1ra-569/16 — art. 201/1 alin.2 CP

1ra-569/16 — art. 201/1 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-569/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Cușnir Iurie în numele inculpatului Brighiu Victor, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Cimișlia din 02 septembrie 2015 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2015, în cauza penală

în privința lui

Brighiu Victor Ion, născut la 27.08.1967, originar și

locuitor din s. Selemt, r-nul Cimișlia,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.03.2015-02.09.2015;

Instanța de apel: 25.09.2015-16.10.2015;

Instanța de recurs: 02.02.2016-09.03.2016.

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3

(trei) ani închisoare în penitenciar de tip închis.

inculpatul Brighiu Victor, la 28 august 2014, aproximativ ora 18.30, fiind în stare de

ebrietate alcoolică, dîndu-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale a

numit-o pe concubina sa, Curcă Veronica, cu cuvinte necenzurate și înjositoare, apoi

a apucat-o de păr și a lovit-o cu pumnul în regiunea ochiului drept, în urma cărui

fapt ultima a căzut jos, după care cu un cuțit a lovit-o în regiunea coapsei stîngi.

Astfel, cauzîndu-i părții vătămate leziuni corporale sub formă de echimoză în jurul

ochiului drept, care a fost cauzată prin acțiunea traumatică unui corp dur contondent

și plagă pe coapsa stîngă, care a fost cauzată prin acțiunea traumatică a unui cuțit,

care conform raportului de expertiză medico-legală nr. 159-D din 08 octombrie 2014

se califică ca vătămări corporale ușoare, cu dereglarea sănătății pe timp scurt de la 6

1

pînă la 21 zile.

Tot el, Brighiu Victor, pe parcursul concubinajului cu Curcă Veronica,

începînd cu anul 2002, a inițiat deseori certuri, numind-o cu cuvinte necenzurate și

înjositoare și lovind-o cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului,

cauzîndu-i suferințe fizice și psihice.

Tot el, Brighiu Victor, în timpul concubinajului cu Curcă Veronica a aplicat de

nenumărate ori violență fizică și psihică asupra fiicei ultimei, Curcă Corina Serghei,

care locuiește împreună cu ei, lovind-o cu un fir electric în regiunea feselor și

numind-o cu cuvinte necenzurate.

în interesele inculpatului, prin care a solicitat casarea parțială a sentinței, doar în

partea stabilirii pedepsei penale, rejudecarea cauzei și pronunțarea în această parte

a unei noi hotărîri prin care lui Brighiu Victor a-i fi stabilită o pedeapsă non privativă

de libertate.

În argumentarea cerințelor apelantul a invocat că la stabilirea pedepsei

inculpatului instanța nu a luat în considerație și circumstanțele atenuante, și anume

căința sinceră și contribuirea activă la descoperirea infracțiunii; faptul că a săvîrșit

o infracțiune mai puțin gravă iar antecedentele penale erau stinse; incorect a fost

reținută drept circumstanță agravantă săvîrșirea infracțiunii de o persoană aflată în

stare de ebrietate, deoarece starea de ebrietate nu a fost dovedită printr-un act

medical; părțile vătămate Curcă Veronica și Curcă Corina careva pretenții de natură

materială și morală față de inculpat nu au.

2015, s-a dispus admiterea apelului declarat, casarea sentinței în partea stabilirii

pedepsei penale, pronunțînd o nouă hotărîre în această parte potrivit ordinii stabilite

pentru prima instanță, prin care:

A fost recunoscut culpabil Brighiu Victor în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal, în baza căruia i-a fost stabilită pedeapsa penală

sub formă de închisoare pe un termen de 1 (unu) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Termenul executării pedepsei cu închisoarea stabilită inculpatului, urma a fi

calculat din momentul reținerii lui.

În rest sentința a fost menținută fără modificări.

4.1 În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că instanța

de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost

dovedită cu certitudine și fără echivoc, dînd faptei săvîrșite încadrarea juridică

corespunzătoare materialului probator administrat.

2

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală dată și care au fost corect apreciate, respectîndu-se prevederile art. 101 Cod

de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Referitor la pedeapsa penală stabilită inculpatului, Colegiul penal a conchis că

instanța de fond incorect a aplicat prevederile legale, și în conformitate cu art. 7, 75

Cod penal, nu a ținut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de

pericol social al faptei săvîrșite reflectat de împrejurările săvîrșirii sale, poziția

procesuală a inculpatului în cadrul procesului penal dar și personalitatea acestuia.

Instanța de apel a reiterat că, instanța de fond nu a individualizat exhaustiv în

temeiul art. 7, 75 Cod penal, pedeapsa penală aplicată inculpatului, deși a stabilit în

mod corect categoria pedepsei penale sub formă de închisoare, termenul indicat fiind

unul prea mare și neproporțional infracțiunii comise, luînd în considerație

personalitatea inculpatului care a săvîrșit o infracțiune mai puțin gravă,

antecedentele penale sunt stinse, nu s-a eschivat de la urmărirea penală și instanța de

judecată, a recunoscut vina, s-a căit sincer, regretînd de cele săvîrșite, a conștientizat

gravitatea faptelor comise, și-a cerut iertare de la părțile vătămate care în cadrul

ședinței instanței de apel au declarat că s-au împăcat cu inculpatul, iar careva

pretenții de ordin material sau moral nu au.

Astfel, ținînd cont de prevederile art. 61 alin. (2), 75 alin. (1) Cod penal,

instanța de apel a ajuns la concluzia că, stabilirea unei pedepse penale sub formă de

închisoare pe un termen mai mic în privința inculpatului, va putea asigura realizarea

scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale, de corectare și reeducare

a inculpatului precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea

inculpatului, or aplicarea unei pedepse penale sub formă de închisoare cu executare

ar duce la conștientizarea de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor

concluzii corecte ce țin de comportamentul său.

Totodată luîndu-se în considerație că, inculpatul Brighiu Victor a săvîrșit o

infracțiune din categoria celor mai puțin grave, iar antecedentele penale sunt stinse,

Colegiul a stabilit în temeiul art. 72 alin. (3) Cod penal, executarea pedepsei sub

formă de închisoare stabilită inculpatului în penitenciar de tip semiînchis.

în numele inculpatului, care invocînd temeiurile prevăzute de art. 427 alin.(1) pct.

6) și 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și

emiterea unei noi hotărîri, prin care Brighiu Victor, să fie recunoscut vinovat de

săvîrșirea infracțiunii prevăzude de art.201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal și stabilirea

unei pedepse non privative de libertate.

3

În motivarea recursului avocatul menționează că atît instanța de judecată cît și

instanța de apel, nu au motivat stabilirea pedepsei cu închisoarea inculpatului, or

sancțiunea legii penale prevede și alte categorii de pedepse, inclusiv non privative

de libertate. În pofida faptelor că instanța de apel în partea descriptivă a deciziei

corect a menționat că inculpatul Brighiu Victor a conștientizat gravitatea faptelor

comise, totuși a considerat că stabilirea unei pedepse penale sub formă de închisoare

va restabili echitatea socială, va asigura scopul de corectare și reeducare a

inculpatului iar faptul dat va duce la conștientizarea de către el a celor comise, astfel

fiind evident că hotărîrea respectivă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii.

5.1 Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia, cu menținerea hotărîrii contestate, menționînd că

pedeapsa stabilită este în dependență de circumstanțele atenuante și agravante

prevăzute la art. 76-77 Cod penal, precum și efectele acestora prescrise în art. 78

Cod penal. În asemenea circumstanțe, lipsesc temeiuri legale de casare a hotărîrii

contestate.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că acesta este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Raportînd aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal reține, că

recursul depus are ca temei pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală

care stipulează că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul soluției, precum și cînd s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

4

Instanța de recurs menționează că, nici unul din prevederile la care se referă

autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței erori de drept,

care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei

instanței de apel.

Colegiul reține că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, dar

critică decizia contestată doar în partea ce ține de pedeapsa stabilită, considerînd-o

prea aspră, solicitînd aplicarea unei pedepse non privative de libertate.

După cum s-a menționat mai sus, Colegiul penal consideră că temeiurile

pentru recurs semnalate de recurent nu sunt incidente în prezenta cauză, iar instanța

de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art.

61, 75 Cod penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în

privința inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului incriminat, iar în

sprijinul statuării respective se relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul.

Astfel, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată

de săvîrșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte două

criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format

opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale

săvîrșite.

5

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia.

În conformitate cu art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a altor

persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau

să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

În speță, Colegiul penal constată, că instanța de apel în raport cu fapta comisă

și cu cumulul de circumstanțe, corect a ajuns la concluzia că, stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse penale sub formă de închisoare pe un termen mai mic

decît cel stabilit de instanța de fond, va putea asigura realizarea scopului pedepsei

penale de restabilire a echității sociale, de corectare și reeducare a lui, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea inculpatului, or aplicarea unei

pedepse penale sub formă de închisoare cu executare, într-adevăr va duce la

conștientizarea de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor concluzii corecte

ce țin de comportamentul său agresiv.

Astfel, circumstanțele expuse corect au dus la emiterea unei hotărîri de

condamnare, corectarea inculpatului ne fiind posibilă cu aplicarea unei pedepse non-

privative de libertate.

Prin urmare, instanța de recurs precizează că argumentele expuse de recurent

întru casarea deciziei recurate sunt declarative și neîntemeiate, invocate în scopul

evitării executării pedepsei aplicate, or criticile formulate de recurent au format

obiect de discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și cărora li s-a dat o

motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie, soluție

pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune,

avînd în vedere și faptul că verificînd hotărîrea atacată în raport cu prevederile art.

424 alin.(2) Cod de procedură penală, temeiuri de casare a hotărîrii nu s-au stabilit.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de apel

și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la casarea

parțială a sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

6

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează că instanța de apel a

pronunțat o decizie legală, întemeiată și motivată prin stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse privative de libertate, pedeapsă care răspunde scopului

de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce

la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de

conviețuire socială și principiile morale, iar argumentul invocat de recurent privind

aplicarea pedepsei non privative de libertate, urmînd a fi declarat ca neîntemeiat.

Din aceste considerente se conchide că, de fapt în cauză nu s-au comis erorile

de drept prevăzute în pct.6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală la care

se face referință de către recurent, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției

adoptate, pedeapsa stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de apel în

limitele legii, din care considerente se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Cușnir Iurie în numele

inculpatului Brighiu Victor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 octombrie 2015, în cauză penală în privința ultimului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 06 aprilie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7