1ra-1762/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1762/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1762/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, în privința inculpatului

Pomîrlean Ion Xxxxxx, născut

la xx xxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxx-Xxxx, r-

nul Xxxxx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 22.03.2017 – 05.05.2017,

instanța de apel: 09.06.2017 – 19.09.2017,

instanța de recurs: 20.11.2017 – 20.12.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Pomîrlean

Ion a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost

suspendată condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 1 an.

Cererea procurorului privind restituirea cheltuielilor judiciare a fost respinsă.

inculpatul Pomîrlean Ion, conducea autovehiculul „Dacia Logan”, număr de

înmatriculare XXX xxx, deplasându-se pe bd. Dacia, în direcția Aeroportului

Internațional Chișinău.

În timpul deplasării, ajungând pe bd. Dacia 700m., până la intersecția cu str.

Băcioii Noi, având o viteză de 107 km/h, nu a manifestat prudență sporită la trafic,

1

nu a ținut permanent seama de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile

rutiere de care trebuie să țină cont fiecare conducător la determinarea vitezei,

benzii de circulație și a modalităților de conducere a vehiculului, depășind viteza

permisă pe porțiunea de drum pe care se deplasa, prin ce a încălcat prevederile pct.

45 a Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că, 1) conducătorul trebuie

să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d)

situația rutieră. 2) în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a

nu pune în pericol siguranța traficului” precum și prevederile pct. 50 lit. b) a

Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că conducătorului de vehicul îi

este interzis: să depășească limita de viteză determinată de semnul distinctiv 11

(anexa nr. 6), și ca urmare a tamponat pietonul Botezatu Gheorghe, care traversa

strada de la dreapta spre stânga, conform direcției de deplasare a autovehiculului

condus de inculpat.

În rezultatul accidentului rutier, pietonului Botezatu G., conform raportului

de expertiză medico-legală nr. 162D/1921 din 09.11.2016 i-au fost cauzate trauma

asociată a capului, toracelui, vertebro – medulare, membrului superior și inferior

stâng – manifestate prin hemoragii în țesuturile moi pericraniene, subarahnoidiene,

sânge în ventriculii cerebrali. Fracturi costale bilateral cu lezarea pleurei parietale,

ruptura discului intervertebral cu hemoragii subarahnoidiene, fracturi deschise a

humerusului și femurului stâng cu hemoragii în țesuturile moi adiacente, care se

califică ca vătămare corporală gravă, în urma căreia a decedat în secția de

reanimare a IMSP IMU mun. Chișinău la 15.09.2016.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele

indicate în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, ca încălcarea

regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din

imprudență decesul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 16, 61, 75-77,

90 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că circumstanțe agravante

nu s-au stabilit, cele atenuante fiind contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

că infracțiunea comisă este una gravă, că inculpatul a recunoscut vina, se

caracterizează pozitiv, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află,

concluzionând ca fiind irațională aplicarea unei pedepse privative de libertate cu

executare efectivă, urmând a fi suspendată condiționat executarea acesteia pe o

perioadă de probațiune.

Scutaru, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu

2

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani, și cu

încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă de 751 lei, pentru

efectuarea expertizei medico-legale.

Apelantul a invocat, că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde

gradului și caracterului socialmente periculos al faptei săvârșite, nefiind atins

scopul de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Totodată, este de obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare, or

săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și

a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și

partea civilă au determinat prin cererile lor producerea unor cheltuieli, de

asemenea, obligația de a suporta cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei

hotărâri de condamnare de către prima instanță.

3.1. Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic,

a declarat apel suplimentar, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit.

b), 90 Cod penal, la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probațiune de 4 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, și cu obligarea inculpatului de a achita

cheltuielile judiciare în mărime de 694 lei, pentru efectuarea expertizei medico-

legale.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este neproporțională

faptei săvârșite.

Totodată, potrivit materialelor cauzei penale, cheltuielile judiciare constituie

suma de 694 lei și nu de 751 lei.

septembrie 2017, apelurile au fost admise, casată parțial sentința și pronunțată o

nouă hotărâre.

Lui Pomîrlean Ion, recunoscut vinovat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost

suspendată condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

Instanța de apel a reținut, că la stabilirea pedepsei urmează de luat în

considerare că inculpatul a comis o infracțiune gravă, soldată cu decesul unei

persoane, că succesorul părții vătămate nu are pretenții materiale și morale față de

inculpat.

Totodată, potrivit art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul

bugetului de stat, iar expertiza medico-legală în privința părții vătămate a fost

ordonată de către organul de urmărire penală în vederea depistării leziunilor

corporale, fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării.

3

Astfel, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea

demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin

numirea efectuării expertizei medico-legale, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt

achitate din bugetul statului.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a acestei decizii, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată,

în latura încasării cheltuielilor judiciare.

Recurentul a indicat, că instanțele de fond și de apel nu au luat în

considerație faptul că în cadrul cauzei penale de către stat au fost suportate

cheltuieli în sumă de 694 lei, la realizarea expertizelor, sumă ce urma a fi încasată

de la inculpat în beneficiul statului, conform prevederilor art. 227-229 Cod de

procedură penală. Or, instanțele, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 14), art.

397 pct. 5) Cod de procedură penală, nu au dispus acest fapt.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar

dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea

unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este

integrală, incluzând cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de

condamnare de către prima instanță.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de

prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2),

alin. (2) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească

cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

4

modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea cauzei morții, gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, iar plata acestor expertize judiciare se face din contul

mijloacelor bugetului de stat, instanțele just, argumentat și în limitele competenței

legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale

a părții vătămate urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în

apelul acuzării.

Deci, legea procesual-penală, cât și jurisprudența națională, prevede clar și

expres că plata pentru expertizele judiciare privind constatarea cauzei morții,

gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, se face din

contul mijloacelor bugetului de stat.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de

apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul

cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în acest recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 3. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

5

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, în privința inculpatului Pomîrlean

Ion Xxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 ianuarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6

7