1ra-894/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-894/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-894/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 februarie

2017, în cauza penală privindu-l pe

Mitrofanov Victor Xxxxxx, născut la xxxxxxxxxxx, originar

și domiciliat r-l Xxxxxx s. Xxxxxx str. Xxxxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Mitrofanov Victor Xxxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani 6 luni închisoare cu executare în penitenciar de tip

deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2

ani.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

aplicate, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

A fost încasat din contul lui Mitrofanov V. în beneficiul statului suma de 694 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată pentru efectuarea expertizei.

30.12.2015, în jurul orei 19.10, conducând autocamionul de model Suzuki Aerio, cu

n/î XXXXXXX, se deplasa pe banda extremă stânga a carosabilului de pe str. Calea

Moșilor, din direcția str. Ismail spre str. Petricani, mun. Chișinău. În timpul

deplasării, conducătorul auto Mitrofanov V., nu a ținut permanent cont de totalitatea

factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, de care trebuie să țină cont fiecare

conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație și a modalităților de

1

conducere a vehiculului, prin ce a încălcat cerințele art. 22 alin. (4) al Legii nr. 131 din

07.06.2007 privind siguranța traficului rutier, ce stipulează că, participanții la trafic

sunt obligați să manifeste un comportament care să asigure fluența și siguranța

traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic, ignorând și

prevederile art. 45 alin. (1) lit. a), b), d) ce stipulează că, conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită ținând permanent

seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția;

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, situația

rutieră, precum și prevederile pct. 45 alin. 2) ce stipulează că, în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului;

la fel, a încălcat și prevederile pct. 11 lit. f) al Regulamentului Circulației Rutiere,

anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009 ce prevede că,

conducătorul de vehicul este obligat la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată

să cedeze trecerea pietonilor aflați în traversarea drumului pe partea carosabilului în

direcția de mers a vehiculului, fapt în urma căruia, ajungând la trecerea nedirijată

pentru pietoni, semnalizată prin marcajul rutier 1.14.1 din Anexa nr. 4 a

Regulamentului Circulației Rutiere, a comis tamponarea pietonului Patrașcu Vera,

a.n. 1960, care traversa regulamentar partea carosabilă la trecerea nedirijată pentru

pietoni, pe str. Calea Moșilor de la dreapta la stânga relativ deplasării

autoturismului indicat supra, care în urma leziunilor corporale, descrise în raportul

de expertiză medico-legală nr. 2D/42 a decedat la spitalul de urgență la data de 03

ianuarie 2016.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

prima instanță a calificat de drept faptele inculpatului, Mitrofanov V., în baza art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal - încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență decesul unei persoane.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Mitrofanov V. să fie condamnat în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare cu executare în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani.

În motivarea apelului procurorul a invocat că:

- în partea ce ține de aplicarea pedepsei cu suspendare condiționată, conform

art. 90 Cod penal, sentința este nemotivată;

- instanța de judecată nu a luat în considerație faptul că inculpatul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal din lipsă totală de

prudență la trafic și manifestare criminală a neglijenței față de obligațiile ce-i revin la

trafic, iar aplicarea pedepsei prea blânde nu v-a atinge scopul de reeducare a

făptuitorului, consfințit de legea penală;

2

- instanța de judecată a neglijat prevederile art. 2, 7 și 75 Cod penal, iar în

rezultat Mitrofanov V. ar putea comite alte infracțiuni analogice la trecerea unei

perioade scurte de timp. Aplicarea unei pedepse prea blânde în cazul dat, nu-și v-a

atinge scopul de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni;

- inculpatul a săvârșit infracțiunea la trecerea nedirijată pentru pietoni, creând

pericol prin metoda sa de conducere nu numai victimei infracțiunii, dar și oricărui

alt participant la trafic, în zonă cu risc mare de accidente, fără a se convinge de

securitatea în trafic și doar întâmplarea în astfel de caz a putut evita cauzarea unor

consecințe mult mai grave decât cele produse.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

instanță cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și veridicității, raportată la

declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă

situație de fapt, încadrând juridic corespunzător faptele reținute în sarcina

inculpatului Mitrofanov V. și anume în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal.

Instanța de apel a considerat, că prima instanță i-a stabilit inculpatului o

pedeapsă echitabilă în limitele fixate de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, respectând

criteriile generale de individualizare a pedepsei și luând în considerație toate

circumstanțele concrete, cele atenuante, caracterul și gravitatea infracțiunii comise,

motivul și scopul infracțiunii săvârșite, personalitatea vinovatului, consecințele

survenite, de asemenea a ținut cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și din partea altor persoane, precum și de faptul că executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea

persoanei condamnate.

Totodată, instanța de apel a reținut și faptul, că prima instanță prin respectarea

principiului nemijlocirii, ce permite instanței să perceapă direct faptele și

împrejurările stabilite, a apreciat la justa valoare care din pedepsele prevăzute la

sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, duce la atingerea scopurilor pedepsei

penale.

În opinia instanței de apel, nu au fost stabilite temeiuri de a admite apelul

acuzatorului de stat, de vreme ce pedeapsa stabilită sub formă de închisoare cu

suspendarea executării acesteia corespunde limitei de 1/3 prevăzută de art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, în speță prevalând circumstanțele atenuante și anume

inculpatul a recunoscut vinovăția și s-a căit sincer, respectiv nu este rezonabilă

izolarea acestuia de societate. Inculpatul a recuperat în întregime prejudicial material

și moral cauzat prin infracțiune, iar succesorul victimei nu are careva pretenții

materiale față de inculpat.

3

Conform materialelor dosarului și rechizitoriului, în privința inculpatului nu au

fost stabilite circumstanțe agravante sau alte temeiuri, ce ar impune necesitatea

izolării de societate a acestuia.

În cele din urmă instanța de apel a statuat, că concluziile primei instanțe cu

privire la stabilirea pedepsei inculpatului, corespund principiului individualizării

răspunderii penale și pedepsei penale prevăzut de art. 7 Cod penal, scopului și

criteriilor individualizării pedepsei prevăzute de art. 61, 75 Cod penal și nu există

motive de aplicare a pedepsei mai aspre, fiindcă s-a ținut cont de toate

circumstanțele cauzei în ansamblu.

prin care solicită casarea parțială a acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în

instanța de apel.

În susținerea poziției sale, procurorul invocă:

- instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale și respectiv hotărârea

adoptată este una neîntemeiată, motivată inadecvat și pasibilă casării în partea

individualizării pedepsei pentru inculpatul, Mitrofanov V., greșit fiindu-i aplicată

pedeapsă conform prevederilor art. 90 Cod penal;

- în prezenta speță, instanța de apel pronunțând o decizie de condamnare cu

suspendare a executării pedepsei, pentru comiterea unei infracțiuni cu un grad

prejudiciabil sporit a periclitat ordinea de drept, nefiind atins scopul principal și

anume ca sancțiunea penală să-și poată îndeplini mai eficient rolul preventiv-

educativ;

- infracțiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulației, încălcare ce s-a

soldat cu decesul unei persoane, săvârșită de Mitrofanov V., atentează la relațiile

sociale ce vizează respectarea de către conducătorii mijloacelor de transport a

regulilor circulației rutiere, obligația impusă fiecărui conducător de transport, care

este un mijloc de pericol sporit pentru sănătatea și viața nu numai a șoferului, dar și

a altor participanți la trafic;

- instanța de apel, la stabilirea pedepsei inculpatului urma să țină cont, că

obiectul infracțiunii imputate lui Mitrofanov V. îl constituie relațiile sociale

referitoare la securitatea circulației, mai mult ca atât, viața și sănătatea persoanei

sunt valori incomensurabile. Tot pentru motivele specificate sus și în colaborare cu

normele art. 61 și 75 Cod penal, în privința făptașului deja nu mai pot fi folosite alte

măsuri de constrângere mai blânde. Aceste circumstanțe relevă faptul, că unica și

indiscutabilă metodă de reeducare și corijare, este condamnarea inculpatului, la

pedeapsa, potrivit solicitării invocate de procuror în cererea de apel;

- atât prima instanță, cât și cea de apel la stabilirea pedepsei inculpatului a

încălcat dispoziția art. 90 Cod penal și anume în dispozitivul deciziei nu i-a fost

stabilit careva interdicții acestuia.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

4

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427.

Reieșind din conținutul recursului, recurentul invocă ca temei de casare a

hotărârii instanței de apel, prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, evidențiind anume temeiul, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel. Tot din textul recursului se atestă, că

autorul critică hotărârea instanței de apel, nefiind de acord cu menținerea hotărârii

primei instanțe și individualizarea pedepsei stabilite, considerând că inculpatului

greșit i-a fost aplicat norma art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a

pedepsei cu închisoare. Astfel, ținând cont de argumentele invocate, Colegiul penal

consideră, că procurorul, de fapt, semnalează și temeiul pentru recurs prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În același timp, Colegiul penal constată din recursul declarat, că recurentul nu

contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a

acțiunilor săvârșite, invocând dezacordul cu faptul că instanța de apel nu a luat în

considerație totalitatea circumstanțelor cauzei, ce în opinia ultimului, indică la

aplicarea nejustificată a suspendării condiționate a pedepsei cu închisoare

inculpatului, conform art. 90 Cod penal.

Referitor la temeiul de casare, invocat de recurent și stipulat la pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal statuează, că acest temei

pentru recurs, în prezenta speță nu este incident. La acest capitol, instanța de recurs

menționează, că prin apelul declarat de către procuror, acesta a invocat ca argument

de bază dezacordul cu aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod

penal, considerând că scopul pedepsei penale nu va fi atins, decât în cazul executării

pedepsei reale cu închisoare, adică chestiune asupra căreia urma să se expună

instanța de apel. În cele din urmă verificând, dacă instanța de apel s-a pronunțat

asupra criticilor invocate de apelant și dacă conține concluzii întemeiate asupra

considerentelor sale, din analiza hotărârii atacate, în viziunea Colegiului, această

instanță nu a încălcat prevederile alin. (5) art. 414 Cod de procedură penală, fiind

oferit răspuns la argumentul esențial, care a și constituit fondul apelului. În același

context, Colegiul menționează că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în

partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și

exigențelor din art. 6 CEDO.

Cât privește aserțiunile recurentului, precum că instanța de apel a preluat în

hotărârea sa, constatări ale primei instanțe referitor la aplicarea pedepsei, Colegiul

penal apreciază aceste critici ca neîntemeiate, deoarece potrivit considerentelor

Curții Europene și anume în situația în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

5

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs

eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță. (Garcia Ruis c. Spaniei, Heile c. Finlandei).

Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a

găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs semnalat de către recurent și prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece

instanțele de fond și-au motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului și nu au admis careva erori, stabilind în

privința acestuia suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare,

conform art. 90 Cod penal.

Opozant celor invocate de recurent la capitolul efectuării unei individualizări

eronate a pedepsei aplicate în privința inculpatului, conform art. 90 Cod penal,

instanța de recurs relevă, că în cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată

este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a

pedepsei pentru infractorul care a comis infracțiunea, având deplina libertate de

acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea

specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod

penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare, și reeducare a condamnatului, și se

aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât

și din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip, și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai

aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

6

pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului scontat.

Sancțiunea art. 264 alin. (3) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost

condamnat, prevede pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani. Această

infracțiune, clasificându-se ca gravă și comisă din imprudență, potrivit art. 16, 18

Cod penal.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune, sau după caz termenul de probă,

iar aceste prevederi potrivit dispoziției alin. (4) al aceleiași norme nu se aplică în

cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de

grave, precum și în cazul recidivei.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă, că inculpatul a fost condamnat în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani 6 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutare pedepsei aplicate

vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a

pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea

cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate

fi atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunii

prevăzute în alin. (1) și alin. (4) art. 90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora

la prezenta speță și anume că este stabilită o pedeapsă cu închisoare pentru o

infracțiune săvârșită din imprudență ce nu depășește 7 ani, și nu este una ce se

atribuie la infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum nu este

prezentă și nici recidiva.

La circumstanțele cauzei, instanța de recurs menționează, că instanțele de fond

au reținut ca circumstanțe atenuante, recunoașterea vinei și căința sinceră, ce au

atras incidența prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fiindu-i

redusă pedeapsa principală cu o treime, totodată ca circumstanțe atenuante conform

art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal a fost stabilit și recuperarea pagubei pricinuite

succesorului părții vătămate, precum și comportamentul acestuia după comiterea

7

infracțiunii. Circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, nu au fost constatate

în cauza dată.

Cât privește persoana celui vinovat, din materialele cauzei se atestă că

inculpatul, Mitrofanov V., la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, la

locul de trai și serviciu se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat,

susține moral și material tatăl în etate.

O altă condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, este aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia. Astfel, este prerogativa

instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

efectivă a acesteia, ținând cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege la

formarea unei astfel de convingeri. Reieșind din conținutul hotărârilor judecătorești

ale instanțelor de fond, Colegiul penal consideră că acestea întemeiat au

concluzionat despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, învederând

caracteristica pozitivă a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, subsidiar ținând

cont și de faptul că are grijă de tatăl în vârstă, fiind angajat în cadrul Serviciului

Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în calitate de șef de echipă, a fost

menționat nu o dată cu diplome de onoare pentru atitudine conștiincioasă față de

exercitarea obligațiilor de serviciu, disciplină exemplară, perseverență,

profesionalism, rezultate înalte în activitatea de serviciu, dând dovadă de merite

deosebite în domeniul protecției populației, teritoriului, mediului înconjurător și

proprietății. Un alt factor important, în opinia instanței de recurs este și

comportamentul inculpatului după săvârșirea infracțiunii, adică după comiterea

accidentului rutier a acționat în așa fel pentru a anunța poliția, salvarea, a încercat să

acorde primul ajutor victimei, până a veni echipa de salvare. Deși, după accidentul

rutier săvârșit, victima a decedat la spital, inculpatul a acordat tot sprijinul material

necesar apropiaților victimei, recuperând integral prejudiciul material și căindu-se

sincer de cele comise, astfel încât a fost iertat de către succesorul părții vătămate.

Având în vedere poziția victimei, în speța dată, toate circumstanțele cauzei în

cumul, ținând cont de principiul umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și

de prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal, instanța de recurs consideră, că nu este

rațională executarea pedepsei reale cu închisoarea de către inculpat, iar instanța de

apel just a conchis de a menține aplicarea în privința acestuia a prevederilor art. 90

Cod penal, fiindu-i suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de

probațiune, deoarece careva interdicții la aplicarea acestei norme nu se atestă, în

cauza deferită judecării.

Nu este întemeiat nici următorul motiv de critică din recursul procurorului,

precum că instanțele de fond au încălcat dispoziția art. 90 Cod penal și prin faptul că

în dispozitivul deciziei nu i-au stabilit inculpatului careva interdicții. În acest sens,

Colegiul penal remarcă, prevederile alin. (6) art. 90 Cod penal potrivit cărora,

aplicând condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța de

judecată îl poate obliga pe condamnat, stabilindu-i obligații indicate expres în norma

dată. Din sensul normei precitate rezultă, că instanța de judecată poate, adică este în

drept de a-i impune condamnatului obligații suplimentare în caz de condamnare cu

8

suspendare condiționată a executării pedepsei, ceea ce nu presupune în mod

neapărat sau imperativ stabilirea a careva obligații nominalizate în norma dată. Mai

mult ca atât, învederând prevederile art. 90 alin. (7) Cod penal coroborate cu cele ale

art. 261 alin. (4) Cod de executare, organul care exercită controlul asupra comportării

celui condamnat cu suspendare condiționată a executării pedepsei este în drept, în

caz de necesitate, să înainteze demers privind instituirea unor astfel de obligații.

Astfel, instanța de recurs apreciază că, la stabilirea modalității de executare a

pedepsei, instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, constatând că pedeapsa aplicată va fi echitabilă faptei infracționale comise, ce

corespunde normelor legale și va atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, ca urmare, nefiind

justificată solicitarea recurentului privind excluderea aplicării dispozițiilor art. 90

Cod penal, în privința lui Mitrofanov V.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu și-

a găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sânt

motive de a interveni în soluția adoptată, fiindcă hotărârea instanței de apel

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a

fost individualizată potrivit legii.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procuror, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Mitrofanov Victor Xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 23 iunie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9