1ra-1706/16 — art. 328 alin. 2 lit. a CP

1ra-1706/16 — art. 328 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1706/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan și Ion Guzun

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de avocații

Spoială Vladimir și Tighinean Sorin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 08 iulie 2014 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016, în cauza penală în privința lui

Prisacari Alexandru Grigorii, născut la

15 iunie 1982, originar s. Tătărăuca Veche, r-

nul Soroca, domiciliat în mun. Chisinău, str.

Cuza Vodă, 15/1, ap. 31.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.05.2012 - 08.07.2014;

Instanța de apel: 04.12.2014 - 02.03.2015;

22.03.2016 - 25.05.2016;

Instanța de recurs: 11.08.2015 - 02.02.2016;

03.08.2016 - 26.10.2016;

C O N S T A T Ă :

Alexandru Prisacari a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 328 alin. (2) lit.

a) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a deține funcții de

răspundere pe un termen de 3 (trei) ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat, cu stabilirea unui termen de probă de 3 (trei) ani.

S-a dispus admiterea în principiu a pretențiilor părții vătămate Vladislav Țapu, cu

privire la repararea prejudiciului material, fiindu-i explicat ultimului dreptul a se adresa

în ordine civilă în instanța de drept comun.

Au fost admise parțial cerințele lui Vladislav Țapu cu privire la repararea

prejudiciului moral, fiind încasat din contul lui Alexandru Prisacari în beneficiul părții

vătămate suma de 10 000 (zece mii) lei, în rest pretențiile fiind respinse ca neîntemeiate.

exercitând în temeiul Ordinului nr. 37 EF din 19 februarie 2010, a Ministerului

Afacerilor Interne al R. Moldova, funcția de inspector al Secției poliției rutiere a CGP,

1

mun. Chișinău, și fiind conform art. 123 alin. (2) Cod penal persoană publică, la 02

februarie 2012, aproximativ ora 09.30, aflându-se în automobilul de serviciu cu n/î

MAI 1099 pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție pentru

depășirea limitei de viteză stabilită în localitate, i-a aplicat lui Vladislav Țapu multiple

lovituri cu pumnii în regiunea feței și a cutiei toracice, care potrivit raportului de

expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012, se califică ca leziuni corporale

ușoare, acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

prin lege, contrar prevederilor art. 4, 15 al Legii cu privire la poliție nr. 416 din 18

decembrie 1990 și art. 2 capitolului II din Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 1275

din 15 februarie 1993, cu privire la aprobarea mijloacelor speciale și a regulilor de

aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne și speciale și a regulilor

de aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne și militarilor trupelor

de carabinieri ai Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează, că colaboratorii

de poliție aplică forța fizică, inclusiv procedeele speciale de luptă, pentru curmarea

infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele

nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin.

3.1. Inculpatul Alexandru Prisacari, care a solicitat casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare din motiv că fapta nu a fost săvârșită de el.

În motivarea cerințelor sale, apelantul a invocat că sentința de condamnare a fost

emisă cu încălcarea prevederilor art. 384, 389 alin. (1), 101 Cod de procedură penală,

în baza declarațiilor părții vătămate Vladislav Țapu, martorilor Svetlana Svențova,

Sergiu Moga, raportului de constatare medico-legală nr. 630/D din 05 martie 2012,

copiei de pe extrasul din fișa medicală din 09 februarie 2012 și procesului-verbal cu

privire la contravenție din 02 februarie 2011.

Inculpatul a mai indicat că sentința este bazată pe presupuneri, deoarece la

momentul îndeplinirii procesului-verbal cu privire la contravenție, el era îmbrăcat în

uniformă de iarnă, care îi crea dificultăți în mișcare și fiind în interiorul automobilului

nu putea să-i aplice părții vătămate lovituri în regiunea ochiului.

La fel, a menționat că raportul de expertiză medico-legală, nu poate confirma

incontestabil vinovăția sa, deoarece conține date incomplete, iar expertul fiind audiat

suplimentar în ședința de judecată, nu a înlăturat aceste deficiențe.

Mai mult, prima instanță, nu a stabilit legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și consecințele survenite, deoarece pretinsa faptă ilicită a avut loc la ora

09.30 iar partea vătămată s-a adresat după ajutor medical doar la ora 16.00, timp în care

putea să-și producă leziunile respective și în alte circumstanțe.

Totodată, prima instanță nu a luat în considerație declarațiile martorului Sergiu

Moga, potrivit căror inculpatul nu i-a aplicat lovituri lui Vladislav Țapu, nu a elucidat

care ar fi fost motivele ca inculpatul să-i aplice loviturile respective părții vătămate, din

moment ce acesta îl amenința cu sancționarea, susținând că are rude în procuratură.

3.2. Avocatul Vladimir Spoială în numele inculpatului, solicitând casarea sentinței

și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta imputată nu a fost săvârșită

2

de inculpat.

În cererea de apel, apărarea a invocat argumente similare celor susținute de

inculpat în apelul său.

fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de inculpatul Alexandru Prisacari și

avocatul acestuia Vladimir Spoială, cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției, instanța de apel a remarcat că, criticele apelanților în sensul

nevinovăției inculpatului, sunt neargumentate, deoarece această afirmație nu este

confirmată prin probele administrate în cauză.

Tot aici, instanța de apel a menționat că, nerecunoașterea vinovăției în săvârșirea

infracțiunii imputate, nu echivalează cu achitarea inculpatului, deoarece probele

prezentate în sprijinul învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță - relevate

în cuprinsul sentinței și verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine

săvârșirea infracțiunii respective.

În opinia instanței de apel, vinovăția inculpatului este dovedită prin: declarațiile

părții vătămate Vladislav Țapu (f. d. 236, vol. I); martorilor Svetlana Svențova (f. d.

33, vol. I); Sergiu Moga (f. d. 112, vol. I), precum și materialele cauzei: raportul de

constatare medico-legală nr. 630/D din 19 martie 2012 (f. d. 15-16, vol. I); copia

certificată a extrasului din fișa medicală din 09 februarie 2012 (f. d. 17-18, vol. I);

raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012 (f. d. 53, vol. I);

procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 februarie 2011 (f. d. 98, vol. I).

Cu referire la argumentul apelanților, precum că inculpatul Alexandru Prisacari

nu i-a aplicat lui Vladislav Țapu lovituri peste față, din cauza spațiului limitat din

interiorul automobilului, instanța de apel a apreciat că acestea sunt pasibile respingerii,

deoarece se combat prin declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu, a martorului

Svetlana Svențova, prin concluziile din raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D

din 27 aprilie 2012, potrivit căruia la cet. Vladislav Țapu a fost constatată o traumă

cranio-cerebrală închisă manifestată prin comoție cerebrală, echimoze și excoriație a

țesuturilor moi a capului, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent-dur, ce condiționează o dereglare a sănătății de scurtă durată si în

baza acestui criteriu în comun se califică ca vătămare corporală ușoară, prin procesul-

verbal cu privire la contravenție întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236

alin. (1) Cod contravențional.

Referitor la cerința apelanților, ca declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu să

fie apreciate critic deoarece nu corespund realității în partea că inculpatul Alexandru

Prisacari i-a aplicat lovituri peste față, instanța de apel a specificat că nu sunt careva

temeiuri în acest sens, deoarece acesta a depus declarații cu privire la constatarea faptei

prejudiciabile și identificarea făptuitorului, nefiind stabilite careva împrejurări ce ar

determina instanța să dea apreciere critică depozițiilor părții vătămate, care fiind audiată

a fost avertizată de răspundere penală în baza art. 312-313 Cod penal, iar existența

cărorva relații ostile între inculpat și partea vătămată nu au fost dovedite.

Mai mult, instanța de apel a specificat, că declarațiile părții vătămate sunt

3

confirmate și prin procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 februarie 2011,

întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236 alin. (1) Cod contravențional, în

care la rubrica obiecții, este menționat în limba rusă de către Vladislav Țapu

„inspectorul m-a lovit”.

Deci, instanța de apel a reținut ca întemeiată concluzia primei instanțe, potrivit

căreia Alexandru Prisacari, fiind persoană cu funcție de răspundere, exercitând funcția

de inspector al Secției poliției rutiere a CGP, mun. Chișinău, la 02 februarie 2012, a

acționat cu intenție directă în vederea excesului de putere în raport cu Vladislav Țapu,

depășind în mod vădit limitele atribuțiilor acordate prin lege, ce s-au manifestat prin

aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii în regiunea feței și a cutiei toracice, cauzând

astfel părții vătămate vătămări corporale ușoare.

Totodată, instanța de apel a stabilit corectitudinea concluziei primei instanțe

privind corespunderea dintre starea de fapt constatată și încadrarea juridică a faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune imputate lui

Alexandru Prisacari, în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, ca exces de putere, adică

săvîrșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate de lege, care au cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, însoțite

de aplicarea violenței.

În ceea ce ține de pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a constatat că

prima instanță la stabilirea categoriei și termenului acesteia a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal.

Așadar, instanța de apel a menționat, că prima instanță a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria infracțiunilor grave, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, care se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost tras

la răspundere penală, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, lipsa în

privința acestuia a circumstanțelor agravante.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a considerat că

la caz, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 90 Cod penal, apreciind că pedeapsa

este una echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, ținând cont de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului și de condițiile de viață ale acestuia.

A mai stabilit instanța de apel, că prima instanță a soluționat corect și cerințele

părții vătămate privind repararea prejudiciului moral, luând în considerație suferințele

psihice și fizice ale acestuia.

procedură penală a contestat decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând

casarea hotărârilor judecătorești adoptate la caz și pronunțarea unei hotărâri de achitare,

din motiv că fapta săvârșită nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea actelor de dispoziție contestate,

considerându-le neîntemeiate și pasibile casării, emise contrar prevederilor art. 384,

389 alin. (1), 101 Cod de procedură penală.

Consideră că probele reținute la emiterea sentinței de condamnare și menținute de

4

instanța de apel, nu demonstrează vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin (1) lit. a) Cod penal.

Astfel, recurentul menționează, că instanța de apel, a pus la baza emiterii deciziei

declarațiile părții vătămate, și a dispus respingerea argumentelor invocate în apel cu

privire la faptul că atât partea vătămată cât și inculpatul se aflau pe bancheta din față a

automobilului de serviciu cu n/î MAI 1099, și inculpatul Alexandru Prisacari fiind

îmbrăcat în uniformă de iarnă, nu putea să-i aplice lui Vladislav Țapu loviturile

descrise, din cauza că era limitat în spațiu.

Recurentul consideră că instanțele judecătorești au luat în considerație doar

declarațiile acuzării, dând declarațiilor părții vătămate valoare probantă dinainte

stabilită și ignorându-le pe cele propuse de apărare.

Cu referire la concluzia instanței de apel, precum că nu este temei de a aprecia

critic declarațiile părții vătămate, deoarece au fost date sub jurământ și preîntâmpinat

de răspundere penală, recurentul accentuează că relațiile ostile dintre partea vătămată

și inculpat se dovedesc anume prin procesul-verbal din 02 februarie 2012 cu privire la

contravenție întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236 alin. (1) Cod

contravențional.

Este de opinia, că părții vătămate i-a venit intenția de răzbunare, anume din

motivul sancționării cu amendă contravențională, acesta adresându-se cu plângere

numai după 5 ore, timp în care puteau să-i fie cauzate leziunile respective și în alte

circumstanțe.

La acest aspect, invocă inculpatul, că instanțele de judecată nu au elucidat care ar

fi fost motivele ca inculpatul să-i aplice lovituri părții vătămate, din moment ce ultimul

îl amenința cu sancționarea, susținând că are rude în procuratură.

Mai susține recurentul, că instanțele judecătorești au stabilit vinovăția inculpatului

în lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii incriminate, nu au stabilit legătura de

cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și consecințele social periculoase, care este un

element obligatoriu, la adoptarea sentinței de condamnare a fost încălcat art. 8 alin. (3)

Cod de procedură penală.

Cu referire la rapoartele de expertiză întocmite la caz, inculpatul le apreciază ca

fiind neclare și incomplete, iar audierea suplimentară a expertului Iurie Scurtu, nu a

înlăturat neclaritățile apărute, mai mult expertul a confirmat că este în imposibilitate să

prezinte o concluzie completă, din moment ce actele medicale descriu superficial

leziunile corporale, forma și culoarea lor.

s-a dispus admiterea recursului ordinar, declarat de inculpatul Prisacari Alexandru,

casarea totală a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2015

și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Judecând recursul declarat, instanța a remarcat că instanța de apel la examinarea

cauzei nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, situație ce impune

casarea deciziei și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

5

judecată, deoarece erorile judiciare admise de către instanțele de fond nu pot fi corectate

de instanța de recurs.

Așadar, la caz, deși inculpatul și apărătorul său în cererile de apel au evidențiat

anumite aspecte care nu au fost pe deplin elucidate de către prima instanță, și care în

opinia acestora demonstrează nevinovăția lui Alexandru Prisacari în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, instanța de apel a trecut cu

vederea motivele invocate, lăsându-le fără soluționare, totodată preluând integral

argumentele formulate de către prima instanță, care i-au stabilit convingerea în sensul

vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate.

Deși în apelurile menționate, inculpatul și apărarea au subliniat asupra faptului, că

prima instanță a reținut în susținerea vinovăției inculpatului declarațiile martorului

Sergiu Moga, care de fapt reprezintă unicul martor care se afla la fața locului în

momentul săvârșirii infracțiunii și care a declarat că lui Vladislav Tapu, lovituri nu i-

au fost aplicate (f. d. 112, vol. I), instanța de apel a omis acest argument, preluând

concluziile formulate în acest sens de prima instanță.

Astfel, la acest segment instanța de apel a reținut că, inculpatul nu și-a recunoscut

vinovăția, aceasta fiind apreciată ca o metodă de apărare, a constatat că, vinovăția lui

Alexandru Prisacari este dovedită prin declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu și ale

martorilor Svetlana Svențova și Sergiu Moga.

Mai mult ca atât, menținând sentința de condamnare, instanța de apel a făcut

trimitere la probele din dosar, în mod unilateral, fără a le da o apreciere obiectivă prin

prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, concluzionând că acestea

confirmă vinovăția lui Alexandru Prisacari în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

328 alin. (2) lit. a) Cod penal, fără a ține cont de faptul că atât raportul de constatare

medico-legală nr. 630/D din 19 martie 2012 (f. d. 15-16, vol. I), cît și raportul de

expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012 (f. d. 53, vol. I), deși au fost

întocmite de aceeași persoană - expertul medico-legal, Iurie Scurtu, conținutul

concluziilor formulate poartă un caracter diferit.

Astfel, în cererile de apel, apelanții au invocat că în ședințele primei instanțe,

identificînd contradicțiile dintre rapoartele de expertiză întocmite la caz, apărarea a

solicitat instanței dispunerea efectuării expertizei suplimentare, care însă a fost respinsă

în mod neîntemeiat de către instanță, iar fiind invitat expertul Iurie Scurtu pentru

elucidarea neclarităților, acesta a declarat că la efectuarea expertizei medico-legale nu

i s-a adus la cunoștință toate circumstanțele importante în care au fost săvârșite faptele

imputate.

Cu toate acestea, argumentele menționate nu au fost supuse verificării de către

instanța de apel, neconcordanțele descrise nefiind înlăturate la judecarea cauzei în apel.

fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de inculpatul Alexandru Prisacari și

avocatul acestuia Vladimir Spoială, cu menținerea sentinței.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor formulate în cererile de apel,

audiind părțile, cercetând materialele cauzei penale, instanța de apel a considerat

6

necesară menținerea sentinței atacate reieșind din următoarele motive.

Necătând la faptul că, inculpatul Prisacari Alexandru vina în comiterea

infracțiunii incriminate nu a recunoscut-o, vinovăția lui este dovedită pe deplin prin

probele administrate la cauza penală, care au fost cercetate și verificate în ședința

instanței de apel, și anume: declarațiile părții vătămate Țapu Vladislav (f.d. 109-110,

vol. I); martorului Svențova Svetlana (f.d. 111, vol. I); martorului Moga Sergiu (f.d.112,

vol. I);

- raportul de constatare medico-legală nr. 630/D din 05 martie 2012 potrivit căruia

la cet. Țapu Vladislav a fost constată o traumă cranio-cerebrală închisă manifestată

prin comoție cerebrală; echimoze și excoriație a țesuturilor moi a capului, care au fost

cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent-dur, care

condiționează o dereglare a sănătății de scurtă durată și în baza acestui criteriu în

comun se califică ca vătămare corporală ușoară (f.d. 5-16, vol. I);

- copia certificată a extrasului din fișa medicală din 09.02.2012 potrivit căruia

partea vătămată Țapu Vladimir a fost internat în Spitalul de Urgență la 02.02.2012 cu

diagnoza: comoție cerebrală, echimoze și excoriații a țesuturilor moi a capului, și

externat la 09.02.2012 (f.d. 17-18, vol. I);

- raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012 potrivit căruia

la cet. Țapu Vladislav a fost constatată o traumă cranio-cerebrală închisă manifestată

prin comoție cerebrală; echimoze și excoriație a țesuturilor moi a capului, care au fost

cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent-dur, care

condiționează o dereglare a sănătății de scurtă durată și în baza acestui criteriu în

comun se califică ca vătămare corporală ușoară (f.d. 53, vol. I);

- procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 februarie 2011 prin care este

consemnat faptul că, de către agentul constatator Alexandru Prisacari a fost întocmit

în privința lui Vladislav Țapu actul precitat, constatând că, ultimul la 02 februarie

2011 fiind la volanul automobilului în sectorul Buiucani, str. Belinski, a depășit viteza

prestabilită. Acțiunile lui Vladislav Țapu au fost calificate potrivit art. 236 alin. (1)

Cod contravențional. În actul predat la rubrica obiecții, este menționat în limba rusă

consemnarea „inspectorul m-a lovit... „. în actul precitat la rubrica sancțiuni este

menționat faptul aplicării lui Vladislav Țapu a unei amenzi în mărimea a 20 u.c., ceea

ce constituie 400 lei (f.d. 98, vol. I);

Instanța de apel a constatat că instanța de fond, cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și

concludenței, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de

judecată și probele administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor

reținute în sarcina inculpatului Prisacari Alexandru încadrarea juridică

corespunzătoare, și anume art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal - excesul de putere, adică

săvîrșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate de lege, care au cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, însoțite de

aplicarea violenței.

7

Colegiul a considerat declarațiile părții vătămate Țapu Vladislav pertinente și

concludente cu declarațiile martorului Svențova Svetlana și care au putut fi puse la baza

sentinței de condamnare. Astfel, s-a constatat că, deși Svențova Svetlana nu a fost

prezentă la momentul comiterii infracțiunii, prin declarațiile ei, se constată veridicitatea

declarațiilor părții vătămate Țapu Vladislav referitor la faptul că, dânsul a fost oprit de

către colaboratorii de poliție și obiectând asupra tratamentului inegal față de

participanții la trafic, colaboratorul de poliție s-a comportat agresiv. Tot în acest

context, instanța de apel a reținut că, martorul Svențova Svetlana a indicat asupra

faptului că, partea vătămată i-a povestit despre faptul că, colaboratul de poliție i-a

aplicat și câteva lovituri, or, pertinent și concludent este acel fapt că, martorul

Svențova Svetlana a indicat că, dânsa personal a văzut la partea vătămată, în partea

stângă a feței o zgârietură, ultimul acuzând și dureri de cap.

Cu referire la declarațiile martorului Moga Sergiu, instanța de apel a reținut că

acesta era prezent la fața locului în momentul în care a fost stopat automobilul părții

vătămate, iar după cum rezultă din declarațiile lui, în automobilul de serviciu al

poliției se afla doar Prisacari Alexandru și partea vătămată Vladislav Țapu. În acest

sens, instanța a subliniat faptul că, și martorul Moga Sergiu, aflându-se la serviciu cu

inculpatul Prisacari Alexandru, avea statutul unei persoane publice, deci, și dînsul

acționa în limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, din care motive,

instanța a apreciat că declarațiile lui Moga Sergiu referitor la faptul că, dânsul nu a

văzut ca inculpatul Prisacari Alexandru să-i fi aplicat careva lovituri părții vătămate,

nu reprezintă altceva decât o poziție părtinitoare față de inculpat, în vederea excluderii

oricăror dubii referitor la respectarea drepturilor și atribuțiilor acordate de lege de

către inculpatul Prisacari Alexandru, implicit de către martorul Moga Sergiu.

Argumentul apărării precum că, partea vătămată având intenția de a se răzbuna

pe polițistul care i-a aplicat amenda contravențională pentru încălcarea regimului de

viteză cu doar 61 km/h, timp de aproximativ 5 ore astronomice, a avut posibilitatea

de a-și cauza vătămările corporale în alte circumstanțe, de către alte persoane, instanța

de apel l-a apreciat drept declarativ și care nu are suport probatoriu pertinent și

concludent și a menționat că partea vătămată Țapu Vladislav a invocat că, dânsului i-

au fost cauzate vătămări corporale atunci când a fost stopat de către colaboratorii de

poliție, fiind confirmat de martorul Moga Sergiu, că la momentul stopării, nu a

observat la partea vătămată careva vătămări corporale vizibile, iar în accepțiunea

Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când unei persoane îi sunt cauzate

leziuni corporale în timpul detenției sau în timp ce se află sub custodia poliției, orice

asemenea leziune va crea o puternică prezumție că acea persoană a fost supusă

maltratării.

Astfel, afirmația părții apărării precum că, partea vătămată avea intenția de a se

răzbuna pe polițistul care i-a aplicat amenda contravențională, nu a fost reținută ca

fiind pertinentă, deoarece conform materialelor cauzei penale se atestă că, partea

vătămată a achitat amenda contravențională (f.d. 8) și totodată, dânsul nu a contestat

procesul-verbal cu privire la contravenție, fapt prin care se atestă că, partea vătămată

8

a fost de acord cu cele cosemnate de către colaboratorul de poliție (Prisacari

Alexandru) referitor la depășirea vitezei, respectiv, partea vătămată a obiectat la

momentul comiterii infracțiunii doar referitor la tratamentul inegal al participanților

la traficul rutier.

La fel, afirmația părții apărării precum că, timp de aproximativ 5 ore

astronomice, partea vătămată a avut posibilitatea de a-și cauza vătămările corporale

în alte circumstanțe, de către alte persoane, nu a fost reținută de către instanță,

deoarece această afirmație se combate cu faptul că, la momentul întocmirii procesului-

verbal cu privire la contravenție în privința lui Vladislav Țapu, ultimul a indicat la

rubrica obiecții „inspectorul m-a lovit”.

Cu referire la concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în

privința părții vătămate Vladislav Țapu, instanța de apel a reținut că, concluziile

acestor rapoarte urmează a fi apreciate prin coroborare cu întreg materialul probator

administrat de acuzatorul de stat, or, instanța de apel a constatat că, raportul de

expertiză medico-legală nr. 988/D din 17 aprilie 2012 a fost efectuat pe baza

documentelor medicale, unde, după cum a afirmat și expertul Iurie Scurtu, descrierea

leziunilor corporale a fost superficială, ceea ce rezultă și din raportul de expertiză

medico-legală nr. 139 din 20 mai 2016, însă aceste concluzii apreciate în coroborare

cu declarațiile părții vătămate Țapu Vladislav, cu declarațiile martorilor Svențova

Svetlana, Moga Sergiu, precum și cu materialele acumulate la faza urmăririi penale,

confirmă faptul că părții vătămate Vladislav Țapu i-au fost cauzate vătămări

corporale.

În ceea ce privește remarca din raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D

din 27 aprilie 2012, potrivit căreia, în lipsa descrierii aspectului morfologic a

leziunilor corporale vizibile (echimoză, excoriații) de stabilit cu certitudine timpul

cât și posibilitatea cauzării lor în rezultatul căderii sau altor metode - nu este posibil,

instanța de apel consideră că, această concluzie nu poate exclude în nici un fel

acțiunea de aplicarea a violenței comisă de inculpatul Prisacari Alexandru asupra

părții vătămate, or, prin raportul de expertiză medico-legală la partea vătămată au fost

constatate leziuni corporale, respectiv, concluziile raportului de expertiză medico-

legală au fost apreciate prin coroborare cu declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu

și a martorului Svențova Svetlana, dar și cu materialele acumulate la faza urmăririi

penale.

Totodată, Colegiul a respins argumentele apărării referitor la faptul că, nu a fost

constatată legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă și consecințe, care este un

element obligatoriu al componenței de infracțiune prevăzut de legea penală, or, din

probele administrate s-a constatat că, inculpatul Prisacari Alexandru, aflându-se în

automobilul de serviciu pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție, i-a aplicat lui Vladislav Țapu multiple lovituri cu pumnii în regiunea

feței și cutiei toracice, iar în rezultatul acestor acțiuni, părții vătămate i-au fost cauzate

vătămări corporale ușoare, fapt confirmat prin raportul de expertiză medico-legală nr.

988/D din 17 aprilie 2012.

9

Referitor la argumentul apărării precum că instanța de fond nu a stabilit motivul

ca Prisacari Alexandru să-1 fi lovit pe Țapu Vladislav, instanța de apel a notat că,

motivul infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal nu constituie un

element obligatoriu în stabilirea semnelor constitutive ale infracțiunii, ci acesta poate

consta în interesul material, năzuința de a obține unele avantaje patrimoniale,

răzbunare, gelozie, interpretarea eronată a obligațiilor de serviciu, excesul de zel etc.

Reieșind din cele menționate, instanța de apel a constatat că vinovăția

inculpatului Prisacari Alexandru în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.

(2) lit. a) Cod penal a fost pe deplin dovedită prin probele administrate la cauza penală,

care au fost cercetate în instanța de fond și verificate în instanța de apel, iar careva

temeiuri de a pronunța o sentință de achitare în privința acestuia, nu s-au stabilit.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a contestat decizia

instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea hotărârilor judecătorești adoptate

la caz și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta săvârșită nu întrunește

elementele infracțiunii.

În motivarea recursului a invocat:

- probele reținute la emiterea sentinței de condamnare și menținute de instanța de

apel, nu demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

328 alin (1) lit. a) Cod penal.

- instanța de apel, a pus la baza emiterii deciziei declarațiile părții vătămate și a

dispus respingerea argumentelor invocate în apel cu privire la faptul că atât partea

vătămată cât și inculpatul se aflau pe bancheta din față a automobilului de serviciu cu

n/î MAI 1099, și inculpatul Alexandru Prisacari fiind îmbrăcat în uniformă de iarnă, nu

putea să-i aplice lui Vladislav Țapu loviturile descrise, din cauza că era limitat în spațiu.

- instanțele judecătorești au luat în considerație doar declarațiile acuzării, dând

declarațiilor părții vătămate valoare probantă dinainte stabilită și ignorându-le pe cele

propuse de apărare.

- referitor la concluzia instanței de apel, precum că nu este temei de a aprecia critic

declarațiile părții vătămate, deoarece au fost date sub jurământ și preîntâmpinat de

răspundere penală, avocatul accentuează că relațiile ostile dintre partea vătămată și

inculpat se dovedesc anume prin procesul-verbal din 02 februarie 2012 cu privire la

contravenție întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236 alin. (1) Cod

contravențional.

- nu s-a luat în considerație că partea vătămată s-a adresat cu plângere abia peste

5 ore, timp în care puteau să-i fie cauzate leziunile corporale și în alte circumstanțe.

- instanțele de judecată nu au elucidat care ar fi fost motivele ca inculpatul să-i

aplice lovituri părții vătămate, din moment ce ultimul îl amenința cu sancționarea,

susținând că are rude în procuratură.

- vinovăția inculpatului a fost stabilită în lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii incriminate, nu s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă

și consecințele social periculoase, care este un element obligatoriu, astfel fiind încălcat

10

art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală.

- raportul de constatare medico-legală nr. 630/D din 05.03.2012 și raportul de

expertiză medico-legală nr. 988/D din 17.04.2012, nu pot sta la baza confirmării

vinovăției inculpatului deoarece sunt incomplete și incerte, iar raportul de expertiză

medico-legală nr. 139 din 20.05.2016 efectuat în comisie de trei experți, a anulat total

practic toate rapoartele de expertiză și constatare medico-legală neclare și incomplete

însă instanța de apel a apreciat critic acest raport, fapt inadmisibil.

8.1. Procurorul pe marginea recursului ordinar declarat a prezentat referință, prin

care pledează pentru inadmisibilitatea recursului deoarece criticile formulate de

recurent sub aspectul dezacordului cu modalitatea de apreciere a probelor, nu se

încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, astfel motivele invocate în

recurs nu conțin indicii erorilor de drept care ar duce la ilegalitatea hotărârii contestate.

8.2. La 25.10.2016, avocatul Tighinean Sorin, invocând prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală a declarat recurs suplimentar, solicitând

casarea atât a sentinței cât și a deciziei instanței de apel și pronunțarea unei hotărîri

prin care Prisacari Alexandru să fie achitat.

În motivarea recursului, avocatul indică motive similare celor expuse în recursul

declarat de avocatul Spoială Vladimir pe larg desfășurate în pct. 8 al prezentei decizii.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea celui

declarat de avocatul Spoială Vladimir ca fiind vădit neîntemeiat iar celui declarat de

avocatul Tighinean Sorin, ca fiind declarat peste termen, din următoarele considerente.

Cu referire la recursul avocatului Spoială Vladimir declarat în numele

inculpatului, Colegiul relatează:

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal reține, că recursul

depus are ca temeiuri pct. 6) și 8) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală care

stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii precum și când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

11

Instanța de recurs menționează că nici unul din prevederile la care se referă autorii

recursului nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept, care ar

servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

Colegiul constată că motivele invocate în recurs nu și-au găsit confirmarea în urma

cercetării materialelor cauzei, dat fiind faptul că, instanța de apel, la examinarea cauzei

a respectat prevederile art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură

penală și prin decizia adoptată corect a menținut sentința privind condamnarea

inculpatului Prisacari Alexandru în baza art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal.

Motivarea hotărârii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor

dosarului, care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit,

atât timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu

și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa

cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de

apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, just a concluzionat că instanța de

fond, analizând probele administrate corect a stabilit și a reținut în sarcina lui Prisacari

Alexandru încadrarea juridică corespunzătoare prevăzută la art. 328 alin.(2) lit. a) Cod

penal.

Motivul invocat de recurent, precum că „nu au fost întrunite elementele

infracțiunii”, constituie o interpretare subiectivă a sa, or instanțele de fond corect au

constatat că în acțiunile inculpatului sunt prezente toate elementele constitutive a

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal, argumente pe care instanța

de recurs le acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele inferioare. În cazul în care acestea și-au motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă dezacordul cu aprecierea

probelor și a vinovăției inculpatului stabilită în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală a

examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar, verificându-le sub aspectul

pertinenței și concludenței, atât pe cele obținute în procesul urmăririi penale cât și în

cadrul ședințelor de judecată, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția lui Prisacari

Alexandru în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal să

fie justă și întemeiată.

La acest capitol se menționează că motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin

în temeiurile prevăzute la alin.(1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal reține că, instanța de apel verificând minuțios probele

administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de

12

judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat

o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și ajungând la concluzia corectă cu privire

la vinovăția inculpatului Prisacari Alexandru în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

328 alin.(2) lit. a) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă echitabilă ținându-se cont de

prevederile art.61, 75 Cod penal, în limita sancțiunii normei penale în baza căreia a fost

declarat vinovat, ținîndu-se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei,

de gradul pericolului social al infracțiunii comise, de persoana acestuia și de toate

circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea.

Criticile formulate de recurent și enunțate la pct. 8 al prezentei decizii prin care se

invocă aceleași motive ca și în apel, au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

instanța de apel și ultima le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg

expusă în prezenta decizie la pct. 7, soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește pe

deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând

hotărârea judecătorească în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, nu se identifică existența altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

constatându-se astfel, că recursul declarat este inadmisibil.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că inculpatul nu a comis

infracțiunea incriminată sunt neîntemeiate și contravin materialelor cauzei, de vreme ce

în cursul judecării cauzei au fost administrate suficiente probe care confirmă cu

certitudine vinovăția acestuia și este apreciată de către instanța de recurs drept o

modalitate de exercitare a dreptului la apărare, urmărind scopul evitării răspunderii

penale.

Referitor la recursul declarat de avocatul Tighinean Sorin în numele inculpatului,

Colegiul, menționează că în conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură

penală, termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

După cum rezultă din materialele dosarului, cauza penală a fost judecată în ordine

de apel cu participarea inculpatului și a avocatului Vladimir Spoială, dispozitivul

deciziei fiind pronunțat la 25 mai 2016, iar decizia motivată la 22 iunie 2016 în prezența

avocatului Spoială Vladimir potrivit procesului verbal al ședinței de judecată (f.d. 96,

vol. II), iar conform recipisei (f.d. 115), copia deciziei a și fost înmânată acestuia în

ședință sub semnătură în aceiași zi, iar inculpatului i-a fost expediată la 24.06.2016.

Aceste momente certifică, că termenul de 30 de zile de contestare cu recurs ordinar

al deciziei instanței de apel stabilit de art. 422 Cod de procedură penală nu a fost

respectat, deoarece recursul ordinar a fost declarat de avocatul Tighinean Sorin abia la

25.10.2016, prin urmare, Colegiul penal consideră că recursul a fost depus peste termen,

or termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui

atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după

expirarea termenului se va respinge ca fiind declarat peste termen, deoarece legea

procesual-penală ce reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede

posibilitatea de repunere în termen a recursului.

13

În atare împrejurări, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei instanței

de apel a expirat la 22 iulie 2016, iar inculpatul, în vederea declarării de către avocatul

Tighinean Sorin a recursului în termenul stabilit de lege, urma a încheia contract cu

acesta imediat după primirea copiei deciziei instanței de apel.

În această ordine de idei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră

că, recursul ordinar declarat de avocatul Tighinean Sorin în numele inculpatului este

inadmisibil, ca fiind declarat peste termen.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016, în cauza penală în privința lui

Prisacari Alexandru, de avocatul Spoială Vladimir ca fiind vădit neîntemeiat iar de

avocatul Tighinean Sorin, ca fiind depus peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 02 noiembrie 2016.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

14