1re-47/2015 — Art. 287 CP al autoproclamatei RMN

Prin „sentința Judecătoriei orășănești Tiraspol a RMN” din 26 septembrie 2014, Beșleaga V. și Bevziuc S. au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 287 alin. (3) lit. a) și b) Cod penal al „autoproclamatei R.M.N.” la cîte 6 ani închisoare, cu aplicarea amenzii în cuantum de 26 640 000 ruble pentru fiecare și cu executarea pedepsei în colonie cu regim comun.

Ulterior, prin „decizia Judecătoriei Supreme a R.M.N.” din 04 noiembrie 2014, a fost casată „sentința Judecătoriei orășănești Tiraspol a R.M.N.” din 26 septembrie 2014 și a fost pronunțată o nouă hotărîre, potrivit căreia Beșleaga V. și Bevziuc S. au fost 1 recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 287 alin. (3) lit. a) și b) Cod penal al „autoproclamatei R.M.N.” la amendă în mărime de 500 000 ruble pentru fiecare.

Hotărîrile nominalizate sunt atacate cu recurs în anulare de către avocatul Vieru V. în numele lui Beșleaga V. și Bevziuc S., prin care se solicită casarea și recunoașterea ca fiind emise contrar legislației Republicii Moldova „sentința Judecătoriei orășănești Tiraspol a RMN” din 26 septembrie 2014 și „decizia Judecătoriei Supreme a R.M.N.” din 04 noiembrie 2014. În argumentarea celor solicitate, recurentul consideră că, la caz, sunt prezente temeiurile prin care se impune soluția recunoașterii „actelor judiciare” privind condamnarea și arestarea recurenților, ca fiind ilegale, revendicînd faptul că Beșleaga V. și Bevziuc S. au fost condamnați de către o „instanță de judecată” din „autoproclamata R.M.N.”, care nu întrunește elementele prevăzute de legislația Republicii Moldova și care nu erau competente în sensul articolului 6 al Convenției Europene să judece cauza dată. De asemenea, se susține că această condamnare ilegală a recurenților a dus la privarea de bunurile lor private (activele) prin aplicarea sechestrelor asupra proprietății lor ca măsură preventivă și, ulterior, prin dispunerea confiscării acesteia prin emiterea sentinței recurate. Astfel, recurentul susține că Beșleaga V. și Bevziuc S. nu au avut parte de un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției Europene, și respectiv în urma procesului au fost lipsiți ilegal (arbitrar) de libertate și de proprietățile lor. În drept, avocatul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 7, 8, 9, 10, 11, 19, 25, 29, 39, 251, 431, 432, 453 alin. (1) și (2), 454, 455 Cod de procedură penală, art. 114 și 115 din Constituție, art. 15 din Legea cu privire la organizarea judecătorească, art. 5, 6 și 13 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Judecînd recursul în anulare declarat, în baza materialelor din dosar, Colegiul penal lărgit conchide asupra admiterii acestuia, relevînd următoarele argumente în susținerea acestei statuări. Așadar, pornind de la prevederile art. 1 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, amintim că Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) și (2) al Legii Supreme se stipulează că, teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, iar frontierele țării sunt consfințite prin lege organică, respectîndu-se principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional. La 02 septembrie 1990, așa numită republică moldovenească nistreană „R.M.N.” își declară independența față de Republica Moldova, iar ulterior, și-a creat o structură proprie de stat cu atribute proprii (miliție, procuratură, instanțe judecătorești), care pînă în prezent activează în baza unei legi contrare legislației Republicii Moldova și standardelor internaționale. 2 Aceste unități para statale (miliție, procuratură, instanțele judecătorești) nu au fost și nu sunt supuse controlului din partea autorităților constituționale ale Republicii Moldova și monitorizării din partea instituțiilor internaționale. Prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și protocoalele adiționale la această Convenție, unde în art. 1 pct. 1) din hotărîre, se specifică că, „Republica Moldova declară că nu va putea asigura respectarea dispozițiilor Convenției în ce privește omisiunile și actele comise de organele autoproclamatei republici nistrene pe teritoriul controlat efectiv de ele, pînă la soluționarea definitivă a diferendului din această zonă”. Prin dispoziția art. 1 al Convenției se statuează faptul că statele părți, trebuie să răspundă de orice încălcare a drepturilor și libertăților protejate de Convenție, comise asupra indivizilor aflați sub „jurisdicția” lor. Exercitarea jurisdicției este o condiție necesară pentru ca un stat contractant să fie considerat responsabil de actele sau omisiunile care i se imputează și care dau loc unei plîngeri de încălcare a drepturilor și libertăților anunțate în Convenție. Expresia „relevînd din jurisdicția lor” din art. 1 al Convenției, din punct de vedere al dreptului internațional public trebuie să fie înțeleasă, ca semnificînd faptul că competența jurisdicțională a unui stat este în primul rînd teritorială, dar de asemenea, în acest sens se presupune, că aceasta se exercită în mod normal pe întreg teritoriul statului. Această presupunere poate fi limitată în circumstanțe excepționale în special, atunci cînd un stat este împiedicat de a-și exercita autoritatea pe o parte a teritoriului său, ceia ce ar putea fi rezultatul unei ocupații militare, prin forțele armate ale unui alt stat care controlează efectiv acest teritoriu. (cauza Loizidou vs. Turcia) Față de cele ce preced, se mai remarcă că, în cauza Ilașcu și alții vs. Moldova și Rusia (Hotărîrea CtEDO din 08 iulie 2004) privitor la cele declarate de către Guvern, precum că Republica Moldova nu deține controlul asupra unei părți din teritoriul său național, anume regiunea transnistreană, Curtea Europeană a reamintit că „declarația” consemnată de Moldova în instrumentul său de ratificare a Convenției la subiectul lipsei de control a autorităților legitime moldovenești asupra teritoriului transnistrean nu constituie o rezervă validă în sensul art. 57 al Convenției. Prin urmare, în același context Curtea Europeană a reiterat că: „totuși chiar în absența controlului efectiv asupra teritoriilor transnistrene, Republica Moldova are obligația pozitivă prevăzută în art. 1 al Convenției de a lua măsuri care sunt în puterea sa și în conformitate cu dreptul internațional – fie de ordin economic, diplomatic sau juridic sau de altă natură – în scopul de a asigura reclamanților respectul drepturilor garantate de Convenție”. Instanța europeană consideră că atunci cînd un stat controlant este împiedicat de a- și exercita autoritatea asupra întregului său teritoriu, printr-o situație de facto constrângătoare, cum ar fi stabilirea unui regim separatist însoțit sau nu de ocuparea militară a teritoriului de către un alt stat, acest stat nu încetează să-și exercite jurisdicția 3 în sensul art. 1 al Convenției asupra acelei părți a teritoriului care este temporar supusă unei autorități locale susținute de forțele rebele sau de un alt stat. Potrivit art. 114 și 115 din Constituția Republicii Moldova, art. 1 a Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție nr. 789 din 26 martie 1996, art. 1 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995: „Justiția în Republica Moldova se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești - prin Curtea Supremă de Justiție și prin alte instanțe judecătorești în conformitate cu Constituția”. Astfel, puterea judecătorească, potrivit legislației citate, se exercită numai prin instanța judecătorească în persoana judecătorului, învestită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii. Conform art. 6 al Convenției Europene, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. La caz, Colegiul penal lărgit reține că, Beșleaga V. și Bevziuc S. au fost condamnați de „instanțele de judecată” din „autoproclamata R.M.N.”, care nu au fost constituite conform legii și care, în mod ilegal și-au asumat atribuții de înfăptuire a justiției în regiunea transnistreană, în consecință Beșleaga V. și Bevziuc S. fiind privați de dreptul la un proces echitabil prevăzut de lege. În continuare, Colegiul penal lărgit relevă că în conformitate cu art. 25 alin. (6) Cod de procedură penală, sentințele și alte hotărîri judecătorești ale instanțelor nelegitime nu au putere juridică și nu pot fi executate. Potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, se specifică că încălcarea prevederilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act. Totodată, alineatul (2) al aceluiași articol, prevede că încălcarea prevederilor legale la compunerea instanței, atrage nulitatea absolută a actului procedural. Avînd în vedere cele expuse supra, Colegiul penal lărgit conchide că copiile materialelor cauzei deferite spre examinare urmează a fi expediate Procuraturii Generale a Republicii Moldova pentru a fi întreprinse toate măsurile legale întru verificarea în ordinea prevăzută de legislația în vigoare, a alegațiilor invocate de recurent în cererea de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 456 alin. (1), 457, 251 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit DECIDE : Admite recursul în anulare declarat de avocatul Vieru Vadim în numele lui Beșleaga Vitalii și Bevziuc Serghei, declară că „sentința Judecătoriei orășănești Tiraspol a RMN” din 26 septembrie 2014 și „decizia Judecătoriei Supreme a RMN” din 04 4 noiembrie 2014, în cauza penală privindu-i pe Beșleaga Vitalii și Bevziuc Serghei sunt lovite de nulitatea absolută, ca hotărîri adoptate de organe neconstituționale. Copia materialelor se expediază Procuraturii Generale a Republicii Moldova pentru a întreprinde în cauză toate măsurile prevăzute de legislația Republicii Moldova. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată integral la 30 aprilie 2015. Președinte URSACHE Petru Judecători NICOLAEV Ghenadie TIMOFTI Vladimir TOMA Nadejda MORARU Petru 5