1ra-1106/2016 — art. 152 alin. 2 lit. b, e Cod penal

Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 30 aprilie 2015, Culeac M. a fost condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 ani închisoare, în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, la 5 ani închisoare. Conform prevederilor art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial, i-a fost stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar în baza art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa numită i-a fost adăugat parțial partea neexecutată a sentinței Judecătoriei Hîncești din 27 martie 2013, fiindu-i stabilită definitiv pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu aplicarea amenzii în mărime de 250 unități convenționale, ceea ce constituie 5 000 lei. Acțiunile civile înaintate de părțile vătămate Vizitiu A. și Vizitiu Gr. au fost admise în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să decidă instanța în ordinea procedurii civile. Prin aceiași sentință a fost condamnat și inculpatul Culeac I., în privința căruia hotărîrile judecătorești nu se contestă.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că, la 10.09.2013, în jurul orei 2200, Culeac M. împreună cu Culeac I. și alte persoane, nestabilite de 1 organul de urmărire penală, fiind în stare de ebrietate alcoolică, din intenții huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică și exprimînd o vădită lipsă de respect față de societate, în preajma gospodăriei lui Fărîmă I. din s. Sărata Galbenă, r-nul Hîncești, intenționat, i-au aplicat Vizitiu N. o lovitură cu pumnul în piept, cauzîndu-i dureri fizice. Tot ei, continuîndu-și acțiunile sale huliganice, au pătruns în gospodăria lui Fărîmă I. fără consimțămîntul acestuia și în prezența ultimului, intenționat, le- au aplicat lui Vizitiu Gr. și Vizitiu A., multiple lovituri cu pumnii, picioarele și un mestecător de struguri peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-le potrivit raporturilor de expertiză medico-legală nr. 331 ”D” din 23.10.2013 și nr. 344-D din 06.11.2013, vătămări corporale medii.

Împotriva sentinței a declarat apel avocatul Bătrîncea I. în numele inculpatului Culeac M., care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri de achitare a inculpatului. În motivarea apelului, avocatul a invocat că, la urmărirea penală cît și în instanța de judecată, acuzatorul de stat nu a putut dovedi vinovăția inculpatului, fiindcă nu a fost demonstrată participarea lui Culeac M. la presupusul act de huliganism, ne fiind confirmat prin probe veridice și pertinente, ori la caz s-a stabilit că în seara conflictului inculpatul s-a aflat în mun. Chișinău.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2015, a fost admis apelul declarat, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Culeac M. a fost achitat de sub învinuirea adusă în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Culeac M. a fost condamnat în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, la 5 ani închisoare, iar conform prevederilor art. 85 Cod penal, la pedeapsa numită i-a fost adăugat parțial partea neexecutată a sentinței Judecătoriei Hîncești din 27 martie 2013, fiindu-i stabilită definitiv pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis și amendă în mărime de 250 unități convenționale, ceea ce constituie 5 000 lei, în beneficiul statului. Termenul executării pedepsei urmînd a fi calculat din momentul reținerii acestuia.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că, din probele anexate la materialele cauzei: declarațiile părților vătămate: Vizitiu A., Vizitiu Gr. și Vizitiu N., cît și martorului Fărîmă I. relatate în cadrul ședințelor de judecată în instanța de fond și apel, precum și probelor materiale anexate la materialele cauzei: - informațiile 903, nr. 3308 și 3351 din 11 și 13.09.2013 (f.d. 26, 27, vol. I); - raport/denunț nr. 1047, din 17.09.2013 (f.d. 24, vol. I); - raport de autosesizare nr. 1419, din 23.12.2013 (f.d. 25, vol. I); - raportul OI al BZPC IP Hîncești (f.d. 24, vol. I); - plîngerile lui Vizitiu A. și Vizitiu Gr. din 17.09.2013 (f.d. 29, 30, vol. I); - procesul- verbal de cercetare la fața locului din 13.09.2013 (f.d. 32, vol. I); - procesul-verbal de 2 examinare a informațiilor telefonice și ordonanța de anexare a documentelor la materialele dosarului penal din 17.06.2014 (f.d. 79-82, 90-94, 97, 98, vol. I); - raportul de expertiza medico-legala nr. 332 ”D”, din 30.10.2013 în privința lui Vizitiu N. (f.d. 103, vol. I); - raportul de expertiză medico-legala nr. 331 ”D”, din 31.10.2013, în privința lui Vizitiu Gr. (f.d. 112, vol. I); - raportul de expertiză medico legala nr. 334 ”D”, din 11.112013, în privința lui Vizitiu A. (f.d. 122, vol. I), în acțiunile inculpaților Culeac M. și Culeac I. nu se întrevăd semnele calificative ale infracțiunii de huliganism, motiv pentru care instanța de apel i-a achitat pe inculpați pe acest capăt de învinuire, deoarece fapta acestora nu întrunește elementele constitutive ale infracțiuni imputate. Totodată, instanța de apel a menționat că probele menționate supra dovedesc vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal. Instanța de apel a respins ca nefondată versiunea apărării precum că, în momentul comiterii infracțiunii inculpatul Culeac M. se afla în mun. Chișinău, considerînd-o drept una inventată în scop de evitare a pedepsei, or această versiune nu are un suport probatoriu. Astfel, părțile vătămate Vizitiu Gr. și Vizitiu A. au declarat sub jurămînt că, anume Culeac M. a intrat în casa lui Fărîmă I. și i-a maltratat.

Împotriva decizie instanței de apel declară recurs ordinar avocatul Spalatu V. în numele inculpatului Culeac M., care invocînd temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei în partea condamnării inculpatului în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal și achitarea acestuia. În motivarea recursurilor ordinare, avocatul invocă argumente similare cu cele indicate în apelul declarat de partea apărării și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar menționînd următoarele: - decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - acțiunile inculpatului nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunii imputate; - inculpatul nu putea să intre în casa martorului Fărîmă I., or potrivit circumstanțelor cauzei conflictul a avut loc în ogradă; - declarațiile părții vătămate Vizitiu Gr. vin în contradicție cu declarațiile părții vătămate Vizitiu A. expuse în decizia contestată, or ultimul a relatat că în curte la Fărîmă I. a intrat Culeac M. și încă 3 persoane din care l-a recunoscut pe Culea M., însă nu știe dacă printre ei era și Culeac I., deoarece era întuneric; - de către instanța de apel nu au fost reținute declarațiile martorului Lungu S. (f.d. 68, vol. I), potrivit cărora, la 10.09.2013, în jurul orelor 2000 - 2030, ultimul s- a întîlnit cu Culeac M. care era cu prietena sa Miron C. și care l-a ajutat să ridice niște colete în apartamentul său aflat din mun. Chișinău și care s-au aflat la dînsul acasă pînă la în jurul orei 2130; - potrivit descifrărilor telefonice (f.d. 90-93, vol. I), ridicate de pe telefonul 3 lui Culeac M., (GSM 069782768), la momentul conflictului în ograda martorului Fărîmă I., în jurul orelor 2200-2215, telefonul inculpatului (IMEI – 35291402208854), se prezumă că s-a aflat în celula ariei de acoperire ”MAXMART”, mun. Chișinău; - instanța de apel nu și-a motivat argumentele privind condamnarea lui Culeac M. în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal; - intervalul de timp dintre primul conflict și al doilea a fost de cel mult 15- 20 minute, astfel, inculpatul nu a putut fi prezent concomitent în mun. Chișinău și în s. Sărata Galbenă, r-nul Hîncești, loc unde s-au produs ambele fapte infracționale; - Curtea Europeană, în cauza Prince Hans-Adam II de Liechttenstein c/Allemagne din 12.07.2001, a statuat că statele semnatare și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop: efectivitatea dreptului la un proces echitabil, impunîndu-se statelor o obligație de rezultat: adoptarea în ordinea juridică internă a măsurilor corespunzătoare și a mijloacelor necesare - realizării acestei obligații. 6.1. Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, invocînd că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece temeiurile invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală. Toate probele administrate au primit o apreciere la justa lor valoare, iar concluzia privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Precum a fost menționat supra, recurentul invocă temei de casare a hotărîrilor contestate art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, totodată semnalînd și pct. 15) a aceleiași norme procesual penale, care stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nu sunt întrunite elementele infracțiunii și instanța de judecată internațională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză. Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate. 4 Astfel, se relevă că, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul declarat, a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele administrate de instanța de fond, astfel ajungînd la concluzia corectă enunțată în pct. 4. al prezentei decizii. În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la casarea parțială a sentinței în partea condamnării lui Culeac M. în baza art. 287 alin. (3) Cod penal și pronunțării unei noi hotărîri în partea respectivă. Ținînd seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus casarea parțială a sentinței în partea condamnării lui Culeac M. în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, expunîndu- se argumentat din motivul cărei erori de drept urmează a fi casată soluția primei instanțe în partea respectivă, iar verificînd minuțios toate probele administrate a ajuns la concluzia menținerii sentinței în partea condamnării inculpatului în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, motivîndu-și detaliat și clar soluția adoptată. Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către avocat și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și în hotărîrea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, cuprinzînd și motivele pe care se întemeiază soluția adoptată. Cu referire la critica recurentului sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, instanța de recurs menționează că, acest temei pentru recurs este aplicabil atunci cînd nu a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii. Sub aspectul situației de ”neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). Autorul recursului consideră că instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe în partea condamnării lui Culeac M. în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, a tras o concluzie greșită în partea respectivă, considerînd că lipsesc probe certe ce ar confirma vinovăția acestuia în săvîrșirea infracțiunii imputate și nu sînt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Instanța de recurs susține că soluția instanței de apel este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în 5 ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că există fapta infracțiunii incriminate în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal. Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute cu respectarea normelor de procedură penală, mai mult ca atît, nici partea apărării nu invocă ilegalitatea obținerii probelor pe parcursul procesului penal. Prin urmare, argumentele apărării, precum că Culeac M. nu a comis infracțiunea imputată și la momentul conflictului în gospodăria lui Fărîmă I. nu s-ar fi aflat la fața locului, deoarece potrivit descifrărilor telefonice (f.d. 90-93, vol. I), în jurul orelor 2200 - 2215, telefonul acestuia (IMEI - 35291402208854), s-a aflat în celula ariei de acoperire 3G ”MAXMART”, mun. Chișinău, contravin materialelor cauzei, deoarece, atît instanța de fond, cît și cea de apel corect au menționat că vinovăția lui Culeac M. se dovedește prin probele anexate la dosar și enumerate în pct. 5 a prezentei decizii, care sunt în contradicție cu cele relatate de inculpat în apărarea sa. Mai mult, părțile vătămate Vizitiu Gr. și Vizitiu A. au declarat că, anume Culeac M. a intrat în gospodăria lui Fărîmă I. și i-a maltratat. Temei de a da anumite aprecieri critice acestor declarații Colegiul penal nu are, or aceștia au depus depoziții sub jurămînt, fiind avertizați de răspundere penală în conformitate cu prevederile art. 312 - 313 Cod penal. Ce ține de declarațiile martorilor Lungu S. (f.d. 68, vol. I) și Miron C. (f.d. 66, vol. I), relatate la faza urmăririi penale, potrivit cărora la 10.09.2013, în jurul orelor 2000 - 2030, aceștia s-au întîlnit cu Culeac M. și ultimul l-ar fi ajutat pe Lungu S. să ridice niște colete în apartamentul său din mun. Chișinău și s-ar fi aflat la dînsul pînă la ora 2130, nu pot fi reținute de către instanța de recurs ca fiind întemeiate, or acestea nu demonstrează nevinovăția inculpatului Culeac M. în săvîrșirea infracțiunii imputate și nu echivalează cu achitarea acestuia, deoarece dînșii sunt prieteni cu inculpatul, astfel fiind date cu scopul exonerării ultimului de la răspunderea penală. Instanța de recurs, conchide asupra legalității și temeiniciei concluziilor instanțelor, care au constatat existența faptei și vinovăției inculpatului Culeac M. în comiterea infracțiunii prevăzute în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, fiind stabilite în cauză toate elementele constitutive ale vătămării intenționate medii a integrității corporale sau a sănătății, săvîrșită asupra a două sau mai multor persoane, de două sau mai multe persoane. Afirmațiile recurentului, precum că instanțele de fond incorect au apreciat probele cauzei punîndu-le la baza sentinței de condamnare a lui Culeac M. în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, nu pot fi reținute ca temei de admitere 6 a recursului, deoarece, ca probe, acestea sînt administrate cu respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanțele de fond conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica referitor la procedura de apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de ambele instanțe de fond. Astfel, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării referitor la prezența în acțiunile inculpatului Culeac M. a elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, fapta acestuia corect fiind încadrată în prevederile art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal. Prezența în acțiunile inculpatului atît a elementelor care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cît și a celor care caracterizează latura subiectivă a acestei infracțiuni, au fost demonstrate prin probele descrise în decizia instanței de apel, acumulate la faza urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor instanțelor de fond. Concomitent, instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de recurent, au format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța le-a dat o motivare clară și argumentată expusă în pct. 5. al prezentei decizii, soluție, care este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai impune. În același context, urmează de menționat că, decizia instanței de apel prin care Culeac I. și Culeac M. au fost condamnați în baza art. 152 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, este contestată doar de ultimul, în privința lui Culeac I., hotărîrea instanței de apel rămînd irevocabilă. Astfel, s-a stabilit cu certitudine că Culeac I. împreună cu fratele său Culeac M. au pătruns în gospodăria lui Fărîmă I. fără consimțămîntul acestuia și în prezența ultimului, intenționat, le-au aplicat lui Vizitiu Gr. și Vizitiu A., multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-le vătămări corporale medii, adică decizia nominalizată are putere de lucru judecat. Respectiv, argumentele recurentului, precum că inculpatul nu este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, sînt neîntemeiate și contravin materialelor din dosar, iar nerecunoașterea vinovăției de către acesta nu echivalează cu achitarea lui, de vreme ce există probe pertinente și concludente care, în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăția ambilor inculpați în săvîrșirea infracțiunii imputate. Instanța de recurs va respinge ca fiind neîntemeiată pretinsa violare a art. 6 din CoEDO, or pentru invocarea unui atare temei nu este suficient doar expunerea formală a textului erorii respective și indicarea haustivă a unor precedente CtEDO, dar trebuie specificat expres dreptul pretins a fi încălcat de instanțele de fond, cu indicarea hotărîrii instanței internaționale, pe un alt caz similar, unde s-a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului, care poate fi reparată și în prezenta cauză. Prin urmare, cauza CtEDO (Prince Hans-Adam II de Liechttenstein c/Allemagne din 12.07.2001), la care face referire recurentul, a avut ca obiect de discuție alte 7 circumstanțe decît cele existente în prezenta cauză. Astfel, prevederile art. 6 CoEDO, în speță nu sunt aplicabile. În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența erorilor de drept ce ar genera casarea hotărîrilor atacate sub aspectele invocate de avocatul Spalatu V., deoarece soluția adoptată de către instanțele inferioare este întemeiată și motivată.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Spalatu Veaceslav în numele inculpatului Culeac Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui Culeac Mihail Ion, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2016. Președinte Nicolae Gordilă Judecătorii Constantin Alerguș Ion Guzun 8