1ra-1948/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1948/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1948/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05

septembrie 2016, declarate de succesorul părții vătămate, Dermenji Aliona, și de

avocatul Vitalie Rotaru, în numele inculpatului

Crivoruc Ion Pavel, născut la

09 septembrie 1992 în s. Cotova, r-nul Drochia, locuitor

al mun. Chișinău, str. Studenților 7/2, ap. 207, cetățean

al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.02.2016 – 13.05.2016,

instanța de apel: 13.06.2016 – 05.09.2016,

instanța de recurs: 21.10.2016 – 20.12.2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Crivoruc Ion a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 1 an.

21:00, inculpatul Crivoruc Ion, conducând automobilul „Dacia Logan”, n.î. C RV

910, pe șos. Muncești, din direcția str. Minsk în direcția I. Gagarin, nu a manifestat

prudență sporită la trafic, n-a ținut permanent cont de totalitatea factorilor ce

caracterizează condițiile rutiere de care trebuie să țină cont fiecare conducător la

determinarea vitezei, benzii de circulație și a modalităților de conducere a

vehiculului, prin ce a încălcat prevederile pct. 45 a Regulamentului Circulației

1

Rutiere (RCR) care prevede că: ,,1) conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția: b) dexteritatea

în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. 2) în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului”, totodată, a neglijat și cerințele art. 22 alin. (4) din Legea nr. 131-XVI

din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier, potrivit căruia participanții la

trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să asigure influența și

siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic, art. 23

alin. (3) din Legea nr. 131-XVI din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului

rutier, potrivit căruia conducătorul de autovehicul este obligat: să cunoască și să

respecte Regulamentul circulației rutiere, și a tamponat pietonul Baran Serghei,

care ședea pe partea carosabilă a șos. Muncești.

În rezultatul tamponării, Baran Serghei a suportat întreruperea continuității

cordonului medular (ruptura completă a măduvei spinării) ca consecință a traumei

vertebro-medulare, excoriații, echimoze, plagă contuză în regiunea capului,

revărsate sanguine în țesuturile moi pericraniene, revărsate sanguine

subarahnoidiene, sânge în ventricolii cerebrali, fractura sternului cu revărsate

sanguine în țesuturile moi adiacente la nivelul fracturii, contuzia pulmonilor,

fractura corpului vertebral C6-C7 cu ruptura completă a măduvei spinării, fractura

deschisă cominutivă a femurului drept, fractura deschisă cominutivă a ambelor

oase a gambei drepte cu revărsate sanguine la nivelul fracturilor, excoriații,

echimoze, plăgi rupte la nivelul trunchiului, membrelor superioare și inferioare, în

rezultatul căror a survenit moartea victimei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că

aceste probe dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile pe art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și de

exploatare a unităților de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a provocat din imprudență decesul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod

penal, că inculpatul s-a căit sincer, anterior nu a comis infracțiuni, a conștientizat

pericolul social ale faptei sale, întreține un copil minor, a reparat benevol

prejudiciul succesorului părții vătămate.

În acest context, instanța a reținut și comportamentul victimei, în sângele

cărui, conform raportului de expertiză, la momentul examinării medico-legale se

conținea 3,57 ‰ alcool etilic, în urină 5,17 ‰ alcool etilic, ceea ce la persoanele

vii corespunde unei stări de intoxicație alcoolică, și care ședea pe carosabil

neiluminat, fapt ce contravine prevederilor pct. 114 al Regulamentului Circulației

Rutiere, care expres indică că pietonii trebuie să traverseze drumul numai pe la

trecerile semnalizate, inclusiv pe pasajele denivelate, iar în lipsa acestora la

intersecții - pe linia trotuarelor sau acostamentelor.

Astfel, instanța a concluzionat că corectarea inculpatului este posibilă cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, conform art. 90 Cod penal.

2

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani.

Apelantul a invocat că instanța nu a luat în considerație că inculpatul, fiind la

volanul automobilului, în urma ignorării Regulamentului Circulație Rutiere, a

comis o infracțiune care se clasifică ca una gravă și în urma căreia a decedat o

persoană.

Mai mult, s-a constat că inculpatul, fiind la volanul autovehiculului ,,Dacia

Logan”, dispunea de posibilitatea tehnică de a evita tamponarea pietonului prin

frânare, fapt confirmat de raportul de expertiză auto-tehnică nr. 1819 din 15

decembrie 2015.

Astfel, dacă inculpatul ar fi respectat Regulamentul Circulației Rutiere, în

special prevederile pct. 45 a RCR și anume - deplasându-se la volanul

automobilului ,,Dacia Logan”, n.î. C RV 910, pe timp întunecat, conducea

vehiculul în conformitate cu limita de viteză care i-ar permite să țină seama de

starea psihofiziologică ce influența atenția și reacția, dexteritatea în conducere,

care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului,

situația rutieră, ar fi putut observa la timp pietonul Baran S., care se afla pe

carosabil. În conformitate cu cerințele RCR, inculpatul trebuia să reducă viteza sau

chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului. În astfel de

condiții, putea fi evitat accidentul rutier soldat cu deces.

Reieșind din prevederile art. 2 alin. (2) și 61 Cod penal, conform căruia

pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, scopul

educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi atins decât prin

aplicarea pedepsei cu închisoare, deoarece a comis un accident rutier provocând

decesul unei persoane, manifestând o ignorare totală a Regulamentului Circulației

Rutiere, nu a conștientizat că mijlocul de transport este un izvor de pericol social

sporit pentru toți participanții la trafic.

La fel, aplicarea pedepsei cu închisoare, va descuraja alegerea unui

comportament nepăsător a conducătorilor auto față de viața și sănătatea altor

participanți la trafic.

În astfel de circumstanțe, instanța de fond nu a aplicat inculpatului o

pedeapsă echitabilă, conform cerințelor art. 75 Cod penal.

septembrie 2016, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Crivoruc Ion a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani, cu executarea în penitenciar de tip deschis, de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

3

La individualizarea pedepsei, instanța de fond nu a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, nu a ținut cont de limitele pedepsei prevăzute

de lege, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

O pedeapsă penală este echitabilă atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea scopurilor pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de către condamnat, precum și de alte

persoane. Or, practica judiciară demonstrează că, o pedeapsă neechitabilă

generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere

în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal pentru care legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la

4 ani, iar în conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 alin. (4) Cod penal

infracțiunea incriminată inculpatului se califică ca una gravă.

Careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite. În calitate de

circumstanțe atenuante au fost reținute: căința sinceră, întreținerea unui copil

minor, repararea benevolă a prejudiciul succesorului părții vătămate.

Totodată, prima instanță nu a luat în considerație că inculpatul a comis o

infracțiune ce atentează la relațiile sociale cu privire la siguranța traficului rutier. În

plus, acesta a admis o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului Circulației

Rutiere în urma căreia a decedat o persoană.

La fel, prima instanță nu a luat în considerație că inculpatul, fiind la volanul

automobilului „Dacia Logan”, n.î. C RV 910, dispunea de posibilitatea tehnică de a

evita tamponarea pietonului prin frânare, fapt confirmat de raportul de expertiză

auto-tehnică nr.1819 din 15 decembrie 2015. Iar în baza procesului-verbal al

experimentului în procedura de urmărire penală, din 01 decembrie 2015, s-a

constatat că inculpatul, în condițiile accidentului rutier comis, avea posibilitatea să

observe victima, care în momentul tamponării era culcat pe partea carosabilă, de la

distanța de 38 metri.

În pofida acestor circumstanțe, instanța de fond i-a stabilit inculpatului o

pedeapsa minimă prevăzută de norma incriminată acestuia - închisoare pe un

termen de 2 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 1 an. Iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea i-

a fost suspendată condiționat, pe un termen de probă de 1 an.

Mai mult, prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative

nr. 138 din data de 03.12.2015, în vigoare din data de 31.12.2015, la alineatele (1),

(2), (7), (8), (9), (10) și (11) al art. 90 Cod penal, cuvintele ,,termenul de probă”, în

toate cazurile, s-a substituit cu cuvintele ,,perioada de probațiune sau, după caz,

termenul de probă”.

Din conținutul normei art. 89 alin. (3) Cod penal rezultă că doar militarilor li

se aplică termenul de probă, iar celorlalte persoane în privința cărora s-a dispus

liberarea de pedeapsa penală li se aplică probațiunea.

4

Prima instanță în mod incorect a aplicat față de inculpat prevederile art. 90

Cod penal. În plus, aceasta injust la suspendarea executării pedepsei aplicate

inculpatului, a stabilit un termen de probă și nu o perioadă de probațiune.

Scopul legii penale în speța dată poate fi atins doar prin aplicarea unei

pedepse privative de libertate, care ar atinge scopul de reeducare a inculpatului, dar

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor

persoane.

Componența de infracțiune prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

comparativ cu alte categorii de infracțiuni, prezintă un pericol deosebit de grav

pentru societate, deoarece atentează la relațiile sociale cu privire la siguranța

traficului rutier și la viața persoanei, care este un atribut esențial și un drept

fundamental al persoanei, fapt ce a determinat legislatorul să stabilească limitele

corespunzătoare ale pedepsei, fixate în partea specială a Codului penal.

În baza art. 1 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților fundamentale, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin

lege și moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat.

Instanța de fond i-a stabilit inculpatului o pedeapsă prea blândă, în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal, fapt care contravine dispozițiilor părții

generale a acestui act normativ.

Apărarea nu a prezentat careva probe ce ar confirma alegațiile inculpatului

că are la întreținere soția însărcinată.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale

a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sunt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvârșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse.

Scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată nu

poate fi atins decât prin aplicarea inculpatului a pedepsei cu închisoarea.

La acest capitol, urmează a fi respinse argumentele apărării că prin decizii

ale instanței de apel pe cauze similare, față de inculpați s-au aplicat prevederile art.

90 Cod penal. Or, potrivit legislației Republicii Moldova, precedentul judiciar nu

este un izvor de drept.

Astfel, judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a

soluționa în mod imparțial cauzele, în conformitate cu legea și cu propria apreciere

a faptelor.

Pertinente în acest sens sunt și statuările CtEDO, care în jurisprudența sa a

menționat că nu există un drept la o jurisprudența constantă, astfel încât

schimbarea jurisprudenței impusă de o abordare dinamică și progresivă este

admisibilă și nu încalcă principiul securității juridice (CtEDO, Unedic c. Franței,

2008, par. 74; Legrand c. Franței, 2011), dacă sunt întrunite două condiții: 1) noua

abordare să fie consecventă la nivelul acelei jurisdicții; 2) instanța care a decis

schimbarea interpretării să motiveze detaliat considerentele pentru care a decis

astfel (Atanasovski c. Macedoniei, 2010, par. 38).

5

care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de

fond.

Recurenta a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră și

contrară prevederilor legale, aceasta nu corespunde persoanei condamnate, cât și

circumstanțelor cauzei.

Inculpatul din start a restituit prejudiciul moral și material, din prima zi s-a

interesat de soarta victimei, nefiind careva pretenții față de el.

Deși cauza penală a fost examinat în cadrul instanței de apel în lipsa părții

vătămate, ea în instanța de fond a optat pentru o pedeapsă cu aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal față de inculpat, nefiind de acord cu apelul procurorului. Privarea

reală de libertate a inculpatului nu este nici rezonabilă și nici rațională.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Vitalie Rotaru, în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea

sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că inculpatul anterior nu a fost tras la răspundere

penală, s-a căit sincer, a săvârșit pentru prima dată a o infracțiune, lipsesc date

privind comportamentul ilicit al inculpatului până la și după comiterea infracțiunii,

el întreținere un copil minor, este caracterizat pozitiv, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Instanța de fond corect a aplicat prevederile art. 90 Cod penal. Nu au fost

careva motive pentru a aplica față de inculpat o pedeapsă mai aspră. Mai mult, în

cazuri similare, persoanele au fost condamnate cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei. Drept exemplu poate servi decizia CSJ din 16 iunie 2015 pe

dosarul nr. 1ra-605/15. Astfel, inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a nu fi

discriminat.

Inculpatul este caracterizat pozitiv, a recunoscut vina, a reparat prejudiciul

material succesorului părții vătămate, întreține un copil minor, anterior nu a

săvârșit delicte ori infracțiuni.

Având în vedere atât principiul prevăzut în art. 4 Cod penal - umanismul

legii penale, cât și cel stipulat în art. 61 alin. (2) Cod penal - pedeapsa penală are

drept scop corectarea condamnatului, iar executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate, precum și

posibilitatea obținerii corectării și reeducării vinovatului, nu este rațional ca acesta

să execute pedeapsa aplicată, ci este necesară suspendarea condiționată a executării

acesteia pe un termen de probă, nefiind careva interdicții de aplicare a art. 90 Cod

penal.

Argumentele apărării, enunțate în cadrul instanței de apel, nu au fost

analizate și puse în discuție, conform principiului contradictorialității (art. 24

CPP), iar decizia adoptată de către instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Decizia instanței este insuficient motivată în ceea ce privește critica unor

circumstanțe și imposibilitatea aplicării art. 90 Cod penal.

6

Astfel, instanța de apel nu a respectat prevederile art. 394 alin. (1) pct. 2)

Cod de procedură penală, conform căruia instanța de judecată la adoptarea

sentinței de condamnare, în partea descriptivă a sentinței trebuie să indice probele

pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru care

instanța a respins alte probe, normă respectarea căreia este atenționată și în

Hotărârea Plenului CSJ din 19.06.2006, nr. 5 ,,Privind sentința judecătorească”.

Instanța de apel a concluzionat prematur că instanța de fond incorect a

constatat posibilitatea aplicării art. 90 Cod penal.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel în mod neîntemeiat a exclus aplicarea

în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, stabilindu-i acestuia o

pedeapsă cu închisoare reală, fără a ține cont de cumulul circumstanțelor atenuante

menționate.

Instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 și 76

Cod penal.

Astfel, instanța a abordat o tratare neobiectivă și discriminatorie față de

inculpat, acordând prioritate părții acuzării și lezând principiul egalității armelor în

procesul penal, fapt care încalcă dreptul la un proces echitabil, consfințit la art.6

CEDO.

În drept, recursul este fondat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi respinse ca inadmisibile din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare de pe rol, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind infracțiunea comisă de inculpat și

pedeapsa aplicată lui, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, just a ținut cont de prevederile art. 61, 75,

90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

7

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare aplicate

vinovatului doar dacă, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să o execute, indicând

numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei, iar instanța de apel nu reținut asemenea împrejurări și just a

concluzionat că sentința instanței de fond este nemotivată în acest aspect (pct. 2., 4.

din decizie).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Mai mult, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. și 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanța a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura pedepsei, în alt sens decât cel

pe care îl propun părțile pe caz, este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit

obiect de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 4. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea

din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Cu referire la argumentul recurentului Vitalie Rotaru că în unele cauze

similare persoanele au fost condamnate cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, iar inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a nu fi discriminat în aspectul

vizat (pct. 5.1. din decizie), se reține că aplicarea prevederilor art. 61, 75 și 90 Cod

penal în cauza de pe rol în mod diferit de alte cauze penale, nu constituie în sine o

eroare de drept, ci prezintă o procedură de drept, expres prevăzută în dispozițiile

normelor nominalizate, de individualizare a pedepsei aplicate inculpaților de către

instanța de judecată în fiecare caz aparte.

8

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt neîntemeiate.

În același timp, urmează de statuat că instanța de recurs este în imposibilitate

de a se pronunța asupra cerinței privind aplicarea actului de amnistie față de

inculpat, deoarece procedura de judecare a recursurilor ordinare, fără citarea

părților, cât și materialele cauzei, nu permit verificarea întrunirii condițiilor de

aplicare în speță a legii menționate, inclusiv autenticitatea cererii inculpatului în

sensul vizat, care nu este legal confirmată.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care

se constată că el este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile nominalizate sunt neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile, cu menținerea hotărârii atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de succesorul părții

vătămate, Dermenji Aliona, și de avocatul Vitalie Rotaru, împotriva deciziei Curții

de Apel Cahul din 05 septembrie 2016, în privința inculpatului Crivoruc Ion Pavel,

cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 ianuarie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

9