1ra-1280/2016 — art.201 -1 alin.2 Cod penal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.201 -1 alin.2 Cod penal
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 8, 10 CPP
1ra-1280/2016 — art.201 -1 alin.2 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul 1ra-1280/2016
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
D E C I Z I E
24 august 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte – Nicolae Gordilă,
Judecătorii – Constantin Alerguș, Ion Guzun,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de
inculpatul Postolachi Valeriu, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei
Drochia din 23 decembrie 2015 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel
Bălți din 23 martie 2016, în cauza penală în privința lui
Postolachi Valeriu Victor,
născut la 26 septembrie 1972, originar din r-ul Rîșcani,
domiciliat în s. Hăsnășenii Noi, r-nul Drochia,
Datele referitoare la termenul de examinare a
cauzei:
1.de la 03 noiembrie 2015 - pînă la 23 decembrie 2015;
(instanța de fond);
de la 17 februarie 2016 - pînă la 23 martie 2016;
(instanța de apel);
de la 26 mai 2016 - pînă la 24 august 2016; (instanța
de recurs ordinar).
Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală
legal executată.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Drochia din 23 decembrie 2015, Postolachi
Valeriu a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal, la 3 ani
închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a
fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
Instanța de fond a constatat că, Postolachi Valeriu la 18 august 2015,
aproximativ la orele 0800 aflîndu-se la domiciliul său din s. Hăsnășenii Noi, r-nul
Drochia, a inițiat un conflict cu soția sa Postolachi Lilia, pe care a înjurat-o și i-a
aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței, după care cu mîinile a strîns-o
de gît. În vederea apărării mamei în conflict a intervenit fiica minoră Postolachi
Diana a.n.1998, pe care Postolachi Valeriu l-a fel a lovit-o cu pumnul în regiunea
feței, a apucat-o de gît și a îmbrîncit-o. În urma violenței aplicate de Postolachi
1
Valeriu lui Postolachi Lilia și Postolachi Diana, le-au fost cauzate vătămări
corporale neînsemnate.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a solicitat casarea
acesteia cu pronunțarea unei noi hotărîri cu stabilirea unei pedepse sub formă de
muncă neremunerată în folosul comunității, argumentînd că la numirea pedepsei
instanța de fond nu a luat în considerație circumstanțele atenuante stabilite în
speță și neîntemeiat i-a numit cea mai aspră pedeapsă prevăzută de sancțiunea
normei penale în baza căreia a fost condamnat.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 martie
2016, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat și menținută, sentința
contestată.
În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că
inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă echitabilă, în limitele legii, ținîndu-se
cont de circumstanțele cauzei, de persoana acestuia, de scopul pedepsei penale și
criteriile generale de individualizare ale acesteia prevăzute la art. 61, 75 Cod
penal.
Totodată, Colegiul penal a respins solicitarea apelantului privind aplicarea
în privința sa a unei pedepse mai blînde, argumentînd că instanța de fond la
stabilirea categoriei de pedeapsă a ținut cont de gravitatea faptei săvîrșite,
precum și de scopul pedepsei penale prevăzut la art. 61 Cod penal.
Împotriva hotărîrilor judecătorești a declarat recurs ordinar inculpatul,
care fără a invoca nici un temei de drept prevăzut la alin. (1) art. 427 Cod de
procedură penală, solicită casarea acestora și pronunțarea unei noi hotărîri, cu
stabilirea unei pedepse mai blînde sub formă de muncă neremunerată în folosul
comunității argumentînd, că învinuirea adusă este greșită, iar faptele expuse în
actul respectiv și în plîngerile inițiale, nu s-au dovedit prin nici o probă directă,
doar prin declarațiile părților vătămate, or acestea au refuzat să fie examinate de
medicul legist pentru a fi întocmit un raport de expertiză medico-legală, nefiind
probat faptul că dînsul le-ar fi cauzat careva vătămări corporale.
Atît instanța de fond cît și Curtea de Apel incorect au individualizat
pedeapsa stabilită și nu au luat în considerație circumstanțele atenuante prezente
în speță și anume: recunoașterea vinei, săvîrșirea pentru prima dată a unei
infracțiuni, la locul de trai se caracterizează pozitiv.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în raport cu
materialele cauzei, Colegiul decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele
2
considerente.
În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,
hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de
drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest
articol.
Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii
instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul
în care constată că este vădit neîntemeiat.
Potrivit textului recursului, recurentul nu invocă nici un temei de drept
prevăzut de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, însă din conținutul acestuia
rezultă temeiurile prevăzute la pct.8), 10), care stipulează că hotărîrile instanței
de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel în cazul în care nu au fost întrunite elementele
infracțiunii și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.
Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul
penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului
declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării
hotărîrii contestate.
Astfel, sub aspectul situației de ,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se
înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile
acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana
nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau
legătura cauzală dintre acestea).
Colegiul penal reține că, atît instanța de fond cît și cea de apel, în baza
probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în
ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură
penală, le-a dat o apreciere justă, potrivit art.101 Cod de procedură penală, din
punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării
lor, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungînd la
concluzia privind vinovăția lui Postolachi V. în comiterea infracțiunii prevăzute
de art.2011 alin.(2) lit. a) Cod penal, încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind
justă.
Concluziile instanțelor de fond sînt juste și se întemeiază pe cumulul de
probe administrate, cum sunt declarațiile părților vătămate Postolachi Lilia și
3
Postolachi Diana, date în cadrul urmăririi penale și susținute în ședințele
instanțelor de fond și apel din care rezultă clar, că inculpatul în urma unei cerți
i-a aplicat soției și fiicei sale lovituri în regiunea fețelor (f.d.108-109). Cele
declarate de părțile vătămate au fost confirmate și de martorul Procopis Doina,
potrivit cărora aceasta a aflat de la Postolachi L. despre faptul că inculpatul a
bătut-o, iar cînd a intervenit fiica mai mare i-a aplicat lovituri și acesteia (f.d.107);
rapoartele de expertiză medico-legale nr. 146„D” și „147 D” din 28 septembrie
2015 potrivit cărora la părțile vătămate au fost depistate vătămări corporale
neînsemnate produse în timpul și circumstanțele indicate (f.d.45, 53).
Acestea fiind menționate, Colegiul respinge ca neîntemeiate alegațiile
recurentului precum că, învinuirea adusă este greșită, iar faptele expuse în
plîngerile părților vătămate și în rechizitoriu nu s-au dovedit prin nici o probă.
În continuare instanța de recurs relevă, că recurentul critică hotărîrile
judecătorești și în partea stabilirii pedepsei, invocînd că instanțele incorect au
dispus aplicarea celei mai aspre pedepse, de vreme ce sancțiunea normei în cauză
prevede și alte pedepse alternative, deoarece dînsul pentru prima dată a fost
atras la răspundere penală, a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, la locul de
trai se caracterizează pozitiv.
Motivele recurentului, precum că instanțele de fond incorect au
individualizat pedeapsa și neîntemeiat nu au aplicat alte pedepse alternative,
Colegiul penal le consideră neîntemeiate, or potrivit art.61 Cod penal, pedeapsa
penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare
a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii,
persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții
drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale, corectarea
condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea
condamnatului, cît și a altor persoane.
Totodată, conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de
săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea
categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama
de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,
de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența
pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de
condițiile de viață ale familiei acestuia.
Colegiul penal menționează, că la stabilirea pedepsei inculpatului, atît
4
prima instanță, cît și cea de apel, au ținut seama pe deplin de principiile de
aplicare a pedepsei prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de
individualizare a ei, stipulate în art.75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei
care agravează ori atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra
corijării și reeducării acestuia, și corect au conchis că corectarea și reeducarea
inculpatului este posibilă doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoare, însă,
ținînd cont de toate circumstanțele atenuante, inclusiv de cele enumerate de
recurent în recurs, de persoana inculpatului, just a dispus suspendarea executării
acesteia, întemeiat considerînd că astfel va fi atins scopul pedepsei penale
prevăzut la art. 61 alin. (2) Cod penal.
Instanța de recurs remarcă că, sancțiunea art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal,
prevede pedeapsa cu „muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la
240 ore sau închisoare de pînă la 5 ani”, or lui Postolachi V. i-a fost numită
pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani, cu dispunerea suspendării
condiționate a executării acesteia pe un termen de probă de 2 ani.
Avînd în vedere cumulul de împrejurări, Colegiul penal conchide că,
pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond și menținută de către cea
de apel, este echitabilă și în limitele prevăzută de lege, în așa fel încît acesta să se
convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii
unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blînde, poate încuraja pe
viitor săvîrșirea altor infracțiuni, astfel, decizia atacată se consideră legală și
întemeiată.
Totodată, Colegiul penal atestă că, circumstanțele la care a făcut referire
recurentul în cererea de recurs (recunoașterea parțială a vinovăției, săvîrșirea
pentru prima dată a unei infracțiuni, la locul de trai se caracterizează pozitiv), au
fost reținute de instanța de fond și apel ca atenuante, ce au permis suspendarea
executării pedepsei stabilite în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal.
Argumentul invocat de recurent că instanța de fond incorect a
individualizat pedeapsa, aceasta fiind prea aspră, este irelevant și urmează a fi
respins, or la stabilirea pedepsei instanța, ținînd cont de cerințele art. 75 alin. (2)
Cod penal, și-a argumentat soluția adoptată, invocînd motive concrete din care
considerent a ajuns la concluzia că o pedeapsa mai blîndă din numărul celor
alternative prevăzute de sancțiunea normei penale în baza căreia l-a condamnat
pe Postolachi V. nu-și va atinge scopul.
Reieșind din circumstanțele stabilite, Colegiul penal consideră concluziile
5
instanțelor de fond în partea individualizării pedepsei corecte, iar argumentele
recurentului în acest sens, neîntemeiate, deoarece în speță pedeapsa stabilită
inculpatului a fost individualizată conform prevederilor legale.
Concomitent, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului declarat
de inculpat și argumentele expuse în recurs au fost anterior invocate în apel, iar
instanța de apel pe deplin le-a examinat, și, apreciind toate probele în ansamblu,
s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor.
Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și
de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării
soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.
În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității
recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Postolachi
Valeriu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 martie
2016, în cauza penală în privința lui Postolachi Valeriu Victor, ca fiind vădit
neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2016.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecătorii Constantin Alerguș
Ion Guzun
6