor

aplicate, de 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În baza

art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, pentru o

perioadă de probațiune de 3 ani.

prima instanță corect a statuat asupra stării de fapt și de drept, ajungînd la concluzia justă

despre vinovăția inculpatului pe ambele capete de acuzare, care a fost dovedită cu certitudine

și fără echivoc prin ansamblul de probe din dosar.

Respectiv, prima instanță corect a respins poziția părții apărării, care a invocat faptul că

în acțiunile inculpatului nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de

art. 166 și 352 Cod penal, solicitând achitarea inculpatului, or, la materialele cauzei penale au

fost administrate suficiente probe pertinente și concludente prin care se atestă vinovăția lui

Carajia I. în săvârșirea infracțiunilor nominalizate.

Mai mult, instanța de apel a menționat că, în conținutul sentinței contestate prima

instanță a motivat în detaliu fiecare element constitutiv al componenței de infracțiuni

incriminate inculpatului, just concluzionînd că vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de

samavolnicie în proporții deosebit de mari este în legătură de cauzalitate cu infracțiunea de

privare de libertate ilegală, manifestată prin faptul că Carajia I. deplasându-se la depozitul de

prune a GȚ „Sturza Andrei”, la privat pe proprietar ilegal de libertate și samavolnic a încărcat

în autocamion 7150 kg de prune, iar prin aceasta latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii

de samavolnicie a fost realizată.

3

Instanța a considerat că declarațiile lui Carajia I. precum că, dânsul n-ar fi comis fapte

infracționale, nu corespund adevărului, fiind date de inculpat în scopul de a se eschiva de la

răspunderea penală pentru faptele comise.

Instanța de apel a apreciat critic argumentele apelanților, reținînd că, deși partea

vătămată nu a depus o plângere separată în vederea privării de libertate, totuși acesta a

declarat despre faptul că a fost ținut contrar voinței sale în vagonul paznicului în timp ce

Carajia I. împreună cu alte persoane necunoscute încărcau sacii de prune uscate din depozitul

său, fapt ce se confirmă prin raportul despre primirea informației prin telefon privind

comiterea unei fapte ilicite din 03.12.2014, potrivit căruia Sturza A. a comunicat că în

localitatea Speia, cet. Carajia I. în vederea recuperării unei datorii, 1-a încuiat într-o vagonetă

și a sustras aproximativ 200 saci de prune uscate. Declarații similare despre cele săvârșite au

fost semnate în procesul-verbal de audiere a victimei din 03.12.2014.

La fel, nu a fost reținută ca veridică versiunea inculpatului cu privire la faptul că partea

vătămată a fost alături de el în momentul încărcării camionului cu saci de prune uscate,

deoarece se combate prin declarațiile părții vătămate Sturza A. și declarațiile martorilor Rusu

I. și Pogreban A. Totodată, instanța de apel nu a considerat că acțiunile celor două persoane

trebuie apreciate de sine stătător, întrucît aceștia au acționat în interesele lui Carajia I.,

comunicându-i părții vătămate că „dacă vrea să fie bine să stea, că acuși Carajia I. vine”,

deci, persoanele necunoscute nu-i permiteau lui Sturza A. să iasă afară, oferindu-i astfel

posibilitate inculpatului de a acționa liber în vederea săvârșirii infracțiunii de samavolniciei.

Instanța de apel nu a considerat ca întemeiat argumentul din apel precum că, instanța de

fond urma să aprecieze relațiile stabilite între inculpat și partea vătămată ca fiind de natură

civilă, deoarece faptul existenței datoriei lui Sturza A. față de Carajia I. se confirmă prin

însăși declarațiile părții vătămate și a soției acestuia, care au specificat că în perioada anilor

2012-2015 au avut relații de afaceri cu Carajia I., tot ei au confirmat datoria față de inculpat

pentru prunele procurate în baza convențiilor bilaterale. Astfel, în speța dată lipsește latura

subiectivă a infracțiunii, caracterizată prin intenția directă a făptuitorului de a exercita un

drept legitim sau presupus în mod arbitrar și prin încălcare a ordinii stabilite. În acest sens, s-

a reținut concluzia primei instanțe care a specificat că, prezența unei presupuse datorii, nu

oferă dreptul inculpatului de a-și revendica careva bunuri care i-ar aparține samavolnic, prin

încălcarea legislației care reglementează raportul juridic litigios.

La fel, au fost respinse, ca nefondate, alegațiile apelanților precum că, instanța de fond

incorect a statuat asupra agravantei cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari în

baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, întrucît prima instanță a apreciat că acesta se confirmă

prin certificatul contabil al GȚ „Sturza Andrei”, prin care s-a evaluat suma prejudiciului în

mărime de 214500 lei și prin certificatul eliberat de SC „Piața Verde” SRL, în care este

indicat prețul unui kg de prune de 40-50 lei.

Argumentul invocat în cererea de apel precum că, prin recipisa eliberată de către Carajia

I. cu certitudine se confirmă ridicarea de către acesta a 80 saci și nu 200 saci din GȚ „Sturza

Andrei”, astfel, cantitatea prunelor uscate este de 2220 kg, nu poate fi reținut ca veridic de

către instanța de apel, or, în acest sens prima instanță corect a remarcat că, potrivit

declarațiilor părții vătămate, Carajia I. singur a întocmit recipisa, în momentul când era privat

4

de libertate în vagonul paznicului, el nu a semnat recipisa și nici nu a scris-o. Or, recipisa

întocmită de către Carajia I. nu a fost contrasemnată de către Sturza A., ce se datorează

faptului că, acesta nu a participat în momentul încărcării sacilor cu prune uscate în camionul

inculpatului, nu a participat la numărarea sau cântărirea sacilor și prin urmare nu cunoștea

despre numărul total al sacilor luați din depozitul său. Totodată, potrivit declarațiilor părții

vătămate și a martorilor oculari, Sturza A. a efectuat inventarierea depozitului cu prune doar

după ce Carajia I. a plecat. Conform certificatului contabil al GȚ „Sturza Andrei”, în urma

calculelor efectuate s-a constatat că au fost sustrași 40 saci a cîte 22 kg și 165 saci a câte 38

kg, în total 205 saci, în cantitatea de 7150 kg de prune uscate.

Cu privire la pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a consemnat că instanța de

fond incorect a aplicat prevederile art. 7, 75 Cod penal, nu a ținut cont de limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, iar pedeapsa sub formă de închisoare cu executare este una mult

prea aspră și neproporțională faptelor comise, ținând cont că partea vătămată Sturza A. într-

adevăr avea o datorie față de inculpatul Carajia I., iar ultimul a solicitat de mai multe ori

restituirea sumei datorate, ce a generat întoarcerea datoriei de către Carajia I. într-un mod

samavolnic, iar în momentul când Sturza A. a fost privat de libertate în vagonul paznicului de

către alte două persoane care nu-i permiteau să părăsească vagonul, inculpatul nu era prezent.

Reieșind din aceste considerente, precum și avînd în vedere lipsa circumstanțelor

agravante în prezenta cauză, instanța de apel a ajuns la concluzia că, este echitabilă și

rațională aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunile normelor penale

incriminate, stabilindu-i lui Carajia I. o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării

acesteia.

Constantinov V. și partea vătămată Sturza A. și avocatul Istrate A. și inculpatul Carajia I., au

declarat recursuri ordinare.

6.1. Procurorul în cererea de recurs solicită casarea deciziei instanței de apel și

menținerea sentinței de condamnare în privința lui Carajia I.

Partea acuzării consideră că, instanța de apel, verificînd cauza sub aspectul legalității

pedepsei penale, urma să dea răspuns dacă aceasta a fost aplicată de către instanța de fond în

limitele prevăzute de lege avîndu-se în vedere nu numai sancțiunea normei penale speciale,

dar și toate prevederile ce reglementează pedeapsa penală și individualizarea acesteia. Prin

urmare, recurentul consideră că, la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunile

săvîrșite, instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal,

incorect ajungînd la concluzia despre stabilirea unei pedepse non-privative de libertate în

privința lui Carajia I.

De altfel, infracțiunile săvîrșite de inculpat atentează la relațiile sociale cu privire la

libertatea fizică a persoanei și la exercitarea drepturilor subiective în strictă conformitate cu

legea, iar aceste drepturi au o semnificație profundă ce presupune năzuința persoanei de a fi

stăpînul propriului destin.

Constatarea eronată de către instanța de apel, s-a mizat pe circumstanțe ce reiese din

personalitatea inculpatului, care însă nu pot substitui acel fapt că, Carajia I. a săvîrșit două

infracțiuni, una dintre care face parte din categoria celor grave, acțiunile samavolnice ale

5

acestuia au fost urmate de cauzarea daunelor în proporții deosebit de mari.

În acest context, procurorul menționează că decizia adoptată de instanța de apel, în

partea motivării stabilirii pedepsei contravine prevederilor din art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de

procedură penală, deoarece nu cuprinde motivele de aplicare a unei pedepse mai ușoare decît

cea stabilită de prima instanță și motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare condiționată a

executării ei.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală.

6.2. Partea vătămată Sturza A. de comun cu avocatul Constantinov V. au declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel solicitînd casarea acesteia și menținerea sentinței în

privința lui Carajia I.

În opinia recurenților, în procesul judecării apelului, s-a apreciat corect că prima

instanță, judecând cauza, a stabilit cert și just circumstanțele de fapt și de drept, însă a aplicat

greșit principiul individualizării pedepsei, adică prevederile art. 7 și 75 Cod penal. Colegiul

penal a ajuns la concluzie că instanța de fond nu a ținut cont de pericol social al faptelor

comise, de împrejurările în care aceasta a fost comisă, poziția procesuală a inculpatului și

personalitatea acestuia. În scopul reparării erorilor instanței de fond, Curtea de Apel Chișinău

a dat o altă interpretare a normelor de drept menționate mai sus și, prin prisma prevederilor

pct. 11) al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.16 din 31.05.2004 „Cu privire la

aplicare în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale” a ajuns la

concluzie că pedeapsa aplicată este neproporțională faptelor comise, iar corectarea

inculpatului este posibilă și prin aplicarea față de acesta a unei pedepse cu suspendarea

condiționată.

În opinia recurenților, instanța de apel a dat o altă interpretarea principiului

individualizării pedepsei penale, care la momentul actual se conține în Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr.8 din 11.11.2013 „Privind unele chestiuni ce vizează

individualizarea pedepsei penale” prin pct. 19 a fost abrogată Hotărârea nr.16 din

31.05.2004. Astfel, la momentul adoptării deciziei instanța de apel a interpretat cadrul legal

în baza unui act explicativ nevalabil, din care cauză interpretarea respectivă la fel este lipsită

de suport legal.

Reieșind din prevederile Hotărârii Plenului nominalizate supra pentru atenuarea

pedepsei în ordinea art. 78 Cod penal, până la pedeapsa minimă stabilită de articolul

respectiv, este nevoie să existe un cumul de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 76 Cod

penal. Instanța de apel nu a ținut cont de restricția menționată și a modificat pedeapsa penală

spre micșorarea sancțiunii stabilite de dispozitivul normei penale până la minimum.

Pe de altă parte, recurenții susțin că instanța de apel a constatat că instanța de fond

corect și sub toate aspecte a elucidat situația de fapt, adică s-a confirmat că părții vătămate i-a

fost cauzat un prejudiciu material prin acțiunile inculpatului, care ilegal l-a privat de libertate

pe Sturza A. pe o perioada de aproximativ 20 min. și samavolnic a purces la încărcarea mărfii

într-un camion. Totodată, bazîndu-se pe aceasta a dispus suspendarea executării pedepsei în

privința lui Carajia I., ceea ce denotă comiterea erorilor de drept material, din care cauză să

solicită anularea deciziei cu menținerea sentinței.

6

6.3. Avocatul Istrate A., de comun cu inculpatul, solicită casarea sentinței și deciziei

instanței de apel, cu dispunerea achitării lui Carajia I., pe ambele capete de acuzare.

Recurenții susțin că, atât instanța de fond, cât și cea de apel urma să ia act de declarațiile

părții vătămate Sturza A., care sunt contradictorii, nu sunt în coraport cu materialele cauzei și

contravin declarațiilor martorilor audiați. Instanțele incorect au stabilit existența în acțiunile

lui Carajia I. a componențelor de infracțiuni prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal și

art.352 alin. (3) lit. d) Cod penal.

De asemenea, partea apărării consideră că la examinarea cauzei instanțele nu au stabilit,

cu certitudine, în acțiunile lui Carajia I. elementele constitutive ale infracțiunilor incriminate

prin rechizitoriu acestuia, și anume existența laturii obiective și subiective. Procurorul nu a

prezentat, iar instanța de judecată nu a administrat careva probe certe și incontestabile ce ar

confirma că Carajia I. a participat s-au a comis careva acțiuni în vederea privării de libertate a

părții vătămate, sau că a acționat intenționat în mod arbitrar întru recuperarea datoriei pretinse

în sumă de 7810 dolari SUA pe care o avea Sturza A. față de el și samavolnic a încărcat într-

un camion 7150 kg de prune uscate.

La începutul urmării penale partea vătămată Sturza A. nu a depus careva plângeri

privitor la faptul privării sale de libertate de către Carajia I., iar despre circumstanțele

presupusei privării de libertate Sturza A. a menționat abia la 07.04.2015, adică după 4 luni de

la comiterea infracțiunii, atunci când procurorul a și dispus prin ordonanță intentarea

procesului penal în baza art. 166 Cod penal.

Instanța de judecată urma să rețină că, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.

166 Cod penal, se consideră fapta prejudiciabilă alcătuită din acțiuni exprimate în privarea

ilegală a victimei de libertate. Privațiunea ilegală de libertate prezumă împiedicarea victimei

de a se deplasa contrar voinței sale, de a-și alege liber locul aflării, de a comunica cu alte

persoane. Privațiunea ilegală de libertate poate fi comisă printr-o acțiune concretă a

făptuitorului, prin constrângere fizică, având ca urmare imposibilitatea victimei de a se

deplasa ori de a acționa conform voinței și intereselor sale. Latura subiectivă a infracțiunii

nominalizate se exprimă prin vinovăție sub formă de intenție directă.

În speță, Carajia I. la 03.12.2014 nu a comis careva acțiuni ce țin de privarea de libertate

a lui Sturza A., întrucît aceștia au întrat benevol în căsuța paznicului unde au purtat o discuție

privitor la relațiile de afaceri și datoriile existente între întreprinderile lor, ceea ce se confirmă

de însăși partea vătămată, care fiind interogat în instanța de judecată a declarat că la

03.12.2014 el împreună cu Carajia I. a intrat în vagon să vorbească privitor la relațiile lor de

afaceri.

Astfel, în circumstanțele expuse supra, recurenții consideră că în acțiunile inculpatului

Carajia I. lipsește fapta infracțională. Totodată, în speța dată lipsește latura subiectivă a

infracțiunii caracterizată prin intenția directă a făptuitorului de a exercita un drept legitim sau

presupus în mod arbitrar și prin încălcare a ordinii stabilite.

Partea apărării mai invocă și faptul că, instanțele greșit au evaluat suma prejudiciului

cauzat în mărime de 214500 lei părții vătămate, făcând trimitere la certificatul contabil

eliberat de GȚ „Sturza Andrei”, semnat de însăși partea vătămată și soția acestuia precum și

certificatul eliberat de SC „Piața Verde” SRL în care prețul unui kg de prune este indicat de

7

40-50 lei. Mai mult ca atât, instanța nu a reținut că, în certificatele în baza căruia a fost

apreciată suma pagubei sunt indicate prețurile prunei cu sau fără sâmburi. Astfel, probele

expuse supra prezentate de către procuror și examinate de care instanța de judecată nu conțin

informații certe și veridice despre vinovăția lui Carajia I. în comiterea infracțiunii imputate.

În baza acestor probe pot fi trase mai multe concluzii opuse, care denotă imposibilitatea

punerii acestora la baza unei sentințe de condamnare.

Sentința de condamnare contestată este criticabilă și sub aspectul încălcării normelor de

procedură și a normelor și principiilor fundamentale prevăzute de legislația procesual penală

cât și a legislației internaționale, remarcîndu-se că instanța de fond a încălcat principiul

contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea, apărarea consideră că, în privința inculpatului Carajia I. organul de

urmărire penală nu a pornit cauză penală în baza art.352 Cod penal, după cum este stipulat în

art. 255, 274, 275 Cod de procedură penală, motiv pentru care toate acțiunile de urmărire

penală efectuate sunt ilegale. În acest sens se consemnează că, organul de urmărire penală a

încălcat principiul contradictorialității în procesul penal prevăzut de art. 24 Cod de procedură

penală, precum și dreptul inculpatului la apărare.

În recurs se mai evidențiază de părți că, prin ordonanța de recunoașterea în calitate de

bănuit din 21.01.2015, Carajia I. a fost recunoscut în calitate de bănuit în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (5) Cod penal și nu a infracțiunii prevăzute de art.352

alin.(3) lit. d) Cod penal. La fel, instanțele nu s-au expus și asupra sacilor de prune ridicați la

31.01.2015 din gospodăria lui Carajia I., care au fost anexați la materialele cauzei în calitate

de corpuri delicte și ulterior vândute de Sturza A.

partea vătămată și avocatul acesteia Constantinov V. au depus referință privitor la opinia

asupra recursului ordinar declarat de către inculpat, menționînd că acesta urmează a fi

respins, iar recursul procurorului admis, cu menținerea sentinței de condamnare în privința lui

Carajia I.

conchide că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a deciziei instanței de apel și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La caz, sunt declarate trei cereri de recurs ordinar depuse de: procuror, partea vătămată

și apărătorul acestuia, inculpat și avocatul său, drept urmare în contextul ce urmează Colegiul

penal lărgit, cumulîndu-le, se va referi asupra acestora, punctînd toate considerentele de fapt

și de drept care au stat la baza adoptării soluției de admitere în privința lor.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederilor art. 435 alin. (1)

pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecînd recursurile instanța este în

drept să le admită, cu casarea totală a hotărîrii atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, cînd eroarea admisă nu poate fi corectată

de instanța de recurs la această etapă a procedurilor. Prin urmare, instanța de recurs poate să

intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea

unei erori de drept, care a avut drept consecință adoptarea unei hotărîri nemotivate.

8

Or, declanșînd o continuare a judecării cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub

aspect de fapt și de drept, întrucît odată exercitat produce un efect devolutiv complet în sensul

că provoacă un control integral atît în fapt, cît și în drept în privința persoanelor care l-au

declarat. În același context, se relevă că, potrivit art. 414 Cod de procedură penală,

chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se

transmit instanței de apel, sînt următoarele: dacă fapta reținută a fost săvîrșită ori nu, dacă

fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art. 101

Cod de procedură penală. În ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze

instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea

a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de

drept procesual sau penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale

prevederilor legale referitoare la chestiunile nominalizate supra, hotărîrea instanței de apel

urmează a fi desființată, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Sub un alt aspect, se menționează că instanța este obligată de a-și motiva hotărîrea,

aceasta face parte din setul de garanții stabilite de Curtea Europeană pentru existența unui

proces echitabil. Or, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, în cazurile aplicării art. 6 al

Convenției, s-a statuat că o hotărîre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal. (Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85)

Avînd în vedere cele expuse și analizînd decizia instanței de apel, Colegiul penal lărgit

constată că instanța de apel la adoptarea soluției de admitere a apelului declarat de partea

apărării, nu a respectat întocmai prevederile enunțate supra, ignorînd exigențele legii penale

și procesual-penale în aspectul motivării chestiunii de individualizare a pedepsei, iar la baza

acestei concluzii stau următoarele circumstanțe de fapt.

În primul rînd urmează a se consemna că, după ce prima instanță a dispus condamnarea

inculpatului pe ambele capete de acuzare imputate acestuia în baza art. 166 și 352 Cod penal

stabilindu-i o pedeapsă, prin prisma art. 84 alin. (1) Cod penal, sub formă de 7 ani închisoare,

cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, instanța de apel, verificînd temeinicia

și legalitatea sentinței, a conchis asupra casării parțiale a acesteia, în partea individualizării

pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care Carajia I. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 ani închisoare și în baza art. 352

alin. (3) lit. d) Cod penal la 4 ani închisoare. În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal lui Carajia

I. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul parțial a

pedepselor aplicate, de 5 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe

un termen de probațiune de 3 ani.

În partea descriptivă a deciziei instanței de apel și anume la stabilirea pedepsei s-au

menționat următoarele: „Colegiul Penal consideră că, instanța de fond nu a individualizat

exhaustiv în temeiul art. 7, 75 Cod penal pedeapsa penală stabilită inculpatului Carajia I.,

iar pedeapsa sub formă de închisoare cu executare este una mult prea aspră și

neproporțională faptelor comise, ținând cont că partea vătămată Sturza A. într-adevăr avea

o datorie față de inculpatul Carajia I., iar ultimul a solicitat de mai multe ori restituirea

9

sumei datorate, ce a generat întoarcerea datoriei de către Carajia I. într-un mod

samavolnic, iar în momentul când Sturza A. a fost privat de libertate în vagonul paznicului

de către alte două persoane care nu-i permiteau să părăsească vagonul, inculpatul nu era

prezent.”

Prin urmare, avînd la bază cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de

apel greșit și-a motivat soluția de individualizare a pedepsei în privința inculpatului și nu a

pătruns în esența problemei de fapt și de drept în această cauză, formulînd niște concluzii

contradictorii.

Așadar, din partea motivantă a deciziei se constată că instanța de apel, pe de o parte a

conchis asupra vinovăției inculpatului în baza art. 166 și 352 Cod penal menționînd că

infracțiunea de samavolnicie în proporții deosebit de mari a fost comisă în legătură de

cauzalitate cu infracțiunea de privare de libertate ilegală a părții vătămate, manifestată prin

faptul că Carajia I. deplasându-se la depozitul de prune a GȚ „Sturza Andrei”, la privat pe

proprietar ilegal de libertate și samavolnic a încărcat în camionul său 7150 kg de prune, iar pe

de altă parte, tot instanța de apel, expune că pedeapsa sub formă de închisoare stabilită de

prima instanță este una mult prea aspră și neproporțională faptelor comise, ținând cont că

partea vătămată Sturza A. într-adevăr avea o datorie față de inculpatul Carajia I., iar ultimul a

solicitat de mai multe ori restituirea sumei datorate, ceea ce a generat întoarcerea datoriei de

către Carajia I. într-un mod samavolnic, iar în momentul când Sturza A. a fost privat de

libertate în vagonul paznicului de către alte două persoane care nu-i permiteau să-l

părăsească, inculpatul nu era prezent.

Respectiv, instanța de apel a formulat în decizia sa concluzii care nu se conciliază și nu

pot fi menținute de instanța de recurs, întrucît în prima parte a deciziei instanța l-a găsit

vinovat pe Carajia I. de comiterea infracțiunilor de samavolnicie și privare ilegală de

libertate, iar în partea finală a aceleiași decizii a ajuns la conchiderea că pedeapsa stabilită

inculpatului de către prima instanță urmează a fi redozată, cu suspendarea condiționată a

executării acesteia, din motiv că într-adevăr partea vătămată avea o datorie față de inculpat,

pe care nu i-a întors-o, iar acțiunile infracționale comise de inculpat au fost îndreptate spre

întoarcerea acestei datorii, mai mult ca atît, s-a menționat și faptul că, la comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 166 Cod penal, Carajia I. nici nu a fost prezent, iar Sturza A. a

fost privat de libertate de către alte două persoane, neidentificate de organul de urmărire

penală.

Or, raționamentele instanței de apel în partea ce ține de aplicarea unei pedepse mai

blînde față de Carajia I., sunt inadmisibile și nu pot fi menținute de instanța de recurs fiindcă

latura obiectivă a infracțiunii de samavolnicie prevăzută de art. 352 Cod penal presupune

exercitarea unui drept legitim în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, altfel

acțiunile inculpatului urmau a fi încadrate în altă componență de infracțiune.

Pe de altă parte, Colegiul penal lărgit nu poate achiesa nici la considerentele expuse de

instanța de apel privitor la aceea că Carajia I. nu a fost prezent în momentul cînd Sturza A. a

fost privat de libertate în vagonul paznicului de către alte două persoane, or în atare

circumstanțe este inadmisibilă condamnarea ultimului în baza art. 166 Cod penal.

10

Subsidiar la cele consemnate, instanța de recurs ține să evidențieze faptul că, corect

instanța de apel a statuat asupra următoarelor circumstanțe:

„Colegiul Penal apreciază ca incorectă stabilirea de către prima instanță a

circumstanței agravante săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a săvârșit fapte

similare anterior, prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, or potrivit pct. 11) al

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 16 din 31.05.2004 „Cu privire la aplicarea

în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale” nu poate fi recunoscută

drept circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a mai

săvârșit o infracțiune, dacă antecedentele penale au fost stinse.”

Respectiv, pe cale de consecință, toate acestea au conturat opinia Colegiul penal lărgit

că, în cauza supusă judecării, la etapa examinării apelului instanța a admis erorile de drept

prevăzute de pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, iar decizia instanței

urmează a fi casată integral, cu remiterea cauzei la rejudecare.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art. 436

Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele acesteia, să

se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale

asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei și să țină seama de cele invocate

în prezenta decizie, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în procuratura de circumscripție

Chișinău, Djulieta Devder, de avocatul Constantinov V. și partea vătămată Sturza Andrei și

de avocatul Istrate Anatolie și inculpatul Carajia Ion, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Carajia Ion

Tudor, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 14 martie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

ALERGUȘ Constantin

MORARU Petru

11