1ra-1583/2016 — Art. 151 alin. 2 lit. f CP

Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 05 octombrie 2011, Stoianov Valeriu a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, pe motiv că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Sentința a fost atacată cu apel de către procuror și partea vătămată, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012, a fost admis apelul procurorului și a părții vătămate, Panuța Eugeniu, casată 1 sentința primei instanțe, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Stoianov Valeriu, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (2), lit. f) Cod penal, la 5 ani închisoare, iar, în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 5 ani. 3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că inculpatul Stoianov Valeriu, la 04.01.2010 în jurul orei 01.00, aflându-se în ograda casei de locuit pe str. Romană 29, com. Cruzești, mun. Chișinău, ce aparține surorii sale, Stoianov Veronica, în urma conflictului cu Codița Dumitru și Panuța Eugeniu, considerând că ultimii îi îngrădesc accesul în locuință, intenționat a efectuat 7 împușcături din pistolul personal de model „Baical 442” cu nr. X AH-3406, în direcția ultimilor, în rezultatul la ce două gloanțe au nimerit în piciorul stâng a lui Panuța Alexandru, cauzându-i vătămări corporale grave, care sunt periculoase pentru viață, în formă de fractură deschisă comutativă prin arma de foc în treimea medie a oaselor gambei stângi cu deplasare, confirmate prin raportul de expertiză medico-legală nr.73/D din 25.01.2010. Instanța de apel a calificat acțiunile inculpatului Stoianov Valeriu în baza art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care este periculoasă pentru viață, acțiuni săvârșite prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane.

Decizia instanței de apel, a fost atacată cu recurs ordinar de către: 4.1. Procuror, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. 4.2. Avocatul Malanciuc Viorel în numele inculpatului Stoianov Valeriu, solictând casarea acesteia, cu menținerea sentinței primei instanțe.

Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 2012, a fost respins recursul ordinar declarat de avocatul Malanciuc Viorel, în numele inculpatului Stoianov Valeriu și a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată parțial decizia instanței de apel în latura stabilirii pedepsei, cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2013, apelurile procurorului și a părții vătămate, au fost admise, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, prin care Stoianov Valeriu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzută la art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Decizia instanței de apel, a fost atacată cu recurs ordinar de avocatul Brînza Constantin în numele inculpatului Stoianov Valeriu, prin care a solicitat casarea acesteia cu menținerea sentinței primei instanțe. 2

Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 27 noiembrie 2013, a fost dispusă inadmisibiltatea recursului ordinar declarat de avocat și inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Deciziile instanțe de recurs ordinar din 27 noiembrie 2013 și a instanței de apel din 05 iunie 2013, au fost atacate cu recurs în anulare de condamnatul Stoianov Valeriu, solicitând casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie aplicate prevederile art. 35 Cod penal, cu menținerea sentinței primei instanțe.

Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 22 mai 2014, a fost dispusă inadmisibilitatea recursului în anulare declarat, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

Deciziile Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2013, Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 27 noiembrie 2013, 22 mai 2014, au fost atacate cu recurs în anulare de condamnatul Stoianov Valeriu cu avocatul său Rotaru Ilie, prin care au solicitat casarea acestora cu menținerea sentinței primei instanțe.

Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 2014, a fost dispusă inadmisibilitea recursului în anulare declarat, ca fiind declarat repetat.

Stoianov Valeriu, a depus cerere de revizuire a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2013, menținute prin decizia Colegiului penal Curții Supreme de Justiție din 27 noiembrie 2013 în cauza penală privindu-l pe Stoianov Valeriu, condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal. În baza cererii de revizuire, procurorul a deschis procedura de revizuire și la 17 februarie 2016 a expediat în instanța de judecată concluziile pe marginea acesteia.

Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04 aprilie 2016 a fost respinsă cererea de revizuire declarată de către condamnatul Stoianov Valeriu ca neîntemeiată. Totodată, prin aceeași sentință, s-a anulat măsura preventivă arestul, aplicat lui Stoianov Valeriu prin încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 15 martie 2016.

Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04 aprilie 2016 a fost atacată cu apel de către: 16.1. Avocatul, Scripnic Veaceslav în numele condamnatului Stoianov Valeriu, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să se admită cererea de revizuire, invocând în motivare că: 3 - concluziile instanței sunt nefondate și interpretate eronat dat fiind faptul că, instanța de fond indică cert circumstanțele de fapt constatate prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2013 făcând referință la ordonanța procurorului, potrivit căreia acțiunile lui Iacob Vadim în sensul declarațiilor făcute în cadrul urmăririi penale au fost calificate conform art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal, însă a încetat urmărirea penală din motivul expirării termenului de prescripție; - instanța de fond nu specifică faptul că de fapt prin declarațiile sale făcute anterior în cadrul urmăririi penale, Iacob Vadim a confirmat declarațiile făcute de părțile vătămate, martori, circumstanțele considerate drept confirmare a vinovăției lui Stoianov Valeriu sau altfel spus ordonanța procurorului de fapt a adus în situația de a supune unei cercetări suplimentare declarațiile menționate, supunându-le unei analize în coraborare cu conținutul ordonanței procurorului. Ori, dacă Iacob Vadim confirmând declarațiile părții vătămate, a martorilor a dat declarații false, atunci cum ar urma de calificat declarațiile celorlalți sau cel puțin ele ar urma să fie supuse unei analize noi; - prima instanță în motivarea soluției adoptate indică că cererea de revizuire este o manifestare a nemulțumirii față de atitudinea și comportamentul persoanelor prezente în curtea surorii sale și nu gravitatea pericolului; - instanța nu a studiat toate materialele cauzei, altfel ar fi menționat faptul că condamnatul Stoianov Valeriu, a venit la sora sa, deoarece a fost informat că Grama Ghenadie cu încă cîteva persoane fiind în stare de ebrietate au mers acolo, iar apropiindu-se la locul faptei a constatat că la intrare stăteau două persoane necunoscute, care nu-i permiteau să intre și care au inițiat altercația; - instanța la fel nu a menționat că în cadrul altercației Stoianov Valeriu de fapt a întreprins toate măsurile ca să nu-i fie luată arma de foc, pe care o poseda legal și cu care putea fi comisă o faptă prevăzută de Codul penal, a efectuat împușcătura de avertizare. În aceeași altercație au fost efectuate mai multe împușcături, și anume în acest sens condamantul Stoianov Valeriu a invocat ca motiv de revizuire raportul de expertiză nr.1536 din 31 august 2015, rezultatele din care contravin circumstanțelor de fapt constatate prin materialele cauzei. 16.2. Condamnatul Stoianov Valeriu, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să se admită cererea de revizuire și să fie casată decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012, cu menținerea în vigoare a sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 05 octombrie 2011, invocând în motivare că: - în cazul în care procurorul a identificat în cadrul unei cercetări suplimentare fapte și probe care arată la contradicții vădite în procesul de administrare a probelor, 4 cît și a desfășurării anchetei penale, ceea ce demonstrează că organul de urmărire penală recunoaște erorile admise, astfel soluția instanței ar trebui să fie una pe măsură cu cea a anchetei, de altfel are loc o interferență în principiul echității procesului penal; - analizând sentința se observă un conflict de opinii între procuror și instanță privitor la probele noi, ambele în detrimentul intereselor condamnatului; - atât acuzatorul, cât și instanța au constatat cu certitudine că declarațiile martorului Iacob Vadim, sunt false, precum că acestea nu duc la o altă soluție, decît cea adoptată prin deciziile a căror revizuire se cere, respectiv nu au fost admise; - o asemenea explicație, dar și mărturiile mincinoase sunt contrare principiilor legalității, securității raporturilor juridice și procesului echitabil. Or, odată ce procesul penal a fost administrat cu erori recunoscute, corectarea acestora poate și trebuie exercitată prin căile extraordinare de atac. Respectiv, orice dubii cu privire la procesul penal trebuie interpretate în favoarea condamnatului și nu în detrimentul dreptului la apărare al acestuia. Instanța a ignorat aceste principii, pasibile a fi corectate în cadrul apelului; - instanța nu a elucidat pe deplin circumstanțele respingerii atacului; - pentru a percepe dacă condamnatul se afla în legitimă apărare în noaptea de 03.01.2010, era necesar de stabilit următoarele circumstanțe ce prezintă interes pentru urmărirea penală: numărul atacanților și al celor ce s-au aflat în legitimă apărare, poziționarea acestora la momentul atacului, vîrsta, statura, descrierea semnalmentelor auxiliare; au fost folosite arme de foc sau alte instrumente în calitate de armă, dacă da, caracteristicile acestora; comportamentul atacatorului, dacă și-a exteriorizat amenințările (vorbire, mimică, prin demonstrarea armelor sau altor instrumente), cum au fost percepute acestea de audiat (ca pe o amenințare reală ce pune în pericol viața și sănătatea, iar dacă nu a fost luată în seamă, de ce anume); s- a reușit dezbaterea sau luarea armei din mîna atacatorului, dacă da, atunci cu ce scop s-a continuat aplicarea loviturilor; exista sau nu în continuare, pericol pentru viață, s-a dorit sau nu răzbunarea; au existat alte căi de respingere a atacului, cu cauzarea unui prejudiciu mai mic; dacă da, de ce nu s-au folosit aceste posibilități etc.; - regula generală cu privire la examinarea circumstanțelor aflării în legitimă apărare presupune că în cazul investigării unor fapte săvîrșite în legitimă apărare prioritate trebuie să se acorde expertizelor (dactiloscopică, traseologică, chimică, medico-legală de apreciere a leziunilor corporale, psihiatrică) și nu declarațiilor. Declarațiile pot fi parțial sau total eronate, iar concluziile expertului, sunt argumentate științific și permit confirmarea sau infirmarea declarațiilor; - potrivit circumstanțelor cauzei și a probelor anexate, condamnatul a fost nevoit să respingă atacul părții vătămate, Panuța Eugeniu și a martorului, Grama Ghenadie, după ce aceștia i-au aplicat lovituri și au amenințat siguranța primului. 5 Instanța a considerat însă că leziunile obținute conform expertizei medico-legale nr.72D din 25.01.2010 sunt ușoare, respectiv minore pericolului; - instanța a rupt din contextul rezultatelor expertizei medico-legale nr.72D, prin care s-a stabilit că a avut loc tumefierea țesuturilor moi cu echimoză cauzate prin acțiune traumatică a unui obiect dur contondent, cu suprafața de interacțiune limitată. Aceste concluzii științifice demonstrează argumentele condamnatului privind aflarea în poziție de legitimă apărare, respingerea violenței generate de partea vătămată, violență care amenința sănătatea și drepturile condamnatului, dar și a rudelor (martori), de aceea acțiunile lui nu pot constitui o infracțiune, fapt ignorat de instanțe, aceste concluzii cu certitudine sunt primordiale în cercetarea judecătorească, fapt neadministrat în prima instanță; - instanța contrar prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, a dat prioritate în exclusivitate depozițiilor părții vătămate și a martorilor acuzării, ignorându-le pe cele ale apărării, fiind incorect trasă concluzia că în acțiunile condamnatului există componența laturii obiective a faptei prevăzută de art. 151 Cod penal, or, condamnatul nu a avut intenția de a-i vătăma intenționat integritatea corporală sau sănătatea lui Panuța Eugeniu, acesta fiind în stare de legitimă apărare, respingând atacurile părții vătămate; - condamnatul a solicitat personal ambulanța și poliția la fața locului. Mai mult, inculpatul a acordat părții vătămate Panuța Eugeniu primul ajutor medical, stopând hemoragia, primul fiind medic masor de profesie. Acest fapt demonstrează repetat că în acțiunile condamnatului lipsea intenția de a cauza vătămări corporale; - instanța a cunoscut că atît partea vătămată, cît și alți agresori erau în stare de ebrietate alcoolică, admiteau acțiuni huliganice, amenințau martorul Stoianov Veronica, și distrugeau bunurile imobile ce nu le aparțin. Toate aceste circumstanțe arată că scopul aflării acestora în ograda martorului Stoianov Veronica era altul decît vizitarea acesteia. Mai mult, instanța a omis faptul că vizitarea martorului a avut loc iarna, pe timp de noapte, și anume orele 01.00 min., în timp ce în casă se aflau doar două femei și minori. Evident, starea de panică și pericol era destul de înaltă pentru a putea percepe anumite lucruri în condiții normale. Poliția era sistematic apelată la acest domiciliu, însă, nu a intervenit eficient. De altfel, martorul Stoianov Veronica nu a avut vreo alternativă, decât să apeleze la ajutorul fratelui, vecinilor sau altor rude, care îi cunoșteau problemele cu fostul soț, Grama Ghenadie. Prin urmare, intenția martorului Stoianov Veronica, a fost în a fi protejată de acțiunile abuzive ale unor persoane, care i-au perturbat proprietatea și siguranța; - la fel, instanța nu a dat o apreciere comportamentului martorului Grama Ghenadie, atît în seara evenimentelor cît și anterior. Astfel, Grama Ghenadie s-a prezentat la domiciliul martorului Stoianov Veronica la orele 01:00 de noapte, la 03.01.2010, deși de 3 ani, începând cu anul 2007 este divorțat de Stoianov Veronica 6 și nu domiciliază la adresa acesteia. Astfel, instanța nu a luat în considerare relațiile dintre ambii și faptul că tulburarea liniștii la orele 01:00 min, noaptea, înseamnă încălcarea dreptului la viață privată, garantat de art. 8 CEDO. În acest sens, acțiunile bănuitului trec de limita relațiilor civile dintre aceste două persoane și constituie o imixtiune în viața privată a victimei, motiv din care, Stoianov Veronica putea solicita bănuitului să nu-i tulbure liniștea și să părăsească domiciliul acesteia; - în noaptea de 03.01.2010, Grama Ghenadie a amenințat cu aplicarea violenței și chiar cu omor, fapt care nu poate fi negat de instanță în procesul de revizuire. Din acest context, rezultă și acțiunile condamnatului. Venind la fața locului, condamnatul nu a tras din arma deținută legal, fără prevenirea și somarea părții vătămate să înceteze acțiunile ilegale. Or, arma a fost luată de respectivul în scop de protecție atît a siguranței proprii, cît și a rudelor lui; - instanța nu a apreciat începutul aplicării armei de foc, cît și scopul utilizării acesteia, precum și circumstanțele. Rănirea părții vătămate prin împușcare a avut loc în momentul în care partea vătămată fiind deasupra condamnatului încerca să-i provoace dureri, fapt apreciat de Stoianov la acel moment ca pericol pentru viața sa; - în cererea de revizuire, revizuientul a indicat asupra unor neconcordanțe între rapoartele de expertiză și concluziile acestora (2010 și 2016); neadministrarea intenționată a probelor apărării; evitarea audierii unor alți martori; falsificarea unor dovezi, admiterea unor încălcări procesuale (nesemnarea actelor, nedatarea actelor procesuale, neridicarea unor mostre, dispariția unor probe). Toate acestea, nu au fost evaluate și apreciate de instanță, deși au importanță pentru revizuirea cauzei și justa soluționare a acesteia.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2016, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, fiind menținută sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04 aprilie 2016 fără modificări.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a concluzionat corect și just că argumentele invocate de revizuientul Stoianov Valeriu, în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile de revizuire prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. l) și 2) Cod de procedură penală. Totodată, instanța de apel referitor la primul temei de revizuire invocat, și anume faptul că s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei, a reținut că prin ordonanța procurorului din 11 februarie 2016, a fost încetată urmărirea penală în privința lui Iacob Vadim pe învinuirea în baza art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal, deoarece a intervenit termenul de prescripție de atragere la răspundere penală. În ordonanță, s-a constatat faptul că Iacob Vadim la 13.01.2010, în cadrul urmăririi penale, începând cu 13.30 și pînă la 14.25, fiind recunoscut și audiat în calitate de martor în cadrul cauzei penale nr.2010480015, pornită în baza art. 151 alin. (1) Cod 7 penal, fiind preîntâmpinat de răspundere penală conform art. 312 Cod penal, a depus la ofițerul de urmărire penală Neagu A. din cadrul serviciului de urmărire penală a CPS Ciocana, declarații mincinoase cu bună știință, de învinuire a lui Stoianov Valeriu în comiterea unei infracțiuni grave. În acest context, instanța de apel a indicat că pentru a fi în prezența temeiului de revizuire prevăzut de art. 458 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală, sunt necesare întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: - Să fie săvîrșită o infracțiune în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei; - Infracțiunea săvîrșită să fi condus la pronunțarea unei hotărâri ilegale și neîntemeiate; - Să existe o sentință penală irevocabilă. În acest sens, termenul de sentință penală trebuie interpretat în sens larg, incluzându-se și ordonanțele pronunțate de procuror în cadrul urmăririi penale. La acest capitol, instanța de apel a susținut constatările primei instanțe, care a conchis în mod just că declarațiile false ale martorului Iacob Vadim, depuse la faza urmăririi penale, nu au dus la soluționarea eronată a cauzei și pronunțarea unei hotărâri ilegale și neîntemeiate, or instanța de apel în decizia din 28 februarie 2012 și-a motivat soluția de recunoaștere lui Stoianov Valeriu vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, inclusiv pe declarațiile depuse de Iacob Vadim în instanța de judecată și nu pe cele făcute la faza urmăririi penale. În acest sens, instanța de apel a relevat că și din ordonanța procurorului din 11 februarie 2016, rezultă că martorul Iacob Vadim, spre deosebire de declarațiile date la urmărirea penală, în instanța de judecată a depus declarații. Corelativ, coroborând cele indicate supra, instanța de apel a atestat că deși în speță sunt întrunite 2-ă condiții de inițiere a revizuirii prevăzute de art. 458 alin. (3) pct. l) Cod de procedură penală, și anume existența unei ordonanțe a procurorului care atestă comiterea unei infracțiuni în timpul urmăririi penale. În cazul dat nu s-a confirmat ce-a de-a treia condiție și anume ca infracțiunea săvîrșită să fi condus la pronunțarea unei hotărâri ilegale și neîntemeiate. Referitor la cel de-al doilea temei invocat de condamnatul Stoianov Valeriu, și anume, art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, precum că s-au stabilit alte circumstanțe de care instanța nu a avut cunoștință la emiterea hotărîrii și care, independent sau împreună cu circumstanțele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrșit o infracțiune mai puțin gravă, instanța de apel a notat că acesta se subordonează unei duble condiții: - Descoperirea unor circumstanțe necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; 8 - Circumstanțele noi, necunoscute în mod independent sau împreună cu circumstanțele stabilite anterior să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, adică că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrșit o infracțiune mai puțin gravă. Astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță corect a menționat că probele prezentate, și anume ordonanța procurorului din 11 februarie 2016 de încetare a urmării penale în privința lui Iacob Vadim, raportul de expertiză nr. 1536 din 31 august 2015, raportul de expertiză medico-legală nr.667 din 08 septembrie 2015 și declarațiile martorului Verdeș Adrian, nu constituie circumstanțe care împreună cu celelalte circumstanțe stabilite anterior dovedesc nevinovăția condamnatului. Ori, după cum rezultă din decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012, instanța de apel și-a întemeiat soluția de condamnare a lui Stoianov Valeriu în baza art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal pe un cumul de probe. În această ordine de idei, instanța de apel a menționat că din noile mijloace de probă prezentate în procedura de revizuire și anume ordonanța procurorului din 11 februarie 2016 de încetare a urmăririi penale în privința lui Iacob Vadim, raportul de expertiză nr. 1536 din 31 august 2015, raportul de expertiză medico-legală nr. 667 din 08 septembrie 2015 și declarațiile martorului, Verdeș Adrian, prin prisma cumulului de probe puse de instanța de apel la baza sentinței de condamnare, nu demonstrează că soluția adoptată anterior de instanța de judecată este una ilegală. Instanța de apel a indicat că aceste probe nu constituie temeiul de revizuire prevăzut de art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, întrucît aceste elemente noi de informație nu duc la o altă soluție decât cea adoptată prin deciziile a căror revizuire se cere. Mai mult decît atît, instanța de apel a specificat că aceste noi mijloace de probă în coroborare cu mijloacele de probă anexate la materialele dosarului penal, în baza căruia Stoianov Valeriu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, nu probează nici prezența legitimei apărări ca cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Referitor la alegațiile condamnatului precum că instanța de judecată la condamnarea acestuia nu a apreciat corect probele, dînd prioritate unora în raport cu alte mijloace de probă, nu a dat o apreciere comportamentului lui Grama Ghenadie, existența neconcordanțelor între rapoartele de expertiză, și neadministratea de către instanța de judecată a probelor apărării urmau a fi invocate în cadrul examinării inițiale a cauzei penale și nu în cadrul procedurii de revizuire, care reprezintă o cale extraordinară de atac, ce se deosebește de celelalte căi de atac, prin aceea că temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei, ci din aspecte 9 exterioare acestuia, pe care instanța nu le-a avut în vedere la judecata anterioară și nici nu a cunoscut de existența acestora.

Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2016 este atacată cu recurs ordinar de către: 20.1. Avocatul Scripnic Veaceslav în numele condamnatului Stoianov Valeriu, invocând temeiul pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04 aprilie 2016 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2016, invocând în motivare că: - prima instanță nu a verificat faptul că, prin declarațiile părții vătămate Iacob Vadim de la urmărirea penală acesta a confirmat declarațiile făcute de părțile vătămate, martori, circumstanțele considerate drept confirmare a vinovăției lui Stoianov Valeriu sau la altfel spus ordonanța procurorului (doar că intervenirea termenului de prescripție) a dus la situația de a supune unei cercetări suplimentare declarațiile menționate, supunându-le unei analize în coraborare cu conținutul ordonanței procurorului. Ori, dacă Iacob Vadim confirmând declarațiile părților vătămate, a martorilor a dat declarații false, atunci cum ar urma de calificat declarațiile celorlalți sau cel puțin ele ar urma să fie supuse unei analize noi; - instanțele judecătorești nu au studiat toate materialele cauzei, altfel ar fi de menționat faptul că condamnatul Stoianov Valeriu a venit la sora sa, deoarece a fost informat că Grama Ghenadie cu încă cîteva persoane în stare de ebrietate au mers acolo, iar apropiindu-se la locul faptei a constatat că la intrare stăteau două persoane necunoscute care nu-i permiteau să intre și care au inițiat altercația. Instanța la fel nu a menționat că în cadrul altercației, Stoianov Valeriu a întreprins toate măsurile ca să nu-i fie luată arma de foc pe care o posedă legal și cu care putea fi comisă o faptă prevăzută de Codul penal, a efectuat împușcătura de avertizare. În aceeași altercație au fost efectuate mai multe împușcături și anume în acest sens condamantul Stoianov Valeriu a invocat ca motiv de revizuire raportul de expertiză nr.1536 din 31 august 2015, rezultatele din care contravin circumstanțelor constatate prin materialele cauzei. 20.2. Codamnatul Stoianov Valeriu, fără a indica nici un temei de recurs prevăzut de art. 427 Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04 aprilie 2016 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2016, admiterea cererii de recurs și rejudecarea cauzei, invocând în motivare că: - admițând spre examinare cererea de revizuire și concluziile procurorului instanța a purces în principiu la reanalizarea probelor și circumstanțelor cauzei atât noi, cât și a celor vechi - formulând per ansamblu o nouă versiune a faptelor incriminate, fapt inadmisibil în ordinea prevăzută de procesul de revizuire. Instanța 10 de apel, la fel, a dat o apreciere probelor cercetate anterior, propunând alte soluții, decât stabilirea circumstanțelor care dovedesc că condamnatul este nevinovat, așa cum o cere expres articolul 458 Cod de procedură penală; - există o situație când s-au creat divergențe între două sentințe emise de aceeași instanță care au administrat și interpretat probele într-un mod diferit, fapt pentru care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil; - în cazul în care procurorul a identificat în cadrul unei cercetări suplimentare fapte și probe care arată la contradicții vădite în procesul de administrare a probelor, cât și a desfășurării urmăririi penale, ceea ce demonstrează că organul de urmărire penală/acuzarea recunoaște erorile admise - soluția instanței ar trebui să fie una pe măsură cu cea a anchetei, de altfel are loc o interferență în principiul echității procesului penal. Analizând sentința se observă un conflict de opinii între procuror și instanță privitor la probele noi, ambele în detrimentul intereselor condamnatului; - atât acuzatorul, cât și instanța au constatat cu certitudine că declarațiile martorului Iacob Vadim sunt false, precum că acestea nu duc la o altă soluție, decât cea adoptată prin deciziile a căror revizuire se cere, respectiv nu au fost admise. O asemenea explicație, dar și mărturiile mincinoase sunt contrare principiilor legalității, securității raporturilor juridice și procesului echitabil. Or, odată ce procesul penal a fost administrat cu erori recunoscute, corectarea acestora poate și trebuie exercitată prin căile extraordinare de atac; - instanța a ignorat principul procesului penal prin care toate dubiile trebuie interpretate în favoarea condamnatului și în detrimentul dreptului la apărare a acestuia; - instanța nu a elucidat pe deplin circumstanțele respingerii atacului; - instanța a rupt din contextul rezultatelor expertizei medico-legale nr.72D, prin care s-a stabilit că a avut loc tumefierea țesuturilor moi cu echimoză cauzate prin acțiune traumatică a unui obiect dur contondent, cu suprafața de interacțiune limitată. Aceste concluzii științifice demonstrează argumentele condamnatului privind aflarea în poziție de legitimă apărare, respingerea violenței generate de partea vătămată, violență care amenința sănătatea și drepturile condamnatului, dar și a rudelor (martori), de aceea acțiunile lui nu pot constitui o infracțiune, fapt ignorat de instanțe; - este de reținut că instanța, contrar prevederilor art. 414 Cod de procedură penală a dat prioritate în exclusivitate depozițiilor părții vătămate și a martorilor acuzării (dovedite ca false), ignorându-le pe cele ale apărării, fiind incorect trasă concluzia că în acțiunile condamnatului există componența laturii obiective a faptei prevăzută de art. 152 Cod penal, or, condamnatul nu a avut intenția de a-i vătăma intenționat integritatea corporală sau sănătatea lui Panuța Eugeniu, acesta fiind în stare de legitimă apărare, respingând atacurile părții vătămate; 11 - condamnatul a solicitat personal ambulanța și poliția la fața locului. Mai mult, inculpatul a acordat părții vătămate Panuța Eugeniu primul ajutor medical, stopând hemoragia, primul fiind medic masor de profesie. Acest fapt demonstrează repetat că în acțiunile condamnatului lipsea intenția de a cauza vătămări corporale; - instanța a cunoscut că atât partea vătămată, cât și alți agresori erau în stare de ebrietate alcoolică, admiteau acțiuni huliganice, amenințau martorul Stoianov Veronica și distrugeau bunurile imobile ce nu le aparțin. Toate aceste circumstanțe arată că scopul aflării acestora în ograda martorului Stoianov Veronica era altul decât vizitarea acesteia. Mai mult, instanța a omis faptul că vizitarea martorului a avut loc iarna, pe timp de noapte, și anume orele 01.00 min., în timp ce în casă se aflau doar două femei și minori. Evident, starea de panică și pericol era destul de înaltă pentru a putea percepe anumite lucruri în condiții normale; - instanța nu a dat o apreciere comportamentului martorului Grama Ghenadie, atât în seara evenimentelor cât și anterior; - condamnatul, venind la fața locului nu a tras din arma deținută legal, fără prevenirea și somarea părții vătămate să înceteze acțiunile ilegale. Or, arma a fost luată de respectivul în scop de protecție atât a siguranței proprii, cât și a rudelor lui. Instanța nu a apreciat începutul aplicării armei de foc, cât și scopul utilizării acesteia, precum și circumstanțele. Rănirea părții vătămate prin împușcare a avut loc în momentul în care partea vătămată fiind deasupra inculpatului încerca să-i provoace dureri, fapt apreciat de condamnat la acel moment ca pericol pentru viața sa; - instanța de apel just a concluzionat că administrarea probelor în dosarul contestat a fost ilegală, deoarece declarațiile martorului Iacob Vadim au fost mincinoase, fapt constatat prin ordonanța procurorului din 11 februarie 2016. Aceste circumstanțe, necunoscute instanței de fond - au servit pretext pentru condamnarea recurentului și au putut fi cunoscute doar după ce procurorul a investigat suplimentar dovezile. Respectiv, există temei pentru revizuirea cauzei penale, or de altfel, este în drept să considere că a fost supus unui recurs inechitabil; - aprecierea instanței de apel, precum că deși administrarea probelor în cauza penală a fost cu încălcarea legislației, însă aceasta nu întrunește cea dea treia condiție precum emiterea unei hotărâri ilegale - este absurdă or constatarea emiterii unei hotărâri ilegale ține de competența instanței revizuente; - deși în cererea de revizuire, revizuentul a indicat asupra unor neconcordanțe între rapoartele de expertiză și concluziile acestora (2010 și 2016); neadministrarea intenționată a probelor apărării; evitarea audierii unor alți martori; falsificarea unor dovezi, admiterea unor încălcări procesuale (nesemnarea actelor, nedatarea actelor procesuale, neridicarea unor mostre, dispariția unor probe). Toate acestea, nu au fost evaluate și apreciate de instanță, deși au importanță pentru revizuirea cauzei și justa soluționare a acesteia. 12

La recursurile ordinare declarate, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul Ghervas Iurie, care a pledat pentru inadmisibilitatea acestora din motiv că nu îndeplinesc cerințele de formă și conținut prevăzute de art. 430 Cod de procedură penală, deoarece din conținutul recursurilor se evidențiază că revizuienții au invocat două temeiuri de revizuire și anume, prevederile art. 458 alin. (3) pct. l) și pct. 2) Cod de procedură penală, făcând trimitere la ordonanța procurorului din 13.01.2010 și la raportul de expertiză din 31.08.2015. Cu referire la primul temei de revizuire, că în cadrul urmăririi penale a fost comisă o infracțiune (martorul Iacob Vadim a depus declarații false), procurorul a indicat că această infracțiune nu a condus la pronunțarea unei hotărâri ilegale și neîntemeiate, fapt ce nu poate servi drept temei de revizuire. Ce ține de al doilea temei, precum că au apărut circumstanțe de care instanța nu a avut cunoștință la emiterea hotărârii (raportul de expertiză nr.1536 din 31.08.2015), de asemenea nu constitue circumstanțe care împreună cu celelalte circumstanțe stabilite anterior dovedesc nevinovăția condamnatului. În acest sens, a indicat că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au expus și au motivat hotărârile contestate.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul Scripnic Veaceslav în numele condamnatului Stoianov Valeriu, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal constată că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente. În speță se atestă că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei. La caz, se reține că deși recurentul indică temeiul pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, ce prevede cazul cînd „faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită”, Colegiul penal atestă că din conținutul recursului declarat de recurent, nu se identifică nici un argument în 13 privința confirmării cazurilor de aplicabilitate a temeiului invocat, la fel, în urma examinării materialelor cauzei, nu s-au identificat careva circumstanțe care ar cădea sub incidența acestui temei și ar constitui motiv de casare, astfel acesta este unul pur declarativ și neîntemeiat. Totodată din textul recursului declarat, descris în pct. 20.1., rezultă că recurentul invocă prezența stării de legitimă apărare în care s-a aflat condamnatul Stoianov Valeriu în momentul săvârșirii faptei, critici ce cad sub incidența temeiului pentru recurs, prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală. Verificând legalitatea hotărârilor atacate sub acest aspect, Colegiul penal reține că nici aceste alegații ale recurentului nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei, or asupra lipsei stării de legitimă apărare în acțiunile lui Stoianov Valeriu, s-au expus detaliat și argumentat atît prima instanță în sentința din 04 aprilie 2016 (f.d.121-123, vol. IV), cît și instanța de apel prin decizia sa din 23 mai 2016 (f.d. 207-208, vol. IV), motivare ce se însușește și se acceptă de instanța de recurs ordinar, fapt ce vine în corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 din hotărîrea sa din 16 februarie 2010 în cauza Albert contra României (cererea 13911/03), a statuat că dacă art. 6 §1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale. La fel, Colegiul penal conchide în privința motivelor invocate de recurent, precum că în speță sunt prezente temeiuri de revizuire a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012, că sunt neîntemeiate și constituie doar opinia subiectivă a recurentului ce nu poate fi admisă, deoarece atît prima instanță cît și instanța de apel corect au constatat că declarațiile false depuse de martorul Iacob Vadim la faza urmăririi penale, nu au dus la pronunțarea unei hotărâri ilegale și neîntemeiate, or instanța de apel în decizia sa din 28 februarie 2012, a adoptat soluția de condamnare a lui Stoianov Valeriu pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. f) Cod penal, inclusiv pe declarațiile depuse de Iacob Vadim în instanța de judecată și nu numai pe cele date la faza urmăririi penale, iar noile elemente de probă prezentate în argumentarea cererii de revizuire nu duc la modificarea soluției deja adoptată prin deciziile a căror revizuire s-a cerut, totodată, în urma cercetării materialelor cauzei temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor constatări nu se identifică de instanța de recurs ordinar. În acest context, Colegiul penal mai invocă că instanța de apel și-a întemeiat concluzia de condamnare a lui Stoianov Valeriu nu doar pe declarațiile martorului Iacob Vadim date la faza urmăririi penale sau chiar cele din instanța de judecată, dar 14 pe un cumul de probe descris în decizia instanței de apel din 28 februarie 2012 (f.d. 199-208, vol. II), apreciate just de instanța de apel prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, iar constatările instanței de apel în acest aspect, inclusiv la lipsa legitimei apărări au fost menținute prin decizia irevocabilă a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 27 noiembrie 2013. În această ordine de idei, Colegiul penal mai subliniază, că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, “inter alia”, ca, atunci cînd instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea cauza Brumărescu vs România, Nr.28342/95&62, 28 octombrie 1999). Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărîri judecătorești definitive și executorii doar în scopul reluării procesului de judecată și al unei noi soluționări a cauzei. Competența de revizuire a instanțelor supreme trebuie exercitată pentru a corecta erorile de drept și omisiunile justiției și nu pentru a efectua o reexaminare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și nici existența a două păreri asupra aceleiași probleme nu poate servi drept temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar în cazul în care reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (a se vedea cauza Bujnița vs Moldova, Nr.36492/02, 16 ianuarie 2007).

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de condamnatul Stoianov Valeriu, în raport cu materialele cauzei, ținând seama de opinia procurorului expusă în referință, Colegiul penal constată inadmisibilitatea acestuia, din următoatele considerente. În speță se atestă că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen. Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că nu îndeplinește cerințele de conținut, prevăzute în art. 430 Cod de procedură penală. În sensul art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat, iar art. 430 Cod de procedură penală indică expres cerințele cărora trebuie să corespundă cererea de recurs, în special, textul recursului trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărârii atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din acestea) și cu invocarea 15 problemei de drept ce persistă în cauză, indicând care este eroarea comisă de instanță. În acest sens se reține, că art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede 16 temeiuri de declarare a recursului ordinar, astfel, dacă o parte în cadrul procesului consideră că soluția instanței de apel conține erori de drept și o atacă în instanța superioară, atunci ea este obligată, conform art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală, să motiveze recursul și să indice eroarea ce s-a comis în coraport cu cel puțin unul din temeiurile normei menționate. Sub acest aspect, Colegiul penal mai menționează că din textul recursului declarat de condamnatul Stoianov Valeriu, acesta prin criticile formulate își manifestă dezacordul cu aprecierea probelor de către instanțele ierarhic inferioare, însă aceste motive nu pot fi acceptate, din considerentul că acestea reprezintă aprecierea subiectivă a probelor de recurent și nu cad sub incidența nici unui temei pentru recurs, or, conform prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept esențiale comise de instanțele de fond și de apel. Astfel, instanța de recurs ordinar nu consideră necesar de a da o nouă apreciere probelor administrate la speța dată, ce este de competența exclusivă a primei instanțe și a instanței de apel, iar instanța de recurs ca instanță ierarhic superioară, examinează cauza doar sub aspectul prezenței erorilor de drept comise de prima instanță și cea de apel la judecarea cauzei. Prin urmare, criticile formulate de recurent nu conțin indicii unor erori de drept și respectiv nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind ilegale. În cazul în care autorul nu invocă concret în recurs temeiul sau eroarea pe care se bazează din cele reglementate de norma procesual penală, un asemenea recurs se consideră ca fiind necorespunzător după conținut, deoarece nu îndeplinește exigențele prevăzute de pct. 5) art. 430 Cod de procedură penală și urmează a fi decisă inadmisibiltatea acestuia. Colegiul penal constată că recursul ordinar declarat de condamnatul Stoianov Valeriu, nu întrunește condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze recursurile cu circumstanțe în fapt și în drept care le-ar justifica sub acest aspect, întrucît potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii. În speță, recurentul la întocmirea recursului nu a îndeplinit dispozițiile prevăzute la art. 430 Cod penal, și nu a indicat temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală și esența problemei de drept de importanță generală abordată în cauza dată. 16 În această ordine de idei, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de către condamntul Stoianov Valeriu și potrivit legii se impune inadmisibilitatea lui, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

Pe cale de consecință a celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența cărorva erori de drept ce ar fi afectat hotărârile atacate sub aspectele contestate, iar recursurile declarate sunt inadmisibile, a avocatului Scripnic Veaceslav în numele condamnatului Stoianov Valeriu ca fiind vădit neîntemeiat, iar a condamnatului Stoianov Valeriu din motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut prevăzute în art. 430 Cod de procedură penală.

Conducîndu-se de prevederile art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, DECIDE : Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2016, în cauza penală privindu-l pe Stoianov Valeriu Vasile, de către: - avocatul Scripnic Veaceslav în numele condamnatului Stoianov Valeriu, ca fiind vădit neîntemeiat; - condamnatul Stoianov Valeriu, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut prevăzute în art. 430. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la 21 decembrie 2016. Președinte Ursache Petru Judecători Timofti Vladimir Toma Nadejda 17