1re-141/2016 — /art. 276 alin. 2 CP RNM/

Dosarul 1re-141/2016

C U R T E A S U P R E M Ă DE J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev,

Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de avocatul

Vieru Vadim în numele lui Lypovchenko Oleksandr, împotriva „sentinței

Judecătoriei orășenești Tiraspol a RMN” din 28 martie 2016 și „deciziei Judecătoriei

Supreme a RMN” din 10 mai 2016, în cauza penală în privința lui

Lypovchenko Oleksandr Nikolaevich,

născut la 24.01.1979, originar din mun.

Tiraspol și domiciliat în or. Dnestrovsc, str.

Cotovschii, 7, ap. 5.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de recurs: 06.07.2016 - 22.11.2016;

Asupra recursului în anulare declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Lypovchenko Ol-dr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 276 alin.

(2) Cod penal al ”autoproclamatei RMN”, la 3 ani și 6 luni închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele administrației de stat și locale

pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în colonie-așezare.

fost respinse recursurile declarate de către ”condamnatul” Lypovchenko O. și de

avocatul acestuia, cu menținerea hotărârii atacate.

avocatul Vieru V. în numele lui Lypovchenko Ol-dr, prin care se solicită casarea

și recunoașterea ca fiind emise contrar legislației Republicii Moldova „sentința

Judecătoriei orășenești Tiraspol a RMN” din 28 martie 2016 și „decizia

Judecătoriei Supreme a RMN” din 10 mai 2016.

În argumentarea celor solicitate, recurentul menționează că, la caz, sunt

prezente temeiurile prin care se impune soluția recunoașterii ”actelor judiciare”

privind condamnarea și arestarea lui Lypovchenko Ol-dr, ca fiind ilegale,

revendicând faptul că ultimul a fost condamnat de către o ”instanță de judecată”

1

din „autoproclamata RMN”, care nu întrunește elementele prevăzute de legislația

Republicii Moldova și care nu era competentă în sensul art. 6 al CoEDO să

judece cauza dată.

De asemenea, se susține că această condamnare ilegală a lui Lypovchenko

Ol-dr, a dus la încălcarea unui proces echitabil în sensul art. 6 al CoEDO în

privința sa și la privarea lui de libertate în lipsa unor probe verosimile care ar

proba vinovăția de cele imputate.

Titularul dreptului de recurs mai susține că lui Lypovchenko Ol-dr i-a fost

abuziv încălcat dreptul la libertate prin: aplicarea măsurii preventive și privarea

de libertate în rezultatul condamnării pronunțate de către un ”tribunal” lipsit de

”competență” în sensul art. 5 § 1 lit. (a) al Convenției. Totodată, recurentul susține

și faptul că având în vedere circumstanțele cauzei, detenția lui Lypovchenko Ol-

dr nu s-a bazat pe niciun temei legal adecvat prevăzut de art. 5 §1 lit. c) al

Convenției, or acesta a fost privat de libertatea în temeiul unor ”legi” locale

recunoscute doar în ”rmn”, care contravin legislației RM și care nu corespund

cerinței de ”legalitate” prevăzute de standardele europene. Urmare a celor

expuse, recurentul susține că Lypovchenko Ol-dr nu a fost condamnat de către

”un tribunal” în sensul Convenției și că ”sentința”, pronunțată de către un corp

judecătoresc ca ”instanța judecătorească a rmn”, după o procedură ca cea în cazul

ultimului, nu poate fi considerată drept detenție în conformitate cu ”procedurile

legale” și cu respectarea garanțiilor prevăzute de art. 5 al Convenției, fapte ce

constituie vicii fundamentale ce au provocat o eroare de drept și care a dus la

detenția ilegală a persoanelor și lipsirea de proprietatea privată a acestora.

În drept, avocatul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 7, 8, 9,

10, 11, 19, 25, 29, 39, 251, 431, 432, 453 alin. (1) și (2), 454, 455 Cod de procedură

penală, art. 114 și 115 din Constituție, art. 15 din Legea cu privire la organizarea

judecătorească, art. 5, 6 și 13 al CoEDO.

Colegiul penal lărgit conchide asupra admiterii acestuia, din următoarele

considerente.

Așadar, pornind de la prevederile art. 1 alin. (1) din Constituția Republicii

Moldova, Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și

indivizibil.

Prin urmare, art. 3 alin. (1), (2) al Legii Supreme consfințește că, teritoriul

Republicii Moldova este inalienabil, iar frontierele țării sunt consfințite prin legea

organică, respectându-se principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului

internațional.

La 02 septembrie 1990, așa numită republică moldovenească nistreană

”RMN” își declară independența față de Republica Moldova, iar ulterior, și-a

creat o structură proprie de stat cu atribute proprii (miliție, procuratură, instanțe

2

judecătorești), care până în prezent activează în baza unei legi contrare legislației

Republicii Moldova și standardelor internaționale.

Aceste unități para statale (miliție, procuratură, instanțele judecătorești) nu

au fost și nu sunt supuse controlului din partea autorităților constituționale ale

Republicii Moldova și monitorizării din partea instituțiilor internaționale.

Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 24 iulie

1997, a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, precum și a unor protocoale adiționale la această

Convenție, unde în art. 1 pct. 1) din hotărâre, se specifică că, „Republica Moldova

declară că nu va putea asigura respectarea dispozițiilor Convenției în ce privește

omisiunile și actele comise de organele autoproclamatei republici nistrene pe teritoriul

controlat efectiv de ele până la soluționarea definitivă a diferendului din această zonă”.

Prin dispoziția art. 1 al Convenției se statuează faptul că statele părți,

trebuie să răspundă de orice încălcare a drepturilor și libertăților protejate de

Convenție, comise asupra indivizilor aflați sub „jurisdicția” lor.

Exercitarea jurisdicției este o condiție necesară pentru ca un stat

contractant să fie considerat responsabil de actele sau omisiunile care i se impută

și care dau loc unei plângeri de încălcare a drepturilor și libertăților anunțate în

Convenție.

Expresia ”relevând din jurisdicția lor” din art. 1 al Convenției, din punct de

vedere al dreptului internațional public trebuie să fie înțeleasă, ca semnificând

faptul că competența jurisdicțională a unui stat este în primul rând teritorială,

dar de asemenea, în acest sens se presupune, că aceasta se exercită în mod

normal pe întreg teritoriul statului. Această presupunere poate fi limitată în

circumstanțe excepționale în special, atunci când un stat este împiedicat de a-și

exercita autoritatea pe o parte a teritoriului său, ceia ce ar putea fi rezultatul unei

ocupații militare, prin forțele armate ale unui alt stat care controlează efectiv

acest teritoriu. (cauza Loizidou vs. Turcia)

Față de cele ce preced, se mai remarcă că, în cauza Ilașcu și alții vs. Moldova

și Rusia (Hotărârea CtEDO din 08 iulie 2004) privitor la cele declarate de către

Guvern, precum că Republica Moldova nu deține controlul asupra unei părți din

teritoriul său național, anume regiunea transnistreană, Curtea Europeană a

reamintit că ”declarația” consemnată de Moldova în instrumentul său de

ratificare a Convenției la subiectul lipsei de control a autorităților legitime

moldovenești asupra teritoriului transnistrean nu constituie o rezervă validă în

sensul art. 57 al Convenției.

Prin urmare, în același context Curtea Europeană a reiterat că: „totuși chiar

în absența controlului efectiv asupra teritoriilor transnistrene, Republica Moldova are

obligația pozitivă prevăzută în art. 1 al Convenției de a lua măsuri care sunt în puterea

sa și în conformitate cu dreptul internațional – fie de ordin economic, diplomatic sau

3

juridic sau de altă natură - în scopul de a asigura reclamanților respectul drepturilor

garantate de Convenție”.

Instanța europeană consideră că atunci cînd un stat controlant este

împiedicat de a-și exercita autoritatea asupra întregului său teritoriu, printr-o

situație de facto constrângătoare, cum ar fi stabilirea unui regim separatist însoțit

sau nu de ocuparea militară a teritoriului de către un alt stat, acest stat nu

încetează să-și exercite jurisdicția în sensul art. 1 al Convenției asupra acelei părți

a teritoriului care este temporar supusă unei autorități locale susținute de forțele

rebele sau de un alt stat.

Potrivit art. 114 și 115 din Constituția Republicii Moldova, art. 1 a Legii cu

privire la Curtea Supremă de Justiție nr. 789 din 26 martie 1996, art. 1 al Legii cu

privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995: „Justiția în Republica

Moldova se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești - prin Curtea

Supremă de Justiție și prin alte instanțe judecătorești în conformitate cu Constituția”.

Astfel, puterea judecătorească, potrivit legislației citate, se exercită numai

prin instanța judecătorească în persoana judecătorului, învestită constituțional cu

atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii.

Conform art. 6 al Convenției Europene, orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va

hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie

asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

La caz, Colegiul penal lărgit reține că, Lypovchenko Ol-dr a fost

condamnat de ”instanțele de judecată” din ”autoproclamata RMN”, care nu au fost

constituite conform legii și care, în mod ilegal și-au asumat atribuții de înfăptuire

a justiției în regiunea transnistreană, în consecință Lypovchenko Ol-dr fiind

privat de dreptul la un proces echitabil prevăzut de lege.

În continuare, Colegiul penal lărgit relevă că în conformitate cu art. 25 alin.

(6) Cod de procedură penală, sentințele și alte hotărâri judecătorești ale

instanțelor nelegitime nu au putere juridică și nu pot fi executate.

Potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, se specifică că încălcarea

prevederilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal atrage

nulitatea actului procedural în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor

procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Totodată, alineatul (2) al aceluiași articol, prevede că încălcarea prevederilor

legale la compunerea instanței, atrage nulitatea absolută a actului procedural.

Având în vedere cele expuse supra, Colegiul penal lărgit conchide că

copiile materialelor cauzei deferite spre examinare urmează a fi expediate

Procuraturii Generale a Republicii Moldova pentru a fi întreprinse toate măsurile

legale întru verificarea în ordinea prevăzută de legislația în vigoare, a alegațiilor

invocate de recurent în cererea de recurs.

4

procedură penală, Colegiul penal lărgit ,

D E C I D E :

Admite recursul în anulare declarat de avocatul Vieru Vadim în numele lui

Lypovchenko Oleksandr, declară că ”sentința Judecătoriei orășenești Tiraspol a

RMN” din 28 martie 2016 și ”decizia Judecătoriei Supreme a RMN” din 10 mai 2016,

în cauza penală în privința lui Lypovchenko Oleksandr Nikolaevich sunt lovite

de nulitate absolută, ca hotărâri adoptate de organe neconstituționale.

Copia materialelor se expediază Procuraturii Generale a Republicii

Moldova pentru a întreprinde în cauză toate măsurile prevăzute de legislația

Republicii Moldova.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 22 noiembrie 2016.

Președinte Petru Ursache,

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

5