1ra-20/16 — art. 328 alin. 2 lit. a CP

1ra-20/16 — art. 328 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-20/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 08 iulie 2014 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2015, declarat de inculpatul

Prisacari Alexandru Grigorii, născut la

15 iunie 1982, originar s. Tătărăuca Veche,

r-nul Soroca, domiciliat mun. Chișinău, str. Cuza

Vodă, 15/1, ap. 31.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.05.2012 - 08.07.2014;

Instanța de apel: 04.12.2014 - 02.03.2015;

Instanța de recurs: 11.08.2015 - 02.02.2016.

A CONSTATAT:

Alexandru Prisacari a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 328 alin. (2)

lit. a) Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a deține funcții de

răspundere, pe un termen de 3 (trei) ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat, cu stabilirea unui termen de probațiune de 3 (trei) ani.

Prin aceeași sentință, s-a dispus admiterea în principiu a pretențiilor părții

vătămate Vladislav Țapu, cu privire la repararea prejudiciului material, fiindu-i explicat

ultimului despre posibilitatea de a se adresa în instanța de drept comun, în ordine

contencioasă.

Totodată, au fost admise parțial cerințele lui Vladislav Țapu cu privire la

repararea prejudiciului moral, fiind încasat din contul lui Alexandru Prisacari în

beneficiul părții vătămate, suma de 10000 (zece mii) lei, în rest pretențiile fiind respinse

ca neîntemeiate.

Alexandru Prisacari, exercitând în temeiul Ordinului nr. 37 EF din 19 februarie 2010, a

Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova, funcția de inspector al Secției poliției

rutiere a CGP, mun. Chișinău, și fiind conform art. 123 alin. (2) Cod penal, persoană

publică, la 02 februarie 2012, aproximativ la ora 09:30, aflându-se în automobilul de

serviciu cu n/î MAI 1099 pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție

pentru depășirea limitei de viteză stabilită în localitate, i-a aplicat lui Vladislav Țapu

1

multiple lovituri cu pumnii în regiunea feței și a cutiei toracice, care potrivit raportului

de expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012, se califică ca leziuni corporale

ușoare, acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

prin lege, contrar prevederilor art. art. 4, 15 al Legii cu privire la poliție nr. 416 din

18 decembrie 1990 și art. 2 capitolului II din Hotărârea Parlamentului R. Moldova

nr. 1275 din 15 februarie 1993, cu privire la aprobarea mijloacelor speciale și a regulilor

de aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne și speciale și a regulilor

de aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne și militarilor trupelor

de carabinieri ai Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează, că colaboratorii de

poliție aplică forța fizică, inclusiv procedeele speciale de luptă, pentru curmarea

infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele

nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin.

acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu a fost săvârșită

de inculpat.

În motivarea cerințelor sale, apelantul a invocat că sentința de condamnare a fost

emisă cu încălcarea prevederilor art. art. 384, 389 alin. (1), 101 Cod de procedură

penală, în baza declarațiilor părții vătămate Vladislav Țapu, martorilor Svetlana

Svențova, Sergiu Moga, raportului de constatare medico-legală nr. 630/D din 05 martie

2012, copiei de pe extrasul din fișa medicală din 09 februarie 2012 și procesului-verbal

cu privire la contravenție din 02 februarie 2011.

Inculpatul a mai indicat că sentința este bazată pe presupuneri, deoarece la

momentul îndeplinirii procesului-verbal cu privire la contravenție, el era îmbrăcat în

uniformă de iarnă, care îi crea dificultăți în mișcare și fiind în interiorul automobilului

nu putea să-i aplice părții vătămate, lovituri în regiunea ochiului.

La fel, a menționat că raportul de expertiză medico-legală, nu poate confirma

incontestabil vinovăția sa, deoarece conține date incomplete, iar expertul fiind audiat

suplimentar în ședința de judecată, nu a înlăturat aceste deficiențe.

În opinia apelantului, prima instanță, nu a stabilit legătura de cauzalitate dintre

fapta prejudiciabilă și consecințele survenite, deoarece pretinsa faptă ilicită a avut loc la

ora 09:30, iar partea vătămată s-a adresat după ajutor medical numai la ora 16:00, timp

în care putea să-și producă leziunile respective și în alte circumstanțe.

Totodată, prima instanță nu a luat în considerație declarațiile martorului

Sergiu Moga, potrivit căror inculpatul nu i-a aplicat lovituri lui Vladislav Țapu; instanța

nu a elucidat care ar fi fost motivele ca inculpatul să-i aplice loviturile respective părții

vătămate, din moment ce acesta îl amenința cu sancționarea, susținând că are rude în

procuratură.

A insistat apelantul, că la adoptarea sentinței a fost încălcat art. 8 alin. (3) Cod de

procedură penală.

3.1. Avocatul Vladimir Spoială în numele inculpatului Alexandru Prisacari, a

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că fapta imputată nu a fost săvârșită de inculpat.

În cererea de apel, apărarea a invocat argumente similare celor susținute de

inculpat în apelul său.

au fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de inculpatul Alexandru Prisacari și

de avocatul Vladimir Spoială în numele inculpatului, cu menținerea sentinței.

2

La adoptarea soluției nominalizate, instanța de apel a remarcat, că criticele

apelanților în sensul nevinovăției inculpatului, sunt neargumentate, deoarece această

afirmație nu este confirmată prin probele administrate în cauză.

Tot aici, instanța de apel a menționat că, nerecunoașterea vinovăției în săvârșirea

infracțiunii imputate, nu echivalează cu achitarea inculpatului, deoarece probele

prezentate în sprijinul învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță - relevate în

cuprinsul sentinței și verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine

săvârșirea infracțiunii respective

În opinia instanței de apel, vinovăția inculpatului este dovedită prin: declarațiile

părții vătămate Vladislav Țapu (f. d. 236, vol. I); martorilor Svetlana Svențova (f. d. 33,

vol. I); Sergiu Moga (f. d. 112, vol. I), precum și materialele cauzei: raportul de

constatare medico-legală nr. 630/D din 19 martie 2012 (f. d. 15-16, vol. I); copia

certificată a extrasului din fișa medicală din 09 februarie 2012 (f. d. 17-18, vol. I);

raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012 (f. d. 53, vol. I);

procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 februarie 2011 (f. d. 98, vol. I).

Cu referire la argumentul apelanților, precum că inculpatul Alexandru Prisacari

nu i-a aplicat lui Vladislav Țapu lovituri peste față, din cauza spațiului limitat din

interiorul automobilului, instanța de apel a apreciat că acestea sunt pasibile respingerii,

deoarece se combat prin declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu, a martorului

Svetlana Svențova, prin concluziile din raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D

din 27 aprilie 2012, potrivit căruia la cet. Vladislav Țapu a fost constatată o traumă

cranio-cerebrală închisă manifestată prin comoție cerebrală, echimoze și excoriație a

țesuturilor moi a capului, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent-dur, ce condiționează o dereglare a sănătății de scurtă durată și în

baza acestui criteriu în comun se califică ca vătămare corporală ușoară, prin procesul-

verbal cu privire la contravenție întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236

alin. (1) Cod contravențional.

Referitor la cerința apelanților, ca declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu să

fie apreciate critic deoarece nu corespund realității în partea că inculpatul

Alexandru Prisacari i-a aplicat lovituri peste față, instanța de apel a specificat că nu sunt

careva temeiuri în acest sens, deoarece acesta a depus declarații cu privire la constatarea

faptei prejudiciabile și identificarea făptuitorului, nefiind stabilite careva împrejurări ce

ar determina instanța să dea apreciere critică depozițiilor părții vătămate, care fiind

audiată a fost avertizată de răspundere penală în baza art. art. 312-313 Cod penal, iar

existența cărorva relații ostile între inculpat și partea vătămată nu au fost dovedite.

Mai mult, instanța de apel a specificat, că declarațiile părții vătămate sunt

confirmate și prin procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 februarie 2011,

întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236 alin. (1) Cod contravențional, în

care la rubrica obiecții, este menționat în limba rusă de către Vladislav Țapu

„inspectorul m-a lovit”.

Deci, instanța de apel a reținut ca întemeiată concluzia primei instanțe, potrivit

căreia Alexandru Prisacari, fiind persoană cu funcție de răspundere, exercitând funcția

de inspector al Secției poliției rutiere a CGP, mun. Chișinău, la 02 februarie 2012, a

acționat cu intenție directă în vederea excesului de putere în raport cu Vladislav Țapu,

depășind în mod vădit limitele atribuțiilor acordate prin lege, ce s-au manifestat prin

aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii în regiunea feței și a cutiei toracice, cauzând

astfel părții vătămate, vătămări corporale ușoare.

3

Totodată, instanța de apel a stabilit corectitudinea concluziei primei instanțe

privind corespunderea dintre starea de fapt constatată și încadrarea juridică a faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune imputate lui

Alexandru Prisacari, în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, ca exces de putere, adică

săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate de lege, care au cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, însoțite de

aplicarea violenței.

În ceea ce ține de pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a constatat că

prima instanță la stabilirea categoriei și termenului pedepsei a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

Așadar, instanța de apel a menționat, că la caz, prima instanță a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria infracțiunilor grave, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, care se caracterizează pozitiv, anterior nu a

fost tras la răspundere penală, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru,

lipsa în privința acestuia a circumstanțelor agravante.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a considerat că

la caz, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 90 Cod penal, apreciind că pedeapsa

este una echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, ținând cont de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului și de condițiile de viață ale acestuia.

A mai stabilit instanța de apel, că prima instanță a soluționat corect și cerințele

părții vătămate privind repararea prejudiciului moral, luând în considerație suferințele

psihice și fizice ale acestuia.

procedură penală, a contestat decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând

casarea hotărârilor judecătorești adoptate la caz și pronunțarea unei hotărâri de achitare,

din motiv că fapta săvârșită nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea actelor de dispoziție contestate,

considerându-le neîntemeiate și pasibile casării, emise contrar prevederilor art. art. 384,

389 alin. (1), 101 Cod de procedură penală.

Consideră că probele reținute la emiterea sentinței de condamnare și menținute de

instanța de apel, nu demonstrează vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin (1) lit. a) Cod penal.

Astfel, recurentul menționează, că instanța de apel, a pus la baza emiterii deciziei

declarațiile părții vătămate, și a dispus respingerea argumentelor invocate în apel cu

privire la faptul că atât partea vătămată cât și inculpatul se aflau pe bancheta din față a

automobilului de serviciu cu n/î MAI 1099, și inculpatul Alexandru Prisacari fiind

îmbrăcat în uniformă de iarnă, nu putea să-i aplice lui Vladislav Țapu loviturile

descrise, din cauza că era limitat în spațiu.

Recurentul consideră că instanțele judecătorești au luat în considerație doar

declarațiile acuzării, dând declarațiilor părții vătămate valoare probantă dinainte

stabilită și ignorându-le pe cele propuse de apărare.

Cu referire la concluzia instanței de apel, precum că nu este temei de a aprecia

critic declarațiile părții vătămate, deoarece au fost date sub jurământ și preîntâmpinat de

răspundere penală, recurentul accentuează că relațiile ostile dintre partea vătămată și

inculpat se dovedesc anume prin procesul-verbal din 02 februarie 2012 cu privire la

4

contravenție întocmit în privința lui Vladislav Țapu în baza art. 236 alin. (1) Cod

contravențional.

Este de opinia, că părții vătămate i-a venit intenția de răzbunare, anume din

motivul sancționării cu amendă contravențională, acesta adresându-se cu plângere

numai după 5 ore, timp în care puteau să-i fie cauzate leziunile respective și în

alte circumstanțe.

La acest aspect, invocă inculpatul, că instanțele de judecată nu au elucidat care ar

fi fost motivele ca inculpatul să-i aplice lovituri părții vătămate, din moment ce ultimul

îl amenința cu sancționarea, susținând că are rude în procuratură.

Mai susține recurentul, că instanțele judecătorești au stabilit vinovăția

inculpatului în lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii incriminate, nu au stabilit

legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și consecințele social periculoase, care

este un element obligatoriu, la adoptarea sentinței de condamnare a fost încălcat art. 8

alin. (3) Cod de procedură penală.

Cu referire la rapoartele de expertiză întocmite la caz, inculpatul le apreciază ca

fiind neclare și incomplete, iar audierea suplimentară a expertului Iurie Scurtu, nu a

înlăturat neclaritățile apărute, mai mult expertul a confirmat că este în imposibilitate să

prezinte o concluzie completă, din moment ce actele medicale descriu superficial

leziunile corporale, forma și culoarea lor.

recurentul critică aprecierea probelor administrate de către instanța de apel, care ține de

starea de fapt a cauzei, stabilirea căreia este de competența instanțelor ierarhic

inferioare, însă un asemenea temei nu este prevăzut de lege pentru a judeca cauza în

ordine de recurs.

invocate în raport cu circumstanțele cauzei, Colegiul penal lărgit consideră că acesta

urmează a fi admis din următoarele motive.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună rejudecarea cauzei de

către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

În sensul acestei norme este de înțeles, că instanța de apel, cercetând suplimentar

probele administrate de către prima instanță, poate să numească o expertiză

suplimentară sau contraexpertiză, dacă s-a constatat că raportul expertului nu este

suficient de clar sau incomplet, sau concluziile nu sunt întemeiate, a fost încălcată

ordinea procesuală de efectuare. Instanța de apel este în drept să reexamineze orice

probă care a fost obiectul de examinare în prima instanță.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat

sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel

5

sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă

de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal au fost corect

aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Totodată, reținând conținutul art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, rezultă

că instanța de apel, judecând apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

După cum rezultă din textul recursului declarat, inculpatul Alexandru Prisacari,

în esență, critică decizia instanței de apel sub aspectul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod

de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

Verificând hotărârea supusă recursului prin prisma argumentelor invocate,

Colegiul penal lărgit constată, că motivele desprinse din conținutul recursului și-au găsit

confirmare în speța dată, astfel că instanța de apel la examinarea prezentei cauze penale

nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, situație ce impune casarea

deciziei recurate și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

judecată, deoarece erorile judiciare admise de către instanțele de fond nu pot fi corectate

de instanța de recurs.

Așadar, la caz, deși inculpatul și apărătorul său în cererile de apel au evidențiat

anumite aspecte care nu au fost pe deplin elucidate de către prima instanță, și care în

opinia acestora demonstrează nevinovăția lui Alexandru Prisacari în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, instanța de apel a trecut cu

vederea motivele invocate, lăsându-le fără soluționare, totodată preluând integral

argumentele formulate de către prima instanță, care i-au stabilit convingerea în sensul

vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate.

Prin urmare, atât inculpatul Alexandru Prisacari cât și avocatul său,

Vladimir Spoială în cererile de apel au insistat asupra faptului că, prima instanță

pronunțând o sentință de condamnare a ignorat prevederile art. art. 8, 101, 384, 389

alin. (1) Cod de procedură penală, nu a elucidat care ar fi fost motivele inculpatului

Alexandru Prisacari de a-i cauza părții vătămate vătămări corporale; nu a stabilit

existența legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și consecințele survenite,

care este un element obligatoriu al componenței infracțiunii prevăzute de legea penală;

nu a descris latura obiectivă a infracțiunii incriminate inculpatului.

Contrar argumentelor formulate, instanța de apel respingând apelurile, a

constatat, că din „conținutul acestora nu se desprinde un careva motiv de natură

juridică capabil să influențeze soluția procesului penal, deoarece nu se referă la cazul

în care ar rezulta încălcarea esențială a legii, soldată cu achitarea inculpatului.”

Totodată, deși în apelurile menționate, inculpatul și apărarea au subliniat asupra

faptului, că prima instanță a reținut în susținerea vinovăției inculpatului declarațiile

martorului Sergiu Moga, care de fapt reprezintă unicul martor care se afla la fața locului

în momentul săvârșirii infracțiunii și care a declarat că lui Vladislav Țapu, lovituri nu

6

i-au fost aplicate (f. d. 112, vol. I), instanța de apel a omis acest argument, preluând

concluziile formulate în acest sens de prima instanță.

Astfel, la acest segment instanța de apel reținând, că inculpatul nu și-a recunoscut

vinovăția, aceasta fiind apreciată ca o metodă de apărare, a constatat că, vinovăția lui

Alexandru Prisacari este dovedită prin: declarațiile părții vătămate Vladislav Țapu și ale

martorilor Svetlana Svențova și Sergiu Moga.

Colegiul penal lărgit menționează, că menținând sentința de condamnare, instanța

de apel a făcut trimitere la probele din dosar, în mod unilateral, fără a le da o apreciere

obiectivă prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, concluzionând că

acestea confirmă vinovăția lui Alexandru Prisacari în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, fără a ține cont de faptul că atât raportul de

constatare medico-legală nr. 630/D din 19 martie 2012 (f. d. 15-16, vol. I), cât

și raportul de expertiză medico-legală nr. 988/D din 27 aprilie 2012 (f. d. 53, vol. I),

deși au fost întocmite de aceeași persoană - expertul medico-legal, Iurie Scurtu,

conținutul concluziilor formulate poartă un caracter diferit, îndeosebi, în ultimul raport

se menționează, că în lipsa descrierii aspectului morfologic al leziunilor corporale

vizibile (echimoză, excoriații) de stabilit cu certitudine timpul cât și posibilitatea

cauzării lor în rezultatul căderii sau altor mecanisme – nu este posibil.

În același context, se va menționa, că în cererile de apel, apelanții au invocat

faptul, că în ședințele primei instanțe, identificând contradicțiile dintre rapoartele de

expertiză întocmite la caz, apărarea a solicitat instanței dispunerea efectuării expertizei

suplimentare, care însă a fost respinsă în mod neîntemeiat de către instanță, iar fiind

invitat expertul Iurie Scurtu pentru elucidarea neclarităților, acesta a declarat că la

efectuarea expertizei medico-legale nu i s-a adus la cunoștință toate circumstanțele

importante în care au fost săvârșite faptele imputate.

Cu toate acestea, argumentele menționate nu au fost supuse verificării de către

instanța de apel, neconcordanțele descrise nefiind înlăturate la judecarea cauzei în apel.

În astfel de circumstanțe, Colegiul penal lărgit conchide, că motivele din apel

trebuie examinate printr-o analiză obiectivă, completă și sub toate aspectele de fapt și

de drept, confruntându-le cu întreg materialul probator al cauzei.

Temeiurile expuse în pct. 3 din prezenta decizie, de fapt, sunt fondul apelului și

neexpunerea asupra acestora reprezintă neexaminarea fondului apelului de către instanța

de apel.

Motivarea insuficientă efectuată de instanța de apel, se apreciază ca un viciu de

judecată care afectează hotărârea adoptată și reprezintă temei legal de a casa decizia

atacată și a dispune rejudecarea cauzei în instanța de apel.

La același segment, Colegiul penal lărgit amintește, că potrivit jurisprudenței

constante a Curții Europene a drepturilor omului, în primul rând, rolul instanțelor

judecătorești naționale este să decidă asupra admisibilității probelor, precum și asupra

relevanței și ponderii acestora pentru pronunțarea deciziei judecătorești.

Rolul unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite.

O decizie motivată oferă părții posibilitatea de a o contesta, precum și

posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță de recurs.

Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al

administrării justiției.

Prin urmare, dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce

argumente instanței, dar și obligația corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea

7

sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse. (§ 30, 31

cauza Fomin vs R. Moldova, decizia din 11 octombrie 2011)

Față de considerentele mai sus arătate, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia,

că la judecarea cauzei instanța de apel a admis erori, care nu pot fi corectate în ordinea

procedurii de recurs ordinar. Erorile menționate sunt erori de drept procedural și se

încadrează în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece se referă la

procedura de motivare a soluției instanței de apel și se consideră temei de recurs.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează hotărârea

atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, să

verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor

administrate în cauză, având în vedere prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod de procedură

penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și, în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă

prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar, declarat de inculpatul Prisacari Alexandru Grigorii,

în propria cauză penală, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 02 martie 2015 și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 26 februarie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

8