1ra-1073/16 — art. 151 alin 1 CP

1ra-1073/16 — art. 151 alin 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1073/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și

Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 25 februarie 2016, declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul, Dumitru Calendari, în

cauza penală în privința lui

Ciobanu Ivan Gheorghe, născut la 18 ianuarie

1986, originar și locuitor s. Bobocica,

r-nul Cantemir.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 28.04. - 29.10.2015;

Instanța de apel: 08.12.2015 - 25.02.2016;

Instanța de recurs: 25.04. - 27.09.2016.

C O N S T A T Ă :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, iar în baza art. 90 Cod

penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată pe perioada probațiunii de 4

ani.

A fost încasat de la inculpatul I. Ciobanu în beneficiul Instituției Medico

Sanitare Publice, Spitalul Clinic de Psihiatrie, suma de 994 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

I. Ciobanu la 16 februarie 2015, aproximativ la ora 0400, în s. Bobocica,

com. Enichioi, r-nul Cantemir, aflîndu-se lîngă gospodăria lui N. Istrati, fiind în stare

de ebrietate alcoolică, avînd intenția vătămării intenționate grave a integrității

corporale, l-a chemat la poartă pe N. Istrati și în mod intenționat i-a aplicat o lovitură

cu cuțitul în partea abdomenului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 32 „D” din 09 martie 2015, vătămări corporale grave.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care I. Ciobanu să fie

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, la 10

1

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, cu nimicirea corpului

delict-cuțitul.

În susținerea apelului, procurorul a invocat, că concluziile primei instanțe

referitor la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului vin în contradicție cu probele

acumulate și examinate.

În acest context, procurorul a menționat, că prima instanță nu a luat în

considerație declarațiile părții vătămate N. Istrati, martorilor acuzării M. Istrati,

A. Bahnari, V. Istrati, N. Crudu, precum și probele prezentate de partea acuzării care

au fost examinate în cadrul cercetării judecătorești, mai mult, prima instanță nu a luat

în considerație faptul, că ajutorul acordat la timp victimei a fost un impediment pentru

ca să nu survină decesul, constituind un semn calificativ în acțiunile incriminate

inculpatului pentru a lipsi intenționat de viață partea vătămată.

La fel, în apel s-a făcut referire și la corpurile delicte, un cuțit de bucătărie și alte

bunuri ce aparțin inculpatului I. Ciobanu, problemă, care în viziunea procurorului, nu

a fost soluționată de către prima instanță potrivit rigorilor stabilite de art. 162 alin. (1)

pct. 1) Cod penal.

În final, procurorul cu referire la prevederile art. 61 Cod penal, a mai pledat și

pentru o pedeapsă reală în privința inculpatului I. Ciobanu.

a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința parțial în partea soluționării

problemei privind corpurile delicte și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care, corpul delict – cuțit de bucătărie care a servit

la săvîrșirea infracțiunii, să fie nimicit.

În rest sentința a fost menținută.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat că, prima instanță în baza

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința

de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală,

le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia

corectă cu privire la vinovăția și respectiv condamnarea inculpatului I. Ciobanu în

baza art. 151 alin. (1) Cod penal și în baza acestei legi, fiindu-i corect stabilită

pedeapsa 5 ani închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei fiindu-i

suspendată condiționat pe perioada de probațiune de 4 ani.

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului I. Ciobanu în

baza art. 151 alin. (1) Cod penal, întru-totul s-a confirmat prin declarațiile inculpatului

I. Ciobanu; părții vătămate N. Istrati; martorilor M. Istrati, A. Bahnari, V. Istrati,

N. Crudu; procesul-verbal de autosesizare din 16 februarie 2015 (f.d. 7);

procesele-verbale de cercetare la fața locului din 16 februarie 2015 (f.d. 16-21,

23-26); raportul de expertiză medico-legală nr. 32 „D” din 09 martie 2015

(f.d. 71-72); raportul de expertiză psihiatrico-legală nr. 260a-2015 din 06 aprilie 2015

(f.d. 111-112).

Referitor la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului I. Ciobanu, instanța de

apel a concluzionat, că prima instanță la acest segment corect a stabilit starea de fapt

și de drept, probele administrate fiind apreciate în modul corespunzător, iar acțiunile

inculpatului just au fost încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

2

Tot în acest context, instanța de apel a menționat, că din declarațiile părții

vătămate și a martorilor audiați rezultă, că între inculpatul I. Ciobanu și partea

vătămată N. Istrati nu exista în ziua săvîrșirii infracțiunii, precum și nu a existat

anterior o stare de conflict preexistentă, care ar genera intenția de omor, iar pentru

încadrarea juridică a faptei în cazurile circumscrise normelor art. art. 27, 145 alin. (1)

Cod penal, precum și art. 151 alin. (1) Cod penal, este necesară stabilirea formei și

modalității vinovăției cu care a fost săvîrșită fapta.

Aici, instanța de apel a specificat, că dacă în cazul infracțiunii de vătămare

corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul

tentativei de omor, acesta acționează cu intenția de ucidere, mai mult, infracțiunea

prevăzută la art. 151 alin. (1) Cod penal, poate avea ca element subiectiv și intenția

depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, dar cu

intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a

vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza intenției depășite.

În continuare, instanța de apel a reținut, că în raport cu concluziile menționate

supra, din declarațiile părții vătămate cu certitudine rezultă, că inculpatul a aplicat o

singură lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona abdomenului părții vătămate și avînd

în vedere caracterul spontan al atacului și modul în care acesta s-a produs, inculpatul

nu a urmărit suprimarea vieții lui N. Istrati și nu a acceptat posibilitatea producerii

unui asemenea rezultat, ci doar a vătămării părții vătămate.

Astfel, instanța de apel a conchis, că prima instanță corect a constatat, că la caz

nu au existat circumstanțe care au întrerupt acțiunile inculpatului și nu au existat

cauze independente de voința inculpatului, care l-ar fi împiedicat pe acesta în

realizarea acțiunilor menite să producă efectul omorului, ori, procurorul avînd

obligația, nu a prezentat instanței probe suficiente pentru a întemeia o declarație de

vinovăție în sensul expus în rechizitoriu.

În ce privește corpul delict – cuțitul de bucătărie, instanța de apel a reținut, că

critica procurorului în acest sens este întemeiată, ori prima instanță la acest

compartiment a ignorat prevederile art. 162 alin. (1) pct. 1) Cod penal.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a statuat, că prima

instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal, ținînd

cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite care potrivit art. 16 Cod penal, face parte din

categoria infracțiunilor grave, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia.

penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea

acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

În susținerea recursului procurorul a invocat, că încadrarea juridică efectuată de

către instanțele de fond, pentru care a fost condamnat inculpatul I. Ciobanu vine în

contradicție cu probele acumulate în cadrul urmăririi penale și examinate în cadrul

ședințelor de judecată, și anume: declarațiile părții vătămate N. Istrati (f.d. 10-11);

martorilor M. Istrati (f.d. 30), V. Istrati (f.d. 32), A. Bahnari (f.d. 33), N. Crudu

(f.d. 121); expertului I. Verdeș (f.d. 126), precum și declarațiile martorilor M. Istrati,

3

V. Istrati, A. Bahnari, N. Crudu din cadrul primei instanțe; procesul-verbal de

autosesizare din 16 februarie 2015 (f.d. 7); procesele-verbale de cercetare la fața

locului din 16 februarie 2015 (f.d. 16-21, 23-26); raportul de expertiză medico-legală

nr. 32 „D” din 09 martie 2015 (f.d. 71-72); raportul de expertiză medico-legală a

corpurilor delicte nr. 125, 126, 127, 128 din 27 februarie 2015 (f.d.61-67); raportul de

expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 260a 2015 din 31 martie 2015

(f.d. 111-113); corpurile delicte.

La fel, procurorul a menționat, că instanțele de fond nu au dat apreciere

declarațiilor inculpatului din care, de fapt, rezultă, că între inculpat și partea vătămată

N. Istrati a existat un conflict, iar mențiunea instanțelor, că între inculpat și partea

vătămată nu exista în ziua incidentului și nu a existat anterior o stare conflictuală

preexistentă, care ar genera intenția de omor, în viziunea acuzării, este neîntemeiată.

Mai mult, faptele constatate în hotărîrile instanțelor de fond se combat prin

declarațiile părții vătămate N. Istrati, care atît în cadrul urmăririi penale, precum și în

cadrul cercetării judecătorești, a indicat direct, că inculpatul I. Ciobanu fiind la poarta

acestuia și avînd în mîna stîngă un cuțit, fără a spune ceva, l-a înfipt cu cuțitul în

partea dreaptă a abdomenului, după care s-a întors și a plecat, iar dînsul a intrat în

ogradă.

Totodată, procurorul a invocat, că instanța de apel urma să se pronunțe și

asupra argumentului acuzării din apel, precum că, instanța de fond la pronunțarea

sentinței nu a luat în considerație și faptul că ajutorul medical acordat unei persoane

care este victima unei infracțiuni constituie un complex de cele mai simple proceduri

medicale efectuate la locul accidentului, sub forma de auto-ajutor, sau ajutor

reciproc, la fel de participanții la procesele de salvare cu folosirea echipamentului

standard și celui improvizat, care are scop principal salvarea vieții omului, ori,

ajutorul medical acordat la timp părții vătămate N. Istrati a fost un impediment

pentru ca să nu survină decesul, astfel, constituind un semn calificativ în acțiunile

incriminate inculpatului I. Ciobanu pentru a lipsi intenționat de viață partea

vătămată.

Oare, aplicarea de către inculpatul I. Ciobanu în privința părții vătămate

N. Istrati a unei lovituri cu un obiect ascuțit în zona vitală a corpului, modul,

circumstanțele și intensitatea loviturilor, gravitatea leziunii corporale, perseverența

inculpatului în exercitarea violenței asupra părții vătămate, adică necatînd la faptul

că la cunoscut pe dînsul, care a ieșit spontan în stradă și nu prezenta pericol, fără a

întreprinde careva măsuri, fără a se adresa verbal, avînd cuțitul în mîna, l-a apucat

pe N. Istrati cu mîna dreaptă de umăr și cu mîna stîngă, în care avea cuțitul, i-a

aplicat cu lama, o lovitură în abdomen, care constituie organ vital, ceea ce

demonstrează, că inculpatul a avut intenția de a săvîrși omorul intenționat a părții

vătămată, adică de a-l lipsi ilegal și intenționat de viață, însa infracțiunea nu a fost

dusa pînă la capăt din motive independente de voința lui.

Astfel, circumstanțele descrise mai sus cad sub incidența prevederilor pct. 4 din

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 24 decembrie 2012

”Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile

săvîrșite prin omor (art.145-148 Cod penal)”, care stipulează, că „În alte cazuri,

tentativa de omor poate fi o tentativă perfectă (terminată), atunci cînd făptuitorul

depune toate eforturile pe care le consideră necesare pentru lipsirea de viață a

4

victimei și care în realitate au fost necesare pentru aceasta, fără ca fapta să-și fi

produs efectul”.

penală, asupra recursului declarat de procuror nu au fost depuse referințe,

invocate, Colegiul penal ajunge la concluzia despre necesitatea respingerii acestuia

din următoarele considerente:

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii

atacate.

Din textul recursului declarat de către procuror, se constată că recurentul invocă

drept temei art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală - hotărîrea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

din care reiese că faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Deci, recurentul consideră că instanța de apel nu și-a argumentat corespunzător

soluția sa privitor la menținerea calificării acțiunilor inculpatului în baza art. 151 alin.

(1) Cod penal, descriind în conținutul recursului declarat probe, care în opinia

recurentului nu au fost apreciate de instanțe la justa valoare, ceea ce, în consecință,

greșit a dus la încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 151 alin. (1) Cod penal,

încălcînd astfel pct. 6), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal lărgit constată că nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel pentru a repara erorile de drept invocate.

Cu referire la cele invocate de recurent, reieșind din jurisprudența constantă a

Curții Europene, Colegiul penal reiterează că, motivarea hotărîrii este un proces de

analiza și sinteza a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în

cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, prima instanță și cea de apel, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, au expus situația de fapt reținută și au concluzionat

corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

Totodată, cît privește alegațiile procurorului referitor la faptul că instanța de

apel a apreciat formal și de ordin general probele și circumstanțele cauzei penale,

lăsînd fără atenție motivele invocate în apelul acuzatorului iar decizia atacată nu

cuprinde motivele care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că, în situația în care

instanța de fond și-a motivat decizia luată arătînd în mod concret la împrejurările care

5

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient

orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță.

Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a constitui

caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

Subsidiar, este de remarcat faptul că, recurentul nefiind de acord cu încadrarea

juridică a acțiunilor inculpatului în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, a solicitat

încadrarea acestora în baza art. art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, din motiv că în

acțiunile acestuia se conțin elementele constitutive ale infracțiunii nominalizate.

Însă, în opinia Colegiului penal, criticele recurentului referitor la încadrarea

juridică greșită a acțiunilor lui Ivan Ciobanu în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, nu

sunt incidente în cazul supus judecării, din motivul că instanțele inferioare au făcut o

analiză completă și obiectivă a tuturor probelor administrate la toate fazele procesului

penal, încadrînd corect acțiunile inculpatului în articolul menționat.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal constată că instanța

de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la

caz, la admiterea apelului declarat de procuror doar în partea soluționării problemei

privind corpurile delicte, ori, argumentele acuzării în ce privește încadrarea juridică a

acțiunilor lui Ivan Ciobanu instanța de apel le-a găsit neîntemeiate, fiind menținută

sentința în această parte.

La fel, instanța de recurs reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform

materialelor din dosar, ajungînd la concluzia corectă că sentința atacată este greșită

doar în partea soluționării problemei privind corpurile delicte, în rest fiind legală și

întemeiată, ori, la adoptarea sentinței prima instanță a dat o apreciere justă probelor

administrate și corect a ajuns la concluzia de condamnare a lui Ivan Ciobanu în baza

art. 151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani închisoare cu executarea în penitenciar de tip

semiînchi, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei fiind suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 4 ani.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

Reieșind din prevederile legale și practica judiciară constantă, Colegiul penal

reține că, pentru verificarea existenței temeiului, prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 12)

Cod de procedură penală, instanța de recurs trebuie să țină seama de fapta săvîrșită,

așa cum aceasta a fost stabilită de către instanța de apel, dar va supune unui control

riguros încadrarea juridică a faptelor stabilite, verificînd dacă acestea au fost încadrate

corect potrivit normei penale.

6

În speța, inculpatul Ivan Ciobanu a fost pus sub învinuire de către organul de

urmărire penală în baza art. art. 27, 145 alin. (1) Cod penal – pentru tentativa de omor,

adică acțiunile intenționate îndreptate nemijlocit spre omorul unei persoane, dar care

din cauze independente de voința făptuitorului nu și-a produs efectul.

Prima instanță examinînd cauza a recalificat acțiunile inculpatului în baza

art. 151 alin. (1) Cod penal, calificare susținută și de către instanța de apel, din lipsa

laturii subiective a infracțiunii prevăzute la art. 27, 145 alin. (1) Cod penal.

La acest capitol Colegiul v-a susține poziția instanțelor de fond, deoarece

conform doctrinei penale și anume faptul că în cazurile în care se exercită violența

asupra victimei, dar se produce o lezare a integrității corporale sau sănătății acesteia,

apare problema distincției între tentativa de omor și una din infracțiunile contra

sănătății persoanei.

Această problemă se soluționează prin analiza laturii subiective, dar cu luarea

în calcul a unor semne obiective ce țin de realizarea faptei.

Astfel, tentativa de omor este posibilă în prezența intenției directe, nu și a celei

indirecte.

Dacă acțiunile au condus la vătămarea integrității corporale sau a sănătății, iar

decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voința făptuitorului, atunci

cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenției directe) sau vătămarea

intenționată gravă, medie sau ușoară - integrității corporale sau a sănătății (în cazul

intenției indirecte - situație similară speței date).

Tentativa de omor poate fi o tentativă întreruptă (neterminată), dacă subiectul

nu a putut să-și continue fapta, intervenind anumiți factori care l-au împiedicat să-și

desfășoare mai departe activitatea infracțională.

În alte cazuri, tentativa de omor poate fi o tentativă perfectă (terminată), atunci

cînd făptuitorul depune toate eforturile pe care le consideră necesare pentru lipsirea de

viață a victimei și care în realitate au fost necesare pentru aceasta, fără ca fapta să-și fi

produs efectul.

Deci, în speță, din declarațiile inculpatului și a părții vătămate se confirmă

indubitabil că, inculpatul Ivan Ciobanu i-a aplicat părții vătămate Nicolai Istrati o

lovitură cu cuțitul în partea dreaptă a abdomenului, nefiind confirmată intenția directă

a inculpatului de a-l omorî pe Nicolai Istrati, deoarece ultimul imediat după aplicarea

loviturii cu cuțitul s-a întors și a plecat acasă.

Prin urmare, fapta săvîrșită de Ivan Ciobanu nu poate fi încadrată ca tentativă

întreruptă (neterminată), deoarece acțiunea începută de inculpat nu a fost întreruptă de

terțe persoane și ea putea fi continuată pentru a-și produce efectul, în ultimul caz fiind

tentativa consumată cînd acțiunea a început și a fost dusă pînă la capăt, dar nu s-a

produs rezultatul, el fiind înlăturat din cauze ce nu depind de voința făptuitorului.

În esență, toate cele invocate supra conturează convingerea fermă a instanței de

recurs că criticele recurentului referitor la încadrarea juridică greșită a acțiunilor lui

Ivan Ciobanu în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, nu sunt incidente în cazul supus

judecării, din motivul că instanțele de fond au făcut o analiză completă și obiectivă a

tuturor probelor, stabilind corect vinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal.

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

7

întemeiată, mai mult, instanța de apel a apreciat just probatoriul administrat,

specificînd motivele pe care și-a întemeiat soluția adoptată și luînd în considerație că

criticele din recursul declarat de procuror, sunt neîntemeiate, se impune incontestabil

respingerea recursului ordinar ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii contestate.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de nivelul Curții de Apel Cahul, Dumitru Calendari, cu menținerea deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 25 februarie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Ciobanu Ivan Gheorghe.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 octombrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

8