1ra-1482/2016 — art.201/1 alin.2 lit.a CP

Prima instanță: 23.11.2015 – 02.02.2016;

Instanța de apel: 24.02.2016 – 21.04.2016;

Instanța de recurs: 05.07.2016 – 12.10.2016. A C O N S T A T A T: 1. Prin sentința Judecătoriei Taraclia din 02 februarie 2016, Bișir Piotr Ivan a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate lui Bișir Piotr Ivan cu stabilirea unui termen de probațiune de 2 (doi) ani. 2. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a constatat că, la data de 11 iulie 2015, aproximativ la ora 15.00, Bișir Piotr, aflându-se în locuința, situată în or. Taraclia, str. Ștefan cel Mare, 38/37, a provocat un scandal cu concubina Șpacova Elena, în timpul căruia a aplicat violența fizică în privința acesteia, prin aplicarea mai multor lovituri cu palma in regiunea feței, iar la observațiile minorei Șpacova Aiseli, născută la 19.02.1998, de a se liniști, pe motivul că sperie copilul și să părăsească casa lor, Bișir Piotr i-a răspuns într-un mod grosolan, intenționat i-a aplicat minorei Șpacova Aiseli o lovitură cu mâna în regiunea capului, în rezultatul căruia aceasta a căzut la podea. Văzând aceasta, Șpacova E. a început să-și apere 1 fiica, însă Bișir Piotr nu s-a liniști și i-a aplicat lui Șpacova E. o lovitură cu mâina, de la ce ultima a căzut, lovindu-se cu capul de ușă, astfel, cauzându-i lui Șpacova Aiseli suferință fizică și psihică, iar părții vătămate Șpacova Elena leziuni corporale neînsemnate, la fel și suferințe fizice și psihice. Acțiunile inculpatului Bișir Piotr Ivan au fost încadrate în baza art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal cu indicii calificativi: violență în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra a doi membri al familiei, soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale și prejudiciu moral. 3. Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin care inculpatul Bișir Piotr Ivan să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În motivarea apelului a indicat, că nu contestă calificarea acțiunilor inculpatului, însă a considerat, că pedeapsa stabilită acestuia este prea blândă, deoarece instanța de fond a ignorat prevederile art. 90 Cod penal, nu a ținut cont de faptul, că inculpatul la locul de trai se caracterizează negativ, anterior de mai multe ori a fost tras la răspundere penală pentru comiterea diferitor infracțiuni, inclusiv și pentru comiterea infracțiunii de aplicare a violenței fizice față de partea vătămată Șpacova Elena și minora Șpacova Aiseli, pentru ce a fost supus diferitor categorii de pedepse, inclusiv și închisoare, cu suspendare condiționată, amendă, muncă neremunerată în folosul comunității, însă acesta nu și-a făcut concluziile necesare și din nou a comis o infracțiune. Totodată, a mai indicat că inculpatul vina nu a recunoscut-o, nu a realizat caracterul ilicit al acțiunilor sale, iar ca circumstanță care agravează răspunderea acestuia a fost reținută ca săvârșirea infracțiunii de o persoană în stare de ebrietate. Astfel, reieșind din circumstanțele enunțate, procurorul a considerat, că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar cu aplicarea pedepsei sub formă de închisoare, cu executarea reală a acesteia.

Prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 21 aprilie 2016 a fost respins ca nefondat apelul procurorului, cu menținerea hotărârii atacate.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra vinovăției inculpatului Bișir Piotr Ivan de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal. Instanța de apel a reținut, că hotărârea primei instanțe se contestă doar în partea stabilirii pedepsei, astfel, verificând legalitatea acesteia, a considerat, că instanța de fond la stabilirea categoriei și termenul pedepsei inculpatului, a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care potrivit art.16 Cod penal se atribuie la categoria infracțiunilor mai puțin grave, de 2 motivul acesteia, de persoana vinovatului, care anterior a fost condamnat, însă antecedentul penal este stins, la locul de trai se caracterizează satisfăcător, la întreținere are un copil minor, de circumstanța atenuantă - recunoașterea vinovăției, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului. La fel, instanța de apel a menționat, că instanța de judecată întemeiat a exclus din învinuirea înaintată inculpatului, calificativul „săvîrșirea infracțiunii de o persoană în stare de ebrietate”, din considerentul că la materialele dosarului nu sunt anexate probe suficiente care să demonstreze că fapta imputată inculpatului a fost săvârșită în stare de ebrietate, iar susținerea acestei circumstanțe doar în baza declarațiilor depuse de părțile vătămate în cadrul urmăririi penale, care însă nu au fost susținute în instanța de fond și de apel. Astfel, instanța de apel a considerat, că nu este suficient pentru a incrimina inculpatului săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate. Reieșind din circumstanțele stabilite, instanța de apel a reținut, că prima instanță corect și legal a ajuns la concluzia, că corectarea și reeducarea inculpatului Bișir Piotr este posibilă prin aplicarea în privința acestuia a pedepsei cu închisoarea, însă fără izolarea de societate, cu stabilirea unui termen de probațiune (art. 90 Cod penal). În opinia, instanței de apel, pedeapsa aplicată inculpatului este una echitabilă, stabilită în limitele legii și direct proporțională cu gravitatea faptei comise, cu comportamentul acestuia în timpul și după comiterea infracțiunii și atitudinea lui față de infracțiunea comisă și consecințele acesteia.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către procuror, prin care, indicând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6)- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, 10) – s-au aplicate pedepse individualizate contrar prevederilor legale și 16) Cod de procedură penală - norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție, solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei, în instanța de apel. În susținerea solicitării sale procurorul invocă următoarele argumente:  de către instanța de fond și de instanța de apel nu au fost respectate prevederile art.61 alin. (2), 75 alin. (1), 90 alin. (1) Cod penal;  aplicând față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal, în raport cu clauzele conținute în dispoziția acestei norme de drept, suspendând executarea pedepsei, nu au dispus în dispozitivul deciziei prevederea obligatorie din norma vizată că executarea pedepsei se suspendă condiționat, dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat, și fără indicarea obligațiilor potrivit alin.(6) art. 90 Cod penal;  nu a luat în considerare, că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, în privința concubinei și a unui copil minor, anterior de 6 ori condamnat, inclusiv pentru vătămarea concubinei (f. d. 62, 82-86), vina a recunoscut parțial, 3 însă instanța de fond a indicat, că vina a recunoscut integral, comiterea infracțiunii în stare de ebrietate alcoolică, însă instanța de fond nu a recunoscut această circumstanță agravantă, caracteristica satisfăcătoare (f. d. 60), și toate aceste circumstanțele oferă doar dreptul de a individualiza pedeapsa. Or, circumstanțele atenuante, odată constatate în cauză și puse la baza stabilirii pedepsei de 3 ani închisoare, nu mai pot fi invocate și ca motivare de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal;  normele art. 90 Cod penal și argumentele menționate mai sus au fost aplicate în decizia Curții Supreme de Justiție din 03 noiembrie 2015 pe dosarul nr. 1ra-1020/2015, în pct.6;  mai mult ca atât, conform pct. 17 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 11.11.20113 „Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”, instanțele de judecată trebuie să acorde o atenție sporită în cazurile infracțiunilor de violență în familie și la stabilirea pedepsei persoanelor care comit asemenea infracțiuni;  totodată, instanța de apel a indicat în partea introductivă a deciziei că Bișir Piotr are antecedente penale nestinse;  recurentul consideră, că declarația părții vătămate Șpacova E., care a indicat că inculpatul la momentul săvârșirii infracțiunii se afla în stare de ebrietate alcoolică, este probă în cauza dată.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Cu referire la alegațiile recurentului, indicate sub aspectul temeiurilor de drept prevăzute de art. 427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, Colegiul penal le consideră nefondate și în acest sens, se menționează că potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu 4 dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială. Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art. 76 – 77 Cod penal, precum și, efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal. Din materialele cauzei, instanța de recurs constată, că inculpatul a fost pus sub învinuire, recunoscut vinovat și condamnat de prima instanță în baza art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 90 Cod penal, soluție menținută de instanța de apel, care a verificat legalitatea hotărârii primei instanțe în ce privește stabilirea pedepsei și a concluzionat că, prima instanță corect i-a stabilit pedeapsa inculpatului Bișir Piotr Ivan, ținând cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, ajungând la concluzia corectă, că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de societate. Analizând decizia atacată, Colegiul penal consideră că instanța de apel legal și întemeiat a menținut hotărârea primei instanțe, deoarece la judecarea apelului declarat de procuror, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, respectând prevederile art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 5 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară. Mai mult ca atât, instanța de recurs menționează, că temeiurile invocate de către recurent, precum și argumentele acestuia au constituit obiect de examinare la judecarea cauzei în instanța de fond și cea de apel, și asupra acestora instanțele judecătorești s-au expus argumentat în hotărârile pronunțate. Subsidiar, instanța de recurs notifică faptul, că instituția suspendării condiționate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă. Instanța de judecată dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare în limitele de la 1 an la 5 ani (alin.(2) art. 90 Cod penal). Termenul este stabilit de către instanța de judecată și reprezintă durata de timp în care condamnatul trebuie să nu săvârșească o nouă infracțiune, să facă dovadă că s-a corectat și că scopul pedepsei s-a atins și fără executarea efectivă a acesteia. Pe durata termenului de încercare instanța de judecată poate impune inculpatului respectarea uneia sau a mai multor obligații prevăzute de alin.(6) art.90 Cod penal, însă nu este o obligație a instanței, fapt indicat în acest aliniat „Aplicînd condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța de judecată îl poate obliga pe condamnat…”. Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal consideră, că invocarea de către recurent a temeiului prevăzut de pct. 16) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, nu este relevant cauzei în examinare. 5 În aceste condiții Colegiul ajunge la concluzia, că n-a fost constatată prezența în speța examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate. Astfel, instanța de recurs reține, că temeiurile invocate de recurent, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilite asemenea erori de drept în speța examinată. Prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată. Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide, că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de procuror se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul, Calendari Dumitru împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 21 aprilie 2016, în cauza penală în privința lui Bișir Piotr Ivan, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la data de 10 noiembrie 2016. Președinte Ursache Petru Judecător Toma Nadejda Judecător Timofti Vladimir 6